Competence jurisdiction for administrative compensation claims based on unconstitutionality of pension amendment emergency ordinance

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.03.2023, înregistrată sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne la restituirea sumelor reţinute din pensie prin indexarea şi actualizarea pensiei ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 59-60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, pe care reclamantul o apreciază ca fiind neconstituţională. Totodată, reclamantul solicită în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României exclusiv asigurarea fondurilor necesare restituirii sumelor pretinse de acesta de la Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 3538 din data de 14.06.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat către Curtea de Apel Constanţa competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 220 pronunţată la data de 25.09.2023, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, în raport de prevederile invocate în cererea de chemare în judecată, art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa funcţională aparţine instanţei de contencios administrativ, însă competenţa materială aparţine tribunalului şi nu curţii de apel.

Curtea a reţinut că nu îi aparţine competenţa materială procesuală de soluţionare a acţiunii întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 întrucât obiectul acţiunii nu este reprezentat de anularea/contestarea unui act administrativ propriu - zis sau asimilat emis de o autoritate publică centrală, ci plata unor despăgubiri.

Reclamantul nu a formulat o cerere la Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de recalculare a pensiei de serviciu şi nu şi-a îndreptat acţiunea împotriva refuzului acestei instituţii de a proceda la recalcularea pensiei în forma solicitată de reclamant. Reclamantul solicită despăgubiri, doar modul de calcul al acestora fiind legat de aplicarea prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 cu privire la actualizarea pensiei.

Nu se poate reţine, aşa cum s-a procedat în hotărârea de declinare, că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care se stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei se pot aplica fără a exista şi ipoteza premisă, respectiv un act administrativ contestat sau un litigiu privind taxele şi impozitele. În cauză nu există un act administrativ contestat şi obiectul cererii nu îl reprezintă taxe şi impozite, motiv pentru care competenţa nu se poate stabili în raport de rangul autorităţii şi nici în raport de valoarea despăgubirilor solicitate.

În raport de aceste considerente, nu se pot aplica prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 pentru stabilirea competenţei, în acest caz, fiind incidente dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa tribunalului ori de câte ori nu este dată prin lege în competenţa altei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 281 din data de 28 februarie 2024, Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale specializate şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii, sens în care competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.

Tribunalul reţine că în virtutea dezlegării date de către ÎCCJ conflictului negativ de competenţă, prin care în unanimitate judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul ÎCCJ, au stabilit, prin raportare la scopul urmărit de reclamanţi prin formularea acestor cereri respectiv la obiectul acţiunii, competenţa materială şi teritorială de soluţionare, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul reclamanţii.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

În speţă, acţiunea introductivă întemeiată pe art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 vizează solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, precum şi asigurarea fondurilor, respectiv restituirea sumelor reţinute din pensie, rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la art. 38 din Legea 153/2017 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecăţii şi a criteriului de determinare a competenţei aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuţie aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligaţii de achitare a pensiei.

Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, aşa cum s-a precizat, acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres în cuprinsul acţiunii, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Cu alte cuvinte, este nemulţumit de faptul că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu al cărei beneficiar este, astfel cum era reglementat de art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Aşadar, Înalta Curte reţine că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendinte sunt cele ale acţiunii în contencios administrativ reglementate de art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.

Reclamantul, socotindu-se vătămat în drepturile şi interesele sale legitime, a solicitat obligarea autorităţilor la repararea prejudiciului, astfel că, acţiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităţiilor publice pârâte (Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne) faţă de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale, competenţa materială de soluţionare a cauzei revenind, prin urmare, secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

În concluzie, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acţiunii de faţă pe rolul instanţei de contencios administrativ, respectiv la obiectul concret al acţiunii ce constă în obligarea autorităţii pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe intimaţii Guvernul României, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.