Insurance claim against Insureds' Guarantee Fund; 90-day filing deadline as non-suspendable forfeiture term.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au formulat contestaţie împotriva Deciziilor nr. 22983/02.03.2020, nr. 22985/02.03.2020 şi nr. 22999/02.03.2020 emise de pârât, solicitând anularea acestora şi obligarea FGA la emiterea unor noi decizii prin care să se admită plata integrală a creanţelor reclamanţilor, astfel cum au fost precizate în cererile de plată din 18.07.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 973 din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea privind pe reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a anulat Deciziile nr. 22983/02.03.2020, nr. 22985/02.03.2020 şi nr. 22999/02.03.2020 emise de pârât.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14, coroborate cu dispoziţiile art. 2, art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 213/2015, a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 13-16 din Norma ASF nr. 16/2015 (menţinută prin Norma ASF nr. 24/2019) privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi dispoziţiilor art. 2548 din C. civ.

Recurentul a precizat că decizia privind privind falimentul S.C. D. S.A. a devenit definitivă la data de 17.03.2017, termen la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), iar cererea de plată formulată de reclamanţi a fost transmisă ulterior datei de 16.06.2017, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plată pentru D. S.A., respectiv la data de 18.07.2019, în condiţiile în care evenimentul rutier reclamat s-a produs la data de 17.11.2014.

În opinia recurentului, instanţa de fond a stabilit în mod nelegal faptul că cererile de plată sunt premature deoarece exista pe rolul Judecătoriei Lieşti un dosar penal, aflat în prezent în rejudecare, în care intimatii-reclamanti s-au constituit părţi civile. Recurentul a considerat că acest lucru nu are relevanţă din perspectiva stabilirii momentului naşterii dreptului de creanţă al intimatilor-reclamanti întrucât acesta coincide cu data producerii accidentului rutier.

Recurentul a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală având în vedere că termenul de 90 de zile este un termen de decădere, toate termenele imperative fiind prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii, în lipsa unei derogări. Principiul "penalul ţine în loc civilul" nu se aplică în cauză, instanţa reţinând greşit că existenţa dosarului penal reprezintă o cauză de amânare a momentului naşterii dreptului de creanţă, termenul de 90 de zile fiind aşa cum s-a arătat, calculat de la data producerii riscului asigurat.

Astfel, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este un termen de decădere şi reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat să-şi exercite acel drept (într-un anumit mod sau anumite condiţii), sub sancţiunea stingerii dreptului respectiv, termen ce nu poate fi suspendat sau întrerupt şi este incompatibil cu instituţia repunerii în termen.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Deciziile nr. 22983/02.03.2020, nr. 22985/02.03.2020 şi nr. 22999/02.03.2020 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care au fost respinse ca tardive cerererile de plată formulate de reclamanţi şi înregistrate la pârât sub nr. x/22.07.2019, y/22.07.2019 şi 13428/22.07.2019. FGA a constatat că petenţii au depus cererile de plată în 18.07.2019, ulterior datei de 16.06.2017, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plată pentru D. S.A..

Prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor şi a anulat Deciziile nr. 22983/02.03.2020, nr. 22985/02.03.2020 şi nr. 22999/02.03.2020, reţinând, în esenţă, că reclamanţii s-au constituit părţi civile în dosarul penal nr. x/2018 aflat în prezent în rejudecare pe rolul Judecătoriei Lieşti, astfel că cererile de plată adresate FGA nu pot fi soluţionate fără a se lua în considerare existenţa în curs de soluţionare a acţiunii civile.

Instanţa de control judiciar constată, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 stabilesc procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului, în sensul că:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Altfel spus, Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor instituie o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări.

Totodată, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că "indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.".

Procedura administrativă de plată a despăgubirilor a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanţă întemeiat pe o poliţă de asigurare emisă de un asigurător aflat în faliment.

Astfel, exercitarea dreptului de a formula cererea adresată Fondului în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor nu poate exclude respectarea unor proceduri administrative prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluţionării amiabile, cu celeritate, a pretenţiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanţelor de judecată.

Aşadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi, motiv pentru care echitatea procedurii nu poate fi pusă în discuţie.

Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi ale actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Se observă astfel că termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi de art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripţie.

În raport de aspectele mai sus indicate, Înalta Curte nu poate confirma soluţia pronunţată de instanţa de fond, de a considera că cererile de plată adresate FGA nu pot fi soluţionate fără a se lua în considerare existenţa în curs de soluţionare a acţiunii civile, cu consecinţa repunerii în termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Instanţa de recurs reţine că, în general, decăderea nu este susceptibilă de suspendare, întrerupere sau repunere în termen, excepţia de la o astfel de regulă reglementată de art. 186 din C. proc. civ., fiind una de strictă interpretare şi aplicabilă exclusiv în limitele generate de art. 1 alin. (1) din C. proc. civ., care statuează astfel:

" C. proc. civ., denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţa şi de judecare a cauzelor civile, precum şi cele de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiţiei în materie civilă". Deşi natura juridică a termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 (în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată) este cea a unui termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, acesta nu are calitatea unui termen procesual, neintrând în sfera de aplicare a art. 186 din C. proc. civ., impunându-se a fi realizată o delimitare între sensul noţiunii de "norme de procedură" în cadrul procedurii contencioase de soluţionare a acţiunilor judiciare distinct de sensul unei astfel de noţiuni în cadrul unei proceduri necontencioase, precum cea reglementată de Legea nr. 213/2015.

Nu au relevanţă nici demersurile făcute de reclamanţi în faţa instanţei de judecată, câtă vreme persoana care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment nu este exonerată de obligaţia de a formula cererea de plată în condiţiile şi termenele reglementate de art. 14 din Legea nr. 215/2015.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că cererile de plată nr. x/03.03.2020, y/03.03.2020 şi 3758/03.03.2020 au fost formulate cu depăşirea termenului de decădere reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, actele administrative reprezentate de Deciziile nr. 22983/02.03.2020, nr. 22985/02.03.2020 şi nr. 22999/02.03.2020, prin care au fost respinse cererile de plată ca fiind tardiv formulate, fiind emise de recurentul pârât FGA cu respectarea dispoziţiilor legale.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptae în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., va obliga recurenţii reclamanţi la plata către intimatul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 973 din 9 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii B., C. şi A., ca neîntemeiată.

Obligă intimaţii reclamanţi la plata către recurentul pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.