Judicial inspection of judicial conduct: disciplinary limits on reviewing final judgments and res judicata in appeals against case-closure resolutions

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară au formulat contestaţie împotriva rezoluţiilor inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-801/17.05.2021 şi x/16.06.2021, apreciind că acestea sunt netemeinice şi nelegale, solicitând anularea acestor rezoluţii şi rejudecarea cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 919 din 18 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva Rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C21-801/17.05.2021, invocată din oficiu;

- a respins contestaţia împotriva Rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C21-801/17.05.2021, ca tardiv formulată;

- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând rezoluţia Inspectorului-şef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., invocată de pârât;

- a respins capătul de cerere vizând rezoluţia Inspectorului-şef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., ca inadmisibil;

- a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În susţinerea recursului se arată, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a refuzat în mod sistematic să analizeze toate înscrisurile şi probele pe care le-au depus, deşi, în opinia recurenţilor-reclamanţi, avea obligaţia să verifice documentaţia ataşată cererii de intervenţie şi să constate dreptul lor de proprietate şi nulitatea absolută a hotărârii Comisiei locale judeţene de fond funciar;

- pronunţându-se numai pe tardivitate, instanţa le-a încălcat toate drepturile procesuale, astfel că este incident art. 488 alin. (1) pct. 5, dar şi pct. 6 din C. proc. civ.

- cât priveşte contestaţiile deduse judecăţii, au menţionat că acestea au fost formulate în termen legal, contrar aprecierii instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de control judiciar cu o acţiune prin care au solicitat anularea Rezoluţiilor inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-801/17.05.2021 (prin care a fost respinsă plângerea petenţilor împotriva rezoluţiei de clasare nr. 972/A din 6.04.2021 emise în dosarul nr. x) şi nr. x/16.06.2021 (prin care a fost respinsă plângerea petenţilor împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1105/A din 16.04.2021 emise în dosarul nr. x).

Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti (i) a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva Rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C21-801/17.05.2021, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins contestaţia împotriva acestei rezoluţii, ca tardiv formulată; (ii) a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând rezoluţia Inspectorului-şef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., invocată de pârât şi prin urmare, a respins capătul de cerere vizând rezoluţia Inspectorului-şef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., ca inadmisibil; (iii) a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Reclamanţii au formulat recurs împotriva soluţiilor pronunţate de prima instanţă la lit. (i) şi (iii), mai sus redate, invocând în cuprinsul memoriului de recurs motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat.

Verificând sentinţa atacată prin prisma acestui motiv de casare, reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă.

Nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi faţă de soluţia dată de judecător, din perspectiva motivării expuse în considerentele sentinţei civile recurate, nu poate echivala cu încălcarea regulilor de procedură, aşa cum susţin aceştia.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recurenţii-reclamanţi au invocat în susţinerea recursului şi acest motiv de casare, aceştia nu au subsumat motivului invocat critici concrete şi distincte de criticile referitoare la greşita aplicare a legii. Ca urmare, se reţine caracterul nefondat al acestui motiv de casare, ce nu poate fi analizat în concret ca atare, în lipsa unor consideraţii precise care să indice raţiunile pentru care au considerat că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondat, de asemenea.

Cât priveşte criticile recurenţilor-reclamanţi ce vizează excepţia tardivităţii invocată din oficiu, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în considerarea datei la care a fost comunicată rezoluţia inspectorului-şef nr. C21-801/17.05.2021 emisă ca urmare a soluţionării plângerii formulate de recurenţii-reclamanţi împotriva rezoluţiei de clasare nr. 972/A/6.04.2021 dată în dosarul nr. x de Direcţia de inspecţie pentru judecători.

Referitor la critica potrivit căreia "instanţa de fond ar fi refuzat în mod sistematic să analizeze toate înscrisurile şi probele pe care le-au depus, deşi ar fi avut obligaţia să verifice documentaţia ataşată cererii de intervenţie şi să constate dreptul lor de proprietate şi nulitatea absolută a hotărârii Comisiei locale judeţene de fond funciar", Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au motivat această critică prin reiterarea argumentelor din fond referitoare la obligaţia care îi revenea, de această dată, Inspecţiei Judiciare, de a verifica toate înscrisurile încuviinţate ca probe în dosarele în care au fost pronunţate hotărârile cu privire la care au înţeles să formuleze plângere.

Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte reţine, asemenea instanţei de fond, că recurenţii-reclamanţi s-au adresat autorităţii publice pârâte cu două sesizări: prima înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x, prin care au solicitat verificarea activităţii magistraţilor care au avut spre instrumentare şi soluţionare dosarul nr. x/2016 înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi şi ulterior, în calea de atac la Tribunalul Iaşi, contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2018, dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Iaşi, precum şi a altor dosare indicate în sesizarea iniţială; a doua înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru procurori sub nr. x, care viza activitatea procurorului C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în legătură cu ordonanţele de clasare dispuse în dosarele cu nr. x/2018 şi nr. y/2019

Prin rezoluţia nr. 972/A/06.04.2021, a fost dispusă măsura de clasare a primei sesizări, iar plângerea formulată împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-801/17.05.2021.

Prin rezoluţia nr. 1105/A/16.04.2021, a fost dispusă măsura de clasare a celei de-a doua sesizări, iar plângerea formulată împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. x/16.06.2021.

Potrivit art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, versiunea în vigoare la data formulării acţiunii, "(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. (…)"

Faţă de această dispoziţie legală, Înalta Curte constată că, în cauză, reclamanţii nu au supus controlului instanţei de contencios administrativ şi rezoluţia de clasare nr. 972/A/06.04.2021, ci, au formulat contestaţie doar împotriva rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-801/17.05.2021 emise în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de clasare a primei sesizări; or, după cum s-a arătat anterior, instanţa de fond a pronunţat o soluţie de respingere a contestaţiei împotriva rezoluţiei inspectorului-şef nr. C21-801/17.05.2021, ca tardiv formulată, soluţie găsită întemeiată de instanţa de control judiciar.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat cauza în limitele învestirii sale, astfel că este neîntemeiată critica recurenţilor-reclamanţi în sensul că "instanţa de fond ar fi refuzat în mod sistematic să analizeze toate înscrisurile şi probele pe care le-au depus, deşi ar fi avut obligaţia să verifice documentaţia ataşată cererii de intervenţie şi să constate dreptul lor de proprietate şi nulitatea absolută a hotărârii Comisiei locale judeţene de fond funciar".

Pe de alta parte, Înalta Curte constată că Inspecţia Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale; dar şi ţinând cont de dispoziţiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeaşi Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 919 din data de 18 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2024.