VAT deduction rights for mining infrastructure works: substance over form in assessing investment vs. production services

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. "Cariera de Piatră" S.R.L., în reorganizare judiciară prin administrator judiciar A., a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad solicitând: anularea Deciziei nr. 1791/679/29.07.2014, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/14.05.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscal pentru persoane juridice, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.05.2014, anularea deciziei de impunere nr. x/14.05.2014 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 13 din 20 ianuarie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. Cariera de Piatră S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. "Cariera de Piatră" S.R.L., în reorganizare judiciară prin administrator special B. şi administrator judiciar A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2156 din 24.05.2018 pronunţată în dosar nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în reorganizare judiciară prin administrator judiciar A., împotriva sentinţei nr. 13 din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerentele: reclamanta nu este decăzută din proba cu expertiza solicitată în cauză, iar având în vedere controversele legate de împrejurările de fapt deduse judecăţii, pentru lămurirea aspectelor de natură contabilă asupra cărora se poartă prezentul litigiu, se impune efectuarea unei expertize judiciare contabile, cu ocazia rejudecării cauzei de către prima instanţă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014* la data de 23.10.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. Cariera de Piatră S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, a dispus anularea Deciziei de impunere nr. x din 14.05.2014 emisă de A.J.F.P Arad şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 1791/679 din 29.07.2014 emisă de către D.G.R.F.P Timişoara şi a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma totală de 67.470 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului formulat, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a susţinut, în esenţă, că prin hotărârea atacată, prima instanţă a omis, în întregime, probatoriul depus la dosar, precum şi obiecţiunile formulate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad la raportul de expertiză fiscală judiciară şi la raportul de expertiză tehnică judiciară, din care rezultă că organele de inspecţie fiscală, în mod legal, nu au acordat dreptul de deducere al TVA contestat.

În opinia recurentei pârâte, hotărârea atacată se întemeiază în totalitate pe argumentele prezentate prin expertizele dispuse în cauză, argumente/concluzii care au fost bazate pe reţinerea unor stări de fapt neconforme cu realitatea. Interpretările subiective ale experţilor au fost acceptate de instanţa de fond, care nu a luat în considerare înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi constatările faptice ale inspecţiei fiscale. De altfel, în unele situaţii, expertul a făcut aprecieri inclusiv cu privire la interpretarea normelor juridice incidente, deşi acest aspect este în mod exclusiv în competenţa instanţei de judecată şi nu a consultantului fiscal care îşi depăşeşte în aceasta situaţie atribuţiile.

Recurenta pârâtă a precizat, totodată, că argumentarea hotărârii atacate se bazează şi pe interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în speţă.

Astfel, a susţinut că, deşi organul fiscal a arătat în mod corect în ce condiţii reclamanta ar fi avut drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, instanţa de fond, având în vedere interpretările expertului, a analizat în mod sumar documentele şi nu a făcut o analiză corelată cu dispoziţiile legale invocate de pârâtă, astfel că, în mod greşit a admis acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta beneficiază de dreptul de deducere al TVA. Cu alte cuvinte, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de fond nu a luat în considerare motivele invocate de aceasta şi probatoriul administrat, ci a reţinut, în mod nejustificat doar concluziile expertului şi pe cele ale reclamantei. Aşadar, a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În continuare, recurenta pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de contencios administrativ este atacabilă în condiţiile dispoziţiilor legale speciale, hotărârile vizând contenciosul administrativ fiind supuse doar căii de atac a recursului, legiuitorul stabilind faptul că aceste hotărâri sunt pronunţate fără drept de apel.

În aceste condiţii, fiind direct supuse recursului, hotărârilor instanţelor de contencios administrativ nu li se aplică dispoziţiile generale ale art. 488 din C. proc. civ., ci dispoziţiile legii speciale, a contenciosului administrativ.

Or, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004, în cazul admiterii recursului, instanţa de recurs va proceda la rejudecarea litigiului în fond. Aşadar, procedând la o nouă judecată de fond, instanţei de recurs i se aplică atât dispoziţiile legii speciale, cât şi cele ale art. 476 şi 477 din C. proc. civ. cu privire la apel, instanţa de recurs în cauzele de contencios administrativ nefiind limitată la motivele stabilite de art. 488 din C. proc. civ.

Recurenta pârâtă a susţinut, în continuare, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că actele administrative emise de pârâte sunt parţial netemeinice şi nelegale.

Astfel, în analiza documentelor de către expert, nu au fost reţinute ori au fost omise nejustificat aspecte care, de altfel, au fost analizate temeinic prin actul de control, iar instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţata pe expertiza astfel construita.

În continuare, recurenta pârâtă a arătat că, în fapt, în cursul lunii martie 2012, societatea reclamantă şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1.111.680 RON înscrisă în factura nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A., considerând că lucrările efectuate de către această firmă în favoarea petentei reprezintă lucrări de investiţii, fapt infirmat de rezultatul inspecţiei fiscale finalizată prin emiterea deciziei de impunere atacată, decizie la baza căreia au stat constatările din Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 14.05.2014.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 şi art. 7 Legea nr. 82/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare, art. 145 şi art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, a susţinut că, din analiza normelor legale incidente rezultă că persoanele impozabile au posibilitatea legală a a-şi exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative, respectiv: achiziţiile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile şi au la bază facturi care conţin obligatoriu toate informaţiile necesare stabilirii dreptului de deducere.

În aceste condiţii, pentru a dovedi că serviciile achiziţionate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operaţiunii taxabile, persoana impozabilă este obligată nu numai să deţină factura în care este înscrisă taxa pe valoarea adăugată deductibilă, ci şi să demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv şi în folosul propriilor operaţiuni taxabile.

Din documentele puse la dispoziţia organului fiscal şi care au fost avute în vedere la efectuarea controlului, au rezultat următoarele:

Inspecţia fiscală s-a desfăşurat urmare Deciziei nr. 1246/27.09.2012 emisă de D.G.F.P. Arad, organele de inspecţie fiscală procedând la efectuarea unei noi verificări în vederea determinării stării de fapt relevante din punct de vedere fiscal prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege aşa cum sunt enumerate de legiuitor, în determinarea stării de fapt fiscale reale, organele fiscale fiind ţinute de principiile generale enumerate la cap. II şi III din Codul de procedură fiscală, acestea impunând organelor fiscale corelarea măsurilor pe care le dispun cu circumstanţele de fapt determinate prin analizarea situaţiei fiscale sub toate aspectele.

Făcând aplicabilitatea celor dispuse prin Decizia nr. 1246/27.09.2012 emisă de D.G.F.P. Arad, organele de inspecţie fiscală au corespondat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale - autoritatea care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale, conform atribuţiilor stabilite de Legea minelor nr. 85/2003 -, aceasta precizând că în evidenţele inspectoratului nu se regăsesc informaţii referitoare la contracte comerciale încheiate între S.C. Cariera de Piatră S.R.L. şi C. S.A., fapt confirmat şi de dl. D., administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în Nota explicativă dată cu ocazia inspecţiei fiscale (Anexa nr. 4 la RIF) în care la întrebarea nr. 3 referitoare la deţinerea autorizaţiilor de construcţii pentru lucrările înregistrate în cadrul imobilizărilor în curs de execuţie, acesta a precizat următoarele:

"Nu cunosc detalii referitoare la existenţa autorizaţiilor de construcţie, deoarece la data începerii investiţiilor nu lucram în companie".

De asemenea, în vederea stabilirii stării de fapt cu privire la situaţiile de plată (devizele) anexate la factura seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. s-a solicitat efectuarea unui control încrucişat la C. S.A., finalizat prin emiterea Procesului-verbal nr. x/13.05.2014 în care s-au consemnat următoarele:

"elementele luate în calcul (materiale consumabile, transport, utilaj etc.) la întocmirea situaţiilor de plată (devize) nu concordă cu datele înregistrate în evidenţa contabilă a C. S.A. aferentă aceleiaşi perioade. Totodată, s-a constatat că situaţiile de plată (devizele) au fost întocmite ulterior perioadei aferent căreia au fost încheiate, acestea fiind parţial semnate, fiind doar ştampilate, aspecte confirmate de dl. D. în Nota explicativă."

Astfel, domnului D., director economic în cadrul firmei ICIM Arad S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011 i s-a solicitat să precizeze cum justifică neconcordanţa dintre datele înregistrate în evidenţa contabilă cu privire la valoarea costurilor cu principalele elemente (materiale consumabile, transport, utilaj etc.) utilizate în cadrul lucrărilor şi serviciilor prestate către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. şi valoarea aceloraşi elemente înscrise în situaţiile de plată (devizele) întocmite de S.C. Arad S.A., aferente aceloraşi lucrări şi servicii prestate către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie - decembrie 2010, lucrări şi servicii facturate de către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. pe baza facturii nr. x/31.03.2012.

Domnul D., director economic în cadrul firmei ICIM Arad S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011, a precizat următoarele:

"în perioada în care am desfăşurat activitate în cadrul firmei nu au existat aceste situaţii de plată (devize) aferente perioadei aprilie - decembrie 2010, înregistrarea în contabilitate a lucrărilor şi serviciilor efectuându-se pe baza datelor extrase din contabilitatea de gestiune."

Totodată acestuia i-au fost solicitate precizări referitoare la persoanele care au întocmit situaţiile de plată (devizele) aferent lucrărilor şi serviciilor prestate de ICIM Arad S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie - decembrie 2010, dl D. arătând:

"Nu cunosc cine a întocmit situaţiile de plată (devizele) aferent lucrărilor şi serviciilor prestate de C. S.A.. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L în perioada aprilie - decembrie 2010, deoarece acestea sunt doar ştampilate şi nu poartă nici o semnătură."

Recurenta pârâtă a susţinut că în evidenţa contabilă a C. S.A. nu se regăsesc consumurile materiale şi celelalte elemente (transport, utilaj etc.) înscrise în situaţiile de plată (devizele) întocmite pentru perioada aprilie - decembrie 2010, aferente lucrărilor efectuate către S.C. Cariera de Piatră S.R.L.

De asemenea, în evidenţa contabilă a C. S.A. există documente justificative (bonuri de consum, situaţii de lucrări, raportate de lucru, rapoarte de activitate utilaj, bonuri de transport, avize şi autorizaţii necesare desfăşurării unor lucrări etc.) care să ateste efectuarea unor lucrări în favoarea S.C. Cariera de Piatră S.R.L., dar acestea nu certifică realitatea datelor înscrise în situaţiile de plată (devizele) care însoţesc factura seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L.

Rezultă aşadar, în opinia recurentei pârâte, că situaţiile de plată (devizele) care au stat la baza facturii seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu conţin informaţiile necesare stabilirii realităţii lucrărilor şi serviciilor facturate, acestea nefiind corelate în ceea ce priveşte consumurile, materiale şi celelalte elemente (transport, utilaj etc.) avute în vedere la întocmirea lor, cu datele înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii.

În vederea clarificării aspectelor referitoare la lucrările efectuate de C. S.A. în favoarea S.C. Cariera de Piatră S.R.L, în cursul anului 2010, au fost solicitate explicaţii scrise d-lui. D., director economic la C. S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011 şi administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L (C. S.A. are calitatea de asociat unic) în perioada ianuarie 2010- aprilie 2011, acesta precizând că lucrările de investiţii efectuate de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. au fost cele finalizate în cursul anului 2009, după acea dată toate lucrările efectuate de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. au reprezentat lucrări şi servicii efectuate pentru realizarea producţiei.

De asemenea, din documentele analizate rezultă, în opinia recurentei, că petenta S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu poate justifica lucrările de investiţii efectuate de C. S.A. nici pe baza inventarierii elementelor de activ şi pasiv deoarece aferent perioadei supuse inspecţiei fiscale nu a efectuat inventarierea imobilizărilor corporale în curs de execuţie (reflectate în evidenţa contabilă în contul 231 "Imobilizări corporale în curs de execuţie"), în conformitate cu dispoziţiile pct. 13 şi pct. 14 din Ordinul MFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, deşi în Legea nr. 82/1991, republicată, este legiferată în sarcina persoanelor juridice care organizează şi conduc contabilitatea financiară, obligaţia de a efectua inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar, obligaţie pe care petenta a ignorat-o.

Analizând motivele expuse de dl. D. în Nota explicativă dată organelor de inspecţie fiscale, recurenta pârâtă a susţinut că motivaţiile prezentate de acesta sunt de ordin subiectiv, nefiind nesusţinute cu temeiuri legale, cum de altfel nici în contestaţia administrativă ori în acţiunea în contencios administrativ formulată nu se invocă vreun temei de drept care să confere dreptul petentei de a beneficia de dreptul de deducere a TVA în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au procedat la o analiză temeinică a stării de fapt, respectiv: colaborarea cu alte autorităţi - ANRM; verificarea concordanţei între evidenţa contabilă a petentei şi a firmei prestatoare în cadrul unui control încrucişat; discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la dl. D., director economic la C. S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011 şi administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. [C. S.A. are calitatea de asociat unic] în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011.

Recurenta a învederat că în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei s-a avut în vedere şi jurisprudenta Curţii Europene de Justiţie, în situaţia în care, ulterior aderării, în vederea aplicării uniforme a legii, România este obligată, printre altele, să respecte aquis-ul comunitar în domeniul TVA.

În acest sens, s-a menţionat că jurisprudenta Curţii Europene de Justiţie recunoaşte statelor membre dreptul de a solicita dovezi pentru demonstrarea posibilităţii contribuabililor de exercitare a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată (Hotărârea pronunţată în cauza C-85/95 John Reisdorf; Hotărârea pronunţată în cauzele reunite C-110/98 la C-147/98 Gabalfrisa.

Recurenta pârâtă a precizat, totodată, că principiul prevalenţei substanţei asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislaţia comunitară, care se aplică în concordanţă cu celelalte principii recunoscute de legislaţia şi jurisprudenţa comunitară, printre care principiul luptei împotriva fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri. Din acest motiv, legislaţia fiscală condiţionează exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condiţiile de formă (inclusiv condiţia ca persoana impozabilă să deţină factura care să conţină informaţiile obligatorii prevăzute de lege), a condiţiei de fond esenţiale, aceea că achiziţiile pentru care se solicită deducerea să fie efective şi să fie destinate utilizării în folosul propriilor operaţiuni taxabile ale persoanei impozabile.

Prin urmare, persoanele impozabile au posibilitatea legală de a-şi exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii numai dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative: achiziţiile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile şi au la bază facturi care conţin obligatoriu toate informaţiile necesare stabilirii dreptului de deducere. În aceste condiţii, pentru a dovedi că serviciile achiziţionate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operaţiunii taxabile, persoana impozabilă este obligată nu numai să deţină factura în care este înscrisă taxa pe valoarea adăugată deductibilă, ci şi să demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv şi în folosul propriilor operaţiuni taxabile.

În speţă, coroborând jurisprudenţa europeană cu legea specială care guvemeză raporturile de drept fiscal, respectiv art. 65 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, rezultă că este obligaţia persoanei impozabile care solicită acordarea dreptului de deducere a TVA să prezinte dovezi obiective care să confirme utilizarea acestor lucrări şi servicii în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Contrar susţinerilor reclamantei, simpla achiziţie a unor lucrări şi servicii, tratate din punct de vedere contabil ca imobilizări în curs de execuţie, nu constituie o prezumţie a utilizării în scop economic a acestora, în vederea realizării obiectului său de activitate, în condiţiile în care, aşa cum au stabilit organele de inspecţie fiscală, aceste lucrări de investiţii nu au fost recepţionate până la data finalizării inspecţiei fiscale.

Pe cale de consecinţă, recurenta pârâtă a apreciat că, în mod corect şi legal, organele de inspecţie fiscală au stabilit că lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, nu reprezintă lucrări de investiţii, astfel cum acestea au fost reflectate în evidenţa contabilă a petentei.

Referitor la susţinerile reclamantei conform cărora "în cuprinsul facturii există nereguli din punct de vedere formal" fiind vorba despre o "eroare materială în completarea facturii, dar actele contabile ce au stat la baza emiterii facturii au fost întocmite si înregistrate în contabilitatea societăţii", recurenta pârâtă a suţinut că acestea nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a cauzei în condiţiile în care chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 a stabilit că "Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA."

Aşadar, având în vedere constatările organelor de inspecţie fiscală asupra tuturor împrejurărilor cauzei (informaţiile transmise de ANRM, contabilitatea petentei, înregistrările contabile ale C. S.A., Nota explicativă a d-lui. D.) rezultă că deşi petenta a înregistrat în evidenţa contabilă lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, ca fiind lucrări de investiţii, acestea nu reprezintă lucrări de investiţii.

În acest sens, a învederat că, deşi intimata reclamantă, în considerarea facturii seria x nr. x/31.03.2012 prin care C. S.A. a facturat către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. contravaloarea unor situaţii de lucrări, anexate facturii în sumă de 4.632.000 RON cu TVA în sumă de 1.111.680 RON, pretinde exercitarea dreptului de deducere a TVA în condiţiile în care în factura în cauză se află înscris faptul că situaţiile de lucrări sunt aferente amenajărilor de la Cariera Bătuţa 2010, anexat facturii fiind prezentate situaţii de plată (devize) atât de la Cariera Bătuţa, cât şi de la Cariera Păuliş.

Mai mult, situaţiile de plată (devize) întocmite pentru Cariera Bătuţa în perioada mai - decembrie 2010 nu sunt semnate de executant, respectiv de întocmire, fiind doar ştampilate, fiind semnate şi ştampilate doar de beneficiar - S.C. Cariera de Piatră S.R.L.

Spre deosebire, situaţiile de plată (devize) întocmite pentru Cariera Bătuţa în perioada mai - decembrie 2010 sunt semnate de executant, respectiv de întocmire, fiind şi ştampilate (situaţiile de plată sunt semnate ca executant şi întocmit de dl. B., ştampila aplicată fiind din perioada când C. S.A. se află în procedură de in solventă).

Recurenta pârâtă a reiterat faptul că lucrările de investiţii nu au fost recepţionate până la data finalizării inspecţiei fiscale şi nici chiar până la data emiterii Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, în condiţiile în care reclamanta avea această posibilitate legală, consacrată de dispoziţiile art. 213 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Referitor la susţinerea intimatei reclamante potrivit căreia "organul fiscal trebuia să admită la deducere TVA aferent sumelor corect înregistrate", recurenta pârâtă a învederat că aceste susţineri nu sunt argumentate şi nu sunt susţinute de niciun motiv ori înscris care să justifice o atare deducere parţială a TVA.

Pentru motivele anterior expuse, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de Societatea Cariera de Piatra S.R.L. ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii în integralitate a Deciziei nr. 1791/679/29.07.2014 emisă de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Timişoara şi a Deciziei de Impunere nr. x/14.05.2014 emisa de pârâta AJFP Arad.

Recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a invocat, în susţinerea recursului formulat, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cererea de recurs, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a prezentat, în mod detaliat, situaţia de fapt şi mijloacele de probă administrate, apreciind că instanţa de fond a înlăturat argumentele invocate de către aceasta, precum şi Obiecţiunile formulate la Rapoartele de expertiză fără a aduce contraargumente, sens în care şi-a însuşit concluziile experţilor fără a prezenta propriile convingeri.

De asemenea, recurenta pârâtă a susţinut că, în analiza posibilităţii de exercitare a dreptului de deducere a TVA, obiectivul care stă la baza regimului TVA şi scopul comun al acestui regim este corespondenţa dintre deducerea taxei aferente intrărilor şi perceperea taxei aferente ieşirilor.

Pentru demonstrarea faptului că serviciile achiziţionate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operaţiunii taxabile, persoana impozabilă este obligată nu numai să deţină factura în care este înscrisă taxa pe valoarea adăugată deductibilă, ci să şi demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv şi în folosul propriilor operaţiuni taxabile.

Or, în opinia recurentei pârâte, tocmai acest fapt nu este susţinut cu documente justificative, atâta vreme cât expertul se raportează la anul 2010, neluând în considerare explicaţiile scrise ale d-lui D. - director economic la C. S.A. în perioada aprilie 2009- aprilie 2011 şi administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada ianuarie 2010- aprilie 2011, care confirmă că lucrările de investiţii efectuate de ICIM Arad S.A. către Cariera de Piatră S.R.L. au fost cele finalizate în cursul anului 2009, după acea dată toate lucrările efectuate de ICIM Arad S.A. către Cariera de Piatră S.R.L. reprezentat lucrări si servicii efectuate pentru realizarea producţiei.

De altfel, nici expertul nu a precizat în concret lucrările întocmite în perioada aprilie - decembrie 2010, deşi prin Obiectivele stabilite se solicită indicarea cheltuielilor corelativ cu reprezentarea în structura faptică a construcţiilor. De asemenea, acesta nu a făcut o detaliere a "cheltuielilor indirecte" - ce reprezintă ele, sau a "cheltuielilor materiale" pentru a se vedea despre ce "clădire" este vorba şi practic ce materiale au fost folosite în cadrul "Investiţiilor". Mai mult, în Situaţiile de lucrări nu se regăsesc "cheltuielile cu recapitulaţia de deviz".

Prin urmare, coroborând probele existente la dosarul cauzei, respectiv susţinerile reprezentantului reclamantei din Notele explicative, ale expertului care face trimitere la o perioadă anterioară anului 2012 când a fost emisă factura în cauză pentru care solicită exercitarea dreptului de deducere a TVA, informaţiile din evidenţa financiar contabilă a firmei prestatoare si informaţiile de la A.N.R.M., recurenta pârâtă a apreciat că nu este probată efectuarea unor lucrări de investiţii pe care societatea susţine că le-a efectuat.

În opinia recurentei, şi lămuririle date de către expertul tehnic judiciar, dl. ing. E. în faţa instanţei de judecată sunt la fel de generale şi evazive, fără a face trimitere la lucrări şi cheltuielile care le corespund, precum şi la argumentul pentru care suntem în prezenta unor lucrări de investiţii şi nu a unor lucrări de producţie.

În continuare, recurenta pârâtă a arătat că în privinţa Raportului de expertiza contabilă judiciară, întocmit de către expertul contabil judiciar F., a formulat Obiecţiuni, ignorate însă de către prima instanţă şi a prezentat, în mod detaliat, aspectele invocate în cadrul Obiecţiunilor formulate.

Recurenta pârâtă a mai susţinut că, urmare a corespondenţei purtate de către organele de inspecţie fiscală cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, autoritatea care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale conform atribuţiilor stabilite de Legea minelor nr. 85/2003, a rezultat că în evidenţele inspectoratului nu se regăsesc informaţii referitoare la contracte comerciale încheiate între S.C. Cariera de Piatră S.R.L. şi C. S.A., fapt confirmat şi de dl. D., administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în Nota explicativă dată cu ocazia inspecţiei fiscale.

De asemenea, a precizat că, în vederea stabilirii stării de fapt cu privire la situaţiile de plată (devizele) anexate la factura seria x nr. x/31.03.2012, emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L., a fost efectuat un control încrucişat la C. S.A., finalizat prin emiterea Procesului-verbal nr. x/13.05.2014.

Recurenta a subliniat că Situaţiile de plată (devizele) care au stat la baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L., nu conţin informaţiile necesare stabilirii realităţii lucrărilor şi serviciilor facturate, acestea nefiind corelate în ceea ce priveşte consumul materialelor şi celelalte elemente (transport, utilaj etc.) avute în vedere la întocmirea lor, cu datele înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta a învederat că în hotărârea atacată s-a reţinut că lucrările "au fost executate pentru amenajarea frontului de lucru pentru cariera Bătuţa şi Pauliş, aparţinând Societăţii Cariera de Piatra S.R.L. fiind executate lucrări de investiţii şi nu de producţie, nefiind livrate produse de cariera", însă nu s-a indicatat nici măcar o lucrare, cu titlu de exemplu, care sa reflecte multitudinea de cheltuieli investite: cheltuieli materiale, manoperă, utilaje, transport, cheltuieli cu recapitulaţia de aviz - care nu sunt evidenţiate de către expert, cheltuieli indirecte.

De altfel, nici în Raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii nu au fost indicate aceste elemente, deşi Obiectivul nr. 1 al expertizei acest lucru trebuia să îl stabilească.

În aceste condiţii, recurenta a susţinut că simpla achiziţie a unor lucrări şi servicii, tratate din punct de vedere contabil ca imobilizări în curs de execuţie, nu constituie o prezumţie a utilizării în scop economic a acestora, în vederea realizării obiectului său de activitate, în condiţiile în care, aşa cum au stabilit organele de inspecţie fiscală aceste lucrări de investiţii nu au fost recepţionate nici până la data finalizării inspecţiei fiscale, fiind astfel eronată afirmaţia instanţei potrivit căreia "organul fiscal nu a probat caracterul nereal al operaţiunilor realizate".

În continuare a invocat jurisprudenţa CJUE pronunţată în cauza Inzo şi în cauza C-85/95 John Reisdorf, precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 65 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, art. 6 şi 7 din Legea nr. 82/1991, art. 145 şi art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi a susţinut că persoanele impozabile au posibilitatea legală de a-şi exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii numai dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative, respectiv: achiziţiile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile şi au la bază facturi care conţin obligatoriu toate informaţiile necesare stabilirii dreptului de deducere, ceea ce cu nu este cazul în speţa de faţă.

În acest sens, a învederat că, deşi intimata reclamantă, în considerarea facturii seria x nr. x/31.03.2012 prin care C. S.A. a facturat către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. contravaloarea unor situaţii de lucrări, anexate facturii în sumă de 4.632.000 RON cu TVA în sumă de 1.111.680 RON, pretinde exercitarea dreptului de deducere a TVA în condiţiile în care în factura în cauză se află înscris faptul că situaţiile de lucrări sunt aferente amenajărilor de la Cariera Bătuţa 2010, anexat facturii fiind prezentate situaţii de plată (devize) atât de la Cariera Bătuţa, cât şi de la Cariera Păuliş.

Cu privire la erorile materiale semnalate de către organul fiscal în cuprinsul documentelor contabile, recunoscute şi de către intimata reclamantă, faţă de care prima instanţă a făcut aplicarea principiului prevalenţei fondului asupra formei, a învederat că, raportat la constatările organelor de inspecţie fiscală asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză (informaţiile transmise de A.N.R.M., contabilitatea societăţii reclamante, înregistrările, contabile ale C. S.A., Nota explicativă a d-lui D.) rezultă că deşi intimata reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, ca fiind lucrări de investiţii, acestea nu reprezintă lucrări de investiţii.

În subsidiar, recurenta pârâtă a soliciat reducerea cheltuielilor de judecată în condiţiile art. 451 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prioritar, Înalta Curte subliniază că legiuitorul a optat, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, pentru menţinerea căii de atac a recursului şi exercitarea lui numai pentru motive de nelegalitate. Cu alte cuvinte, şi în contenciosul administrativ şi fiscal, recursul este o cale extraordinară de atac, fiind limitat la motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

În acest sens este, de altfel, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. În decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, instanţa de contencios constituţional a statuat că "În lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului." Aceste considerente au fost reluate şi în deciziile nr. 747 din 16 decembrie 2014 sau 141 din 12 martie 2015.

De asemenea, în Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

"referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi a reţinut că "dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă". În acelaşi sens, este şi Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilităţii de a declara şi calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de contencios administrativ, a reţinut că "este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă."

Recursul nu are, aşadar, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, caracter devolutiv, cum în mod greşit a susţinut recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, putând fi exercitat pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Astfel, se observă că recurenta pârâtă nu a adus niciun argument şi nu a precizat care dintre situaţiile reglementate de articolul invocat ar fi incidentă în cauză, ci a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond şi-ar fi întemeiat hotârârea pronunţată doar pe expertizele depuse la dosar, fără a analiza actele depuse de organele fiscale.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a prezentat explicit argumentele care l-au determinat să admită acţiunea formulată de reclamantă, aceste argumente, expuse în mod logic şi gradual, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în cauză, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii. De asemenea, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Criticile recurentei pârâte reflectă, în realitate, dezacordul acesteia în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat atât de recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cât şi de recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Instanţa de control judiciar subliniază că neacordarea de către judecătorul fondului, în procedura de evaluare a mijloacelor de probă administrate, a valenţelor probatorii pretinse de recurentele pârâte, nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, contestarea stării de fapt rezultată din evaluarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate reprezentând o chestiune de netemeinicie a hotărârii, a cărei analiză nu poate fi realizată în această cale de atac extraordinară.

Analizând, aşadar, criticile care se regăsesc în ambele recursuri îndreptate împotriva soluţiei de anulare a actelor administrative fiscale contestate, respectiv a deciziei Deciziei de impunere nr. x din 14.05.2014 emisă de A.J.F.P Arad şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 1791/679 din 29.07.2014 emisă de către D.G.R.F.P Timişoara, şi care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În ceea ce priveşte soluţia fiscală de neacordare a dreptului de deducere pentru suma de 1.111.680 RON cu titlu de TVA aferentă lucrărilor de investiţii efectuate de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L., în conformitate cu factura seria x x/31.03.2012, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de acordare a dreptului de deducere, având în vedere că lucrările relevate în situaţiile de plată (anexe la factura nr. x/31.03.2012) au fost executate pentru amenajarea frontului de lucru pentru cariera Bătuţa şi Păuliş, aparţinând Societăţii Car­iera de Piatra S.R.L., realitatea prestării serviciilor fiind demonstrată, iar serviciile executate au fost lucrări de investiţii şi nu de producţie, nefiind livrate produse de carieră.

Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia şi pe cele două expertize administrate în cauză, una în specialitatea construcţii civile şi industriale şi alta în specialitatea contabilitate care au concluzionat că lucrările realizate în anul 2010 pentru a asigura condiţiile necesare procesului de producţie pentru extracţia de roci minerale (piatră) sunt lucrări de investiţii, respectiv că Factura nr. x/31.12.2012 are ca anexe situaţiile de plată privind activităţi investiţionale la societatea reclamantă Cariera de Piatra S.R.L., pentru locaţiile Bătuţa şi Păuliş, iar suma lor reprezintă valoarea facturii, baza de impozitare în sumă de 4.632.000 RON şi TVA înscrisă în factură în procent legal de la data emiterii facturii de 24%

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că erorile materiale semnalate de organul fiscal în cuprinsul documentelor contabile nu pot constitui temei pentru limitarea dreptului de deducere a TVA, în baza principiului prevalenţei fondului asupra formei, atâta timp cât condiţiile de fond privind livrarea de servicii (lucrări) erau îndeplinite, iar factura fiscală conţine elementele esenţiale (nume furnizor, natura bunurilor livrate, valoare TVA, cod identificare fiscală, sediu social, etc.).

Recurentele pârâte reiterează apărările din fond, susţinând că situaţiile de plată (devizele) care au stat la baza facturii seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu conţin informaţiile necesare stabilirii realităţii lucrărilor şi serviciilor facturate, iar intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu poate justifica lucrările de investiţii efectuate de C. S.A. nici pe baza inventarierii elementelor de activ şi pasiv deoarece aferent perioadei supuse inspecţiei fiscale nu a efectuat inventarierea imobilizărilor corporale în curs de execuţie. Aşadar, în opinia recurentelor pârâte, lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, nu reprezintă lucrări de investiţii, astfel cum acestea au fost reflectate în evidenţa contabilă a intimatei reclamante.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile art. 145 şi 146 din Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile de acordare a dreptului de deducere pentru suma de 1.111.680 RON aferentă facturii seria x nr. x/31.03.2012 pentru lucrările de investiţii efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010.

Astfel, se observă că dreptul de deducere a fost pretins de intimata reclamantă pe baza facturii seria x nr. x/31.03.2012. Acest document a fost emis în baza situaţiilor de lucrări lunare, acceptate de beneficiarul S.C. Cariera de Piatră S.R.L., situaţii de lucrări întocmite în baza indicatoarelor şi a cata­loagelor de preţuri, pentru lucrările executate cu respectarea modelului ca­dru de situaţie de lucrări, în care sunt evidenţiate costurile cu: cheltuieli materiale, manoperă, utilaje, transport, etc.

În ceea ce priveşte realitatea operaţiunilor taxabile, aşa cum în mod corect s-a reţinut în hotărârea atacată, în prezent, atât Cariera de Piatră Bătuţa, cât şi Cariera de Piatră Păuliş există şi în această carieră se exploatează resursele miniere de piatră existente în perimetrul alocat, toate lucrările executate pentru amenajările specifice şi lucrările pregătitoare deschiderii frontului de lucru în carieră fiind lucrări de investiţii.

Referitor la susţinerile recurentelor pârâte potrivit cărora lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, nu reprezintă lucrări de investiţii, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond s-a raportat atât la expertiza în specialitatea construcţii civile şi industriale ale cărei concluzii au fost în sensul că lucrările realizate în anul 2010 pentru a asigura condiţiile necesare procesului de producţie pentru extracţia de roci minerale (piatră) sunt lucrări de investiţii, lucrări pentru care s-au întocmit Situaţii de lucrări cu respectarea normelor tehnice impuse prin indicatoarele de norme de deviz şi cataloagele de preţuri în domeniul respectiv, cât şi la expertiza în specialitatea contabilitate, ale cărei concluzii au fost în sensul Factura nr. x/31.12.2012 are ca anexe situaţiile de plată privind activităţi investiţionale la societatea reclamantă Cariera de Piatra S.R.L., pentru locaţiile Bătuţa şi Păuliş.

Aşadar, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că sunt îndeplinite condiţiile de fond privind existenţa lucrărilor de investiţii, destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile, iar factura fiscală seria x nr. x/31.03.2012 cuprinde elementele esenţiale prevăzute de normele legale (nume furnizor, natura bunurilor livrate, valoare TVA, cod identificare fiscală, sediu social, etc.), astfel că dreptul de deducere privind TVA în sumă de 1.111.680 RON trebuie acordat.

În ceea ce priveşte susţinerile organelor fiscale referitoare la lipsa inventarierii activului şi pasivului şi la erorile materiale din cuprinsul documentelor contabile, instanţa de control judiciar reţine că sunt formaliste şi încalcă principiul prevalenţei fondului asupra formei, în sensul că atâta timp cât condiţiile de fond privind livrarea de servicii (lucrări) erau îndeplinite, iar factura fiscală conţine elementele esenţiale (nume furnizor, natura bunurilor livrate, valoare TVA, cod identificare fiscală, sediu social, etc.) dreptul de deducere trebuie acordat.

În sfăşit, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad nu a motivat solicitarea de reducere a cheltuielilor judiciare acordate de instanţa de fond. De altfel, aprecierea asupra cheltuielilor judiciare acordate de judecătorul fondului este o chestiune de temeinicie, nu de legalitate. În condiţiile în care instanţa de fond s-a raportat în mod corect la criteriile legale şi a realizat o apreciere proprie asupra incidenţei acestora, criticile referitoare la cuantumul concret stabilit excedează motivelor legale de casare.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Având în vedere complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat, precum şi faptul că pricina s-a soluţionat la primul termen, Înalta Curte va obliga recurentele pârâte la plata către intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei civile nr. 167 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele pârâte la plata către intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.