Challenge to salary decision barred by mandatory pre-litigation administrative review requirement under public sector salary framework law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the first-instance decision that dismissed the administrative action as inadmissible. The dispute concerned an IT specialist's challenge to a salary decision issued by a public prosecutor's office, specifically regarding the inclusion of a compensatory amount under the Public Salaries Framework Law, where the claimant had filed suit directly against the initial salary decision rather than the subsequent administrative review. The court held that the action was procedurally defective because the specialized procedural framework for the justice system personnel, which mandates a mandatory pre-litigation administrative complaint to the collegiate leadership body, precludes the application of the general administrative procedure law's timelines and remedies; consequently, the claimant failed to exhaust the specific legal recourse by not challenging the collegiate body's decision on the administrative complaint, and the failure to submit arguments on the court-raised admissibility exception after multiple continuances constituted a procedural waiver.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 338 C. proc. civ, art. 254 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, Art. 37 din Legea nr. 153/2017; Challenge to salary decision barred by mandatory pre-litigation administrative review requirement under public sector salary framework law: Înalta Curte are în vedere că recurenta - reclamantă a invocat în cererea de recurs motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură ce vizează încălcarea normelor de procedură sancţionată de lege cu nulitatea, susţinând că prima instanţă a invocat din oficiu o excepţie de procedură peremptorie (excepţia inadmisibilităţii cererii), pe care nu a supus-o dezbaterii părţilor, fiind încălcat dreptul părţii la apărare şi la un proces echitabil.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 31.08.2018, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, anularea în parte a Deciziei nr. 61 din 06.06.2018, în sensul introducerii în salariul lunar a sumei compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6)1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În cadrul primului ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 600/19.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea pârâtului să soluţioneze contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 61/06.06.2018, respingând, în rest, cererea ca nefondată.
Prin Decizia nr. 3228/27.05.2021, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate de ambele părţi şi a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând, în esenţă, că judecătorul fondului a schimbat obiectul acţiunii, întrucât nu fusese învestit cu un petit având ca obiect obligarea pârâtului la soluţionarea contestaţiei administrative.
În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel sub nr. x/2022.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 142 din 31 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 142 din 31 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi retrimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a putea fi rejudecat fondul pricinii şi a putea beneficia de cele 2 grade de jurisdicţie.
În dezvoltarea recursului promovat, recurenta a arătat că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi a normelor de drept material, critici ce se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
A susţinut că instanţa de fond a invocat din oficiu o excepţie de procedură peremptorie (excepţia inadmisibilităţii cererii), pe care nu a supus-o dezbaterii părţilor, astfel încât, pronunţându-se în sensul admiterii acesteia, i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Mai mult, prima instanţă a adăugat la dispoziţiile legii, pornind astfel de la premisa greşită că în materia contenciosului administrativ, recurenta nu s-ar putea adresa instanţei decât dacă primeşte răspuns din partea organelor de conducere ale Parchetului Curţii de Apel Ploieşti.
A precizat că judecătorul fondului s-a aflat într-o gravă eroare şi sub aspect procedural, dar şi material.
De altfel, legislaţia în materia contenciosului administrativ în care instanţa de fond a apreciat că este competentă material şi funcţional, are prevăzută în reglementările de drept comun din Legea nr. 554/2004, situaţia în care partea care se consideră vătămată într-un drept/interes legitim, poate formula acţiune fie de la data primirii răspunsului, fie de la data expirării termenului legal la care trebuia să formuleze răspuns, respectiv art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Legea specială nr. 153/2017 care stabileşte reglementările procedurale referitoare la funcţia recurentei se completează cu principiile şi reglementările din materia contenciosului administrativ enunţate anterior.
Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi retrimiterea cauzei spre rejudecare.
În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
În cauza de faţă, intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nu a formulat întâmpinare.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta - reclamantă şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Înalta Curte are în vedere că recurenta - reclamantă a invocat în cererea de recurs motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură ce vizează încălcarea normelor de procedură sancţionată de lege cu nulitatea, susţinând că prima instanţă a invocat din oficiu o excepţie de procedură peremptorie (excepţia inadmisibilităţii cererii), pe care nu a supus-o dezbaterii părţilor, fiind încălcat dreptul părţii la apărare şi la un proces echitabil.
Motivul de recurs invocat include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.
Instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a principiilor dreptului la apărare şi la un proces echitabil, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.
Criticile recurentei - reclamante relative la faptul că nu a fost supusă dezbaterilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de instanţă, din oficiu, sunt nefondate. Astfel, la termenul de judecată la care a fost invocată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, părţile procesuale au fost legal citate, iar judecătorul fondului, deşi a pus în dezbaterea părţilor excepţia invocată, din oficiu, a luat act şi de solicitarea de judecată în lipsă formulată chiar de recurenta - reclamantă, care invocă nepunerea în dezbaterea părţilor a excepţiei de inadmisibilitate.
În raport de considerentele reţinute de prima instanţă la termenul de judecată de la data de 18 noiembrie 2022, care pentru a delibera, a şi amânat succesiv pronunţarea în prezenta cauză, rezultă cu evidenţă faptul că părţile procesuale care au lipsit la termenul de judecată la care cauza a fost reţinută spre soluţionare, dacă ar fi fost diligente, ar fi putut lua cunoştinţă de faptul că instanţa a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate şi ar fi putut formula concluzii asupra acesteia până la pronunţarea soluţiei în acest dosar.
Or, lipsa de diligenţă a părţilor procesuale, în cauza de faţă a recurentei - reclamante, în condiţiile în care pronunţarea a fost amânată de 5 ori de prima instanţă, nu poate fi folosită de parte pentru a fundamenta cererea de recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge criticile subsumate acestui motiv de casare ca nefondate.
În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile dreptului comun din Legea nr. 554/2004 în raport de prevederile din Legea specială nr. 153/2017.
Potrivit motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.
Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine că demersul judiciar al recurentei - reclamante, specialist IT in cadrul Parchetului de pe Curtea de Apel Ploieşti, vizează anularea parţială a deciziei de salarizare nr. 61 din 06.06.2018, în sensul introducerii în salariul lunar a sumei compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6)1 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Aşadar, prezenta pricină se poartă între reclamantă, specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi ordonatorul de credite care are atribuţii în stabilirea drepturilor lor salariale, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 7 din capitolul VIII din Anexa V şi respectiv art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Potrivit textelor de lege amintite:
Art. 7 din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 prevede că "Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.
Art. 37 din Legea nr. 153/2017 prevede că "(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare, a sporurilor, a creşterilor salariale, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite soluţionează contestaţiile în termen de 30 de zile calendaristice.
(4) Împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei. Instanţa se pronunţă de urgenţă şi cu precădere."
Înalta Curte, din coroborarea celor două texte de lege citate anterior, reţine că decizia de stabilire a drepturilor salariale poate fi contestată la ordonatorul de credite, respectiv la organele colegiale prevăzute de art. 7 alin. (1) din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, iar ulterior, hotărârea emisă de aceste entităţi poate fi supusă cenzurii instanţei de judecată.
În cauză, recurenta - reclamanta, în calitate de specialist IT, deşi a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv a formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale (Decizia de salarizare nr. 61/2018), pe care a înaintat-o Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, nu a atacat, în condiţiile art. 37 din aceeaşi lege, hotărârea organului colegial.
Asadar, primind comunicarea Deciziei nr. 61/2018, recurenta - reclamantă s-a adresat instanţei de judecată cu o acţiune în anulare ce vizează exclusiv actul de stabilire a drepturilor salariale - Decizia de salarizare nr. 61/2018, iar nu hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de salarizare (demers echivalent in accepţiunea legii speciale cu parcurgerea etapei procedurii prealabile - răspunsul la plângerea prealabilă).
Înalta Curte reţine că textul de lege prevede că hotărârea colegiului de conducere al instanţei/parchetului este actul împotriva căruia se îndreaptă plângerea adresată instanţei.
Drept urmare, nu pot fi primite susţinerile recurentei - reclamante în sensul că ar fi aplicabile cauzei dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în detrimentul dispoziţiilor din legea specială.
În aceste condiţii, Înalta Curte are în vedere că în materiile unde legea specială reglementează sunt înlăturate de la aplicare normele de drept comun, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, aşa încât, având în vedere că Legea nr. 153/2017 prevede o procedură specială de contestare a actelor de stabilire a drepturilor salariale emise de angajator pentru personalul din familia ocupaţională "JUSTIŢIE", prevederile legale generale ale Legii nr. 554/2004 nu sunt incidente speţei, în raport şi de obiectul concret al cererii de chemare în judecată.
În concluzie, contrar susţinerilor recurentei - reclamante, Înalta Curte reţine că din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate supra rezultă indubitabil intenţia legiuitorului în ceea ce priveşte procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiţiei, iar hotărârea emisă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de salarizare conform art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă actul administrativ emis în cadrul procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) Secţiunea 1, Anexa V, Capitolul VIII privind reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din legea amintită, care poate fi supus controlului judiciar.
În speţă, cum recurenta-reclamantă nu a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu verificarea legalităţii hotărârii prin care i s-a soluţionat contestaţia administrativă, ci, prin acţiunea formulată în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal a solicitat exclusiv anularea deciziei de stabilire a drepturilor salariale, nu se poate susţine cu suficient temei că prima instanţă a pronunţat sentinţa cu interpretarea şi aplicarea greşită a cadrului legislativ incident, întrucât alegaţiile recurentei - reclamante reflectă propriul demers interpretativ al legii în vederea obţinerii soluţiei favorabile pretinse, fără a susţine însă motivul de nelegalitate invocat.
În virtutea argumentelor expuse, Înalta Curte va respinge criticile dezvoltate de recurenta - reclamantă şi va constata că sentinţa instanţei de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în cauză, demersul părţilor recurente fiind, prin urmare, nefondat.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanţe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 142 din 31 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.