Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 186/2023 AI generated

Mootness of tax litigation following statutory cancellation of liabilities under Law 72/2022

Case Number Decizia nr. 186/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and dismissed the initial claim as moot, leaving no enforceable judicial obligation on the tax authorities. The dispute involved a corporate taxpayer challenging a tax assessment decision, the underlying tax audit report, and the appeal decision that imposed additional fiscal liabilities of approximately 21.6 million RON regarding salary-related taxes and allowances. Although the lower instance had dismissed the claim on the merits, the appellate court found the action lacked a subject matter (*interest juridic*) because a subsequent legislative measure (Law No. 72/2022) had already resulted in the administrative cancellation of the disputed tax liabilities, thereby satisfying the taxpayer’s original demand. Relying on Article 32(1)(c) of the Code of Civil Procedure regarding the persistence of the object of the action throughout the proceedings, the court ruled that since the underlying debt was extinguished by law after the first-instance judgment, the remaining litigation was void; consequently, the court also rejected the plaintiff’s request for legal costs, citing the absence of procedural fault by the defendant authorities given the post-judgment legislative change.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 453 din C. proc. civ; Mootness of tax litigation following statutory cancellation of liabilities under Law 72/2022: Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Keywords

AI generated
tax litigation proceedings fiscal law tax liability civil judgment matter in dispute tax authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei nr. 89/14.04.2020 emisă de pârâta ANAF, a Deciziei de impunere nr. x/31.01.2020, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 21.595.674 RON în sarcina reclamantei, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2020, ambele emise de către pârâta AJFP Covasna, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 40 din 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată şi completată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi Agenţia Naţional de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă, că a invocat vicii de procedură care afectează legalitatea actelor atacate, respectiv durata inspecţiei fiscale, perioada supusă verificării în raport cu avizul de inspecţie fiscală şi nemotivarea Deciziei de impunere şi, având în vedere aceste vicii invocate în legătură cu procedura de emitere a deciziei de impunere, a apreciat că acest act administrativ este lovit de nulitate.

În ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie a actelor atacate, recurenta reclamantă a învederat că drepturile cuvenite angajaţilor, respectiv indemnizaţia de detaşare, sunt acordate distinct de veniturile de natură salarială şi reprezintă drepturi consacrate de legislatia UE, în mod greşit instanţa de fond reţinând că angajaţii trimişi să desfăşoare munca temporară nu sunt consideraţi detaşaţi, cu consecinţa impozitării sumelor cu caracter de indemnizaţie de detaşare.

În concluzie, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatele pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi Agenţia Naţional de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 23.11.2022, intimata pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna a depus note scrise prin care a învederat că recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a beneficiat, în temeiul art. I din Legea nr. 72/2022, de anularea integrală a obligaţiilor fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 21.595.674 RON stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 31.01.2020 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, emis de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Covasna în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31.01.2020

La data de 27.12.2022, intimata pârâtă Agenţia Naţional de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de interes, având în vedere că recurenta reclamantă a beneficiat de prevederile art. I din Legea nr. 72/2022.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 89/14.04.2020 emisă de pârâta ANAF, a Deciziei de impunere nr. x/31.01.2020, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 21.595.674 RON, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2020, ambele emise de către pârâta AJFP Covasna.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, menţinând actele atacate.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L..

Înalta Curte constată că, ulterior pronunţării hotărârii atacate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 72/30.03.2022, obligaţiile fiscale stabilite în sarcina recurentei au fost stinse integral, după cum reiese din actele depuse la dosar de către intimata-pârât Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Astfel, la data de 27.06.2022 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a emis Decizia de anulare a obligaţiilor fiscale nr. x în temeiul prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022, pentru suma totală de 45.629.939 RON din care 21.959.674 RON reprezentă obligaţii de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x din 31.01.2020 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice şi suma de 24.034.265 RON reprezentând obligaţii de plată accesorii aferente obligaţiilor de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x din 31.01.2022.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În speţă, instanţa de control judiciar observă că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii (respectiv anularea Deciziei nr. 89/14.04.2020 emisă de pârâta ANAF, respectiv a Deciziei de impunere nr. x/31.01.2020 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2020 emise de către pârâta AJFP Covasna) a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către AJFP Braşov a Deciziei nr. 952875/27.06.2022 prin care s-au anulat, în temeiul Legii nr. 72/2022, obligaţiile fiscale ale societăţii pentru creanţa fiscală datorată bugetului consolidat al statului, în cuantum de 45.629.939 RON, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin anularea obligaţiilor fiscale ale recurentei A. S.R.L. a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă privind soluţionarea acesteia este, la momentul de faţă, rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi Agenţia Naţional de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca rămasă fără obiect.

Raportat la prevederile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta reclamantă A. S.R.L., întrucât, deşi recursul a fost admis, acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Textul de lege invocat instituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Or, nu se poate reţine culpa procesuală a intimatelor pârâte, în condiţiile în care dispoziţiile legale care prevăd anularea obligaţiilor fiscale imputate recurentei A. S.R.L. au intrat în vigoare după soluţionarea litigiului de către instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 40 din 28 aprilie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.