Deduction of import VAT by non-importer declarant under Art. 146(1)(c) Fiscal Code and absence of commission structure

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.05.2018, cu nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă, a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, anularea:

- Deciziei nr. 814 din 02.11.2017 de soluţionare a contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziilor de impunere nr. x/19.11.2012 şi nr. F - GL 820/29.11.2012, respectiv a punctului 1 din aceasta decizie;

- Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 şi a Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi (în prezent Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi) prin care, i-a fost respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 1.888.583 RON, cu consecinţa obligării AJFP Galaţi la plată din totalul de 1.888.583 RON a sumei de 1.549.474 RON cu titlu de TVA de rambursat.

Primul ciclu procesual

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 91 din 20 august 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, a anulat în parte Decizia nr. 814/02.11.2017 emisă de DGRFP Galaţi şi în parte Decizia de impunere nr. x/19.11.2012 emisă AJFP Galaţi şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.481.098 RON cu titlu de TVA de rambursat către reclamantă. A respins în rest cererea reclamantei pentru suma de 68.376 RON. A admis cererea expertului B. privind suplimentarea onorariului de expert şi a obligat reclamanta la plata sumei de 4.304 RON.

3. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia civilă nr. 4231 din 28 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 91 din 20 august 2020, a casat în parte sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A menţinut dispoziţiile sentinţei privind suplimentarea onorariului de expert.

Instanţa de recurs a constatat că nu rezultă analiza pe care judecătorul fondului ar fi trebuit să o facă şi în ceea ce priveşte existenţa tuturor hotărârilor judecătoreşti definitive invocate de părţi şi a eventualelor dezlegări în fapt sau în drept de care era ţinută, îndeosebi a împrejurării reţinute prin sentinţa nr. 973/2013 a Judecătorului sindic, în sensul că C. a cumpărat cele două nave în discuţie, iar "aceste nave au fost proprietatea creditoarei (C.) până la dezmembrarea lor şi obţinerea de fier vechi."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu există niciun raţionament propriu şi coerent al primei instanţe prin raportare la data importului (28.02.2011), ca dată de referinţă esenţială, în condiţiile în care concluziile experţilor au fost parţial înlăturate de instanţă.

Faţă de aceste împrejurări, constatând că prima instanţă, în mod greşit, nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii, neexaminând întregul material probator şi neapreciind relevanţa hotărârilor judecătoreşti privind-o pe intimata-reclamantă, pentru o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt reală, care astfel nu poate fi considerată deplin stabilită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat recursul ca fiind fondat în limitele arătate.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2018* din data de 02.02.2023.

Al doilea ciclu procesual

4. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 53 din 21 aprilie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, ca nefondată.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 53 din 21 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea Deciziei nr. 814 din 02.11.2017 de soluţionare a contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziilor de impunere nr. x/19.11.2012 şi nr. F - GL 820/29.11.2012, respectiv a punctului 1 din această decizie, precum şi anularea Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 şi a Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi (în prezent Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi) prin care, i-a fost respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 1.888.583 RON, cu consecinţa obligării AJFP Galaţi la plată din totalul de 1.888.583 RON a sumei de 1.549.474 RON cu titlu de TVA de rambursat.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că sentinţa este nelegală având în vedere următoarele:

Instanţa, în mod greşit, a reţinut calitatea de importator al navelor pentru C., iar societatea recurentă trebuia să facă plata taxei pe valoare adăugată în numele acestei societăţi, neavând drept de deducere. Instanţa a reţinut că nu are relevanţă faptul că societatea A. S.R.L. a devenit proprietara celor două nave, că nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, neavând nici dreptul de deducere a TVA achitată în vamă.

Astfel, decizia recurată nu clarifică situaţia privid dreptul de deducere TVA, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Societatea recurentă avea calitatea de importator al celor două nave fiindu-i aplicabile prevederile pct. 59 alin. (1) lit. e) pct. 2 şi alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

A. S.R.L. îndeplineşte condiţiile legale pentru a deduce taxa pe valoare adăugată aferentă importului/achiziţiei celor 2 nave E. şi o navă maritimă E..

Astfel:

a) S.C. A. S.R.L. era o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal,

b) S.C. A. S.R.L. a depus declaraţii vamale de import, a celor două nave.

La data de 28.02.2011, societatea A. S.R.L. a introdus prin Vama Sulina, judeţul Tulcea, două nave maritime pentru dezmembrare în vederea valorificării ca deşeuri din fier vechi astfel:

- nava maritimă pentru dezmembrare - E. cu Declaraţia vamală nr. 1/28.02.2011 emisă de Biroul Vamal Sulina potrivit căreia nava a fost importată şi plasată în procedură privind controlul destinaţiei finale (Autorizaţia pentru utilizarea procedurilor simplificate nr. 583/01.03.2011) de destinatar/declarant/reprezentant S.C. A. S.R.L. Galaţi în bazinul Sulina având ca ţară de expediere Ucraina şi de origine a navei Germania, iar la expeditor C., în baza Preliminary - Invoice Nr. 15-1/10-IZM din 15 octombrie 2010 cu următoarele elemente: Beneficiar: C. Cumpărător: S.C. A. S.R.L. România, Obiect/descriere: -fosta navă de mărfuri uscate E., Greutate navă neîncărcată: 3.412 tone, Valoare totală: 45.000 USD, (menţiune: această factură nu are valoare comercială, este destinată numai uzului vamal).

- nava maritimă pentru dezmembrare - E. cu Declaraţia vamală nr. 2/28.02.2011 emisă de Biroul Vamal Sulina potrivit căreia nava a fost importată şi plasată în procedura privind controlul destinaţiei finale (Autorizaţia pentru utilizarea procedurilor simplificate nr. 582/01.03.2011) de destinatar/declarant/reprezentant S.C. A. S.R.L. Galaţi în bazinul Sulina având ca ţară de expediere Ucraina şi de origine a navei 5 Germania, iar la expeditor C., în baza: Preliminary - Invoice Nr. 15-2/10-IZM datată 15 octombrie 2010 cu următoarele elemente: Beneficiar: C. Cumpărător: S.C. A. S.R.L România, Obiect/descriere: - fosta navă de mărfuri uscate E., Greutate navă neîncărcată: 3.412 tone, Valoare totală: 45.000 USD, Menţiune: Această factură nu are valoare comercială, este destinată numai uzului vamal.

c) S.C. A. S.R.L. a importat cele două nave în vederea transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, respectiv, pentru dezmembrare în vederea valorificării ca deşeuri din fier vechi.

d) S.C. A. S.R.L. a achiziţionat bunurile rezultate din dezmembrare, respectiv deşeul vechi, şi a devenit proprietarul mărfii.

e) S.C. A. S.R.L. a achitat taxa pe valoare adăugată în calitate de importator

f) Având în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de pct. 59 alin. (1) lit. e) pct. 2 şi alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, S.C. A. S.R.L. are dreptul să deducă taxa în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-1472 din Codul fiscal.

Conform disp. art. 146 alin. (1) lit. c) din Legea 571/2003, "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să) deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punctul de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său."

Societatea recurentă deţinea:

- declaraţii vamale de import în care importator era trecut S.C. A. SRL

- decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare nr. 1/14.02.2012 emisă de F., din care rezultă, importator S.C. A. SRL

SC A. S.R.L. a dedus taxa pe valoare adăugată şi prin decontul de TVA aferent lunii septembrie 2012, a solicitat organului fiscal rambursarea sumei de 1.549.474 RON compusă din:

- suma de 68.376 RON, achitată la data importului în vederea dezmembrării, şi

- suma de 1.481.098 RON, stabilită prin decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 1 din 14.02.2012, având în vedere valoarea din Contractul de vânzare cumpărare deşeuri metalice prin care C., în calitate de vânzător, vinde către S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cantitatea de aproximativ 6800 tone deşeuri metalice, sumă încasată de Statul Roman, în cadrul procedurii de insolvenţă a A. S.R.L..

Concluzia că S.C. A. S.R.L. are dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată aferentă achiziţiei de fier vechi a fost însuşită şi de doi experţi fiscali din cei trei experţi din cauză.

Instanţa, în mod greşit, a reţinut că S.C. A. S.R.L. nu a avut calitatea de importator în scopul taxei şi nici nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, nu are nici dreptul de deducere a T.V.A. achitată în vamă.

Mai mult, în cadrul procedurii de insolvenţă operaţiunea de refacturare indicată de AJFP şi reţinută de către instanţă în mod greşit, nu reprezintă activitate curentă a debitoarei în sensul Legii insolvenţei.

Judecătorul fondului trebuia să ţină cont de decizia judecătorului sindic care conchide că C. a vândut către S.C. A. S.R.L. întreaga cantitate de deşeu fier vechi şi a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma neachitata de 1.210.648,18 USD.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

În mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta A. S.R.L. nu a avut calitatea de importator în scopul taxei şi nici nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, motiv pentru care nu are nici dreptul de deducere a TVA achitată în vamă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Observă Înalta Curte că, în ceea ce priveşte sentinţa recurată au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, care arată că sentinţa recurată nu clarifică situaţia privind dreptul de deducere TVA, Înalta Curte observă că, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele acesteia, cât şi pe cele ale intimatei, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al acestora şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerentelor acestora.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, este neîntemeiat, avându-se în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune având ca obiect anularea:

- Deciziei nr. 814 din 02.11.2017 de soluţionare a contestaţiei formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziilor de impunere nr. x/19.11.2012 şi nr. F - GL 820/29.11.2012, respectiv a punctului 1 din aceasta decizie;

- Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 şi a Deciziei de impunere nr. x/19.11.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin care i-a fost respinsă cererea de rambursare a TVA în sumă de 1.888.583 RON, cu consecinţa obligării AJFP Galaţi la plată din totalul de 1.888.583 RON a sumei de 1.549.474 RON cu titlu de TVA de rambursat.

Reţine instanţa de control judiciar că, între societatea recurentă A. S.R.L. şi C. s-a încheiat Contractul de dezmembrare şi procesare nr. 002 din10 noiembrie 2010 - Kiev Ucraina-, inclusiv 2 anexe - contract de prestări servicii, prin care recurenta, în calitate de "Executant", se obliga să execute lucrările de dezmembrare şi secţionare a părţilor navelor m/v "E." şi m/v "E." conform comenzii "Beneficiarului" C..

La data de 28/02/2011, recurenta a introdus prin Vama Sulina, judeţul Tulcea, două nave maritime pentru dezmembrare în vederea valorificării ca deşeuri din fier vechi întocmindu-se Declaraţia vamală nr. 1/28.02.2011 pentru nava E. şi Declaraţia vamală nr. 2/28.02.2011 pentru nava E..

În baza acestor declaraţii, a Preliminary - Invoice nr. 15-1/10-IZM din data de 15.10.2010 în valoare de 45000 USD şi a Preliminary -Invoice nr. 15-2/10-IZM din data de 15.10.2010 în valoare de 45000 USD, organele vamale au stabilit o TVA în vamă în sumă de 68376 RON, pe care recurenta-reclamantă a achitat-o conform OP nr. x/23.02.2011 în calitate de declarant/reprezentant, aşa cum este înscris în cele două declaraţii vamale.

În data de 27/05/2011 s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare deşeuri metalice, prin care C., în calitate de vânzător, se obligă să vândă S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cantitatea de aproximativ 6800 tone deşeuri metalice.

Cantitatea prevăzută în contract de 6800 tone corespunde cu cantitatea celor două nave pentru dezmembrare importate de S.C. A. S.R.L. Galaţi în luna februarie 2011. Preţul contractului este de 2040000 USD.

Prin Deizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din data de 14.02.2012 au fost stabilite în sarcina recurentei obligaţii fiscale în sumă totală de 1911519 RON, din care TVA-suma de 1481502 RON şi accesorii - suma de 430017 RON.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că prin hotărârea recurată, instanţa de fond a respins, în mod corect, cererea de chemare în judecată, apreciind faptul că dispoziţiile art. 146 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, invocate de recurentă, nu sunt aplicabile în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile de fond pentru exercitarea dreptului de deducere, şi anume, recurenta-reclamantă nu avea calitatea de importator la data de 28.02.2011, când a introdus în vamă cele două nave maritime.

Potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la condiţii de exercitare a dreptului de deducere:

"(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

(...)

c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punctul de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA, pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import, trebuie să deţină o declaraţie de import pentru TVA şi accize."

Constată Înalta Curte că, în ceea ce priveşte dreptul de deducere al TVA, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1251, art. 136 şi art. 1511 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare la data importului.

Potrivit art. 1251 din Codul fiscal, importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136, şi care în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei conform art. 1511.

Prevederile art. 136 alin. (1) din Codul fiscal, în vigoare la data importului, prevăd că, "(1) În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe comunitare."

Dispoziţiile art. 1511 din Codul fiscal, în vigoare la data importului, prevăd că "plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligaţia importatorului."

Conform pct. 59 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "59. (1) În aplicarea art. 1511 din Codul fiscal, importatorul care are obligaţia plăţii taxei pentru un import de bunuri taxabil este:

a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în absenţa acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată. Prin excepţie, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator. Orice livrări anterioare importului nu sunt impozabile în România, cu excepţia livrărilor de bunuri pentru care se aplică regulile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal;

b) furnizorul bunurilor, pentru livrările de bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de către furnizor ori în numele acestuia şi dacă livrarea acestor bunuri are loc în România în condiţiile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, sau cumpărătorul către care se expediază bunurile, dacă acesta a optat pentru calitatea de importator;

c) proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate în vederea efectuării de operaţiuni de închiriere sau leasing în România;

d) persoana care reimportă în România bunurile exportate în afara Comunităţii, pentru aplicarea scutirilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. h) şi i) din Codul fiscal;

e) proprietarul bunurilor sau persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care importă bunuri în România:

1. în regim de consignaţie sau stocuri la dispoziţia clientului, pentru verificarea conformităţii ori pentru testare. Beneficiarul înregistrat conform art. 153 din Codul fiscal poate fi importatorul bunurilor care are obligaţia plăţii taxei pentru respectivul import, cu condiţia ca bunurile respective să fie cumpărate de acesta sau dacă nu le achiziţionează să le reexporte în afara Comunităţii;

2. în vederea reparării, transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Comunităţii sau să fie achiziţionate de către persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal care a efectuat importul.

(2) Orice persoană care nu este obligată la plata taxei pentru un import conform alin. (1), dar pe numele căreia au fost declarate bunurile în momentul în care taxa devine exigibilă conform art. 136 din Codul fiscal, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului respectiv decât în situaţia în care va aplica structura de comisionar, respectiv va refactura valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoarea adăugată aferentă către persoana care ar fi avut calitatea de importator conform alin. (1).

(3) Persoanele impozabile care au obligaţia plăţii taxei în calitate de importatori conform alin. (1) au dreptul să deducă taxa în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145 - 1472 din Codul fiscal."

Din interpretarea sistematică a textelor de lege expuse mai sus, reiese că în cazul importului de bunuri, obligaţia plăţii TVA revine importatorului.

Totodată, reţine Înalta Curte că importatorul reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136, şi care, în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei potrivit dispoziţiilor art. 1511 din Codul fiscal.

La data importului, proprietara celor două corpuri de navă, cea care are calitatea de importator a acestor bunuri pe teritoriul naţional şi este obligată la plata TVA în vamă este C..

În speţă, prin raportare la data importului, 28.02.2011, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu avea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, decât în situaţia în care aplica structura de comisionar, respectiv, refactura valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, către persoana care avea calitatea de importator, respectiv C..

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă A. S.R.L., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică având în vedere faptul că aceasta nu a avut calitatea de importator în scopul taxei şi nici nu a aplicat structura de comisionar, respectiv nu a refacturat către societatea C. valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoare adăugată aferentă acestora, motiv pentru care nu are dreptul de deducere a TVA achitată în vamă.

Astfel fiind, în mod legal, instanţa de fond a stabilit faptul că reclamanta are calitatea doar de declarant/debitor vamal şi este obligată la plata datoriei vamale, TVA, pentru importul celor două corpuri de navă, în numele proprietarului C. Totodată, constată Înalta Curte că, suma plătită de către recurenta-reclamantă în calitate de declarant/debitor vamal pentru importul celor două corpuri, în numele proprietarului, nu este TVA deductibilă din punct de vedere fiscal.

În acelaşi sens sunt şi considerentele sentinţei civile nr. 973 din 10.03.2013 pronunţată de către Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2012, prin care s-a reţinut că "C. a cumpărat de la G. la data de 30.08.2010 două nave E. si E.. Aceste nave au fost proprietatea creditoarei până la dezmembrarea lor şi obţinerea de fier vechi".

Prin sentinţa mai sus arătată, s-a constatat faptul că "în sensul derulării contractului dintre părţi, debitoarea a primit prin import cele două nave şi le-a dus la şantierul naval din Sulina pentru dezmembrarea lor. Este clar că nu există niciun document încheiat între părţi prin care să se transfere proprietatea celor două nave de la creditoarea (C.) la debitoarea (A. SRL) pentru vreo sumă de bani."

Totodată, observă Înalta Curte că, judecătorul sindic a reţinut faptul că "până la dezmembrarea celor două nave debitoarea nu era proprietara navelor, ci creditoarea."

Recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că, S.C. A. S.R.L. are dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată aferentă achiziţiei de fier vechi, aspect care a fost însuşit, nuanţat, şi de doi experţi fiscali, din cei trei experţi desemnaţi în cauză.

Reţine Înalta Curte referitor la aceste motive de recurs că, nu aduc argumente de nelegalitate constând în încălcarea unor norme de drept material, ci se tinde la reapreciearea probelor şi stabilirea unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de prima instanţă, ceea ce nu este permis în acest stadiu procesual, în care controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate în raport cu motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII D. împotriva sentinţei nr. 53 din 21 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.