Validity of CNECSDTI's self-initiated review of prior university ethics reports and imposition of sanctions for scientific misconduct

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, la data de 17.05.2021, reclamanta A., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, solicitând anularea Hotărârii nr. 4 din 28.01.2021 şi a Raportului final nr. x din 15.01.2021 privind soluţionarea sesizărilor înregistrate la Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) cu nr. x/20.09.2017 şi x/7.11.2016, cu Adresa de revenire nr. x/03.09.2020, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2021, reclamanta Universitatea B. din Arad a solicitat anularea Hotărârii nr. 4 din 28.01.2021 şi a Raportului final nr. x/15.01.2021 privind soluţionarea sesizărilor înregistrate la Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (în continuare CNECSDTI) cu nr. x/20.09.2017 şi x/7.11.2016, cu adresa de revenire nr. x/03.09.2020, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 14.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce face obiectul dosarului nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, anularea şi a Ordinului nr. 3643/06.04.2021 pentru punerea în aplicare a hotărârii nr. 4/2021 a CNE, iar în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ a solicitat suspendarea acestui act.

Cele trei dosare au fost conexate la primul termen de judecată sub nr. x/2021, astfel că prezenta cauză are ca obiect cele trei acţiuni formulate de reclamanta A. şi Universitatea "B." pentru anularea Hotărârii şi a Raportului nr. x/2021 emise de CNECSDTI, precum şi a Ordinului nr. 3643/2021 emis de Ministerul Educaţiei pentru punerea în aplicare a hotărârii nr. 4/2021.

La termenul de judecată din data de 18.11.2021, instanţa a respins ca tardiv formulate cererile de modificare a acţiunilor care fac obiectul dosarelor nr. x/2021 şi y/2021, la acelaşi termen fiind soluţionate şi excepţiile de prematuritate şi de inadmisibilitate a acţiunilor în anulare din dosarele conexate nr. x/2021 şi nr. y/2021, excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Ministerul Educaţiei.

La termenul de judecată din data de 16.12.2021, instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. f) şi f)1) şi art. 14 lit. b), e) şi i) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, iar la termenul din data de 13.12.2022 a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 lit. e) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi ale art. 14 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, recurată în prezenta cauză, a fost admisă excepţia de tardivitate a modificării de acţiune din dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021

Au fost respinse excepţiile de prematuritate şi de inadmisibilitate a acţiunilor în anulare din dosarele conexate nr. x/2021 şi nr. y/2021

Au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Ministerul Educaţiei.

A fost respinse cererea de suspendare a executării Ordinului emis de Ministerul Educaţiei sub nr. x/6.04.2021, pentru punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării nr. 4/28.01.2021, din dosarul conexat nr. x/2021

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, recurată în prezenta cauză, a fost amânată judecarea cauzei la data de 15.02.2022, termen dat în cunoştinţa părţilor, pentru când s-a revenit cu adresă către Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, în atenţia conducătorului instituţiei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, recurată în prezenta cauză, a fost respinsă cererea de suspendare a judecării prezentei cauze, formulată de reclamanta A. în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17.11.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, recurată în prezenta cauză, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată pronunţarea la data de 05.12.2022.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, recurată în prezenta cauză, a fost admisă în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

S-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 lit. e) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi ale art. 14 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

S-a dispus înaintarea prezentei încheieri Curţii Constituţionale a României, alături de înscrisurile şi dovezile relevante în cauză.

A fost respinsă cererea de suspendare a soluţionării prezentei cauze până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

A fost amânată pronunţarea în cauzele nr. 815/59/2021, 1131/59/2021 şi 913/59/2021, toate conexate sub nr. x/2021, pentru data de 16 decembrie 2022.

Prin sentinţa civilă nr. 533 din 16 decembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, acţiunile formulate de reclamantele A. şi Universitatea B. din Arad, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Educaţiei şi Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, în dosarele nr. x/2021, y/2021 şi 1131/59/2021, toate conexate sub nr. x/2021.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierilor de şedinţă din 18 noiembrie 2021, 27 ianuarie 2022, 15 martie 2022, 17 noiembrie 2022 şi 13 decembrie 2022, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 533 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi Universitatea "B.". Recursul care vizează încheierile de şedinţă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar recursul care vizează sentinţa este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Criticile celor două recurente A. şi Universitatea B. din Arad sunt similare, în esenţă, acestea susţinând următoarele:

Nelegalitatea încheierilor de şedinţă - motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.:

Nelegalitatea încheierii din 18.11.2021 - cu privire la aceasta fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., respectiv prima instanţă a încălcat prevederile art. 204 din C. proc. civ., referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, sens în care, recurentele solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

În dosarul x/2021, primul termen de judecată a fost stabilit la data de 22.09.2021, iar în dosarul nr. x/2021, la data de 23.09.2021.

Prin emailul din data de 16.09.2021, ora 11:29 au fost comunicate mai multe documente, solicitând să fie ataşate atât în dosarul x/2021 cât şi în dosarul x/2021

Analiza documentelor comunicate prin emailul din 16.09.2021 şi a notelor de şedinţă comunicate de către recurenta A. pe email la data de 20.10.2021 pentru termenul de judecata din 21.10.2021, conduce la concluzia că prin niciunul dintre acestea, nu a modificat în niciun fel cererea introductivă în sensul prevăzut de art. 204 alin. (1)din C. proc. civ., inclusiv nu a invocat motive de fapt diferite sau suplimentare faţă de cele expuse în cererea iniţială, de natură să conducă la schimbarea cauzei acţiunii, astfel cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

Astfel, prin notele de şedinţă în discuţie nu a făcut decât să expliciteze pe larg şi să arate/dezvolte în concret ceea ce, în opinia sa, rezultă din documentele transmise pe email la data de 16.09.2021, chiar dacă formularea folosită în redactarea notelor de şedinţă în cauză a fost cea de completare.

Or, din analiza făcută, este evident că termenul de completare a fost folosit în sens larg având menirea de a explicita/dezvolta mai clar şi pe bază de documente motivul invocat prin acţiunea introductivă. Prin Notele de şedinţă în cauză nu a operat nicio modificare a cererii introductive în sensul prevederilor art. 204 (1) din C. proc. civ.

Nelegalitatea încheierii din 27.01.2022 - cu privire la aceasta fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., respectiv prima instanţă a încălcat prevederile art. 235 din C. proc. civ. referitoare la încheierile interlocutorii, sens în care solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

Faţă de cele statuate prin încheierea din 27.01.2022, criticile pe care le formulează cu privire la caracterul interlocutoriu al încheierii din 18.11.2021, în raport de faptul că prima instanţă a admis excepţia de tardivitate a cererii modificatoare a acţiunii prin care "problema conflictului de interese a fost invocată de reclamantă pentru prima dată" se subsumează următoarelor: pentru prima data problema conflictului de interese a fost ridicată de către reclamanta UAV în cadrul înscrisului denumit "cerere de amânare", întocmit pentru termenul de judecata din 21.10.2021, comunicat pe email la data de 19.10.2021 şi înregistrat la dosar la data de 20.10.2021.

Prin acest înscris denumit "cerere de amânare" UAV solicita atât amânarea cauzei pentru comunicarea întâmpinării formulate de către CNECSDTI/CNE, cât şi o cerere în probaţiune, solicitând instanţei să oblige pârâţii să depună o copie de pe Raportul final nr. 4 din 15.012021 purtând semnăturile tuturor membrilor CNECSDTI (Grupului de Lucru CNECSDTI) care au participat la întocmirea şi redactarea acestuia.

În susţinerea şi motivarea acestei cereri în probatiune, UAV a invocat pentru prima dată conflictul de interese în care s-ar afla cel puţin 2 dintre membrii grupului de lucru, şi nu "prin notele de şedinţă depuse la 21.10.2021", astfel cum în mod eronat susţine prima instanţă.

Arată că, în ceea ce priveşte cererea în probaţiune, prin încheierea de şedinţă din 21.10.2021 prima instanţă "Prorogă discutarea cererii de probaţiune formulată de reclamanta Universitatea "B." din Arad, având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării", iar prin încheierea de şedinţa din 14.12.2021 o admite dispunând "Pentru a se emite o adresă către Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, cu menţiunea de a înainta instanţei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, Raportul final nr. x/15.01.2021, prin care s-au stabilit cele două sancţiuni pentru reclamanta A., document care să poarte semnăturile tuturor membrilor grupului de lucru CNECSDTI care au participat la întocmirea şi redactarea raportului."

Nelegalitatea încheierii din 15.03.2022, cu privire la aceasta fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., respectiv prima instanţă a încălcat prevederile art. 235 din C. proc. civ. şi ale art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., referitoare la încheierile interlocutorii şi la suspendarea facultativă a judecaţii, sens în care solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

Analiza încheierii din 21.01.2021 şi a celei din 18.11.2021, conduce la concluzia că în analiza cererii de suspendare, prima instanţă porneşte de la o premisa greşită, respectiv de la caracterul interlocutoriu pe care l-ar avea încheierea din 18.11.2021 sub aspectul faptului că, cererea modificatoare care a fost respinsă ca tardivă ar fi avut ca obiect conflictul de interese. Or, conflictul de interese nu fost invocat ca şi motiv de nelegalitate a Hotărârii nr. 4/28.01.2021 şi al Raportului final nr. x/15.01.2021 "prin modificarea acţiunii introductive în dosarele conexate nr. x/2021 şi nr. y/2021, respectiv, prin notele de şedinţă depuse de reclamanta A. la 21.10.2021", astfel cum în mod greşit reţine prima instanţă.

Modificarea acţiunii introductive care fost apreciată ca tardivă de către instanţă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 18.11.2021 nu a avut ca obiect conflictul de interese, sens în care concluzia primei instanţe formulată prin încheierea din 15.03.2022 cum că, "de vreme ce argumentul de nelegalitate ce vizează presupusul conflict de interese în care s-ar fi aflat o parte din membrii grupului de lucru al CNECSDTI, a fost cuprins într-o cerere modificatoare a acţiunii introductive, respinsă ca tardivă de către instanţă, rezultă că urmărirea penală începută ca urmare a plângerii penale formulată, prin care se reclamă tocmai acest presupus conflict de interese, nu îndeplineşte condiţia de a avea o înrâurire hotărâtoare asupra sentinţei ce urmează a se pronunţa, astfel încât se impune respingerea cererii de suspendare astfel formulată", este total greşită şi se impune casarea acestei încheieri.

Nelegalitatea încheierii din 13.12.2022 - cu privire la aceasta fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., respectiv prima instanţă a încălcat prevederile art. 235 din C. proc. civ. şi cele ale art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., referitoare la încheierile interlocutorii şi la suspendarea facultativă a judecăţii, sens în care solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

Analiza încheierii din 21.01.2021 şi a celei din 18.11.2021, conduce la concluzia că şi în analiza acestei cereri de suspendare prima instanţă porneşte de la aceeaşi premisă greşită, respectiv de la caracterul interlocutoriu pe care l-ar avea încheierea din 18.11.2021, sub aspectul faptului că cererea modificatoare care a fost respinsă ca tardivă ar fi avut ca obiect conflictul de interese.

Or, conflictul de interese nu fost invocat ca şi motiv de nelegalitate "prin modificarea acţiunii introductive în dosarele conexate nr. x/2021 şi nr. y/2021, respectiv, prin notele de şedinţă depuse de reclamanta A. la 21.10.2021", astfel cum în mod greşit susţine prima instanţă.

Aşa cum a arătat mai sus, modificarea acţiunii introductive care fost apreciată ca tardivă de către instanţă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 18.11.2021 nu a avut ca obiect conflictul de interese, sens în care concluzia primei instanţe formulată prin încheierea din 13.12.2022 "instanţa nu este legal învestită cu acţiunea în anularea celor două acte motivat de emiterea acestora în condiţiile existenţei unui presupus conflict de interese, astfel că, nici condiţiile prevăzute la art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, infracţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2022 neputând avea, în aceste condiţii, o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea" este greşită, şi se impune casarea acestei încheieri.

Nelegalitatea încheierii din 17.11.2022 - cu privire la aceasta fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., respectiv prima instanţa a încălcat prevederile art. 237 alin. (2) punctul 7 din C. proc. civ. referitoare la concludenţa probelor şi art. 13 din C. proc. civ. referitor la dreptul la apărare sens, în care solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

Cu toate că "Revista 22" afirmă că a primit "răspunsuri echivoce" de la CNECSDTI şi de la Ministerul Educaţiei la sesizările formulate, acestea nu au fost depuse de către pârâţi la dosarul cauzei, or faţă de obiectul acţiunii introductive cunoaşterea acestora era obligatorie putând conduce la aflarea adevărului în cauză, respectarea dreptului la apărare şi soluţionarea justă a cauzei pe baza tuturor probelor relevante şi concludente.

Pe de altă parte, având în vedere încheierile de şedinţa din 14.12.2021, 04.04.2022, 19.05.2022 si 22.09.2022, prin care prima instanţa a încuviinţat depunerea de către pârâţi a mai multor înscrisuri, respectiv a întregii documentaţii care a stat la baza emiterii actelor contestate, pe care le-a apreciat concludente şi având în vedere că referirea la răspunsurile în cauză era efectuată în cadrul adresei înregistrată sub nr. x/03.09.2020, a cărei depunere la dosarul cauzei a fost solicitată din oficiu de către prima instanţă, pentru continuarea şi completarea conduitei trasate prin încheierile de şedinţă anterior amintite, se impunea admiterea cererii în probaţiune formulată, astfel că prin respingerea ei, apreciază, că au fost încălcate prevederile art. 237 alin. (2) punctul 7 din C. proc. civ. şi cele ale art. 13 din acelaşi act normativ, motiv pentru care se impune casarea acesteia.

În ceea ce priveşte sentinţa recurată, recurentele-reclamante au arătat, în esenţă, următoarele:

Prima instanţă a aplicat greşit în cauză prevederile Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5585/2020, intrat în vigoare începând cu data de 06.10.2020, în condiţiile în care trebuia să aplice prevederile Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4655/2020.

În opinia recurentelor-reclamante în prezenta cauză sunt incidente prevederile Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4655/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNECSDTI, precum şi a componenţei nominale a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 601 din data de 09.07.2020, care era în vigoare la momentul înregistrării celei de a treia sesizări, respectiv a adresei Revistei 22 înregistrata sub nr. x/03.09.2020 şi nu prevederile Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5585/2020 deoarece: prin Hotărârea nr. 4/28.01.2021 se prevede expres că au fost "soluţionate sesizările înregistrate la CNECSDTI cu nr. x/20.09.2017 şi x/07.11.2016, cu adresa de revenire nr. x/03.09.2020, de la Revista 22". Or, adresa din 20.08.2022 a Revistei 22, a fost înregistrată la Ministerul Educaţiei şi Cercetării -Cabinet Ministru sub nr. 9912 la data de 21.08.2020, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Cabinet Secretar de Stat Cercetare, Dezvoltare şi Inovare sub nr. 2722 la data de 28.08.2020 şi la CNECSDTI sub nr. 738 la data de 03.09.2020.

Din aplicarea greşită în cauză a normei de drept material, respectiv din faptul că prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile Ordinului nr. 5585/2020, nu a soluţionat motivul de nelegalitate invocat prin Notele scrise comunicate prin email la 10.11.2021, pentru termenul de judecată din 17.11.2021 cu privire la necompetenţa Grupului de lucru care a întocmit Raportul Final 4/15.01.2021, rezultată din faptul că, constituirea şi componenţa sa a fost stabilită de către Preşedintele CNECSDTI, prin Decizia 1/2020 din 18.10.2020, care nu avea acest drept legal.

Preşedintele CNE nu avea printre atribuţiile stabilite în sarcina sa - prin anexa 1 la Ordinul 4655 (art. 13) şi prin ROI (art. 9), acte administrative de acelaşi grad, aprobate prin Ordin de ministru - dreptul/atribuţia de a constitui grupuri de lucru, indiferent de caracterul acestora permanent sau temporar, după cum nu avea nici dreptul/atribuţia de a delega către un grup de lucru vreuna dintre atribuţiile/activităţile prevăzute de Legea 206/2004 în sarcina CNECSDTI, respectiv, cea prevăzuta la art. 7 lit. f) din Legea 206/2004 "analizează cazurile referitoare la încălcarea normelor de bună conduită, în urma sesizărilor sau contestaţiilor ori prin autosesizare", inclusiv nu avea dreptul/atribuţia de a stabili componenţa vreunui grup de lucru, iar pe de altă parte toate aceste aspecte erau atributul exclusiv al CNECSDTI, astfel cum rezultă din prevederile legale şi/sau interne.

Prima instanţă a încălcat prevederile art. 4 indice 2 aliniatul (1) şi (2) şi ale art. 11 din Legea 206/2004 şi a aplicat greşit în prezenta cauză prevederile art. 4 indice 2 aliniatul (5) din aceeaşi lege referitoare la posibilitatea CNECSDTI de se autosesiza, în condiţiile existentei unei sesizări.

În opinia recurentelor, adresa din 20.08.2022 a Revistei 22, înregistrată la CNECSDTI sub nr. 738 la data de 03.09.2020, este o veritabilă sesizare. Or, având natura unei sesizări CNECSDTI era obligat să respecte procedura de soluţionare a sesizărilor în două etape, prescrisă de art. 4 indice 2 aliniatul (1) şi (2) din Legea 206/2004, şi nu să se autosesize.

Pe de altă parte, CNECSDTI/grupul de lucru nu avea dreptul de opţiune între analiza sesizării reprezentate de adresa înregistrată sub nr. x/03.09.2020, în conformitate cu prevederile art. 4 indice 2 alin. (1), (2), (4) şi (7) coroborat cu art. 11 alin. (3), (5) sau cu prevederile art. 4 indice 2 alin. (5) din Legea 206/2004 privind autosesizarea, ci în condiţiile în care pe rolul sau a fost înregistrată sesizarea reprezentată de adresa înregistrată sub nr. x/03.09.2020, era obligat să o soluţioneze în conformitate cu procedura prescrisă de lege pentru analiza sesizărilor în 2 etape, respectiv cea prevăzuta de art. 4 indice 2 alin. (1), (2), (4) şi (7) coroborat cu art. 11 alin. (3) şi (5) din Legea 206/2004, lucru care nu s-a întâmplat. Aceasta se impunea cu atât mai mult, cu cât, la momentul analizei efectuate CNECSDTI/grupul de lucru nu se afla în posesia rapoartelor comisiei de analiza din cadrul UAV, aşa cum prevede art. 4 coroborat cu art. 11 din lege, ci a unor rapoarte ale comisiei de etică din cadrul UAV.

În opinia recurentelor, raportul şi hotărârea contestate, au fost emise ca urmare a soluţionării sesizării reprezentate de adresa înregistrată sub nr. x/03.09.2020 (care este numărul sub care a fost înregistrată la CNE/CNECSDTI adresa din 20.08.2022 a Revistei 22), dar fără a fi respectate prevederile art. 4 indice 2 alin. (1) şi (2) din lege, şi nu ca urmare a autosesizarii.

Cu toate că prima instanţă califică adresa înregistrată sub nr. x/03.09.2020 a pententei Revista 22 ca o sesizare, care trebuia să urmeze procedura prescrisă de art. 4 indice 2 alin. (1) şi (2) din lege, de analiză în cele 2 etape, stabileşte în mod greşit că CNE avea dreptul să se autosesizeze "ca urmare a examinării conţinutului sesizărilor depuse..." şi ca efect, să desfiinţeze cele 2 rapoarte ale Comisiei de Etica ale UAV, cel din 2016 şi cel din 2018.

Recurenta-reclamantă A. a susţinut nelegalitatea sentinţei civile, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., deoarece prima instanţă a aplicat greşit în prezenta cauză prevederile art. 42 aliniatul 5 din Legea 206/2004 referitoare la posibilitatea CNECSDTI de a se autosesiza sens în care nu este incident principiul de drept "ne bis in idem."

Arată recurenta că, sensul în care a folosit şi invocat acest principiu era legat de faptul că, deja a fost judecată pentru aceleaşi fapte şi în anul 2016 şi în anul 2018 de către Comisia de Analiza şi apoi de către Comisia de Etica a UAV, constituite conform art. 10 şi art. 11 din Legea 206/2004.

Recurenta-reclamantă Universitatea "B." a mai susţinut că, nelegalitatea sentinţei recurate, rezidă din faptul că prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 4 indice 2 şi art. 11 din Legea 206/2004, inclusiv a aplicat greşit în prezenta cauza prevederile art. 4 indice 2 alin. (5) din Legea 206/2004 referitoare la posibilitatea CNECSDTI de se autosesiza, în condiţiile existenţei unei sesizări. De asemenea prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit şi prevederile art. 123 si 213 din Legea 1/2011 referitoare la autonomia univesitară.

Astfel, susţinerea primei instanţe conform căreia, "pentru aceleaşi argumente, instanţa va respinge şi critica reclamantei Universitatea B. formulată în dosarul nr. x/2021 şi întemeiată pe prevederile art. 123 şi 213 din Legea nr. 1/2011, sens în care reţine că baza legală pentru desfiinţarea actelor Universităţii B. este reprezentată de dispoziţiile art. 4 indice 2 din Legea 206/2004, limitele autonomiei universitare fiind date de respectarea strictă a legislaţiei în vigoare", nu poate fi primită deoarece organismul consultativ CNE nu are dreptul legal conform, art. 42 din Legea 206/2004, de a desfiinţa nici rapoartele Comisiei de etica a UAV şi nici Hotărârile Senatului UAV, aşa cum în mod greşit susţine prima instanţa, ci, cel mult, dacă erau îndeplinite cele 2 condiţii cumulative prescrise de art. 4 indice 2 aliniatul (2) lit. a) din Legea 206/2004, CNE ar fi putut să desfiinţeze în cadrul unei eventuale contestaţii numai raportul/rapoartele Comisiei de Analiza a UAV.

Recurentele-reclamante au mai susţinut că, prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 7 lit. f) indice 1) din Legea 206/2004 şi ale art. 323 alin. (1) din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale, referitoare la elementele legale obligatorii pe care trebuie să le conţină Hotărârea CNE contestată.

Criticile pe care recurentele înţeleg să le aducă se subsumează următoarelor aspecte: Hotărârea 4/28.01.2021 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 7 lit. f) indice 1) din Legea 206/2004 şi a prevederilor art. 323 alin. (1) din Legea 1/2011, în sensul că aceasta nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de aceste texte de lege.

De asemenea, Hotărârea 4 a fost emisă şi prin încălcarea prevederilor art. 4 lit. e) din anexa 1 la Ordinul 4655 conform cărora, "CNECSDTI are următoarele atribuţii: e) emite hotărâri prin care se constată dacă a fost realizată o abatere de la normele de bună conduită; în cazurile în care au fost constatate abateri, hotărârile numesc persoana sau persoanele fizice vinovate de respectivele abateri şi stabilesc sancţiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii" şi ale art. 12 lit. e) din Regulamentul de Ordine Interioară al CNECSDTI.

Or, analiza hotărârii în cauza permite concluzia conform căreia prin ea nu au fost constatate abateri, nu a fost nominalizată persoana care se pretinde a fi vinovată de respectivele abateri, şi mai mult, nu sunt prevăzute sancţiunile ce urmează a fi aplicate.

Recurentele-reclamante au susţinut, totodată că, prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 323 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, referitoare la avizul de legalitate.

Astfel, potrivit art. 323 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 Hotărârile CNECSDTI "sunt avizate de direcţia juridică din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării", sens în care avizul de legalitate este obligatoriu. Or, în situaţia în care legea -art. 323 alin. (3) din Legea nr. 1/2011- prevede expres existenţa avizului de legalitate, acesta este unul conform şi nu poate fi decât anterior emiterii actului administrativ. Arată recurentele că, adresa nr. x a Direcţiei Generala Juridică, Control si Relaţii publice şi Comunicare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care avizează favorabil Hotărârea nr. 4 este din data de 02.03.2021, în condiţiile în care Hotărârea nr. 4 este din 28.01.2021.

Recurentele-reclamante au invocat faptul că, prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea 206/2004 referitoare la plagiat.

Acestea au susţinut, în esenţă, că în sarcina recurentei-reclamante A. nu poate fi reţinută niciuna din cele 7 fapte de plagiat, deoarece pentru 5 dintre ele, o altă persoană şi-a asumat calitatea de autor unic, iar în cazul ultimelor 2 fapte lucrările analizate au fost publicate de către editor fără acordul acesteia în calitate de autor, şi fără aprobarea/avizul Consitiului facultăţii.

S-a mai arătat în motivarea recursului că, prima instanţa a încălcat prevederile art. 235 din C. proc. civ., referitoare la încheierile interlocutorii, lăsând nesoluţionat conflictul de interese.

Recurentele au învederat că, prin încheierea de şedinţă din 17.11.2022, instanţa a calificat excepţia nulităţii absolute, drept o apărare de fond, urmând a se pronunţa asupra ei în acest cadru procedural. Arată recurentele că, prin încheierea de şedinţă din 18.11.2021 prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la tardivitatea vreunei cereri modificatoare a acţiunii introductive, cerere modificatoare prin care să se fi invocat conflictul de interese, ca urmare a excepţiei de tardivitate ridicate de către unul dintre pârâţi, astfel că încheierea din 18.11.2021 nu are caracter interlocutoriu sub acest aspect, după cum nu au caracter interlocutoriu sub acelaşi aspect nici încheierile din 27.01.2022, 15.03.2022 şi din 13.12.2022.

Cu alte cuvinte, în considerarea aceluiaşi raţionament greşit, cum că încheierea din 18.11.2021 ar avea caracter interlocutoriu cu privire la conflictul de interese invocat, prima instanţă, în mod greşit, nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la conflictul de interese nici pe parcursul cercetării judecătoreşti şi nici pe fondul cauzei, lăsând nesolutionat acest motiv de nelegalitate.

În drept, recurentele au făcut trimiterela articolele de lege la care au făcut referire în cererile de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării au depus întâmpinări, prin care au solicita respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante:

Recurentele-reclamante şi-au întemeiat recursurile pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii atât în ceea ce priveşte sentinţa recurată, cât şi încheierile de şedinţă, atacate odată cu sentinţa, din 18 noiembrie 2021, 27 ianuarie 2022, 15 martie 2022, 17 noiembrie 2022 şi 13 decembrie 2022; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 533 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, cele două recursuri cuprind critici similare, astfel că urmează a se face o analiză comună a acestora.

În soluţionarea prezentei cauze sunt relevante sesizările formulate la adresa recurentei-reclamante începând cu anul 2016, precum şi actele emise în referire la acestea.

Urmare a unor sesizări din partea redacţiei Revista 22 cu privire la existenţa unei situaţii de plagiat multiplu referitoare la lucrări, volume şi articole aparţinând doamnei prof. univ. dr. A., prin adresa nr. x/22.06.2016, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat Preşedintelui Senatului Universităţii "B." analizarea aspectelor sesizate şi transmiterea punctului de vedere al Senatului Universităţii, care să cuprindă hotărârea Comisiei de etică universitară, avizată juridic, precum şi o informare cu măsurile interne stabilite, în cazul în care s-a constatat încălcarea eticii universitare.

Astfel, Comisia de etică din cadrul Universităţii "B." a analizat un număr de 11 lucrări scrise, respectiv cele menţionate în sesizare, iar prin raportul final nr. 25/22.07.2016 s-a concluzionat că suspiciunile de autoplagiat şi plagiat nu se susţin.

Prin raportul Comisiei de etică din cadrul Universităţii "B." nr. 25/22.07.2016 s-a propus sancţionarea dlui conf. univ. dr. C. cu diminuarea salariului de bază cu 10% pentru 3 luni, iar în privinţa dnei prof. univ. dr. A. s-a propus recomandarea de a verifica minuţios toate lucrările realizate în coautorat, o recomandare similară fiind propusă şi în persoana domnului conf. univ. dr. D..

Raportul Comisiei de etică din cadrul Universităţii "B." nr. 25/22.07.2016 a fost aprobat prin Hotărârea Comisiei de etică din cadrul UAV nr. 26/22.07.2016, ocazie cu care, prin art. 3 s-a hotărât şi efectuarea demersurilor legale pentru ca toate editurile şi editorii din România să aibă un ghid/regulament de publicare clare, cu reguli şi norme formulate de aşa manieră încât să nu lase niciun echivoc în ceea ce priveşte paternitatea lucrărilor publicate sau să nu poată fi suspicionate de plagiat. Raportul şi hotărârea au fost validate prin Hotărârea Senatului UAV nr. 175/25.07.2016.

Rezultatul acestor verificări a fost comunicat Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Generală Învăţământ Superior, această comunicare dând conţinut adresei nr. x/27.07.2016, iar prin adresa nr. x/27.07.2016 au fost comunicate Ministerului, hotărârea Senatului Universităţii, hotărârea şi raportul Comisiei de etică.

În cursul lunii noiembrie 2016, petenta Revista 22 s-a adresat cu o nouă sesizare Consiliului Naţional de Etică, prin adresa înregistrată sub nr. x/13.12.2016 la Consiliul Naţional de Etică (183/07.11.2016, dosar fond) fiind aduse acuze grave atât în referire la lucrările suspecte de plagiat, cât şi modalităţii în care s-au desfăşurat lucrările în faţa Comisiei de etică din cadrul Universităţii "B.", reclamând inclusiv faptul că nu i s-a comunicat raportul analizei lucrărilor plagiate.

În lipsa unui răspuns, redacţia Revista 22 a revenit cu adresa înregistrată la CNECSDTI din cadrul Ministerului Cercetării şi Inovării sub nr. x/20.09.2017 (31/18.09.2017, dosar fond), solicitând informaţii privitoare la stadiul sesizării anterioare.

Prin adresa nr. x/02.08.2018, Ministerul Cercetării şi Inovării prin CNE a solicitat conducerii Universităţii numirea unei comisii de analiză care să poată efectua verificarea existenţei presupuselor abateri de plagiat semnalate prin sesizările înregistrate la CNE sub nr. x/20.09.2017 şi y/07.11.2016, solicitând totodată transmiterea raportului Comisiei de etică nr. 25/22.07.2016 şi nr. 26/22.07.2016.

Ulterior, în faţa Comisiei de etică din cadrul Universităţii B. s-a desfăşurat o nouă procedură de examinare a sesizării referitoare la abaterile de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare a recurentei-reclamante A..

Prin raportul Comisiei de Etică din cadrul UAV nr. 45/03.12.2018 au fost analizate 10 publicaţii asumate de aceasta ca autor sau coautor, din care 8 lucrări au făcut şi obiectul verificărilor anterioare, din 2016.

Raportul Comisiei de Etică a fost aprobat şi susţinut în totalitate prin Hotărârea Comisiei de etică nr. 46/03.12.2018, totodată fiind făcută recomandarea tuturor colectivelor de redacţie ale publicaţiilor Universităţii ca rigorile editoriale să fie respectate şi specificarea în regulamentele proprii a softului antiplagiat care se utilizează, procentul de similitudine acceptat în lucrările trimise spre publicare. Raportul şi hotărârea au fost validate prin Hotărârea Senatului Universităţii "B." nr. 67/05.12.2018, cu efectuarea aceloraşi recomandări.

Prin adresa nr. x/10.12.2018, reclamanta Universitatea "B." a înaintat Ministerului Cercetării şi Inovării - CNE actele emise de Comisia de etică în cazul recurentei-reclamante A. atât în anul 2016, cât şi cele emise în anul 2018, mai sus arătate.

Din adresa nr. x/2019 reiese că, în cursul lunii mai 2019, Universitatea "B." a solicitat Consiliului de Etică şi Management Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale să analizeze documentele elaborate de către Comisia de etică a Universităţii, validate de către Senat şi înaintate Ministerului cu adresa nr. x din data de 27.07.2016 şi să se pronunţe asupra deciziei Comisiei în legătură cu adresa x/22.06.2016.

Prin adresa emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale sub nr. x/06.06.2019, Consiliului de Etică şi Management Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin preşedintele acestuia, a precizat că măsurile luate de Comisia de etică a Universităţii "B." au fost corespunzătoare, fiind corectă recomandarea adresată recurentei-reclamante, de verificare minuţioasă a lucrărilor elaborate în coautorat.

Prin adresa înregistrată la CNE sub nr. x/03.09.2020, Revista 22 a revenit la solicitările sale din adresele x/20.09.2017 şi y/26.11.2019 şi, reiterând acuzele la adresa recurentei-reclamante şi semnalând presupuse presiuni care ar fi fost făcute asupra cadrelor didactice subordonate din Universitatea "B.", a solicitat din nou analizarea plagiatelor doamnei A. şi luarea măsurilor aflate în competenţa CNE.

Potrivit deciziei nr. 2/18.10.2020, sesizarea a fost repartizată unui grup de lucru din cadrul CNE, care astfel a emis Raportul final nr. x/15.01.2021, contestat în prezenta cauză.

Din cuprinsul raportului nr. 4 reiese că CNE şi-a reţinut competenţa materială de soluţionare a sesizărilor înregistrate la CNE sub nr. x/20.09.2017 şi y/07.11.2016, a examinat documentele primite în cadrul sesizărilor, lucrările ştiinţifice aduse în atenţie, precum şi Raportul Comisiei de Etică nr. x/03.12.2018 aprobat prin Hotărârea Comisiei de Etică nr. 46/03.12.2018 a UAV, respectiv Raportul nr. x/22.07.2016 şi Hotărârea nr. 26/22.07.2016, s-a autosesizat şi, în urma analizei efectuate, a concluzionat că în şase din cele şapte texte analizate, arătate în cuprinsul raportului, s-au constatat plagieri masive, constituite din blocuri de texte preluate, majoritar, fără modificări ulterioare şi fără citarea de rigoare, prin marcare cu ghilimele, a textului preluat şi indicare a sursei de unde a fost selectat textul. Recurenta-reclamantă a semnat aceste texte în calitate de coautor, şi, faţă de situaţia analizată, s-a constatat existenţa unui caz de plagiat colectiv, cu un stil de plagiat similar, ceea ce a determinat CNE să concluzioneze că plagiatul colectiv a avut un numitor comun, fie într-o persoană comună în toate echipele de semnatari, fie în cultura organizaţională, în cuprinsul raportului fiind analizate concluziile Comisiei de etică a Universităţii referitoare la aceleaşi fapte semnalate în privinţa recurentei-reclamante. CNE s-a autosesizat şi în privinţa coautorilor textelor semnate de către recurenta- reclamantă (dl conf. univ. dr. C., dl E., cadru didactic asociat la Universitatea "B.", dl lect. univ. dr. F., fost cadru didactic la Universitatea "B." şi dl conf. univ. dr. D.), analizarea aspectelor ce ţin de plagiatul sesizat în privinţa acestora fiind disjuns.

CNE, urmare a celor constatate, a desfiinţat ca netemeinice concluziile referitoare la recurenta-reclamantă A. din raportul Comisiei de etică nr. 45/03.12.2018 aprobat prin hotărârea Comisiei de etică nr. 46/03.12.2018 a Universităţii "B." şi raportul nr. x/22.07.2016 aprobat prin hotărârea nr. 26/22.07.2016 şi a dispus sancţionarea acesteia, conform art. 324 alin. (1) lit. b), e) şi i) din Legea nr. 1/2011, art. 14 alin. (1) lit. b), e) şi i) din Legea nr. 206/2004, cu retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, retrogradarea de la gradul de profesor universitar la cel de conferenţiar universitar şi suspendarea, pe o perioadă determinată de 5 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control sau ca membru în comisii de concurs.

Raportului final nr. x/15.01.2021 a fost aprobat prin Hotărârea nr. 4/28.01.2021 emisă de Preşedintele CNE în baza prevederilor art. 42 alin. (2) şi (7), art. 7 lit. f) şi f)1, art. 11 alin. (5) şi art. 14 din Legea nr. 206/2004, precum şi în temeiul art. 4 lit. d) şi e) şi art. 25-27 din ROF CNE, aprobat prin OMEC nr. 5885/2020.

În data de 09.03.2021, CNE a comunicat Universităţii, respectiv dnei rector, prof. univ. dr. ec. A., Raportul final nr. x/15.01.2021 şi Hotărârea nr. 4/28.01.2021 pentru aducerea la îndeplinire a sancţiunilor propuse.

După parcurgerea procedurii plângerii prealabile în conformitate cu prevederile Legii 544/2004, recurenta-reclamantă A. a introdus acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 prin care, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării şl Digitalizării şi CNE, a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 4/28.01.2021 emisă de Preşedintele CNE şi a raportului final nr. 4/15.01.2021.

Prin acţiunea înregistrată în dosar nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Timişoara recurenta-reclamantă A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Educaţiei, anularea şi a Ordinului nr. 3643/06.04.2021 pentru punerea în aplicare a Hotărârii nr. 4/2021 a CNE

Recurenta-reclamantă Universitatea "B.", prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi CNE anularea hotărârea nr. 4/28.01.2021 emisă de Preşedintele CNE şi a raportului final nr. 4/15.01.2021.

Cele trei dosare au fost conexate în faţa instanţei de fond la primul termen de judecată sub nr. x/2021.

Cu privire la criticile recurentelor-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la încheierile de şedinţă din 18 noiembrie 2021, 27 ianuarie 2022, 15 martie 2022, 17 noiembrie 2022 şi 13 decembrie 2022, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, astfel că vor fi respinse.

Cu titlu general, constată Înalta Curte că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Dispoziţiile art. 174 C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Nulitatea prevăzută în art. 174 C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Reţine Înalta Curte că, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, printre altele: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În prezenta cauză, recurentele-reclamante au susţinut, în ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 18.11.2021, subsumat acestui motiv de casare, că prima instanţă a încălcat prevederile art. 204 din C. proc. civ., referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, sens în care au solicitat casarea acesteia.

Au mai arătat recurentele-reclamante că, în dosarul x/2021 primul termen de judecată a fost stabilit la data de 22.09.2021, iar în dosarul nr. x/2021, la data de 23.09.2021. Prin emailul din data de 16.09.2021, ora 11:29 au fost comunicate mai multe documente, solicitând să fie ataşate atât în dosarul x/2021 cât şi în dosarul x/2021 Susţin recurentele că, din analiza documentelor comunicate prin emailul din 16.09.2021 şi a notelor de şedinţă comunicate de către recurenta A. pe email la data de 20.10.2021 pentru termenul de judecata din 21.10.2021, reiese că prin niciunul dintre acestea nu a fost modificată în niciun fel cererea introductivă în sensul prevăzut de art. 204 (1) din C. proc. civ., inclusiv nu a invocat motive de fapt diferite sau suplimentare faţă de cele expuse în cererea iniţială, de natură să conducă la schimbarea cauzei acţiunii, astfel cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

Criticile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

În cauză, observă instanţa de control judiciar că, prin notele de şedinţă depuse de către recurenta-reclamantă A., pentru termenul de judecată din data de 21.10.2021 au fost invocat motive diferite faţă de cele expuse în cererea introductivă, astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, astfel, s-a schimbat cauza acţiunii, ceea ce constituie o modificare ce intră în sfera de aplicare a disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ., pentru care legiuitorul a impus limita temporală menţionată în acea normă procedurală.

Prin urmare, având în vedere poziţia procesuală a intimatului-pârât Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care a învederat că se opune la această modificare şi a invocat tardivitatea acestei cereri, constată Înalta Curte că, în considerarea prevederilor art. 204 C. proc. civ., prima instanţă, în mod legal, a admis excepţia de tardivitate, reţinând că a intervenit decăderea reclamantei A. din dreptul de a modifica cererile introductive din dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021, şi astfel, excepţiile invocate în apărare şi actele de procedură urmând a fi îndeplinite în cauză prin raportare, doar la cererile iniţial înregistrate în din dosar nr. x/2021 şi nr. y/2021.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2022, observă Înalta Curte că recurenta-reclamantă a solicitat la termenul de judecată menţionat, amânarea judecării cauzei pentru a se comunica stadiul urmăririi penale, din dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, respectiv, dacă în această cauză s-a început sau nu urmărirea penală, cerere constatată ca neîntemeiată şi respinsă de prima instanţă. Instanţa de fond a motivat că, din cuprinsul notelor de şedinţă depuse la termenul de judecată, reclamanta a făcut referire la dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, ce are la bază o plângere penală întemeiată pe împrejurarea că membrii grupului de lucru CNECSDTI s-au aflat în conflict de interese atunci când au adoptat Raportul final nr. x/15.01.2021, săvârşind astfel presupusa infracţiune de abuz în serviciu. S-a reţinut, totodată, prin încheierea de şedinţă menţionată că, problema conflictului de interese a fost invocată de către recurenta-reclamantă, pentru prima dată, prin cererea de modificare a de acţiunii formulată în cuprinsul notelor de şedinţă depuse la 21.10.2021, cerere care a fost respinsă ca tardivă de către instanţă prin încheierea pronunţată la 18.11.2021, încheiere ce are caracter interlocutoriu.

Totodată, prin încheierea din data de 15.03.2022, instanţa de fond a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A., prin care a solicitat suspendarea soluţionării prezentei cauze, în conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea plângerii penale ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Recurenta-reclamantă a învederat instanţei de fond că, plângerea penală formulată s-a întemeiat pe împrejurarea că unii din membri grupului de lucru CNECSDTI au fost în conflict de interese şi şi-au încălcat obligaţia legală de abţinere de la analiza sesizării depuse de către Revista 22, săvârşind astfel, infracţiunea de abuz în serviciu prin adoptarea Hotărârii nr. 4/2021 şi a Raportului final nr. x/15.01.2021 contestate în prezenta cauză.

Recurentele-reclamante au susţinut, în esenţă prin cererile de recurs că, faţă de cele statuate prin încheierea din 27.01.2022, criticile pe care le formulează cu privire la caracterul interlocutoriu al încheierii din 18.11.2021, se subsumează următoarelor: pentru prima dată problema conflictului de interese a fost ridicată de către reclamantă UAV în cadrul înscrisului denumit "cerere de amânare", întocmit pentru termenul de judecată din 21.10.2021, comunicat pe email la data de 19.10.2021 şi înregistrat la dosar la data de 20.10.2021. Au invocat recurentele că, în susţinerea şi motivarea acestei cereri, în probatiune, UAV a invocat pentru prima dată conflictul de interese în care s-ar afla cel puţin doi dintre membrii grupului de lucru, şi nu "prin notele de şedinţă depuse la 21.10.2021", astfel cum în mod eronat susţine prima instanţă.

Cu privire la încheierea de şedinţă din 15.03.2022, recurentele au susţinut prin cererile de recurs că, prima instanţă a încălcat prevederile art. 235 din C. proc. civ. şi ale art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., referitoare la încheierile interlocutorii şi la suspendarea facultativă a judecăţii, sens în care solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

Totodată, recurentele au arătat că, analiza încheierii din 21.01.2021 şi a celei din 18.11.2021, conduce la concluzia că în analiza cererii de suspendare, prima instanţă porneşte de la o premisa greşită, respectiv de la caracterul interlocutoriu pe care l-ar avea încheierea din 18.11.2021 sub aspectul faptului că, cererea modificatoare care a fost respinsă ca tardivă ar fi avut ca obiect conflictul de interese. Or, conflictul de interese nu fost invocat ca şi motiv de nelegalitate al Hotărârii nr. 4/28.01.2021 şi a Raportului final nr. x/15.01.2021 "prin modificarea acţiunii introductive în dosarele conexate nr. x/2021 şi nr. y/2021, respectiv, prin notele de şedinţă depuse de reclamanta A. la 21.10.2021" astfel cum în mod greşit susţine prima instanţă.

Referitor la încheierea din 13.12.2022, recurentele-reclamante arată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., respectiv prima instanţă a încălcat prevederile art. 235 din C. proc. civ. şi ale art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., referitoare la încheierile interlocutorii şi la suspendarea facultativă a judecăţii, sens în care solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

Recurentele au reiterat criticile invocate şi cu privire la încheierea din 15.03.2022, respectiv că, analiza încheierii din 21.01.2021 şi a celei din 18.11.2021, conduce la concluzia că şi în analiza acestei cereri de suspendare prima instanţă porneşte de la aceeaşi premisă greşită, respectiv de la caracterul interlocutoriu pe care l-ar avea încheierea din 18.11.2021, sub aspectul faptului că cererea modificatoare care a fost respinsă ca tardivă ar fi avut ca obiect conflictul de interese. Or, conflictul de interese nu fost invocat ca şi motiv de nelegalitate "prin modificarea acţiunii introductive în dosarele conexate nr. x/2021 şi nr. y/2021, respectiv, prin notele de şedinţă depuse de reclamanta A. la 21.10.2021", astfel cum în mod greşit susţine prima instanţa.

Criticile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate, astfel că vor fi respinse.

Reţine Înalta Curte că, prin notele de şedinţă depuse în faţa instanţei de fond la al doilea termen de judecată, recurenta-reclamantă A. a invocat un nou motiv de nelegalitate, suplimentar celor menţionate în acţiune, şi anume, faptul că unii dintre membrii CNE se aflau în conflict de interese în raport de autorul sesizărilor, Revista 22. Recurenta-reclamantă a dezvoltat motivul conflictului de interese prin notele de şedinţă depuse în data de 27.01.2022, în 15.03.2022, în data de 23.05.2022 şi 02.06.2022, reiterându-l sub forma excepţiei de nulitate a raportului şi hotărârii contestate.

În raport de prevederile art. 235 C. proc. civ., referitor la încheierile preparatorii şi interlocutorii, şi de cele ale art. 204 C. proc. civ., instanţa de fond, în mod corect, a constatat că asupra acestui motiv de nulitate nu se poate pronunţa deoarece, prin încheierea din data de 18.11.2021, instanţa a admis excepţia tardivităţii în privinţa modificărilor aduse acţiunii din dosarul nr. x/2021 prin cererea de la filele nr. x.

În acelaşi sens s-a dispus şi prin încheierea din data de 27.01.2022, când instanţa a respins cererea de amânare formulată de recurenta-reclamantă în considerarea plângerii penale formulate în legătură cu conflictul de interese, dar şi prin încheierea din 15.03.2022 când, pentru aceleaşi motive, instanţa a respins cererea de suspendare până la soluţionarea dosarului penal x/2022 Totodată, la termenul din data de 13.12.2022, respingând cea de-a doua cerere de suspendare a judecăţii cauzei, consecvent celor învederate anterior, în mod judicios, a reţinut instanţa de fond că nu este legal învestită cu acţiunea în anularea celor două acte, motivat de emiterea acestora în condiţiile existenţei unui presupus conflict de interese.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, întrucât, argumentul de nelegalitate ce vizează presupusul conflict de interese în care s-ar fi aflat o parte din membrii grupului de lucru al CNECSDTI a fost cuprins într-o cerere modificatoare a acţiunii introductive, respinsă ca tardivă de către instanţa de fond, rezultă că urmărirea penală începută ca urmare a plângerii penale formulată, prin care se reclamă tocmai acest presupus conflict de interese, nu îndeplineşte condiţia de a avea o înrâurire hotărâtoare asupra sentinţei ce urmează a se pronunţa, şi prin urmare, este legală soluţia respingere a cererii de suspendare, pronunţată în încheierea recurată din 15.03.2022 şi în încheierea recurată din data de 13.12.2022.

În ceea ce priveşte încheierea din 17.11.2022, Înalta Curte observă că recurentele-reclamante au invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., respectiv prima instanţa a încălcat prevederile art. 237 alin. (2) punctul 7 din C. proc. civ. referitoare la concludenţa probelor şi art. 13 din C. proc. civ. referitor la dreptul la apărare sens, în care solicită casarea acesteia pentru cele mai jos menţionate.

Invocă recurentele că, deşi, Revista 22 a afirmat că a primit "răspunsuri echivoce" de la CNECSDTI şi de la Ministerul Educaţiei la sesizările formulate, acestea nu au fost depuse de către pârâţi la dosarul cauzei, or faţă de obiectul acţiunii introductive cunoaşterea acestora era obligatorie putând conduce la aflarea adevărului în cauză, respectarea dreptului la apărare şi soluţionarea justă a cauzei pe baza tuturor probelor relevante şi concludente.

Criticile din recurs încadrate de recurente în prevederile art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., cu privire la această din urmă încheiere menţionată, constând în încălcarea de către prima instanţă, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, sunt, de asemenea, nefondate.

În primul rând, reţine Înalta Curte că, prima instanţă a respectat prevederile art. 13 din C. proc. civ. referitor la dreptul la apărare al părţilor, întrucât a încuviinţat probele solicitate de părţi, pe care a apreciat că sunt concludente şi necesare pentru judecarea procesului şi a administrat proba cu înscrisuri, cu respectarea dispoziţiilor art. 237 alin. (7) şi art. 254, 255 C. proc. civ.

Pe de altă parte, observă instanţa de control judiciar că, argumentele concrete invocate de recurentele-reclamante privesc în realitate, aspecte care ţin de necesitatea şi utilitatea probelor solicitate a fi administrate în cauză, ceea ce nu este permis în acest stadiu procesual în care controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate în raport cu motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior expuse, se constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce priveşte încheierile de şedinţă recurate, nu este incident în cauză.

Cu privire la sentinţa civilă nr. 533 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, criticile recurentelor-reclamante sunt subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.. Înalta Curte reţine că aceste critici sunt neîntemeiate, astfel că vor fi respinse, având în vedere următoarele considerente:

Sub un prim aspect, recurentele reclamante au criticat sentinţa recurată, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a aplicat greşit în cauză prevederile Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5585/2020, intrat în vigoare începând cu data de 06.10.2020, în condiţiile în care trebuia să aplice prevederile Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4655/2020. Susţin recurentele că, din aplicarea greşită în cauză a normei de drept material, respectiv din faptul că prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile Ordinului nr. 5585/2020, nu a soluţionat motivul de nelegalitate invocat prin Notele scrise comunicate prin email la 10.11.2021, pentru termenul de judecată din 17.11.2021 cu privire la necompetenţa Grupului de lucru care a întocmit Raportul Final 4/15.01.2021, rezultată din faptul că, constituirea şi componenţa sa a fost stabilită de către Preşedintele CNECSDTI, prin Decizia 1/2020 din 18.10.2020, care nu avea acest drept legal.

Observă Înalta Curte că, soluţionarea problemei de drept în discuţie impune analiza din perspectiva succesiunii în timp a dispoziţiilor legale incidente cauzei de faţă.

Ordinul MEC nr. 4655/30.06.2020 privind aprobarea ROF CNECSDTI a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 601/9.07.2020.

Ordinul MCID nr. 5585/18.09.2020 privind aprobarea ROF CNECSDTI a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 905/6.10.2020.

În primul rând, constată Înalta Curte că motivul de nelegalitate în discuţie, a făcut obiectul analizei instanţei de fond.

În al doilea rând, constată instanţa de control judiciar că, la momentul emiterii actelor contestate, respectiv a Raportului final nr. x/15.01.2021 şi a Hotărârii nr. 4/28.01.2021, Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, înfiinţat prin O.U.G. nr. 212/2020, era subrogat în drepturile Ministerului Economiei şi Cercetării, a cărui fiinţare a fost prelungită, prin lege, până la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Prin urmare, CNE funcţiona legal în baza Ordinului nr. 4655/2020 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării, precum şi a componenţei nominale a acestuia, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 5585/2020 din 18 septembrie 2020 al aceluiaşi minister, obligaţia stabilirii de către ministrul cercetării, inovării şi digitalizări, prin ordin, a componenţei şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a organismelor consultative, deci inclusiv a CNE, născându-se la data intrării în vigoare a H.G. nr. 371/2021 - 01.04.2021, aşadar ulterior emiterii actelor contestate.

Aşadar, împrejurarea că în antetul raportului final şi al hotărârii, emise de CNE, ca autoritate de stat a fost menţionat Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării nu este în măsură să afecteze sub nicio formă legalitatea acestor acte contestate, membrii CNE fiind legal numiţi la data emiterii acestora.

CNECSDTI a analizat sesizarea înregistrată sub nr. x/20.09.2017 şi y/7.11.2016, cu adresa de revenire nr. x/3.09.2020 de la Revista 22 vs. prof. univ. dr. A. - rector al Universităţii "B." din Arad.

În data de 18.10.2020 a fost emisă Decizia Preşedintelui CNECSDTI nr. 1 de numire a grupului de lucru pentru analiza sesizării de la Revista 22 vs. prof. univ. dr. A. - rector al Universităţii "B." din Arad.

Hotărârea CNECSDTI nr. 4/28.01.2021 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 4 lit. (d) şi (e) şi art. 25-27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, aprobat prin Ordinul MEC nr. 5885/18.09.2020.

Astfel fiind, CNESCDTI a aplicat Ordinul MCID nr. 5585/18.09.2020, publicat în M. Of. nr. 905/6.10.2020, actul normativ aflat în vigoare la data de 18.10.2020 a numirii grupului de lucru pentru analiza sesizării de la Revista 22 vs. prof. univ. dr. A. - rector al Universităţii "B." din Arad.

Totodată, reţine Înalta Curte că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) indice 1) din Legea nr. 206/2004, "Consiliul Naţional de Etică are următoarele atribuţii: (...) f indice 1) emite hotărâri prin care se constată dacă a fost realizată o abatere de la normele de bună conduită; în cazurile în care au fost constatate abateri, hotărârile numeşte persoana sau persoanele fizice vinovate de respectivele abateri şi stabilesc sancţiunile ce urmează a fi aplicate".

Aşadar, competenţa CNE de a stabili sancţiunile care vor fi aplicate pentru abaterile constatate de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare este în mod expres prevăzută de lege, astfel că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că actele contestate nu pot fi anulate pentru acest motiv, aşa cum susţin recurentele-reclamante.

În ceea ce priveşte organizarea CNE, recurenta-reclamantă A. a invocat lipsa ordinului emis de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizârii de stabilire a componenţei CNE şi de adoptare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestui organism, sens în care a invocat dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, arătând că H.G. nr. 371/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării a intrat în vigoare ulterior emiterii actelor contestate. Recurenta-reclamantă a susţinut, astfel, că la data emiterii actelor contestate -15-28.01.2021, componenţa şi organizarea CNE trebuia să fie dispusă prin ordin al Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ca autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare pe lângă care funcţionează, astfel că niciunul din membrii CNE nu era numit în mod legal la data emiterii actelor contestate.

Contrar acestor, susţineri, şi în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că această critică este neîntemeiată.

Astfel, până la adoptarea O.U.G. nr. 212/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1307 din 29 decembrie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare era Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Prin art. 4 al O.U.G. nr. 212/2020 s-a prevăzut divizarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării în Ministerului Educaţiei şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, însă, referitor la desfiinţarea Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-a prevăzut că va avea loc, potrivit alin. (6), şi anume, la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ceea ce a avut loc în data de 01 aprilie 2021, când a intrat în vigoare H.G. nr. 371/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Prin urmare, constată Înalta Curte că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că la momentul emiterii actelor contestate, respectiv a Raportului final nr. x/15.01.2021 şi a Hotărârii nr. 4/28.01.2021, Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, înfiinţat prin O.U.G. nr. 212/2020, era subrogat în drepturile Ministerului Economiei şi Cercetării, a cărui existenţă a fost prelungită, prin lege, până la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse şi criticile recurentelor-reclamante, în sensul că, nu există grupuri de lucru cu caracter special, sens în care CNECSDTI a adăugat la lege.

Observă Înalta Curte că, Grupul de lucru CNECSDTI, care a emis Raportul Final nr. 4 din data de 15.01.2021 privind soluţionarea Sesizărilor înregistrate la CNECSDTI cu nr. x/20.09.20w17 şi x/7.11.2016, cu adresa de revenire nr. x/3.09.2020, de la Revista 22 vs. prof. univ. dr. A. - rector al Universităţii "B." din Arad, a fost unul alocat special pentru acea speţă şi a fost format din următoarele persoane: - Prof. univ. dr. G. de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială; - Prof. univ. dr. H. de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie; -Prof. univ. dr. I. Universitatea "Babeş-Bolyai", Facultatea de Istorie şi Filosofie şi cercetător în istorie la Institutul de Istorie "J." din Academia Română.

Reiese că, preşedintele CNECSDTI a emis Decizia nr. 1/18.10.2020 de numire a grupului de lucru, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (5) şi art. 24 din OMEC nr. 5585/2020.

Recurentele-reclamante au criticat sentinţa recurată şi din perspectiva faptului că, prima instanţă a încălcat prevederile art. 4 indice 2 aliniatul (1) şi (2) şi ale art. 11 din Legea 206/2004 şi a aplicat greşit în prezenta cauză prevederile art. 4 indice 2 aliniatul (5) din aceeaşi lege referitoare la posibilitatea CNECSDTI de se autosesiza, în condiţiile existenţei unei sesizări.

Recurenta-reclamantă A. a susţinut nelegalitatea sentinţei civile, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., deoarece prima instanţa a aplicat greşit în prezenta cauză prevederile art. 4 indice 2 aliniatul (5) din Legea 206/2004 referitoare la posibilitatea CNECSDTI de a se autosesiza, sens în care nu este incident principiul de drept "ne bis in idem." Arată recurenta că, sensul în care a folosit şi invocat acest principiu era legat de faptul că, deja a fost judecată pentru aceleaşi fapte şi în anul 2016 şi în anul 2018 de către Comisia de Analiza şi apoi de către Comisia de Etica a UAV, constituite conform art. 10 şi art. 11 din Legea 206/2004.

Totodată, recurenta-reclamantă Universitatea "B." a susţinut că, nelegalitatea sentinţei recurate, rezidă din faptul că prima instanţa a interpretat si aplicat greşit prevederile art. 4 indice 2 şi art. 11 din Legea 206/2004, inclusiv a aplicat greşit în prezenta cauza prevederile art. 4 indice 2 aliniatul (5) din Legea 206/2004 referitoare la posibilitatea CNECSDTI de se autosesiza, în condiţiile existenţei unei sesizări. De asemenea prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit şi prevederile art. 123 si 213 din Legea 1/2011 referitoare la autonomia univesitară.

Criticile recurentelor nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse.

Astfel, contrar celor susţinute de recurente, Înalta Curte constată că, CNE a avut competenţa de a analiza sesizarea petentei, sens în care, în baza prevederilor art. 4 indice 2 alin. (5) din Legea nr. 206/2004 s-a autosesizat.

În procedura de soluţionare a unei sesizări privitoare la existenţa unei abateri de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, regula este dată de analiza sesizărilor în două etape, şi anume de către comisia de etică de la nivelul instituţiei în cadrul căreia presupusele abateri s-au produs - în prima etapă, şi de către CNE - în etapa a doua.

Etapa a doua, prin ipoteză, presupune ca prima etapă să fi fost parcursă şi să se fi finalizat un cu raport, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, acest raport deschizând calea contestaţiilor şi sesizărilor prevăzute la art. 4 indice 2 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ. Atunci însă când, deşi sesizată Comisia de Etică la nivelul instituţiei în cadrul căreia presupusele abateri s-au produs, prima etapă nu a produs niciun raport în termenul prevăzut la art. 11 alin. (3), legea prevede posibilitatea ca sesizarea să fie analizată în mod direct de către CNE, în condiţiile art. 4 indice 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 206/2004.

Observă Înalta Curte că, CNE s-a autosesizat ca urmare a examinări conţinutului sesizărilor depuse şi al celor două rapoarte anterioare, iar prin Raportul final nr. 4/2021, aprobat prin Hotărârea nr. 4/2021, CNE a analizat legalitatea rapoartelor anterioare emise de Comisia de etică din cadrul Universităţii, rapoarte pe care le-a desfiinţat ca urmare a constatării întrunirii condiţiilor de existenţă a plagiatului.

Faţă de cele învederate anterior, instanţa de control judiciar va respinse criticile recurentelor, potrivit cărora CNE nu are decât atribuţii de soluţionare a contestaţiilor, potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 206/2004, şi că autosesizarea ar fi putut avea loc în mod legal doar în ipoteza în care prima etapă nu ar fi existat ori imposibilitatea autosesizării pentru aceleaşi motive.

Neîntemeiată este şi critica recurentei-reclamante referitoare la legalitatea raportului şi a hotărârii contestate, prin prisma încălcării principiului ne bis in idem, prin aceea că Raportul nr. x/22.07.2016 şi Hotărârea nr. 26/22.07.2016, respectiv Raportul nr. x/03.12.2018 şi Hotărârea nr. 46/03.12.2018, aprobate prin Hotărârea Senatului Universităţii "B." nr. 175/25.07.2016 şi, respectiv, Hotărârea Senatului nr. 67/05.12.2018 au examinat aceleaşi aspecte ca cele din raportul şi hotărârea contestată, astfel că, în lipsa contestării acestora, acestea au rămas definitive şi au produs efecte juridice, principiului astfel afirmat, recurenta subsumându-i noţiunea de autoritate de lucru judecat care ar însoţi hotărârea Comisiei de etică din anul 2016 şi 2018.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că, autoritatea de lucru judecat nu poate fi ataşată celor două hotărâri ale Comisiei de etică, acestea neavând valenţele unor hotărâri judecătoreşti.

Totodată, constată Înalta Curte că, prin hotărârile anterioare recurentei-reclamante nu i-a fost antrenată răspunderea pentru abaterile în discuţie şi nu i-au fost aplicate sancţiuni, pentru ca mai apoi, printr-o a doua procedură, pentru aceleaşi fapte, reclamantei să îi fie aplicate alte sancţiuni.

Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte va respinge şi susţinerile recurentei-reclamante Universitatea "B." întemeiată pe prevederile art. 123 şi 213 din Legea nr. 1/2011, reţinându-se că baza legală pentru desfiinţarea actelor Universităţii "B." este reprezentată de dispoziţiile art. 42 din Legea 206/2004, limitele autonomiei universitare fiind date de respectarea strictă a legislaţiei în vigoare.

O altă critică invocată de recurentele-reclamante cu privire la sentinţa recurată vizează faptul că, prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 7 lit. f) indice 1) din Legea 206/2004 şi ale art. 323 alin. (1) din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale, referitoare la elementele legale obligatorii pe care trebuie să le conţină Hotărârea CNE contestată.

Potrivit art. 323 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale:

"(1) Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării analizează cazurile referitoare la încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare, în urma sesizărilor sau prin autosesizare, şi emite hotărâri prin care se stabileşte vinovăţia ori nevinovăţia persoanei sau persoanelor în cauză; în cazurile hotărârilor privind vinovăţia, hotărârile stabilesc şi sancţiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii."

Contrar susţinerilor recurentelor, şi în acord cu judecătoarul fondului, raportat la prevederile legale la care s-a făcut referire anterior, Înalta Curte reţine că, Raportului final nr. 4/2021 cuprinde toate menţiunile impuse de prevederile art. 7 lit. f) indice 1) din Legea nr. 206/2004, de cele ale art. 4 lit. e) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, respectiv de cele ale Regulamentului de ordine interioară a CNE.

Acesta este motivat în mod corespunzător în fapt, fiind menţionat temeiul de drept în bază căruia a fost întocmit, iar prezentarea raţionamentului instituţiei emitente a actului administrativ este formulată într-un mod clar şi neechivoc.

Sunt neîntemeiate şi criticile vizând motivul de nelegalitate referitoare la respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 42 alin. (7) din Legea nr. 206/2004, în sensul că CNE avea obligaţia de a întocmi raportul în termenul de 90 de zile, acesta fiind un termen de imperativ, de decădere, şi care a început să curgă de la sesizările din anul 2016 şi 2017, fiind expirat şi prin raportare la adresa nr. x/03.09.2020.

În raport dedispoziţiile art. 42 alin. (7) din Legea nr. 206/2004, care nu prevăd sancţiunea nulităţii ori a decăderii pentru depăşirea termenului de 90 de zile de la data primirii sesizării sau a contestaţiei ori de la data autosesizării, în mod corect, instanţa de fond a respins acest motiv de nelegalitate al raportului contestat.

Recurentele-reclamante au susţinut, totodată că, prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 323 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, referitoare la avizul de legalitate.

Criticile recurentelor sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Potrivit art. 323 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 "Hotărârile Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării sunt avizate de direcţia juridică din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Răspunderea juridică pentru hotărârile Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării revine Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului."

Faţă de adresa nr. x/02.03.2021 a Direcţiei generale juridice, control, relaţii publice şi comunicare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, înscris ce materializează avizul prevăzut de art. 323 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, instanţa de fond, în mod corect a constatat că motivul de nelegalitate este neîntemeiat.

Contrar susţinerilor recurentelor, chiar dacă avizul juridic a fost dat în data de 02.03.2021, iar Hotărârea nr. 4 a fost emisă în data de 28.01.2021, acest fapt nu are influenţă asupra legalităţii şi validităţii actului contestat, act care produce efecte din momentul punerii sale în aplicare de către organismelesau persoanele legal îndreptăţite, potrivit art. 14 alin. (1)1 din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în activitatea ştiinţifică, coroborat cu art. 326 din Legea nr. 1/2011.

Recurentele-reclamante au invocat faptul că, prima instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea 206/2004 referitoare la plagiat.

Acestea au susţinut, în esenţă, că în sarcina recurentei-reclamante A. nu poate fi reţinută niciuna din cele 7 fapte de plagiat, deoarece pentru 5 dintre ele, o altă persoană şi-a asumat calitatea de autor unic, iar în cazul ultimelor 2 fapte lucrările analizate au fost publicate de către editor fără acordul acesteia în calitate de autor, şi fără aprobarea/avizul Consitiului facultăţii.

Fără a relua elementele de fapt descrise pe larg în motivarea recursului, Înalta Curte reţine, că susţinerile recurentelor sunt lacunare şi neîntemeiate, nefiind aduse argumente de nelegalitate constând în încălcarea unor norme de drept material, ci se tinde la reaprecierea probelor şi stabilirea unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de prima instanţă, prin interpretarea înscrisurilor în sensul dorit de acestea, ceea ce nu este permis în acest stadiu procesual, în care controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate în raport cu motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ.

Reţine Înalta Curte că, prin raportul final aprobat prin hotărârea contestată, CNE a reţinut întrunirea condiţiilor de existenţă ale plagiatului în privinţa următoarelor lucrări: Managementul producţiei (UAV, Arad, 2008, autori A., C.), Tendinţele inovării privind tehnologiile informaţiei şi comunicării (Analele UCB Târgu Jiu, seria xconomie, nr. 4, pp. 255-260, 2010, autori F., D., A.), Organizational Cultures (Management Agricol, seria x, vol. XV, no. 2, pp. 257-263, 2013, autori C., A.), Total Quality Management and the Dedvelopment of Competing Values Framework (Management Agricol, seria x, vol. XVI, no. 2, pp. 229-231, 2014, autori A., C.), The Relation Between Business Case and Knowledge Management (Management Agricol, seria x, vol. XVI, no. 2, pp. 232-235, 2014, autori: C., A.), Managing the Innovation (în K. (editor): Theoretical Developments in Contemporary Economics, L., Timişoara, 2008, ISBN 978-973-52-0489-1, 524 pagini (pp. 66-76), autori A., E.), şi Organization for Quality (în K. (editor): Theoretical Developments in Contemporary Economics, L., Timişoara, 2008, ISBN 978-973-52-0489-1, 524 pagini (pp. 201-208), autori A., E.).

Observă instanţa de control judiciar că, cele 7 lucrări analizate au fost realizate în coautorat, iar din rapoartele anterioare Raportul final nr. 4/2021 reţine că neparticiparea recurentei-reclamante la publicare s-a reţinut doar în privinţa a trei lucrări, şi anume Organizational Cultures (Management Agricol, seria x, vol. XV, no. 2, pp. 257-263, 2013, autori C., A.), Total Quality Management and the Dedvelopment of Competing Values Framework (Management Agricol, seria x, vol. XVI, no. 2, pp. 229-231, 2014, autori A., C.) şi The Relation Between Business Case and Knowledge Management (Management Agricol, seria x, vol. XVI, no. 2, pp. 232-235, 2014, autori: C., A.). De asemenea, acelaşi motiv exonerator de răspundere a fost reţinut prin raportul din 2018 şi în cazul lucrării Tendinţele inovării privind tehnologiile informaţiei şi comunicării (Analele UCB Târgu Jiu, seria xconomie, nr. 4, pp. 255-260, 2010, autori F., D., A.).

Pin raportul final nr. 4/2021 s-a reţinut că, în documentul transmis CNE de către Universitate în anul 2018, nu s-a regăsit niciun document juridic care să certifice faptul că un articol semnat de către doi autori are, în fapt, un singur autor. În faţa instanţei de fond, la dosarul cauzei au fost depuse de către recurentele-reclamante A. şi Universitatea "B." două înscrisuri sub semnătură privată în care sunt redate declaraţii olografe din partea dlor C. şi F., probe pe care prima instanţă, în mod corect, le-a înlăturat, faţă de caracterul extrajudiciar al acestora.

Recurenta-reclamantă A. susţine că, pentru lucrările din perioada 2008 - 2011 acuzaţia de autoplagiat nu poate fi susţinută deoarece fapta a fost reglementată abia prin O.U.G. nr. 28/2011, însă Înalta Curte observă că, prin Raportul final nr. 4/2021 nu au fost analizate faptele de autoplagiat, CNE autosesizându-se doar în privinţa abaterilor de plagiat.

A mai invocat recurenta-reclamantă că lucrările au avut un caracter didactic, iar nu ştiinţific sau de cercetare, şi că lucrările au fost retrase şi că nu mai apar în nicio publicaţie, însă fără a indica argumentele care susţin această afirmaţie şi dovezile de care se prevalează.

Mai mult, reţine Înalta Curte că împrejurarea retragerii lucrărilor de specialitate nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere, în raport de conţinutul constitutiv al abaterii sub forma plagiatului.

S-a mai arătat în motivarea recursului că, prima instanţa a încălcat prevederile art. 235 din C. proc. civ., referitoare la încheierile interlocutorii, lăsând nesoluţionat conflictul de interese, reluând susţinerile invocate cu privire la încheierile de şedinţă recurate, critici subsumate motivului de casare prevăzt de art. 488 alin. (1) pct 5 C. proc. civ.

Arată recurentele că, prin încheierea de şedinţă din 18.11.2021 prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la tardivitatea vreunei cereri modificatoare a acţiunii introductive, cerere modificatoare prin care să se fi invocat conflictul de interese, ca urmare a excepţiei de tardivitate ridicate de către unul dintre pârâţi, astfel că încheierea din 18.11.2021 nu are caracter interlocutoriu sub acest aspect, după cum nu au caracter interlocutoriu sub acelaşi aspect nici încheierile din 27.01.2022, 15.03.2022 şi din 13.12.2022. Astfel, în mod greşit, instanţa de fond nu a analizat, şi nu s-a pronunţat cu privire la conflictul de interese, nici pe parcursul cercetării judecătoreşti şi nici pe fondul cauzei, lăsând nesolutionat acest motiv de nelegalitate.

Instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerile recurentelor-reclamante.

Înalta Curte constată că, argumentul de nelegalitate ce vizează presupusul conflict de interese în care s-ar fi aflat o parte din membrii grupului de lucru al CNECSDTI a fost cuprins într-o cerere modificatoare a acţiunii introductive, dosar nr. x/2021, cerere respinsă ca tardivă de către instanţa de fond, în mod corect, aşa cum s-a reţinut în considerentele prezentei decizii, astfel că, susţinerea din recurs, în sensul că, prima instanţă ar fi lăsat nesolutionat acest motiv de nelegalitate al actelor administrative contestate, referitor la conflictul de interese, este neîntemeiată.

Concluzionând, în raport de cele reţinute anterior, observă Înalta Curte că, instanţa de fond, în mod legal, urmare a respingerii acţiunilor formulate în dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021 ale Curţii de Apel Timişoara, pe cale de consecinţă, a respins şi acţiunea având ca obiect anulare Ordin nr. 3643/06.04.2021 emis de Ministerul Educaţiei, pentru punerea în aplicare a Hotărârii CNE nr. 4/28.01.2021, având în vedere aceleaşi considerente,

Prin urmare, aspectele invocate de recurentele-reclamante prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, iar instanţa nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursurile declarat de de recurentele-reclamante, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurentele-reclamante A. şi Universitatea "B." împotriva încheierilor de şedinţă din 18 noiembrie 2021, 27 ianuarie 2022, 15 martie 2022, 17 noiembrie 2022 şi 13 decembrie 2022, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 533 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.