Res judicata precluding repeated voluntary principal intervention in administrative annulment proceeding

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar x/2016, reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea Raportului Corpului de Control emis de pârât la data de 17.07.2016.

Pentru termenul de judecată din 17 iunie 2022, petenta A. a formulat, în temeiul art. 61 din C. proc. civ., cerere de intervenţie principală în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat.

S-a respins cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta voluntară A. pentru termenul de judecată din 17.06.2022, ca având autoritate de lucru judecat faţă de încheierea din 07.06.2021 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, prima cerere de intervenţie voluntară principală formulată de aceeaşi intervenientă A. şi a cărei soluţii a rămas definitivă prin Decizia nr. 737/09.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac declarată

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat apel A., solicitând admiterea acestuia, indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 64 alin. (4) şi art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţie.

În motivare, a arătat că invocă nulitatea absolută a încheierii atacate întrucât instanţa avea obligaţia să comunice părţilor în cauză cererea de intervenţie, iar mai apoi să se pronunţe în cauză.

Totodată, a apreciat că invocarea pretinsei autorităţi de lucru judecat este şicanatorie întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra niciunui aspect invocat prin cererea de intervenţie la termenul de judecată din 07.06.2021.

Recurenta a invocat nulitatea absolută a încheierilor de şedinţă din prezenta cauză, precum şi a tuturor actelor de procedură întreprinse, a sentinţei pronunţate, întrucât în dosar este lipsă de procedură cu recurenta, prezenţa sa fiind absolut obligatorie în cauză.

Recurenta a invocat nulitatea absolută a încheierii de şedinţă, întrucât instanţa avea obligaţia să se pronunţe motivat, în fapt şi în drept asupra cererii de intervenţie chiar în sala de judecată. Încheierea de şdinţă este nulă absolut întrucât nu este motivată în fapt şi în drept. Astfel, instanţa nu a motivat respingerea cererii nici în fapt, nici în drept, nici în sala de judecată, nici în termenul de cinci zile în care era obligată să comunice încheierea respectivă pentru a motiva calea de atac.

Astfel, a apreciat recurenta că, din culpa instanţei, îi este încălcat dreptul la acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Recurenta a invocat excepţia nulităţii de drept a încheierii de şedinţă din 17.06.2022 întrucât instanţa de fond nu a indicat corect calea de atac şi termenul pentru exercitarea acesteia.

A solicitat recurenta admiterea recursului şi admiterea cererii de intervenţie principală, prezentând motivele pentru care justifică interes în cauză.

Recurenta a invocat excepţia nulităţii absolute a dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, întrucât Spitalul avea obligaţia să o cheme ca intervenient în cauză. În plus, instanţa avea obligaţia din oficiu să dispună introducerea sa în cauză, astfel că, până la acest moment, judecarea cauzei s-a făcut cu încălcarea legii.

Recurenta a invocat nulitatea de drept a încheierii de şedinţă din 17.06.2022 întrucât motivarea făcută de instanţă este străină de natura pricinii şi formulată cu încălcarea legii.

Recurenta a invocat nulitatea absolută a motivului absurd al instanţei că nu a parcurs procedura prealabilă în cauză.

A menţionat că instanţa interpretează greşit actul juridic dedus judecăţii întrucât consideră că cererea sa de chemare în judecată nu se încadrează în art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004.

A susţinut că instanţa interpretează greşit legea şi invocă aspecte străine de natura pricinii întrucât consideră că cererea sa privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim este subsecventă cererii de anulare a unui act adminstrativ.

A mai arătat recurenta că instanţa menţionează motive străine de natura pricinii întrucât invocă în mod fals că nu pretinde un drept propriu, dar şi că interesul său care derivă din concedierea ilegală de către Spital nu are legătură cu raportul Corpului de control.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 21 noiembrie 2023, Înalta Curte a calificat calea de atac declarată ca fiind recurs, luând act de achiesarea părţii prezente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta a invocat faptul că i-a fost încălcat dreptul la acces la justiţie şi la un proces echitabil, arătând că instanţa avea obligaţia să se pronunţe motivat, în fapt şi în drept asupra cererii de intervenţie chiar în sala de judecată. A apreciat că instanţa nu a motivat respingerea cererii nici în fapt, nici în drept, nici în sala de judecată, nici în termenul de cinci zile în care era obligată să comunice încheierea respectivă pentru a fi motivată calea de atac.

Verificând încheierea atacată, se reţine că instanţa de fond a constatat că cererea de intervenţie principală depusă pentru termenul de judecată are un conţinut identic cu cererea de intervenţie voluntară principală depusă la dosar de către aceeaşi intervenientă A. pentru termenul de judecată din 13.10.2020, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă de către completul de judecată, soluţia inadmisibilităţii rămânând definitivă prin respingerea recursului. Faţă de aceasta, instanţa a invocat autoritatea de lucru judecat a soluţiei definitive de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie voluntară principală formulată de numita A. raportat la conţinutul acesteia şi având în vedere că este a doua cerere identică de intervenţie principală formulată în acest dosar.

Recurentei i s-a acordat cuvântul asupra excepţiei invocate, iar aceasta a solicitat respingerea soluţiei de autoritate de lucru judecat.

În continuare, instanţa de fond a constatat încheiată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbateri, recurenta susţinând, printre altele, că în cuprinsul cererii de intervenţie formulate pentru acest termen de judecată există aspecte faţă de care instanţa la momentul respectiv nu s-a pronunţat, respectiv nu a ţinut cont de faptul că raportul Corpului de control menţionează şi situaţia ei în comparaţie cu Spitalul de Oftalmologie, nu menţionează şi faptul că Spitalul de Oftalmologie avea obligaţia să comunice acest raport al Corpului de Control şi că Spitalul era obligat să comunice raportul tuturor persoanelor salariate din spital care ar fi fost direct interesate să formuleze o contestaţie în instanţă.

Deliberând asupra excepţiei invocate din oficiu, instanţa de fond a constatat că cererea depusă de intervenienta A., de intervenţie voluntară principală are un conţinut identic cu cererea de intervenţie voluntară principală depusă de aceasta în octombrie 2020, care a fost soluţionată, respectiv respinsă, ca inadmisibilă prin încheierea de şedinţă din 07.06.2021, încheiere care a rămas definitivă prin decizia nr. 737/09.02.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, constatând că nu sunt aspecte noi şi că într-o a doua cerere de intervenţie voluntară principală având un conţinut identic nu pot fi analizate de către Curte critici care corespund unei căi de atac pe care petenta a avut posibilitatea să le invoce în cadrul recursului formulat împotriva încheierii din 07.06.2021, încheiere care a rămas definitivă, judecătorul fondului a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta voluntară A. în dosar pentru termenul de judecată din 17.06.2022, ca având autoritate de lucru judecat faţă de încheierea din 07.06.2021 prin care s-a respins, ca inadmisibilă prima cerere de intervenţie voluntară principală formulată de aceeaşi intervenientă A. şi a cărei soluţii a rămas definitivă prin Decizia nr. 737/09.02.2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte observă că instanţa de fond a expus motivele pentru care a respins cererea de intervenţie principală ca având autoritate de lucru judecat faţă de încheierea din 07.06.2021.

Recurenta a invocat nulitatea încheierii de şedinţă din 17.06.2022, arătând că instanţa de fond nu a indicat corect calea de atac şi termenul pentru exercitarea acesteia.

Din cuprinsul încheierii atacate, reiese că instanţa de fond a reţinut că, faţă de soluţia de respingere a cererii de intervenţie voluntară principală ca având autoritate de lucru judecat, dispoziţiile art. 64 alin. (4) ale C. proc. civ. în forma veche, aplicabile în cauză, prevăd că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

Instanţa de fond a constatat însă că dispoziţiile anterior evocate ale art. 64 alin. (4) în forma anterioară modificării sunt incidente în ipoteza respingerii cererii ca inadmisibilă pe fond, respectiv în cadrul analizei condiţiilor de admisibilitate, şi nu în ipoteza în care Curtea a respins cererea de intervenţie voluntară principală ca având autoritate de lucru judecat.

Pentru ipoteza respingerii cererii ca având autoritate de lucru judecat faţă de cererea formulată anterior şi care a primit o soluţie definitivă, a apreciat judecătorul fondului că, în măsura în care petenta doreşte, poate fi exercitată calea de atac odată cu fondul.

Înalta Curte observă că recurenta a declarat calea de atac a apelului la 22.06.2022, prezentând şi motivele în fapt şi în drept (art. 64 alin. (4) din Codul de procedură şi/sau art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţie), iar prin încheierea din 21.11.2023 calea de atac formulată a fost calificată ca fiind recurs, luându-se act de achiesarea părţii prezente.

Prin urmare, recurenta nu dovedeşte nicio vătămare pentru pretinsa neindicare a căii de atac de către instanţa de judecată, în condiţiile în care nu s-a invocat vreo excepţie în ceea ce priveşte declararea căii de atac.

A mai susţinut recurenta că invocă nulitatea absolută a încheierii întrucât instanţa avea obligaţia să comunice părţilor în cauză cererea de intervenţie, iar mai apoi să se pronunţe în cauză.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 din C. proc. civ. presupune ca părţile să-şi cunoască reciproc apărările relativ la chestiunile de fapt utile cauzei şi a celor de drept necesar a fi dezlegate de instanţa de judecată.

Drept urmare, pronunţarea de către instanţa de judecată a unei soluţii asupra unei cereri, fără ca aceasta din urmă să fie comunicată tuturor părţilor, în vederea respectării dreptului la apărare, poate avea ca sancţiune anularea hotărârii.

Însă, din perspectiva interesului ocrotit prin dispoziţiile legale enunţate, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea căreia nu i-a fost comunicată cererea în condiţiile legii.

Or, în speţă, singurii care pot invoca o astfel de neregularitate săvârşită de curtea de apel sunt intimaţii-pârâţi, astfel că această critică urmează a fi înlăturată.

Cu privire la critica privind soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Potrivit prevederilor art. 432 din C. proc. civ., "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 din C. proc. civ., sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti;

(2) efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorităţii de lucru judecat.

Elementele autorităţii de lucru judecat, atunci când se urmăreşte blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părţile, (b) obiectul şi (c) cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele procese.

În cauză, cererea de intervenţie principală depusă pentru termenul de judecată din 17.06.2022 are un conţinut identic cu cererea de intervenţie voluntară principală depusă la dosar de către aceeaşi intervenientă A. pentru termenul de judecată din 13.10.2020, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă de către completul de judecată, soluţia inadmisibilităţii rămânând definitivă prin respingerea recursului.

Prin urmare, în mod corect a fost respinsă cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta voluntară A. în acest dosar pentru termenul de judecată din 17.06.2022, ca având autoritate de lucru judecat faţă de încheierea din 07.06.2021 prin care s-a respins ca inadmisibilă prima cerere de intervenţie voluntară principală formulată de aceeaşi intervenientă A. şi a cărei soluţii a rămas definitivă prin decizia nr. 737/09.02.2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte apreciază că încheierea civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, criticile formulate neevidenţiind incidenţa motivelor de nelegalitate invocate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 martie 2024.