Proportionality and constitutional limits of pandemic-era restrictions on personal rights via mandatory health status proof

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la data de 17 noiembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne anularea Hotărârii de Guvern nr. 1.183 din 08.11.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.070/08.11.2021.

La data de 6 ianuarie 2022, reclamantul a solicitat transformarea cererii de ordonanţă preşedinţială într-o cerere de drept comun.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 46 din 09.03.2022, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţe civile nr. 46 din data de 09.03.2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a arătat că sentinţa recurată este nelegală întrucât în mod greşit judecătorul fondului a apreciat că restrângerea drepturilor reclamantului de a lua parte la anumite activităţi este fundamentată obiectiv de scopul legitim de a combate răspândirea virusului SARS-Cov-2, or, sănătatea publică constituie un scop legitim pe care autorităţile publice trebuie să îl urmărească în activităţile pe care le desfăşoară.

Judecătorul fondului susţine în mod eronat că H.G. nr. 1183 din 08.11.2021 nu face altceva decât să pună în aplicare dispoziţiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de cOVID-19 că toate măsurile dispuse respectă condiţiile art. 53 din Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Chiar dacă s-ar admite că H.G. nr. 1183/2021 pune în aplicare Legea nr. 55/2020, aceasta nu stabileşte condiţiile în care se pot restrânge drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţie ci doar le enumeră, le identifică, urmând ca prin H.G. nr. 1183/2021 Guvernul României să stabilească atât condiţiile în care se restrânge fiecare drept constituţional cât şi să pună efectiv în aplicare măsurile.

În plan practic interferenta dintre dreptul Uniunii Europene şi dreptul naţional apare în special atunci când există contradicţii între normele juridice aparţinând sistemelor de drept.

În cazul unei analize comparative între dispoziţiile constituţionale româneşti şi cele cuprinse în unele instrumente juridice internaţionale, care reglementează condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, pot fi constatate unele diferenţe. Pentru speţa de faţă prezintă interes faptul că dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie consacră expres proporţionalitatea ca o condiţie ce trebuie respectată în cazul restrângerii exerciţiului unor drepturi, pe când în majoritatea instrumentelor juridice internaţionale această condiţie rezultă implicit din conţinutul reglementărilor şi este dedusă, pe cale de interpretare, de jurisprudenţa instanţelor internaţionale.

Pentru a identifica particularităţile principiului proporţionalităţii, aplicat în această materie, recurentul - reclamant a invocat unele aspecte doctrinare şi de jurisprudenţă privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

Recurentul - reclamant a arătat că notele de fundamentare a hotărârii de guvern contestate nu conţin absolut nicio referire la interesul general al societăţii de înlăturare a pericolului pentru sănătatea publică reprezentat de persoanele nevaccinate şi cum anume ar urma să fie protejată sănătatea publică prin intermediul restricţiilor aplicate persoanelor nevaccinate. Aşadar, limitarea exerciţiului acestor drepturi persoanele (dreptul la viaţă privată sub aspectul identităţii şi portului, libertatea întrunirilor, accesul la cultură libertatea de exprimare artistică, dreptul la circulaţie, dreptul la viaţa intimă, familială şi privată) în considerarea unor drepturi colective şi interese publice, ce ar viza ocrotirea sănătăţii publice, rupe justul echilibru care ar trebui să existe între interesele şi drepturile persoanei, şi cele ale societăţii, cu atât mai mult cu cât Guvernul României nu a luat vreo măsură de ocrotire a sănătăţii publice prin această H.G. De altfel, măsurile de protecţie, de ocrotire a sănătăţii publice au lipsit cu desăvârşire.

De asemenea, recurentul a susţinut că nu există la dosar niciun studiu, nicio analiză care sa releve impactul pe care îl are interzicerea accesului la diverse activităţi a acestor categorii de persoane, nici din perspectiva rezultatelor în împiedicarea răspândirii virusului, nici din perspectiva consecinţelor asupra persoanelor vizate (din punctul de vedere al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum din punct de vedere social, economic, medical, etc.). Ca atare, Guvernul nu a demonstrat proporţionalitatea ingerinţei în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

În opinia Guvernului României, si a judecătorului fondului toată populaţia României era prezumată a fi infectată cu virusul Sars-Cov-2 şi pe cheltuiala lor trebuiau să dovedească contrariul pentru a-şi redobândi exerciţiul celor mai importante drepturi libertăţi constituţionale, protejate de lege.

Recurentul a arătat că, desigur, toate acestea erau valabile doar dacă nu era vaccinat, pentru că dacă alegea să se vaccineze, respectiv se efectueze un act medical, un tratament de care nefiind bolnav şi în deplină concordanţă cu medicul său de familie, nu avea nevoie, alta era situaţia, respectiv îşi putea exercita nestingherit toate drepturile şi libertăţile fundamentale. Chiar dacă la un moment dat puteam fi infectat cu acest virus, pentru că scopul prefigurat prin emiterea acestei H.G.. nu era acela de ocrotire a sănătăţii publice, ci acela de a forţa cetăţeanul, de a-l constrânge de a-i răpi liberul arbitru în ceea ce priveşte efectuarea unui act medical (de a se vaccina) de care nu are nevoie în lipsa stabilirii unui diagnostic de către medicul competent.

Judecătorul fondului în mod eronat a reţinut că la adoptarea H.G. nr. 1183/2021 au fost respectate principiile generale aplicabile administraţiei publice, respectiv principiul legalităţii constituţionale, principiul legalităţii administrative, principiul egalităţii, principiul proporţionalităţii şi principiul satisfacerii interesului public.

Deşi Guvernul indică Legea nr. 55/2020 ca temei de drept al adoptării hotărârii contestate, acesta şi-a depăşit limitele de competenţă prevăzute în Legea nr. 55/2020 şi a dezvoltat conţinutul legii, incluzând şi excluzând de la aplicarea anumitor restricţii, restrângeri de drepturi si libertăţi, anumite categorii de persoane pe unicul criteriu al prezentării certificatului verde prin care cetăţenii care doreau să îşi exercite anumite drepturi şi libertăţi constituţionale, făceau dovada că s-au vaccinat, că au trecut anterior prin boală ori că s-au testat şi rezultatul testului covid este negativ. Legea nr. 55/2020 nu prevedea niciun criteriu de excludere de la aplicarea restricţiilor; starea de alertă se putea institui la nivel local, judeţean sau naţional.

În mod eronat a reţinut judecătorul fondului că recurentul - reclamant nu a fost discriminat prin hotărârea contestată din moment ce a arătat în cuprinsul cererii introductive activităţile la care nu a putut participa şi instituţiile publice private unde nu a avut acces din cauza faptului că nu eram posesor de certificat verde, respectiv că nu era vaccinat. Spre deosebire de recurent, persoanele care puteau prezenta certificatul verde, aveau acces în toate locurile publice şi private, puteau participa la toate activităţile, evenimentele publice private.

Restrângerea drepturilor de a lua parte la anumite activităţi nu poate fi fundamentată obiectiv de scopul legitim de a combate răspândirea virusului Sars-Cov-2, pentru că vaccinul nu împiedică bolii, nu împiedică recontractarea bolii de către cei vaccinaţi. Înlăturarea de la anumite activităţi a persoanelor nevaccinate/netestate negativ nu duce logic la concluzia ca astfel se elimina "sursele" de contaminare, din moment ce este perfect posibil ca persoanele care nu se vaccinează sau nu se testează (indiferent de motive) să fie nepurtătoare de virus şi deci "apte" sa participe fiesc la viaţa socială.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Guvernul României a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea căii de atac formulate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5 Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Intimatul - pârât Guvernul României a susţinut că hotărârea de Guvern a cărei anulare formează obiectul cauzei nu mai este în vigoare, aceasta producându-şi efectele timp de 30 de zile de la data emiterii, recurentul - reclamant nu poate obţine niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluţii de admitere a recursului.

Înalta Curte constată că nu poate reţine lipsa de interes în susţinerea recursului pe motiv că H.G. nr. 1183/2021 ar fi ieşit din vigoare nu poate fi avut în vedere, pentru că legalitatea actului administrativ se analizează pentru perioada cât acesta a fost în vigoare, a produs efecte juridice şi a condus la vătămarea drepturilor/intereselor legitime private ale reclamantului.

Cu privire la fondul cauzei, recursul declarat de recurentul-reclamant vizează, critici de nelegalitate, fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că din preambulul H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reiese faptul că aceasta a fost adoptată având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

Mai mult decât atât, la adoptarea actului normativ contestat s-a avut în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat "Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 03.11.2021", întocmit la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

Totodată, la adoptarea Hotărârii de Guvern s-a ţinut seama de propunerile cuprinse în Hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Temeiul legal al adoptării actului administrativ contestat îl constituie dispoziţiile art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

H.G. nr. 1183/2021 este act administrativ unilateral cu caracter normativ, care doar organizează punerea în executare a legii, fiind adoptat în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit cărora:

"(1) În vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU. (2) În vederea aplicării măsurilor prevăzute de prezenta lege, ministerele şi celelalte autorităţi responsabile, la propunerea CNSSU, după caz, emit ordine şi instrucţiuni".

Or, contrar susţinerilor recurentului - reclamant, măsurile dispuse H.G. nr. 1183/2021, în raport de criticile formulate de către recurenţi, sunt conforme cu principiile constituţionale şi cu normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Nelegalitatea unui act administrativ sau a unor dispoziţii cuprinse în acesta se constată prin raportarea actului în discuţie la prevederile actelor normative de nivel superior în baza şi executarea cărora a fost emis, conform prevederilor art. 4 şi art. 77, coroborate cu cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs se invocă respectarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României la emiterea actului normativ atacat.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României:

"(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".

Or, în speţa de faţă se observă că toate condiţiile cumulative prevăzute de Legea fundamentală au fost respectate, astfel cum va rezulta în continuare:

- Ingerinţa este prevăzută de o lege accesibilă, clară şi previzibilă

Dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 - citate anterior - prevăd atribuţia autorităţilor publice de a lua măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc asupra sănătăţii persoanelor, constând în "restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise".

Este de subliniat că nicio lege nu reglementează la nivel de detaliu situaţii de fapt, ci identificarea acestora este lăsată în competenţa autorităţilor publice, care adoptă sau emit acte administrative cu caracter normativ sau individual prin care pun în executare legea, care conţine criterii, condiţii, proceduri şi garanţii general aplicabile.

În situaţia de faţă, restrângerea este prevăzută, în primul rând, de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 396 din 15 mai 2020. Sunt respectate, aşadar principiile expuse în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 457/25.06.2020 şi nr. 157/13.05.2020 rezultate din interpretarea art. 1 alin. (5) şi a art. 53 din Constituţia României.

H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este act administrativ subsecvent respectivei legi, care doar organizează punerea acesteia în executare.

Analizând fondul cauzei cu respectarea principiului disponibilităţii, din perspectiva dreptului ori a interesului legitim invocat, în măsura în care recurentul-reclamant se consideră persoană vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit, în concret, că acesta nu ar fi avut acces la activităţi şi locuri publice, respectiv că nu ar fi avut o alternativă efectivă, alta decât vaccinarea sau dovada că persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

- Ingerinţa urmăreşte un scop legitim

Măsurile care limitează drepturile şi libertăţile fundamentale în timpul pandemiei de COVID-19 au drept scop protejarea vieţii şi a sănătăţii, condiţie îndeplinită în cauză, din moment ce măsurile au fost dispuse în vederea stopării şi prevenirii răspândirii la nivel naţional a virusului.

Scopul măsurilor vizează asigurarea distanţării fizice sociale, ca strategie de prevenire a răspândirii acestui virus, în mai multe domenii de activitate.

H.G. nr. 1183/2021 are la bază o notă de fundamentare, precum şi documentaţia întocmită în procedura de elaborare, conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nefiind necesară preluarea în conţinutul său a motivelor care au stat la baza iniţierii proiectului şi, în final, a adoptării acestuia.

Înalta Curte constată că, din ansamblul reglementării, nu rezultă ipoteza susţinută de recurentului -reclamant, că scopul acesteia ar fi de a obliga persoanele nevaccinate să se vaccineze. Actul normativ nu are ca scop direct sau indirect instituirea obligativităţii vaccinării, din moment ce prevede alternative la această opţiune.

Chiar şi în cazul în care o lege naţională a prevăzut obligativitatea vaccinării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o astfel de măsură urmăreşte un scop legitim, atât timp cât este necesară protejarea împotriva bolilor susceptibile a crea un risc grav asupra sănătăţii populaţiei. Sunt incluse în această ipoteză atât persoanele care se vaccinează, cât şi cele care nu o pot face şi s-ar găsi, aşadar, într-o situaţie de vulnerabilitate, depinzând de un procent ridicat al vaccinării, care ar putea fi atins de întreaga populaţie pentru a putea fi protejată de bolile contagioase. Acest obiectiv corespunde scopurilor care sunt reprezentate de protecţia sănătăţii şi respectarea drepturilor altuia, prevăzute de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea hotărârea Marii Camere din 8 aprilie 2021, pronunţată în cauza Vavřička şi alţii c. Republicii Cehe, cererile nr. 47621/13 şi alte 5, par. 272).

- Ingerinţa este necesară şi proporţională într-o societate democratică

Restrângerea unor drepturi constituţionale este admisă, atunci când răspunde nevoii de a asigura securitatea juridică a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, atât din perspectiva intereselor individuale, cât şi a celor naţionale sau de grup şi a binelui public, fiind şi o modalitate de salvgardare a unor drepturi în situaţiile în care exerciţiul lor are un caracter antisocial.

Analiza de proporţionalitate urmăreşte să stabilească dacă se păstrează un just echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesul reclamantului, respectiv dacă ingerinţa răspunde unei nevoi sociale imperioase.

Autorităţile publice sunt primele care exercită puterea de apreciere asupra necesităţii ingerinţei, la momentul emiterii actelor administrative, iar instanţele judecătoreşti au un rol esenţial în controlul celorlalte puteri ale statului şi se asigură că orice legi şi măsuri adoptate în perioada de criză respectă statul de drept, drepturile omului şi, dacă este cazul, dreptul umanitar internaţional. În perioadele de criză, principiul controlului judecătoresc asupra celorlalte puteri ale statului este indispensabil funcţionării efective a statului de drept (Declaraţia de la Geneva adoptată în 2008 de Congresul Mondial al Comisiei Internaţionale a Juriştilor privind responsabilitatea judecătorilor şi a celorlalte profesii juridice şi conduita statelor în situaţii de criză).

În ceea ce priveşte activitatea cu publicul a operatorilor economici, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, instanţa reţine că suspendarea activităţii în aceste spaţii, potrivit art. 8 din Legea nr. 55/2020, nu este singura măsură legală la dispoziţia autorităţii executive. Aceasta este o măsură alternativă, graduală, în funcţie de gravitate, care se poate aplica acestor entităţi, atunci când cele cu caracter general, din aceeaşi lege, nu sunt suficiente. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea deciziei nr. 157/2020 a Curţii Constituţionale a României.

De asemenea, în considerentul 7 din Preambulul Regulamentului UE 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, s-au reţinut următoarele:

"Potrivit dovezilor ştiinţifice actuale, care continuă să evolueze, se pare că persoanele vaccinate sau care au avut un rezultat negativ recent la un test pentru depistarea COVID-19 şi persoanele care s-au vindecat de COVID-19 în ultimele şase luni prezintă un risc redus de infectare a altor persoane cu SARS-CoV-2. Libera circulaţie a persoanelor care, potrivit unor dovezi ştiinţifice solide, nu reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, de exemplu pentru că sunt imune şi nu pot să transmită SARS-CoV-2, nu ar trebui să fie restricţionată, întrucât astfel de restricţii nu ar fi necesare pentru realizarea obiectivului de protecţie a sănătăţii publice. În cazul în care situaţia epidemiologică o permite, libera circulaţie a unor astfel de persoane nu ar trebui să fie supusă unor restricţii suplimentare legate de pandemia de COVID-19, cum ar fi testarea în contextul călătoriilor pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 sau carantina ori autoizolarea în contextul călătoriilor, cu excepţia cazului în care, pe baza celor mai recente dovezi ştiinţifice disponibile şi în concordanţă cu principiul precauţiei, astfel de restricţii suplimentare sunt necesare şi proporţionale pentru protecţia sănătăţii publice şi sunt nediscriminatorii".

Pentru a exista o stare de discriminare este necesară existenţa unui tratament diferit (orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă) în raport de situaţii identice. Or, împrejurarea incontestabilă că efectele pandemiei de COVID-19 sunt diferite asupra unor categorii de persoane, din punct de vedere al vulnerabilităţii, justifică şi tratamentul diferit.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Anexa 3 la H.G. nr. 1183/2021:

"(1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secţiunea "Verificare reguli interne" din aplicaţia mobilă "B." pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.

(3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligaţia de a verifica existenţa documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane".

Acest text are caracter general, aplicându-se tuturor activităţilor desfăşurate sub condiţiile restrictive, respectându-se echivalenţa vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, astfel cum aceasta a fost instituită ca principiu la nivelul Uniunii Europene, prin Regulamentul UE 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19.

În acest sens, a fost adoptată şi este pe deplin aplicabilă O.U.G. nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 644 din 30 iunie 2021), în care, de asemenea, sunt recunoscute efectele certificatelor de testare, timp de 48 de ore pentru testul antigen rapid şi 72 de ore pentru testul de amplificare a acidului nucleic.

Intimatul-reclamant nu a invocat şi, cu atât mai puţin, nu a dovedit o vătămare concretă a drepturilor sau intereselor sale în raport cu o activitate anume, limitându-se la a critica faptul că prin măsurile restrictive i-a fost restrâns dreptul de a participa la anumite activităţi şi i-a fost limitat accesul în anumite instituţii publice şi private.

Astfel, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant îşi bazează acţiunea pe o critică de oportunitate, însă aspectele de oportunitate nu pot fi cenzurate de către instanţa de contencios administrativ decât dacă ele îmbracă forma excesului de putere, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă.

Aşa cum s-a reţinut anterior, la baza hotărârii contestate au stat analizele unor specialişti, reuniţi în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în funcţie de evoluţia răspândirii infecţiei la nivel naţional şi de riscurile pe care le poate genera, iar instanţa nu se poate substitui autorităţii într-o analiză de oportunitate, depăşind limitele controlului jurisdicţional asupra excesului de putere.

Statul are obligaţia pozitivă, prevăzută de art. 34 alin. (2) din Constituţia României, de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii şi a constata legalitatea actului administrativ normativ contestat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 46/CA/2022 - P.I. din 9 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.