Appeal admitted, sanction reinstated: employer failed to rebut presumption of political discrimination in appointment revocation.

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.), în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi A., în temeiul prevederilor art. 20 alin. (9) şi (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, coroborate cu dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 765 pronunţată la data de 20.10.2021 de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în dosarul nr. x/2020, solicitând anularea Deciziei, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii contravenţionale în sumă de 5.000 RON stabilită în sarcina Autorităţii Rutiere Române.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2058 din 15 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis contestaţia formulată de reclamanta Autoritatea Rutieră Română în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi A. şi a fost anulată Decizia nr. 765/20.10.2021 emisă de CNCD, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii aplicate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2058 din 15 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că instanţa de judecată a aplicat greşit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum şi art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor de către CNCD.

A susţinut că, deşi instanţa de fond a reţinut că nu a fost realizat niciun probatoriu din care să rezulte că discriminarea invocată de petent are la bază criteriul politic, Hotărârea CNCD contestată este temeinic motivată din acest punct de vedere.

Astfel cum în mod corect a reţinut şi Colegiul Director al CNCD, numirile temporare şi revocările acestor numiri temporare nu au criterii transparente, predictibile şi clare, nefiind prevăzute de acte legislative sau administrative, iar, prin raportare la jurisprudenţa CJUE, care a stabilit că lipsa de transparenţă în materie salarială în ceea ce priveşte criteriile care conduc la diferenţieri nejustificate între două grupuri de salariaţi pot crea o prezumţie de discriminare, motiv pentru care nu se poate reţine altceva decât faptul că, în relaţiile de muncă, lipsa criteriilor transparente de selecţie, de numire, de avansare, de revocare din funcţie, de premiere sau de sancţionare, creează prezumţia de discriminare.

A invocat prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 cu privire la cele două situaţii privind partajarea sarcinii probei, şi anume: a) prezumţia simplă de discriminare, care rezultă din depunerea la CNCD a unei petiţii şi a unui probatoriu minim; b) obligaţia de răsturnare a sarcinii probei, care incumbă părţii reclamate.

A mai arătat că, în prezenta cauză, petentul a creat prezumţia tratamentului diferenţiat pe criteriul politic, existând indicii precum că această persoană a fost tratată diferit prin asociere cu persoane care au o anumită apartenenţă politic, neavând relevanţă faptul că acesta nu este membru de partid, pentru că a fost tratat ca şi cum ar fi membru al unui anumit partid, fiind vorba astfel despre discriminare prin asociere, iar partea reclamată nu a răsturnat sarcina probei în privinţa acuzaţiilor ce i-au fost aduse, neprezentând o justificare obiectivă pentru scopul legitim dorit a fi atins (buna organizare a instituţiei) prin încetarea numirii temporare a petentului pe funcţia de şef al Agenţiei Teritoriale ARR Braşov şi numirea lui B..

Prin urmare, în lipsa prezentării oricăror criterii obiective privind numirea temporară a domnului B., Colegiul director al CNCD a considerat că partea reclamată nu a dovedit faptul că desemnarea în funcţia de şef al Agenţiei Teritoriale ARR Braşov, la aproximativ 30 de zile de la transferul în cadrul instituţiei, a unei persoane provenind din cadrul unui birou parlamentar, nu a avut la bază raţiuni politice.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimata-reclamantă Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în opinia sa, condiţia motivării recursului nefiind îndeplinită, criticile fiind, de fapt, apărări pe fondul cauzei.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă, a susţinut că soluţia primei instanţe este corectă, Decizia CNCD neconţinând o minimă justificare a potenţialei discriminări pe criteriul politic, fiind doar simple supoziţii ale petentului A., nedovedite şi preluate de către recurent fără însă a fi realizat un minim de probatoriu.

Astfel, Curtea de apel a reţinut în mod temeinic şi legal faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare şi implicit a existenţei unei situaţii de diferenţiere din perspectiva principiului egalităţii şi al nediscriminării, motiv pentru care s-a impus în mod corect anularea deciziei CNCD, cu precizarea că petentul A. nu a produs nicio probă în acest sens.

4.2 Intimatul-pârât A., prin întâmpinarea formulată, a solicitat admiterea recursului CNCD, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei. În esenţă, a susţinut că apreciază că a fost discriminat, prin schimbarea sa din funcţia de şef de agenţie, pe motive politice (acesta nefiind afiliat politic) şi fără nicio justificare din punct de vedere profesional.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul A., intimata A.R.R. a susţinut că intimatul-pârât nu poate formula critici cu privire la recursul CNCD, întrucât putea formula el însuşi recurs la sentinţă.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în cauză fiind amânată pronunţarea la data de 4 aprilie 2024.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum şi art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor de către CNCD, referitoare la sarcina probei privind existenţa unor fapte care să permită a se presupune existenţa unei discriminări, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin petiţia înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu nr. x/13.10.2020, petentul A. a reclamat discriminarea sa la locul de muncă, cu motivarea că schimbarea din funcţia de şef de agenţie la Autoritatea Rutieră Română (ARR) - Braşov, pe care o exercita prin promovare temporară, ar fi avut la bază criteriul convingerii/afilierii politice.

Încetarea numirii temporare în exercitarea funcţiei de Şef de agenţie de către dl. A., a fost dispusă prin decizia ARR nr. 1709/26.06.2020 în baza prevederilor art. 30 din Legea nr. 153/2017 şi prevederile art. 40 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 765 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 20.10.2021, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă petiţia formulată de dl. A. şi a fost aplicată Autorităţii Rutiere Române o amendă contravenţională de 5000 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Raportat la obiectul petiţiei, Colegiul director a reţinut că petentul este angajat cu o vechime de aproximativ 28 de ani în cadrul Agenţiei Teritoriale ARR Braşov, fiind încadrat postul de execuţie inspector de specialitate/referent de specialitate; de-a lungul timpului petentul a fost numit de mai multe ori să exercite cu caracter temporar funcţia de conducere de şef agenţie în cadrul Agenţiei Teritoriale ARR Braşov, inclusiv prin Decizia nr. 1470 din data de 29.05.2020, decizie care a încetat după 30 de zile, prin Decizia nr. 09 din data de 26.06.2020. Începând cu data la care a fost emisă decizia de încetare a numirii temporare a petentului, este numit în aceeaşi funcţie de conducere numitul B., angajat al Agenţiei Teritoriale ARR Braşov din data de 15.06.2020, prin detaşare pe o perioadă de 6 luni.

În concret, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Colegiul director a reţinut că numirile petentului pe funcţia de conducere de şef agenţie prin decizii ale directorului general al ARR nu au prevăzut de fiecare dată perioada pentru care exercită funcţia de agenţie şi şi nu au fost reînnoite o data la 6 luni, astfel cum indică partea reclamată în punctul său vedere. Astfel, petentul a exercitat funcţia de conducere de şef agenţie timp de 12 luni în perioada 23.05.2012 - 23.05.2013 (Decizia de numire temporară nr. 345/22.05.2012, Decizia de numire temporară nr. 1818/23.11.2012 şi Decizia de încetare a numirii temporare nr. 696/10.05.2012), timp de o lună si cinsprezeci zile în perioada 20.04.2014 - 15.06.2014 (Decizia de numire temporară nr. 140/20.02.2014 şi Decizia de încetare a numirii temporare nr. 384/05.06.2014) şi timp de 5 ani si şapte luni în perioada 01.10.2014- 11.01.2019 - 01.06.2020 (Decizia de numire temporară nr. 827/29.09.2014, Decizia de numire temporară nr. 733/28.12.2018, Decizia de numire temporară nr. 1470/29.05.2020 şi Decizia de încetare a numirii temporare nr. 1709/26.06.2020), timpul între ultima decizie de numire şi decizia de încetare a numirii fiind de treizeci de zile (în perioada 01.06.2020 - 01.07.2020).

În aceste condiţii, au fost considerate ca neîntemeiate apărările părţii reclamate conform cărora petentul ar fi ocupat funcţia de şef agenţie, "prin promovare temporară pe perioade de 6 luni succesive, conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare".

În continuare, s-au reţinut susţinerile petentului potrivit cărora eliberarea sa din funcţia temporară de conducere şi numirea lui B. are la bază considerente politice (considerând acesta că nu corespundea din punct de vedere politic din cauza convingerilor de stânga şi că astfel directorul general, având convingeri politice de dreapta, l-a numit în funcţia de şef al Agenţiei Teritoriale ARR Braşov pe preşedintele organizaţiei municipale Braşov a C.), constatând că partea reclamată a prezentat ca şi motiv al încetării numirii temporare pe funcţia de conducere a petentului doar dispoziţiile art. 302 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi prevederile art. 403 din Legea nr. 53/2003 republicată, Codul muncii, mai exact prerogativa angajatorului de a dispune, pentru buna organizare a instituţiei, stabilirea exercitării cu caracter temporar de către salariaţii săi.

Prin sentinţa recurată, s-a admis contestaţia formulată şi a fost anulată Decizia nr. 765/20.10.2021 emisă de CNCD, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii aplicate. Prima instanţă a apreciat că pentru ocuparea temporară a funcţiei deţinute de pârât, nu era necesară organizarea unui concurs, aceasta fiind realizată prin numirea unei anume persoane pentru o perioadă care de regulă este limitată de organizarea unui concurs. Prin urmare, decizia autorităţii de încetare a numirii pe o funcţie temporară putea interveni oricând, petentul neputând susţine discriminarea pe criteriul politic din această perspectivă, mai ales că acesta a mai îndeplinit tot cu caracter temporar de-a lungul timpului această funcţie. Or, acest aspect nu trebuie să conducă la ideea de permanentizare pe funcţia respectivă, ori la o titularizare în afara condiţiilor legale.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că decizia contestată nu conţine nicio minimă justificare a potenţialei discriminări pe criteriul politic, acesta fiind în aceste condiţii doar o supoziţie a petentului, nedovedită, preluată de pârâta CNCD fără a fi însă realizat un minim probatoriu. Or, în lipsa unei probe din partea petentului, nu se poate considera că reclamantei i-ar fi revenit răsturnarea sarcinii probei.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este nelegală pentru următoarele considerente:

Se constată că art. 2 din O.G. nr. 137/2000 prevede următoarele: "Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. (2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.(...)", iar potrivit art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie."

Potrivit art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă; (...)"

Totodată, conform art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ "Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate."

De asemenea, art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 stabileşte că "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice."

Conform art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice".

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării care prevăd că "Petentul, respectiv persoana interesată are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte, care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare."

Astfel, aceste texte legale prezintă două situaţii ce sunt în strânsă legătură, respectiv prezumţia simplă de discriminare, care rezultă din depunerea la C.N.C.D. a unei petiţii şi a unui probatoriu minim şi obligaţia de răsturnare a sarcinii probei, care incumbă părţii reclamate şi constă în dovedirea prin orice mijloc de probă a faptului că aspectele menţionate în petiţia depusă la C.N.C.D. nu reprezintă fapte de discriminare sau că aceste fapte de discriminare au o justificare obiectivă.

Aşadar, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărţită între petent şi reclamat: persoana interesată are obligaţia de a dovedi fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoana reclamată are sarcina de a dovedi că faptele respective nu constituie discriminare, respectiv în cazul unui angajator, că măsurile adoptate în ceea ce îl priveşte pe angajat au fost determinate de cauze legale şi au fost luate în baza unor criterii obiective, care nu au legătură cu motivul de discriminare invocat, ceea ce exclude în sine o cauză ilicită.

Înalta Curte subliniază că în domeniul discriminării, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului aplică principiul inversării sarcinii probei, arătând că "ar fi extrem de dificil în practică pentru aplicanţi să dovedească o discriminare indirectă fără o asemenea inversare a sarcinii probei" (cauza Horváth şi Kiss împotriva Ungariei, 29 ianuarie 2013) şi, prin urmare, nu petentul, ci reclamatul trebuie să arate dacă există sau nu situaţii similare.

În acelaşi sens, în Hotărârea din 8 martie 2022 pronunţată în cauza Zakharova ş.a. c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut ocazia să reitereze principiile referitoare la sarcina probei în materia discriminării, reţinând printre altele că o afirmaţie cu caracter general în sensul că susţinerile reclamanţilor privind discriminarea sunt nefondate nu este suficientă pentru a deroba statul şi autorităţile sale de obligaţia de a dovedi contrariul acuzaţiilor motivate privind discriminarea (mutatis mutandis, Makhashevy v. Russia, no. 20546/07, § 179, 31 iulie 2012, şi Begheluri v. Georgia, no. 28490/02, § 179, 7 octombrie 2014).

În aceste condiţii, prin raportare la dispoziţiile legale şi la considerentele teoretice expuse, instanţa de control judiciar apreciază că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că susţinerile petentului care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare au fost nerealiste şi nelegale, iar decizia contestată nu conţine nicio minimă justificare a potenţialei discriminări pe criteriul politic, acesta fiind în aceste condiţii doar o supoziţie a petentului, nedovedită, preluată de pârâtul CNCD fără a fi însă realizat un minim probatoriu, în lipsa unei probe din partea petentului, neputându-se considera că reclamantei i-ar fi revenit răsturnarea sarcinii probei.

În realitate, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că, în condiţiile în care au fost prezentate de către persoana care s-a considerat victima unor fapte de discriminare la locul de muncă, fapte relevante care creează cel puţin aparenţa existenţei unor măsuri arbitrare din parte angajatorului, acestuia din urmă îi revine sarcina să demonstreze faptul că măsurile dispuse de instituţie au avut la bază raţiuni obiective, străine de orice criteriu de discriminare.

Deşi vorbeşte de necesitatea unei minime probe din partea persoanei care a depus reclamaţia, în fapt, instanţa de fond nu ia în considerare faptele dovedite în speţă pe motiv că acestea nu fac proba deplină a criteriului de discriminare ceea ce, aşa cum am arătat mai sus, constituie o greşită aplicare a normelor privind sarcina probei în cauzele de discriminare.

Este neîndoielnic faptul că, în condiţiile în care persoana care a depus reclamaţia exercita funcţia de conducere în cadrul instituţiei reclamante de mai mult de 5 ani, în condiţiile în care, cu puţin timp înainte de emiterea deciziei de încetare a numirii temporare, îi fusese prelungită pentru încă 6 luni numirea temporară, în condiţiile în care, la scurt timp după încetarea numirii temporare a fost numită în respectiva funcţie o persoană transferată de puţin timp în cadrul instituţiei de la un cabinet parlamentar, existau suficiente dovezi pentru crearea unei prezumţii de discriminare şi răsturnarea sarcinii probei.

În consecinţă, nu mai era suficient ca angajatorul să aibă competenţa să dispună astfel de măsuri pentru buna organizare a instituţiei, ci trebuia să probeze faptul că măsurile au avut, în mod real, o astfel de finalitate. Până la proba contrară, măsurile descrise mai sus au aparenţa unor măsuri arbitrare, menite să conducă la promovarea pe o funcţie de conducere a unei persoane susţinute politic, în defavoarea unei persoane care nu beneficiază de o astfel de susţinere.

Ocuparea, pentru o perioadă lungă de timp, a unei funcţii de conducere prin numiri temporare nu îi conferă autorităţii posibilitatea să se comporte în mod arbitrar faţă de persoana astfel numită, ci chiar şi într-o astfel de situaţie măsurile dispuse trebuie să aibă o justificare obiectivă, în limitele marjei de apreciere a instituţiei.

Ca urmare, în lipsa dovedirii unor criterii obiective, în mod corect a reţinut Colegiul director că partea reclamată nu a demonstrat faptul că încetarea intempestivă a numirii în temporare a intimatului A. urmată de desemnarea în funcţia de şef al Agenţiei Teritoriale ARR Braşov, la aproximativ 30 de zile de la transferul în cadrul instituţiei, a unei persoane provenind din cadrul unui birou parlamentar, nu a avut la bază raţiuni politice, apreciind astfel ca nefondate apărările părţii reclamate potrivit cărora "simplul fapt că B. ar fi şi preşedintele organizaţiei municipale Braşov a C. nu poate duce la concluzia că emiterea deciziei 1709/26.06.2020 are la bază raţiuni de ordin politic".

În concluzie, având în vedere toate aspectele reţinute, Înalta Curte constată că este greşită interpretarea făcută de prima instanţă cu privire la îndeplinirea obligaţiilor petentului şi reclamatului privind probaţiunea necesară prevăzută de art. 20 alin. (6) şi 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru constatarea faptei în discuţie ca fiind discriminatorie conform art. 2 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 şi concluzia acesteia că Decizia contestată nu conţine nicio justificare a potenţialei discriminări, fiind, aşadar, nefondate criticile de nelegalitate aduse de reclamantă hotărârii CNCD contestate.

Aşa fiind, reţinându-se incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., se impune reformarea sentinţei recurate.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Autoritatea Rutieră Română; va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Autoritatea Rutieră Română.

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 2058 din 15 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Rutieră Română în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.