Judicial order of tax refund and interest despite administrative restitution procedures: admissibility in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2016 pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.09.2015 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, anume pentru suma de 1.861.402 RON, reprezentând 156.649 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi accesoriile aferente în cuantum de 131.663 RON; 83.449 RON cu titlu de impozit pe profit şi accesoriile aferente în cuantum de 47.345 RON şi 1.442.296 RON reprezentând accesorii calculate pentru TVA şi impozit pe profit fără a le fi asociată o obligaţie fiscală principală stabilită suplimentar de plată, anularea în parte a Deciziei nr. 51/19.02.2016 emise de ANAF-DGSC şi prin care a fost respinsă în parte Contestaţia reclamantei din data de 20.11.2015 împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.09.2015; şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 757.088 RON stabilite suplimentar şi achitate în baza actelor administrativ-fiscale contestate, să se dispună, în temeiul art. 124 alin. (1) Cod. proc. fisc, obligarea pârâtelor la plata dobânzilor calculate pentru sumele stabilite cu titlu suplimentar, după cum urmează:

- dobânzi calculate raportat la suma de 1.861.402 RON pentru intervalul 21.10.2015 (data la care această sumă stabilită în baza actelor contestate a fost achitată de A.) - 08.07.2016 (data emiterii Deciziei de anulare a accesoriilor prin care a fost anulată suma de 1.104.314 RON din totalul impus prin actele contestate) şi

- dobânzi calculate raportat la suma de 757.088 RON (suma rămasă după anularea accesoriilor în cuantum de 1.104.314 RON) pentru intervalul 08.07.2016 (data emiterii Deciziei de anulare a accesoriilor) - data rambursării/compensării efective a acestei sume.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 24 din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a respins capetele 3 şi 4 de cerere formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia inadmisibilităţii pentru autoritate de lucru judecat.

A admis capătul 3 de cerere şi obligă pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a marilor Contribuabili la rambursarea către reclamantă a sumei de 757.088 RON ce a fost stabilită prin decizia de impunere nr. x/29.09.2015.

A admis în parte capătul 4 de cerere şi a obligat pârâta ANAF- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata dobânzii aferente sumei de 757.088 RON pentru intervalul 08.07.2016 până la data rambursării efective.

A respins în rest capătul 4 de cerere ca neîntemeiat.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea cererii de restituire a sumelor achitate şi obligarea la plata dobânzii.

În motivare, în esenţă, a susţinut că hotărârea pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, în rejudecarea cauzei, a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv instanţa a interpretat, in mod eronat, dispoziţiile procedurii administrative de restituire la cerere şi de rambursare a sumelor de la buget.

În ce priveşte inadmisibilitatea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 757.088 RON deja achitat, a susţinut că este nelegala soluţia pronunţata de prima instanţa de respingere a acestei excepţii. Astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, O.P.A.N.A.F nr. 2250/21.11.2007 privind aprobarea Procedurii de soluţionare a cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată depuse în condiţiile titlului VI - T.V.A din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi a prevederilor O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

În raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, mecanismul procedural pus la dispoziţie prin Legea nr. 554/2004 conferă subiectului de sezină, în cazul contenciosului subiectiv, recunoaşterea dreptului pretins.

Legiuitorul a prevăzut anumite proceduri administrative atât pentru restituirea TVA achitata, cât şi pentru plata dobânzilor pentru sumele achitate cu titlu de obligaţii fiscale, prin O.P.A.N.A.F nr. 2250/21.11.2007 şi O.P.A.N.A.F nr. 1899/22.12.2004, aşadar admiterea, in rejudecare, a obligării autorităţii publice la acordarea de dobânzi, fără ca acestea să fie solicitate direct de la organul fiscal, constituie o imixtiune a instanţei de contencios în atribuţiile autorităţii administrative.

Admiterea capetelor nr. 3 si nr. 4 de cerere conduce implicit la recunoaşterea dreptului acesteia de a solicita restituirea sumelor achitate şi de a solicita plata dobânzilor pentru sumele achitate.

În raport de situaţia de fapt, aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu poate presupune nicidecum pronunţarea unei hotărâri de obligare a autorităţii fiscale la restituirea sumelor pretinse şi la acordarea dobânzilor pentru sumele achitate de A. S.R.L. întrucât aceste capete de cerere sunt supuse unor proceduri administrative prevăzute de legislaţia specifică dreptului fiscal.

Din Codul de procedură fiscală, cat si din prevederile OMFP nr. 1899/2004, rezulta fara echivoc faptul ca soluţia ce poate fi dispusa de instanţa este aceea de a stabili daca sumele stabilite prin actele administrative fiscale sunt sau nu datorate de către contribuabil.

În condiţiile in care actele administrative sunt anulate de către instanţa competenta, restituirea sumelor se face in conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 si a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget.

Textele legale invocate anterior reglementează o procedura administrativa speciala, restituirea putând fi dispusa ca urmare a cererii formulate de către reclamanta la organul fiscal in raza căruia isi are sediul, in condiţiile in care prin hotărâri judecătoreşti sau prin hotărârea organelor administrative s-a constatat faptul ca sumele stabilite in sarcina societăţii nu sunt datorate.

În raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 in speţa, se aplica legea speciala (Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală), dispoziţii legale care se aplica cu prioritate fata de Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ (cadrul general in materie), conform principiului Specialia generalibus derogant, principiu juridic care implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală şi că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.

Nu există niciun motiv să se prezume la acest moment că organul fiscal nu ar proceda cu bună credinţă la restituirea sumei, în măsura în care actele administrative atacate au fost anulate definitiv.

Ulterior soluţionării definitive a cauzei, reclamanta va putea solicita restituirea sumelor în temeiul aceloraşi prevederi, respectiv in temeiul art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Restituirea sumelor de la bugetul de stat nu poate fi făcută decât după ce organul fiscal va efectua compensarea sumelor a căror restituire se solicită cu cele pe care contribuabilii le datorează bugetului de stat. În acelaşi sens, sunt şi prevederile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/205 privind Codul de procedură fiscală.

Totodată, prevederile pct. 2 din O.M.F.P. nr. 1899/2004, potrivit cărora "restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal…".

Potrivit pct. 3 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, cererea de restituire trebuie să fie însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget, precum şi copii legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.

De asemenea, la pct. 5 din OMFP nr. 1899/2004, se prevede ca sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării tuturor obligaţilor bugetare restante.

În soluţionarea cererii de restituire, conform pct. 6 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, organul fiscal va întocmi o decizie de restituire, conform modelului prezentat în anexa ordinului, care se aprobă de către conducătorul unităţii.

Aşadar, in mod eronat instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii, deoarece formularea cererii de restituire a sumei de 757.088 RON, direct la instanţa de judecata este inadmisibila întrucât legea speciala, respectiv Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, stabileşte o procedura derogatorie de la normele de drept comun pentru restituirea sumelor de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi pentru suma de 757.088 RON reprezentând TVA stabilita suplimentar, a susţinut că este nelegală soluţia pronunţata de instanţa in rejudecare, astfel că au fost încălcate dispoziţiile art. 124 alin. (1) C. proc. civ. fiscala (art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 coroborat cu dispoziţiile Ordinului nr. 1899/2004, in ceea ce priveşte obligarea paratei la plata dobânzilor calculate începând cu data achitării acestora şi până la restituirea efectiva a sumei de 757.088 RON, ca reprezentând contrapartida prejudiciului cauzat contribuabilului.

Normele legale incidente cauzei nu au prevăzut, nici la momentul emiterii Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1899/2004 şi nici ulterior, nicio limitare a dreptului contribuabilului la acoperirea prejudiciului cauzat pentru depăşirea termenului legal de restituire sau rambursare, în funcţie de modalitatea în care organul fiscal efectuează plata debitului principal (plată sau compensare).

Momentul naşterii dreptului la dobânzi este reglementat în timp întotdeauna înaintea plăţii, fiind determinat tocmai de întârzierea în efectuarea acesteia, astfel încât procedura instituită la pct. 3 al Capitolului II din Procedura aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, prevede calcularea dobânzii numai asupra sumei aprobată a fi restituită după efectuarea operaţiunii de compensare, operaţiune care este situată şi ea în timp întotdeauna după naşterea dreptului contribuabilului la dobândă.

Prin urmare, in condiţiile in care actele administrative sunt anulate de către instanţa competenta, acordarea dobânzilor se va calcula de către organul fiscal competent, astfel ca momentul de început al cursului dobânzii, zilele de întârziere cât si cuantumul exact, urmând a fi determinat de organul fiscal, conform cap. II pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004.

Potrivit dispoziţiilor pct. 3, pct. 6 si pct. 7 Cap. 2 Anexa 1 din OMFP nr. 1899/2004 contribuabilul nu are posibilitatea calculării dobânzilor, singurul in măsura sa realizeze acest calcul fiind organul fiscal competent care întocmeşte in acest sens documentaţia privind calculul dobânzilor.

Instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. si fara a avea in vedere timpul necesar efectuării operaţiunilor intre unitatea de trezorerie si unitatea bancara.

Sub aspectul cuantumului dobânzii, a arătat că potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004 dobânda se calculează de organul fiscal competent. Însă, în lipsa parcurgerii etapei administrative de soluţionare a cererii de restituire, solicitarea de dobânzi direct în faţa instanţei judecătoreşti constituie o încălcare a atribuţiilor instanţei judecătoreşti.

A precizat că în speţă se aplică legea speciala (O.G. or. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) cu prioritate fata de Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ (cadrul general in materie).

In raport de prevederile legale menţionate mai sus, hotărârea civila nr. 24/09.02.2023 pronunţata in dosarul nr. x/2016 este nelegala.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 483, art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum si celelalte dispoziţii menţionate in prezenta cerere.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.R.L. învestit instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, cu o acţiune având ca obiect:

(i) anularea în parte a Deciziei nr. 51/19.02.2016 emise de ANAF-DGSC în soluţionarea contestaţiei administrative;

(ii) anularea Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.09.2015 emise de ANAF-DGAMC prin care au fost impuse obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 1.861.402 RON, cu titlu de TVA, impozit pe profit şi obligaţiile accesorii aferente;

(iii) obligarea autorităţilor fiscale la restituirea sumelor achitate în baza actelor contestate iar, în temeiul art. 124 alin. (11) vechiul Cod. proc. fisc. /art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală, la plata dobânzilor fiscale calculate de la data achitării şi până la data rambursării/compensării efective;

(iv) obligarea autorităţilor fiscale la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat (în cuantum de 95.601,38 RON), onorariul de expert şi taxele judiciare de timbru.

În primul ciclu procesual, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte fiind constatată nelegalitatea actelor administrative atacate. Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că se impune admiterea excepţiei de inadmisibilitate a capetelor 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 168 Codul de procedură fiscală, judecătorul fondului apreciind că cererea de restituire a sumelor trebuie să urmeze procedura specială din procedura fiscală, iniţiată de cererea de adresată organelor fiscale.

Împotriva acestei soluţii, au formulat cerere de recurs toate părţile procesuale. Ulterior soluţionării recursului reclamantei şi al organelor fiscale, instanţa de control judiciar din primul ciclu procesual a considerat că soluţia de respingere a capetelor 3 şi 4 din acţiune ca inadmisibile este eronată, a casat sentinţa de la fond şi a trimis cauza spre rejudecare, obligând instanţa la soluţionarea petitelor de restituire a sumelor achitate în temeiul actelor fiscale declarate nelegale şi la plata dobânzii legale.

În cel de-al doilea ciclu procesual, aşa cum am arătat anterior, instanţa, în rejudecare, a admis capătul 3 din acţiune şi a obligat pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a marilor Contribuabili la rambursarea către reclamantă a sumei de 757.088 RON ce a fost stabilită prin decizia de impunere nr. x/29.09.2015. A admis în parte capătul 4 de cerere şi a obligat pârâta ANAF- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata dobânzii aferente sumei de 757.088 RON pentru intervalul 08.07.2016 până la data rambursării efective.

În raport de sentinţa pronunţată de instanţă în cadrul rejudecării, intimata - pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat cerere de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a încălcat dispoziţiile legale de la art. 168 Codul de procedură fiscală coroborat cu dispoziţiile Ordinului nr. 1899/2004, în ceea ce priveşte obligarea paratei la restituirea sumelor achitate şi la plata dobânzilor calculate începând cu data achitării acestora şi până la restituirea efectiva a sumei de 757.088 RON.

Recurenta-pârâtă, printr-un prim set de critici expuse în recurs, a susţinut că prima instanţă a respins greşit excepţia de inadmisibilitate a capetelor 3 şi 4 de cerere, însă Înalta Curte nu poate valida argumentaţia acesteia pe motiv că, în mod definitiv, chestiunea admisibilităţii celor două capete de cerere a fost tranşată prin decizia nr. 2377/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios adminsitrativ şi Fiscal din prmul ciclu procesual prin care s-a stabilit că petitul de restituire a sumelor achitate şi de plată a dobânzii poate fi soluţionat de instanţa de contencios administrativ care a emis soluţia cu privire la cererea de anulare a actelor administrativ - fiscale atacate.

A accepta teza recurentei-pârâte ar însemna o încălcare a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, iar conform alin. (3), instanţa poate acorda despăgubiri pentru daunele materiale sau morale, dacă reclamantul le-a solicitat.

Legea organică reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în care instanţa poate să dispună măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condiţiile legii, poate obliga autoritatea publică să efectueze operaţiunile ori să dispună măsurile solicitate de reclamant şi poate impune obligaţii pentru repararea pagubei cauzate, iar nu doar să reevalueze petiţia care i-a fost adresată. O atare măsură se încadrează în soluţiile pe care este îndrituită să le pronunţe instanţa, potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, interpretarea contrară, propusă de recurenta - pârâtă, fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

Procedura administrativă pe care o invocă autoritatea fiscală nu se încadrează în cazurile de excepţie reglementate prin art. 5 din Legea nr. 554/2004 şi nu ar putea lipsi de conţinut prevederile legii contenciosului administrativ referitoare la înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale actelor administrative contestate, persoana vătămată având un drept de opţiune asupra căii de urmat pentru a obţine repararea pagubei, inclusiv sub aspectul restituirii sumelor despre care pretinde că i-au fost impuse nelegal şi al plăţii dobânzilor fiscale aferente.

Caracterul alternativ al mecanismelor procedurale reglementate pentru repararea pagubei în procedura judiciară a contenciosului administrativ şi în procedura fiscală (administrativă) reiese şi din Decizia nr. 694/2015 a Curţii Constituţionale, care, admiţând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (referitoare la data de la care contribuabilul are dreptul la dobânzi pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget conform art. 117 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), a reţinut că neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate nu priveşte şi situaţia în care contribuabilul a solicitat şi a obţinut despăgubiri în condiţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Soluţia normativă cuprinsă în art. 124 alin. (1) din Codul de procedură fiscală adoptat prin O.G. nr. 92/2003 era identică celei prevăzute în art. 182 alin. (1) din noul Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, astfel încât considerentele deciziei Curţii Constituţionale îşi menţin actualitatea şi în interpretarea noului context normativ.

Aşa fiind, Înalta Curte conchide că reglementarea procedurii administrative de restituire a sumelor şi de acordare a dobânzilor din Codul de procedură fiscală nu poate fi considerată un fine de neprimire care să atragă inadmisibilitatea cererii în justiţie formulate în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, odată cu cererea de anulare a actului administrativ în baza căruia au fost impuse sumele a căror restituire se solicită, sau ulterior, în condiţiile art. 19 din aceeaşi lege.

Compensarea invocată de autoritatea fiscală nu constituie nici ea un argument în sensul inadmisibilităţii cererii de restituire sau de plată a dobânzilor. Compensarea este reglementată de lege ca un mijloc de stingere a obligaţiilor fiscale reciproce care, potrivit art. 167 Codul de procedură fiscală, operează în dublu sens, atât pentru creanţele datorate bugetului de stat (impozite, taxe, contribuţii, accesorii şi alte sume), cât şi pentru creanţele debitorului fiscal, reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, şi nimic nu împiedică efectuarea compensării în faza de executare a hotărârii judecătoreşti prin care s-a recunoscut dreptul la despăgubire, urmându-se regulile înscrise în art. 168 alin. (8)- (12) din Legea nr. 207/2015.

În consecinţă, având în vedere cererea de restituire a sumelor achitate de reclamantă precum şi pe cea de acordare a dobânzilor la sumele percepute în temeiul unor acte administrative ce au fost anulate, prima instanţă nu a făcut decât să restabilească situaţia anterioară emiterii actelor administrativ - fiscale nelegale.

În acest sens există în jurisprudenţa comunitară consolidată - Decizia CJUE C431/12 Rafinăria Steaua Română S.A., decizie dată în interpretarea art. 183 din Directiva TVA şi precum şi Decizia nr. 694/2015 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deşi garantează acordarea unei dobânzi pentru neîndeplinirea obligaţiei de restituire, nu acoperă complet paguba pe care o poate suferi contribuabilul pentru faptul că a înţeles să execute de bunăvoie o obligaţie fiscală pe care a socotit-o nelegală, lucru constatat ulterior prin hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau de către organul fiscal însuşi. În acest mod are loc o diminuare a patrimoniului contribuabilului, printr-o acţiune a statului, fiind afectat, astfel, dreptul de proprietate privată al acestuia.

În raport de toate considerentele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reţine că prima instanţă a pronunţat o soluţie cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, cu respectarea îndrumărilor oferite de instanţa de recurs care a pronunţat decizia de casare în primul ciclu procesual, soluţie care este la adăpost de criticile aduse de organul fiscal prin intermediul acestei căi de atac şi care se impune a fi menţinută în urma examenului de legalitate efectuat.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi a art. 453 C. proc. civ., recurenta - pârâtă fiind partea procesuală care a căzut în pretenţii în accepţiunea textului de lega amintit, faţă de soluţia pronunţată în privinţa recursului, urmează a o admite şi a obliga organul fiscal la plata sumei de 13.287lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, ocazionate de judecata prezentului dosar în faţa instanţei de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 24/2023 din 9 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către intimata - reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.287lei, reprezentând onorariu avocaţial în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.