Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2000/2024 AI generated

Nullity of cassation appeal for lack of substantive legal grounds regarding interim suspension of proceedings

Case Number Decizia nr. 2000/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the appellate court's decision to suspend the proceedings. The case involved a dispute where plaintiffs sought the annulment of a decision by the National Council for Combating Discrimination regarding alleged discriminatory acts within an educational and administrative context involving multiple public entities. The appellate court had previously suspended the judgment pending the final resolution of a related case; the plaintiffs appealed this suspension claiming the grounds no longer existed, but the higher court focused on the procedural validity of the appeal itself. Relying on Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the appeal was procedurally null because the appellants failed to articulate specific grounds of illegality required for cassation, resulting in the maintenance of the suspension order.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for lack of substantive legal grounds regarding interim suspension of proceedings: Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, apreciind că motivele de recurs nu sunt dezvoltate, astfel că nu se poate reanaliza determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity rulings determining validity annulment proceedings Civil Procedure Code related proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin încheierea din 6 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Recurenţii-reclamanţi nu au indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerile lor nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de articolul menţionat.
art. 248 C. proc. civ
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art.
art. 499 C. proc. civ
(2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Totodată, verificând considerentele încheierii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, nu se poate considera că susţinerile recurenţilor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 martie 2022 sub dosar nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat anularea deciziei CNCD nr. 154/09.03.2022.

Prin încheierea din 6 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecăţii privind pe reclamanţii A., B., C. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministrul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Sector 6 - subdiviziune administrativ teritorială a municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Administraţia Şcolilor Sector 6, Şcoala Gimnazială nr. 311 Bucureşti, D. - Director Şcoala Gimnazială nr. 311 Bucureşti, E. - Educator Şcoala Gimnazială nr. 311 Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Sector 6, F. - inspector DGASPC, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanţii A., C. şi B., solicitând admiterea recursului şi reluarea judecăţii, întrucât motivele care au dus la suspendarea cauzei nu mai subzistă.

3. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Administraţia Şcolilor sector 6 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, apreciind că motivele de recurs nu sunt dezvoltate, astfel că nu se poate reanaliza determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, pentru a da posibilitate Curţii de Apel Bucureşti să reia judecata cauzei.

Intimata-pârâtă Subdiviziunea Administrativ-Teritorială Sectorul 6 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar constată că recursul declarat de reclamanţii A., C. şi B. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi nu au indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susţinerile lor nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de articolul menţionat.

Totodată, verificând considerentele încheierii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Astfel, nu se poate considera că susţinerile recurenţilor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanţii A., C. şi B. împotriva încheierii din 6 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.