Challenge to ANI assessment report based on request for non-public data prior to informing the evaluated person

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 august 2022, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ("ANI", "Agenţia"), a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/08.08.2022 emis de Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia Integritate, obligarea pârâtei să retragă de pe site-ul propriu comunicatul de presă din data de 08.08.2022 în ceea ce îl priveşte pe A. şi să publice dispozitivul hotărârii judecătoreşti de anulare a raportului de evaluare după rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 08 noiembrie 2022, reclamantul A. a formulat cerere modificatoare a acţiunii, prin care a învederat că, în raport cu înscrisurile ataşate întâmpinării, înţelege să invoce un nou motiv de nelegalitate a raportului de evaluare nr. x/08.08.2022 emis de pârâtă, apreciind că acest act administrativ este lovit de nulitate absolută conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, întrucât întreaga procedură de evaluare s-a desfăşurat fără informarea persoanei evaluate.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2022, instanţa de fond a constatat, în temeiul art. 185 C. proc. civ., decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepţii care nu sunt de ordine publică, reţinând că întâmpinarea la cererea de modificare a acţiunii a fost depusă cu nerespectarea termenului legal şi judecătoresc stabilit de instanţă, respectiv 10 zile înaintea termenului de judecată din data de 6 decembrie 2022. A mai reţinut instanţa că excepţia invocată nu ar fi putut produce niciun efect, deoarece la termenul anterior de judecată, instanţa a luat act de modificarea acţiunii, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că nu este necesar acordul pârâtei pentru această modificare. Însă, argumentele din cuprinsul întâmpinării privesc, în realitate, tardivitatea invocării unor critici noi, iar nu tardivitatea modificării acţiunii, faţă de termenul legal impus de legea specială pentru contestarea actului. Aceste motive şi aceste considerente invocate în întâmpinarea formulată de pârâtă vor fi avute în vedere de instanţă la analiza pe fond a cauzei, respectiv dacă criticile de nelegalitate au fost invocate în termenul prevăzut de dispoziţiile legale.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 170 din 21 decembrie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 6 decembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 170 din 21 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Partea recurentă a arătat că prin modificarea acţiunii depusă la poştă la data de 04.11.2022, înaintea primului termen de judecată, a invocat nulitate absolută a raportului de evaluare litigios potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, toate actele şi întreaga procedură de evaluare fiind desfăşurată fără informarea persoanei evaluate.

Instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea din 08.11.2022, reţinând că această cerere a fost formulată în termenul prevăzut de art. 204 C. proc. civ., luând act de modificarea cererii de chemare în judecată.

Faţă de întâmpinarea formulată de ANI la modificarea de acţiune, reclamantul a invocat prin note de şedinţă excepţia tardivităţii şi aplicarea sancţiunii decăderii, iar instanţa s-a pronunţat prin încheierea din 06.12.2023, constatând decăderea părţii pârâte din dreptul de a mai invoca excepţii care nu sunt de ordine publică.

Cu toate acestea, prin încheierea din 06.12.2022, prima instanţă a reţinut şi aspecte care contravin regulilor de procedură şi prevederilor legale, făcându-se referire la "tardivitatea invocării unor critici noi".

Intimata fiind deja sancţionată cu decăderea potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., nu mai putea fi analizată de judecător această "tardivitate a invocării unor excepţii noi", ea fiind nefondată, deoarece art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu instituie un termen imperativ pentru indicarea motivelor de fapt şi de drept, ci doar pentru introducerea contestaţiei, depunerea la instanţă. Aspectele reţinute de judecătorul fondului se puteau aplica dacă ar fi existat în Legea nr. 176/2010 un text expres care să prevadă obligativitatea indicării motivelor de fapt şi de drept în termenul de contestare, aşa cum se prevede spre exemplu în O.U.G. nr. 66/2011 la art. 47 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) sau în Codul de procedură fiscală la art. 269 alin. (1) lit. c) şi art. 270 alin. (1).

Art. 32 din Legea nr. 176/2010 nu exclude aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., inclusiv aplicarea art. 204. De asemenea, potrivit art. 32, prevederile din Legea nr. 176/2010 se completează cu cele ale legii contenciosului administrativ, din al cărei conţinut se indică şi art. 8 alin. (1) teza finală.

Motivul de anulare amintit a reieşit din studiul documentelor depuse de pârâtă la dosar împreună cu întâmpinarea (când s-a putut constata dacă informaţiile solicitate în procedura de evaluare sunt publice sau nepublice şi în concret ce informaţii s-au solicitat, pentru cine, când etc.), din cronologia actelor efectuate în cadrul evaluării (pentru a se raporta la respectarea sau nu a art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010), neputând indica anterior motivul în acţiune deoarece nu deţinea aceste documente.

Practica judiciară a Curţii de Apel Cluj şi a Curţii de Apel Bucureşti relevă ca fiind admisibilă completarea acţiunii cu noi motive de nelegalitate ulterior termenului de 15 zile de la primirea raportului de evaluare, ce se poate realiza prin modificarea de acţiune, aşa cum a procedat şi reclamantul.

Judecătorul fondului nu a mai analizat motivele de nelegalitate invocate prin modificarea de acţiune, aspect nelegal faţă de argumentele deja menţionate.

Judecătorul fondului mai arată că adresa nr. x/22.02.2021 i-a fost comunicată şi putea invoca aspectele de nelegalitate în contestaţie. Or, prin modificarea de acţiune a arătat că din cuprinsul adresei nr. x/22.02.2021, cu o formulare mult prea generală, reieşea o scrisoare de intenţie a evaluării, fără a putea doar pe baza acesteia să invoce motive de nelegalitate. Abia când a fost ataşat de către intimată dosarul de evaluare a constatat că intimata a solicitat acte nepublice înaintea informării şi invitării sale să îşi exprime un punct de vedere.

În consecinţă, s-a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea dosarului instanţei de fond pentru analizarea tuturor motivelor invocate în completarea de acţiune.

În continuare, partea recurentă a făcut referire la nemotivarea instanţei de fond cu privire la argumentele sale şi neanalizarea documentelor invocate în privinţa actelor nepublice, anume motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., implicând 3 posibilităţi - lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. stabileşte ce anume trebuie să cuprindă considerentele (sau motivarea hotărârii), motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei, iar faţă de conţinutul sentinţei de la fond aceste elemente nu sunt întru totul regăsite.

Curtea de apel analizează doar informaţiile furnizate de ONRC, fără să ofere o motivare cu privire la celelalte informaţii obţinute în procedura de evaluare, ceea ce încalcă art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

Reclamantul - recurent arată că în pag. 4 a acţiunii, reluat şi în pag. 2 a răspunsului la întâmpinare, a susţinut că raportul de evaluare nr. x/08.08.2022 este lovit de nulitate absolută în ce priveşte evaluarea pentru perioada 25.06.2016 - 21.01.2019, raportat la art. 20 coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, făcând referire la faptul că ANI a solicitat şi a obţinut, anterior adresei nr. x/05.01.2022, date şi informaţii ce nu sunt publice, provenind de la Primăria Comunei Şercaia, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură - Centru Judeţean Braşov. Aceste date şi informaţii solicitate de la cinci instituţii erau trecute enumerativ în raportul de evaluare nr. x/08.08.2022 la pag. 2-3, fără să se indice conţinutul documentelor, iar în acţiune reclamantul le-a indicat pe toate acestea cinci. Instanţa de fond analizează doar datele şi informaţiile de la ONRC, care avantajau motivarea de respingere a acţiunii, fără să ofere o motivarea cu privire la celelalte patru instituţii care au oferit date şi informaţii.

În cadrul modificării la acţiune, după ce intimata a depus toate documentele aferente evaluării părţii reclamante, a detaliat aspectul şi cu privire la conţinutul efectiv al acestor documente pe care le invocase deja prin acţiune. Dintre aceste documente, cele care conţin date sau informaţii nepublice sunt cele oferite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice la solicitarea ANI prin adresa nr. x/01.07.2021 şi adresa nr. x/19.05.2021, de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov la solicitarea ANI din adresa nr. x/03.11.2021 şi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov la adresa ANI nr. x/19.05.2021.

În concluzie, cum nu a fost realizată informarea şi invitarea sa potrivit art. 20, raportul de evaluare nr. x/08.08.2022 este lovit de nulitate absolută.

Dacă iniţial în acţiune invocase şi adresa ONRC, totuşi după studierea documentelor în analiza din completarea la acţiune nu a mai considerat că ONRC a oferit date şi informaţii nepublice, incluzându-le în această categorie doar pe cele oferite de AJFP, APIA şi ITM.

Legat de faptul că reclamantul nu a fost informat în mod legal cu privire la evaluare, este aplicabilă interpretarea dată de CJUE în cauza Bara şi alţii contra României, C-201/14 prin hotărârea din 01.10.2015.

Judecătorul fondului nu a analizat documentele şi informaţiile oferite de AJFP, APIA şi ITM, ceea ce relevă o nemotivarea a sentinţei de fond.

Recurentul - reclamant a mai invocat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a făcut referire mai întâi la motivul privind prescripţia răspunderii administrative potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Instanţa de fond stabileşte că momentul de la care se calculează termenul de 3 ani este data adreselor comunicate de ONRC nr. 373603/19.05.2021 şi 943501/16.12.2021. Aspectul nu corespunde realităţii deoarece începând cu anul 2016, în fiecare an a depus declaraţii de avere şi de interese din care se putea stabili un indiciu al incompatibilităţii - declaraţia de avere pe anul 2016, în care, la pag. 5, era indicat ca venit din activităţi agricole A. PFA, sat Sercaia nr. 9, jud, Braşov, venit de 17.000 RON; - declaraţiile de avere pe anii 2017-2020, în care, la pag. 5, erau indicate venituri din activităţi agricole, titular A., iar la rubrica serviciul prestat/obiectul generator de venituri se menţiona activităţi agricole şi creşterea animalelor (obiectele de activitate atât pentru PFA, cât şi pentru întreprinderea individuală). Printre documentele întâmpinării se găseşte şi furnizarea de informaţii ONRC pentru A. ÎI, generată la data de 18.12.2020, cu două luni înainte de emiterea adresei şi de sesizarea din oficiu a ANI, deci înainte de declanşarea procedurii de evaluare.

Astfel, este nefondată susţinerea primei instanţe că abia în anul 2021, din adresele ONRC reiese un indiciu privitor la starea de incompatibilitate în care se afla reclamantul. Faţă de faptul că reclamantul depunea anual declaraţii de avere, această prescripţie de 3 ani se analizează în raport cu fiecare an din mandatele de viceprimar, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

În cadrul raportului de evaluare nr. x/08.08.2022 se arată că reclamantul a fost incompatibil în ambele mandate de viceprimar, de aceea consideră că de la data emiterii raportului, respectiv 08.08.2022, trebuia calculat în urma termenul de 3 ani, iar perioada supusă verificării trebuia să fie 08.08.2019 - 08.08.2022, în acord cu decizia ÎCCJ - CDCD nr. 74/2010.

Pentru perioada 25.06.2016 - 07.08.2019, în acord cu art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 este împlinită prescripţia răspunderii civile sau administrative, disciplinare, pentru presupusele faptele reţinute ca fiind săvârşite şi care determină existenţa stării de incompatibilitate.

În continuare, partea recurentă a susţinut o nulitate a raportului de evaluare, ca urmare a faptului ca nu i s-a cerut un punct de vedere cu privire la perioada când a avut PFA.

Cele reţinute în sentinţa de fond nu corespund realităţii, căci prin răspunsul la întâmpinare, pag. 1-2, după depunerea de către intimată a dosarului de evaluare, a invocat nereguli cu privire la pretinsa comunicare, aceasta nefiind făcută în mod legal, nefiind opozabilă reclamantului. Astfel, în documentele ataşate întâmpinării formulate de ANI apare adresa nr. x/16.02.2022, ce nu i-a fost comunicată şi nu a intrat în posesia acesteia, prin care se arată că au fost identificate elemente în sensul existenţei incompatibilităţii în ambele mandate de viceprimar, când s-a exercitat calitatea de persoană fizică autorizată, respectiv titular întreprindere individuală. Adresa amintită nu i-a fost comunicată, contestând identitatea datelor din conţinutul comunicării, anume localitatea consemnată neclar şi incomplet, absenţa semnăturii sale, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare. Astfel, toate documentele, informaţiile obţinute de la autorităţi/instituţii şi care se referă la perioada când a avut calitatea de persoană fizică autorizată, respectiv 25.06.2016 - 21.01.2019, sunt lovite de nulitate absolută potrivit art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010.

Astfel, recurentul subliniază că a contestat comunicarea adresei nr. x/16.02.2022, aspect ignorat de instanţa de fond.

În sfârşit, recurentul - reclamant arată că a contestat reţinea stării de incompatibilitate prin prisma calităţii ce i-a fost conferită, anume aceea de comerciant, afirmând că nu îi erau aplicabile prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Chiar art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 defineşte persoana fizică autorizată ca fiind întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce foloseşte, în principal, forţa sa de muncă; or, se poate observa clar că legiuitorul foloseşte expresia "întreprindere economică" şi nu "comerciant persoană fizică", indicată expres în art. 87 amintit.

Nicio reglementare legală nu îl impiedică să aibă atât un PFA, cât şi calitatea de viceprimar, aşa încât, pentru perioada 25.06.2016 - 21.01.2019 nu este dovedită starea de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte perioada analizată pentru întreprindere individuală, legiuitorul a intervenit cu o abrogare expresă prin legea de punere în aplicare a noului C. civ., anume art. 3 care se referă la aplicarea generală a noului C. civ., în sensul că se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum si raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil; totodată art. 3 prin alin. (2) introduce termenul nou de "profesionist", cu un sens mai larg, ca fiind cel care exploatează o întreprindere.

Faţă de art. 8 alin. (1) din Legea de punere în aplicare a C. civ., se poate clar observa că în textul legal citat "comerciantul" nu este egal cu "întreprinzătorul", aşa cum nici "comerciantul persoană fizică" din art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu este acelaşi lucru cu persoana fizică autorizată sau cu întreprinderea individuala, ce sunt fiecare "întreprindere economică".

În conformitate cu art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011, la data intrării în vigoare a C. civ. se abrogă orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale. Există astfel o abrogare expresă în ceea ce priveşte art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, ce folosesc noţiunea de "comerciant persoană fizică", ce intră în conflict cu noţiunea de "profesionist" oferită de C. civ., devenind dispoziţii contrare C. civ.. După intrarea în vigoare a noului C. civ. nu mai există conceptul de "comerciant persoană fizică", iar inspectorul antifraudă nu putea reţine starea de incompatibilitate în virtutea unor prevederi abrogate, aşa încât raportul de evaluare nr. x/08.08.2022 se impune a fi anulat.

În raportul de evaluare se arată că ar fi încălcate art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 23 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008. Cele două acte normative au fost emise în perioada de aplicare a vechiul Codul comercial, care utiliza noţiunea de "comerciant", ele având acelaşi cuprins atât la data emiterii, cât şi în prezent, când noţiunea de "comerciant" nu mai există.

În anul 2003, când a intrat în vigoare Legea nr. 161, nici nu existau persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, ele fiind reglementate în forma existentă şi acum abia în anul 2008, la 5 ani distanţă. Ulterior apariţiei O.U.G. nr. 44/2008, legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în sensul de a indica expres că incompatibilitatea se aplica şi persoanelor fizice autorizate şi întreprinderilor individuale.

Plecând de la acest raţionament, la momentul prezent nu se poate extinde art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 ca fiind aplicabilă în cazul recurentului.

Or, legiuitorul a omis să coreleze prevederile articolelor 16-211, ale art. 23-27 ale O.U.G. nr. 44/2008, cele ale art. 82 alin. (2) lit. e), art. 84 alin. (1) lit. g) şi ale art. 87 alin. (1) lit. g) al Legii nr. 161/2003 cu cele ale art. 25 al Legii nr. 176/2010 şi cele cuprinse în C. civ. şi Legea nr. 71/2011. Aşa încât, nici art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu trebuie să fie extins la situaţii neprevăzute de lege, pentru că în accepţiunea O.U.G. nr. 44/2008 persoana fizică autorizată nu este catalogată ca fiind comerciant persoană fizică, iar în ce priveşte întreprinderea individuală, deşi este indicată ca fiind comerciant persoană fizică, nu are acelaşi înţeles/aplicare cu aceea dorită de legiuitor în Legea nr. 161/2003.

O chestiune importantă în economia O.U.G. nr. 44/2008 o reprezintă calificarea expresă a tuturor celor trei forme de exercitare a activităţilor economice pe baza liberei iniţiative ca fiind întreprinderi economice şi a celor care le organizează ca fiind întreprinzători. În acest sens este relevant art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 44/2008.

Din economia O.U.G. nr. 44/2008 şi a Legii nr. 161/2003 rezultă că un deputat, senator, ministru, prefect, primar, viceprimar şi/sau oricare dintre toate categoriile de persoane care pot ocupa funcţiile şi demnităţile enumerate de către această din urmă reglementare ar putea deţine calitatea de titular al unei întreprinderi de tip PFA, fără să devină incompatibil, din acest punct de vedere, cu deţinerea oricăreia dintre acele funcţii.

Terminologia de "comerciant persoană fizică" din art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care toate cele trei forme reglementate de O.U.G. nr. 44/2008 sunt definite şi reglementate ca fiind întreprinderi economice şi profesionişti, în sensul art. 3 alin. (2) C. civ., este nejustificată şi generatoare de confuzii şi dificultăţi de aplicare, situaţie ce se clarifică însă prin abrogarea expresă intervenită prin art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru prevederile din art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, ce folosesc noţiunea de "comerciant persoană fizică", ce intră în conflict cu noţiunea de "profesionist" oferită de C. civ., devenind dispoziţii contrare C. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata arată că este nefondat, întrucât instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 06.12.2022, cât şi prin sentinţa civilă nr. 170/21.12.2022 nu a încălcat nicio regulă de procedură de natură să atragă sancţiunea nulităţii. Concret, recurentul-reclamant nu a indicat care sunt regulile de procedură pretins a fi încălcate de către instanţa de fond.

Prin prezentarea în mod trunchiat şi prin scoaterea din context a unor motivări ale instanţei de fond, recurentul-reclamant încearcă să formeze convingerea instanţei de recurs că, în speţă, instanţa de fond, prin aprecierea faptului că argumentele invocate de ANI prin întâmpinarea la modificarea de acţiune privesc, în realitate, tardivitatea invocării unor critici noi de nelegalitate a raportului de evaluare, iar nu tardivitatea modificării acţiunii, faţă de termenul legal de 15 zile impus de art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Un aspect important în privinţa acestora, pe care recurentul-reclamant omite să îl precizeze, îl constituie faptul că instanţa de fond anterior, respectiv la termenul de judecată din data de 08.11.2022, deja luase act de precizarea la acţiune formulată de reclamant în sensul invocării unor noi motive de nelegalitate, şi faţă de care a reţinut că nu este necesar acordul pârâtei. Prin urmare, faptul că instanţa de fond a analizat şi a avut în vedere la momentul dezlegării pe fond a cauzei şi aspectele privind tardivitatea formulării unor noi critici de nelegalitate a raportului de evaluare contestat nu este de natură să atragă incidenţa sancţiunea nulităţii, cum în mod greşit susţine recurentul-reclamant.

În concluzie, se solicită respingerea, ca nefondat, a motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata apreciază că şi acesta este nefondat. Caracterul neveridic al susţinerilor recurentului-reclamant rezultă cu evidenţă prin prisma faptului că instanţa de fond şi-a structurat soluţiile etapizat şi punctual, raportat la fiecare cerere şi motiv de nelegalitate şi netemeinicie formulate de reclamant.

Din analiza considerentelor de fapt şi de drept ale încheierii de şedinţă din data de 06.12.2022 şi a sentinţei civile nr. 170/21.12.2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov rezultă că acestea sunt amplu motivate. Astfel, motivarea încheierii de şedinţă şi a sentinţei civile nr. 170/21.12.2022 respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind prezentate, în detaliu, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând, într-o manieră suficientă, considerentele pentru care a respins cererile şi motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de reclamant. Art. 425 nu obligă instanţa de judecată să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a reclamantului nu constituie automat motiv de modificare a sentinţei. Pentru a avea o astfel de consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de ascultare a părţii, or în cauza dedusă judecăţii nu există vreo astfel de omisiune.

În raport de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului, în scopul pronunţării unei hotărâri corecte şi legale, a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. Instanţa de fond a examinat efectiv şi concret toate cererile şi apărările formulate de părţile din proces, precum şi înscrisurile depuse în probaţiune de acestea, astfel că analiza acestora lămureşte pe deplin poziţia instanţei de fond şi răspunde, în mod evident, tuturor argumentelor invocate de reclamant.

Faptul că instanţa de fond a respins motivat şi justificat atât cererile formulate de reclamant, cât şi acţiunea acestuia, ca neîntemeiată, şi, respectiv a dispus administrarea şi a încuviinţat proba cu înscrisurile pe care le-a apreciat ca fiind necesare, utile şi pertinente soluţionării cauzei, nu este de natură să formeze convingerea instanţei de recurs că instanţa de fond, procedând astfel, ar fi încălcat vreo normă de procedură sau dreptul la apărare al reclamantului.

Astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi acesta este nefondat, întrucât atât încheierea de şedinţă, cât şi sentinţa civilă sunt legale, fiind date cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauza dedusă judecăţii.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că raportul de evaluare nr. x/08.08.2022 emis de ANI este legal şi temeinic, nefiind viciat din perspectiva nulităţii, sub aspectul respectării procedurii administrative de informare şi evaluare, prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 176/2010, cât şi a aspectelor de fond privind existenţa stării de incompatibilitate a reclamantului.

Astfel, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare, prin decizie irevocabilă a instanţei de judecată sau prin necontestare, începe să curgă prescripţia răspunderii administrative, respectiv operează sancţiunile revăzute de textul de lege menţionat anterior. Prescripţia răspunderii administrative poate fi analizată de instanţa învestită cu acţiune în răspundere disciplinară/administrativă, şi nu de instanţa de contencios administrativ competentă a analiza temeinicia şi legalitatea raportului de evaluare întocmit de ANI, prin care s-a reţinut doar existenţa unei situaţii de conflict de interese, fără a se stabili vreo răspunderea administrativă/disciplinară a persoanei evaluate.

Raportul de evaluare, prin care se constată starea de incompatibilitate/conflict de interese, este un act administrativ care produce efecte juridice după rămânerea sa definitivă, în sensul că atrage, pe lângă răspunderea disciplinară sau administrativă, după caz, şi decăderea din dreptul de a mai deţine o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Astfel, instanţa de fond corect a reţinut că, în cadrul controlului de legalitate, verifică legalitatea întocmirii raportului de evaluare şi din perspectiva respectării termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Agenţia Naţională de Integritate are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata funcţiei publice, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încetării funcţiei, în care aceasta poate efectua activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese.

Or, în speţă, activitatea de evaluare a fost declanşată la data de 16.02.2021 şi a vizat perioada exercitării mandatelor 2016-2020 şi 2020-2024, iar raportul de evaluare a fost emis la data de 08.08.2022, respectiv la 1 an şi 9 luni de la încetarea primului mandat (11.11.2020), fiind astfel respectat termenul de 3 ani prevăzut de legiuitor la art. 11 din Legea nr. 176/2010.

Raţionamentul instanţei de fond este corect şi legal, întrucât încetarea calităţii de comerciant persoană fizică autorizată a avut loc la data de 21.01.2019, cu o zi înainte de a dobândi calitatea de titular întreprindere individuală, respectiv menţinută la data comunicării celor două adrese. Prin urmare, având în vedere că încetarea calităţii de comerciant persoană fizică autorizată a avut loc la data de 21.01.2019, precum şi că la data de 16.02.2021 ANI s-a sesizat din oficiu, fiind declanşată evaluarea, iar raportul de evaluare nr. 34609/G/II a fost emis la data de 08.08.2022, rezultă fără echivoc faptul că termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010 a fost respectat. Totodată, instanţa de fond, prin prisma analizării art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 şi a considerentelor 48, 56 şi 67 din decizia ÎCCJ - CDCD nr. 74/2010, în mod corect şi legal a reţinut în esenţă că ANI a respectat termenul general de prescripţie.

În perioada contestării la instanţa de judecată a raportului de evaluare, termenul de 3 ani referit anterior este întrerupt, iar după rămânerea definitivă a raportului de evaluare începe să curgă un nou termen de prescripţie, cel al aplicării sancţiunii disciplinare prevăzut de art. 26 din Legea nr. 176/2010.

Totodată, instanţa de fond, analizând dispoziţiile legale aplicabile, precum şi materialul probator administrat în cauză de părţi, în mod corect şi legal a reţinut că inspectorul de integritate din cadrul ANI a respectat art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Referitor la cel de-al doilea argument invocat de reclamant în susţinerea motivului de nulitate a raportului de evaluare contestat, potrivit căruia s-au solicitat date şi informaţii ce nu sunt publice, în mod corect instanţa de fond a reţinut că şi acesta este nefondat, motivând aceasta prin faptul că este rezultatul unei greşite interpretări de către reclamant a dispoziţiilor art. 13, art. 20 şi următoarele din Legea nr. 176/2010.

Art. 20 din Legea nr. 176/2010 arată că prevederile art. 13 şi art. 15 din acelaşi act normativ se aplică în mod corespunzător (mutatis mutandis). Procedurile prevăzute în cuprinsul art. 13 şi art. 15 se aplică în materia incompatibilităţilor sau a conflictelor de interese exclusiv în situaţia în care îşi găsesc justificarea în aceste materii. Spre deosebire de materia controlului averii, în ceea ce priveşte conflictul de interese sau incompatibilitatea elementele privind existenţa acestuia pot rezulta şi din registre publice sau chiar din declaraţiile de avere sau interese.

Determinant este că sancţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 176/2010 este justificată exclusiv în procedura verificării averii, care presupune solicitarea şi obţinerea de informaţii strict legate de viaţa privată şi familială a celui evaluat, de bunurile dobândite de acesta şi de familia sa, cât şi de modalitatea şi împrejurările dobândirii. Prin urmare, sancţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 176/2010 se aplică strict în ceea ce priveşte evaluarea averii.

Însă, în materia incompatibilităţilor generate de exercitarea simultană a funcţiilor/calităţii, cât şi în materia conflictului de interese, în acest stadiu al dosarului de evaluare inspectorul de integritate nu deţine decât informaţiile din eventuala sesizare (dacă este cazul) sau în baza cărora s-a autosesizat, precum şi informaţiile publice transmise de către instituţii publice.

Prin urmare, corect a reţinut instanţa de fond că toate aceste informaţii sunt informaţii cu caracter public, fiind respectată litera legii. Şi în cazul reclamantului, aşa cum se menţionează în mod expres şi în conţinutul raportului de evaluare, acesta a fost întocmit având la bază date şi informaţii solicitate de la instituţiile publice, date şi informaţii ce au caracter public, în mod evident.

Solicitările ANI, adresate instituţiilor publice şi autorităţilor implicate direct în activitatea desfăşurată de reclamant, fac dovada prin ele însele că aceasta a cunoscut înainte de a emite adresele de informare faptul că reclamantul a deţinut funcţia de viceprimar în cadrul Consiliului Local al Comunei Şercaia, judeţul Braşov. Dacă aceste informaţii nu ar fi fost publice, nu ar fi putut fi cunoscute de ANI înainte de emiterea adreselor menţionate mai sus. În ceea ce priveşte declaraţiile de avere şi de interese, acestea sunt informaţii cu caracter public.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond corect a reţinut că informaţiile solicitate de Agenţia Naţională de Integritate de la instituţiile publice sunt informaţii nu doar publice, ci şi de interes public, fiind respectată litera legii.

ANI nu este obligată să-şi însuşească punctul de vedere al persoanei evaluate ori să răspundă punctual, fiind obligată să procedeze la motivarea actului administrativ în fapt şi în drept, să reţină argumentele juridice care susţin decizia administrativă, inspectorul de integritate fundamentându-şi concluziile pe ansamblul actelor aflate la dosarul administrativ de evaluare.

Faţă de solicitarea recurentului-reclamant exprimată în cererea de recurs cu privire la hotărârea CJUE din cauza Bara, aceasta constituie, în realitate, un nou motiv de nelegalitate a raportului de evaluare contestat. Totodată, acest nou motiv de nelegalitate nu a fost invocat de reclamantul - recurent şi în faţa instanţei de fond, astfel că nu se poate proceda la verificarea conformităţii sentineţi recurate cu regulile de drept aplicabile sub aceste aspecte.

În cazul în care instanţa de recurs va califica argumentele recurentului-reclamant ca fiind critici de nelegalitate faţă de sentinţa civilă nr. 170/21.12.2022, se solicită instanţei respingerea acestora ca fiind nefondate. Astfel, situaţia este evident diferită fată de cea din cauza C-201 Bara şi alţii, unde se supuneau atenţiei o serie de norme cuprinse doar în unele protocoale încheiate între două autorităţi publice centrale. Pe de altă parte, este nepotrivit raţionamentul aplicării deciziei CJUE din cauza Bara prin procedeul mutatis mutandis, analogia negăsindu-şi aplicabilitate, având în vedere faptul că nu se poate asimila un act administrativ emis de o autoritate publică centrală (cum s-a întâmplat în cauza Bara) unui act normativ cu caracter special emis de puterea legislativă, cum este Legea nr. 176/2010. Art. 15 din Legea nr. 176/2010 reprezintă temeiul legal în baza căruia ANI solicită date şi informaţii tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum si persoanelor fizice cu obligaţia păstrării confidenţialităţii.

În concluzie, sunt lipsite de remei criticile părţii recurente - reclamante.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Preliminar, Înalta Curte arată că acele critici dezvoltate suplimentar prin cererea de recurs, de natură a pretinde existenţa altor cauze de anulare a raportului de evaluare nr. x/08.08.2022 emis de Agenţia Naţională de Integritate, precum aspecte referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, în contextul hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Bara, C-201/14, excedează cauzei juridice a cererii de chemare în judecată şi sunt inadmisibile în calea de atac, implicând o modificare a acesteia fără a fi respectate normele procesuale civile. Astfel, observând art. 494 şi art. 478 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, neputându-se schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

În continuare, Înalta Curtea arată că recurentul - reclamant a invocat în calea de atac exercitată critici susceptibile a se încadra în motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; aşadar, premisa aplicării textului legal menţionat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră motivul de casare/nelegalitate prin care este sancţionată procesual hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Totodată, recurentul - reclamant a atacat prin cererea de recurs împreună cu sentinţa civilă nr. 170 din 21 decembrie 2022 şi încheierea din 6 decembrie 2022.

Din această din urmă hotărâre, anume încheierea din 6 decembrie 2022, este relevantă în etapa recursului soluţia primei instanţe care a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepţii care nu sunt de ordine publică, sens în care a arătat că întâmpinarea a fost depusă cu nerespectarea termenului legal şi judecătoresc stabilit de instanţă, respectiv 10 zile înaintea termenului de judecată stabilit; de asemenea, Curtea de Apel Braşov a mai reţinut că excepţia nu ar fi putut produce niciun efect, deoarece la termenul anterior de judecată instanţa deja luase act de modificarea acţiunii în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că nu este necesar acordul pârâtei pentru această modificare. A arătat prima instanţă în continuare că argumentele aduse în cuprinsul întâmpinării privesc, în realitate, tardivitatea invocării unor critici noi, iar nu tardivitatea modificării acţiunii, faţă de termenul legal impus de legea specială pentru contestarea actului, iar motivele din întâmpinare urmează a fi avute în vedere la analiza pe fond a cauzei, respectiv dacă criticile de nelegalitate au fost invocate în termenul prevăzut de dispoziţiile legale.

Soluţia încheierii din 6 decembrie 2022 nu este susceptibilă însă de reformare, deşi se prezintă într-o formă aparent contradictorie.

Pe de o parte, în ceea ce priveşte constatarea decăderii părţii pârâte din dreptul de a mai invoca excepţii care nu sunt de ordine publică, deoarece nu a fost respectat termenul pentru depunerea întâmpinării la cererea adiţională, Înalta Curte arată că nu produce nicio vătămare părţii recurente - reclamante, dispunând o măsură favorabilă acesteia.

Pe de altă parte, sub aspectul tardivităţii invocării unor critici noi faţă de termenul legal impus de legea specială pentru contestarea raportului litigios emis de Agenţia Naţională de Integritate, menţiunile primei instanţe sub legale, fără însă a exista propriu-zis o soluţionare în sensul respingerii acelor motive de anulare în conţinutul încheierii respective. Astfel, nu poate fi exclus ca învestirea instanţei judecătoreşti să necesite atât o respectare a dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ. privind modificarea cererii de chemare în judecată, dar şi a unor dispoziţii legale speciale referitoare la sesizarea instanţei de contencios administrativ. Or, în ambele ipoteze normative sunt în discuţie, faţă de specificul reglementărilor respective, termene de decădere, a căror reflectare se face într-o excepţie absolută, de ordine publică, a cărei invocare nu este condiţionată de respectarea termenului pentru depunerea întâmpinării, putând interveni inclusiv din oficiu.

Pentru a califica tardivitatea amintită imediat anterior ca o excepţie de ordine publică, Înalta Curte reţine art. 246 C. proc. civ., text potrivit căruia "(1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. (2) Excepţiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părţilor". Termenele în discuţie privesc însăşi activitatea desfăşurată de instanţa judecătorească şi sunt reglementate de norme de ordine publică, iar nu pentru ocrotirea cu precădere a intereselor părţilor.

Altfel spus, nu este de natură să reprezinte o încălcare a legii observarea de către prima instanţă a posibilităţii existenţei a două termene care să afecteze prin decădere dreptul reclamantului de a invoca motive noi de anulare a actului administrativ litigios ulterior formulării cererii de chemare în judecată, fără însă că prin încheierea din 6 decembrie 2022 Curtea de Apel Braşov să fi constatat o decădere a părţii reclamante din dreptul respectiv.

În final, instanţa de recurs arată că tardivitatea respectivă, fiind o excepţie de ordine publică, nu era vizată de soluţia iniţială a primei instanţe de constatare a decăderii pârâtului din dreptul de a mai invoca excepţii care nu sunt de ordine publică, ca urmare a nerespectării termenului pentru depunerea întâmpinării la cererea adiţională.

În consecinţă, lipsind motivul de casare/nelegalitate care să afecteze încheierea în discuţie, Înalta Curte va respinge recursul formulat împotriva încheierii din 6 decembrie 2022, în condiţiile art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 170 din 21 decembrie 2022, prin dispozitivul acesteia şi minuta aferentă Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Cu toate acestea, prin considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a arătat că motivele de nelegalitate ale raportului de evaluare nr. x/08.08.2022, invocate prin nota de şedinţă depusă de reclamant la dosarul cauzei la data de 8 noiembrie 2022, nu sunt analizate, deoarece au fost formulate cu depăşirea termenului impus de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. În acest context, judecătorul fondului a arătat că termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 stabileşte şi limita temporală până la care persoana evaluată poate motiva contestaţia sa, iar invocarea unor motive noi de nelegalitate după momentul împlinirii termenului de 15 zile nu poate fi admisă, deoarece s-ar permite părţii interesate să eludeze dispoziţiile care stabilesc termenul imperativ de contestare. Totodată, invocarea împrejurării că reclamantul a formulat aceste motive de nelegalitate numai la momentul la care a luat cunoştinţă de actele ce au stat la baza întocmirii raportului de evaluare nu poate fi reţinută ca fiind o împrejurare de natură a permite prelungirea termenului de motivare a contestaţiei. Adresa nr. x/22.02.2021 cu privire la care s-a invocat nulitatea şi despre care s-a afirmat că este punctul de plecare al nelegalităţilor desfăşurate în procedura de evaluare a fost comunicată reclamantului la data de 26.02.2021, astfel cum reiese din formularul de confirmare de primire. Aşadar, reclamantul avea posibilitatea de a formula motivele de nelegalitate cuprinse în nota de şedinţă depusă la data de 08.11.2022 în termenul legal de 15 zile, de formulare a contestaţiei, astfel că reţinând incidenţa art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, curtea de apel a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a mai invoca motive noi de nelegalitate.

În acest context, Înalta Curte observă că reclamantul A. a transmis poştal la data de 24 august 2022 cererea de chemare în judecată, prin care a atacat în anulare raportul de evaluare ANI nr. x, ce reiese a-i fi fost comunicat la data de 11 august 2022.

În cauză, pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a înregistrat în dosarul primei instanţe întâmpinarea şi documentaţia aferentă actului litigios la data de 4 octombrie 2022, toate acestea fiind comunicate reclamantului în format electronic la data de 6 octombrie 2022.

Ulterior, la 8 noiembrie 2022, anterior primului termen de judecată, reclamantul a formulat o cerere de modificare a acţiunii în contencios administrativ, prin care a invocat nulitatea absolută a raportului de evaluare faţă de art. 20 raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010, făcând referire în esenţă în motivare la faptul solicitării de ANI a unor date sau informaţii care nu sunt publice anterior informării şi invitării persoanei evaluate pentru a prezenta un punct de vedere, sens în care partea reclamantă s-a referit la adresele transmise către şi răspunsurile primite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov.

Instanţa de recurs observă însă că prin cererea introductivă de instanţă partea reclamantă invocase, într-o formă mai puţin elaborată, nulitatea raportului de evaluare litigios în raport de dispoziţiile art. 20 şi art. 13 din Legea nr. 176/2010, arătând, într-o succesiune de motive de fapt şi de drept, inclusiv că «inspectorul de integritate efectuează activităţi de evaluare, solicită şi obţine o serie de documente, ce au o dată anterioară adresei nr. x/05.01.2022, unele conţinând sau având ataşate date şi informaţii ce nu sunt publice şi care provin de la: ... Inspectoratul Teritorial de Muncă, ... Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov».

Potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: ... arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea", norma juridică reglementând astfel despre cauza juridică a cererii introductive de instanţă.

Or, din perspectiva art. 194 lit. c) C. proc. civ., încă de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată cauza juridică a acţiunii exercitate consta şi din motivarea părţii reclamante în sensul unei pretinse nulităţi a raportului de evaluare nr. x/2022 în condiţiile art. 20 raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010 sub aspectul solicitării şi obţinerii de către Agenţia Naţională de Integritate a unor date şi informaţii ce nu sunt publice şi care provin de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov.

În aceste condiţii, indiferent de modul în care partea recurentă - reclamantă şi-a calificat cererea pe care a depus-o în faţa Curţii de Apel Braşov la data de 8 noiembrie 2022, totuşi esenţa fundamentală a criticilor exista încă de la momentul învestirii iniţiale a instanţei de contencios administrativ, motivele de fapt şi de drept fiind menţionate expres în conţinutul acesteia.

În consecinţă, cererea din 8 noiembrie 2022 nu implica în esenţă invocarea unui motiv nou de nulitate a raportului de evaluare litigios, ci o dezvoltare a unui motiv existent în conţinutul cererii de chemare în judecată, valorificând şi documentaţia depusă de pârât ataşat întâmpinării sale.

Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative stabileşte la art. 22 alin. (1) că "Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

Cum raportul de evaluare a fost comunicat reclamantului la 11 august 2022, iar cererea introductivă de instanţă a fost transmisă poştal Curţii de Apel Braşov la 24 august 2022, reclamantul a respectat art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi în cazul motivului de anulare în discuţie, acesta regăsindu-se succint expus în conţinutul cererii de chemare în judecată, iar ulterior fiind dezvoltat prin cererea din 8 noiembrie 2022.

În aceste condiţii, prima instanţă în mod eronat nu s-a învestit cu analiza aspectului amintită, astfel cum se regăsea în cererea de chemare în judecată, iar ulterior fusese dezvoltat prin cererea depusă la 8 noiembrie 2022.

În mod corespunzător, sunt incidente sub acest aspect motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme în mod greşit Curtea de Apel Braşov nu s-a învestit cu problema pretinsei nulităţi a raportului de evaluare litigioase prin prisma art. 20 raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010 în ceea ce priveşte datele şi informaţiile solicitate şi obţinute de Agenţia Naţională de Integritate de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, respectiv pretinsa obligaţie invocată de recurentul - reclamant de a fi fost informat şi invitat să prezinte un punct de vedere în prealabil cu privire la incompatibilitatea investigată, astfel că această dimensiune a cauzei juridice a acţiunii nu a fost analizată pe fond.

Art. 22 alin. (6) C. proc. civ. prevede că "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". Totodată, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. stabileşte că hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Or, prima instanţă, dincolo de faptul că în mod eronat nu s-a învestit cu cererea adiţională depusă de reclamant la 8 noiembrie 2022 sub aspectul amintit, nu a analizat nici critica existentă în conţinutul cererii de chemare în judecată privind cauza de nulitate a raportului de evaluare prin prisma art. 20 raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010, respectiv informaţiile solicitate şi obţinute de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov.

În consecinţă se confirmă viciile de legalitate imputate de recurentul - reclamant în limita aspectelor validate anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prisma motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

Faptul că judecătorul fondului s-a raportat în conţinutul sentinţei recurate la problema art. 13 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, înlăturând critica de nelegalitate prin prisma informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu este de natură a epuiza motivele cererii de chemare în judecată, ci reprezintă expresia unei analize insuficiente a primei instanţe asupra acţiunii cu care s-a găsit învestită.

Cum calea de atac se va admite în raport de cele arătate în precedent, devine lipsită de utilitate analiză solicitată de recurentul - reclamant cu privire la posibilitatea de a invoca motive de anulare a actului administrativ şi ulterior împlinirii termenului de 15 zile de la comunicarea raportului de evaluare, câtă vreme a solicitat anularea sa în termen legal şi a respectat dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.

Totodată, rămâne fără interes şi verificarea măsurii în care partea reclamantă ar fi putut formula critica în discuţie pe baza raportului de evaluare sau îi era necesară în integralitate documentaţia aferentă actului administrativ, din moment ce motivul de anulare s-a regăsit punctual în cererea de chemare în judecată şi trebuia analizat aşa cum a fost formulat, iar apoi dezvoltat în cererea din 8 noiembrie 2022.

Instanţa de recurs mai subliniază că obiectul căii de atac nu îl constituie pretenţia concretă a părţii, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală.

Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine să verifice raţionamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluţioneze procesul în primă instanţă, iar spre acest rezultat premisele acestui raţionament trebuie să fie accesibile din lectura hotărârii, prin prisma expunerii situaţiei de fapt şi a probelor concrete care o susţin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situaţii factuale stabilite.

Or, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. (…)" [s.n.].

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în limitele care au generat viciile de legalitate.

Cum însă respectivul motiv de nulitate a raportului de evaluare ANI nr. x nu era unicul invocat în criticarea acestuia, analiza în calea de atac a recursului va continua cu celelalte motive de casare/nelegalitate dezvoltate de recurentul - reclamant.

Printr-o critică dezvoltată prin cererea de recurs, partea recurentă - reclamantă a pretins nulitatea raportului de evaluare ca urmare a omisiunii pârâtului de a solicita un punct de vedere cu privire la calitatea de persoană fizică autorizată.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar observă că prin cererea de chemare în judecată partea reclamantă a susţinut că nu i-ar fi fost solicitat un punct de vedere cu privire la perioada în care a avut calitatea de persoana fizică autorizată (PFA). Prin întâmpinare, pârâtul a contestat apărarea reclamantului, sens în care a invocat adresa nr. x/16.02.2022, despre care a susţinut că ar fi fost comunicată la data de 22 februarie 2022, fiind recepţionată de B.. Prin cererea intitulată «răspuns la întâmpinare» depusă la dosar la data de 17 octombrie 2022, reclamantul a contestat validitatea comunicării indicate de pârât, făcând referire la pretinse erori de completare a dovezii de comunicare, subliniind că nu îi aparţine semnătura primitorului şi nu a intrat în posesia respectivei comunicări.

În acest context, Curtea de Apel Braşov şi-a însuşit apărarea pârâtului, reţinând existenţa adresei nr. x/16.02.2022, cu privire la care s-a arătat că formularul aferent de confirmare de primire a fost semnat de B., tată, fără a fi fost contestată semnătura sau calitatea primitorului, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 163 alin. (6) C. proc. civ.

Această din urmă normă juridică prevede că "Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa".

În aceste condiţii, nu se identifică o încălcare a legii care să aparţină primei instanţe, Curtea de Apel Braşov observând faptul că respectiva confirmare de primire nu a fost primită de reclamant, ci de o terţă persoană, pentru care s-a menţionat calitatea de «tată», fără ca, ulterior depunerii la dosar a respectivului înscris, dl. A. să conteste calitatea primitorului şi semnătura acestuia. În mod corespunzător, se confirmă efectuarea unei comunicări legale către o persoană majoră din familie, anume tatăl recurentului - reclamant, ceea ce atrăgea valabilitatea înscrisului invocat de intimatul - pârât în legătură cu adresa nr. x/16.02.2022, prin care părţii reclamante i-a fost solicitat punctul de vedere şi cu privire la calitatea de persoană fizică autorizată (PFA). Sunt astfel lipsite de utilitate criticile dezvoltate de reclamant prin răspunsul a întâmpinare, eventuala neclaritate a adresei de corespondenţă neîmpiedicând recepţionarea acesteia de o către o persoană majoră din familia dlui. Butum, iar neînmânarea direct acestuia din urmă nu constituie un aspect determinant în lumina art. 163 alin. (6) deja menţionat.

Nu pot fi primite nici criticile din recurs prin care partea recurentă - reclamantă pretinde incidenţa prescripţiei răspunderii administrative potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 pentru perioada 25 iunie 2016 - 7 august 2019.

Înalta Curte arată mai întâi că forma indicată de recurentul - reclamant pentru dispoziţiile art. 25 alin. (5) este rezultatul unei modificări legislative cu privire la Legea nr. 176/2010 ca urmare a Legii nr. 54/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 222 din 21 martie 2019. Astfel, norma juridică în discuţie prevede că "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.".

În aceste condiţii, este legală delimitarea pe care prima instanţă a efectuat-o între perioada 25.06.2016 - 24.03.2019 şi perioada ulterioară, precum şi constatarea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, care a introdus art. 25 alin. (5) menţionat anterior, momentul de început al termenului de prescripţie a răspunderii administrative, potrivit art. 6 alin. (2) şi alin. (4) C. civ., se calcula prin aplicarea C. civ.

Incompatibilitatea reţinută în sarcina reclamantului este cea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: (…) g) calitatea de comerciant persoană fizică.", perioada relevantă indicată de Agenţia Naţională de Integritate debutând la 25 iunie 2016 sub aspectul calităţii de persoană fizică autorizată (PFA), respectiv la 22 ianuarie 2019 pentru calitatea de titular de întreprindere individuală.

Revenind la cele două perioade menţionate de prima instanţă, cea care a curs din 25.06.2016 până în 24.03.2019 nu intră sub incidenţa Legii nr. 54/2019, întrucât ar presupune o aplicare în mod retroactiv a normei juridice.

După cum în mod corect a subliniat prima instanţă, art. 6 alin. (4) C. civ., ca drept comun/general, prevede că "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.". Această normă juridică completează Legea nr. 176/2010, în absenţa altei norme tranzitorii în conţinutul Legii nr. 54/2019.

În aceste condiţii, este eronată criticarea soluţiei date de prima instanţă referitor la perioada de până la intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2019, nefiind posibilă aplicarea sa în mod retroactiv.

În mod corespunzător, recurentul - reclamant nu a înlăturat printr-o critică pertinentă în recurs perioada 25.06.2016 - 24.03.2019 ca intrând sub incidenţa prescripţiei pretinse în considerarea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

În plus, recurentul - reclamant omite faptul că starea de incompatibilitate ce i-a fost imputată în calitate de persoană fizică autorizată (PFA) a fost o stare continuă începând cu anul 2016 şi până la 21 ianuarie 2019, a cărei epuizare a intervenit doar odată cu încetarea acelei calităţi, în timp ce sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate sub aspectul verificării incompatibilităţilor în cazul dlui. A. s-a produs la 16 februarie 2021, în interiorul termenului general de prescripţie extinctivă de 3 ani.

Înalta Curte mai are în vedere ca fiind relevantă, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, decizia nr. 449/16.06.2015 a Curţii Constituţionale, pronunţată în legătură cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

În considerentele deciziei menţionate, instanţa de contencios constituţional a arătat că:

"27. (…) fiind în logica reglementării ca verificarea existenţei împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deţinut funcţia publică. Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat, activitatea de evaluare a declaraţiei de avere şi a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate "atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite. Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea.

Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii. Astfel, în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

În materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit.

d) din acelaşi cod. 28. (…) Cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripţie a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate."

În legătură cu respectiva decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat prin decizia nr. 74/2020 că "51. Însă în regimul noului C. civ., termenul de prescripţie, conform art. 2.523, începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. Prin drept la acţiune se înţelege, conform art. 2.500 alin. (2) din C. civ., dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz. 52. Referirile la momentul săvârşirii faptei, din considerentele deciziei menţionate, ca moment de început (dies a quo), în raport cu care se calculează termenul de prescripţie, au în vedere aplicabilitatea eventuală a Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în funcţie de legea aplicabilă în timp, iar nu dispoziţiile noului C. civ. care, în materia analizată, excelează prin claritate, astfel că nu se poate susţine că termenul de prescripţie a răspunderii administrative avut în vedere de Curtea Constituţională începe să curgă în exclusivitate de la data săvârşirii faptei, contrar normei de principiu anterior expuse.". [s.n.].

În acest context legal, analiza primei instanţe s-a făcut cu o corectă aplicare a legii sub aspectul prescripţiei invocate de partea reclamantă.

Cât despre momentul când Agenţia Naţională de Integritate a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască starea de incompatibilitate imputată recurentului - reclamant, anume odată cu depunerea anuală a unor declaraţii de avere de către acesta sau când a obţinut informaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, critica recurentului - reclamant este inadmisibilă în recurs, deoarece pretinde evaluarea unui aspect de temeinicie al sentinţei primei instanţe, iar nu o problemă de legalitate. În plus, concluzia primei instanţe nu apare a fi fost arbitrară, ci întemeiată şi justificată pe baza probelor administrate, modul de coroborare fiind contestat de recurentul - reclamant.

În continuare, referitor la perioada începând cu data de 24 martie 2019, Înalta Curte observă că recurentul - reclamant a fost titularul unei întreprinderi individuale în toată perioada relevantă, astfel că starea de incompatibilitate a fost una continuă, care nu se epuizase nici la data învestirii ANI la 16 februarie 2021 şi nici la data emiterii raportului de evaluare, 8 august 2022, nemaiprezentând relevanţă dacă raportarea se realizează la Legea nr. 54/2019 pentru intervalul aferent aplicării sale ori la cadrul normativ anterior.

Altfel spus, decisivă pentru săvârşirea faptei este starea de fapt premisă a stării de drept vizând incompatibilitatea şi neintervenirea epuizării sale, aspect de natură a conferi unicitate conduitei respective sub aspectul incidenţei prescripţiei. Or, întreaga perioadă începând cu 24 martie 2019 este una de săvârşire a faptei, fără a fi intervenit o epuizare decisivă la data raportului litigios prin încetarea fie a calităţii de viceprimar, fie a aceleia de titular al întreprinderii individuale. Faptul că în discuţie sunt două mandate de viceprimar nu este de asemenea determinant, deoarece epuizarea primei stări de fapt (primul mandat de viceprimar) la 11 noiembrie 2020 nu permite curgerea integrală a termenului de prescripţie de 3 ani până la data raportului litigios, anume 8 august 2022, iar al doilea mandat de viceprimar (2020 - 2024) era în curs la data emiterii raportului ANI.

Înalta Curte validează aşadar raţionamentul legal dezvoltat de prima instanţă sub acest aspect.

În sfârşit, nu este pertinentă nici critica finală a recurentului - reclamant privind neîntrunirea elementelor specifice incompatibilităţii ce i-a fost imputată, sub aspectul calităţilor deţinute de persoană fizică autorizată, iar apoi întreprindere individuală.

Punctual, art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (forma în vigoare în perioada relevantă) prevede că "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (…) g) calitatea de comerciant persoană fizică; (…)". Din analiza textului de lege menţionat rezultă astfel existenţa unei stări de incompatibilitate între funcţia de "primar" şi calitatea de "comerciant persoană fizică".

Fiind cert şi necontestat faptul că în perioada relevantă partea recurentă - reclamantă a avut calitatea de viceprimar, chestiunea litigioasă în cauza de faţă este dacă acesta a deţinut şi o calitate de comerciant persoană fizică în aceeaşi perioadă.

Înalta Curte arată că la în perioada de referinţă Codul comercial fusese deja abrogat ca efect al intrării în vigoare la 1 octombrie 2011 a noului C. civ. (Legea nr. 287/2009), abrogarea intervenind prin art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 "În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.".

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 republicată (forma în vigoare în perioada de referinţă) arată că "Înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale . . . . . . . . . .".

În aceste condiţii, din moment ce noţiunea de "comerciant persoană fizică" nu este definită de legea specială în materie de incompatibilităţi, respectiv Legea nr. 161/2003, lămurirea acesteia se face prin raportare la dreptul comun în materie la data relevantă, astfel cum este menţionat mai sus, acesta nefiind însă Codul comercial la care s-a raportat partea recurentă - reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece acel act normativ era abrogat.

Astfel, din coroborarea art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 republicată, Înalta Curte reţine că prin comerciant persoană fizică se înţelege persoana fizică supusă înregistrării în registrul comerţului, adică inclusiv persoana fizică autorizată.

Or, este necontestat că partea recurentă - reclamantă a avut în perioada de referinţă mai întâi calitatea de persoană fizică autorizată, iar apoi de titular de întreprindere individuală.

În consecinţă, prin cumularea calităţii de viceprimar şi a celei de persoană fizică autorizată, iar apoi titular de întreprindere individuală, starea de incompatibilitate în discuţie nu poate fi contestată.

Mai subliniază Înalta Curte că, în reglementarea incidentă, legiuitorul nu s-a referit la exercitarea activităţii de comerciant, ci la deţinerea calităţii de comerciant, interpretarea textului trebuind a fi făcută şi din perspectivă teleologică, fiind evident încă din titlul Legii nr. 161/2003 că scopul legiuitorului şi al reglementărilor a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să-l împiedice să ajungă în situaţia de exercitare a unor activităţi în stare de incompatibilitate.

De altfel, prima instanţă a observat în mod corect dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008, precum şi obligaţiile de înregistrare specificate în aceasta pentru persoana fizică autorizată şi întreprinderea individuală, respectiv considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 228 din 2 iunie 2020, conchizând judicios că nu poate fi primită apărărea părţii reclamante în sensul că art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003 ar fi fost abrogate potrivit art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011, deoarece noţiunea de comerciant persoană fizică nu intră în conflict cu noţiunea de profesionist, ci, sensul noţiunii de comerciant persoană fizică din Legea nr. 161/2003 poate fi în continuare determinat prin raportare la obligaţia de înregistrare în registrul comerţului.

În mod corespunzător nu pot fi primite nici apărările recurentului - reclamant care apreciază că existenţa noţiunilor de "profesionist" şi "întreprinzător", respectiv "întreprindere" din Legea nr. 44/2008 şi C. civ. ar fi determinat efectul abrogării dispoziţiei din Legea nr. 161/2003 privind comerciantul persoană fizică, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 lămurind faptul că referirile din acte normative la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990. Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 este relevant sub aspectul lămuririi pe care o conţine în contextul intrării în vigoare a noului C. civ. pentru a înţelege sensul art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003 (act normativ aplicabil la data intrării în vigoare a C. civ.), fiind astfel comerciant acea persoană fizică supusă înregistrării în registrul comerţului. Or, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/2000 persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale au obligaţia de a se înregistra în registrul comerţului, corespunzând astfel noţiunii de comerciant în discuţie.

Faptul că prin art. 8 din acelaşi act normativ este lămurit ulterior sensul noii noţiuni de "profesionist", astfel cum se regăseşte în noul C. civ., incluzând atât comerciantul, cât şi întreprinzătorul, nu are semnificaţia înlăturării implicite a persoanei fizice autorizate şi a întreprinderii individuale de sub incidenţa art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, sub motiv că reprezintă întreprinderi, scopul celor două norme juridice (art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 71/2011) fiind diferit.

Faţă de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 6 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.