Validity of financial aid application documents assessed against installer submission date or IT upload date after system suspension

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 08.02.2021 sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a, art. 8, art. 11 şi respectiv ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (A.F.M.), anularea deciziilor de respingere a cererilor de finanţare nerambursabilă pentru programul "CASA VERDE FOTOVOLTAICE", emise de către Comitetul Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru fiecare dintre reclamanţi în parte şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu ("A.F.M.") ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unor decizii de aprobare a cererilor de finanţare nerambursabilă şi rezervarea sumelor aferente finanţării pentru fiecare dintre reclamanţi în parte.

Ca urmare a disjungerii din dosar nr. x/2021, pe rolul aceleiaşi instanţe, a fost înregistrată cauza de faţă cu nr. x/2022, având ca obiect cererea de anulare a deciziei de respingere a cererii de finanţare nerambursabilă pentru programul "CASA VERDE FOTOVOLTAICE" şi de obligare a pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu ("A.F.M.") ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unor decizii de aprobare a cererilor de finanţare nerambursabilă şi rezervarea sumelor aferente finanţării, formulată de reclamantul B..

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 25 de la data de 26.01.2023 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

A anulat Deciziile de respingere a cererii de finanţare nerambursabilă pentru Programul "Casa Verde Fotovoltaice" emise de către Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B..

A obligat pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu la reanalizarea cererii de finanţare x formulată de reclamantul B. şi a respins în rest acţiunea.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe,a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casarea a sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, să se respingă cererea de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că sentinţa civilă nr. 25/26.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

A susţinut că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În mod necesar, o hotărâre judecătoreasca trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal.

Într-adevar, atâta timp cât în considerente, instanţa nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Pretinsa motivare este neclară, instanţa constatând că temeiul refuzului de acordare a finanţării l-a constituit împrejurarea că subscrisa pârâta a dat dovadă de o rigoare excesivă, fără a ţine cont de rigoarea impusă totuşi de finanţările din fondurile UE.

Instanţa nu a ţinut cont de apărările formulate de autoritatea pârâtă, astfel, motivarea primei instanţe nu întruneşte cerinţele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus ia admiterea cererii şi argumentele pentru care a înlăturat susţinerile acesteia.

Mai mult, art. 22 C. proc. civ. consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) din acest articol are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale. Astfel instanţa de fond avea posibilitatea de a solicita lămuriri şi explicaţii părţilor, în scris sau oral, cu privire la starea de fapt şi motivarea în drept pe care îşi întemeiază susţinerile şi de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menţionate în cerere sau întâmpinare.

A mai invocat Hotărârile C.E.D.O. în cauzele Albina împotriva României si Boldea împotriva României, Curtea statuând ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie implica în special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele si elementele de proba ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenta.

Curtea a mai statuat ca art. 6 alin. (1) din Convenţie implica obligaţia instanţelor de a-si motiva hotărârile, ceea ce nu presupune neapărat existenta unui răspuns detaliat la fiecare argument invocat de parţi, însă este necesar caprin hotărârea pronunţata sa şefi examinat în mod real problemele esenţiale care au fost supuse judecaţii.

Or, este de puterea evidenţei că motivarea din hotărârea atacată pe calea prezentului recurs este departe de a întruni aceste exigenţe. Instanţa de fond s-a mărginit doar la o prezentare a susţinerilor reclamantului în cuprinsul a 17 pagini, fără a analiza în mod real problemele deduse judecăţii, argumentele şi susţinerile subscrisei recurente.

Afirmaţia făcută în considerentele sentinţei atacate pe calea prezentului recurs, cum că acţiunea este întemeiată, instanţa de fond însuşindu-şi susţinerile reclamanţilor, constituie, aşadar, aşa cum se arată şi în practica judiciară (Hotărârile C.E.D.O. în cauzele Albina împotriva României si Boldea împotriva României), o nemotivare a soluţiei adoptate.

Sentinţa civilă nr. 25/26.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

A criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul interpretării corecte a dispoziţiilor legale în raport de care a fost respins dosarul de finanţare înregistrat cu numărul unic x depus de intimat în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională".

O critică adusă sentinţei civile nr. 25/26.01.2023 vizează modalitatea de interpretare dată de instanţa de judecată prevederilor din Ghid referitoare la data înscrierii în aplicaţia informatică a cererilor de finanţare şi a documentelor anexate, confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speţă, dar şi cu privire la semnificaţia unor termeni, prima instanţă aplicând şi interpretând greşit dispoziţiile Ghidului de finanţare aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1287/2018 (denumit în continuare "Ghid"), iar analiza efectuată asupra modului în care a fost analizată cererea de finanţare depusă de intimat este viciată.

A invocat prevederile ar. 21 lit. e) din Ghid, în care legiuitorul a stabilit expres care sunt documentele necesare solicitantului în vederea înscrierii, precum şi art. 18 alin. (1) din Ghid, ce indică doar unde se face înscrierea în program, iar nu şi când, data înscrierii rezultând din prevederile art. 18 alin. (3), identificându-se cu momentul introducerii în aplicaţia informatică a documentelor depuse în dosarul de finanţare, prevăzute la art. 21 din Ghid.

Or, la data de 06.11.2019, când dosarul intimatului a fost introdus în aplicaţia informatică de către instalatorul validat Extrasele de carte funciară şi Certificatele de atestare fiscală aveau o vechime mai mare de 30 de zile, fiind astfel justificată soluţia de respingere a cererii de finanţare.

În acest sens, Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul procesului de analiză şi evaluare, a aplicat prevederile exprese ale art. 18 din Ghidul de finanţare, data înscrierii persoanei fizice în cadrul Programului fiind data finalizării cu succes a înregistrării documentelor în aplicaţia informatică, prin rezervarea sumei.

Astfel, conform datelor din aplicaţia informatică dedicată programului "Casa Verde Fotovoltaice", documentele depuse de reclamantă la instalator, au fost încărcate de către instalatorul validat în data de 06.11.2019 ora 12:51.

Art. 18 din Ghid stabileşte în sarcina instalatorului validat obligaţia de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condiţiile impuse de Ghid nu poate conduce la concluzia susţinută de prima instanţă, potrivit căreia analiza valabilităţii acelor acte ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanţare la instalator. Este evident că, dacă ar fi aşa, nu s-ar mai justifica dispoziţia normativă potrivit căreia, după verificarea conformităţii documentelor, instalatorul validat are obligaţia de a le introduce scanate, în aplicaţia informatică (art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid), o atare măsură fiind reglementată tocmai pentru a permite verificarea de către Comisia de analiză a criteriilor de eligibilitate, astfel cum acestea rezultă din documente.

Legiuitorul a stabilit atribuţii distincte pe seama instalatorului validat şi, respectiv a Comisiei de analiză, rezervând acesteia din urmă obligaţia de a analiza criteriile de eligibilitate, fără a exclude însă dreptul acesteia de a analiza şi conformitatea documentelor, în aplicarea principiului quipotius major, potius minor.

După cum reiese chiar din analiza etapelor prevăzute de art. 18 din Ghidul de finanţare, chiar dacă în vederea înscrierii persoanele fizice se adresează instalatorilor validaţi, care potrivit etapei premergătoare prevăzute la lit. a), procedează la identificarea solicitantului şi analiza conformităţii documentelor, înscrierea în Program este efectiv realizată la finalizarea introducerii în aplicaţia informatică a tuturor informaţiilor şi documentelor necesare, moment la care suma solicitată este rezervată şi scăzută din bugetul total alocat regiunii în care a fost introdusă în care a fost introdusă cererea de finanţare.

Momentul la care s-a raportat prima instanţă în analizarea documentelor este data înregistrării lor în sistemul informatic al programului de către instalatorul validat deoarece de la acea dată se puteau vizualiza documentele de către comisia de analiză, şi nu data depunerii documentelor Ia instalatorul validat aşa cum a reţinut instanţa de fond în prezenta cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant B. nu a depus întâmpinare în cauza de faţă.

2.1. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere având ca obiect anularea deciziei de respingere a cererii de finanţare nerambursabilă pentru programul "CASA VERDE FOTOVOLTAICE", emise de către Comitetul Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru reclamant, şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu ("A.F.M.") ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanţare nerambursabilă şi rezervarea sumelor aferente finanţării pentru reclamant.

Acţiunea a fost admisă în parte de prima instanţă de judecată fiind obligată pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu să reanalizeze cererea de finanţare x, formulată de reclamantul B., instanţa apreciind că nu se poate subroga în drepturile autorităţii pârâte, aceasta având prerogativa verificării conformităţii şi eligibilităţii documentelor încărcate în program, cu luarea în considerare a dezlegărilor date referitoare la valabilitatea extrasului de carte funciară şi a certificatelor de atestare fiscală.

Împotriva acestei soluţii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., a formulat cerere de recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, invocând nemotivarea hotărârii de la fond precum şi o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În cadrul controlului judiciar efectuat, Înalta Curte reţine că toate criticile dezvoltate de recurenta - pârâtă sunt neîntemeiate în cele ce urmează fiind arătate argumentele care justifică această soluţie.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că lectura atentă a art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu denotă că legiuitorul ar fi înţeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia şi soluţiile în caz de admitere a recursului. În consecinţă, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 şi art. 488 C. proc. civ. este aplicabil şi în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptăţită şi la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă, ci doar de legalitate.

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă prin care se contestă situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurentă în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

În proces, recurenta-pârâtă a dezvoltat prin memoriul de recurs critici susceptibile de a se circumscrie motivului de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv a pus în discuţie nerespectarea, de către instanţa emitentă a sentinţei civile recurate, a obligaţiei de a motiva această hotărâre.

Procedând, în continuare, la analiza argumentelor evocate în memoriul de recurs, Înalta Curte observă că, în accepţiunea titularei căii de atac, hotărârea recurată ar fi susceptibilă de casare, în raport de o pretinsă încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia [europeană] a drepturilor omului şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Curtea de Apel Timişoara a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., şi a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia EDO.

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), potrivit cărora "..., deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). ... Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a argumentat soluţia pronunţată în raport de criticile expuse de reclamantă în cadrul cererii de chemare în judecată, punctul de vedere exprimat de autoritatea pârâtă în decizia de respingere a cererii de finanţare nerambursabilă precum şi de apărările expuse în întâmpinarea aceleiaşi pârâte, prin raportare la normele de drept incidente speţei, respectiv art. 18 alin. (3) din Ordinul nr. 1287/2018, rezultând cu evidenţă argumentele pentru care au fost admise doar în parte pretenţiile reclamate.

Totodată, nu se poate reţine în cauză ipoteza reglementată de textul de lege în sensul că din motivarea judecătorului de fond se relevă motive străine de natura cauzei în contextul în care acesta a analizat înscrisurile de la dosar, respectiv decizia de respingere a cererii de finanţare, contestaţia formulată de reclamantă precum şi decizia de soluţionare a contestaţiei cu nr. DCD/07.08.2020, iar în funcţie de aceste elemente, a apreciat că pârâta a efectuat evaluare nelegală a documentaţiei depuse de solicitanta finanţării nerambursabile.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor circumscrise motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentinţa civilă nr. 25/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 cuprinde argumente pe care şi-a fundamentat Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal soluţia pronunţată, chiar dacă acestea au fost pe alocuri succint exprimate.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia EDO.

Pornind la analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se confirmă în cauză interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente cauzei, respectiv a dispoziţiilor Ghidului de finanţare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1287/2018.

Din perspectiva normelor de drept incidente în cauză, relevanţă prezintă:

Art. 33 alin. (7) din Ordinul nr. 1287/2018 care prevede faptul că "În situaţia în care aplicaţia informatică este indisponibilă, toate termenele prevăzute în ghidul de finanţare care depind de funcţionarea ei se prelungesc corespunzător cu perioada în care aceasta nu a funcţionat."

Art. 46 din Legea nr. 207/2015 care prevede că actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică, actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinzând elementele prevăzute la alin. (2), cu excepţia elementelor prevăzute la lit. h) - semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent. La alin. (5) din acelaşi articol se prevede că actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal local se semnează cu semnătura electronică extinsă a autorităţii administraţiei publice locale din care face parte organul fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat, iar la alin. (9) lit. c), se statuează în sensul că actul administrativ fiscal se consideră emis şi înregistrat la organul fiscal la data aplicării semnăturii electronice extinse, în cazul actului administrativ fiscal emis în formă electronică.

În raport de conţinutul textelor de lege anterior citate, este nelegală conduita pârâtei care a respins cererea de finanţare a reclamantului şi a apreciat că extrasul de carte funciară şi certificatul de atestare fiscală nu mai erau valabile la data la care procedura de înscriere în aplicaţia informatică a fost reluată deoarece decizia de suspendare a aplicaţiei informatice a aparţinut pârâtei.

Prin urmare, relevant era ca documentaţia aferentă cererii de finanţare să fie valabilă la data la care documentele au fost depuse la instalatorul validat(respectiv la data de 10.09.2019) iar nu la data la de 06.11.2019, dată la care a fost reluată înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică după ce a fost suspendată.

Aşadar, valabilitatea extrasului de carte funciară şi a certificatului de atestare fiscală se menţine şi la data de 06.11.2019 când procedura de înscriere a dosarelor persoanelor fizice a fost deblocată de către pârâtă. Aceasta a fost interpretarea instanţei de fond care este validată şi în cadrul controlului judiciar.

Nelegal este, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, şi motivul de respingere a cererii reclamantului constând în faptul că certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local (Municipiul Timişoara) nr. x/20.08.2019 nu este asumat prin semănătură şi ştampilă de către organul emitent, acest certificat aflat la fila x verso dosar fond, poartă ştampila electronică, în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 207/2015 şi cele ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Astfel, Înalta Curte nu-şi poate însuşi susţinerea recurentei - pârâte în sensul că au fost încălcate prevederile Ghidului de finanţare, atâta timp cât dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 207/2015 permiteau emiterea actului administrativ fiscal în formă electronică.

În continuare, Înalta Curte reţine că prima instanţă a efectuat o interpretare corectă a dispoziţiilor legale de la art. 18 din Legea nr. 554/2004, care, în raport de elementele de nelegalitate identificate în ceea ce priveşte respingerea cererii de finanţare a reclamantului, a apreciat că nu se poate subroga în drepturile autorităţii - pârâte şi a proceda analiza pe fond a cererii de finanţare. Astfel, în mod corect, a obligat pârâta la reanalizarea cererii de finanţare a reclamantului(acesta fiind un atribut ce aparţine exclusiv autorităţii pârâte), cu înlăturarea elementelor ce vizau erori de interpretare a dispoziţiilor legale incidente speţei şi a valabilităţii înscrisurilor care alcătuiau documentaţia ce însoţea cererea de finanţare.

În consecinţă, dat fiind că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate dezvoltate în cuprinsul căii de atac declarate de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că se impune menţinerea soluţiei primei instanţe de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 25 din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.