Application of emergency justice decrees to suspend the one-year limitation period for discrimination complaints filed with an administrative authority

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.01.2022, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consilul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 794/03.11.2021 emise de către pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 1065 din data de 20 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Cluj s-a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 794/03.11.2021 emise de pârât, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

În urma admiterii excepţiei necompetenţei materiale şi a declinării, dosarul a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 04.05.2022 sub nr. x/2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 178/2022 din 24 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, în consecinţă, a fost anulată Hotărârea nr. 794/03.11.2021 pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi obligat pârâtul să soluţioneze în fond sesizarea formulată de petentul A. înregistrată sub nr. xla data de 29.10.2020.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

A menţionat recurentul că s-ar fi impus respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, întrucât raportul juridic dedus judecăţii impunea introducerea în cauză în calitate de pârâţi a părţilor reclamate în faţa CNCD, pricina neputând fi soluţionată fără participarea acestora.

Totodată, recurentul a arătat că sentinţa instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, prin raportare la prevederile art. 16, 17, 18 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 20 alin. (1), (9), (10), art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

Deşi termenele de decădere la care fac referire prevederile art. 41 respectiv 62 din Decretele prin care a fost instituită, respectiv prelungită starea de urgenţă pe teritoriul României, sunt caracteristice domeniului justiţiei, iar termenul de decădere de sesizare a CNCD prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 este reglementat în domeniul de activitate al unei autorităţi administrative, judecătorul fondului a făcut o confuzie, apreciind că este vorba despre aceeaşi materie.

A susţinut recurentul că, potrivit deciziei nr. 1069/15.10.2008 şi deciziei nr. 1470/10.11.2009, Curtea Constituţională a statuat că CNCD nu este o instanţă extraordinară, ci o autoritate publică ce îşi exercită atribuţiile independent, liber de orice influenţă din partea oricărei instituţii ori autorităţi publice.

Potrivit O.G. nr. 137/2000, recurentul a fost conceput ca un organ al administraţiei publice centrale cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea şi combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituţional fundamental al egalităţii în drepturi.

Prevederile Decretelor la care a făcut referire judecătorul fondului nu sunt aplicabile procedurii de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor desfăşurate în faţa CNCD, întrucât sesizarea în vederea dispunerii măsurilor specifice constatării existenţei discriminării nu este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în instanţă.

A concluzionat recurentul că prevederile art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 reglementează exclusiv domeniul justiţiei şi nu vreo procedură desfăşurată în faţa unei autorităţi sau instituţii publice în vederea emiterii unui act administrativ.

Recurentului, în calitatea sa de autoritate autonomă din cadrul administraţiei publice, i se aplică în mod expres prevederile Capitolului VII - Alte măsuri, nefiind instanţă de judecată şi desfăşurând activitate extrajudiciară de soluţionare a sesizărilor primite în vederea constatării şi sancţionării faptelor de discriminare.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, intimatul a arătat că nu se poate reţine în sarcina sa vreo culpă procesuală, cât timp a înţeles să indice prin acţiunea introductivă de instanţă toate părţile implicate în dosarul nr. x/2020 al CNCD.

Instanţa de fond nu a considerat că se impune introducerea în cauză şi a altor persoane raportat la caracterul de contencios administrativ al dosarului şi, mai ales, la respingerea ca tardivă a petiţiei de către CNCD, organismul administrativ jurisdicţional care a emis hotărârea atacată a cărei temeinicie/legalitate se punea în discuţie şi care era, în fapt, singura parte căreia soluţia pronunţată de instanţa de judecată trebuia să-i fie opozabilă.

Pronunţarea hotărârii nr. 794/2021 prin care a fost refuzată aplicarea actelor normative cu putere de lege atrage caracterul neconstituţional asupra întregii hotărâri, ca urmare, a apreciat intimatul, toate alegaţiile recurentului în susţinerea motivului de casare nr. 2 sunt neconstituţionale, aşadar nelegale şi neîntemeiate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 794/03.11.2021 emise de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost respinsă sesizarea sa din 29.10.2020 ca tardiv formulată.

Soluţionând cauza, curtea de apel a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat Hotărârea nr. 794/03.11.2021 pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pârâtul fiind obligat să soluţioneze în fond sesizarea formulată de petentul A. înregistrată sub nr. xla data de 29.10.2020.

Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar instanţa de control judiciar găseşte fondate criticile formulate în cadrul memoriului de recurs.

Astfel cum în mod just a apreciat pârâtul, pretinsa faptă de discriminare a fost săvărşită de părţile reclamate la 28.10.2019, atunci când petentul a primit răspuns la solicitarea sa şi a luat cunoştinţă de aceasta.

Având în vedere data sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv 29.10.2020, petiţia este tardiv formulată, fiind depăşit termenul de un an prevăzut de dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei."

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, dispoziţiile art. 41 din Anexa nr. 1 - Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă la Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, respectiv art. 62 din Anexa nr. 1 - Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă la Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui României privesc domeniul "Justiţie", fiind inserate în cuprinsul capitolului intitulat astfel.

Prin urmare, acestea nu reglementează procedura desfăşurată în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în vederea emiterii unui act administrativ, astfel cum a apreciat judecătorul fondului, pentru a se putea reţine că termenul de decădere de un an prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, redate anterior, ar fi fost suspendat.

Alt argument al instanţei de fond priveşte faptul că parcurgerea procedurii contestaţiei administrative reglementate de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 constituie o condiţie de acces ulterior la instanţa judecătorească, în raport de împrejurarea că prevederile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 arată că hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii, astfel că această procedură nu poate fi reţinută că nu a fost vizată de prevederile Decretelor mai sus menţionate.

Totodată, judecătorul fondului a reţinut că este de domeniul evidenţei că a aprecia în sensul că prevederile analizate nu sunt aplicabile procedurii derulate în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării ar fi contrar dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de care ar trebui să beneficieze.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a avut în vedere că formularea acestei contestaţii administrative către organul competent să dispună măsurile specifice constatării existenţei discriminării este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în instanţă şi că, potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa europeană a apreciat că în materie civilă termenul rezonabil are ca punct de plecare, în astfel de situaţii în care este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţei, momentul depunerii cererii în procedura prealabilă, incluzând astfel procedura prealabilă în noţiunea de proces.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 1096/2008, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"În ceea ce priveşte caracterul facultativ al jurisdicţiei administrative speciale, Curtea reţine că acesta se manifestă prin posibilitatea persoanei vătămate de a opta între a-şi valorifica dreptul pe calea administrativ-jurisdicţională şi formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul dreptului comun. În aplicarea acestor consideraţii cu valoare de principiu, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din ordonanţa criticată prevăd că "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei". Or, Curtea nu poate reţine caracterul obligatoriu al acestei jurisdicţii, întrucât legea nu prevede în sarcina persoanei vătămate obligaţia de a urma o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă sesizării instanţei de judecată, ci numai posibilitatea de a opta între cele două căi de valorificare a dreptului. Dacă în ipoteza prevăzută de art. 20 din ordonanţa criticată, persoana vătămată şi-a manifestat expres opţiunea pentru declanşarea procedurii administrativ-jurisdicţionale, şi în situaţia în care Consiliul se sesizează din oficiu, potrivit art. 21 din ordonanţă, victima discriminării îşi prezervă dreptul de opţiune, nefiind obligată să parcurgă procedura administrativ-jurisdicţională deja iniţiată."

Totodată, prin decizia nr. 1470/2009 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 19 alin. (1) lit. c) şi art. 20 alin. (2)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Curtea Constituţională a constatat că, prin Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, în raport cu o critică identică de neconstituţionalitate, s-a statuat că instituţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este o instanţă extraordinară.

Acesta este un organ al administraţiei publice centrale cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea şi combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituţional fundamental al egalităţii în drepturi. Cu acel prilej, Curtea a stabilit că, potrivit dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ- jurisdicţional şi respectă prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (5) care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare. Mai mult, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil este satisfăcut dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept care este consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Totodată, Curtea a mai reţinut că jurisdicţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are caracter obligatoriu, întrucât legea nu prevede în sarcina persoanei vătămate obligaţia de a urma o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă sesizării instanţei de judecată, ci numai posibilitatea de a opta între cele două căi de valorificare a dreptului, astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea textului art. 21 alin. (4) din Constituţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe, de admitere a cererii de chemare în judecată şi de anulare a hotărârii emise de pârât, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care se impune reformarea hotărârii atacate, prin reţinerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 178/2022 din 24 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 178/2022 din 24 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 martie 2024.