Invalidity of silvicultural plan approval due to failure to conduct cumulative environmental impact assessment for Natura 2000 sites

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta ASOCIAŢIA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR, DIRECŢIA SILVICĂ HUNEDOARA, OCOLUL SILVIC LUPENI şi AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI TIMIŞ, suspendarea şi anularea Ordinului nr. 1691/2013 şi a amenajamentului silvic aprobat, totodată a invocat excepţia nelegalităţii deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011 emisă de APM Timiş, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1420 de la data de 14.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată şi s-a respins cererea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR, DIRECŢIA SILVICĂ HUNEDOARA, OCOLUL SILVIC LUPENI, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta ASOCIAŢIA A. a declarat recurs, invocând lipsa motivării şi încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, a susţinut, în esenţă, că motivarea instanţei în ceea ce priveşte procedura de consultare a publicului şi modalitatea de punere în aplicare a planului înainte de realizarea procedurii de evaluare de mediu lipseşte. Astfel, deşi sunt evocate aceste probleme, totuşi motivaţia instanţei nu oferă argumente de fapt si de drept care justifice concluzia la care a ajuns.

Astfel, instanţa fondului nu indică niciun temei de drept care să justifice nerealizarea procedurii de consultare a publicului la emiterea ordinului de ministru de aprobare a amenajamentului silvic sau un temei de drept din care să rezultă că este suficientă consultarea publicului la momentul emiterii deciziei de încadrare.

De asemenea, instanţa nu a indicat niciun argument de drept din care să rezulte de ce consideră că lucrările silvice pot să fie realizate înainte de realizarea procedurii de evaluare de mediu, invocând numai argumente conform cărora lucrările ar fi putut să înceapă în mod legal numai după emiterea ordinului de ministru, situaţia care nu corespunde cu situaţia de fapt constatată de instanţa de fond, în mod corect, adică punerea în aplicare a amenajamentului încă din ianuarie 2011.

Cu privire la interesul în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de chemare în judecată, recurenta a arătat că legalitatea unui ordin de ministru emis pentru aprobarea unui amenajament silvic se analizează la data emiterii actului administrativ atacat, adică la data de 14.01.2019, în conformitate cu normele legislative de la data respectivă.

În consecinţă, respingerea ca nefondată a acţiunii pe motiv că nu ar mai exista o "finalitate practică pentru viitor şi trecut" s-a făcut cu încălcarea dreptului privind accesul la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţia României, precum şi de art. 32 şi 33 din C. proc. civ.

Dacă prin ordinul de ministru s-a autorizat în mod nelegal un plan cu impact asupra mediului, plan care este prezumat de lege a produce prejudicii de mediu prin lucrările propuse, suprapunându-se cu o arie naturala protejată, fiind necesară parcurgerea unei proceduri speciale prevăzută de lege (vezi H.G. nr. 1076/2004), atunci legalitatea unui astfel de act administrativ trebuie analizată în cadrul acţiunii formulate în termen legal împotriva acesteia, chiar dacă proiectul autorizat a încetat aplicabilitatea între timp. Interesul în constatarea nelegalităţii unui act administrativ normativ care era susceptibil a provoca prejudicii de mediu este un interes determinat, legitim, personal (având în vedere calitatea de ONG de mediu şi organism social interesat al reclamantei), născut şi actual, la data formulării cererii de chemare în judecată. Executarea lucrărilor silvice în temeiul unui amenajament silvic adoptat nelegal va produce consecinţe şi în ceea ce priveşte distrugerea habitatelor protejate constatate în procedura de infringement împotriva României creând posibilitatea recuperării prejudiciului constând în costuri cu refacerea acestor habitate, pe seama persoanelor responsabile (comitetul are acţiune în regres împotriva prepusului care a acţionat în mod ilicit).

Cu privire la procedura de consultare publică, a precizat că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 8 coroborat cu art. 6 şi 7 din Convenţia de la Aarhus ratificată de România prin Legea nr. 86/2000 apreciind că procedura de consultare realizată pentru emiterea deciziei de încadrare, reglementată de H.G. nr. 1076/2004 ar fi aceeaşi cu cea necesară pentru emiterea ordinului de ministru de aprobare a amenajamentului silvic.

Legea nr. 52/2003 şi art. 8 din Convenţia de la Aarhus au fost încălcate de instanţa de fond care a considerat că ar fi suficientă procedura derulată anterior în procedura de evaluare strategică de mediu. În realitate, este vorba de două proceduri distincte în faze diferite de reglementare ale amenajamentului silvic. Nu există un temei legal invocat care să excludă procedura de consultare publică pentru emiterea ordinului de ministru, care este un act administrativ normativ, adoptând un amenajament silvic ale cărui prevederi sunt aplicabile erga omnes.

Un alt motiv de nelegalitate era excepţia de nelegalitate deciziei de încadrare 122/2011, în care unul din motivele invocate este realizarea nelegală a procedurii de consultare publică, cu încălcare art. 7 coroborat cu art. 6 din Convenţia de la Aarhus. Instanţa de fond a încălcat aceste norme de drept material considerând că a fost legal realizată procedura de consultare a publicului pentru următoarele motive:

- art. 6 din Convenţia de la Aarhus cere ca procedura de consultare publică să fie realizată când toate opţiunile sunt deschise, înainte de luarea oricărei decizii.

Instanţa de judecată a încălcat acest articol apreciind că a fost realizată în mod corect procedura de consultare deşi se luase deja decizia intrării în vigoare şi a aplicării amenajamentului silvic, lucrările silvice fiind puse în executare fără evaluare de mediu.

- tot art. 6 din Convenţia de la Aarhus cere ca anunţurile publice să fie realizate astfel încât să ajungă în mod efectiv informaţiile relevante la cunoştinţa publicului. Astfel, trebuiau comunicate care este obiectul evaluării, care este locaţia, care sunt problemele, care este finalitatea demersului (decizia posibilă).

Din anunţurile publicate nu se înţelege nici obiectul evaluării (care sunt lucrările silvice menţinându-se numai generic noţiunea de amenajament silvic, care de altfel era ţinut secret şi se refuza comunicarea acestuia; aceeaşi practică este menţinută şi astăzi când secţiunea cu lucrări silvice propuse nu este publicată), nici locaţia (faptul că se suprapune şi cu arii naturale protejate şi care sunt acestea), nici care sunt problemele supuse analizei (care sunt habitatele protejate care necesită atenţie, care sunt obiectivele de conservare) şi nici care este finalitatea deciziei (realizarea procedurii de evaluare strategică de mediu si de evaluare adecvată si emiterea avizului de mediu/Avizului Natura 2000 după caz).

Prin urmare, publicul nu a fost corect informat, lipsind informaţii esenţiale care trebuie să fie comunicate în mod obligatoriu conform Convenţiei de la Aarhus, încălcată de instanţa de fond.

Cu privire la procedura de intrare în vigoare a amenajamentului silvic înainte de finalizarea evaluării de mediu şi înainte de emiterea ordinului de ministru de aprobare, a susţinut recurenta că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 1076/2004 care dispune că evaluarea de mediu se realizează pe parcursul elaborării planului/programului. Astfel, evaluarea de mediu trebuia să fie realizată înainte de intrarea în vigoare a amenajamentului silvic, care se realizează prin adoptarea acestuia. Sensul prevederii legale este dat de Directiva Habitate şi deciziile CJUE care arată în mod clar că evaluarea de mediu nu poate fi realizată după începerea executării planului/programului, motiv pentru care a şi fost deschisă procedura de infringement, constatată şi de instanţa de fond. Instanţa a încălcat acest articol şi de asemenea art. 6 din Directiva Habitate şi Deciziile CJUE menţionate şi depuse la dosar, precum şi principiul precauţiei în luarea deciziilor respectiv art. 191 din TFUE, din care rezultă cu claritate faptul că nu poate fi realizată evaluarea de mediu ulterior aplicării planului.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea Ordinului nr. 3397/2012, acesta era incident în cazul suprafeţelor de păduri virgine şi cvasivirgine identificate anterior în studiul PIN Matra. Acestea ar fi trebuit identificate în cursul procedurii de evaluare de mediu şi incluse într-o categorie de folosinţă care să protejeze caracterul virgin al acestora. Aceste obligaţii legale erau adoptate la data elaborării şi a punerii în aplicare a amenajamentului silvic, ianuarie 2011, precum şi la data realizării evaluării de mediu, ulterior lunii ianuarie 2011 şi de asemenea la data emiterii deciziei de încadrare în iulie 2011, fiind prevăzute de art. 26 din Codul silvic în forma în vigoare la data respectivă, anume "Conservarea biodiversitătii ecosistemelor forestiere implică măsuri de gestionare durabilă, prin aplicarea de tratamente intensive, care promovează regenerarea naturală a speciilor din tipul natural fundamental de pădure şi prin conservarea pădurilor virgine şi cvasivirgine".

Prin urmare, instanţa de fond a încălcat art. 26 din Codul silvic apreciind că nu exista obligaţia protejării pădurilor virgine în România la data elaborării amenajamentului silvic şi la data emiterii, mai târziu, a deciziei de încadrare ce face obiectul excepţiei de nelegalitate.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, cu casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă REGIA NAŢIONALA A PĂDURILOR - Romsilva - Direcţia Silvica Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului, iar pe fond respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă, aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Motivul de casare invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, respectiv lipsa considerentelor hotărârii, contrarietatea acestora sau lipsa corespondenţei între considerentele hotărârii şi natura cauzei deduse judecaţii.

Or, nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de casare deoarece din simpla lecturare a considerentelor sentinţei recurate se poate cu uşurinţa observa că aceasta respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând in cuprinsul său motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia precum si, in mod logic si structurat, raţionamentul care a condus instanţa la pronunţarea soluţiei reflectata in dispozitivul hotărârii.

Instanţa de fond a făcut o analiza aplicata a cauzei si a combătut fiecare din argumentele invocate de reclamanta-recurenta, simpla nemulţumire a acesteia din urma neputând însa echivala cu o nemotivare a hotărârii judecătoreşti.

Pe de alta parte motivarea reclamantului-recurent in susţinerea acestui motiv de casare (pagina 9 din cererea de recurs) exprima pura nemulţumire a recurentei si nu arata vreun moment de ce sentinţa atacata nu ar fi motivata. Susţinerea recurentei potrivit căreia "motivaţia instanţei nu oferă argumente de fapt şi de drept care să justifice concluzia la care a ajuns instanţa de judecată" este contrazisă de extinsa motivare a fondului în cuprinsul paginilor 5 şi 6 din sentinţa 1420.

Practica ICCJ este în sensul celor statuate de prima instanţă, intimata indicând decizia nr. 2623/2011 pronunţată în recurs de secţia comercială a ICCJ, precum şi o hotărâre recenta, Decizia ICCJ (SC II) nr. 1290/2020, conform căreia întrucât la data pronunţării sentinţei amenajamentul a expirat atunci, atât Decizia etapei de încadrare, cat si Ordinul de ministru de punere in aplicare a amenajamentului si-au epuizat efectele fapt pentru care nu mai exista un interes actual.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut faptul ca pentru a fi actual, interesul trebuie sa existe atât in momentul in care este formulata cererea, cat si pe tot parcursul procesului. Prin urmare, un interes eventual, ca si un interes care pe parcursul procedurii judiciare încetează a mai exista, nu poate fi considerat un interes actual.

În ipoteza de fata, amenajamentul a expirat de aproape 2 ani, iar instanţa a observat in mod temeinic ca anularea unui amenajament si a ordinului care l-a pus in valoare pentru nişte efecte potenţiale care ar consta cel mult in acte materiale (întreţinere/împădurire/tăieri de arbori) nu se justifica întrucât aceste acte materiale nu se mai pot produce odată ce amenajamentul a expirat. Aşadar, nu se poate vorbi de existenta unei finalităţi practice nici pentru trecut dar nici pentru viitor.

Deşi formal recurenta încearcă justificarea motivului de casare pe pretinsa nemotivare a sentinţei instanţei de fond, parcurgând conţinutul textului dedicat acestui motiv de recurs, se desprinde concluzia ca ceea ce se imputa de fapt judecătorului este interpretarea probelor existente la dosar prin raportare la situaţia de fapt (de neschimbat si clara pentru toate părţile) intr-o alta maniera decât cea dorita de reclamanta-recurenta.

Prin urmare, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat formal, sentinţa recurata fiind amplu si complet motivata.

Motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se susţine in raport de afirmaţiile recurentei-reclamante relative la existenţa sau nu a unui interes actual pentru solicitarea unei masuri de anulare a Ordinului de ministru si totodată a unui întreg amenajament silvic ce nu mai este in vigoare.

Criticile subsumate procedurii de consultare publica si cele privitoare la intrarea in vigoare a amendamentului silvic înainte de finalizarea evaluării de mediu si înainte de emiterea ordinului de ministru de aprobare sunt similare celor invocate la pct. 6.

Prin cererea sa de recurs s-a susţinut ca reprezintă un motiv de casare chestiunea conform căreia ordinul de ministru ar fi fost emis fara consultare publica. La dosar se găsesc dovezile privind publicarea in mass-media locală, iar instanţa fondului, observându-le, a concluzionat ca atare in sensul îndeplinirii acestor condiţii. Reclamanta-recurenta nu a adus vreo proba in sensul nepublicării rezumându-se sa clameze doar aceasta pretinsa lipsa.

Mai susţine recurenta faptul ca ordinul de ministru ar fi fost emis cu încălcarea art. 3 din H.G. nr. 1076/2014, articol ce prevede că procedura de evaluare de mediu trebuie realizată pe parcursul elaborării planului, adică înainte de începerea aplicării sale. Ceea ce omite recurenta este faptul ca in ipoteza in care ordinul de aprobare a unui amenajament silvic este ulterior deciziei etapei de încadrare, asa cum s-a arătat mai sus, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1076/2004.

S-a reţinut in mod corect de instanţa faptul ca întrucât decizia etapei de încadrare a stabilit ca proiectul sa se realizeze fara evaluare de mediu, fara evaluare adecvata si fara aviz de mediu, nu prezintă relevanta nici ca amenajamentul ar fi fost finalizat anterior evaluării de mediu. Finalizarea proiectului in discuţie presupune punerea lui în practică, iar nu finalitatea elaborării documentului în care este incorporat. Instanţa retine foarte pertinent ca in cuprinsul deciziei etapei de încadrare se arata expres ca aceasta a fost emise ca urmare a consultării autorităţilor publice centrale participante la şedinţa comitetului special constituit in conformitate cu prevederile H.G. nr. 1076/2004 si in lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat.

Mai susţine recurenta nefondat faptul ca ar fi fost încălcat principiul precauţiei in luarea deciziilor, precum şi O.U.G. nr. 57/2007, Ordinul MMP nr. 19/2010 şi H.G. nr. 1076/2014. La fel ca si in cazul cererii de chemare in judecata, nici in cererea de recurs nu se indica in concret ce alte planuri sau proiecte implementate sau in procedura de reglementare nu au fost avute in vedere. Recurenta se rezuma a face afirmaţii privind procedura de infringement fara a indica relevanta unei astfel de proceduri in cauza de fata si mai ales de ce eventuala culpa ce ar putea fi stabilita in sarcina statului roman ca urmare a finalizării procedurii de infringment ar trebui sa se reflecte in soluţia fondului/recursului.

Temeinic a susţinut prima instanţa faptul că orice neregulă invocată de reclamantă, pentru a putea conduce la anularea unui act administrativ, este imperios necesar sa producă o vătămare, pe care partea interesata sa o probeze. Producerea unei vătămări este o condiţie distincta de nelegalitate ce trebuie demonstrata in concret in cadrul acţiunii in contencios administrativ subiectiv. Or, in cazul de fata, atâta timp cat interesul a încetat a mai exista reclamanta-recurenta nu a demonstrat in ce mod activităţile derulate/finalizate in cadrul amenajamentului criticat ar fi de natura sa conducă la o afectare a mediului. Orice vătămare ar fi trebuit sa se fi produs anterior, cat timp amenajamentul era in vigoare; după ce amenajamentul a expirat este practic imposibil sa se mai producă o vătămare în prezent sau în viitor.

Simplele trimiteri de ordin teoretic si general nu pot fi apreciate ca reprezentând un motiv de nelegalitate intrinsec al actelor respective.

În concluzie, hotărârea recurata este temeinic motivata si corecta, sens in care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată, cu menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Recursul formulat de recurenta-reclamantă Asociaţia A. împotriva sentinţei civile nr. 1420/2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, este nefondat, hotărârea primei instanţe fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă a reluat în recurs susţinerile din cererea de chemare în judecată şi a reclamat faptul că hotărârea primei instanţe este nelegală ca urmare a faptului că nu a ajuns la soluţia dorită de aceasta.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 a susţinut că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa de fond argumentând în mod temeinic hotărârea dispusă în litigiul dedus judecăţii, respectiv motivele pentru care a respins acţiunea reclamantei Asociaţia A. având ca obiect anulare act administrativ ca neîntemeiată.

Din simpla lecturare a considerentelor sentinţei recurate se poate observa că aceasta respectă cerinţele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., arătând în cuprinsul său motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi raţionamentele care au condus la pronunţarea soluţiei, sentinţa fiind amplu şi exhaustiv motivată.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta vizează ipoteza "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Or, nici acest motiv de casare nu subzistă în litigiul dedus judecăţii.

Recurenta-reclamantă a solicitat anularea Ordinului nr. 1691/2013 emis de Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice privind aprobarea amenajamentului silvic al fondului forestier proprietate publică a statului, administrat de Ocolul Silvic Lupeni, Direcţia Silvică Hunedoara, precum şi a amenajamentului silvic aprobat. Or, perioada de valabilitate a amenajamentului silvic a fost 01.01.2011-31.12.2020. Prin urmare, amenajamentul silvic a expirat la data de 31.12.2020, astfel că de la data de 31.12.2020 ordinul de aprobare a amenajamentului silvic şi-a încetat aplicabilitatea. Astfel, instanţa de fond, în mod corect, a respins ca neîntemeiate atât excepţia de nelegalitate a deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011, cât şi capătul de cerere - consecinţă - anularea ordinului nr. 1691/2013, întrucât odată încetată perioada de aplicare a amenajamentului silvic Lupeni la data de 31.12.2020, deci anterior soluţionării litigiului, atât decizia, cât şi ordinul şi-au epuizat efectele care constau doar în acte materiale (întreţinere/împăduriri/tăieri de arbori), astfel că anularea lor nu mai are nicio finalitate practică nici pentru viitor şi nici pentru trecut.

După cum şi instanţa de fond a constatat, nu poate fi reţinută o încălcare a Ordinului Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 3397/2012 privind stabilirea criteriilor şi indicatorilor de identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine în România, având în vedere că acesta este ulterior emiterii deciziei contestate, iar din documentele depuse a dosarul cauzei nu au reieşit criterii şi indicatori în sensul celor prevăzuţi la art. 1 din ordin, în vederea încadrării pădurilor în virgine, respectiv cvasivirgine.

Cu privire la susţinerile recurentei-reclamante conform căreia publicul nu a fost consultat, având în vedere faptul că, în urma anunţului public de încadrare, nu au fost sesizări ale publicului, decizia etapei de încadrare a devenit finală. Astfel, în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de consultare a publicului prevăzute de H.G. nr. 1076/2004, invocate de recurenta-reclamantă, aceasta a avut posibilitatea să formuleze contestaţie privind decizia etapei de încadrare, în scris, la autoritatea competentă pentru protecţia mediului, conform hotărârii mai sus-menţionate.

Prin urmare, referitor la motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă ce vizează emiterea deciziei cu încălcarea procedurii de consultare a publicului, reglementată de dispoziţiile art. 7 alin. (3), art. 9 şi art. 12 din H.G. nr. 1076/2004, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că este neîntemeiat, întrucât aşa cum reiese şi din înscrisurile aflate la dosarul cauzei Direcţia Silvică Hunedoara a publicat într-un ziar de circulaţie locală, ziarul B. şi C., declanşarea procedurii de încadrare cu adoptarea planului fără aviz de mediu, informând, totodată, publicul interesat unde se pot depune propuneri de reconsiderare a deciziei. Menţiuni cu privire la informarea publicului la datele de 14-17.01.2011 se regăsesc şi în cuprinsul deciziei de încadrare.

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 6, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, având în vedere că s-a asigurat posibilitatea publicului interesat de a lua cunoştinţă de procedura prealabilă emiterii deciziei de încadrare.

Tot legat de publicitate, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că, raportat la dispoziţiile H.G. nr. 1076/2004, această obligaţie revine titularului planului sau programului/amenajamentului silvic şi autorităţii competente pentru protecţia mediului, nicidecum emitentului ordinului.

Totodată, instanţa, în mod just, a reţinut că nici argumentul privind nelegalitatea pe considerentul că amenajamentul silvic a fost pus în aplicare încă din ianuarie 2011, anterior declanşării procedurii evaluării de mediu, nu poate fi primit, întrucât dispoziţiile art. 3 alin. (10) din H.G. nr. 1076/2004 permiteau ca evaluarea de mediu să se efectueze în timpul pregătirii planului sau programului şi să fie finalizată înainte de adoptarea acestuia ori de trimiterea sa în procedura legislativă (art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1076/2004).

Având în vedere cele mai sus expuse, s-a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Preliminar, Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată prin întâmpinarea intimatei - pârâte Regia Autonomă a Pădurilor, a fost soluţionată în partea introductivă a încheierii de amânare a pronunţării de la data de 8 martie 2024, ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, cu motivarea că susţinerile din cererea de recurs, aşa cum au fost dezvoltate de recurenta - reclamantă, pot fi subsumate motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociaţia A. este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, partea recurentă a invocat motivelele de casare/nelegalitate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), text potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare/nelegalitate invocat de recurenta - reclamantă prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând atent sentinţa atacată, Curtea constată existenţa raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată cu privire la cererea de suspendare executare a actului litigios; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţia pronunţată.

Astfel, instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat cererea dedusă judecăţii, detaliind motivele de fapt şi de drept pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Or, Curtea de Apel Bucureşti a indicat considerentele pentru care a pronunţat soluţia recurată, fără a fi contradictorii sau străine de natura cauzei.

În mod corespunzător, acest motiv de casare/nelegalitate nu este întemeiat.

Referitor la motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauză, raportat la situaţia de fapt stabilită de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de recurs reţine că, la data de 07.07.2011, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara Regiunea Vest a emis decizia de încadrare nr. 122/07.07.2011 prin care s-a dispus că reamenajarea Ocolului Silvic Lupeni, jud. Hunedoara se va supune procedurii de adoptare fără aviz de mediu.

Prin ordinul nr. 1691/10.07.2013, Ministrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice a aprobat amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică a statului, administrat de Ocolul Silvic Lupeni, Direcţia Silvică Hunedoara, ce a fost transmis către Regia Naţională a Pădurilor-ROMSILVA care răspundea de aplicarea şi respectarea prevederilor acestuia.

Reclamanta prin cererea de chemare în judecată a invocat excepţia nelegalităţii deciziei nr. 122/07.07.2011, invocând în motivare următoarele: a fost emisă cu încălcarea procedurii de consultare a publicului; declanşarea şi derularea etapei de încadrare aferentă procedurii de evaluare strategică de mediu şi procedurii privind evaluarea adecvată au fost realizate după aprobarea amenajamentului silvic; nu au fost emise anunţurile publice conform dispoziţiilor legale în materie şi nu au fost puse la dispoziţie publicului toate informaţiile relevante; a fost emisă cu încălcarea principiului precauţiei în luarea deciziilor, precum şi a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Ordinului nr. 19/2010 emis de ministrul mediului şi pădurilor pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar şi a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe; nu a fost realizată procedura de evaluare adecvată; prin decizia de încadrare nu au fost avute în vedere măsuri de conservare a speciilor/habitatelor ariilor protejate ca site-uri Natura 2000; a fost emisă cu încălcarea procedurii reglementată de Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

Prin aceeaşi acţiune au fost dezvoltate motivele de nelegalitate ale ordinului nr. 1691/2013, respectiv adoptarea acestuia după intrarea în vigoare şi aplicarea amenajamentului silvic; fără consultarea publicului; adoptarea lui în baza deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011 emisă de APM Timiş care este nelegală; nerespectarea regimului de protecţie a pădurilor virgine şi cvasivirgine reglementat de Ordinul nr. 3397/2012.

Prima instanţă, învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, deşi a constatat nelegalitatea actelor administrative contestate în cauză, a respins acţiunea reclamantei pe motiv că odată încetată perioada de aplicare a amenajamentului silvic Lupeni la data de 31.12.2020, anterior soluţionării litigiului, atât decizia, cât şi ordinul contestate şi-au epuizat efectele, astfel că anularea acestora nu mai prezintă nicio finalitate practică pentru trecut şi nici pentru viitor.

În acest context, Înalta Curte reţine că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în limitele şi cu motivaţia ce va fi expusă în cele ce urmează.

Înalta Curte subliniază că argumentul părţii recurente în sensul că amenajamentul ar fi fost pus în aplicare înainte de finalizarea evaluării de mediu şi înainte de emiterea ordinului de ministru de aprobare se adresează unor împrejurări ce apar a fi ulterioare emiterii actului respectiv, privind aşadar executarea sa, iar nu unor condiţii anterioare sau concomitente, astfel încât să fie în legătură cu sancţiunea anulării. De altfel, prima instanţă a arătat în mod corect că relevant sub aspectul art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1076/2004 este ordinul litigios nr. 1691/2013, iar acesta este ulterior deciziei de încadrare nr. 122/2011.

Cât despre critica părţii recurente - reclamante privind Ordinul nr. 3397/2012, după cum a subliniat Curtea de Apel Bucureşti, acel act administrativ este ulterior deciziei de încadrare nr. 122/2011 şi, astfel, nerelevant sub aspectul controlului de legalitate solicitat cu privire la decizia litigioasă, neputând institui în mod retroactiv condiţii de validate ale unui act existent la data adoptării sale. Referirile din recurs la alte aspecte de reglementare, care excedează cauzei juridice iniţiale a cererii de chemare în judecată, sunt însă inadmisibile, faţă de dispoziţiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) şi urm. C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanţa de recurs constată că, deşi soluţia pronunţată în cauză a fost de respingere atât a excepţiei de nelegalitate, cât şi a cererii de chemare în judecată, totuşi prima instanţă a reţinut că decizia de încadrare este emisă cu încălcarea principiului precauţiei în luarea deciziilor, a ordinului nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar şi a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.

În acest din urmă sens, judecătorul fondului a observat că în cadrul teritoriului amenajamentului silvic Lupeni se aflau amplasate mai multe arii naturale protejate cuprinse în reţeaua ecologică NATURA 2000 (Parcul Naţional Retezat, Retezat şi Munţii Retezat, Nordul Gorjului de Vest, Domogled - Valea Cernei, Domogled - Valea Cernei si Parcul National Domogled - Valea Cernei), sens în care au fost solicitate şi primite avizele de la Administraţia Parcului National Retezat (nr. 97/14.02.2011), Administraţia Parcului National Domogled - Valea Cernei (nr. 1/12.01.2011) şi Administraţia Sitului Nordul Gorjului de Vest şi Administraţia Parcului National Defileul Jiului, ultimele două fiind menţionate în decizie, fără număr şi dată, nedepuse la dosar.

Conform art. 19 din Codul silvic amenajamentul silvic prevede modul de gestionare a ariilor speciale de conservare din cuprinsul lui, dar şi gospodărirea pădurilor în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut totodată dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic (forma în vigoare în anul 2011), precum şi art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (forma în vigoare în anul 2011), dar şi Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

Astfel, prima instanţă a arătat că acel Ghid stabileşte etapele care trebuie parcurse în vederea realizării evaluării adecvate, potrivit prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare. Această evaluare este obligatorie pentru orice PP care poate afecta în mod semnificativ aria naturală protejată de interes comunitar, singur sau în combinaţie cu alte PP (plan/proiect), care se află în procedură de reglementare sau sunt prevăzute în strategii de dezvoltare. Metodologia este destinată agenţiile regionale pentru protecţia mediului.

S-a mai arătat că etapele procedurii de evaluare adecvată sunt 1. etapa de încadrare; 2. etapa studiului de evaluare adecvată; 3. etapa soluţiilor alternative; 4. etapa măsurilor compensatorii, atunci când nu există soluţii alternative şi când impactul negativ persistă. La finalul parcurgerii fiecărei etape, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide dacă trebuie parcursă etapa următoare sau nu. Documentaţia solicitată în ghid pentru fiecare etapă este documentaţie-cadru, atât pentru planuri, cât şi pentru proiecte, dar autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte gradul de detaliere a informaţiilor necesare a fi furnizate în cazul planurilor şi proiectelor.

În ce priveşte etapa de încadrare, în cadrul acesteia autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte şi decide dacă PP, singur sau în combinaţie cu alte PP, este susceptibil a avea un impact negativ semnificativ asupra ariei naturale protejate de interes comunitar şi dacă PP va face obiectul unei evaluări adecvate. Noţiunea de "impact negativ semnificativ" trebuie determinată în relaţie cu trăsăturile specifice ale ariei naturale protejate de interes comunitar. Un PP care are impact negativ semnificativ asupra unei arii naturale protejate de interes comunitar poate să nu aibă acelaşi impact asupra altei arii naturale protejate de interes comunitar. De aceea, fiecare evaluare este un caz individual, care trebuie tratat în funcţie de obiectivele de conservare a ariei naturale protejate de interes comunitar şi de caracteristicile PP. Probabilitatea unui impact semnificativ poate rezulta nu numai din PP localizate în interiorul unei arii naturale protejate de interes comunitar, dar şi din PP localizate în afara acesteia. În cazul în care informaţiile furnizate de către titularul PP sunt neconcludente/incomplete, autoritatea competentă pentru protecţia mediului solicită titularului informaţii suplimentare, bazate pe cele mai bune date ştiinţifice din teren. Informaţiile furnizate trebuie verificate prin vizite de amplasament. Pe baza datelor ştiinţifice culese de pe teren, a informaţiilor bibliografice şi a informaţiilor puse la dispoziţie de către titularul PP, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide efectuarea evaluării adecvate.

A mai arătat judecătorul fondului că, după parcurgerea etapei de încadrare şi completarea listei de control prevăzute în anexa nr. 1, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide: 1. emiterea avizului Natura 2000 (al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3), în cazul în care se constată că impactul PP asupra ariei naturale protejate de interes comunitar este nesemnificativ (pentru PP care nu fac subiectul SEA- evaluarea de mediu, sau EIA - evaluarea impactului asupra mediului); 2. necesitatea parcurgerii următoarei etape din cadrul procedurii; 3. aplicarea, după caz, a procedurilor SEA sau EIA pentru PP pentru care s-a constatat că intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate decide realizarea studiului de evaluare adecvată dacă există incertitudinea cu privire la existenţa unui efect semnificativ sau în cazul existenţei unui singur răspuns afirmativ în coloana B.

Referitor la etapa studiului de evaluare adecvată, autoritatea competentă pentru protecţia mediului analizează studiul de evaluare adecvată care i-a fost solicitat titularului de plan/proiect. În cadrul studiului de evaluare adecvată este evaluat în mod corespunzător impactul asupra fiecărei specii şi fiecărui habitat de interes comunitar din fiecare arie naturală protejată de interes comunitar posibil afectată de implementarea PP, astfel încât să se asigure obiectivele de conservare a acesteia şi integritatea reţelei Natura 2000. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului completează secţiunile aferente etapei de analiză a calităţii studiului de evaluare adecvată din lista de control prevăzută în anexa nr. 2 şi decide: 1. emiterea avizului Natura 2000, dacă se constată că prin măsurile de reducere propuse se reduce semnificativ sau se elimină impactul PP asupra speciilor şi habitatelor de interes comunitar (pentru PP care nu fac subiectul SEA sau EIA); 2. trecerea la etapa soluţiilor alternative, dacă se constată că impactul semnificativ persistă; 3. aplicarea, după caz, a procedurilor SEA sau EIA pentru PP pentru care s-a constatat că intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 445/2009.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului completează secţiunile aferente etapei de analiză a calităţii studiului de evaluare adecvată din lista de control prevăzută în anexa nr. 2 şi decide: 1. emiterea avizului Natura 2000, dacă prin implementarea măsurilor compensatorii se asigură coerenţa reţelei Natura 2000 şi statutul favorabil de conservare a speciilor şi/sau habitatelor de interes comunitar (pentru PP care nu fac subiectul SEA sau EIA); 2. respingerea solicitării, dacă prin implementarea măsurilor compensatorii nu se asigură coerenţa reţelei Natura 2000 şi statutul favorabil de conservare a speciilor şi/sau habitatelor de interes comunitar; 3. aplicarea, după caz, a procedurilor SEA sau EIA pentru PP pentru care s-a constatat că intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 445/2009.

Din conţinutul adresei nr. x/07.03.2011 reiese că în aria OS Lupeni se regăsesc păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, pădurile dacice de fag si pădurile acidofile de Pices abies din regiunea montană, dar cu toate aceste se estima că amenajamentul nu ar avea un impact potenţial asupra obiectivelor de protecţie pentru care au fost desemnate ariile protejate. Curtea de apel a mai observat că, din înscrisurile depuse de pârâţi, ulterior, la nivelul anului 2018, Administraţia Nordului Gorjului de Vest făcea mai multe recomandări în aria zonei protejate printre care şi aceea a refacerii amenajamentelor silvice in aşa fel încât să corespundă obiectivelor de conservare a habitatelor protejate.

În privinţa concluziei din decizia etapei de încadrare conform cărei amenajamentul nu necesită evaluare de mediu, sunt relevante în acest sens dispoziţii art. 5 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) şi (4), art. 11 si Anexa 1 ale H.G. nr. 1076/2004 conform cărora aprobarea amenajamentelor silvice fără evaluare de mediu se poate efectua numai dacă ele determină utilizarea unor suprafeţe mici la nivel local şi nu pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Faţă de aceste aspecte, Curtea de Apel Bucureşti afirmă că în mod nelegal ARPM Timişoara a concluzionat în sensul că amenajamentul silvic Ocol Lupeni nu ar putea afecta în mod semnificativ aria reglementată (şi deci nu necesită evaluare adecvată), fiind emis fără parcurgerea procedurii stabilite de Ghidul aprobat prin Ordinul nr. 19/2010 în condiţiile în care încă de la nivelul anului 2011 existau suficiente date care impuneau luarea unor măsuri suplimentare pentru protecţia ariilor naturale.

Conform art. 28 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2007 Ghidul metodologic aprobat prin Ordinul nr. 19/2010 privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar obliga autoritatea ca în cadrul evaluării cumulative să identifice toate planurile/proiectele care pot avea, singure sau în combinaţie cu alte planuri/proiecte, impact negativ semnificativ asupra siturilor Natura 2000.

Curtea de apel constată că avizele favorabile emise de administratorii ariilor naturale protejate menţionate în decizie nu erau de natură să suplinească obligaţia ARPM Timişoara de a realiza evaluarea de mediu/evaluarea adecvată/emiterea Avizului Natura 2000, întrucât cele patru avize sunt distincte şi necesare în condiţiile art. 28 alin. (10) din O.U.G. nr. 57/2007, dar nu înlăturau obligaţia agenţiei reglementată de art. 2 lit. a) din H.G. nr. 1076/2004 de a emite avizul de mediu care să confirme integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau în programul supus adoptării. Mai mult, Ghidul aprobat prin Ordinul nr. 19/2010 impunea chiar în situaţia unui plan/proiect cu impact nesemnificativ emiterea avizului Natura 2000 după parcurgerea etapei de încadrare, cum s-a arătat anterior.

A fost reţinut ca întemeiat de către judecătorul fondului şi motivul de nelegalitate invocat de reclamantă relativ la încălcarea principiului precauţiei în luarea deciziei reglementat de art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, dar şi de legislaţia comunitară aplicabilă reţelei ecologice europene Natura 2000 (Directiva 92/43/CEE - Directiva Habitate) transpusă în legislaţia naţională la data nivelul anului 2015 prin O.U.G. nr. 57/2007 şi Ordinul nr. 19/2010, principiu ce obligă la realizarea unei evaluări complete şi efective a efectelor pe care le-ar putea avea asupra siturilor Natura 2000 atât planurile ce privesc gestionarea acestor arii speciale de conservare (art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Directiva Habitate), cât şi planurile care nu au o legătură directă cu sau nu sunt necesar pentru gestionarea siturilor, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria (art. 6 alin. (3) din Directiva Habitate).

În cauza C-399/14 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit:

"(...) o activitate nu este conformă cu articolul 6 alin. (2) din Directiva habitate decât în cazul în care se garantează că nu duce la apariţia niciunei perturbări susceptibile să afecteze în mod semnificativ obiectivele acestei directive, în special obiectivele de conservare urmărite de aceasta (...) însăşi existenţa unei probabilităţi sau a unui risc ca o activitate economică pe unui sit protejat să provoace perturbări semnificative pentru o specie este de natură să constituie o încălcare a articolului 6 alin. (2) din Directiva habitate, fără a fi necesar să se dovedească existenţa unei legături de cauzalitate între această activitate şi perturbarea semnificativă produsă speciei protejate (...) evaluarea corespunzătoare a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra sitului în cauză care trebuie efectuată în temeiul respectivului articol 6 alin. (3) presupune că trebuie identificate, făcând apel la cele mai relevante cunoştinţe ştiinţifice în materie, toate aspectele planului sau ale proiectului în discuţie care ar putea, per se sau în combinaţie cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a sitului respectiv (...).

Evaluarea efectuată în temeiul articolului 6 alin. (3) din Directiva habitate nu poate, aşadar, să prezinte lacune şi trebuie să cuprindă constatări şi concluzii complete, precise şi definitive, de natură să înlăture orice îndoială ştiinţifică rezonabilă cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra sitului protejat respectiv (...). În schimb, textul articolului 6 alin. (2) din Directiva habitate nu defineşte niciun criteriu special pentru punerea în aplicare a măsurilor care trebuie luate în temeiul acestei dispoziţii.

Cu toate acestea, este necesar să se arate că dispoziţiile articolului 6 alin. (2) şi (3) din Directiva habitate trebuie interpretate ca un ansamblu coerent în raport cu obiectivele de conservare vizate de această directivă şi că aceste dispoziţii urmăresc asigurarea aceluiaşi nivel de protecţie a habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor (...) În consecinţă, dacă o examinare ulterioară, pe baza articolului 6 alin. (2) din Directiva habitate, se va dovedi în speţă o "măsură necesară" în sensul acestei dispoziţii, această examinare trebuie să definească în mod detaliat ce riscuri de deteriorare sau de perturbări care pot avea un efect semnificativ în sensul dispoziţiei menţionate determină executarea planului sau a proiectului în cauză şi trebuie efectuată în conformitate cu cerinţele articolului 6 alin. (3) din această directivă.".

Curtea de apel a mai avut în vedere şi scrisoarea de punere în întârziere din 12 februarie 2020 emisă în condiţiile art. 258 din TFUE prin care Comisia "îndeamnă România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă şi să introducă pe piaţa UE produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal. În cazul României, autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Inconsecvenţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor române să verifice cantităţi mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autorităţile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate şi în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficienţe în ceea ce priveşte accesul publicului la informaţiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate şi a Directivei privind păsările. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităţilor române un aviz motivat.".

Or, verificând cuprinsul temei de proiectare reamenajarea OS Lupeni ce a stat la baza emiterii deciziei contestate se observă că încă de la nivelul anului 2011 a fost necesară modificarea zonării funcţionale a unor păduri în categoria 1-5A, respectiv 1-5L pentru asigurarea zonei tampon a Parcului National Defileul Jiului, aspect confirmat ulterior în anul 2018 când Administraţia Nordului Gorjului de Vest făcea mai recomandări în sensul refacerii amenajamentelor silvice în aşa fel încât să corespundă obiectivelor de conservare a habitatelor protejate.

Ca atare, Curtea de Apel Bucureşti constată că a existat o încălcarea a principiului precauţiei întrucât autorităţile implicate în procedura de încadrare nu au efectuat o evaluare cumulativă prin care să identifice toate planurile/proiectele care pot avea, singure sau în combinaţie cu alte planuri/proiecte, impact negativ semnificativ asupra siturilor Natura 2000 - anexa 2, secţiunea 2 din Ghid.

Totuşi, soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei de nelegalitate şi, consecutiv, a cererii de chemare în judecată, cu motivarea că acestea şi-au epuizat efectele la data de 30.12.2020, nu realizează o corectă aplicare şi interpretare a legii, dat fiind că pârâtele au emis actele administrative ce fac obiect al judecăţii cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

În accepţiunea instanţei de control judiciar, motivarea primei instanţe relativă la faptul că amenajamentul silvic Lupeni şi-ar fi încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2020, anterior soluţionării litigiului pe fond, sens în care s-ar impune respingerea acţiunii, este eronată deoarece relevanţă în cauză prezintă faptul că actele litigioase au produs efecte juridice, inclusiv la data formulării cererii introductive de instanţă, anume 14.01.2019.

Prin emiterea actului constatat a fi nelegal, anume decizia nr. 122/2011, autoritatea pârâtă a încălcat normele juridice amintite anterior, iar executarea sa a generat efecte juridice, astfel că prin acţiunea introdusă la data de 14.01.2019 partea reclamantă a urmărit înlăturarea temeiului acelor efecte negative trecute şi viitoare ale actului litigios.

În aceste condiţii, nu se confirmă raţiunea primei instanţe care a respins acţiunea cu motivarea că anularea actelor nelegale nu ar mai avea finalitate practică pentru trecut şi pentru viitor.

De altfel, simpla curgere a timpului fără a fi intervenit soluţionarea cererii de chemare în judecată nu poate constitui un argument valid pentru a împiedica constatarea nelegalităţii actului litigios, întrucât, în caz contrar, nu analiza de legalitate asupra acestuia ar fi cea care ar prezenta relevanţă, ci un eveniment aleatoriu vizând momentul în care instanţa judecătorească se pronunţă asupra cererii respective. Într-un astfel de context, câtă vreme în raport de momentul formulării cererii de chemare în judecată nu se contestă existenţa vătămării pretinse de partea recurentă - reclamantă, ci doar în raport de momentul soluţionării procesului, o astfel de împrejurare nu este pertinentă pentru a conchide în sensul pierderii interesului sau încetării vătămării invocate de partea respectivă, deoarece sunt omise efectele deja produse de acel act administrativ şi care nu sunt de altfel contestate de partea adversă a fi existat.

Totodată, Înalta Curte reţine că reclamanta este singura parte procesuală care a formulat recurs în cauză, respectiv singura care a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul concluziilor prezentate de Curtea de Apel Bucureşti.

Cum autorităţile intimate - pârâte nu au formulat nici recurs principal şi nici recurs incident, considerentele primei instanţe cu privire la caracterul nelegal al deciziei litigioase subzistă ca atare în conţinutul hotărârii respective, fiind favorabile părţii recurente - reclamante, astfel că analiza instanţei de control judiciar poate interveni doar sub aspectul defavorabil criticat de partea recurentă, anume acela referitor la încetarea efectelor, astfel cum s-a pretins de Curtea de Apel Bucureşti.

Aşadar, pornind de la raţionamentul necontestat al primei instanţe, potrivit căruia decizia de încadrare nr. 122/07.07.2011 încalcă mai multe dispoziţii normative reieşite în urma controlului de legalitate solicitat de recurenta - reclamantă, continuând cu faptul că Înalta Curte a conchis că vătămarea părţii reclamante există în proces indiferent de epuizarea efectelor actului administrativ anterior pronunţării soluţiei, în mod logic soluţia care se impune în cauză este de admitere a excepţiei de nelegalitate a deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011 emisă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara, aceasta fiind elaborată cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005, H.G. nr. 1076/2004 şi ale Ordinului nr. 19/2010.

În aceste condiţii, nelegalitatea deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011 atrage şi anularea ordinului nr. 1691/2013 pentru aprobarea amenajamentului silvic al fondului forestier proprietate publică a statului, administrat de Ocolul Silvic Lupeni - Direcţia Silvică Hunedoara, având în vedere că acesta a avut la bază decizia etapei de încadrare nelegal emisă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 1, art. 4, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, observând şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia de nelegalitate a deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011 şi, drept consecinţă, va anula ordinul nr. 1691/10.07.2013 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că, în raport de considerentele expuse anterior, ce au avut ca efect admiterea excepţiei de nelegalitate şi anularea actului administrativ litigios, nu se mai impune analiza celorlalte aspecte subsumate motivului de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, fiind identificat un viciu de legalitate substanţială în legătură cu actul respectiv, verificarea suplimentară a unor pretinse neregularităţi procedurale ce ar fi intervenit în cursul emiterii actului nu mai prezintă utilitate practică.

În final, Înalta Curte observă că soluţia pe care prima instanţă a pronunţat-o cu privire la excepţia lipsei de interes invocată la fondul cauzei, în sensul respingerii sale, nu a făcut obiectul unui recurs care să fi fost formulat de partea intimată - pârâtă, cea care a invocat-o în apărare în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

De asemeneea, soluţia de admitere va interveni în limita criticilor de nelegalitate, respectiv anulare identificate şi, în mod corespunzător, a actelor la care se referă acestea.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta Asociaţia A., va casa în parte sentinţa şi va constata nelegalitatea deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011, cu consecinţa anulării ordinului nr. 1691/10.07.2013 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociaţia A. împotriva sentinţei civile nr. 1420 din 14 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Casează în parte sentinţa civilă atacată şi rejudecând:

Admite în parte cererea.

Admite excepţia de nelegalitate a Deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011.

Anulează Ordinul nr. 1691/10.07.2013 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Menţine sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei de interes.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.