Judicial annulment of salary cap under Law 153/2017 Art. 38(6) for sectoral reference value exceeding statutory 2022 limits

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 13.07.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei, solicitând anularea adresei de respingere a contestaţiei nr. x/2022, anularea ordinului nr. 431/C/07.02.2022 şi a ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 emise de pârâţi, obligarea ministrului justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să fie modificat parţial art. 1 din Ordinul nr. 431/C/2022 din 07.02.2022, precum şi Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 privind stabilirea drepturilor salariale, în sensul: 1. recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului, începând cu data de 1 august 2016, şi nu cu data de 30.12.2021, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective; 2. calculării şi plăţii drepturilor salariale prevăzute prin Ordin, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu depăşirea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, prin art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; 3. acordării, în integralitate, fără limitarea la 30% prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă cuvenite, aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare cuvenită, calculată potrivit pct. 2.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2119 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul ministrul justiţiei, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul ministrul justiţiei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate anterior reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au declarat recurs, prin care, invocând incidenţa motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare, partea recurentă a arătat că partea adversă a recunoscut prin respingerea contestaţiei că sunt magistraţi care beneficiază de VRS 605,225 începând cu data de 01.08.2016, astfel că prin raportare la aceştia se solicită înlăturarea inechităţilor şi egalizarea salariilor. Indicându-se situaţia altor colegi din cadrul ordonatorilor de credite de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenţii au invocat deciziile nr. 36/2018 şi nr. 56/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, raportat la O.U.G. nr. 20.2016.

În continuare, recurenţii-reclamanţi au menţionat solicitarea de calculare şi plată a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială e 605,225 RON, prin înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor prin art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, normele amintite limitează/plafonează indmenizaţiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022 exclusiv în situaţia în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate de lege, nu şi în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătoreşti sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale, cum este cazul VRA 605,225 RON.

Prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 intervine o scădere a dreptului salarial, acesta fiind un drept patrimonial câştigat, ce nu poate fi diminuat. Mai mult plafonarea este nelegală şi de natură a încălca hotărâri judecătoreşti/decizii administrative, având loc o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Sistemul de salarizare amintit are la bază principiile instituite de art. 6 din Legea nr. 153/2017, relevantă fiind şi expunerea de motive a legii respective, iar aplicarea legii se realizează etapizat potrivit art. 38 din conţinutul său.

Astfel, recurenţii-reclamanţi beneficiază la 1 ianuarie 2018, când devin incidente dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 de un nivel al indemnizaţiei de bază superior nivelului reglementat potrivit Anexei V a Legii pentru anul 2022, nivel rezultat ca urmare a majorărilor recunoscute retoractiv prin hotărâri judecătoreşti şi/sau acte administrative. La data intrării în vigoare a Legii-cadru, anume 1 iulie 2017, nu putea fi anticipat efectul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor administrative ale ordonatorului de credite asupra nivelului indemnizaţiei de încadrare pentru personalul din familia ocupaţională "Justiţie".

Recurenţii au expus în continuare modul de evoluţie a reglementării şi jurisprudenţei în materia stabilirii nivelului salarial pentru personalul din familia ocupaţională amintită anterior, prin referiri la cunatumul valorii de referinţă sectorială, respectiv la dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009, Legii-cadru nr. 153/2017, O.U.G. nr. 83/2014, legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 43/2016, respectiv la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciate a fi relevantă.

Partea recurentă a mai pretins încălcarea art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, susţinând că drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de legea respectivă, astfel că s-ar fi ajuns prin Legea-cadru nr. 153/2017 să fie anulate dispoziţiile Legii nr. 303/2004, deşi aceasta din urmă este o lege organică potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţia României. Astfel, s-au încălcat prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3), art. 76 şi art. 125 alin. (2) din Constituţia României.

În ceea ce priveşte sporurile, partea recurentă susţine că prin actul litigios s-a operat o scădere a acestora, situându-se sub procentul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Deşi Ministerul Justiţiei nu a oferit nicio explicaţie pentru măsura dispusă, totuşi sporurile trebuiau calculate în procent de 45% din indemnizaţia de încadrare stabilită cu luarea în considerare a VRS de 605,225 RON.

Astfel, sporurile nu sunt calculate în procent din indemnizaţia de încadrare calculată prin aplicarea VRS menţionate, art. 25 din Legea nr. 153/2017 nu trebuia să fie aplicat şi oricum a fost aplicat incorect, prin aplicarea sa creându-se o stare de discriminare a cărei reparare presupune acordarea procentului de 45%.

Art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu priveşte şi plafonarea sporurilor, ci doar a indemnizaţiilor de încadrare, care trebuiau acordate în condiţiile art. 4, art. 5 din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017.

Art. 25 amintit reprezintă normă generală, neputându-se aplica în raport de incidenţa normelor speciale din Anexa V a legii-cadru.

În plus, limita de 30% nu priveşte indemnizaţia de încadrare a fiecărui saalriat în parte, ci la fondul de salarii, suma salariilor pe ordonator de credite fiind diferită de indemnizaţia de încadrare a fiecărui judecător. Plafonarea salariilor la un anumit nivel nu este prevăzută de lege, fiind o adăugare la aceasta. Limita până la care sunt recunoscute sporurile este menită să asigure aplicarea acesteia în raport de împrejurări obiective, iar nu la dispoziţia ordonatorului de credite.

În orice caz, aplicarea art. 25 s-a realizat în mod discriminatoriu, existând diferenţe între magistraţi sub aspectul acordării sporurilor respective.

Sub acest aspect sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referiri punctuale la aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, sunt menţionate Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta socială europeană, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Codul muncii, O.G. nr. 137/2000, Protocolul 12 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, jurisprudenţa CJUE, dar şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin aplicarea în mod aleatoriu a textului în discuţie se încalcă principiile de echitate şi coerenţă, iar drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii în condiţiile în care un salariat beneficiază potrivit legii de anumite sporuri pe care în realitate nu le poate încasa.

Principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În final, partea recurentă a făcut referire la acordarea ca despăgubiri, alături de diferenţa de drepturi salariale, a dobânzii legale şi a reactualizării sumelor cu rata inflaţiei.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a învederat transmiterea calităţii sale procesuale pasive şi a ministrului justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a invocat, în principal, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.2. În cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare şi note scrise, prin care a învederat faptul că, urmare transmiterii calităţii procesuale de la Ministerul Justiţiei, conform prevederilor art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile acestuia. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar prin notele de şedinţă din data de 25 martie 2024 a invocat, cu privire la capătul de cerere privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, excepţia lipsei de interes faţă de emiterea de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Ordinelor nr. 959/I/12.04.2023 şi nr. 2734/I/2023 în intervalul ulterior datei de 30.12.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

II. A Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de partea intimată - pârâtă, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes …", iar potrivit art. 33 prima teză din acelaşi act normativ "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.".

Deşi nedefinit în mod formal de noul C. proc. civ., totuşi, din interpretarea dispoziţiilor acestuia, doctrina relevantă de drept procesual civil şi jurisprudenţa constantă în materie înţeleg interesul ca fiind acel folos practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia. Condiţia interesului de a fi determinat implică existenţa unui folos practic concret, apreciabil la speţă, iar nu de un interes de principiu. Pentru ca interesul să fie legitim şi personal, este necesar ca el să nu vină în conflict cu legea, iar folosul practic să îl vizeze pe cel care recurge la forma procesuală. În sfârşit, interesul este născut şi actual atunci când, dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

Nu poate fi primită în cauză excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, astfel cum a fost invocată de partea intimată-pârâtă, deoarece ordinul nr. 959 din 12 aprilie 2023 emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a recunoscut integral dreptul litigios pretins de recurenţii-reclamanţi.

În acest din urmă sens, instanţa de control judiciar arată că prin ordinul respectiv nu se face menţiune sub aspectul stabilirii dreptului salarial pretins de partea recurentă începând cu data de 01 august 2016, după cum nu se prevede nici vreo acordare a sporurilor litigioase într-un cuantum nelimitat la 30% prin aplicarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

II. B Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Motivul de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte reţine că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de ministrul justiţiei s-a stabilit că: «1. Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel ... se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 (...) 4. Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente».

Prin ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emis de ministrul justiţiei, reclamanţilor, judecători la Tribunalul Covasna sau instanţe din circumscripţia acestuia, având diferite grade profesionale, gradaţii şi vechimi, le-au fost stabilite indemnizaţii de încadrare potrivit tabelului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 în Anexa V, Capitolul I, lit. A); totodată, reclamanţilor le-au fost acordate diferite sume de bani cu titlu de sporuri pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii.

Altfel spus, prin ordinul litigios, reclamanţilor-recurenţi le-au fost acordate indemnizaţii de încadrare brute lunare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, reieşind explicit din motivarea actului administrativ amintit faptul că Ministerul Justiţiei a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.".

Înalta Curte mai reţine că premisa esenţială a emiterii ordinului MJ nr. 431/C/2022 o constituie faptul că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 ministrul justiţiei a recunoscut în favoarea judecătorilor ce funcţionau la nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor un mod de calcul al drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON.

În consecinţă, prin recunoaşterea VRS de 605,225 RON, indemnizaţia de încadrare brută lunară acordată reclamanţilor - recurenţi reiese a fi depăşit nivelul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ceea ce a determinat Ministerul Justiţiei să procedeze la plafonarea drepturilor salarial la valoarea menţionată.

Înalta Curte mai constată că reclamanţii au formulat contestaţie împotriva ordinelor MJ nr. 6245/C/2021 şi nr. 431/C/2022, în ceea ce îi priveşte, contestaţie ce a fost respinsă de pârâtul Ministerul Justiţiei potrivit adresei nr. x.

În sfârşit, Înalta Curte observă că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că «Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin».

În aceste condiţii, în cursul soluţionării procesului, ordonatorul de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anume preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a stabilit faptul că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Din moment ce ordonatorul de credite amintit a recunoscut că modul de calcul al indemnizaţiei de încadrare acordate unui judecător nu este afectat de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în mod corespunzător ordinul nr. 6245/C/2021 şi ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiţiei, în limita situaţiei reclamanţilor, este afectat de nulitate în ce priveşte dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În caz contrar, anume al menţinerii validităţii ordinului nr. 6245/C/2021 şi ordinului MJ nr. 431/C/2022, ar exista o situaţie de conflict în aplicarea legii, întrucât, pe de o parte, ar fi legală plafonarea indemnizaţiei de încadrare în cond. art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă s-ar accepta alegaţiile Ministerului Justiţiei, iar, pe de altă parte, dreptul salarial în discuţie nu este afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în acord cu ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023.

Instanţa de recurs reaminteşte aspecte de jurisprudenţă obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor, sens în care face referire exemplificativă la decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-au arătat următoarele:

"69. … este necesar a se ţine seama de distincţia esenţială dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale "Justiţie", …. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată….

70. Această distincţie între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referinţă sectorială şi elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienţii de multiplicare a fost reţinută, cu putere obligatorie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 şi 81), şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 şi 82).

În această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale". În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că "singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială", … 71.

… distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.". [s.n.]

În plus, ordinele MJ nr. 6245/C/2021 şi nr. 431/C/2022 sunt anulabile şi în ceea ce priveşte data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi data de 30 decembrie 2018, anume 3 ani anterior datei emiterii actelor administrative litigioase.

Instanţa de control judiciar constată că recurenţii - reclamanţi nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON în raport de o anumită dată.

În aceste condiţii, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie şi/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau şi pentru perioada anterioară. Modul de soluţionare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost raţiunea esenţială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoaşterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situaţie, recunoaşterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuţie, iar nu doar pentru viitor, sub condiţia însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului.

Spre o astfel de concluzie, nu poate fi acceptată o imposibilitate de emitere în mod retroactiv a actului administrativ de către ordonatorul de credite, deoarece prin intermediul său sunt conferite în mod suplimentar drepturi în favoarea beneficiarilor, iar nu invalidate sau restrânse drepturi deja acordate.

Înalta Curte mai subliniază că valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON este rezultatul aplicării art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, act legislativ publicat în Monitorul Oficial al României nr. 434 din 9 iunie 2016 şi astfel preexistent ordinelor litigioase.

În schimb, limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaşte în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripţie, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancţionării pasivităţii creditorului.

Calculând în mod regresiv termenul general de prescripţie de 3 ani în raport de data emiterii ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 rezultă că data limită până la care ordonatorul de credite avea obligaţia de a fi recunoscut dreptul litigios era data de 30 decembrie 2018, moment la care valoarea de referinţă sectorială relevantă era cea amintită anterior şi determina modul de calcul a indemnizaţiei de încadrare potrivit celor învederate de recurenţii-reclamanţi.

În aceste condiţii, obligaţia ce se va institui în sarcina ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este de a emite un nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanţilor-recurenţi, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 şi ulterior, desigur până la momentul la care ordonatorul de credite a recunoscut deja prin acte administrative proprii dreptul respectiv.

De asemenea, obligaţia dispusă priveşte doar intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcţionat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

În sfârşit, cum indemnizaţia de încadrare stabilită prin ordinul litigios nr. 431/C/2022 este greşită, nu poate fi menţinut nici cuantumul sporurilor acordate în conţinutul său, raportarea ordonatorului de credite ministrul justiţiei făcându-se eronat la un cadru normativ identificat în raport de data de 30.12.2021.

Totuşi, raportarea ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie făcută în vederea determinării nivelului sporurilor pornind de la data iniţială a reîncadrării dispuse judecătoreşte pentru fiecare reclamant în parte, ceea ce va exclude în principiu în raport de momentul respectiv relevanţa art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termen şi a art. I alin. (1) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a căror aplicare nu poate interveni de manieră retroactivă.

În schimb, instanţa de recurs subliniază că sporurile urmează a fi calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Astfel, art. 25 alin. (1) amintit prezintă caracter imperativ, impunând ordonatorului de credite ca "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.".

În orice caz, reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial cuvenit unui judecător nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Astfel, recurenţilor-reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidenţialităţii şi câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

În consecinţă, în cauză, revine ordonatorului de credite să aprecieze cuantumul sporurilor acordate în favoarea reclamanţilor-recurenţi prin reindividualizarea acestora, sub condiţia ca suma acordată să nu fie modică.

În orice caz, prin decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.".

În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reţinut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Marja de apreciere implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeaşi şi dacă reperul de comparaţie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi instanţe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit.

b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru că, aşa cum s-a mai menţionat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

97. În această situaţie, îşi menţine valabilitatea soluţia de principiu pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit.

e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condiţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de recurenţii-reclamanţi sub aspectul pretinsei discriminări sunt lipsite de temei.

Cât despre solicitarea recurenţilor-reclamanţi de plată a diferenţei de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, instanţa de control judiciar subliniază că lipseşte orice raport juridic direct între recurenţii-reclamanţi şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/Ministerul Justiţiei, deoarece nu acestei autorităţi publice îi revine obligaţia de plată a drepturilor salariale, actualizate, cerute în proces, neprezentând relevanţă în soluţionarea acţiunii raportul specific de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferitele niveluri ale alocării de fonduri bugetare. Astfel, cum recurenţii-reclamanţi funcţionează sau au funcţionat în perioada de referinţă la Tribunalul Covasna ori la instanţe din circumscripţia acestuia, obligaţia amintită trebuie raportată la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, care arată că "(…) preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite." (forma în vigoare la data învestirii instanţei). Cum Tribunalul corespunzător nu este parte în acest proces, nu poate fi stabilită vreo obligaţie de plată în sarcina unui terţ.

Faţă de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de control judiciar va admite recursul declarat; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată; va anula în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 şi ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiţiei în limita situaţiei reclamanţilor în ce priveşte: dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor. Totodată, va fi obligată pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanţilor, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 şi ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcţionat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Cererea de chemare în judecată se va respinge în rest, sub aspectul pretenţiilor care nu au fost validate din conţinutul acesteia.

În sfârşit, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, anume vizând excepţiile soluţionate de prima instanţă şi care nu au fost criticate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de partea intimată - pârâtă.

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei civile nr. 2119 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I..

Anulează în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 şi ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiţiei în limita situaţiei reclamanţilor în ce priveşte: dispoziţia privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor.

Obligă pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanţilor, având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizaţia de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 şi ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcţie de indemnizaţia de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcţionat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.