Pharmaceutical marketing authorization holder loses challenge to clawback notices; quarterly consumption percentage upheld.

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. (DAPP), în contradictoriu cu pârâta Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), in baza prevederilor art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 si a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, formulată împotriva adresei nr. x/29.01.2015 emisa de către CNAS si comunicata în data de 29.01.2015, cu privire la valoarea procentului "p" si a consumului individual al DAPP in Trimestrul IV 2014, precum si a adresei nr. x/04.03.2015 emisa de către CNAS, prin care aceasta a răspuns contestaţiei formulate, a solicitat:

- anularea acestor acte administrative ca fiind nelegale si netemeinice;

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2173 din 5 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A.(DAPP), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, să se admită cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, următoarele:

DAPP a susţinut că este îndreptăţită, în baza legii, la contestarea datelor comunicate prin Adresa nr. x/04.03.2015 de către C.N.A.S., dar si la motivarea acesteia in fapt, in conformitate cu documentaţia legal prevăzuta pentru comunicarea datelor si pentru constatarea realităţii lor.

A invocat si dispoziţiile art. 5 alin. (4), (5) si (6) din O.U.G. nr. 77/2011 prevăd in mod expres modalitatea de stabilire a consumului de medicamente ce se comunica de către CNAS.

A susţinut că în cazul depunerii prin mijloace electronice, documentele justificative privind raportarea activităţii realizate in vederea decontării, formularele de raportare si fişierele de date necesare raportării in sistemul informatic unic integrat "trebuie asumate de reprezentantul legal al furnizorului, in numele acestuia, prin semnare cu semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat digital eliberat de oricare dintre furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi in condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronica."

CNAS a susţinut datele sunt transmise de furnizorii de servicii medicale si produse medicamentoase, dar si de casele judeţene, in format electronic însa, la dosarul cauzei, nu s-a depus nicio raportare cu privire la consumul individual comunicat DAPP prin actul administrativ atacat - nici in format scriptic, nici in format electronic, asa cum este acest format condiţionat de Legea nr. 455/2001.

La dosar au fost depuse exclusiv extrase actuale din sistemul informatic unic integrat, extrase care nu îndeplinesc condiţiile de forma ale unui înscris in forma electronica [nu cuprind semnătura electronica prevăzuta de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronica] si cu privire la care nu poate fi identificata sursa si modul de prelucrare al informaţiilor.

Mai mult, documentele prezentate (pe suport CD) nu sunt asumate de reprezentantul legal al furnizorului, în numele acestuia, prin semnare cu semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat digital eliberat de oricare dintre furnizorii acreditaţi in conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronica.

A mai invocat dispoziţiile art. 266, art. 267, art. 268 C. proc. civ. din care rezultă, contrar celor reţinute in mod greşit de instanţa de fond, ca înscrisurile depuse de CNAS la dosarul cauzei, nesemnate in nicio forma, nu au forţa probanta in cauza, neputând constitui suport probator al susţinerilor CNAS cu privire la conţinutul raportărilor.

Aplicarea întocmai a prevederilor legale referitoare la semnătura electronica este cu atât mai importanta in speţa cu cat legislaţia speciala in materie impune expres respectarea acestor formalităţi.

Atât timp cat CNAS nu a respectat intru totul [fond si forma] procedurile legale ce reglementează modul de raportare, stabilire si decontare a consumului care i se comunica trimestrial, aceste acte administrative nu pot fi prezumate, in continuare, ca fiind legal întocmite.

Pe de alta parte, transmiterea către DAPP a unui consum centralizat de medicamente înregistrat in sistemul de asigurări sociale de sănătate fara a permite verificarea realităţii informaţiilor pe baza cărora a fost stabilit acesta, si exonerarea instituţiei de orice obligaţie relativa la emiterea actului administrativ, in condiţiile in care aceasta este singura cale, expres prevăzuta de lege, de contestare a actului, nu ar reprezenta decât o încălcare flagranta a acestui drept de contestare, precum si a tuturor principiilor aplicabile in cauza: justeţea impunerii, certitudinea impunerii, proporţionalitatea impunerii si realitatea impunerii.

Realitatea impunerii este principiul de impozitare potrivit căruia baza impozabila (mărimea venitului impozabil), cuantumul averii si impozitul se determina efectuându-se calcule bine fundamentate, fara supra sau subevaluări, conducând la o impunere reala, exacta.

Or, nici măcar in fata instanţei, parata nu a putut prezenta informaţiile si documentele justificative necesare pentru verificarea calculului valorilor comunicate, neputând arata cum s-au stabilit acestea si, prin urmare, nici faptul ca ele sunt reale.

In aceste condiţii, ramane in continuare nelămurit de CNAS modul in care au fost raportate, verificate si validate consumurile ce au fost comunicate DAPP prin adresa contestata, respectiv care este justificarea materiala a valorilor ce se regăsesc in sistemul informatic.

Aşadar, actul administrativ in discuţie este insuficient motivat si nu permite verificarea sa.

În mod incorect, instanţa de fond a considerat suficienta proba făcuta de CNAS - ce nu reprezintă documentaţia justificativa- ci este constituita in acelaşi timp cu notificarea, reprezentând o detaliere, dar nu o justificare a acesteia, documentaţie care a fost avuta in vedere si de către expert.

In plus, potrivit susţinerilor CNAS si legislaţiei aplicabile, la Sistemul informatic au acces casele judeţene, CNAS dar si furnizorii (deci angajaţii farmaciilor, unităţilor sanitare cu paturi si centrelor de dializa) si, nu de puţine ori, CNAS a recunoscut existenta erorilor ce se produc in sistema, cum este si cazul in speţa (pag 3, paragraf 2 din Adresa nr. x - CNAS recunoaşte ca in mod eronat s-a stabilit un consum pentru medicamentul având CIM x pentru care A. deţinea autorizaţie de punere pe piaţa -, motivat de faptul ca furnizorii care au raportat acest medicament ar fi intenţionat sa raporteze tot un medicament al A.).

Datele comunicate de CNAS trebuie sa conţină motivarea in fapt si in drept în virtutea respectării principiului transparentei decizionale. De asemenea, motivarea in fapt si in drept ar da posibilitatea DAPP sa evalueze in mod corect si complet actul in cauza si sa analizeze, prin prisma interesului sau personal, acurateţea, legalitatea si temeinicia datelor comunicate.

Pe de alta parte, principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative sa nu încalce legea, cat si ca toate deciziile lor sa se întemeieze pe lege. Inexistenta motivării in fapt si in drept a Adresei contestate nu asigura in mod real si efectiv dreptul de a formula o contestaţie, acordat DAPP, prin art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011.

DAPP poate exercita dreptul de contestaţie acordat de lege exclusiv in condiţiile in care i se acorda posibilitatea de a verifica modul de calcul utilizat de CNAS.

De asemenea, DAPP trebuie sa aibă posibilitatea de a cunoaşte si de a sesiza eventualele erori sau inadvertenţe in modul de calcul al valorii indicilor utilizaţi in calcularea taxei, având in vedere faptul ca, pe baza acestor date, comunicate de CNAS fara nicio motivare suplimentara, DAPP urmează sa calculeze, sa declare si sa achite contribuţia datorata.

În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenta nr. 77/2011, pentru ca DAPP sa stabilească, calculeze, declare si achite contribuţia clawback, prevăzuta de acest act normativ, CNAS a comunicat DAPP prin Adresa contestata valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS si din bugetul Ministerului Sănătăţii in Trimestrul IV 2014, aferent vânzărilor plătitorilor de contribuţie, precum si valoarea procentului "P" calculat conform consumului declarat de furnizori si centralizat ca fiind de 25,23 %.

Pentru stabilirea acestor valori insa, conform art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, se formează o adevărata "reţea de operatori si instituţii" care participa la stabilirea valorii consumului trimestrial total (CTt): Farmaciile si prestatorii de servicii medicale isi asuma sub semnătura electronica si raportează către Casele de Asigurări Judeţene valoarea consumului de medicamente, Casele de Asigurări raportează la rândul lor către CNAS valoarea consumului centralizat de medicamente, urmând ca CNAS sa transmită mai departe către DAPP (plătitori) valoarea aferenta acestui consum.

Astfel, pe baza raportărilor colectate de la operatori privaţi si apoi transmise de către casele de asigurări de sănătate, CNAS stabileşte atât elementele valorice la care se aplica procentul taxei datorate conform O.U.G nr. 77/2011, cat si procentul respectiv.

In privinţa acestor valori - consumurile individuale, care, împreuna, formează consumul trimestrial total (CTt) si determina inclusiv procentul de taxa, nu exista nicio modalitate clara, legala si previzibila de verificare a modului lor de calcul, posibilitatea de a accesa instanţa in vederea unei control de legalitate existând doar la nivel formal.

Asa cum arata in mod permanent si CNAS, valorile respective nu sunt superpozabile cu informaţiile deţinute de DAPP cu privire la vânzări, fiind determinate pe baza unor operaţiuni din circuitul produselor, pe care DAPP-urile nu le pot cunoaşte si la care nu li se oferă acces nici in fata instanţei de judecata.

In concluzie, DAPP nu poate şti cu certitudine daca obligaţiile impuse sunt conforme cu legea (decât in cazuri izolate, când e vorba, spre exemplu, de erori legate de inexistenta unor produse in portofoliul lor), nu le pot anticipa, nu le pot verifica, si, cu toate acestea, in lipsa oricărui mecanism aflat la dispoziţia acestora, in fata instanţei de judecata li se solicita sa indice in concret nemulţumirile si sa le probeze, întrucât actul administrativ se bucura de "prezumţia de legalitate" iar DAPP are calitatea de "reclamantă" şi, implicit, are sarcina probei.

Prin urmare, in interpretarea data de instanţa de fond obligaţiilor CNAS, s-a atribuit, practic, o prezumţie absoluta de legalitate a datelor stabilite de CNAS, ceea ce este incompatibil cu dreptul de acces la justiţie garantat oricărei persoane fizice sau juridice.

CNAS nu a putut dovedi justeţea valorilor comunicate prin actele administrative atacate.

Pentru a justifica aceasta împrejurare, in mod constant, pe parcursul cauzei, CNAS a invocat ca informaţiile care au stat la baza acestor acte administrative nu se regăsesc la nivelul instituţiei care le-a emis (CNAS), ci la nivelul caselor judeţene sau a furnizorilor de medicamente, asupra cărora CNAS nu ar avea nicio răspundere si nicio putere de control.

In principiu CNAS se apară susţinând ca aceasta este doar instituţia care centralizează datele raportate de casele judeţene si ca rolul sau este limitat la aceasta centralizare, fara a putea fi considerata răspunzătoare pentru realitatea valorilor comunicate, validarea acestora fiind efectuata de către casele de asigurări de sănătate.

Mai mult decât atât, de fiecare data CNAS arata ca nu are atribuţii cu privire la validarea sau certificarea datelor transmise de către casele de asigurări de sănătate.

Or, exista o singura cale de contestare a acestor valori prevăzuta de lege, iar ea este contestarea actului administrativ emis de CNAS.

În ceea ce priveşte sistemul informatic, acesta nu asigura in niciun fel securitatea datelor introduse, intrucat acestea ar putea fi oricând modificate, fie cu intenţie, fie din eroare, de către toţi cei care au acces la aceste informaţii.

Concluzionând, aspectele reţinute de instanţe de fond sunt in sensul ca existenta unor prevederi legale care reglementează emiterea Datelor CNAS este suficienta pentru a constitui o motivare in drept a actului administrativ atacat, iar conţinutul sau, care cuprinde exclusiv decizia unilaterala a autorităţii - stabilirea valorilor comunicate - este si un substituent al motivării care ar trebui sa însoţească respectiva decizie unilaterala. Or, aceste date, centralizate sau nu, nu se pot justifica prin ele insele.

A susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul efectiv de acces la justiţie, vătămarea fiind evidenta, obligarea DAPP la însuşirea unui act administrativ pe care instanţa nu 1-a verificat in mod real, si pe care DAPP nu a avut, nici măcar in fata instanţei, posibilitatea sa il evalueze si sa îl analizeze, prin prisma interesului sau, acurateţea, legalitatea si temeinicia datelor comunicate.

Aşadar, pana la acest moment, dreptul de contestare a rămas unul formal.

În ceea ce priveşte caracterul excesiv al contribuţiei rezultând din limitarea preţului maximal de producător la cel mai mic nivel din Europa, in condiţiile unor termene foarte lungi de plata precum si de stabilirea valorii consumului de referinţa la un nivel apropiat de cel al anului 2009 in situaţia unei creşteri aparent foarte mari a consumului, instanţa a reţinut ca acestea reprezintă in realitate critici aduse dispoziţiilor legale incidente in cauza, care nu pot fi cenzurate de organele judiciare cărora le incumba conform art. 124 din Constituţia României, obligaţia de a respecta si aplica legile in vigoare, atât timp cat un sunt declarate neconstituţionale.

Conform actului administrativ contestat, valorile consumului menţionate in cuprinsul acestuia pentru Trimestrul IV 2014 au fost calculate luând in considerare preturile la care au fost compensate medicamentele, respectiv cele care au fost suportate din FNUASS si din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Aceste preturi sunt semnificativ mai mari decât sumele încasate de DAPP deoarece acestea includ, in mod eronat, nu numai sumele încasate de DAPP din vânzarea respectivelor medicamente, astfel cum este reglementat de O.U.G. nr. 77/2011, ci si adaosurile distribuitorilor angro si adaosurile farmaciilor.

In condiţiile in care O.U.G. nr. 77/2011 nu prevede in mod expres faptul ca adaosurile terţilor distribuitori angro si/sau adaosurile farmaciilor ar trebui luate in considerare la determinarea valorii vânzărilor sau a consumului de medicamente folosite pentru calcularea contribuţiei, parata CNAS nu a avut niciun temei legal pentru a proceda astfel si pentru a include asemenea adaosuri in Datele Comunicate pentru Trimestrul IV 2014.

Din moment ce potrivit legii, contribuabilii sunt deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţa a medicamentelor (sau reprezentanţii legali ai acestora), valoarea vânzărilor care trebuie luata in considerare de către CNAS este preţul de producător al medicamentelor si nu preturile la care medicamentele sunt vândute de către distribuitorii angro sau de către farmacii.

Instanţa de fond a înţeles in mod greşit ca reclamanta a criticat reglementările existente iar nu modul in care CNAS face aplicarea lor. Aceasta apărare este întotdeauna folosita de CNAS, insa ea este vădit nefondata întrucât DAPP a arătat in cuprinsul acţiunii care este textul de lege aplicabil si de ce acesta susţine interpretarea noastră, iar nu a intimatei-parate.

Instanţa de fond insa, a alunecat in aceasta eroare si a dat curs acestei teze a CNAS, potrivit cărora DAPP a criticat actul normativ reprezentat de O.U.G. nr. 77/2011, împrejurare care a condus la motivare greşita, străina de motivele reale invocate de reclamanta.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, analiza pe care DAPP a facut-o, fara a fi avut acces la baza de date a CNAS, este pe deplin relevanta.

Faptul ca vânzările trimestriale ale unui DAPP si consumul individual de medicamente ale aceluiaşi DAPP nu sunt superpozabile integral întrucât consumul poate cuprinde medicamente care provin si din stocuri anterioare este real.

Insa, atunci când, in fiecare trimestru, DAPP-urilor li se comunica consumuri superioare vânzărilor realizate (si deci nu se creaza stocuri) ori exista variaţii nefireşti care nu se reflecta in niciun alt indice (creştere vânzări, creştere număr consumatori etc) devine evident faptul ca aceste consumuri sunt majorate artificial fara a se reflecta in veniturile obţinute de DAPP, venituri care constituie de fapt ţinta.

Calculele estimative pe care A. le-a realizat nu au scopul de a contesta prevederile legale, ci de a aduce la cunoştinţa instanţei factorii care ne-au determinat sa formuleze prezenta acţiune, in lipsa unei motivări in fapt a actului administrativ precum si a accesului la informaţiile care au stat la baza emiterii sale.

Parata nu poate susţine din punct de vedere probator aceste "date" câtă vreme acestea nu au fost stabilite in conformitate cu procedura prevăzuta de lege in acest sens si pe baza unei situaţii de fapt reale.

Instanţa de fond a tratat in mod superficial si acest motiv de nelegalitate, ignorând reala argumentaţie formulata de DAPP, astfel incat respingerea criticii sa fie mai facila.

Instanţa de fond a înlăturat in mod greşit si motivul privind netransparenta determinării datelor comunicate de către CNAS, motivând printre altele ca DAPP critica chiar sistemul de raportare, colectare si centralizare a datelor instituit prin O.U.G. nr. 77/2011.

DAPP a susţinut in cadrul acţiunii formulate faptul ca este in imposibilitate sa efectueze verificări asupra modalităţii de calcul abordate de parata, consecinţa fiind încălcarea principiilor transparentei, predictibilităţii fiscale si certitudinii fiscale, acest aspect fiind de natura a o leza DAPP in drepturi, in special dreptul la apărare si de a împiedica exerciţiul unui control judecătoresc real.

Aceste aspecte trebuiau reţinute de către instanţa de fond in raport de împrejurarea ca autoritatea publica care a emis un act a cărui legalitate nu poate fi verificata in contextul lipsei datelor primare pe care s-a fundamentat.

Instanţa de fond ar fi trebuit sa retina ca efectuarea unei verificări reale se impune cu titlu de garanţie împotriva arbitrariului.

Notificarea in cauza nu cuprinde nicio menţiune referitoare la consumul total trimestrial de medicamente suportate din FNUASS si din bugetul Ministerului Sănătăţii.

In aceste condiţii, DAPP este in imposibilitate de a verifica realitatea si corectitudinea valorii rezultat a calculului, respectiv valoarea procentului "p" element indispensabil in calculul contribuţiei clawback.

A criticat înlăturarea greşita a motivelor privind existenta unor discrepante majore intre cantităţile vândute de DAPP in fiecare dintre ultimele 6 trimestre, deci inclusiv in trimestrul IV 2014 si cantităţile pretins compensate in acelaşi trimestru; includerea in Datele CNAS a unor medicamente pentru care DAPP nu deţinea autorizaţie de punere pe piaţa; neincluderea in datele CNAS a unor medicamente care au fost comercializate de DAPP; includerea in datele CNAS a unor medicamente ce au fost retrase de DAPP de pe lista medicamentelor compensate astfel incat nu mai puteau fi compensate in trimestrul IV 2014.

Instanţa de fond a respins aceste critici ale DAPP, făcând trimitere la raportul de expertiza in materia contabilitate fiscalitate, reţinând ca prin acesta s-a infirmat in mod categoric, criticile DAPP cu privire la valoarea consumului total trimestrial si la valoarea procentului "p", prin acesta stabilindu-se chiar valori mai mari decât cele comunicate DAPP de către CNAS.

Judecătorul fondului se afla intr-o grava eroare cu privire la concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza, in contextul in care răspunsul expertului la obiecţiunile CNAS nu reprezintă decât o conformare la solicitările pârâtei, pe care insa, expertul a menţionat in mod expres ca nu si le însuşeşte, nefiind conforme prevederile legale.

Contrar părerii instanţei de fond, îndoielile reclamantei cu privire la corectitudinea valorilor comunicate de CNAS au fost confirmate prin raportul de expertiza efectuat in cauza de expertul - B..

Expertiza administrata in cauza a confirmat existenta neregulilor invocate de DAPP, identificând o serie de neconcordante intre propriile tipuri de evidente ale CNAS, de unde rezulta instabilitatea sistemului informativ si incertitudinea datelor centralizate.

Niciunul dintre argumentele CNAS nu justifica conduita acesteia de a proceda altfel decât este reglementat prin LEGE. În situaţia in care legea nu prevede includerea in consumul comunicat DAPP a anumitor sume cheltuite incidental, in alte condiţii decât cele prevăzute de lege, CNAS are posibilitatea de a sesiza forurile competente in vederea remedierii situaţiei insa, nicidecum, nu are dreptul de a adopta o conduita contrara legii, deviind de la procedurile stabilite prin lege.

In consecinţa, toate adăugirile, revenirile, diferenţele care apar in documentele CNAS, neasumate de nicio persoana fizica sau juridica si neprevăzute de lege ca fiind incluse in procedura de raportare a consumului prevăzut de O.U.G. nr. 77/2011 nu pot fi validate de instanţa pentru ca se situează in afara legii.

Principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative sa nu încalce legea, cat si ca toate deciziile lor sa se întemeieze pe lege. El impune, in egala măsura, ca respectarea acestor exigente de către autorităţi sa fie in mod efectiv asigurata.

Prin urmare, in procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum si anumite garanţii de echitate pentru particulari, intrucat acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie sa furnizeze individului o protecţie adecvata împotriva arbitrariului.

Aşadar, data fiind calitatea CNAS de emitent al actului administrativ si de unic deţinător al informaţiilor si documentelor ce au stat la baza emiterii respectivului act, aceasta este obligata facă dovada inexistentei motivelor de nelegalitate învederate de DAPP, prin raportare la suportul documentar al actului emis.

În drept, a invocat prevederile art. 1, art. 3, art. 5 alin. (3) si (7), art. 6 alin. (1) si (5), art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 7, art. 10 si art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 5 din Lg. 455/2011 si art. 488 alin. (1) pct. 8 si art. 497 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare dar a formulat concluzii scrise solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei S.C. A. S.R.L. este nefondat, neputându-se reţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la susţinerile recurentei vizând aspectul nemotivării actului administrativ contestat, Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare în perioada de referinţă) stabilesc în mod expres care sunt informaţiile pe care CNAS are obligaţia să le comunice deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă, iar indicarea sursei consumului de medicamente, ce stă la baza obligaţiei recurentei de a achita contribuţia, nu este prevăzută de legiuitor în sarcina CNAS.

Totodată, prin adresa/notificarea ce face obiectul acţiunii de faţă s-a adus la cunoştinţă procentul de contribuţie pentru trimestrul IV 2014 suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Aşadar, adresa contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă cât şi indicarea elementelor obligatorii stabilite de legea cadru în materie O.U.G. nr. 77/2011, respectiv indicarea modalităţii de calcul a contribuţiei şi valoarea procentului "p", în raport de care recurenta poate stabili dacă în cazul său au fost sau nu respectate dispoziţiile legale incidente.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea şi exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate.

Nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei privind faptul că înscrisurile reprezentând extrase din sistemul informatic unic integrat nu ar îndeplini condiţiile de formă pentru un înscris electronic, pentru că acest mecanism este unul care are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei aşa cum au fost comunicate către CNAS.

De asemenea, argumentul lipsei motivării actului nu este întemeiat cu atât mai mult cu cât, în chiar conţinutul actului normativ incident în cauză, O.U.G. nr. 77/2011, se arată care este cuprinsul notificărilor, respectiv la alin. (6) al art. 5, "Casele de asigurări de sănătate raportează lunar consumul centralizat de medicamente către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în baza metodologiei şi a formatului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate", şi la alin. (7) al aceluiaşi articol, "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.".

Ca atare, formularul adresei fiind aprobat prin normele juridice incidente citate mai sus, nu se poate concluziona că este afectat de viciul nemotivării, în condiţiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte şi să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează taxa clawback, neputându-se vorbi despre încălcarea dreptului la apărare al recurentei şi a dreptului la o cale de atac efectivă.

În ceea ce priveşte criticile grefate pe faptul că societatea ar fi în imposibilitate efectivă/reală de a verifica realitatea informaţiilor pe baza cărora a fost stabilit consumul centralizat de medicamente şi legalitatea şi acurateţea bazei de impunere comunicată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, au obligaţia plăţii acestei taxe deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.

Art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Prin raportare la art. 1 şi art. 5 alin. (4) şi (7) din acelaşi act normativ, noţiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" se defineşte ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui DAPP şi vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centre de dializă care include, adaosuri comerciale şi TVA.

Intimata-pârâtă CNAS a transmis recurentei-reclamante A. toate elementele necesare pentru stabilirea contribuţiei prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, în contextul în care notificarea transmisă cuprinde elementele la care face referire O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea procentului "p" si valoarea consumului de medicamente aferent Trimestrului IV 2014.

Faptul că adresa nu cuprinde elemente suplimentare, de genul consumului fizic, al valorii adaosurilor practicate pe lanţul de distribuţie şi altele nu poate atrage nelegalitatea actului, cât timp nici legiuitorul nu a prevăzut o atare obligaţie în sarcina CNAS.

Astfel, din dispoziţiile art. 3 al O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că taxa trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de medicamente. Este adevărat că O.U.G. nr. 77/2011 face referire şi la consumul de medicamente, însă, din coroborarea sistematică a dispoziţiilor legale, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită interpretarea reclamantei, întrucât, în caz contrar, nu s-ar mai putea stabili procentul "p", deoarece în cuprinsul formulei ar fi unităţi de lucru diferite, respectiv număr de cutii, bucăţi, pastile etc. şi sume de bani reprezentând bugetul aprobat trimestrial, ceea ce ar face imposibilă efectuarea unui calcul matematic. Pe de altă parte, dacă CNAS i-ar fi comunicat reclamantei doar consumul de medicamente pe cantitate, aceasta ar fi fost în imposibilitatea de a calcula valoarea consumului, având în vedere că procentul de compensare este diferit în funcţie de fiecare situaţie în parte, iar cei care pot stabili trimestrial care este valoarea consumului de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul MS, în funcţie de procentul de compensare, sunt doar furnizorii de servicii medicale şi medicamente.

Instanţa de control judiciar subliniază că legiuitorul nu a instituit contribuţia trimestrială în discuţie prin raportare la vânzările fiecărui plătitor de contribuţie, aceasta fiind o concluzie care lipseşte de justeţe şi criticile recurentei-reclamante pe marginea includerii nelegale a adaosurilor practicate pe lanţul de distribuţie, contribuţia trimestrială fiind configurată de legiuitor în scopul asigurării sustenabilităţii sistemului public de sănătate din perspectivă financiară şi de aceea această contribuţie se raportează la valoarea decontată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

În mod corect i-a fost comunicată reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent celor şase trimestre, inclusiv trimestrului IV 2014, şi nu consumul medicamentelor efectiv compensate, întrucât, din conţinutul prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, ce reglementează formula de calcul a procentului "p", rezultă că există identitate între noţiunea de consum de medicamente şi cea de valoare a consumului de medicamente, o altă interpretare determinând imposibilitatea efectuării operaţiunii matematice impuse de formulă.

Validitatea tezei ce susţine comunicarea valorii consumului de medicamente rezultă şi din conţinutul prevederilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, conform cărora, în cazul soluţionării contestaţiilor administrative până la termenul de plată prevăzut de lege, "se vor plăti contribuţiile aferente noilor sume comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate". Este deci, evident, în opinia Înaltei Curţi, că transmiterea în format electronic a consumului centralizat de medicamente la care se referă prevederile art. 5 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă reprezintă comunicarea valorii băneşti a consumului şi nu a cantităţii de medicamente consumate exprimate în termeni fizici iar o atare concluzie trebuie coroborată cu considerentele anterior arătate, din care rezultă faptul că instituirea în sine a contribuţiei clawback nu constituie o formă de impozitare indirectă a subiectelor din sfera de referinţă a actului normativ ci o contribuţie menită a asigura finanţarea sistemului public de sănătate.

Mai reţine Înalta Curte, în ceea ce priveşte indicarea valorii consumului de medicamente în notificarea atacată, că, prin Decizia nr. 263/2013 referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi art. 31 alin. (1)-(5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Curtea Constituţională a statuat că "această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuţiei clawback să cadă şi în sarcina altor agenţi economici din lanţul de distribuţie a medicamentelor. Or, potrivit dispoziţiilor Curţii, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege"".

Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Curtea Constituţională a apreciat că "există două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata contribuţiei trimestriale şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală. Diferenţa dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piaţă de prima categorie se realizează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Or, din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi aceşti deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.".

Ca urmare, având în vedere vasta jurisprudenţă a instanţei de contencios constituţional potrivit căreia au caracter obligatoriu nu numai dispozitivul, ci şi considerentele deciziilor acesteia, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea includerii adaosului comercial practicat de farmacii şi distribuitori în calculul contribuţiei clawback.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la caracterul excesiv al contribuţiei prin includerea în valoarea de calcul a adaosurilor entităţilor de pe lanţul de distribuţie.

Valoarea de compensare este exprimată de legiuitor în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ prin sintagma "valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii". Suportarea valorii acestui consum de medicamente reprezintă decontarea valorii medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, a medicamentelor cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi medicamentelor utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, medicamente pe care plătitorii contribuţiei le au în portofoliu şi le declară trimestrial CNAS.

Aşadar, în condiţiile în care s-ar accepta opinia recurentei, este evident că nu s-ar mai putea stabili procentul "p", de vreme ce, în cuprinsul formulei de calcul, se include valoarea consumului de medicamente, iar nu consumul.

Pe de altă parte, aceasta nu a justificat o vătămare prin indicarea valorii consumului în notificarea contestată, în condiţiile în care, pentru a se calcula taxa fiscală pe care o datorează, formula de calcul conţine valoarea consumului de medicamente, aşa cum, de altfel, i-a fost comunicat de către intimata-pârâtă.

Legiuitorul nu a stabilit că această contribuţie trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale DAPP-urilor, acest consum fiind cunoscut doar de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, norma legală reprezentată de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii spitale şi centre de dializă.

Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe CNAS consumurile astfel centralizate. CNAS centralizează consumul de medicamente şi îl comunică DAPP. În plus faţă de consumurile individuale, CNAS determină şi valoarea consumului total trimestrial în vederea determinării valorii procentului "p".

Aşadar, valoarea consumului de medicamente se determină în funcţie de valoarea de compensare a medicamentelor şi nu în funcţie de preţul de vânzare practicat de deţinătorul de APP în lanţul de distribuţie. În acest context, este de menţionat faptul că existenţa intermediarilor în lanţul de distribuţie al medicamentelor este impusă prin lege, farmaciile şi distribuitorii fiind intermediari în circuitul medicamentelor de la deţinătorul de APP la pacienţi.

Este evident că, în accepţiunea O.U.G. nr. 77/2011, vânzările realizate de către recurenta-reclamanta nu au relevanţă în stabilirea, calcularea şi declararea contribuţiei trimestriale, legiuitorul reglementând expres că la calculul contribuţiei trimestriale se au în vedere datele aferente valorii consumului din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv medicamentele eliberate asiguraţilor.

Consumul de medicamente decontat/suportat conţine în mod firesc TVA, pentru că prin decontarea/suportarea totală sau parţială a medicamentelor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se postează în situaţia consumatorului final, care suportă TVA, precum şi adaosurile aplicate în lanţul comercial parcurs de medicament de la producţie până la consumator, nefiind validă afirmaţia conform cu care, decontarea valorii medicamentelor s-ar putea face la o altă valoare, respectiv preţul de vânzare al reclamantei, decât cea cu care sunt achiziţionate în final medicamentele de unităţile spitaliceşti şi farmaciile vizate de textul legal.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin Decizia nr. 484/25.09.2014 a Curţii Constituţionale, care prezintă relevantă pe aspectul invocat în cauză, în care s-a analizat dacă prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituţionale, în măsura în care "procentul "p" se aplică nu la valoarea vânzărilor deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă (APP), ci la valoarea de compensare/decontare plătită de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, valoare care include adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor".

Avându-se în vedere considerentele acestei decizii, constată Înalta Curte că este corectă determinarea valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie plecând de la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, iar faptul că, atât preţul de referinţă cât şi preţul de decontare se stabilesc prin raportare la preţul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar preţul de producător, ci şi adaosul de distribuitor, nu este un aspect de nelegalitate, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor şi influenţa adaosurilor, pe care le pot negocia, pentru plata unei contribuţii într-un cuantum mai redus.

Pe lângă această decizie, poate fi reţinută şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 789/2015.

Instanţa de contencios constituţional a avut în vedere, în esenţă, că nu poate fi reţinută o încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, atâta timp cât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. La punerea în aplicare a politicilor statale, mai ales a celor sociale şi economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existenţa unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi alegerea modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc".

Din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar, o exclusivitate în a se îndestula din cele două fonduri.

Referitor la alegaţiile recurentei-reclamante privind încălcarea de către adresa contestată a principiului transparenţei, al predictibilităţii fiscale şi al proporţionalităţii, întrucât ar fi în imposibilitate să efectueze verificări asupra modalităţii de calcul abordate de intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine că principiul predictibilităţii fiscale, consacrat în art. 3 alin. (1) lit. b) Codul fiscal, este principiul care se referă la certitudinea impunerii şi presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite.

Nu se poate reţine că O.U.G. nr. 77/2011 este un act normativ care să fi fost emis cu nerespectarea principiului predictibilităţii fiscale deoarece prin acest act normativ au fost stabilite obligaţiile de plată, termenele în care se poate face plata acestora, modul de calcul al taxei claw-back, cei care au obligaţia de plată a acesteia.

De altfel, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 484/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 a considerat că "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă".

S-a mai arătat, în aceeaşi decizie, "că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49)" şi că, "pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP."

Curtea Constituţională a precizat şi că "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie.

Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente şi, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2173 din 5 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.