Retrocession of religious property claim dismissed; appeal rejected for failure to prove abusive takeover and procedural non-compliance

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 12.09.2008, sub nr. x/2008, reclamanta Parohia "Dichiu" reprezentată prin preot paroh A., a contestat decizia nr. 1675/1.04.2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut unor culte religioase din România.

Reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a arătat că înţelege să solicite anularea deciziei nr. 1675/1.04.2008 pe considerentul că imobilul din str. x, sector 2 a intrat în proprietatea Statului în mod abuziv şi este supus restituirii potrivit procedurii instituite prin O.U.G. nr. 94/2000, solicitând totodată anularea actului juridic de înstrăinare a imobilului - Convenţia încheiată la 06.06.1957 între Parohia Bisericii Dichiu şi fostul Sfat Popular al Raionului 1 Mai - pe motiv că nu ar fi fost respectate dispoziţiile imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, susţinând în esenţă că reprezentantul reclamantei a semnat respectiva convenţie ca urmare a constrângerii exercitate de autorităţile vremii.

În subsidiar, a solicitat ca, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, să fie obligată pârâta la o ofertă de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 274 de la data de 1 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal -veche a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta PAROHIA DICHIU, în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că prin adresa nr. x/31.12.2020 emisă de Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 prin adresa nr. x/31.12.2020, la solicitarea instanţei privind comunicarea istoricului de rol fiscal pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, se menţionează: pe rolul persoanei juridice Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti figurează înregistrat imobilul din str. x, compus din teren în suprafaţă de 262 m.p. şi construcţie cu valoare impozabilă 5.249.767 RON, începând cu data de 31.12.2002. În baza H.C.L.S. nr. 32/21.03.2007 Consiliul Local al Sectorului 2 dă în folosinţă gratuită imobilul către Teattrul Tineretului "B."; pe rolul Persoanei Juridice Parohia Dichiu figurează înregistrat imobilul din str. x, compus din teren în suprafaţă de 532 m.p. şi construcţii cu valoare impozabilă 566.500 RON, începând cu data de 31.12.1994. În baza contractului de închiriere nr. x/6.12.2013, Parohia Dichiu dă în folosinţă imobilul către Teatrul Tineretului "B.".

Prin adresa nr. x/4.01.2021, Direcţia Urbanism Cadastru şi Gestionare Teritoriu, Serviciul Fond Funciar Cadastru a comunicat instanţei regimul juridic actual al imobilului situat în Bucureşti, str. x, menţionând următoarele:

"(…). În evidenţele cadastrale, la adresa solicitată figurează un imobil proprietate de stat categoria de folosinţă "instituţii" cu teren în suprafaţă totală de 1674,00 m.p. din care 777,00 m.p. construcţii, având drept posesor parcelă, la data întocmirii evidenţelor, fosta Casă de Cultură a Sectorului 2. Facem precizarea că evidenţele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986 sunt deţinute pe suport informatic şi nu au la bază acte de proprietate.

(...).

În anul 2009 s-a demarat procedura de înscriere în Cartea Funciară a imobilului ce a fost transmis în folosinţă către Teatrul Tineretului "B.", instituţie publică de cultură de interes local aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Menţionăm că Biroul de Publicitate Imobiliară Sector 2 a respins intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. x, prin încheierea nr. x/29.12.2008 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate imobiliară Bucureşti.

(…)."

Prin adresa nr. x/26.07.2012, cu privire la regimul juridic al imobilului în cauză, Direcţia Urbanism şi Gestionarea Teritoriului, Serviciul Fond Funciar, Cadastru a menţionat următoarele:

"Potrivit evidenţelor cadastrale (declaraţii la nivelul anului 1986) imobilul de la adresa poştală mai sus menţionată, figurează ca fiind proprietate de stat, categoria folosinţă institutii, cu teren în suprafaţă de 1.674,00 m.p. din care 777,00 m.p. construcţii, un corp de clădire cu 3 niveluri de înălţime, având drept posesor parcelă, la data întocmirii evidenţelor, fosta Casă de Cultură a Sectorului 2; titulară de rol, la nivelul anului 1992 este menţionată Episcopia Bisericii Dichiu, cu 532,00 m.p. suprafaţă în proprietate; Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, Serviciul Impunere Persoane Juridice, prin adresa nr. x/6.06.2003, a transmis că în baza de date a instituţiei, Parohia Dichiu figurează cu terenul situat la adresa str. x, în suprafaţă de 532 m.p. din care ocupat 138,27 m.p.

Conform planurilor topografice (...) întocmite de Institutul Proiect Bucureşti, ed. 1995, terenul aferent imobilului din str. x (...) avea suprafaţa de 1097,26 m.p.; diferenţa dintre suprafaţa înscrisă în evidenţele cadastrale şi respectiv 1689 m.p. (cum apare pe planul topografic ediţia 2988) şi aceea anterior precizată, rezidă din extinderea suprafeţei imobilului din str. x asupra unor secţiuni ale imobilelor din str. x, nr. 93 şi (...) nr. 95.

(...).

Conform procesului-verbal de predare-primire nr. x/21.08.2007, emis în conformitate cu prevederile Dispoziţiei nr. 3300/2007 a Primarului Sectorului 2, a H.C.L. Sector 2 nr. 32/21.03.2007, etajul 1 al imobilului de la adresa str. x, edificat la nivelul anilor 1950, fără a fi emisă autorizaţie de construcţie, în suprafaţă totală a spaţiului de 537,47 mp., din care: sală de spectacole 213,65 m.p., scenă 77,94 m.p., anexă scenă 32,30 m.p., balcon 85,57 m.p., două birouri 50,68 m.p., două holuri 71,28 m.p., grup sanitar 6,05 m.p., s-a transmis în folosinţă gratuită Teatrului Tineretului B..

În ceea ce priveşte numărul cadastral şi încheierea de înscriere în cartea funciară a imobilului din str. x, Serviciul Fond Funciar Cadastru, prin adresa nr. x/5.04.2012 a transmis Direcţiei Economice a instituţiei noastre că în anul 2009 s-a demarat procedura de înscriere în Cartea funciară a imobilului ce a fost transmis în folosinţă către Teatrul Tineretului B.. (...). Biroul de Carte Funciară a respins intabularea imobilului situat în str. x, motivând acest lucru prin faptul că documentele de provenienţă ale imobilului sunt vechi şi reprezintă simple convenţii şi nu acte de proprietate. În acest sens, conform aceleiaşi adrese, Serviciul Fond Funciar, Cadastru a solicitat Serviciului Disciplină în construcţii eliberarea anexei nr. 17, în vederea înscrierii în Cartea Funciară a Judecătoriei Sectorului 2 a construcţiei - etaj edificată la nivelul anului 1950 fără autorizaţie de construire, precum şi Parohiei Dichiu acordul pentru intabularea imobilului din str. x. În consecinţă, Biroul de Carte Funciară a eliberat încheierea nr. x prin care se respinge înscrierea în Cartea Funciară a imobilului mai sus menţionat; de asemenea, OCPI, Serviciul de Publicitate Imobiliară Sector 2, prin adresa nr. x/25.04.2012, înregistrată la Primăria Sectorului 2, sun nr. x din data de 28.05.2012, a comunicat instituţiei noastre că din verificările efectuate în aplicaţia de carte funciară s-a constatat că, pentru imobilul situat în str. x, sector 2 a fost deschisă cartea funciară nr. x, având nr. cadastral x, în care figurează ca proprietar tabular Parohia Bisericii DICHIU. (...)."

Prin urmare, Curtea a constatat că asupra imobilului constând în teren în suprafaţă de 262 m.p. şi construcţie reprezentând parter, reclamanta îşi exercită prerogativele dreptului de proprietate.

Dreptul său de proprietate asupra acestei părţi a imobilului nu este negată de stat, care recunoaşte, prin intermediul autorităţilor sale, lipsa unui titlu de proprietate cu privire la aceasta şi nu împiedică exercitarea de către reclamantă a dreptului său de proprietate.

În ceea ce priveşte partea de construcţie reprezentând etajul imobilului şi cealaltă suprafaţă de 262 m.p. situate în Bucureşti, str. x, Curtea a reţinut următoarele:

La data de 6.06.1957, între Parohia Bisericii "Dichiu" şi Sfatul Popular al Raionului 1 Mai s-a încheiat un act juridic intitulat "Convenţie" conţinând următoarele clauze privind drepturile şi obligaţiile părţilor:

"1. Parohia Bisericii Dichiu acceptă ca Sfatul Popular al Raionului 1 Mai să clădească un etaj peste parterul imobilului din Bucureşti, str. x, proprietatea Parohiei Dichiu, conform proiectului alăturat care face parte integrantă din această convenţie, vizat de ambele părţi contractante.

2. Întregul etaj ce se va construi rămâne în proprietatea exclusiv a Sfatului popular, având ca destinaţie o casă de cultură.

3. Parohia îşi păstrează drepturile reale asupra parterului, subsolului şi fundaţiei construcţiei, iar Sfatul Popular asupra etajului ce se va construi.

4. Sfatul Popular va avea dreptul de proprietate indiviză asupra 1/2 din terenul corespunzător amplasamentului construcţiei, adică asupra unei suprafeţe de 262 m.p. din suprafaţa totală construită de 524 m.p.

Parohia stăpâneşte terenul ce face obiectul prezentei convenţii în baza actului de dobândire cu titlu gratuit sub semnătură privată cu dată certă din 1 martie 1838.

5. Parohia recunoaşte Sfatului Popular pentru deservirea etajului ce se va construi că are dreptul de trecere asupra suprafeţei construite a parterului prin spaţiul care îndeplinea funcţiunea de intrare principală la etaj în vechea construcţie fără nici o modificare.

6. Toate cheltuielile necesitate cu dărâmarea acoperişului şi construirea etajului şi a noului acoperiş sînt în sarcina exclusivă a Sfatului Popular.

Tot materialul rezultat din dărâmarea actualului acoperiş rămân în proprietatea exclusivă a Parohiei.

7. La cererea Sfatului Popular, Parohia este dispusă să închirieze Sfatului Popular al Raionului 1 Mai întregul parter şi subsol, Sfatul fiind preferat în condiţiuni egale faţă de alţi chiriaşi. În acest caz, închirierea va face obiectul unui contract separat.

8. Toate cheltuielile pe care Comitetul Executiv al Sfatului Popular le va face cu lucrările de amenajare a parterului şi subsolului închiriat de la Parohia Bisericii Dichiu în vederea folosirii parterului pentru casă de cultură cad în sarcina Sfatului Popular al Raionului 1 Mai.

În ceea ce priveşte eventuala introducere de gaze în imobil se va încheia o convenţie separată de comun acord.

9. Eventualele transformări ce s-ar considera necesare de efectuat la parterul existent se vor putea executa numai cu consimţământul prealabil şi scris al Parohiei pe baza planurilor întocmite cu anticipaţie şi semnate de ambele părţi.

10. Sfatul Popular al Raionului 1 Mai îşi ia obligaţia de a caza pe chiriaşii ce în prezent deţin locuinţă în susnumitul imobil.

11. Statul popular se obligă a plăti Parohiei chiria legală prevăzută în contracte pe care chiriaşii de la parterul clădirii o plăteau Parohiei, pe tot intervalul de la data când chiriaşii evacuaţi au încetat plata chiriei din momentul evacuării lor şi până la data intrării în vigoare a contractului de locaţiune ce se va încheia de noi conform art. 7 din prezenta convenţie."

Prin articolul adiţional la convenţie, art. 1 a fost modificat în sensul următor:

"Parohia Bisericii Dichiu acceptă ca Sfatul Popular al Raionului 1 Mai să clădească un etaj peste parterul imobilului din Bucureşti, str. x, proprietatea Parohiei Dichiu."

Reclamanta a formulat cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/28.02.2003 şi nr. x/15.12.2005 având ca obiect imobilul situat în Bucureşti.

Prin decizia nr. 1675/1.04.2008, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererile de retrocedare sus-menţionate.

În motivarea deciziei, a reţinut (art. 1 din actul administrativ), că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşurile de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă.

A precizat că imobilul, teren în suprafaţă de 262 m.p., nu a fost preluat în mod abuziv de statul român, ci a fost cedat acestuia de către solicitant în temeiul unei convenţii notariale, astfel cum reiese din documentele prezentate de solicitantă la dosarul aferent cererilor de retrocedare.

A menţionat că imobilul, construcţie (etajul), solicitat nu a aparţinut niciodată cultului, fiind construit de statul român, în temeiul aceleiaşi convenţii, prin urmare nu a făcut obiectul preluării abuzive din partea acestuia.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în forma aflată în vigoare, în anul 2003, la data formulării primelor cereri de retrocedare:

"(1) Se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, existente în natură şi deţinute de statul român sau de unităţile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, altele decât lăcaşele de cult, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent. (2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile împreună cu anexele acestora şi terenurile aferente lor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii. (…).

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în forma aflată în vigoare la data formulării celei de-a treia cereri de retrocedare analizate de Comisie şi la data emiterii deciziei contestate:

"(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (…). (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea. (4) În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile. (5) Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabileşte potrivit valorii de circulaţie la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. (6) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor. (…)".

Conform Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării".

Prin decizia de casare nr. 839/20.02.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit că instanţa de contencios administrativ avea obligaţia să analizeze susţinerile reclamantei legate de natura juridică de act de donaţie abuzivă a convenţiei şi prin prisma art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2000 care nu era în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, în contextul în care, ulterior încheierii convenţiei, reclamanta arată că aceasta nu a mai fost respectată de către Sfatul Popular al Raionului 1 Mai, procedând la încălcarea clauzelor contractuale pe care el însuşi le impusese.

A reţinut că se impunea ca instanţa să cerceteze susţinerile privind demersul autorităţii de la acea vreme, care, la scurt timp după impunerea Convenţiei, ar fi obligat Parohia sa aleagă între exproprierea întregului imobil sau un schimb dezavantajos de imobile, varianta schimbului de imobile nefiind nefinalizat.

Curtea constată că, potrivit art. 1 alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie. Prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7)."

Prin sentinţa civilă nr. 3480/29.03.2002, definitivă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Parohia Dichiu privind constatarea nulităţii absolute a convenţiei încheiate la 6.06.1957.

Judecătoria Sectorului 2 a reţinut că, prin probele administrate, reclamanta nu a făcut dovada lipsei totale de consimţământ (cauză de nulitate absolută) la încheierea convenţiei din anul 1957.

Prin decizia civilă nr. 954/16.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a constatat că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei reclamante relative la un act de liberalitate din partea sa atât timp cât aceasta şi-a păstrat dreptul de proprietate asupra parterului, subsolului şi fundaţiilor clădirii existente în acel moment şi asupra cotei de 1/2 din teren, în timp ce a fost reconstruit imobilul, prin adăugarea etajului (aspect ce rezultă din chiar cuprinsul convenţiei) şi înlocuirea acoperişului (aspect ce rezultă din chiar recunoaşterea recurentei din motivele de recurs), întregul bun dobândind în acest mod o valoare mai mare, inclusiv proprietatea recurentei înregistrând un spor de valoare.

A constatat că, şi în ipoteza reţinerii ca reală şi cauza mediată invocată de recurenta reclamantă - teama de a nu pierde dreptul de proprietate asupra întregului bun dat fiind contextul istoric de la nivelul anului 1957, nu se poate reţine absenţa cauzei convenţiei prin care ambele părţi şi-au asumat obligaţii, bunul reclamantei dobândind plusvaloare, în condiţiile în care s-a reţinut, în mod irevocabil, consimţământul valabil al reprezentantului Parohiei şi absenţa viciilor de consimţământ.

Prin urmare, a constatat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, că actul încheiat nu este un act cu titlu gratuit prin care dispunătorul să îşi diminueze patrimoniul, suportând o sărăcire efectivă şi iremediabilă corelativ cu o îmbogăţire a celeilalte părţi contractante care nu efectuează nicio contraprestaţie.

Aceste constatări din cuprinsul unor hotărâri judecătoreşti definitive nu mai pot fi contrazise, opunându-se cu putere de lucru judecat.

În prezenta cauză, cu privire la contextul în care s-a încheiat convenţia din 1957, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit adresei înregistrate sub nr. x din 25 aprilie 1952 la Ministerul Finanţelor, Parohia Bisericii "Dichiu", contestând cuantumul unui debit restant, aducea la cunoştinţa următoarele:

"Parohia Bisericii Dichiu are ca proprietate în Bucureşti, str. x, - fostă Romană, un imobil compus din 2 prăvălii, pivniţă, o cameră de locuit şi un corp de clădire mai mic, în interiorul curţii.

Imobilul se prezintă în condiţiuni cât se poate de rele, el constituind numai o parte din fostul Ateneu Dichiu, dărâmat de pe urma bombardamentelor din anul 1944.

Din cauza stării de degradare, atât prăvăliile cât şi pivniţa nu au putut fi închiriate continuu, ci cu intermitenţe; (...)."

Prin adresa înregistrată sub nr. x din 16 octombrie 1952, Parohia Bisericii "Dichiu", contestând cuantumul unui debit restant, aducea la cunoştinţă Ministerului Finanţelor următoarele:

"Parohia Bisericii Dichiu, din Bucureşti, str. x are în proprietate, pe str. x (fostă str. x) un imobil, ce era cunoscut sub numele de Ateneul Popular Dichiu.

Acest imobil a suferit crunt de pe urma bombardamentelor aeriene anglo-americane din 7 mai 1944, încât sala ateneului nu mai există, ca de altfel şi toate încăperile de la etaj. Rămăsese doar parterul şi el cât se poate de deteriorat şi fără acoperiş.

Când s-a pus problema dărâmării, adunarea obştească parohială formată din cetăţenii cartierului, a hotărât, ca pe cât posibil, parterul să fie reparat şi acoperit cu un acoperiş provizoriu. Aceasta, pentru a nu se pierde definitiv un bun cu caracter public. Cu mari sacrificii, lucrările necesare au fost efectuate. Astăzi, parterul aproape în întregime, este folosit de către C.. (...)."

Prin adresa înregistrată sub nr. x din 22 octombrie 1961, Parohia Dichiu solicita Percepţiei Circ. IV-a a Raionului 1 mai revizuirea şi reducerea impozitului pe acel an, pentru imobilele situate pe str. x, pentru următoarele motive:

"A. Imobilul de la faţadă, deţinut de C."

1. Este construit în anul 1927, după cum se poate constata din actele ce vă ţinem la dispoziţie;

2. Este deteriorat în chip cât se poate de grav de bombardamentele din 1944, cu un acoperiş provizoriu, fără apă în interior, iar lumina rudimentar instalată.

3. Este proprietatea parohiei Dichiu, persoană morală de drept public, conf. Legii sale de organizare.

4. Cartier semicentral.

B. Corpul din curte, chiriaşă principală D.

Este construit în anul 1914. Având deci o vechime de 38 de ani este susceptibil de reducere."

Prin adresa nr. x/15.09.1956, Parohia Dichiu comunica Arhiepiscopului Bucureştilor şi Patriarhului României următoarele:

"(…) înaintez anexat, dosarul compus dintr-un număr de 25 acte, privind tranzacţia dintre Parohia Dichiu şi Sfatul Popular al Capitalei - raionul 1 Mai - prin care parohia concedează Sfatului dreptul de a construi peste parterul imobilului din str. x o sală de cultură, care să rămână proprietatea Sfatului.

Actul de mai sus a fost determinat de următoarele împrejurări:

Parohia are ca proprietate imobilul de la adresa de mai sus, care înainte de război era cunoscut sub numele de Ateneul Popular Dichiu. La data de 7 mai 1944, în urma unui intens bombardament aerian, sala ateneului de la etaj a ars în întregime, rămânând numai parterul. Cu mari sacrificii, parohia a construit peste parter un acoperiş provizoriu, care în ultimul timp a început să se deterioreze. Problema reconstruirii ateneului de către parohie, în împrejurările economice actuale, era de-a dreptul considerată o imposibilitate.

În anul 1955, la o cerere a Sfatului Popular, parohia a încuviinţat ca Sfatul să construiască peste acest parter o sală de cultură care să devină proprietatea Parohiei, după ce Sfatul avea să o folosească timp de 30 de ani.

Acordul principial fusese stabilit sub această formă între parohie şi Sfat, Sfatul consimţind la acest aranjament, cu adresa nr. x, anexată la prezentul, în original.

La 30 august crt., Sfatul, cerând şi sprijinul Ministerului de Culte, revine asupra acordului stabilit cu parohia, sub motiv că legile financiare din Statul nostru socialist nu îngăduie ca Sfatul să facă investiţii de fonduri în proprietăţi particulare. (...).

În cuprinsul extrasului procesului-verbal al Adunării parohiale din 7 decembrie 1958, se menţionează, cu privire la situaţia imobilului:

"Acest imobil a suferit grave avarii şi, în parte, chiar distrugere de pe urma bombardamentului aerian din 7 mai 1944, când a căzut pradă focului întregului etaj, deoarece plafoanele nu erau făcute din beton, ci din lemn, rămânând în stare bună întregul parter, peste care, cu serioase sacrificii, Parohia a întins un acoperiş provizoriu cu carton asfaltat. Între timp, cartonul a început să putrezească şi ploaia să pătrundă înăuntru, deşi imobilul, în starea în care se găsea, fusese închiriat Alimentarei Tudor Vladimirescu, ca depozit, şi E.. În anul 1955, Sfatul Popular al Capitalei, Raionul 2 Mai (...) înaintează în copie scrisoarea sa cu nr. (...) către Ministerul Cultelor, prin care cerea ca Parohia Dichiu să cedeze imobilul în cauză pentru un imobil al Sfatului din str. x, întrucât Sfatul doreşte ca imobilul Parohiei să fie transformat într-o casă de cultură raională. (...). Cum, însă, schimbul apărea cu totul dezavantajos pentru Parohie, întrucât imobilul oferit de Sfat nu se afla în raza Parohiei, ci în marginea Capitalei, Parohia s-a văzut pusă în situaţia de a nu-l putea accepta, căzând, în schimb, cu Sfatul la înţelegerea ca acesta să clădească deasupra parterului existent al imobilului un etaj, care să servească drept Casă de Cultură, construcţie care, după o folosinţă de 30 de ani de către Sfat, să rămână în deplină proprietate a Bisericii. După trecere de un an şi mai înainte de a se începe vreo lucrare, Sfatul, după ce făcuse demersuri şi la Ministerul Cultelor, revine şi ne arată că legile îi interzic să investească fonduri în clădiri particulare, cerând să se construiască peste parterul existent al imobilului un etaj, care să constituie proprietatea Sfatului, iar parterul să rămână proprietatea parohiei. Organele parohiale au fost de acord, avându-se în vedere scopul urmărit de Sfat, încheindu-se, în acest sens, Convenţia autentificată la nr. x, Convenţie în urma căreia Sfatul capătă un drept indiviz asupra a 1/2 din terenul corespunzător amplasamentului construcţiei, adică asupra unei suprafeţe de 262 m.p. În această situaţie, proprietatea Parohiei privind întreaga suprafaţă de teren este redusă la 788 m.p.

Sfatul a început lucrările de construire a etajului, dar, concomitent, întreprinde lucrări şi la Parterul Parohiei, făcând serioase modificări şi îmbunătăţiri, pentru a-l pune într-un acord armonios cu etajul şi cu scopul, ca întreg imobilul să fie folosit drept Casă de Cultură. Fără a i se fi cerut consimţământul Parohiei, construieşte o nouă aripă pe o porţiune din restul terenului parohiei, cu destinaţia, pare-se, pentru bibliotecă sau sală de lectură.

Astăzi clădirea pare monumentală, dar cu 2 proprietari, Parohia şi Sfatul Popular. Hotărârea Sfatului este ca, în vederea desfăşurării normale a activităţii sale culturale şi pentru evitarea oricărui diferend cu parohia, să treacă în proprietatea sa întreg imobilul din str. x.

Temeiul legal la care s-a oprit (...) este sau exproprierea sau facerea unui schimb de imobile, oferind Parohiei unul din 3 imobile. Consiliul Parohial al Parohiei, în şedinţele din 29 noiembrie şi 1 decembrie crt., examinând această chestiune cu toată minuţiozitatea şi sub toate aspectele, a fost de acord, după ce a vizitat în corpore, la faţa locului cele 3 imobile, să propună, în principiu, Adunării, facerea schimbului solicitat, opinând pentru acceptarea imobilului din str. x, cu construcţiile şi suprafaţa arătată de Sfat în adresa trimisă Parohiei."

Din probele administrate în cauză, rezultă că schimbul sus-menţionat a rămas nefinalizat, astfel că nu se poate reţine o preluare abuzivă prin intermediul unui astfel de act.

Instanaţ de fond a reţintu că încheierea actului de schimb ar fi condus eventual la deposedarea reclamantei de parterul imobilului şi de suprafaţa pe care a păstrat-o prin convenţia din 1957, situaţie care nu se regăseşte în cauză, reclamanta exercitându-şi dreptul de proprietate asupra acestora, astfel cum rezultă din adresele emise de autorităţile locale menţionate anterior în cuprinsul hotărârii şi necontestate.

Din cuprinsul documentelor întocmite la nivelul anilor 1950, Curtea reţine că, la data încheierii convenţiei din anul 1957, etajul construcţiei nu mai exista iar parterul se afla în stare de degradare, fără apă curentă şi cu lumina instalată provizoriu.

Totodată, imobilul nu mai putea fi folosit potrivit destinaţiei, iar Parohia nu deţinea mijloacele necesare pentru refacerea acestuia.

Această situaţie de fapt nu este combătută de reclamantă prin alt mijloc de probă.

În consecinţă, în ceea ce priveşte partea de construcţie reprezentând etajul actual al imobilului, Curtea reţine că aceasta nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei, fiind construită de Sfatul Popular al Raionul 1 Mai, ca urmare a convenţiei încheiate în anul 1957 şi în baza acesteia.

Preluarea abuzivă (cu orice titlu - act nenumit, vânzare-cumpărare, donaţie, etc.) presupune o deposedare forţată a proprietarului imobilului de bunul său, dobândit anterior.

Retrocedarea sau acordarea de despăgubiri pentru un imobil care nu poate fi retrocedat presupun ca bunul să se fi aflat anterior în patrimoniul proprietarului iniţial, de la care se afirmă că a fost preluat abuziv.

Împrejurarea că, anterior încheierii convenţiei din anul 1957 au existat între părţi discuţii privind o eventuală trecere în proprietatea Parohiei, după o perioadă de timp de 30 de ani, a etajului ce urma a fi construit, nu echivalează cu o efectivă trecere în proprietate a acestuia, cât timp demersurile iniţiale nu s-au concretizat.

Aşadar, reclamanta nu a deţinut niciodată un titlu de proprietate cu privire la etajul construcţiei ce a fost edificat ulterior încheierii convenţiei din anul 1957 şi în baza acesteia.

Referitor la lucrările efectuate asupra parterului, din probele administrate nu rezultă că acestea ar fi condus la o diminuare a valorii imobilului, având în vedere starea în care se afla acesta la data încheierii convenţiei.

Referitor la terenul ce a făcut obiectul transmiterii către Stat în baza convenţiei încheiate în anul 1957, Curtea a constatat că, de asemenea, nu se poate reţine preluarea abuzivă prin intermediul unei liberalităţi (donaţie) sau prin alt act nenumit, având în vedere circumstanţele în care a fost încheiat acest act.

Potrivit înscrisurilor provenind chiar de la reclamantă, al căror conţinut cu privire la acest aspect a fost redat anterior, imobilul se afla la data încheierii convenţiei într-o stare avansată de degradare, etajul fiind complet distrus iar acoperişul provizoriu construit fiind deteriorat.

Având în vedere situaţia financiară a reclamantei la acel moment, construcţia nu putea fi refăcută, pentru a servi scopului public pentru care fusese edificată, desfăşurarea de activităţi culturale, fiind închiriat în anumite perioade de timp către terţi.

În urma reconstruirii de către stat, prin extrasul procesului-verbal al Adunării parohiale din 7 decembrie 1958, clădirea a fost descrisă ca fiind "monumentală".

În acest context, instanţa de fond a apreciat că, prin încheierea convenţiei, reclamanta a avut reprezentarea contraprestaţiei înstrăinării unei suprafeţe de teren, contraprestaţie constând în refacerea imobilului pe cheltuiala statului, având în vedere că scopul său era acela de a utiliza imobilul în beneficiul comunităţii, scop imposibil de realizat prin mijloace proprii.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, reclamanta Parohia Dichiu solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în cadrul procesual complet care trebuie să-l cuprindă şi pe UAT Sector 2 Bucureşti (în temeiul art. 4 alin. (6) din O.G. nr. 94/2000).

În subsidiar, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi anularea deciziei atacate, obligând intimata la restituirea în natură a imobilului la care se referă cererea de retrocedare.

Recurenta a contestat reţinerile primei instanţe cu privire la preluarea abuzivă, argumentele reţinute în sprijinul soluţiei fiind scoase din context.

În mod greşit a reţinut prima instanţă referitor la faptul că etajul ar fi considerat bun imobil de sine stătător, câtă vreme acesta a fost edificat pe parterul clădirii ce se află în proprietatea reclamantei.

Recurenta reclamantă a mai precizat că, potrivit modificărilor O.G. nr. 94/2000 intervenite în anul 2020, cererea de retrocedare se judecă în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate, sens în care prima instanţă a pronunţat o hotărâre în lipsa cadrului procesual legal.

În final, recurenta a considerat că se impune casarea sentinţei întrucât în cauză ar fi trebuit administrată proba cu expertiză de specialitate, pentru identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare şi, ulterior, constatând că în realitate a avut loc doar o renovare, a se constata că cererea reclamantei este întemeiată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondat.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia nr. 1675/1.04.2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut unor culte religioase din România, pe considerentul că imobilul din str. x, sector 2 a intrat în proprietatea Statului în mod abuziv şi este supus restituirii potrivit procedurii instituite prin O.U.G. nr. 94/2000, solicitând reclamanta totodată anularea actului juridic de înstrăinare a imobilului - Convenţia încheiată la 06.06.1957 între Parohia Bisericii Dichiu şi fostul Sfat Popular al Raionului 1 Mai - pe motiv că nu ar fi fost respectate dispoziţiile imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, susţinând în esenţă că reprezentantul reclamantei a semnat respectiva convenţie ca urmare a constrângerii exercitate de autorităţile vremii.

În motivarea în fapt a deciziei s-a reţinut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşurile de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă.

A precizat Comisia că imobilul, teren în suprafaţă de 262 m.p., nu a fost preluat în mod abuziv de statul român, ci a fost cedat acestuia de către solicitant în temeiul unei convenţii notariale, astfel cum reiese din documentele prezentate de solicitantă la dosarul aferent cererilor de retrocedare.

Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt, rezultată din probele administrate, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă.

Astfel, se reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

În speţă, din probele administrate în cauză, rezultă că nu se confirmă critica formulată de recurentă în sensul unei preluări abuzive din partea statului. Aşadar, deşi reclamanta avea calitatea de proprietar asupra parterului imobilului din litigiu, în ceea ce priveşte partea de construcţie reprezentând etajul actual al imobilului, s-a reţinut corect de prima instanţă că aceasta nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei, fiind construită de Sfatul Popular al Raionul 1 Mai, ca urmare a convenţiei încheiate în anul 1957 şi în baza acesteia.

Prin Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1162/2002, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1094/2005, la pct. 1 din Anexa nr. 1, a fost explicitată noţiunea de "preluare abuzivă", în sensul că:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării".

Nefiind dovedită calitatea Parohiei Dichiu de fost proprietar al imobilului a cărei retrocedare se solicită, critica acesteia relativă la preluarea abuzivă nu poate fi întemeiată şi va fi înlăturată de instanţa de control judiciar.

Prin urmare, întrucât nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar al bunului în litigiu şi de preluare abuzivă a acestui bun de către Statul Român, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respingând cererea de retrocedare formulată de recurenta reclamantă.

În ceea ce priveşte critica recurentei - reclamante privind judecata cauzei în lipsa cadrului procesual stabilit corespunzător, reţine instanţa de control judiciar că, deşi O.U.G. nr. 94/2000 a suferit modificări în anul 2020, legea aplicabilă unei cereri de chemare în judecată este legea în vigoare, în forma în care aceasta se găseşte la momentul introducerii acţiunii, potrivit principiului de drept tempus regit actum (actul este supus formelor prevăzute de legea în vigoare la momentul formulării lui). Or, în speţa de faţă, este aplicabilă cauzei O.U.G. nr. 94/2000 în forma de la data de 12.05.2008, ca dată iniţială a introducerii cererii de chemare în judecată de Parohia Dichiu, astfel încât nu se impune introducerea în cauză a Municipiului Bucureşti.

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia în cauză trebuia efectuată o expertiză de specialitate, Înalta Curte observă acest mijloc de probă nu a fost solicitat în faţa instanţei de fond, iar teza probatorie propusă de recurentă a fost pe deplin lămurită de judecătorul fondului prin raportare la documentele întocmite al nivelul anilor 1957 depuse la dosar, critica fiind deci nefondată.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantei Parohia Dichiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia Dichiu împotriva sentinţei civile nr. 274 din 1 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.