Omission to enact emergency legislation for retroactive judicial review after constitutional annulment of panel composition: no discrimination due to prospective effect of constitutional decisions

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.04.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 190/26.02.2020 a Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, comunicată în data de 10.04.2020.

Prin sentinţa nr. 1307/10.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi declinată competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 15.02.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 60 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în contencios administrativ, având ca obiect "anulare act administrativ, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, în parte a anulat Hotărârea CNCD nr. 190/26.02.2020 şi în rejudecare, a respins plângerea formulată de către petenta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei în baza O.G. nr. 137/2000 ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 60 din 7 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta reclamantă a susţinut că fapta de discriminare s-a produs în data de 29.11.2018, când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 685/07.11.2018 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că toate hotărârile pronunţate de Completurile de 5 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu februarie 2014, sunt lovite de nulitate absolută, completurile fiind nelegal constituite.

Constatarea discriminării a rezultat din faptul că Decizia nr. 38 din 24.03.2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul, este lovită de nulitate absolută, fapt ce rezultă din Decizia nr. 685/07.11.2018 pronunţată de Curtea Constituţională, aceasta constatând că hotărârile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu februarie 2014 şi până în 2018 sunt lovite de nulitate absolută cu privire la componenţa completurilor de 5 judecători.

Reclamanta a susţinut că discriminarea s-a referit exclusiv la faptul că nu a avut acces la justiţie pentru anularea deciziei civile nr. 38 din 24.03.2014, deoarece s-a judecat de către un complet nelegal constituit. Guvernul României prin Ministerul Justiţiei avea posibilitatea şi obligativitatea să emită o ordonanţă de urgenţă care să permită anularea hotărârilor pronunţate în completurile de 5 judecători.

Cu privire la cauzele civile soluţionate de aceste completuri, recurenta a subliniat că a existat posibilitatea atacării lor prin contestaţie în anulare, numai în termenul prevăzut de C. proc. civ., şi numai cu respectarea acestuia, Curtea Constituţională făcând precizarea că hotărârile instanţei de contencios constituţional produc efecte numai pentru viitor.

Recurenta a apreciat că instanţa de contencios administrativ poate constata că, la pronunţarea Deciziei nr. 38/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completurile de 5 judecători ale instanţei supreme erau nelegal constituite.

În continuare, recurenta a reiterat că discriminarea se referă exclusiv la fapta săvârşită la data de 29.11.2018, raportat la Decizia nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale, în vigoare din 29.11.2018, cu privire la nulitatea absolută a deciziei civile nr. 38 din 24.03.2014 pronunţată prin respingerea recursului ca nefondat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanta a susţinut că nu a avut posibilitatea să invoce dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018, ca şi cei aflaţi în termenul de contestaţie în anulare, fapt discriminatoriu, datorat Ministerului Justiţiei care nu s-a conformat deciziei Constituţionale, prin elaborarea unei propuneri legislative, în vederea emiterii unei Ordonanţe care să permită atacarea tuturor deciziilor pronunţate de Completurile de 5, completuri nelegal constituite, în conformitate cu prevederile art. 5 şi 6 din H.G. nr. 652/2009 consolidată în 2019.

Referitor la atribuţiile Ministerului de Justiţie în ceea ce priveşte elaborarea propunerilor legislative, recurenta a invocat prevederile art. 5 şi 6 din Hotărârea de Guvern nr. 652/2009 consolidată în 2019.

În continuare, recurenta a precizat că decizia civilă nr. 38 din 24.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a schimbat cu nimic Hotărârea nr. 3P din 03.09.2013 pronunţată de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu toate că putea să amendeze faptul că Inspecţia Judiciară care a instrumentat cazul, a încălcat prevederile art. 912 alin. (5) din C. proc. pen. anterior, prin preluarea de probe dintr-un dosar penal care se afla în curs de urmărire penală, probe pe care aceasta nu le cunoştea şi pe care nu le-a putut combate în apărare.

În opinia recurentei, îndreptarea erorilor judiciare pe calea contenciosului administrativ se poate realiza numai prin anularea deciziei civile nr. 38 din 24.03.2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva Hotărârii nr. 3P din 03.09.2013 pronunţată de către Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât decizia instanţei supreme a fost pronunţată de către Completul de 5 Judecători, nelegal constituit.

De asemenea, prin rejudecarea în revizuirea Deciziei nr. 38/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta a susţinut că ar putea solicita anularea şi a Hotărârii nr. 3P/03.09.2013 pronunţată de secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2013, definitivă şi nemodificată prin decizia civilă nr. 38/24.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul civil nr. x/2013, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei Hotărâri fără antamarea fondului cauzei, deoarece prin Protocolul dintre PÎCCJ şi SRI adus la cunostinră opiniei publice în data de 29 martie 2018, s-a permis procurorilor să utilizeze interceptările din cauzele penale, cu încălcarea prevederilor C. proc. pen.

În opinia recurentei, prin încheierea penală nr. 866/10.11.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. x/2015, a rămas definitivă soluţia de clasare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 5 din C. pen., în temeiul prevederilor art. 16 lit. b) din C. proc. pen., întrucât CSM apreciase ca probe valabile interceptările sms-urilor din dosarul penal. Or, recurenta a apreciat că, dacă Protocolul nu ar fi permis încălcarea legii penale, nu ar fi fost exclusă din magistratură după 19 ani şi 6 luni de carieră.

Astfel, a susţinut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) teza I-a pct. 5 din C. proc. civ., deoarece Hotărârea anterior menţionată, se bazează pe probele care nu au mai fost instrumentate în dosarul penal preluat de DNA Central de la DIICOT - S.T. Galati prin declinare de competenţă. De altfel, recurenta a învederat că, după excluderea din magistratură, nu s-a dat curs solicitării din data de 22.12.2013, de instrumentare de probe în apărare, pentru invalidarea lor, şi nici nu au mai fost utile cauzei, fiind lovite de nulitate, fiind efectuate şi de un organ necompetent, nerezultând săvârşirea vreunei fapte, după cum rezultă din motivarea ordonanţelor pronunţate în cauză de DNA - Structura Centrală.

Totodată, recurenta a subliniat că motivele excluderii din magistratură se referă la presupusa relaţie dintre martorul denunţător şi magistratul exclus, ce rezulta din înregistrările - sms-uri preluate din dosarul penal instrumentat de DIICOT S.T. Galaţi, cu încălcarea prevederilor art. 912 alin. (5) din C. proc. pen. anterior.

Prin decizia civila nr. 38/24.03.2014, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a respins ca nefondat recursul, considerând Hotărârea nr. 3P/03.09.2013 pronunţată de secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. l/P/2013, legală si temeinică. Prin Hotărârea nr. 3P/03.09.2013 CSM, secţia pentru Procurori a admis sesizarea Inspecţiei Judiciare şi a dispus excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute în art. 99 alin. (1) lit. a), i), n), t) din Legea nr. 303/2004 republicată.

Astfel, Hotărârea CSM a reţinut întru totul cele constatate de Inspecţia judiciară, în baza probelor preluate şi prezumate ca fiind corecte, din dosarul penal, soluţionat cu clasare.

În continuare, recurenta a detaliat motivele pentru care apreciază că nu i-au fost respectate drepturile procesuale de către procurorii din cadrul DIICOT Galaţi şi DNA şi a făcut o analiză a probelor administrate în dosarul de urmărire penală.

Recurenta reclamantă a mai susţinut că instanţa de contencios a reţinut că aceasta urmăreşte să beneficieze de Deciziile Curţii Constituţionale ulterioare, fără a ţine seama de încălcarea prevederilor procedurale invocate.

Faţă de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererilor formulate, în sensul obligării Ministerului de Justiţie la respectarea prevederilor legale, respectiv să ia măsurile ce se impun pentru a crea posibilitatea solicitării rejudecării cauzei în care s-a pronunţat decizia civila nr. 38/24.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul de 5 judecători.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nemotivat, şi, în subsidiar, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În prealabil, analizând solicitarea intimatului pârât Ministerul Justiţie de respingere a recursului ca nemotivat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor".

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul impune recurentului, sub sancţiunea nulităţii cererii de recurs, obligaţia de a indica "motivele de nelegalitate", încadrarea acestora în cazurile de casare reglementate expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., urmând a fi apreciată de instanţa de recurs. Cu alte cuvinte, sancţiunea nulităţii recursului intervine în situaţia în care motivele de recurs invocate nu sunt susceptibile a fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauza dedusă judecăţii, se observă că recurenta reclamantă a prezentat criticile de nelegalitate pe care înţelege să le aducă sentinţei recurate, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de lege care conduc la admisibilitatea căii de atac, astfel că recursul nu poate fi reţinut ca nemotivat în sensul art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte subliniază şi că se impune a se face diferenţierea între situaţia în care motivele de nelegalitate prezentate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile a fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a căii de atac şi situaţia în care motivele invocate sunt nefondate, concluzie la care se poate ajunge numai ca urmare a analizei acestor motive şi ulterior etapei de analiză a admisibilităţii căii de atac.

Examinând, în continuare, hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa de recurs reţine că, deşi a invocat şi motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Astfel, se observă că, prin Hotărârea nr. 190/26.02.2020 a Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost admisă excepţia tardivităţii introducerii cererii invocată din oficiu în cadrul şedinţei de audieri.

Prin sentinţa nr. 60 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea CNCD nr. 190/26.02.2020 şi, în rejudecare, a respins plângerea formulată de către petenta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei în baza O.G. nr. 137/2000 ca nefondată.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că soluţia Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de respingere a petiţiei ca fiind tardiv formulată, nu este corectă, întrucât discriminarea reclamată de către petentă a constat într-o inacţiune a pârâtului Ministerul Justiţiei, respectiv refuzul acestuia de a emite o ordonanţă de urgenţă care să permită atacarea tuturor deciziilor pronunţate de Completurile de 5 judecători ale ÎCCJ nelegal constituite, discriminare care se poate considera că s-a prelungit până la momentul în care a fost sesizat CNCD.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că nu se confirmă susţinerea reclamantei A. cu privire la existenţa unui comportament discriminatoriu al pârâtului Ministerul Justiţiei prin omisiunea emiterii unei ordonanţe de urgenţă care să permită anularea hotărârilor pronunţate în completurile de 5 judecători.

Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind întemeiate atât soluţia de respingere a plângerii formulate de către petenta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei în baza O.G. nr. 137/2000 ca nefondată, cât şi considerentele expuse în susţinerea ei.

Recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă, că pârâtul Ministerul Justiţiei ar avea un comportament discriminatoriu prin omisiunea emiterii unei ordonanţe de urgenţă care să permită atacarea tuturor hotărârilor pronunţate de Completurile de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nelegal constituite.

Înalta Curte constată, pe de-o parte, că Decizia nr. 685 din 07.11.2018 a fost pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.

Cu alte cuvinte, prin această hotărâre, instanţa de contencios constituţional nu a constatat neconstituţionalitatea vreunei dispoziţii legale, nefiind, aşadar, incident art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Aşadar, intimatului pârât Ministerul Justiţiei nu îi revenea, ca urmare a pronunţării de Curtea Constituţională a Deciziei nr. 685 din 07.11.2018, nicio obligaţie de emitere a unei ordonanţe de urgenţă care să permită atacarea tuturor hotărârilor pronunţate de Completurile de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv a acelor hotărâri împotriva cărora nu mai puteau fi exercitate căile extraordinare de atac corespunzătoare, întrucât termenul pentru exercitarea acestora se împlinise anterior pronunţării instanţei de contencios constituţional.

Pe de altă parte, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, anterior pronunţării Deciziei nr. 685 din 07.11.2018 a Curţii Constituţionale nu se poate constata existenţa vreunei discriminări, întrucât nicio instanţă nu s-a pronunţat în sensul că desemnarea prin tragere la sorţi doar a 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, încalcă dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.

De asemenea, nu se constată existenţa vreunei discriminări din partea Ministerului Justiţiei în ceea ce o priveşte pe recurenta reclamantă nici în perioada ulterioară pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 685 din 07.11.2018 a Curţii Constituţionale.

Împrejurarea că recurenta reclamantă nu a mai putut exercita o cale extraordinară de atac împotriva Deciziei nr. 38 din 24.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în materie disciplinară deoarece, la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 685 din 07.11.2018 a Curţii Constituţionale, se împlinise termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare, este rezultatul aplicării principiului prevăzut atât de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia Românei care statuează în mod expres că, de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, cât şi de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, în acest caz, nu se poate reţine existenţa unei discriminări a recurentei reclamante, întrucât nu ne aflăm în situaţia aplicării unui tratament similar unor situaţii identice sau asemănătoare, ci există două situaţii diferite cărora li se aplică, în mod justificat, tratamente diferite.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei reclamante referitoare la comiterea unor neregularităţi procedurale în cursul anchetei disciplinare, precum şi la probele administrate în dosarul penal în care s-a dispus soluţia de clasare, Înalta Curte constată că aceste susţineri nu pot fi analizate în prezenta cauză, raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, instanţa de contencios administrativ fiind învestită să analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii emise de Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, prin susţinerile referitoare la nelegalitea Deciziei nr. 38/24.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie - Completul de 5 judecători, recurenta urmăreşte, în realitate, rejudecarea respectivei cauze, ceea ce excedează nu doar obiectului prezentului dosar, ci şi principiului legalităţii căilor de atac.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 60 din 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.