Audit liability for breach of budgetary discipline and double recovery of service tax fees

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.07.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României: anularea încheierii nr. 58/22.06.2017 emise de Curtea de Conturi a României; anularea punctelor din secţiunea Constatări, precum şi a măsurilor corelative din secţiunea Măsuri dispuse de la punctele I.9, II.15, II.16, II.17, II.18, II.19 din Decizia nr. 3/18.04.2017, emisă de Curtea de Conturi a României; anularea parţială, corespunzător măsurilor contestate, a Raportului de control nr. x/17.03.2017; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

I.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 12 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea şi a anulat încheierea nr. 58/2017, Decizia nr. 3/2017 şi raportul de control nr. x/2017, în parte, în ceea ce priveşte abaterile constatate şi faţă de care s-au dispus măsuri pentru pct. 11 secţiunea constatări din Decizia nr. 3/18.04.2017/II.16 secţiunea măsuri; pct. 13 secţiunea constatări din Decizia nr. 3/18.04.2017/II.17 secţiunea măsuri - în limita sumei de 69.908,86 RON; pentru pct. 14.3 şi 19 secţiunea constatări din Decizia nr. 3/18.04.2017/II.18 secţiunea măsuri; pct. 16 din secţiunea constatări din Decizia nr. 3/18.04.2017/II.19 secţiunea măsuri, cu excepţia sumei de 5.140 RON, reprezentând sporuri salariale acordate nejustificat în anul 2015. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în limita pretenţiilor admise.

I.3. Căile de atac exercitate în cauză

I.3.1. Recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României

Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a formulat recurs împotriva sentinţei, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii recurate şi rejudecând procesul în fond să se respingă în tot ca neîntemeiată acţiunea în anulare.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

I.3.1.1. Referitor la soluţia de anulare a măsurilor dispuse la pct. II. 16 din Decizia nr. 3/2017

Referitor la extinderea termenului de livrare pentru proiectul "Extensie MS soluţie de raportare avansată şi planificare bugetară", instanţa de fond a reţinut faptul că nu poate fi decelată o culpă exclusivă a vreuneia dintre părţi, întrucât nealocarea sumelor pentru investiţii a fost o consecinţă a tăierilor succesive ale alocărilor bugetare, a refuzului de alocare a sumelor propuse pentru finanţarea proiectelor prin decizii finale ale Ministerului Finanţelor, pe fondul luării unor măsuri de austeritate bugetară la nivel naţional.

Sub un prim aspect, se arată că fondurile utilizate pentru realizarea acestui proiect de investiţii proveneau din fondurile proprii ale B., investiţia nefiind suportată din fonduri de la bugetul de stat, context în care aspectele reţinute de instanţa de fond referitoare la tăierile succesive ale alocărilor bugetare şi cele privind măsurile de austeritate bugetară adoptate la nivel naţional sunt eronate. De altfel, în timpul acţiunii de control, entitatea nu a prezentat documente din care să rezulte privind sistarea realizării obiectivelor de investiţii la nivelul B., respective decizii ale Ministerului de Finanţe, aşa cum instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii recurate.

La data finalizării controlului, atât contractul încheiat cu C.N.T.E.E. B. nr. 243/31.07.2010, cât şi contractul nr. x/11.12.2012 au expirat, rămânând de executat din obiectul contractului nr. x/11.12.2012, încheiat cu C., servicii în valoare de 752.500 RON. De asemenea, din obiectul contractului nr. x/31.07.2010, încheiat cu C.N.T.E.E. B., au rămas de executat servicii în valoare de 859.975 RON, pentru care, însă sunt necesare noi angajamente dacă se hotărăşte continuarea proiectului.

Instanţa de fond a reţinut faptul că soluţia ofertată de A. S.A. este una finalizată din punct de vedere al funcţionalităţilor descrise în oferta tehnico -economică depusă, fapt evidenţiat în procesele-verbal de recepţie a fazelor analiză, proiectare, dezvoltare şi de recepţie a licenţelor şi echipamentelor.

Faţă de aspectele reţinute de instanţa de fond, se arată că în acest caz a fost întocmit la nivelul B., Procesul-verbal de recepţie la PIF nr. x/31.x, la pct. B "Constatări" s-au consemnat următoarele: " faza de tranziţie a fost realizată în proporţie de 80 %, dar nu a fost finalizată; faza producţie nu a fost realizată, dar poate fi realizată cu resurse interne DTIC şi UEFA având în vedere stadiul proiectului şi documentaţia livrată în cadrul proiectului; infrastructura hardware este uzată moral şi fizic. " Totodată, conform concluziilor din Procesul-verbal de recepţie nr. x/31.10.2018, Comisia de recepţie a stabilit măsuri necesare pentru o bună exploatare, respectiv "instruirea tuturor utilizatorilor aplicaţiilor", iar această activitate trebuia efectuată în etapa de tranziţie potrivit Comenzii nr. x/28.06.2012. În concluzie, prin Procesul-verbal de recepţie la PIF nr. x/31.10.2018, se recunoaşte faptul că cele 2 faze ale proiectului (tranziţie şi producţie) nu au fost finalizate.

Instanţa de fond a reţinut faptul că pentru bunurile livrate şi serviciile prestate, C. a emis facturi către A. S.A. la nivelul proceselor-verbal de acceptanţă, context în care nu s-a produs un prejudiciu prin necalcularea daunelor interese aferente serviciilor nelivrate. În mod greşit instanţa de fond a reţinut astfel întrucât A. S.A., pentru realizarea proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansată şi planificare bugetară", a avut încheiate 2 contracte în care a avut calităţi diferite, respectiv calitatea de prestator stabilită prin contractul nr. x/2010 încheiat cu C.N.T.E.E. B., cât şi calitatea de beneficiar stabilită prin contractul nr. x/11.12.2012 încheiat cu C.

Pe cale de consecinţă, A. S.A. avea răspunderea de a urmări derularea acestor contracte, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1990 în sensul de a realiza o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului. Or prin modul cum a procedat, intimata - reclamantă nu a urmărit respectarea clauzelor din contractul nr. x/11.12.2012 încheiat cu C. S.A. şi nici a celor din contractul nr. x/2010 încheiat cu C.N.T.E.E. B., fapt ce a condus la efectuarea de plăţi pentru achiziţia de echipamente/servicii, pentru implementarea proiectului comandat, contractele în cauza fiind expirate, neexistând posibilitatea finalizării proiectului în baza acestora.

Nerespectarea obligaţiilor contractuale de către subcontractant nu a fost sancţionată de către A. S.A., care pentru serviciile neexecutate în valoare de 752.500 RON, nu a calculat şi solicitat penalităţi respectiv o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,04% din valoarea serviciilor neprestate.

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că suma de 208.073 RON a fost facturată de A. S.A. în mod justificat, pe baza proceselor-verbale de recepţie nr. x, 5 şi 6 întocmite pentru servicii livrate şi recepţionate explicit, neexistând astfel un prejudiciu creat bugetului companiei. Or, din verificările efectuate echipa de audit a constatat că A. S.A. a facturat şi încasat de la B., suma de 208.073 RON, fără justificarea prestării efective a serviciilor, context în care nu putea fi constatat un prejudiciu în bugetul A. S.A. de vreme ce această companie a încasat necuvenit suma de 208.073 RON. Totodată, în cauză abaterile nu vizau lipsa proceselor-verbale de recepţie, ci faptul că deşi A. S.A. a subcontractat în totalitate serviciile din oferta tehnico - economică aferente proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansată şi planificare bugetară" în baza studiului cu nr. x aprobat de B., suplimentar, A. S.A. a facturat şi încasat de la B. suma de 208.073 RON, fără justificarea prestării efective a serviciilor.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut faptul că valoarea serviciilor de proiect management, în sumă de 96.700 RON a fost facturată proporţional cu serviciile recepţionate pe fiecare etapă de proiect, aceste servicii fiind justificat facturate, existând documente justificative sub acest aspect. Sub acest aspect, se arată că, în ceea ce priveşte relaţia contractuală cu C., A. S.A. a efectuat plăţi nejustificate în sumă de 96.700 RON, reprezentând servicii de project management, angajate prin contractul nr. x/11.12.2012 şi care au fost prevăzute atât în cele 7 etape de derulare prevăzute, cât şi în etapa de Definire din Oferta C. şi din caietul de sarcini "Actualizarea planului de management, reflectând modulele ce vor fi implementate, rafinarea abordării proiectului şi Realizarea planului detaliat de proiect" pentru care, a fost prevăzută şi achitată suma de 55.500 RON.

In considerentele hotărârii, instanţa de fond face referire la faptul că serviciile au fost facturate cu respectarea dispoziţiilor legale, or în acest caz auditorii nu au contestat modul de facturare a serviciilor, ci au constatat faptul că servicii de project management au fost prevăzute atât în cele 7 etape de derulare prevăzute, cât şi în etapa de Definire din Oferta C. şi din caietul de sarcini, realizându-se astfel o dublă facturare a acestor servicii.

Instanţa de fond a apreciat că expirarea garanţiei pentru echipamentele în valoare de 134.150 RON nu conduce la crearea unui prejudiciu pentru bugetul A. S.A., deoarece aceasta nu înregistrează niciun cost suplimentar legat de expirarea perioadei de garanţie a echipamentelor al căror cost a fost recuperat integral de la beneficiarul lucrării. In fapt, ceea ce instanţa de fond a reţinut din analiza materialului probator confirmă cele constatate de către echipa de audit privind faptul că A. S.A. a furnizat echipamente către B. în valoare de 134.150 RON, pentru care, garanţia a expirat fără ca proiectul să fie finalizat. Or, lipsa garanţiei nu dă posibilitatea de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă. Nerealizarea tuturor etapelor proiectului a condus la neutilizarea aplicaţiei informatice care a făcut obiectul proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansată şi planificare bugetară", C.N.T.E.E. B. fiind în posesia unor echipamente în valoare de 134.150 RON (în baza Procesului-verbal de predare -primire înregistrat sub nr. x/11.01.2013) a căror garanţie a expirat.

I.3.1.2. Cu privire la soluţia de anulare în parte a constatărilor şi măsurilor dispuse la pct. II. 17 din Decizia nr. 3/2017

Recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, întrucât deşi reclamanta avea obligaţia legală de a determina prejudiciile generate de abaterile constatate a limitat valoarea prejudiciului produs A. S.A. la suma de 69.908,86 RON, în baza concluziilor formulate prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză.

Sub un prim aspect, instanţa de fond în mod greşit a omologat concluziile expertizei privind valoarea taxei pentru servicii calculate de expert în cuantum de 69.908,86 RON. Valoarea de 69.908,86 RON a fost determinată eronat de expert şi validată de instanţa de fond, prin stabilirea diferenţei dintre valoarea taxei pentru servicii stabilită prin actul adiţional nr. x/2011, de 4,2137 euro/mp şi cea stabilită iniţial prin contractul nr. x/2009, de 3,6 euro/mp, raportat la suprafaţa închiriată (1.253,17 mp), perioada de închirierea spaţiului (15 luni) şi cursul de schimb (4,8871 RON/euro). In fapt, expertul a determinat valoarea taxei pentru servicii în funcţie de tariful de 3,6 euro/mp, rezultând suma de 410.087,82 RON (1253,17 mp x 3,6 euro/mp x 15 luni x 4,8871 RON/mp x T.V.A.) şi valoarea acestei taxe în funcţie de tariful de 4,2137 euro/mp, rezultând suma de 479.906,68 RON (1253,17 mp x 4,2137 euro/mp x 15 luni x 4,8871 RON/mp x T.V.A.), după care a efectuat diferenţa între aceste două sume.

La efectuarea acestor calcule, expertul şi implicit instanţa de fond nu au avut în vedere prevederile art. 6.2 din contractul nr. x/08.12.2009, unde părţile au stabilit modul de determinare a taxei de servicii. Or, în aceste condiţii, din valoarea taxei pentru servicii stabilite prin actul adiţional nr. x, de 4,2137 euro/mp, intimata - reclamantă avea obligaţia de a elimina acele costuri nejustificate acceptate în mod eronat în calculul de determinare a acestei taxe. Raportat la suprafaţa închiriată de 1.253,17 mp şi la intervalul de timp (15 luni) analizat, respectiv 01.01.2014 - 08.04.2015, rezultă faptul că taxa pentru servicii a fost majorată nejustificat cu suma de 3,02161 euro/mp, respectiv: Taxa pentru servicii în funcţie de veniturile anuale realizate de S.C. D. S.R.L. a fost majorată nejustificat cu 1,34233 euro/mp/lună; Taxa pentru servicii în funcţie de valoarea impozitului pe clădiri care era în sarcina proprietarului, a fost majorată nejustificat cu 1,4194 euro/mp/lună; Taxa pentru servicii în funcţie de contravaloarea serviciilor de mentenanţă instalaţii aer condiţionat şi a lucrărilor de întreţinere ascensoare, a fost majorată nejustificat cu 0,25988 euro/mp/lună.

Or, în această situaţie, prin eliminarea acestor cheltuieli nejustificate, taxa pentru servicii determinată în baza art. 6.2 din contractul nr. x/08.12.2009, trebuia diminuată cu 3,0217 euro/lună (1,34233+1,4194+0,25988), respectiv de la valoarea de 4,2137 euro/mp la valoarea de 1,1921 euro/mp. In acest caz, valoarea taxei pentru servicii achitată nejustificat în perioada 01.01.2014-08.04.2015, este de 56.799,82 euro.

Sub un alt aspect, instanţa de fond a reţinut faptul că în răspunsul la obiecţiunile la Raportul de expertiză, expertul a menţionat faptul că la data realizării verificărilor nu a avut cunoştinţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul dintre A. S.A. şi Curtea de Conturi, respectiv de sentinţa civilă nr. 2290/29.06.2019 şi decizia civilă nr. 3272/2019 pronunţate în dosarul nr. x/2014. Faţă de cele reţinute, se arată că în Raportul de control s-a făcut menţiunea că aspectul privind cuantumul taxei pentru servicii a fost constatat pentru perioada 2010 - octombrie 2013 de Curtea de Conturi a României prin Raportul de control nr. x/13.12.2013, pentru remedierea abaterii, prin Decizia nr. 2/13.01.2014, a fost dispusă măsura la pct. II. 6, măsură ce a fost menţinută fiind respinsă acţiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 Mai mult decât atât, pentru efectuarea expertizei, Curtea de Conturi a pus la dispoziţia expertului hotărârile menţionate.

Deşi instanţa de fond a avut în vedere considerentele expuse în sentinţa civilă nr. 2290/29.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, reţinând efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., totuşi a înţeles să valorifice lucrarea expertului sub aspectul corectitudinii calculelor efectuate de Curtea de Conturi a României relativ la taxa de servicii majorată nelegal, fără a ţine seama de prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, în baza cărora au fost dispuse măsurile prin decizie. In acest context, în mod greşit instanţa de fond a valorificat concluziile raportului de expertiză privind modul de determinare a contravalorii taxei pentru servicii achitată nejustificat, prin eliminarea contravalorii celor 3 componente (veniturile realizate de D.; cheltuiala cu impozitul pe clădire; cheltuielile cu serviciile de mentenantă aer condiţionat şi ascensoare) din taxa lunară de 4,2137 euro/mp stabilită prin actul adiţional nr. x la contractul nr. x/2009.

Intimata - reclamantă are obligaţia legală de a determina întinderea exactă a prejudiciilor generate de abaterile de la legalitate şi regularitate constatate, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

I.3.1.3. Soluţia de anulare a măsurilor de la pct. II. 18 din Decizia nr. 3/2017

Recurenta-pârâtă a arătat că soluţia criticată a fost determinată de interpretarea eronată de către instanţa de fond a măsurilor dispuse, reţinându-se în considerentele hotărârii recurate faptul că a fost înlăturat dreptul salariaţilor la decontarea transportului la/de la locul de muncă.

Instanţa de fond a apreciat ca nefiind relevant faptul că în aplicarea prevederilor C. civ..M. pe perioada 2016-2017, nu a fost încheiată între părţi, Nota comună prin care să fie stabilite detalii cu privire la modul de asigurare a transportului la şi de la locul de muncă. Instanţa de fond a statuat faptul că drepturile salariaţilor privind asigurarea transportului la şi de la locul de muncă a fost consacrat şi s-a acordat în baza dispoziţiilor art. 6.33 din Contractul colectiv de muncă.

Or, la art. 6.33 din C. civ..M. încheiat la nivelul A. S.A. s-a prevăzut dreptul angajaţilor de a beneficia de decontarea transportului la şi de la locul de muncă, dar numai în condiţiile stabilite prin Nota comună. în fapt, părţile urmau ca prin acesta Nota comună să stabilească condiţiile de transport, contravaloarea sumelor decontate, modul de decontare a sumelor cuvenite salariaţilor.

In acest sens, cu titlu de exemplu, în Raportul de control s-a menţionat Nota comună privind aplicarea prevederilor C. civ..M. pe perioada 2013-2015 nr. 8661/17.12.2013 (anexa nr. 195 la Raport) prin care s-a stabilit decontarea contravalorii abonamentelor lunare pe bază de factură fiscală individuală sau colectivă, o dată pe lună la valoarea integrală a unui abonament pe toate liniile de transport în comun.

Or, în lipsa unei astfel de Note comune, în anul 2016 au fost acceptată decontarea sumei de 175.517 RON, în condiţiile în care, pentru acest interval de timp nu au fost stabilite sumele pe care intimata - reclamantă s-a angajat să le suporte pentru decontarea transportului. Astfel că, deşi nu mai producea efecte, A. S.A. a utilizat în anul 2016 aceleaşi tarife şi beneficii pentru salariaţi prevăzute în Nota comună nr. 8661/2013, care a produs efecte în perioada 2013-2015. Atâta timp cât nu au fost stabilite prin Nota comună condiţiile de acordare a acestor avantaje, nu se poate reţine faptul că aceste drepturi au fost achitate în baza C. civ..M. întrucât nu a fost determinat cuantumul acestora. Instanţa de fond a mai reţinut faptul că nu au fost considerate abateri sau neregularităţi cheltuielile cu aceeaşi destinaţie înregistrate în anii 2014-2015, în aceleaşi condiţii ca şi cele din 2016.

Faţă de aceste considerente ce au stat la baza hotărârii recurate, ceea ce a omis prima instanţă a fost tocmai că în perioada 2014-2015 a produs efecte Nota comună 8661/17.12.2013, aceasta fiind emisă pentru aplicarea prevederilor C. civ..M. pe perioada 2013-2015. Această situaţie nu a fost constatată şi în anul 2016, având în vedere că în baza C. civ..M. valabil în perioada 2016-2017 nu a fost încheiată o astfel de Notă. Având în vedere cele sus menţionate, respectiv neîntocmirea unei Note comune pentru perioada 2016-2017, în mod nejustificat instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite aceleaşi condiţii ca în perioada 2014-2015.

Sub un alt aspect, instanţa de fond a stabilit că estimările Curţii de Conturi duc în realitate la anularea totală a decontărilor, iar neconcordanţele identificate pentru unii salariaţi nu pot fi extinse pentru a stabili o regulă aplicabilă tuturor. Instanţa de fond a anulat abaterea şi măsura dispusă de Curtea de Conturi, în condiţiile în care în Raportul de control au fost prezentate situaţii punctuale, concrete de nerespectare a prevederilor C. civ..M. în acordarea acestor beneficii. Curtea de Conturi nu a stabilit faptul că abaterile punctuale se regăsesc în cazul tuturor salariaţilor, tocmai de aceea fiind dispuse măsuri în sarcina conducerii entităţii pentru extinderea verificărilor şi identificarea cazurilor concrete de nerespectare a prevederilor legale, conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Cu titlu de exemplu se invocă aspectele reţinute de auditorii publici externi pe baza documentelor puse la dispoziţie de către entitatea auditată în timpul acţiunii de control. Instanţa de fond a înlăturat şi această abatere reţinută de auditorii publici externi, apreciind că lipsa unei vize atrage sancţiuni contravenţionale, dar nu limitează dreptul la decontare.

Măsurile dispuse prin decizie nu au limitat dreptul la decontare al salariaţilor A. S.A., ci au menţionat faptul că având în vedere că pentru cei doi angajaţi nu s-a identificat adresa la care aceştia locuiau, în mod logic nu se cunoştea distanţa la şi de la locul de muncă. Ori acest element, distanţa la şi de la locul de muncă era principalul element care trebuia identificat pentru a determina cuantumul beneficiilor acordate salariatului din moment ce suma decontată era condiţionată de distanţă (în sumă fixă de 60 RON-până în 15 km si 100 RON peste 15 km).

In ceea ce priveşte utilizarea de către salariaţi a autoturismelor aparţinând companiei, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că absenţa unor menţiuni în C. civ..M. nu conduce la neaplicarea altor reglementări care permit societăţii să gestioneze parcul auto, întrucât în Raportul de control s-a consemnat că utilizare a autovehiculelor pentru salariaţii cu funcţii de conducere este stabilită prin Regulamentul intern privind gestionarea, exploatarea şi întreţinerea parcului auto nr. 4800/15.07.2014 şi nr. 7410/28.09.2016. Potrivit acestor norme interne, A. S.A. stabileşte "utilizarea autovehiculelor în timpul programului de lucru cât şi în interes personal - în afara orelor de program la aprobarea directorului general stabileşte categoriile de personal cu drept de utilizare a autoturismelor, precum şi utilizarea autovehiculelor din dotare pentru ceilalţi salariaţi ai societăţii dacă este necesar".

În mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, în analiza legalităţii măsurii dispuse prin Decizia 3/2017, întrucât conducerea A. S.A. are obligaţia de a extinde verificările şi de a stabili cuantumul prejudiciului produs companiei prin punerea la dispoziţia salariaţilor, pentru a fi utilizate în scop personal, a autoturismelor aflate în parcul auto al entităţii.

I.3.1.4. Soluţia de anulare a măsurilor de la pct. II. 19 din Decizia nr. 3/2017

Recurenta a arătat că intimata - reclamantă a acordat în mod nelegal adaosuri la salarii, în sumă de 668.469 RON, tară a avea stabilite criterii pentru repartizare prin protocol încheiat cu organizaţia sindicală, în condiţiile în care, potrivit art. 6.27 (3) din C. civ..M. (valabil în perioada 2013-2016), se acordau "adaosuri salariale în funcţie de economiile la fondul de salarii pe anul în curs, criteriile si repartizarea se vor stabili prin protocol încheiat între A. S.A. şi Organizaţia Sindicală."

Pentru anul 2014, în Bugetul de venituri şi cheltuieli, cuantumul cheltuielilor cu salariile a fost programat şi aprobat în funcţie de indicatorul "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu", iar în execuţie, intimata -reclamantă a efectuat cheltuieli cu salariile de 14.514 mii RON, peste nivelul acestor cheltuieli programate de 14.404 mii RON, înregistrând un grad de realizare de 101 %, în condiţiile în care, indicatorul respectiv a fost realizat doar în proporţie de 71 %. Fără a ţine seama de realizarea indicatorului " productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu" de numai 71%, au fost acordate salarii de bază, sporuri şi indemnizaţii, în valoare totală de 14.514 mii RON din care: adaosuri la salarii în valoare totală de 496.073 RON.

Pentru anul 2015, în Bugetul de venituri şi cheltuieli, cuantumul cheltuielilor cu salariile a fost programat şi aprobat în funcţie de indicatorul "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu", iar în execuţie, entitatea a efectuat cheltuieli cu salariile de 14.614 mii RON, peste nivelul acestor cheltuieli programate de 14.404 mii RON, înregistrând un grad de realizare de 101 %, în condiţiile în care, indicatorul a fost realizat doar în proporţie de 91,83 %. Fără a ţine seama de realizarea indicatorului "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu" de 91,9%, au fost acordate salarii de bază, sporuri şi indemnizaţii şi altele, în valoare totală de 14.614 mii RON din care adaosuri la salarii în valoare totală de 5.140 RON.

Pentru anul 2016, în Bugetul de venituri şi cheltuieli, cuantumul cheltuielilor cu salariile a fost programat şi aprobat în funcţie de indicatorul " productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu", iar în execuţie, entitatea a efectuat cheltuieli cu salariile de 14.504 mii RON, peste nivelul acestor cheltuieli programate de 14.447 mii RON, înregistrând un grad de realizare de 100,3%, în condiţiile în care, indicatorul a fost realizat doar în proporţie de 98,9%. Fără a ţine seama de realizarea indicatorului "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu" de 98,9%, au fost acordate salarii de bază, sporuri şi indemnizaţii şi altele, în valoare totală de 14.614 mii RON din care adaosuri la salarii în valoare totală de 167.256 RON.

Mai mult, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că lipsa criteriilor pentru acordarea adaosurilor salariale a condus în anul 2016, la aplicarea unui artificiu prin diminuarea indemnizaţiilor de conducere/sporuri şi acordarea ulterioară aceloraşi persoane, de adaosuri salariale/prime. Astfel, prin Referatul de necesitate nr. 4283/30.05.2016, directorul Departamentului juridic a solicitat diminuarea indemnizaţiei de conducere de care beneficia, de la 70% la 55 % şi majorarea salariului lunar brut de încadrare pentru un consilier juridic, prin încadrarea într-o altă treaptă de salarizare din grila de salarizare.

Prin Decizia directorului general nr. 151/31.05.2016 s-a aprobat diminuarea indemnizaţiei de conducere pentru persoana solicitantă, fiind încheiat Actul adiţional nr. x la Contactul individual de muncă prin care a fost stabilită: "indemnizaţia de conducere conform art. 6.14 pct. A3 din CCM în derulare -55% ". Ulterior diminuării indemnizaţiei de conducere, a fost întocmit Referatul nr. x/05.12.2016 prin care, directorul Departamentului juridic a solicitat aprobarea sub formă de adaos salarial/primă, plata sumei ce s-ar fi cuvenit dacă nu se micşora indemnizaţia de conducere, respectiv plata sumei de 6.000 RON brut. Conform statului pe luna noiembrie 2016 a fost acordată sub formă de adaos/prima, suma de 6.000 RON brut.

Faptul că prin Bugetul de venituri şi cheltuieli, cuantumul cheltuielilor cu salariile a fost programat şi aprobat în funcţie de indicatorul " productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu", nu exclude urmărirea realizării acestui indicator în execuţie şi implicit acordarea salariilor în funcţie de gradul de realizare a acestui indicator, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 26/2013, iar la art. 10 din acelaşi act normativ, sunt prevăzute regulile pe care operatorii economici în execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, au obligaţia de a le respecta. Or, în situaţiile analizate în actul de control s-a constatat că prin modul cum a procedat, A. S.A. a efectuat cheltuieli cu salariile peste nivelul aprobat prin BVC în perioada 2014-2016, înregistrând un grad de realizare cuprins între 100,3% şi 101%, peste gradul de realizare a indicatorului "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu" cuprins în acelaşi interval între 71 % şi 98,9 %.

In concluzie, instanţa de fond a făcut în mod greşit aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din O.G. nr. 26/2013, întrucât nu a având în vedere faptul că proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli (capitolul cheltuielile cu salariile) a fost întocmit având în vedere indicatorul "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu", pe cale de consecinţă analiza execuţiei Bugetului de venituri si cheltuieli, Ia capitolul cheltuieli cu salariile trebuia efectuată tot ţinând seama de acest indicator. In acest context, valoarea cheltuielilor cu salariile care trebuiau efectuate de societate trebuia corelat cu gradul de realizare a acestui indicator. Or, în condiţiile nerealizării integrale, în intervalul 2014-2016, a indicatorului "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu", datorită nerealizării veniturilor, intimata - reclamantă a acordat adaosuri salariale în sumă totală 668.469 RON.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 486 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I.3.2. Recursul formulat de recurenta-reclamantă A..

Reclamanta A. şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport "A." S.A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu privire la menţinerea constatărilor de la pct. 10 privind abaterea de la măsura II.15 din Decizia nr. 3/2020; menţinerea parţială (in limita sumei de 69.908,86 RON) a constatărilor de la pct. 13 aferente măsurii II.17; menţinerea parţială (in limita sumei de 5140 RON) a constatărilor de la pct. 16 corespunzătoare măsurii II.19 şi rejudecând procesul in fond, admiterea acţiunii in anulare cu privire la constatările si masurile mai sus menţionate, cu obligarea intimatei - parate la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

I.3.2.1. Referitor la punctul 2 din încheierea nr. 58/22.06.2017, prin care a fost soluţionata contestaţia împotriva abaterii constatate la punctul 10 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II. 15 din Decizia nr. 3/18.04.2017, instanţa nu a realizat o corecta aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.

Cu privire la aceasta abatere, auditorii publici externi au consemnat nerespectarea dispoziţiilor legale privind recuperarea despăgubirilor stabilite de instanţele de judecata, pentru care au fost efectuate plăţi in suma de 616.088 RON (cu titlu de despăgubiri/cheltuieli de judecata/onorariu avocat).

I.3.2.1.1. Cu privire la suma de 99.814 RON, reprezentând despăgubiri stabilite de instanţele de judecata ca urmare a neacordării tichetelor de masa in perioada august - decembrie 2013

Neacordarea tichetelor de masa in perioada august - decembrie 2013 a fost consecinţa aplicării imediate a prevederilor legale obligatorii privind respectarea disciplinei bugetare.

Pentru A. care are statutul de filiala deţinuta in întregime de CNTEE B. -societate cu capital majoritar de stat, modalitatea de întocmire a BVC este reglementata legal, iar creşterea pentru capitolul drepturi salariale si alte drepturi ale CCM acordate salariaţilor poate fi făcuta numai conform reglementarilor Legii Bugetului de Stat si in concordant cu disp. art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 26/2013. Dispoziţiile O.G. nr. 26/2013 fiind aplicabile începând cu luna septembrie 2013, A. S.A. a fost obligata sa reducă procentul de creştere a cheltuielilor de natura salariala in funcţie de indicatorii revizuiţi comunicaţi de societatea mama, adică in limita de 0,96 %, conform adresei înregistrate la S.C. A. S.A. sub nr. x/05.09.2013.

Astfel, conform disp. art. 8.18 din contractul colectiv de muncă, A. a prevăzut in BVC-ul prezentat spre aprobare ministerului de resort prin adresa nr. x/04.03.2013, fonduri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de personal, în urma analizei efectuate de M.F.P, luând in considerare faptul ca societatea-mama si-a revizuit creşterea cheltuielilor de personal in propriul BVC, de la 3 % la 0,96 %, A. a fost obligata sa diminueze sumele prevăzute cu aceasta destinaţie, astfel încât sa se încadreze in prevederile legale.

Limita BVC 2013 pentru tichetele de masa reiese din conţinutul Ordinului nr. 1765/24.10.2013 si al Ordinului nr. 2255/29.10.2013, ambele publicate in Monitorul Oficial al României nr. 682/06.11.2013.

Analizând BVC 2013 întocmit de societate conform Ordinului nr. 214/15.02.2013, publicat in Monitorul Oficial al României nr. 100/20.02.2013, se observa ca la rândul 96, din Bugetul A. este înscrisă suma de 275.000 RON, iar conform execuţiei bugetare, societatea a achiziţionat si distribuit (potrivit listelor de distribuţie semnate de angajaţi) tichete de masa in valoare 275.000 RON, adică exact valoarea bugetata aprobata, care a fost epuizata in luna iulie 2013.

Fata de aceasta situaţie, E. a interes sa acţioneze in instanţa A. in sensul obligării acesteia la plata unor despăgubiri egală cu contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei august- decembrie 2013 proporţional cu intervalul lucrat de fiecare salariat pentru care s-a formulat acţiunea, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. In locul unei singure acţiuni formulata in numele tuturor membrilor de sindicat care au aderat la aceasta pretenţie, E. a ales sa formuleze mai multe acţiuni, având acelaşi obiect, dar cu un număr diferit al membrilor de sindicat reclamanţi. Astfel, pe rolul Tribunalului Bucureşti, s-au înregistrat 6 dosare de instanţa, având ca reclamant pe E. in numele si pentru membrii de sindicat in contradictoriu cu A., obiectul principal al tuturor acestor acţiuni fiind identic, respectiv, plata către reclamanţi a unei despăgubiri egală cu contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei august- decembrie 2013 proporţional cu intervalul lucrat de fiecare salariat pentru care s-a formulat acţiunea, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Deşi obiectul acestor acţiuni era identic, aspectele de drept supuse controlului judiciar fiind identice, apărările si înscrisurile pe care s-au fundamentat acţiunile fiind similare, soluţiile instanţelor de judecata au fost diferite. Astfel, in 2 dintre aceste dosare, instanţele au decis admiterea acţiunilor salariaţilor, in celelalte 4 acţiuni, instanţele au hotărât respingerea acţiunilor E..

Pârâta a invocat ca argument că existenţa atât a soluţiilor de admitere, cat si a celor de respingere a pretenţiilor deduse judecaţii privind tichetele de masa in litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecata in anul 2013 nu modifica obligaţia angajatorului prevăzuta de art. 253 alin. (3) din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicata, de a "recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in condiţiile art. 254 si următoarele".

Astfel, pentru aceeaşi decizie de management, respectiv neachitarea tichetelor de masa, conducătorul societăţii suporta consecinţe juridice complet diferite, contrare. Pentru o parte însemnată a salariaţilor societăţii, decizia acestuia este apreciata ca fiind întemeiată si legala, iar pentru o parte minoritara a salariaţilor aceeaşi decizie este nelegala; se mai arată că în niciunul dintre dosarele de instanţa in care cererile salariaţilor au fost admise nu s-a reţinut vreo culpa legata de instrumentarea dosarului.

I.3.2.1.2. Cu privire la despăgubirile stabilite de instanţele de judecata in cuantum de 516.274 RON urmare a concedierii unui număr de 4 salariaţi

Prin Decizia nr. 2/2013, organul de conducere al A., Consiliul de Administraţie, a decis in baza prerogativelor de care dispune, sa reorganizeze societatea, in situaţia in care, pentru anul 2014, se previziona scăderea majora a cifrei de afaceri a societăţii, aspect cu impact major asupra ratei profitului. S-a decis reorganizarea activităţii societăţii prin desfiinţarea Compartimentului Marketing si Relaţii Publice, precum si desfiinţarea tuturor compartimentelor de vânzări din cadrul Centrelor si Agenţiilor, luându-se in considerare activitatea specifica a A. S.A. care pentru piaţa terţilor este concentrata pe un segment de nisa, partea de marketing, vânzări si relaţii publice rezumându-se in realitate la acel moment doar la o activitate de vânzări concentrata exclusiv la nivelul Executivului societăţii. Totodată, s-a avut in vedere si necesitatea alocării suplimentare de posturi cu specific strict tehnic, conform Fundamentării nr. 217/11.01.2013, necesitatea de a modifica structura organizatorica si de personal in scopul eficientizarii activităţii tehnice si asigurării unui cadru organizatoric optim pentru desfăşurarea cu mai mare eficienta a activităţii de baza a societăţii.

In doctrină şi jurisprudenţă s-a subliniat în mod constant că, pentru a se reţine îndeplinirea condiţiei impuse de art. 65 alin. (2) Codul muncii, este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea.

In cazul celor 4 decizii de concediere, instanţele de judecata au hotărât sa lipsească de conţinut prerogativa angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea.

Aceeaşi opţiune au exercitat-o si auditorii externi, care au consemnat cu privire la aceasta chestiune obligaţia A. de a pune in aplicare prevederile art. 253 Codul muncii unde se prevede obligativitatea angajatorului care a plătit o despăgubire unui salariat sa recupereze suma aferenta despăgubirii de la salariatul vinovat de producerea pagubei.

Prin întâmpinarea depusa, in mod eronat, parata apreciază ca deciziile anulate nu se circumscriu "deciziei de afaceri" asa cum este prevăzuta de art. 1441 din Legea nr. 31/1990, republicata, nefiind luate pentru administrarea societăţii, ci pentru incetarea unor contracte individuale de munca fara respectarea prevederilor legale incidente in cauza. In realitate, deciziile de concediere sunt consecinţa directa a punerii in aplicare a deciziei de afaceri de restructurare a activităţii societăţii.

Pentru deciziile considerate de afaceri administratorii sunt apăraţi de răspundere. Noţiunea "deciziei de afaceri" este consacrată de art. 1441 din Legea nr. 31/1990, fiind aplicabilă, pentru identitate de raţiune, tuturor formelor de societate. Astfel, este prezumat că şi-a exercitat mandatul cu prudenţa şi diligenta unui bun administrator dacă, în momentul în care decide să ia sau să se abţină de la luarea unor măsuri privitoare la administrarea societăţii, este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii pe baza unor informaţii adecvate. Regula deciziei de afaceri are scopul de a proteja şi promova rolul administratorului ca manager al societăţii, operand în aşa fel tocmai pentru a împiedica instanţa să se impună nerezonabil asupra comerţului şi afacerilor unei societăţi.

In cazul de fata, auditorii externi aveau obligaţia de a identifica in mod obiectiv si punctual dispoziţiile contractuale si legale incalcate de membrii Consiliului de Administraţie cu prilejul exercitării prerogativei de reorganizare a activităţii societăţii, reorganizare care a determinat paguba, precum si in ce a constat imprudenta sau neglijenta acestora. Aspectul ca, o decizie de afaceri, adoptata cu respectarea dispoziţiilor statutare si legale este desconsiderata de o instanţa de judecata cu consecinţa obligării la plata unor despăgubiri, nu este de natura a atrage implicit răspunderea patrimoniala a celor responsabili de aceasta decizie de afaceri.

Natura juridica a răspunderii membrilor Consiliului de Administraţie fiind guvernata de principiile răspunderii contractuale rezultata din contractul de mandat, temeiurile de drept reţinute de auditori nu pot fi aplicabile fondului problemei. Totodată, este important sa se observe ca admiterea contestaţiilor formulate de salariaţi nu a avut la baza vreun considerent privitor la aspectele de legalitate ale deciziilor.

I.3.2.2. Referitor la punctul 4 din încheierea nr. 58/22.06.2017, prin care a fost soluţionata contestaţia impotriva abaterii constatata la punctul 13 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II.17 din Decizia nr. 3/18.04.2017

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa a făcut o greşita aplicare a dispoziţiilor legale care guvernează instituţia puterii de lucru judecat.

Contrar opiniei argumentate a expertului si celorlalte considerente exprimate de instanţele de judecata tocmai cu privire la aceste dispoziţii contractuale, instanţa de fond a înţeles sa se prevaleze de puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate in dosarul x/2014; deşi aceste hotărâri ar fi trebuit sa aibă valoarea unor prezumţii, unor mijloace de proba, care trebuiau integrate, coroborate, împreună cu celelalte probe administrate de instanţa, in fapt aceste hotărâri au primit autoritate de lucru judecat, instanţa neanalizând apărările A. si concluziile raportului de expertiza.

In legătura cu aceste constatări, recurenta-reclamantă se raliază opiniei expertului, concluziile acestuia fiind logice si pertinente, bazate pe analiza completa si nemijlocita a documentele furnizate de către cele 2 parti.

Mai mult, a invocat cele reţinute in dosarul x/2014, Tribunalul Bucureşti, in cadrul căruia s-a judecat cererea de chemare in judecata formulata de A. S.A., in contradictoriu cu F., pentru restituirea sumelor reprezentând taxa de servicii, plătite in temeiul actului adiţional nr. x la contractul de inchiriere x/2009, instanţa, in cadrul considerentelor sentinţei civile nr. 3413/20.11.2019.

Acelaşi raţionament juridic l-a avut Curtea de Apel Bucureşti in dosarul x/2014, in care s-a judecat cererea CNTEE B., in contradictoriu cu F., pentru restituirea taxei de servicii achitata in cadrul contractului de inchiriere cu F., în considererentele deciziei civile nr. 2166/17 decembrie 2015, dosar x/2014

I.3.2.3. Referitor la punctul 4 din încheierea nr. 58/22.06.2017, prin care a fost soluţionata contestaţia împotriva abaterii constatata la punctul 16 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II.19 din Decizia nr. 3/18.04.2017

Cu privire la aceasta abatere, auditorii publici externi au consemnat nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor cu salariile, respectiv in condiţiile nerealizarii indicatorului "productivitatea muncii" (luat in calcul la fundamentarea cheltuielilor cu salariile aprobate prin BVC), precum si fara a avea stabilite criterii de repartizare, prin protocol incheiat intre "A." S.A. si Organizaţia Sindicala, au fost efectuate cheltuieli cu salariile, peste nivelul celor programate si aprobate prin BVC, fiind acordate in mod nelegal adaosuri la salarii in suma de 668.469 RON.

Cu privire la suma de 5140 RON, instanţa de fond a apreciat ca aceste adaosuri salariale acordate în anul 2015 reprezintă cheltuială nejustificată înregistrată de societate.

In opinia A., suma de 5140 RON reprezintă o cheltuiala justificata, acordata personalului A., care a înregistrat rezultate profesionale deosebite in cursul anului 2015. Totodată, trebuie reţinut ca societatea are ca obiect principal de activitate-activitatea de telecomunicaţii, piaţa muncii pe acest segment fiind marcata de o concurenta acerba, mobilitatea specialiştilor din acest domeniu fiind cea mai crescută. Acest fapt a determinat ca posturile cheie din activitatea societăţii sa fie ocupate de specialişti pentru care societatea nu are înlocuitori, in condiţiile in care piata telecomunicaţiilor înregistrează un mare deficit in ceea ce priveşte forţa de munca calificata, astfel, fiind imperios necesar ca aceşti oameni sa fie fidelizati prin toate mijloacele.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 486 si art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Recurenta-reclamantă A.. a înregistrat la dosarul cauzei, întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

I.4.1.1. Referitor la abaterea descrisa la punctul 11 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II.16 din Decizia nr. 3/18.04.2017

Reclamanta a redat concluzia expertizei aferenta acestei abateri, conform căreia în temeiul dispoziţiilor contractuale analizate, coroborat cu informaţiile din corespondentele dintre parti si documentele de proiect analizate, expertul apreciază ca A. S.A. nu era indreptatita sa solicite daune interese Achizitorului B., prin urmare nu inregistreaza un prejudiciu adus bugetului A..

Cu privire la suma de 752.500 RON - valoare servicii nexecutate din contractului nr. x/11.12.2012 incheiat de A. S.A. cu C. pentru care nu s-au calculat, evidenţiat si solicitat penalităţi in cota procentuala de 0,04 %, se arată că în legătura cu aceasta abatere, instanţa a încuviinţat obiectivul I.3 de expertiza contabila, iar concluzia expertizei aferenta acestei abateri a fost în sensul că din conţinutul documentelor justificative si al corespondentelor purtate intre A. si C., pe de o parte, dar si intre A. si B., pe de alta parte, nu a fost stabilita culpa subcontractorului pentru nelivrarea ultimelor doua etape de proiect. Pentru bunurile livrate si serviciile prestate de către C., pe perioada de derulare a proiectului, acesta a emis facturi către A. strict la nivelul proceselor-verbale de acceptanta emise de cele trei parti pe fuxul Subcontractor - Prestator - Achizitor. Intr-o atare situaţie expertul apreciază ca A. S.A. nu era indreptatita sa solicite daune interese subcontractorului C., prin urmare nu s-a creat un prejudiciu bugetului A. S.A. prin necalcularea daunelor interese aferent serviciilor nelivrate din contractual x/2012. A. S.A. nu era indreptatita sa solicite daune interese subcontractorului C., prin urmare nu s-a creat un prejudiciu bugetului A. S.A. prin necalcularea daunelor interese aferent serviciilor nelivrate din contractual x/2012.

Cu privire la suma de 301 RON - penalităţi pentru servicii neprestate de C. in valoare de 752.500 RON, in baza contractului nr. x/11.12.2012 incheiat de A. S.A. cu C., instanţa a incuviintat obiectivul I.4 de expertiza contabila, iar concluzia expertizei aferenta obiectivului nr. I.4 a fost în sensul că, având in vedere dispoziţiile art. 10.1. din contractual x/11.12.2012, expertul apreciază ca A. S.A. nu era îndreptăţită sa solicite C. penalităţi contractuale in temeiul art. 10.1 din contractual x/2012, prin urmare nu se poate identifica un prejudiciu adus bugetului A..

Cu privire la suma de 208.073 RON - suma incasata suplimentar de A. de la B. in condiţiile subcontractarii serviciilor, se arată că prin oferta tehnica A. cu numărul x/25.07.2012 in valoare de 3.898.980 RON, fara TVA, acceptata de Achizitorul B. sunt menţionate servicii executate de terţi 3.598.625 RON, fara TVA si servicii executate de A. in valoare de 300.355 RON, fara TVA; faptul ca A. a subcontractat servicii in cuantum de 208.073 RON către C. nu echivalează cu neprestarea serviciilor către B. si nu semnifica faptul ca aceasta plata este una suplimentara, având in vedere ca aceste servicii au fost livrate efectiv si recepţionate, iar valoarea totala ofertată si acceptata de Achizitor nu a fost depăşita.

Concluzia expertizei aferenta acestei abateri a fost în sensul că, coroborând oferta tehnico-economica depusa de A., coroborat cu informaţiile din procesele-verbale de recepţie nr. x pentru etapa de definire, nr. 5 pentru etapa de analiza si proiectare si nr. 6 pentru etapa de dezvoltare, expertul concluzionează ca serviciile recepţionate explicit ca fiind livrate direct de A. in cadrul proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansata si planificare bugetara" sunt incluse in oferta depusa si acceptata de Achizitor.

Totodată, având in vedere documentele justificative analizate expertiza concluzionează ca serviciile livrate de A. S.A. in cadrul a 3 etape de poriect si recepţionate de Achizitor, in suma de 208.073 RON, fara TVA, au fost facturate si încasate in mod justificat. Suma de 208.073 RON a fost facturata de A. S.A. in mod justificat pe baza proceselor-verbale de recepţie nr. x,5 si 6, întocmite de parti pentru servicii livrate si recepţionate explicit in etapa de definire (8.878.43 RON), etapa de analiza si proiectare (73.289,10 RON) si etapa de dezvoltare (125.916 RON). Expertiza apreciază ca in acest context nu se poate pune problema existentei unui prejudiciu creat bugetului A. S.A..

Cu privire la suma de 96.700 RON - suma încasata nejustificat de către C. de la A. ca servicii de project management, concluzia expertizei aferenta acestei abateri a fost în sensul că serviciile de management de proiect au fost facturate in mod justificat, existenta acestora fiind susţinuta de documente justificative confirmate atât de beneficiarul A. S.A. cat si de beneficiarul final B.. Prin urmare expertul apreciază ca serviciile de management de proiect in suma de 96.700 RON, fara TVA, au fost datorate de A. către C. fiind facturate cu respectarea dispoziţiilor legale si nu se identifica un prejudiciu creat bugetului A. S.A..

Cu privire la suma de 134.150 RON - valoarea echipamentelor furnizate pentru care garanţia a expirat fara ca proiectul sa fie finalizat, se arată că în mod corect a reţinut prima isntanţă, că analizând corespondenta intre documentele primite si emise de A. S.A. referitoare la livrarea de bunuri in cadrul proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansata si planificare bugetara" se constata ca nu exista un prejudiciu creat bugetului A. S.A. împrejurarea ca garanţia echipamantelor a expirat inainte finalizarea proiectului nu poate conduce la înregistrarea unui prejudiciu adus bugetului A. S.A., atât timp cat aceasta nu inregistreaza nici un cost suplimentar legat de expirarea perioadei de garanţie a echipamentelor achiziţionate conform documentelor de proiect si a căror cost a fost integral recuperate prin refacturarea către clientul final.

I.4.1.2. Referitor la abaterea descrisa la punctul 13 si a măsurii corelative dispuse la pct. II.17 din Decizia nr. 3/18.04.2017.

Cu privire la aceasta măsura, instanţa constatând ca chestiunea litigioasa circumscrisa modului de calcul/majorării taxei de servicii a fost deja analizata si dezlegata de hotărâri judecătoreşti definitive a analizat raportul de expertiza si a decis ca: "Instanţa va valorifica insa lucrarea expertului sub aspectul corectitudinii calculelor făcute de parata relativ la taxa de servicii majorata nelegal si la cuantumul total al prejudiciului vizat la aceasta abatere. Se retine din raportul de expertiza ca valoarea neconformi tatii determinate de auditorii externi ai Curţii de Conturi nu este calculata corect, pe baza dispoziţiilor contractuale încheiate intre parti. Expertul arata ca in măsura in care se va retine ipoteza cade lucru conform cu care actul adiţional nr. x/14.04.2011 majorează nejustificat taxa de servicii, diferenţa maxima de taxa pentru servicii stabilita pentru o perioada de 15 luni (1 ianuarie 2014-8 aprilie 2015) ar putea fi de 69.908,86 RON".

I.4.1.3. Referitor la abaterea descrisa la punctul 14.3 si 19 si a măsurii corelative dispuse la pct. II.18 din Decizia nr. 3/18.04.2017, reclamanta a reluat reţinerile primei instanţe, fără a aduce apărări noi.

I.4.1.4. Referitor la abaterea constatata la punctul 16 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II.19 din Decizia nr. 3/18.04.2017

Reclamanta a făcut referire la concluzia expertizei aferenta acestei abateri, prin care s-a reţinut că, pentru anul 2014, planificarea cheltuielilor de natura salariala respecta dispoziţiile art. 9, alin. (3) din O.G. nr. 26/2013, art. 48 din Legea 356/2013 iar realizarea cheltuielilor de natura salariala se încadrează in dispoziţiile art. 10, aţin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o pârtiei păţi e majoritară. De asemenea, pentru anul 2015, realizarea cheltuielilor de natura salariata nu se încadrează in dispoziţiile art. 10, alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici ia care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară. In acest context, in opinia expertului, suma de 5.140 RON, reperzentand adaosuri salariate nu se incadreaza in dispoziţiile legale. În fine, pentru anul 2016, planificarea cheltuielilor de natura salariata respecta dispoziţiile art. 9, alin. (3) din O.G. nr. 26/2013, art. 54 din Legea 339/2015 iar realizarea cheltuielilor de natura salariata se incadreaza in dispoziţiile art. 10, alin. (1) tit. a) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare ta nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriate sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.

In mod temeinic si legal, fata de ampla argumentare a expertizei, analizând intregul material probator, instanţa a constatat din actele depuse de reclamanta, ca au fost prognozate pentru anul 2014 cheltuieli de de natura salanala in valoare de 15.459 mii RON si au fost realizate cheltuieli de natura salanala in valoare de 15.457 mii RON.

In raport de aceste date, instanţa a considerat juste concluziile expuse de către expert in sensul ca pentru anul 2014 planificarea cheltuielilor de natura salariala respecta O.G. nr. 26/2013 si Legea nr. 356/2013, iar realizarea cheltuielilor de natura salariala se incadreaza in limitele vizate de art. 10 din O.G. nr. 26/2013. Relativ la execuţia bugetara pentru anul 2015, Curtea a constatat din actele depuse de reclamanta ca au fost prognozate cheltuieli de natura salariala pentru anul 2015 in cuantum de 15.355 mii RON, fiind realizate cheltuieli de natura salariala in valoare de 15.472 mii RON. In raport de aceste date, instanţa a considerat ca realizarea cheltuielilor de natura salariala nu se incadreaza in limitele vizate de art. 10 din O.G. nr. 26/2013, suma de 5140 RON, reprezentând adaosuri salariale fiind suportata in afara cadrului legal incident.

In ceea ce priveşte execuţia bugetara pentru anul 2016, instanţa a constatat din actele depuse de reclamanta ca au fost prognozate cheltuieli de natura salariala pentru anul 2016 in cuantum de 15.587 mii RON, fiind realizate cheltuieli de natura salariala in valoare de 15.586 mii RON. In raport de aceste date, instanţa a considerat juste concluziile expuse de către expert in sensul ca pentru anul 2016 planificarea cheltuielilor de natura salariala respecta O.G. nr. 26/2013 si Legea nr. 356/2013, iar realizarea cheltuielilor de natura salariala se incadreaza in limitele vizate de art. 10 din O.G. nr. 26/2013.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi următoarele, art. 490, art. 486 si art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.

I.4.2. Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs depuse de recurenta - reclamantă.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

I.4.2.1. Cu privire la criticile aduse soluţiei de soluţiei de respingere a cererii de anulare a măsurilor dispuse la pct. II. 15 din Decizia nr. 3/2017 aferente abaterii nr. 10

I.4.2.1.1. Recurenta - reclamantă susţine că la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de anulare a măsurilor dispuse la pct. II. 15 din Decizia nr. 3/2017, instanţa nu a realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, însă în dezvoltarea acestor motive reiterează argumentele invocate în fond, fără a aduce critici pentru nelegalitate hotărârii recurate.

In mod corect instanţa de fond a reţinut obligaţiile ce îi reveneau reclamantei în raport de dispoziţiile art. 253 alin. (1) din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Constatările Curţii de Conturi valorificate prin măsurile de la pct. II. 15 din Decizia nr. 3/2017 vizau faptul că, pentru sumele plătite ca despăgubiri, până la data controlului, societatea în calitate de angajator, nu a dispus măsuri în vederea stabilirii şi recuperării lor de la salariatul/persoana vinovată de producerea pagubei.

Recurenta - reclamantă, potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (3) din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, în calitate de angajator, plătind sumele respective cu titlu de despăgubiri, avea obligaţia de a "recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 254 şi următoarele ".

Dispoziţiile legale sus-menţionate nu sunt opţionale ci imperative, situaţie în care, echipa de audit a reţinut în Raportul de control, faptul că societatea nu a urmărit recuperarea pagubei înregistrate ca urmare a plăţilor efectuate reprezentând despăgubiri/cheltuieli de judecată.

În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că ceea ce se impută nu este punerea în executare a hotărârilor instanţelor de judecată, ci atitudinea ulterioară a societăţii de pasivitate în recuperarea de la persoanele vinovate a sumelor plătite (în baza hotărârilor instanţelor de judecată) ce constituie prejudicii. Atât în cazul despăgubirilor acordate în anul 2015, cât şi a celor plătite în anul 2016, sumele achitate au fost suportate pe costuri, nefiind cheltuieli efectuate pentru realizarea obiectului de activitate, respectiv nu au în corespondent o contraprestaţie şi sunt cauzate de îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către unele persoane responsabile.

În ceea ce priveşte suma de 99.814 RON, reprezentând despăgubiri stabilite de instanţele de judecată urmare a neacordării tichetelor de masă în perioada august - decembrie 2013 unui număr de 87 angajaţi, se arată că, din documentele puse la dispoziţie de societatea recurenta - reclamantă în timpul acţiunii de control, echipa de audit a constatat faptul că pe rolul instanţelor de judecată, au existat litigii generate de neacordarea tichetelor de masă. Astfel, A. S.A. a plătit conform hotărârilor instanţelor de judecată, suma de 91.878 RON reprezentând despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei august - decembrie 2013 acordate proporţional cu intervalul lucrat de fiecare salariat pentru care s-a formulat acţiunea (din care indicele de inflaţie actualizat la data plăţii în sumă totală de 1.236 RON) şi cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat în sumă de 7.936 RON.

I.4.2.1.2. In ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor legale de recuperare a despăgubirilor stabilite de instanţele de judecată în sumă de 616.088 RON, achitate de către societate pentru concedierea nelegală a 4 salariaţi, de la persoanele responsabile de producerea lor, prin apărările formulate în cauză s-a susţinut că hotărârile judecătoreşti pronunţate "ar lipsi de conţinut prerogativa angajatorului de a hotăra asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea " .

Faţă de împrejurarea că în baza acelor sentinţe au fost efectuate plăţile în cauză, instanţa de fond în mod corect a reţinut că hotărârile sunt definitive şi nu pot fi puse sub semnul întrebării, iar conform art. 253 din Codul muncii, societatea în calitate de angajator care a plătit despăgubirea era obligată a recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 254 din Codul muncii.

În mod corect instanţa de fond nu a primit ca întemeiate susţinerile A. S.A. privind calificarea deciziilor de concediere ca fiind "decizii de afaceri" care nu ar atrage răspunderea administratorilor, atâta timp cât este evident că prin hotărâri judecătoreşti definitive s-a constatat că respectivele acte au fost emise în mod nelegal prin încetarea în mod unilateral şi nejustifîcat a celor 4 contracte individuale de muncă, şi nu ca o consecinţă a reorganizarea activităţii societăţii.

De reţinut că deciziile anulate de către instanţele judecătoreşti, contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă nu se circumscriu "deciziei de afaceri" aşa cum este prevăzută de art. 144' alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, nefiind luate pentru administrarea societăţii, ci pentru încetarea unor contracte individuale de muncă fără respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

Abaterile au fost reţinute în raport de dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din O.G. nr. 119/1990, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora societatea avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului, or prin modul cum a procedat nu a urmărit recuperarea pagubei înregistrate prin plata despăgubirilor în baza hotărârilor instanţelor de judecată, de la persoanele responsabile de producerea ei.

I.4.2.2. Cu privire la soluţia de menţinere în parte a constatărilor şi măsurilor dispuse la pct. II. 17 din Decizia nr. 3/2017 aferente abaterii nr. 13

Recurenta - reclamantă nu invocă încălcarea unor norme de drept material de către instanţa de fond, ci reia argumentele pentru care în opinia sa măsura este nelegală.

În mod corect instanţa de fond nu a primit apărările reclamantei fundamentate pe concluziile expertizei întrucât chestiunea litigioasă a fost analizată şi dezlegată prin hotărâri judecătoreşti definitive. Astfel, asupra modului în care a fost acceptată majorarea nejustificată a taxei pentru servicii, prin includerea unor cheltuieli nedatorate (cheltuieli aferente activităţii de curăţenie, impozitul pe clădiri, serviciile de mentenanţă instalaţii aer condiţionat şi a lucrărilor de întreţinere ascensoare), s-au pronunţat, în mod definitiv şi irevocabil, instanţele de judecată în dosarul nr. x/2014, respectiv prin sentinţa civilă nr. 2290/29.06.2016 şi decizia civilă nr. 3272/12.06.2019.

In mod corect instanţa de fond a avut în vedere considerentele expuse în sentinţa civilă nr. 2290/29.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, intrate în puterea lucrului judecat; ulterior, soluţionând cauza pe fond, în mod corect instanţa a apreciat în dosarul nr. x/2017 că este ţinută de cele statuate în hotărârea anterioară, privind modul de calcul/majorarea taxei de servicii, chestiunea fiind analizată şi dezlegată prin în mod definitiv, nu mai putea fi pusă în discuţie şi nu putea fi tranşată diferit.

I.4.2.3. Cu privire la măsurile de la pct. II. 19 din Decizia nr. 3/2017 dispusă pentru suma de 5140 RON aferente abaterii nr. 16

Recurenta - reclamantă nu aduce nicio critică hotărârii recurate, care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă a susţinut prin recursul formulat doar că, în opinia sa, suma de 5140 RON reprezintă o cheltuială justificată acordată personalului A. S.A., care a înregistrat rezultate profesionale deosebite în cursul anului 2015, invocând deficitul de forţă de muncă calificată înregistrat pe piaţa telecomunicaţiilor.

Pârâta a solicitat înlăturarea ca nefondate a susţinerilor recurentei -reclamante, deoarece în mod corect s-a reţinut în analiza acestui capăt de cerere faptul că pentru anul 2015, au fost prognozate cheltuieli de natură salarială în valoare de 15.335 mii RON şi au fost realizate în anul 2015 cheltuieli de natură salarială în valoare de 15.472 mii RON. Expertiza a indicat că rata realizat/planificat a fost de 100,76 %. In raport de aceste date, instanţa de fond a constatat că realizarea cheltuielilor de natură salarială nu se încadrează în limitele vizate de art. 10 din O.G. nr. 2/2013, suma de 5140 RON reprezentând adaosuri salariale fiind suportate în afara cadrului legal incident.

Faptul că prin Bugetul de venituri şi cheltuieli, cuantumul cheltuielilor cu salariile a fost programat şi aprobat în funcţie de indicatorul " productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu"', nu exclude urmărirea realizării acestui indicator în execuţie şi implicit acordarea salariilor în funcţie de gradul de realizare a acestui indicator, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din O.G. nr. 26/2013. De asemenea la art. 10 din acelaşi act normativ, sunt prevăzute regulile pe care operatorii economici în execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, au obligaţia de a le respecta.

În concluzie, în mod corect instanţa de fond a menţinut măsura dispusă Ia pct. II. 19 din Decizia nr. 3/2017, cu privire la suma de 5140 RON, constatând ca a fost suportată cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 26/2013.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 490 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

I.5. Răspunsurile la întâmpinări

I.5.1. Reclamanta A. şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport "A." S.A. a depus răspuns la întâmpinarea intimatei - parate Curtea de Conturi a României, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de aceasta, reluând susţinerile din cadrul cererii sale de recurs.

I.5.2. Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus note scrise, prin care a solicitat înlăturarea ca nefondate a susţinerilor intimatei -reclamante, A. S.A., din întâmpinarea depusă de aceasta la recursul declarat de recurenta - pârâtă, Curtea de Conturi a României, reluând susţinerile din cererea sa de recurs.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererilor de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A.. şi de pârâta Curtea de Conturi a României, în limitele şi pentru considerentele ce succedă:

II.1. Motivul de casare invocat de reclamantă referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă cu privire la punctul 2 din încheierea nr. 58/22.06.2017, prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva abaterii constatate la punctul 10 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II. 15 din Decizia nr. 3/18.04.2017

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa nu a realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990; cu privire la aceasta abatere, auditorii publici externi au consemnat nerespectarea dispoziţiilor legale privind recuperarea despăgubirilor stabilite de instanţele de judecata, pentru care au fost efectuate plăţi in suma de 616.088 RON (cu titlu de despăgubiri/cheltuieli de judecata/onorariu avocat).

Această abatere conţine două categorii de sume imputate.

II.1.1. Cu privire la suma de 99.814 RON, reprezentând despăgubiri stabilite de instanţele de judecată ca urmare a neacordării tichetelor de masa in perioada august - decembrie 2013

II.1.1.1. Elemente de fapt reţinute de prima instanţă

În anul 2015, A. S.A. a efectuat plăţi în sumă de 99.814 RON, reprezentând despăgubiri stabilite de instanţele de judecată ca urmare a neacordării tichetelor de masă în perioada august- decembrie 2013 pentru 87 angajaţi.

S-a apreciat de către Curtea de Conturi că nu au fost respectate prevederile art. 253 alin. (1), (3) ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, prevederile art. 1, art. 10 alin. (4) O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv.

La punctul 15 din Decizie sunt indicate măsurile necesar a fi luate de către reclamantă, respectiv reanalizarea cauzelor care au condus la efectuarea plăţilor în suma totală de 616.088 RON (cu titlu de despăgubiri/cheltuieli de judecata/onorariu avocat), în vederea identificării persoanelor vinovate de producerea pagubei înregistrate ca urmare a acestor plăţi, prezentarea şi aprobarea rezultatului analizei în Consiliul de administraţie şi AGA, după care se va pune în aplicare hotărârea acestora, se vor dispune măsuri de recuperare în condiţiile legii inclusiv a beneficiilor nerealizate, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat inclusiv a dividendelor cuvenite acţionarului unic şi virarea acestora pe destinaţiile legale, inclusiv accesoriile aferente calculate până la data plăţii.

II.1.1.2. Argumentele reţinute de prima instanţă

Prima instanţă a reţinut că nu pot fi primite aserţiunile reclamantei legate de faptul că deciziile pronunţate de instanţele de judecată ar lipsi de conţinut prerogativa angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea, în speţă fiind vorba de hotărâri judecătoreşti definitive a căror executare şi obligativitate nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării. Litigiile respective au vizat tocmai verificarea modului în care reclamanta a respectat legislaţia muncii legat de disponibilizarea unor salariaţi şi de acordarea tichetelor de masă, faptul că unele acţiuni au fost admise fiind tocmai rezultatul verificării în concret a situaţiei fiecărui reclamant, corelativ cu probele prezentate distinct de părţi în fiecare dosar.

Faţă de împrejurarea că în baza sentinţelor respective au fost efectuate plăţi, conform art. 253 din Codul Muncii, reclamanta ca angajator care a plătit despăgubirea era obligată a recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 254 din Codul Muncii. De asemenea, sentinţele judecătoreşti au stabilit şi obligarea la plata de cheltuieli de judecată pe lângă despăgubirile datorate ca urmare a neacordării tichetelor de masă pentru 87 angajaţi în perioada august- decembrie 2013.

Reclamanta nu a efectuat niciun demers în sensul recuperării şi identificării persoanelor vinovate, iar referirile la răspunderea exclusivă a Consiliului de Administraţie care a decis reorganizarea societăţii nu pot fi primite în raport de obligaţiile clare ce îi reveneau în calitate de angajator.

Câtă vreme reclamanta nu a iniţiat nicio analiză şi verificare a cauzelor care au dus la efectuarea acestor plăţi, nu a identificat persoanele vinovate de producerea acestor rezultate şi nu a propus Consiliului de Administraţie rezultatele analizei pentru a se decide corelativ măsuri de către acesta nu se poate reţine conformarea reclamantei la reglementarea stabilită prin Legea nr. 94/1992, prin O.G. nr. 119/1999 şi Codul Muncii.

Instanţa mai arată că în ceea ce priveşte tichetele de masă pentru care nu au existat iniţial alocări bugetare reclamanta nu se poate prevala de deciziile Ministerului Finanţelor, ea având la îndemână posibilitatea de a solicita rectificarea ulterioară a bugetului, alocarea de noi resurse, în scopul de a asigura onorarea obligaţiilor ce îi reveneau ca angajator faţă de salariaţii săi. Bugetul de venituri şi cheltuieli este un instrument ce poate fi ajustat pe parcursul exerciţiului său, legiuitorul având în vedere tocmai intervenirea unor evenimente noi importante, prin raportare la fundamentarea bugetului cu circa 6 luni anterior anului de aplicare. Demensurile diligente de previzionare şi acţiune pe termen mediu nu au fost însă o preocupare pentru reclamantă, sens în care aceasta nu a probat că ar fi urmărit obţinerea unor suplimentări de alocare bugetară pentru a se conforma obligaţiilor de achitare a tichetelor de masă anterior promovării acţiunilor în instanţă de către cei 87 de salariaţi ai săi.

Ceea ce organele de control au constatat ca abatere este tocmai pasivitatea reclamantei în a urmări recuperarea prejudiciului în raport de obligaţiile ce-i reveneau incontestabil în baza art. 253 din Codul muncii în forma în vigoare la momentul naşterii raporturilor juridice respective.

Prima instanţă a subliniat că, în analiza contestaţiei reclamantei, pârâta a avut în vedere toate argumentele dezvoltate de petentă relativ la această abatere, nefiind deci justificată apărarea reclamantei centrată pe necercetarea tuturor elementelor aduse în contestaţia administrativă. Pârâta a arătat doar că argumentaţia reclamantei nu a relevat împrejurări noi de natură a schimba cele reţinute de organele de control în raport şi decizie, nefiind deci vorba de o ignorare a celor expuse de reclamantă aşa cum aceasta eronat pretinde.

II.1.1.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă şi a apărărilor aferente

Înalta Curte constată pertinenţa motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă cu privire la greşita aplicare a legii de către prima instanţă raportat la neacordarea tichetelor de masă.

Astfel, neacordarea tichetelor de masa in perioada august - decembrie 2013 a fost consecinţa aplicării imediate a prevederilor legale obligatorii privind respectarea disciplinei bugetare în conformitate cu disp. art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 26/2013, potrivit cărora:, (4)Pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 1 lit. c) care au statutul de filiale si a căror activitate depinde de contractele încheiate cu societatea-mama in proporţie mai mare de 60 %, creşterea cheltuielilor de natura salariata nu poate fi mai mare decât creşterea acordată de societatea-mama."

Or, deciziile instanţelor de judecată care au obligat reclamanta la acordarea tichetelor de masă descarcă autoritatea de existenţa vreunei culpe în neacordarea lor iniţială; în lumina acestor decizii de speţă, nu se poate reţine nici măcar aparenţa unui comportament culpabil al reclamantei sau al vreunui salariat implicat în decizia de neacordare a tichetelor de masă.

Ţinând cont de obligaţia de respectare a hotărârilor judecătoreşti, plata acestor sume făcută benevol nu poate fi imputabilă vreunui salariat, cât timp nici nu era supusă vreunui drept de apreciere.

Astfel, este necontestat faptul că A. are statutul de filiala deţinută in întregime de CNTEE B. -societate cu capital majoritar de stat, astfel că modalitatea de întocmire a BVC şi inclusiv creşterea pentru capitolul drepturi salariale si alte drepturi ale CCM acordate salariaţilor poate fi făcuta numai conform reglementarilor Legii Bugetului de Stat si in concordanţă cu disp. art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 26/2013.

Dispoziţiile O.G. nr. 26/2013 au fost aplicabile începând cu luna septembrie 2013, astfel că reclamanta A. S.A. a fost obligata sa reducă procentul de creştere a cheltuiellilor de natura salariala in funcţie de indicatorii revizuiţi comunicaţi de societatea mama, adică in limita de 0,96 %, conform adresei inregistrate la S.C. A. S.A. sub nr. x/05.09.2013.

Deşi conform disp. art. 8.18 din contractul colectiv de muncă, A. a prevăzut in BVC-ul prezentat spre aprobare ministerului de resort prin adresa nr. x/04.03.2013, fonduri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de personal, în urma analizei efectuate de M.F.P, luând in considerare faptul ca societatea-mama si-a revizuit creşterea cheltuielilor de personal in propriul BVC, de la 3 % la 0,96 %, A. a fost obligata sa diminueze sumele prevăzute cu aceasta destinaţie, astfel încât sa se incadreze in prevederile legale.

Ca urmare a acţiunilor formulate în faţa instanţei de judecată, având ca obiect obligarea reclamantei la plata unor despăgubiri egală cu contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei august- decembrie 2013 proporţional cu intervalul lucrat de fiecare salariat pentru care s-a formulat acţiunea, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, au fost înregistratrate 6 dosare care însă au primit soluţii diferite. Astfel, in 2 dintre aceste dosare, instanţele au decis admiterea acţiunilor salariaţilor, in celelalte 4 acţiuni, instanţele au hotărât respingerea acţiunilor E..

Invocarea practicii neunitare a instanţelor de judecată a fost făcută de către pârâtă în defavoarea reclamantei, cu argumentul că existenţa atât a soluţiilor de admitere, cat si a celor de respingere a pretenţiilor deduse judecaţii privind tichetele de masa in litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecata in anul 2013 nu modifica obligaţia angajatorului prevăzuta de art. 253 alin. (3) din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicata, de a "recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in condiţiile art. 254 si următoarele".

Or, Înalta Curte constată că nu se regăseşte în cauză noţiunea de decizie de management, achitarea acestor sume nefiind făcută ca urmare a exercitării unui drept de apreciere de către conducerea societăţii, ci în executarea (obligatorie) a unor hotărâri judecătoreşti definitive, neexecutare ce ar fi constituit faptă penală.

Fără a intra în cercetarea cauzelor care ar fi putut determina soluţiile diferite ale instanţelor în cele 6 cauze considerate similare, indiferente de o eventuală instrumentare defectuoasă a dosarelor din perspectiva apărării pârâtului, existenţa unor hotărâri judecătoreşti care obliga la plata către salariaţi a tichetelor de masă constituia o obligaţie legală de executare a dispozitivului hotărârii în sarcina acestuia.

Potrivit art. 622 alin. (1), (2) şi 3 din C. proc. civ.:

"Art. 622

(1) Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

(3) Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare."

Constatările Curţii de Conturi valorificate prin măsurile de la pct. II. 15 din Decizia nr. 3/2017 vizau faptul că, pentru sumele plătite ca despăgubiri, până la data controlului, societatea în calitate de angajator, nu a dispus măsuri în vederea stabilirii şi recuperării lor de la salariatul/persoana vinovată de producerea pagubei.

Or, faţă de cele anterior menţionate, pârâta nu a justificat nici măcar incipient în ce constau indiciile de culpă în sarcina societăţii (în neplata iniţială a tichetelor de masă acordate prin hotărârile judecătoreşti definitive obţinute ulterior de angajaţi), în măsura în care aceasta s-a întemeiat în mod obiectiv în stabilirea bugetului pe modificarea legislativă anterior menţionată; mai mult, existenţa unor hotărâri judecătoreşti care au confirmat alegerea societăţii de neplată a acestor tichete de masă în perioada vizată întăreşte lipsa de indicii privind existenţa unui comportament culpabil al angajaţilor societăţii responsabili cu luarea acestei decizii.

Astfel, nu se poate avea în vedere, în stabilirea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, posibilitatea strict teoretică de a se efectua verificări pentru recuperarea de la persoanele vinovate a sumelor plătite (în baza hotărârilor instanţelor de judecată) ce constituie prejudicii; faptul că sumele achitate au fost suportate pe costuri, nefiind cheltuieli efectuate pentru realizarea obiectului de activitate, nu au în corespondent o contraprestaţie nu poate determina automat concluzia că sunt cauzate de îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către persoanele responsabile, în faţa evidenţei argumentelor legale contrare (sprijinirea refuzului de plată a acestor tichete de masă pe textul legal al art. 9 din alin. (4) din O.G. nr. 26/2013 şi confirmarea acestui comportament în cel puţin un dosar aflat pe rolul instanţelor de judecată).

Prin urmare, în această ipoteză, Înalta Curte constată caracterul fondat al motivului de casare referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă cu privire la suma de 99.814 RON, reprezentând despăgubiri stabilite de instanţele de judecată ca urmare a neacordării tichetelor de masa in perioada august - decembrie 2013, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru existenţa acestei abateri.

II.1.2. Cu privire la despăgubirile stabilite de instanţele de judecată in cuantum de 516.274 RON urmare a concedierii unui număr de 4 salariaţi

II.1.2.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

În anul 2016, A. a efectuat plăţi în sumă de 516.274 RON, reprezentând despăgubiri stabilite de instanţele de judecată urmare a concedierii unui număr de 4 salariaţi.

S-a apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 253 alin. (1), (3) ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, prevederile art. 1, art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 1 19/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv.

La punctul 15 din Decizie sunt indicate măsurile necesar a fi luate de către reclamantă, respectiv reanalizarea cauzelor care au condus la efectuarea plăţilor (cu titlu de despăgubiri/cheltuieli de judecata/onorariu avocat), în vederea identificării persoanelor vinovate de producerea pagubei înregistrate ca urmare a acestor plăţi, prezentarea şi aprobarea rezultatului analizei în Consiliul de administraţie şi AGA, după care se va pune în aplicare hotărârea acestora, se vor dispune măsuri de recuperare în condiţiile legii inclusiv a beneficiilor nerealizate, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat inclusiv a dividendelor cuvenite acţionarului unic şi virarea acestora pe destinaţiile legale, inclusiv accesoriile aferente calculate până la data plăţii.

În fapt, prin Decizia nr. 2/2013, organul de conducere al A., Consiliul de Administraţie, a decis in baza prerogativelor de care dispune, sa reorganizeze societatea, in situaţia in care, pentru anul 2014, se previziona scăderea majora a cifrei de afaceri a societăţii, aspect cu impact major asupra ratei profitului. S-a decis reorganizarea activităţii societăţii prin desfiinţarea Compartimentului Marketing si Relaţii Publice, precum si desfiinţarea tuturor compartimentelor de vânzări din cadrul Centrelor si Agenţiilor, luându-se in considerare activitatea specifică a A. S.A. care pentru piaţa terţilor este concentrata pe un segment de nişă, partea de marketing, vânzări si relaţii publice rezumându-se in realitate la acel moment doar la o activitate de vânzări concentrata exclusiv la nivelul Executivului societăţii. Totodată, s-a avut in vedere si necesitatea alocării suplimentare de posturi cu specific strict tehnic, conform Fundamentării nr. 217/11.01.2013, necesitatea de a modifica structura organizatorica si de personal in scopul eficientizării activităţii tehnice si asigurării unui cadru organizatoric optim pentru desfăşurarea cu mai mare eficienta a activităţii de bază a societăţii.

II.1.2.2. Reţinerile primei instanţe

Prima instanţă a decis, în cazul celor 4 decizii de concediere, că nu poate fi reţinut argumentul reclamantei, în sensul că instanţele de judecată au hotărât să lipsească de conţinut prerogativa angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea, fiind vorba de hotărâri judecătoreşti definitive a căror executare şi obligativitate nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării. Litigiile respective au vizat tocmai verificarea modului în care reclamanta a respectat legislaţia muncii legat de disponibilizarea unor salariaţi, faptul că acţiunile au fost admise fiind tocmai rezultatul verificării în concret a situaţiei fiecărui reclamant, corelativ cu probele prezentate distinct de părţi în fiecare dosar.

Faţă de împrejurarea că în baza sentinţelor respective au fost efectuate plăţi, conform art. 253 din Codul Muncii, reclamanta ca angajator care a plătit despăgubirea era obligată a recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 254 din Codul Muncii. De asemenea, sentinţele judecătoreşti au stabilit şi obligarea la plata de cheltuieli de judecată pe lângă despăgubirile datorate urmare a concedierii a 4 angajaţi. Reclamanta nu a efectuat niciun demers în sensul recuperării şi identificării persoanelor vinovate, iar referirile la răspunderea exclusivă a Consiliului de Administraţie care a decis reorganizarea societăţii nu pot fi primite în raport de obligaţiile clare ce îi reveneau în calitate de angajator. Câtă vreme reclamanta nu a iniţiat nicio analiză şi verificare a cauzelor care au dus la efectuarea acestor plăţi, nu a identificat persoanele vinovate de producerea acestor rezultate şi nu a propus Consiliului de Administraţie rezultatele analizei pentru a se decide corelativ măsuri de către acesta nu se poate reţine conformarea reclamantei la reglementarea stabilită prin Legea nr. 94/1992, prin O.G. nr. 119/1999 şi Codul Muncii.

II.1.2.3. Analiza motivelor de casare invocate şi a apărărilor aferente

În acest caz, Înalta Curte constată că sunt corecte apărările pârâtei, în sensul că faţă de caracterul definitiv al celor 4 hotărâri judecătoreşti care au confirmat nelegala concediere a celor 4 angajaţi, faţă de disp. art. 253 din Codul muncii, societatea în calitate de angajator care a plătit despăgubirea era obligată să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de recuperare a sumelor aferentă de la salariaţii consideraţi vinovaţi de producerea pagubei, în condiţiile art. 254 din Codul muncii.

Apărarea reclamantei legată de caracterul deciziilor de concediere de "decizii de afaceri" care nu ar atrage răspunderea administratorilor nu poate avea relevanţa dată de aceasta, cât timp anularea lor şi producerea de consecinţe juridice asupra situaţiei contractelor de muncă şi asupra drepturilor salariale aferente au determinat cauzarea unui prejudiciu societăţii, ceea ce antrenează naşterea obligaţiei societăţii de a efectua demersuri în sensul recuperării şi identificării eventualelor persoane vinovate de cauzarea acestui prejudiciu.

Abaterile au fost reţinute în raport de dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din O.G. nr. 119/1990, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora societatea avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului, or prin modul cum a procedat nu a urmărit recuperarea pagubei înregistrate prin plata despăgubirilor în baza hotărârilor instanţelor de judecată, de la persoanele responsabile de producerea ei.

Prin argumentul reclamantei, în sensul că, în cazul celor 4 decizii de concediere, instanţele de judecata au hotărât sa lipsească de conţinut prerogativa angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea, se critică indirect deciziile definitive ale instanţelor judecătoreşti, ceea ce nu mai poate fi primit în faza de executare a acestora şi nu poate exonera angajatorul de obligaţia de a verifica dacă decizia anulată a fost sau nu luată cu încălcarea sarcinilor de serviciu de către persoanele responsabile sau, în caz contrar, cu respectarea acestora; cu alte cuvinte, ceea ce impune pârâta prin măsura dispusă este identificarea persoanelor vinovate de producerea pagubei înregistrate ca urmare a acestor plăţi, precum şi prezentarea şi aprobarea rezultatului analizei în Consiliul de administraţie şi AGA, fără a obliga reclamanta la un rezultat într-un anumit sens al acestor verificări, importantă fiind emiterea unei concluzii motivate raportat la aceste plăţi efectuate. Or, în cadrul acestor verificări, urmează a fi verificate tocmai aceste apărări ale reclamantei, referitoare la caracterul de decizii de afaceri pentru restructurarea activităţii societăţii, la natura juridica a răspunderii membrilor Consiliului de Administraţie şi orice alte apărări considerate pertinente.

Prin urmare, sunt considerate nefondate motivele de critică referitoare la greşita aplicare a legii de către prima instanţă în ceea ce priveşte despăgubirile stabilite de instanţele de judecată in cuantum de 516.274 RON urmare a concedierii unui număr de 4 salariaţi.

II.2. Motivele de casare invocate atât de reclamantă, cât şi de pârâtă cu privire la greşita aplicare a legii de către prima instanţă referitor la punctul 4 din încheierea nr. 58/22.06.2017, prin care a fost soluţionata contestaţia împotriva abaterii constatate la punctul 13 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II.17 din Decizia nr. 3/18.04.2017

II.2.1. Elemente de fapt reţinute de prima instanţă

Auditorii publici externi au consemnat încasarea de către S.C. F. S.R.L., a sumei de 277.587,09 RON (echivalentul a 56.799,82 euro) reprezentând taxa pentru servicii, majorata in mod nejustificat prin includerea unor cheltuieli nedatorate, prin acceptarea nejustificata a executării scrisorii bancare de buna execuţie, in favoarea S.C. F. S.R.L..

In drept, in opinia auditorilor, au fost încălcate prevederile art. 1, art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial si controlul financiar preventiv, art. 6.2.1, art. 6.22, art. 8.4.1 lit. d) si k din contractul de prestări servicii nr. x/08.12.2009.

Măsura corespondenta dispusa de Curtea de Conturi se regăseşte la punctul II.17 din Decizie, potrivit căreia A. va dispune măsuri "pentru analiza "majorării taxei pentru servicii acceptata la plata in perioada 01.01.2014 - 08.04.2015", in raport cu prevederile art. 6.2.1, art. 6.22, art. 8.4.1 Ut. d si k din contractul de prestări servicii nr. x/08.12.2009, in vederea identificării si a altor cauze de cheltuieli nedatorate, a stabilirii intinderii prejudiciului produs ca urmare a decontării acestei taxe majorata in mod nejustificat cu cheltuieli nedatorate (inclusiv pentru cele constatate in Raportul de control), înregistrarea în contabilitatea sumelor stabilitate si recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) in condiţiile legii, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea diferentelor cuvenite bugetului de stat (impozit pe profit) si virarea acestora pe destinaţiile legale, inclusiv a accesoriilor aferente calculate pana la data plaţii."

În fapt, reclamanta A. S.A. a încheiat cu S.C. F. S.R.L., contractul de închiriere nr. x/08.12.2009 având ca obiect închirierea spaţiului de birouri în suprafaţă de 1.169 mp şi un număr de 8 locuri de parcare situate în imobilul din Bucureşti, str. x. Chiria lunară pentru suprafaţa închiriată a fost stabilită la 16,5 euro/mp pentru spaţiul de birouri şi de 150 euro/loc de parcare. Pentru serviciile (dezinsecţie; spălare exterioară a geamurilor; întreţinere aferente grupurilor sanitare; întreţinere şi mentenanţa a clădirii, a lifturilor şi a instalaţiilor de alimentare cu apă, gaze şi electricitate; pază interioară şi exterioară; ridicare gunoi; administrare şi managementul clădirii; recepţie şi dispecerat), prestate de către proprietar, în Anexa nr. 2 la contractul nr. x/08.12.2009, a fost stabilită o Taxă pentru servicii de 3,6 euro+TVA/mp.

Reclamanta A. S.A., prin actele adiţionale nr. x şi nr. 5 la contractul nr. x/08.12.2009, a acceptat majorarea Taxei pentru servicii de la 3,6 euro+TVA/mp. la 4,2 euro + TVA/mp. Organele de control au considerat că societatea a acceptat majorarea nejustificată a Taxei pentru servicii, în perioada 2010-2013, prin includerea (proporţional cu suprafaţa de 1253,17 mp, din suprafaţa totală a clădirii de 9723,81 mp) în calculul acestei taxe, a unor cheltuieli nedatorate, în sumă totală de 1.525.323 RON, respectiv: a cheltuielilor în sumă de 468.231 RON fară T.V.A. (estimat la 110.947 euro) care nu se regăsesc înregistrate în situaţiile financiare ale S.C. D. S.R.L. (care a emis facturile către S.C. G. S.R.L, şi nu către proprietarul clădirii - S.C. F. S.R.L.); a serviciilor de mentenanţa instalaţii aer condiţionat şi a lucrărilor de întreţinere ascensoare, în sumă de 91.271 RON, fără T.V.A. (echivalentul a 21.480 Euro) care erau în sarcina managerului imobilului (S.C. G. S.R.L., fiind incluse în tariful de administrare); a impozitului pe clădiri în sumă de 496.590 RON (echivalentul a 117.320,3 Euro), care era în sarcina S.C. F. S.R.L., în baza art. 8.4.1 din contractul nr. x/08.12.2009.

Taxa pentru servicii calculată în funcţie de veniturile anuale realizate de S.C. D. S.R.L., ca fiind cheltuieli aferente activităţii de curăţenie a imobilului închiriat de entitate, faţă de Taxa pentru servicii stabilită şi acceptată de S.C. A. S.A., aferentă suprafeţei din imobil de 1253,17 mp din suprafaţa totală a imobilului de 9723,81 mp, a fost majorată nejustificat cu suma totală de 106.489 RON (fără TVA), respectiv echivalentul a 25.232,65 euro.

În concluzie, au reţinut organele de control, în perioada 01.01.2014 - 08.04.2015, S.C. F. S.R.L. a facturat mentenanţă pentru servicii la tariful de 4,2137 euro + TVA/mp, stabilită prin actul adiţional nr. x/14.04.2011, majorând astfel valoarea iniţială stabilită prin contractul nr. x/08.12.2009, cu suma totală de 277.587,09 RON, respectiv 56.799,82 euro.

Din luna decembrie 2013, ca urmare a faptului că A. S.A. nu a mai achitat taxa de mentenanţă, S.C. F. S.R.L. a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, prin care a solicitat şi contravaloarea mentenanţei în sumă totală de 146.982 RON. A. S.A. a solicitat instanţei prin apărările formulate să constate rămânerea parţială fără obiect a cauzei din dosarul nr. x/2014, ca urmare a executării a scrisorii de garanţie bancară şi să pună în vedere expertului să valorifice suma încasată de S.C. F. S.R.L. prin executarea X/831, în cuantum de 87.001,35 euro, reprezentând 384.563,37 RON.

În cadrul dosarului nr. x/2014, S.C. F. S.R.L. a formulat cerere de renunţare parţială la judecată nr. 2144/15.03.2016 cu privire la capătul de cerere de obligare la plata contravalorii facturilor reprezentând taxă de mentenanţă neachitate în valoare de 146.982,12 RON. A. S.A. a formulat punctul de vedere nr. 2524/28.03.2014 prin care şi-a exprimat refuzul faţă de cererea de renunţare parţială la judecată.

S.C. F. S.R.L. a formulat în data de 18 martie 2015 către H.., cererea de plată - confirmare în baza scrisorii de garanţie bancară nr. x/831 din 09.04.2010, prin care a cerut, plata imediat şi necondiţionat a întregii sume de 87.001,35 euro, ca urmare a nerespectării obligaţiilor de către A. S.A., garantate prin scrisoarea de garanţie.

La solicitarea H.., cu adresa nr. x/16.04.2015, A. S.A. a mandatat "în mod expres si irevocabil H. S.A. pentru "utilizarea sumelor disponibile, rambursarea sumelor ce vor fi plătite de H. S.A. în conformitate cu cererea de plată în executare nr. 2512/31.03.2015 (...) fără nicio altă formalitate suplimentară."

Conform extrasului de cont emis de H.., suma de 384.563,37 RON a fost transferată în data de 16.04.2015. A. S.A. a evidenţiat în contabilitate, contravaloarea scrisorii de garanţie bancară executată; în contul 4611 "debitori diverşi" în valoare de 384.563,37 RON. Astfel, organele de control au apreciat că s-au efectuat de către reclamantă plăţi nedatorate către S.C. F. S.R.L., reprezentând taxa majorată nejustificat, pornind de la o serie de verificări realizate cu privire la furnizorul S.C. D. S.R.L., care nu ar fi declarat venituri din livrări de bunuri şi servicii către S.C. G. S.A., precum şi de la situaţia litigiilor derulate între reclamantă şi S.C. F., respectiv dosarul nr. x/2014. Organele de control consideră că prin această manieră de lucru reclamanta a încălcat prevederile O.G. nr. 119/1990, nerealizând o bună gestiune financiară şi o cheltuire eficientă a fondurilor. Prejudiciul adus bugetului A. a fost determinat pentru perioada 1 ianuarie 2014-8 aprilie 2015, cifrându-se la 277.587,09 RON, respectiv 56.799,82 euro.

II.2.2. Reţinerile instanţei de fond

Prima instanţă a avut în veere cu caracter primordial faptul că, privitor la verificarea/interpretarea clauzelor aceluiaşi contract legate de aceleaşi aspecte, părţile au făcut subiectul unei proceduri judiciare finalizate prin pronunţarea sentinţei civile nr. 2290/29.06.2016 în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 3272/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, hotărâri ce au privit controlul pentru perioada 2010-2013.

Faţă de considerentele expuse în sentinţa civilă nr. 2290/29.06.2016, intrate în puterea lucrului judecat, prima instanţă a reţinut efectul pozitiv al puterii lucrului judecat consacrat de art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, cu privire la chestiunea litigioasă circumscrisă modului de calcul/majorării taxei de servicii, astfel că nu a primit apărările reclamantei fundamentate pe concluziile raportului de expertiză depus în dosarul de faţă, reţinând şi faptul că expertul a indicat în răspunsul la obiecţiuni că la data realizării verificărilor iniţiale nu a avut cunoştinţă de deciziile judecătoreşti precitate.

Cu toate acestea, prima instanţă a arătat că va valorifica însă lucrarea expertului sub aspectul corectitudinii calculelor făcute de pârâtă relativ la taxa pe servicii majorată nelegal şi la cuantumul total al prejudiciului vizat la această abatere; se reţine din raportul de expertiză că valoarea neconformităţii determinate de auditorii externi ai Curtii de Conturi nu este calculată corect, pe baza dispozitiilor contractuale încheiate între părţi, diferenţa maximă de taxă pentru servicii stabilită pentru o perioada de 15 luni (1 ianuarie 2014-8 aprilie 2015) ar putea fi de 69.908,86 RON; ca urmare, prima instanţă a menţinut constatările şi măsurile din actele contestate referitor la această abatere, însă numai în limita sumei de 69.908,86 RON.

Cu privire la această măsură, ambele părţi au formulat recursuri, faţă de soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii.

II.2.3. Analiza motivelor de casare invocate de reclamantă şi a apărărilor aferente aduse de pârâtă

În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care guvernează instituţia puterii de lucru judecat.

Cu privire la aceasta abatere, în litigiul anterior invocat cu putere de lucru judecat, a fost analizată aceeaşi taxa pentru servicii reglementată de art. 6.2 din Contractul nr. x/8.12.2009, pentru o perioadă de timp anterioară celei analizate în prezenta cauză.

Motivele pentru care, în acea cauză, a fost respins recursul reclamantei au fost următoarele:

"Astfel, taxa pentru servicii a fost majorată nejustificat prin luarea în considerare a unor valori cu caracter formal, constatate prin documente contabile care nu au avut la bază situaţii de lucrări care să ateste că serviciile respective, în limita valorii imputate recurentei-reclamante, ar fi fost prestate.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că verificările şi constatările cu privire la situaţia financiară a S.C. D. S.R.L. nu îi sunt opozabile întrucât respectiva societate este terţ faţă de recurenta-reclamantă nu pot fi primite, întrucât conducătorii compartimentelor de specialitate răspund, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999, pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat.

Totodată, în mod corect instanţa de fond a reţinut includerea nejustificată în calculul taxei pentru servicii a valorii serviciilor de mentenanţă instalaţii aer condiţionat şi a lucrărilor de întreţinere ascensoare întrucât aceste cheltuieli constituiau deja parte din tariful contractului de administrare, fiind incluse în taxa pentru servicii.

În acest context, acceptarea de către recurenta-reclamantă, în mod nejustificat faţă de dispoziţiile contractului de închiriere nr. x/8.12.2009, a includerii separate în taxa pentru servicii a valorii serviciilor de mentenanţă instalaţii aer condiţionat (în baza facturilor emise de S.C. I. SRL), precum şi a valorii lucrărilor de întreţinere ascensoare (în baza facturilor emise de S.C. J. SRL), în sumă de 91.271 RON fără TVA(21.480 Euro: cheltuieli cu întreţinerea instalaţiilor de climatizare - 9200 euro şi cheltuieli cu întreţinerea ascensoarelor - 12.280 euro aferente anului 2010) în condiţiile în care, aceste servicii/lucrări erau în sarcina managerului imobilului (SC G. SRL) şi cuprinse deja în tariful aferent Contractului de administrare a proprietăţii încheiat între S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., reprezintă o plată nedatorată, cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului."

Înalta Curte constată identitatea dintre aspectele litigioase ce au făcut obiectul dosarului anterior şi cele deduse judecăţii în prezenta cauză.

Ca urmare, faţă de prevederile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei, în sensul că deşi această hotărâre ar fi trebuit sa aibă valoarea unei prezumţii care trebuia coroborată cu celelalte probe administrate de instanţa, în fapt a primit autoritate de lucru judecat, instanţa nemaianalizând apărările A. si concluziile raportului de expertiză; cum în mod corect a reţinut prima instanţă, esenţial este ca, potrivit hotărârii judecătoreşti definitive anterioare, să există o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior. Soluţionând cauza pe fond, însă, această instanţă ulterioară este ţinută - strict în ceea ce priveşte identitatea de chestiune litigioasă - de cele statuate în hotărârea anterioară, ca de un dat juridic pe care nu-l mai poate pune în discuţie şi nu-l mai poate tranşa diferit, ci acesta va fi punctul de pornire de la care îşi va dezvolta în continuare raţionamentul juridic, în funcţie de circumstanţele concrete ale noii pricini deduse judecăţii.

Or, concluziile expertizei efectuate în faţa primei instanţe nu puteau răsturna prezumţia instituită ca urmare a efectului pozitiv al lucrurlui judecat, cât timp expertiza nu putea avea în vedere decât aspecte de fapt (modalitatea de calcul, respectarea algoritmului de calcul conform clauzelor contractuale), iar nu chestiunea de drept legată de majorarea (justificată sau nu) a taxei pentru servicii.

Faptul că, potrivit clauzelor contractuale, reclamanta a fost obligată către F. la plata sumelor reprezentând taxa pentru servicii reprezintă o chestiune distinctă de aceea a respectării principiului bunei gestiuni financiare şi al cheltuirii eficiente a fondurilor; legalitatea din perspectiva respectării obligaţiilor asumate conform C. civ. reprezintă o chestiune distinctă de respectarea obligaţiei de a realiza o bună gestiune financiară cu ocazia asumării de obligaţii contractuale.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte includerea in taxa pentru servicii a cheltuielilor privind taxele locale (impozit pe clădiri) aferent anului 2010, dincolo de aspectul legalităţii clauzei conform C. civ. -aspect ce nu face obiectul prezentei cauze-, plata impozitului reprezintă în mod evident o sarcină a proprietăţii, astfel că faptul că proprietarul putea negocia în mod valabil suportarea acestui cost de către chiriaş nu conduce la justificarea caracterului folosirii eficiente a fondurilor de către chiriaş prin acceptarea acestei clauze.

Ca urmare, din perspectiva reţinerii efectului pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, motivul de casare invocat de către recurenta-reclamantă fiind nefondat.

II.2.4. Analiza motivelor de casare invocate de pârâtă şi a apărărilor reclamantei

Pârâta a invocat faptul că instanţa de fond în mod greşit a omologat concluziile expertizei privind valoarea taxei pentru servicii calculate de expert în cuantum de 69.908,86 RON, cât timp valoarea de 69.908,86 RON a fost determinată eronat de expert şi validată de instanţa de fond, prin stabilirea diferenţei dintre valoarea taxei pentru servicii stabilită prin actul adiţional nr. x/2011, de 4,2137 euro/mp şi cea stabilită iniţial prin contractul nr. x/2009, de 3,6 euro/mp, raportat la suprafaţa închiriată (1.253,17 mp), perioada de închirierea spaţiului (15 luni) şi cursul de schimb (4,8871 RON/euro).

Înalta Curte constată caracterul fondat al acestei critici, faţă de aspectul că prima instanţă în mod eronat a avut în vedere calculaele expertului care s-au raportat la diferenţa dintre valoarea taxei de servicii conform actului adiţional faţă de contractul iniţial, în condiţiile în care, având în vedere reţinerea puterii de lucru judecat faţă de hotărârea judecătorească anterioară ca re aconfirmat controlul Curţii de Conturi, trebuia stabilită ca prejudiciu diferenţa dintre valoarea taxei de servicii conform actului adiţional şi taxa de servici cu eliminarea contravalorii celor 3 componente (veniturile realizate de D.; cheltuiala cu impozitul pe clădire; cheltuielile cu serviciile de mentenantă aer condiţionat şi ascensoare) din taxa lunară de 4,2137 euro/mp stabilită prin actul adiţional nr. x la contractul nr. x/2009.

Or, prima instanţă în mod evident a reţinut în mod eronat valoarea indicată de expert, deşi în mod corect a respins criticile reclamantei referitoare la înlăturarea efectului pozitiv al Deciziei nr. 3272/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosarul nr. x/2014.

Prin urmare, Înalta Curte va admite acest motiv de casare invocat de pârâtă şi va dispune respingerea acţiunii ca nefondată în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 13 din constatările Deciziei nr. 3/18.04.2017 emisă de pârâtă (Măsura II.17 din aceeaşi decizie).

II.3. Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă şi de recurenta-pârâtă cu privire la greşita aplicare a legii de către prima instanţă referitor la punctul 4 din încheierea nr. 58/22.06.2017, prin care a fost soluţionata contestaţia împotriva abaterii constatate la punctul 16 din secţiunea Constatări si a măsurii corelative dispuse la pct. II.19 din Decizia nr. 3/18.04.2017

Şi cu privire la această măsură, ambele părţi au formulat recursuri, faţă de soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii.

II.3.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Auditorii publici externi au consemnat nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea cheltuielilor cu salariile, respectiv în condiţiile nerealizării indicatorului "productivitatea muncii" (luat în calcul la fundamentarea cheltuielilor cu salariile aprobate prin BVC), precum şi fără a avea stabilite criterii de repartizare, prin protocol încheiat între "A." S.A. şi Organizaţia Sindicală au fost efectuate cheltuieli cu salariile peste nivelul celor programate şi aprobate prin BVC, fiind acordate în mod nelegal adaosuri la salarii în sumă de 668.469 RON, cu încălcarea prevederile art. 1, art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (1) cap. II - Anexa de fundamentare nr. 2 "Detalierea indicatorilor economico-financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli" din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitatile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari, art. 1.6 alin. (1), art. 6.27 (3) din Contractul colectiv de muncă valabil pe anii 2013-2015 înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub nr. 45.200/01.07.2013, art. 1.5 (1), (6), art. 1.6, art. 6.27 (1), (2), (3) din Contractul Colectiv de Muncă valabil pe anii 2016-2017.

Măsura corespondentă dispusă de Curtea de Conturi la punctul II.19 din Decizie are în vedere că reclamanta dispune "masuri si va urmări intrarea in legalitate privind "respectarea in execuţia bugetului de venituri si cheltuieli, a efectuării cheltuielilor cu salariile in funcţie de indicatorii realizaţi, luaţi in calcul fundamentarea acestor cheltuieli prin BVC. Totodată, se vor dispune masuri pentru extinderea verificărilor asupra cheltuielilor salariale efectuate in perioada 2014 - 2016, a indicatorilor realizaţi luaţi in calcul in fundamentarea acestor cheltuieli prin Bugetele de venituri si cheltuieli, in vederea identificării si a altor cazuri de cheltuieli salariale efectuate fara baza legala prin acordarea de adaosuri salariale/prime in condiţiile nerealizarii indicatorilor luaţi in calcul la fundamentarea cheltuielilor salariale, pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cazurile prezentate in Raportul de control), se vor dispune masuri pentru stabilirea intinderii prejudiciului ca urmare a plaţilor efectuate, înregistrarea in contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora in condiţiile legii (inclusiv dobânzile legale), precum si corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferente cuvenite bugetului de stat si virarea acestora pe destinaţiile legale."

Din analiza documentaţiei administrative pentru anul 2014, auditorii externi au reţinut că indicatorul productivitatea muncii realizat a fost de 195 RON/persoană, faţă de 275 RON/persoană cum a fost bugetat pentru acelaşi an. Pornind de la aceasta constatare, auditorii au susţinut că dat fiind că proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli la capitolul cheltuieli cu salariile a fost intocmit având în vedere indicatorul productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu, analiza executării Bugetului de venituri şi cheltuieli la capitolul cheltuieli cu salariile trebuie efectuată ţinând cont de acest indicator. Astfel, organele de control au considerat că valoarea cheltuielilor cu salariile care trebuiau efectuate de societate este de 10.226 mii RON (14.404 mii RON cheltuieli cu salariile planificate în condiţiile îndeplinirii indicatorului "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu, la nivel de 274 mii RON/persoană înmulţit cu 71% gradul de realizare a indicatorului productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu.) Se arată de către pârâtă că fără a ţine seama de realizarea indicatorului productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu de numai 71%, au fost acordate salarii de bază, sporuri şi indemnizaţii în valoare totală de 14.514 mii RON, din care adaosuri la salarii în valoare totală de 496.073 RON.

Pentru anul 2015, auditorii externi au reţinut realizarea indicatorului productivitatea muncii de 172 RON/persoană faţă de 187 RON/persoană, aşa cum a fost bugetat pentru acelasi an. Pornind de la aceasta constatare, se reţine că valoarea cheltuielilor cu salariile care trebuiau efectuate de societate este de 13.227 mii RON (14.404 mii RON cheltuieli cu salariile planificate în condiţiile îndeplinirii indicatorului productivitatea muncii pe total personal mediu la nivel de 187 mii RON/persoană x 91,83% gradul de realizare a indicatorului productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu; fără a ţine seama de realizarea indicatorului productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu de numai 91.9%, au fost acordate salarii de bază, sporuri şi indemnizatii, în valoare totală de 14.614 mii RON, din care adaosuri la salarii în valoare totală de 5.140 RON.

În mod similar, se observă reţinerile pârâtei şi pentru anul 2016, realizarea indicatorului productivitatea muncii a fost de 170.21 RON/persoană faţă de 172 RON/persoană aşa cum a fost bugetat pentru acelaşi an. Pornind de la aceasta constatare, auditorii formuleaza concluzia că valoarea cheltuielilor cu salariile care trebuiau efectuate de societate este de 14.288 mii RON (14.447 mii RON cheltuieli cu salariile planificate în condiţiile îndeplinirii indicatorului "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu" la nivel de 172 mii RON/persoană x 98.9% gradul de realizare a indicatorului productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu); au fost acordate salarii de bază, sporuri şi indemnizaţii în valoare totală de 14.504 mii RON, din care adaosuri la salarii în valoare totală de 167.256 RON fără a ţine seama de realizarea indicatorului productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu.

II.3.2. Reţinerile primei instanţe

Prima instanţă a anulat pct. 16 din secţiunea constatări din Decizia nr. 3/18.04.2017/II.19 secţiunea măsuri, cu excepţia sumei de 5140 RON reprezentând sporuri salariale acordate nejustificat în anul 2015.

Prima instanţă a abordat analiza în mod structurat pentru fiecare an vizat - 2014, 2015, 2016, pornind de la fiecare lege anuală a bugetului de stat şi diferenţiat pe direcţia planificare bugetară /direcţia execuţie bugetară şi a apreciat întemeiate pretenţiile reclamantei privind situaţiile aferente anilor 2014, 2016 şi parţial pentru anul 2015.

Relativ la execuţia bugetară pentru anul 2014, prima instanţă a constatat din actele depuse de reclamantă că au fost prognozate pentru anul 2014 cheltuieli de natură salarială în valoare de 15.459 mii RON şi au fost realizate în anul 2014 cheltuieli de natură salarială în valoare de 15.457 mii RON. Expertiza a indicat că rata realizat/planificat a fost de 100%, cu indicatorul cheltuieli totale realizate la 1000 RON venituri de 820 RON faţă de 839 RON bugetat. În raport de aceste date, prima instanţă a considerat juste concluziile expuse de către expert, în sensul că pentru anul 2014 planificarea cheltuielilor de natură salarială respectă O.G. nr. 26/2013 şi Legea nr. 356/2013, iar realizarea cheltuielilor de natură salarială se încadrează în limitele vizate de art. 10 din O.G. nr. 2/2013.

Pentru anul 2015, prima instanţă a reţinut că art. 49 din Legea nr. 186/2014 privind bugetul de stat pe anul 2015 stabileşte că pentru anul 2015, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, pot majora cheltuielile cu salariile realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cu cel mult indicele mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2015, numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul precedent a fost aprobat conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014; b) nivelul rezultatului brut şi al plăţilor restante a fost realizat conform bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pentru anul precedent. (2) Operatorii economici pot prevedea în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 majorarea cheltuielilor cu salariile peste limita menţionată la alin. (1) astfel: a) cu sumele reprezentând cheltuielile cu salariile corespunzătoare economiilor înregistrate, ca urmare a restrângerii/reducerii activităţii în anul precedent, în corelaţie cu reîntregirea activităţii în anul 2015; b) cu sumele aferente creşterii numărului de personal în anul 2014, cu încadrarea în cel aprobat, şi pentru care cheltuielile cu salariile au fost aprobate pentru o fracţiune din an; c) cu sumele aferente creşterii numărului de personal prognozat la finele anului 2015 faţă de cel aprobat în anul precedent, corespunzător perioadei de la care se prevede angajarea şi până la finele anului, în condiţii justificate de extinderea activităţii; d) cu sumele reprezentând cheltuielile cu salariile aferente personalului angajat pe perioadă determinată, în condiţii justificate, pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii; e) cu sumele reprezentând creşteri ale câştigului mediu brut lunar pe salariat datorate majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, numai pentru personalul care intră sub incidenţa acestor reglementări.

Se arată explicit la alin. (5) al art. 49 că prevederile art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, nu se aplică în anul 2015.

Prima instanţă a avut în vedere cele stabilite în raportul de expertiză cu privire fundamentarea bugetului pentru 2015, pornind de la cheltuielile de natură salarială realizate în anul 2014, care s-au cifrat la 15.457 mii RON, raportat la cheltuielile de natură salarială prognozate pentru anul 2015 în valoare de 15.355 mii RON, respectiv la o creştere a cheltuielilor cu salariile pentru anul 2014 în procent de 99,33%. Relativ la execuţia bugetară pentru anul 2015, a constatat din actele depuse de reclamantă că au fost prognozate pentru anul 2015 cheltuieli de natură salarială în valoare de 15.355 mii RON şi au fost realizate în anul 2015 cheltuieli de natură salarială în valoare de 15.472 mii RON. Expertiza a indicat că rata realizat/planificat a fost de 100,76%. În raport de aceste date, instanţa omologhează concluziile expuse de către expert în sensul că pentru anul 2015 planificarea cheltuielilor de natură salarială respectă O.G. nr. 26/2013 şi Legea nr. 186/2014, dar realizarea cheltuielilor de natură salarială nu se încadrează în limitele vizate de art. 10 din O.G. nr. 2/2013, suma de 5140 RON reprezentând adaosuri salariale fiind suportată în afara cadrului legal incident.

Urmărind modul de realizare a cheltuielilor de natura salarială pentru anii 2014 şi 2016, expertiza a concluzionat că execuţia cheltuielilor de natură salarială respectă dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.

Pentru anul 2015, însă expertiza a reţinut că indicatorul nu se încadrează în dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. a) si b) din O.G. nr. 26/2013, iar suma de 5.140 RON reprezentând sporuri salariale acordate în anul 2015 reprezintă cheltuială nejustificată înregistrată de societate.

II.3.3. Analiza motivelor de casare invocate de reclamantă şi a apărărilor pârâtei

Recursul reclamantei are în vedere soluţia dată de prima instanţă cu privire la suma de 5140 RON aferentă anului 2015.

În ceea ce priveşte critica reclamantei referitoare la anul 2015, se constată că nu cuprinde nicio critică de nelegalitate care să se încadreze în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind aduse doar argumente de natură economică sau justificări ale comportamentului pe piaţă al societăţii, care nu pot face obiectul analizei în recurs.

II.3.4. Analiza motivelor de casare invocate de pârâtă şi a apărărilor reclamantei

Recursul pârâtei are în vedere soluţia dată de prima instanţă cu privire la anii 2014 şi 2016 şi parţial 2015.

Recurenta a arătat că intimata - reclamantă a acordat în mod nelegal adaosuri la salarii, în sumă de 668.469 RON, fără a avea stabilite criterii pentru repartizare prin protocol încheiat cu organizaţia sindicală, în condiţiile în care, potrivit art. 6.27 (3) din C. civ..M. (valabil în perioada 2013-2016), se acordau "adaosuri salariale în funcţie de economiile la fondul de salarii pe anul în curs, criteriile si repartizarea se vor stabili prin protocol încheiat între A. S.A. şi Organizaţia Sindicală."

In fapt, fără a avea criterii pentru alocarea acestor sume şi fără a avea stabilit modul de repartizare, în perioada 2014 - 2016, conducerea A. S.A. a acordat adaosuri salariale în sumă totală 668.469 RON (496.073 RON în anul 2014, 5.140 RON în anul 2015 şi de 167.256 RON în anul 2016), în condiţiile în care A. S.A. a efectuat cheltuieli cu salariile peste nivelul acestor cheltuieli aprobat prin Bugetul de venituri şi cheltuieli, în condiţiile nerealizării indicatorului "productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu ", indicator luat în calcul la fundamentarea cheltuielilor cu salariile aprobate prin B.V.C.

Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă reiau chestiunile deja invocate în faţa primei instanţe, fără a se aduce argumente esenţiale de natură să determine o răsturnare a analizei de drept făcute de prima instanţă.

Având în vedere faptul că evaluarea temeiniciei sentinţei, precum şi a modalităţii de evaluare a probatoriului (în măsura în care nu se invocă aspecte de nelegalitate cu privire la modalitatea de administrare a probelor) reprezintă chestiuni ce revin exclusiv primei instanţe, netrecând bariera recursului concentrat doar pe aspecte de drept, Înalta Curte nu identifică în motivele de casare invocate nelegalitatea soluţiei date de prima instanţă.

Practic, prin motivele de recurs se combat concluziile raportului de expertiză tehnică efectuate în faţa primei instanţe şi luat în considerare de instanţă la pronunţarea sentinţei recurate.

Or, faţă de concluziile raportului de expertiză, care a analizat modul de realizare a cheltuielilor de natură salarială faţă de cele prognozate, având în vedere împrejurarea că aceste chestiuni analizate reprezintă exclusiv chestiuni de fapt, Înalta Curte constată că în mod corect a pronunţat prima instanţă soluţia recurată, nefiind identificate chestiuni de nelegalitate ale acesteia.

II.4. Motivul de casare referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă cu privire la soluţia de anulare a măsurilor dispuse la pct. II.16 din Decizia nr. 3/2017

II.4.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Organele de control au reţinut neurmărirea clauzelor contractuale, respectiv neurmărirea implementării proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansată şi planificare bugetară" angajat a fi realizat pentru CNTEE B., pentru care a expirat atât Contractul nr. x/31.07.2010 încheiat cu CNTEE B., cât şi Contractul nr. x/2012 încheiat cu subcontractorul desemnat.

Pârâta a considerat că s-au încălcat prevederile art. 1, art. 5 (1), art. 10 (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, dispoziţiile pct. 10.1, 10.3, 13.1 din Contractul de prestări servicii şi furnizare produse nr. 975/11.12.2012, pct. 20.4 din Contractul de prestări servicii nr. 243/30.07.20l0 încheiat cu CNTEE B., art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

La punctul II.16 din Decizie sunt detaliate măsurile de luat ce revin reclamantei, sens în care A. va dispune extinderea verificărilor asupra contractelor de achiziţii încheiate cu CNTEE B., precum şi a contractelor de achiziţii angajate cu subcontractori, derulate în perioada 2014-2016, în vederea identificării şi a altor cazuri de contracte al căror obiect nu a fost finalizat prin punerea în funcţiune a obiectivelor contractate, respectiv de proiecte neimplementate pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cazurile prezentate in Raportul de control), se vor dispune măsuri pentru analiza cauzelor care au condus la nerealizarea lor şi a stabilirii consecinţelor economico-financiare pentru fiecare caz în parte, stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plăţilor efectuate pentru lucrări/servicii decontate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractele încheiate, precum şi ca urmare a necalculării şi nesolicitării de penalităţi/daune interese, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condiţiile legii, inclusiv dobânzile legale, precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat şi virarea acestora pe destinaţiile legale.

Cu privire la aceasta abatere, auditorii publici externi au consemnat neurmarirea respectării clauzelor contractuale, respectiv neurmarirea implementării proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansata si planificare bugetara" angajat a fi realizat pentru CNTEE B. S.A., pentru care a expirat atât Contractul nr. x/31.07.2010 încheiat cu CNTEE B., cat si Contractul nr. x/2012 incheiat cu subcontractorul desemnat.

Valoarea estimata a abaterii este de 2.051.699 RON, fiind compusa din: 859.975 RON- valoare servicii neexecutate din contractul nr. x/31.07.2010 incheiat cu B. pentru care nu s-au calculat daune interese; 752.500 RON - valoare servicii nexecutate din contractului nr. x/11.12.2012 încheiat de A. S.A. cu C. pentru care nu s-au calculat, evidenţiat si solicitat penalităţi in cota procentuala de 0,04 %; 301 RON penalităţi pentru servicii neprestate de C. in valoare de 752.500 RON, in baza contractului nr. x/11.12.2012 încheiat de A. S.A. cu C.; 208.073 RON - suma încasata suplimentar de A. de la B. in condiţiile subcontractării serviciilor; 96.700 RON - suma încasata nejustificat de către C. de la A. ca servicii de project management; 134.150 RON - valoarea echipamentelor furnizate pentru care garanţia a expirat fara ca proiectul sa fie finalizat.

II.4.2. Analiza motivelor de casare si a apărărilor aferente

II.4.2.1. În ceea ce priveşte suma de 859.975 RON reprezentând valoarea serviciilor neexecutate din contractul nr. x/31.07.2010 încheiat cu B. pentru care nu s-au calculat daune interese.

În esenţă, fără a relua prezentarea pe larg a situaţiei de fapt, ceea ce i se reproşează reclamantei de către pârâtă în cadrul controlului efectuat este faptul că nu a executat integral obligaţiile asumate prin contractul amintit, în condiţiile în care prevederile contractuale stabileau că nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract de către una dintre părţi dă dreptul părţii lezate de a pretinde daune interese.

Prin nota de comandă nr. x/28.06.2012 B. a solicitat A. S.A. transmiterea ofertei tehnico-economice aferente proiectului "Extensie MIS Soluţie de raportare avansată şi planificare bugetară" în baza contractului nr. x/31.07.2010, sens în care reclamanta a transmis oferta tehnică nr. x/25.07.2012 în valoare de 3.898.980 RON, fără TVA, din care servicii executate de terţi 3.598.625 RON, fără TVA şi servicii executate în valoare de 300.355 RON, fără TVA.

Comanda nr. x/28.06.2012 şi oferta nr. x/25.07.2012 au fost emise în cadrul contractului de prestări de servicii nr. x/31.07.2010, al cărui termen fost stabilit la 31 iulie 2013, extins prin actele adiţionale nr. 1-9 la 30 iunie 2014. Pentru această comandă, A. a încheiat contractul de subcontractare x/11.12.2012.

Din analiza documentelor justificative aferente comenzii x/28.06.2012, expertiza a stabilit că în cadrul contractului x/2010 încheiat de A. S.A. cu B., cât şi în derularea contractului nr. x/2012 încheiat între A. S.A. şi C., s-au confirmat livrări de bunuri şi servicii facturate pe baza proceselor-verbale de acceptanţă semnate de cele trei părţi; serviciile se confirmă a fi fost livrate, respectiv total 3039029 RON fără TVA facturi emise de A. către B. şi total 2830950 RON TVA facturi emise de C. către A.. Din documentele de proiect ataşate - certificate de acceptanţă, procese-verbale de primire predare, procese-verbale de recepţie - a rezultat că etapele din proiect apreciate nefinalizate se referă la etapa de tranziţie şi lansarea în producţie.

În ceea ce priveşte afirmaţia recurentului-pârât, în sensul că C.N.T.E.E. B. nu a calculat şi solicitat daune interese pentru serviciile neexecutate în valoare de 859.975 RON, potrivit contractului nr. x/2010, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a invocat în dauna prestatorului un aspect ce i-ar fi imputabil achizitorului; neurmărirea activă de către B. a desfăşurării şi executării contractului poate cauza prejudicii din perspectiva fondurilor publice doar acesteia, cu privire la reclamanta din prezenta cauză nefiind dovedită atragerea răspunderii patrimoniale prin obligarea la despăgubiri, pentru a i se putea analiza o eventuală culpă în nefinalizarea obligaţiilor sau le din contractul nr. x/2010.

De altfel, Înalta Curte nu poate ignora opozabilitatea hotărârii definitive pronunţate de ICCJ în dosar nr. x/2021 având ca obiect anulare Deciziei nr. 8/2017 emise de Curte de Conturi cu privire la reclamanta B..

Prin decizia amintită, s-au reţinut în sarcina B. masurile dispuse la pct. II.10 din Decizia nr. 8/2017, obligaţiile de extindere a verificărilor asupra derulării contractului nr. x/2010 încheiat cu A. S.A., respectiv a comenzilor transmise acestei societăţi pentru achiziţia de proiecte (constând în aplicării informatice), derulate in perioada 2014 - 2016, în vederea identificării şi a altor cazuri de proiecte care nu au fost implementate în condiţiile stabilite prin oferta tehnico - economică, contractele in baza cărora au fost angajate au expirat.

Astfel, abaterile de la legalitate şi regularitate au fost constatate ca urmare a verificarii plaţilor efectuate de C.N.T.E.E. B. in baza contractului nr. x/30.07.2010 (modificat prin actele adiţionale nr. 1-9), încheiat cu A. S.A.

S-a reţinut ca acest proiect nu a fost finalizat şi implementat în termenul aprobat - 20.06.2014 nici pana la data finalizării controlului. Mai exact, la data efectuării controlului 16.01.2017-26.05.2017 şi la data emiterii Deciziei nr. 8/27.06.2017, nu erau realizate ultimele 2 faze din cele 6 faze ale proiectului stabilite prin oferta tehnico-economica.

Ca urmare, având în vedere că în litigiul anterior a fost reţinută culpa achizitorului B. în nefinalizarea contractului x/2010 şi implicit a contractului x/2012, în mod corect a constatat prima instanţă că motivele pentru care s-a ajuns în situaţia prelungirii duratei contractului nu sunt imputabile prestatorului A. S.A. sau subcontractorului C., termenele fixate pentru derularea proiectului fiind modificate în condiţii obiective, cu ştiinţa şi acordul achizitorului B. şi al subcontractorului C..

Ţinând cont de faptul că soluţia ofertată de A. la comanda B. este una finalizată din punctul de vedere al funcţionalităţilor descrise în oferta tehnico-economică depusă, lucru evidenţiat în procesele-verbale de recepţie a fazelor de analiză, proiectare, dezvoltare şi de recepţie a licenţelor şi echipamentelor eferente, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii prin reţinerea împrejurării că numai în ipoteza culpei exclusive a prestatorului, achizitorul putea solicita o penalitate în valoare de 0,05% pe zi de întârziere din valoarea serviciului neexecutat. Or, serviciile aferente comenzii nr. x/28.06.2012 livrate de A. S.A. direct sau prin subcontractorul C. au fost integral facturate şi achitate, iar A. S.A. nu a înregistrat un prejudiciu sub acest aspect, astfel cum rezultă din raportul de expertiză.

Cum în mod corect a subliniat reclamanta prin întâmpinare, finalizarea modulului Integrarea sistemului MIS cu sistemul Document Management din cadrul Proiectului "Extindere MIS - Integrarea cu Managementul Documentelor, extensie Multicash, Advanced Collections" era condiţionata de punerea in funcţiune de către CNTEE B. a sistemului Document Management din cadrul proiectului "Implementarea unui sistem de Arhivare Electronica si Document Management in cadrul CNTEE B. SA", fapt care nu s-a putut realiza din cauza interdicţiei legale a CNTEE B. de a achiziţiona infrastructura hardware si software necesare. Interdicţia legala a CNTEE B. de a achiziţiona infrastructura hardware si software a dus la imposibilitatea finalizării atât a contractului C243, incheiat cu A., cat si a contractului C 975 incheiat intre A. si C.. Mai mult, pentru acele etape de proiect nefinalizate, A. nu a angajat cheltuieli in avans, nu a plătit vreo penalitate către C., neînregistrând vreun prejudiciu efectiv in bugetul sau in legătura cu acest contract.

II.4.2.2. În ceea ce priveşte suma de 752.500 RON reprezentând valoarea serviciilor nexecutate din contractul nr. x/11.12.2012 încheiat de A. S.A. cu C. pentru care nu s-au calculat, evidenţiat si solicitat penalităţi in cota procentuala de 0,04% şi 301 RON penalităţi pentru servicii neprestate de C. in valoare de 752.500 RON, in baza contractului nr. x/11.12.2012 încheiat de A. S.A. cu C.;

În acord şi decurgând din cele de mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu poate fi decelată o culpă exclusivă a vreuneia dintre părţile contractante ori a subcontractorului, nealocarea sumelor pentru investiţii fiind o consecinţă a tăierilor succesive ale alocărilor bugetare, a refuzului de alocare a sumelor propuse pentru finanţarea proiectelor prin decizii finale ale Ministerului Finanţelor, pe fondul luării unor măsuri de austeritate bugetară la nivel naţional. Din conţinutul documentelor justificative se constată deinstanţă că pentru bunurile livrate şi serviciile prestate de catre C. pe perioada de derulare a proiectului subcontractorul a emis facturi catre A. strict la nivelul proceselor-verbale de acceptanţă emise de cele trei parţi pe fluxul subcontractor/prestator/achizitor, împrejurare faţă de care reclamanta nu era îndreptăţită să solicite daune interese subcontractorului astfel cum eronat a apreciat pârâta.

Nelivrarea integrală a serviciilor aferente contractului x/11.12.2012, încheiat între A. S.A. şi C., în relaţie directă cu termenele contractuale stabilite în contractul x/31.07.2010 încheiat între A. S.A. şi B. nu putea fi cauzată de culpa exclusivă a subcontractorului C.. În acest context, A. S.A. nu era îndrituită să solicite C. penalităţi în temeiul art. 10.1 din contractual x/2012.

Înalta Curte nu poate identifica culpa reclamantei în ceea ce priveşte nefinalizarea contractului nr. x/11.12.2012 încheiat cu C. S.A. şi nici a contractului nr. x/2010 încheiat cu C.N.T.E.E. B., fapt ce a condus la efectuarea de plăţi pentru achiziţia de echipamente/servicii, cât timp beneficiarul acestor contracte a avut o atitudine de desitare, ceea ce a condus la lipsa de utilitate a finalizării acestor două contracte.

Cu privire la suma de 301 RON - penalităţi pentru servicii neprestate de C. in valoare de 752.500 RON, in baza contractului nr. x/11.12.2012 incheiat de A. S.A. cu C., în mod subsecvent, se constată caracterul nefondat al motivelor de recurs invocat de recurenta-pârâtă.

II.4.2.3. În ceea ce priveşte suma de 208.073 RON - suma încasata suplimentar de A. de la B. in condiţiile subcontractării serviciilor;

În fapt, suma de 208.073 RON indicată de organele de control drept încasată nelegal de către reclamantă a fost facturată de A. S.A., pe baza proceselor-verbale de recepţie nr. x, 5 şi 6 întocmite pentru servicii livrate şi recepţionate explicit în etapa de definire - 8.878.43 RON, etapa de analiza şi proiectare - 73.289,10 RON şi etapa de dezvoltare-125.916 RON, prima instanţă stabilind corecta încasare a acestora, neexistând astfel un prejudiciu creat bugetului A. S.A..

Instanţa reiterează concluziile mai sus prezentate legate de existenţa unui acord între cei trei participanţi la proiect relativ la prelungirea termenelor contractuale dată fiind lipsa finanţării, împrejurare desprinsă din coroborarea tuturor adreselor/notelor/minutelor întocmite de către aceste societăţi comerciale. Aspectele excesiv formaliste vizate de către auditori privitor la lipsa unor vize ale achizitorului pe un act adiţional nu pot fi primite, dată fiind întreaga corespondenţă pregătitoare şi ulterioară semnării ce atestă asumarea de către chiar achizitor a blocajelor în derularea activităţii pe fondul încetării alocării resurselor financiare de la buget.

Prin recursul formulat, s-a invocat faptul că încasarea acestei sume a fost făcută fără justificarea prestării efective a serviciilor; abaterile nu vizau lipsa proceselor-verbale de recepţie, ci faptul că deşi A. S.A. a subcontractat în totalitate serviciile din oferta tehnico - economică aferente proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansată şi planificare bugetară" în baza studiului cu nr. x aprobat de B., suplimentar, A. S.A. a facturat şi încasat de la B. suma de 208.073 RON, fără justificarea prestării efective a serviciilor.

Or, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a avut în vedere la aplicarea legii concluzia expertizei, care a fost în sensul că serviciile recepţionate explicit ca fiind livrate direct de A. in cadrul proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansata si planificare bugetara" sunt incluse in oferta depusa si acceptata de Achizitor; suma de 208.073 RON a fost facturata de A. S.A. in mod justificat pe baza proceselor-verbale de recepţie nr. x,5 si 6, întocmite de parti pentru servicii livrate si recepţionate explicit in etapa de definire (8.878.43 RON), etapa de analiza si proiectare (73.289,10 RON) si etapa de dezvoltare (125.916 RON), astfel că nu se poate pune problema existentei unui prejudiciu creat bugetului A. S.A..

Pe de altă parte, încasarea unor sume ce reprezintă contravaloarea unor servicii prestate nu poate crea o pagubă bugetului instituţiei, iar o eventuală restituire pentru neprestarea serviciilor reprezintă o ipoteză speculativă, inaptă să determine existenţa unui prejudiciu real şi prezent la momentul verificărilor efectuate de către organul de control.

II.4.2.4. În ceea ce priveşte suma de 96.700 RON - suma încasata nejustificat de către C. de la A. ca servicii de project management.

În fapt, după cum a reţinut prima instanţă, valoarea serviciilor de management de proiect se cifrează la 140.500 RON fără TVA, suma de 96.700 RON fără TVA fiind facturată proporţional cu serviciile recepţionate proporţional cu fiecare etapă de proiect. Pârâta a considerat că A. a platit nejustificat şi nedatorat catre C. servicii de project management în cuantum de 96.700 RON, iar necalcularea de daune interese poate fi considerată un prejudiciu adus bugetului reclamantei.

Recurenta a arătat că auditorii nu au contestat modul de facturare a serviciilor, ci au constatat faptul că servicii de project management au fost prevăzute atât în cele 7 etape de derulare prevăzute, cât şi în etapa de Definire din Oferta C. şi din caietul de sarcini, realizându-se astfel o dublă facturare a acestor servicii; or, cât timp au fost facturate raportat la servicii efectiv prestate, nu se întruneşte ipoteza dublării serviciilor de project management.

Faţă de împrejurarea că raportul de expertiză a constatat că serviciile de management au fost justificat facturate, existând documente justificative sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prima instanţă a constatat cu corecta aplicare a legii că suma de 96.700 RON era datorată de reclamantă, astfel că nu a existat prejudiciu pentru reclamantă, sens în care nu se pot solicita nici daune interese.

II.4.2.5. Cu privire la suma de 34.150 RON - valoarea echipamentelor furnizate pentru care garanţia a expirat fara ca proiectul sa fie finalizat.

În fapt, în baza avizului de însoţire a mărfii nr. x/19.12.2012, subcontractorul C. a transmis spre reclamantă 5 bucăţi storage, 2 bucăţi swich, upgrade swich, discuri AX4-5F, 4 bucăţi cablu LC 5 metri, bunuri recepţionate mai apoi de B. de la reclamantă cu procesul-verbal nr. x/19.12.2012, valoarea facturată fiind de 43. 750 RON fără TVA. La 11.01.2013, cu avizul nr. RSY0001N, C. transmite către reclamantă 2 servere, echipamente predate apoi de reclamantă către achizitor cu procesul-verbal nr. x/15.01.2013, cu valoare facturată xRON.

Recurenta-pârâtă a invocat faptul că A. S.A. a furnizat echipamente către B. în valoare de 134.150 RON, pentru care garanţia a expirat fără ca proiectul să fie finalizat. Or, lipsa garanţiei nu dă posibilitatea de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă. Nerealizarea tuturor etapelor proiectului a condus la neutilizarea aplicaţiei informatice care a făcut obiectul proiectului "Extensie MIS Soluţie raportare avansată şi planificare bugetară", C.N.T.E.E. B. fiind în posesia unor echipamente în valoare de 134.150 RON (în baza Procesului-verbal de predare -primire înregistrat sub nr. x/11.01.2013) a căror garanţie a expirat.

Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a legii, reţinând că, în absenţa unei dovezi concrete cu privire la activarea obligaţiei de garantare, expirarea garanţiei nu conduce la crearea unui prejudiciu pentru bugetul reclamantei, deoarece aceasta nu înregistrează niciun cost suplimentar legat de expirarea perioadei de garanţie a echipamentelor respective al căror cost a fost recuperat integral de la beneficiarul final.

De altfel, argumentul recurentei-pârâte are în vedere ca premisă nerealizarea tuturor etapelor proiectului, aspect care, aşa cum s-a statuat anterior, nu reprezintă culpa reclamantei.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă cu privire la constatările de la punctul 11 din Secţiunea Constatari şi măsurile corelative dispuse la pct. II.16 din Decizia nr. 3/18.04.2017, consemnate la pct. 4.2.2.1 din raportul de control, sunt nefondate.

II.5. Motivul de casare referitor la greşita aplicare a legii de către prima instanţă a legii cu privire la soluţia de anulare a abaterilor constatate la punctele 14.3 şi 19 din secţiunea constatări şi a măsurii corelative dispuse la pct. II.18 din Decizia nr. 3/18.04.2017, consemnate la pct. 5.4 şi 5.9 din raportul de control

II.5.1. Cu privire la soluţia de anulare a abaterii constatate la punctul 14.3

II.5.1.1. Elementele de fapt relevante reţinute de prima instanţă

Auditorii publici externi au consemnat la pct. 14.3 din Raport faptul că reclamanta a acordat drepturi în ceea ce priveşte transportul la şi de la locul de muncă în anul 2016 salariaţilor în alte condiţii decât cele stabilite prin CCM .

La pct. 14.3 din capitolul constatări al deciziei, organele de control au stabilit că pentru 23 de salariaţi din Bucureşti au fost decontate lunar atât abonamente pe toate liniile de transport în comun de suprafaţă, cât şi abonamente pentru metrou; doi angajaţi care nu au adresa de domiciliu/locuinţa în Bucureşti şi nici viza de flotant au beneficiat de decontarea transportului la şi de la locul de muncă; decontarea carburantului în cazul transportului personal nu a urmărit distanţele declarate, pentru 2 angajaţi fiind găsite neconcordanţe.

Se mai susţine de către echipa de control că reclamanta a continuat decontarea transportului în anul 2016 în lipsa unei note comune încheiată între părţile contractului colectiv de muncă 2016-2017, deşi la art. 6.33 din contractul colectiv de muncă se prevede decontarea în condiţiile stabilite prin nota comună. Valoarea estimativă a abaterii în prima formă a fost indicată ca fiind de 175517 RON, ceea ce a dus la diminuarea impozitului pe profit cu 28083 RON.

Auditorii au arătat în actele de control că la nivelul societăţii (inclusiv centrele şi agenţiile din teritoriu) au fost evidenţiate cheltuieli privind transportul la/şi de la locul de muncă în sumă de 166.275 RON în anul 2014, de 168.505 RON în anul 2015 şi în sumă de 175.517 RON în 2016, iar valoarea estimată a abaterii este de 175.517 RON, reprezentând suma decontată pentru transportul la şi de la locul de muncă pentru salariaţii A. în anul 2016, la care se adaugă sumele cu aceeasi destinaţie care continuă să fie plătite în anul 2017.

Măsura corespondentă dispusă de Curtea de Conturi se regăseşte la punctul II 18 din Decizie, potrivit cu care "reclamanta va dispune extinderea verificărilor asupra cheltuielilor cu transportul la şi de la locul de muncă decontate în perioada 2014-2016, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli decontate în alte condiţii decât cele stabilite prin CCM, de cheltuieli suportate de entitate pentru autoturismele utilizate de salariaţi în scop personal şi nerecuperate de la aceştia, pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cazurile prezentate în Raportul de control), se vor dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plăţilor efectuate, precum şi ca urmare a nerecuperării cheltuielilor efectuate cu autoturismele utilizate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condiţiile legii (inclusiv dobânzile legale), precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat şi virarea acestora pe destinaţiile legale".

Prima instanţă a anulat pct. 14.3 secţiunea constatări din Decizia nr. 3/18.04.2017/II.18 secţiunea măsuri.

A reţinut în stabilirea acestei soluţii că verificările expertului au evidenţiat că procedând astfel, pârâta a înlăturat complet dreptul salariaţilor la decontarea transportului la şi de la locul de muncă pentru anul 2016, drept prevăzut de contractul colectiv de muncă aferent acestei perioade. Se mai constată de către instanţă că pentru anii 2014 şi 2015 cheltuielile cu aceeasi destinaţie înregistrate în aceleaşi condiţii ca şi cele din 2016 nu au fost considerate abateri sau neregularităţi. Expertul tehnic a apreciat că drepturile salariaţilor privind transportul la şi de la locul de muncă s-au acordat în temeiul dispozitiilor art. 6.33 din Contractului colectiv de muncă aplicabil perioadei 2016-2017 şi ale art. 39, alin. (1), lit. n) din Legea 53/2003 privind Codul muncii.

A concluzionat prima instanţă în sensul că împrejurarea că pentru contractul colectiv de munca aplicabil anilor 2016-2017 nu s-a stabilit modul de asigurare al transportului prin nota comună a reprezentanţilor societăţii şi a federaţiei sindicale nu poate anula sau afecta în vreun fel dreptul la decontarea transportului la şi de la locul de muncă, sens în care deveneau incidente normele legale precitate în materia dreptului muncii; lipsa unui document care să detalieze formal criteriile de acordare nu poate să genereze golirea totală de conţinut a dreptului astfel cum eronat au apreciat organele de control.

II.5.1.2. Analiza motivelor de recurs invocate de pârâtă

Un prim motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă se referă la faptul că atâta timp cât art. 6.33 din C. civ..M. încheiat la nivelul A. S.A. a prevăzut dreptul angajaţilor de a beneficia de decontarea transportului la/de la locul de muncă numai în condiţiile stabilite prin Nota comună (ce urmau să stabilească condiţiile de transport, contravaloarea sumelor decontate, modul de decontare a sumelor cuvenite salariaţilor), lipsa acesteia nu putea conduce la acordarea dreptului de decontare către angajaţi.

Înalta Curte constată că modalitatea de interpretare a legii propusă de către recurenta-pârâtă conduce la lipsirea de conţinut a dreptului la decontare al angajaţilor reclamantei, drept recunoscut de altfel (aspect necontestat de către pârâtă) prin Contractul colectiv de muncă încheiat între A. S.A. şi salariaţii săi reprezentaţi prin Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate "UNIVERS" pe perioada 2016-2017.

Astfel, conform prevederilor art. 6.33 alin. (1) din CCM, "personalul din S.C. A. S.A. beneficiază de decontarea transportului la şi de la locul de muncă în condiţiile stabilite prin nota comună", iar conform art. 1.5. alin. (1) la Contractul colectiv de muncă valabil pe perioada 2016-2017, părţile contractante convin ca, în aplicarea şi în limitele prevederilor Contractului colectiv de muncă, la nivelul A. S.A. să se încheie nota comună în maxim 45 zile calendaristice de la intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă şi a actelor aditionale la acesta, conform art. 1.5 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă valabil pentru perioada 2016-2017, prin nota comună sau actele adiţionale la aceasta nu se pot completa, modifica sau interpreta clauzele contractului Colectiv de muncă.

În mod evident, Nota comună privind aplicarea prevederilor C. civ..M. pe perioada 2013-2015 nr. 8661/17.12.2013, prin care s-a stabilit decontarea contravalorii abonamentelor lunare pe bază de factură fiscală individuală sau colectivă, o dată pe lună la valoarea integrală a unui abonament pe toate liniile de transport în comun nu putea fi aplicabilă şi pentru anul 2016, acest aspect de drept nefiind de altfel contestat de către reclamantă,

Înalta curte constată caracterul justificat al concluziei primei instanţe, în sensul că estimările Curţii de Conturi duc în realitate la anularea totală a decontărilor.

Astfel, faţă de prevederile art. 229 coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. n) din Codul Muncii şi ale CCM mai sus menţionate, nu se poate nega dreptul salariaţilor reclamantei la decontarea transportului la/de la locul de muncă, după cum nu se poate nega nici faptul că detaliile privind modul de acordare a dreptului salarial trebuiau stabilite prin nota comună ce trebuia încheiată între angajator şi reprezentanţii salariaţilor.

În fapt, aşa cum a reţinut prima instanţă, în lipsa acesteia, au fost aplicate prin analogie de către reclamantă condiţiile detaliate prin nota comună aferentă CCM 2013-2015, fără ca prin această modalitate de lucru să se considere că aceasta era direct aplicabilă.

Astfel, faţă de existenţa dreptului salariaţilor la decontare, în lipsa unor criterii stabilite în mod detaliat, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii prin anularea abaterii şi a măsurii aferente dispuse de pârâtă, ca urmare a considerării că este în scopul folosirii eficiente a fondurilor publice aplicare prin analogie a criteriilor detaliate de decontare avute în vedere de reclamantă pentru CCM anterior, cu atât mai mult cu cât nu au fost considerate abateri sau neregularităţi raportat la cheltuielile cu aceeaşi destinaţie înregistrate în anii 2014-2015, în aceleaşi condiţii ca şi cele din 2016.

În al doilea rând, recurenta-pârâtă a invocat faptul că în Raportul de control au fost prezentate situaţii punctuale, concrete de nerespectare a prevederilor C. civ..M. în acordarea acestor beneficii şi că nu a stabilit faptul că abaterile punctuale se regăsesc în cazul tuturor salariaţilor, tocmai de aceea fiind dispuse măsuri în sarcina conducerii entităţii pentru extinderea verificărilor şi identificarea cazurilor concrete de nerespectare a prevederilor legale, conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Înalta Curte constată că prima instanţă a răspuns criticilor punctuale aduse de pârâtă din această perspectivă, fiind totuşi lipsită de utilitate invocarea depăşirii limitelor Notei comune aferente perioadei anterioare, în condiţiile în care pârâta a invocat lipsa totală a aplicabilităţii acesteia; pe de altă parte, inexistenţa unei note comune aferente perioadei în litigiu face impracticabilă opoziţia argumentului legal de nelegalitatea decontării în alte condiţii decât cele stabilite prin nota anterioară şi rămâne nedemonstrată folosirea ineficientă a fondurilor publice, din această perspectivă.

Pe de altă parte, prima isntanţă a respectat cerinţele impuse de art. 425 din C. proc. civ., respingând motivat criticile punctuale invocate de către recurenta-pârâtă, astfel că motivul de recurs referitor la această abatere este nefondat.

II.5.2. Cu privire la soluţia de anulare a abaterii constatate la punctul 19

II.5.2.1. Elementele de fapt relevante reţinute de prima instanţă

Auditorii publici externi au consemnat la pct. 19 acordarea unor drepturi salariaţilor, neprevăzute în CCM, respectiv utilizarea autoturismelor societăţii în scop personal, fiind încălcate prevederile art. 1, art. 5 alin. (1), art. 10 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, art. 1.5 alin. (1), art. 6.33 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub nr. x/22.01.2016.

La pct. 19 din Raport, organele de control au mai apreciat că reclamanta a acordat salariaţilor săi drepturi neprevăzute în Contractul colectiv de muncă, respectiv utilizarea autoturismelor societăţii în scop personal pentru 12 angajaţi cu funcţii de conducere, fiind efectuate reţineri în sumă de 3629 RON în anul 2015 şi de 4130 RON în anul 2016 în baza unor convenţii încheiate în acest sens.

Măsura corespondentă dispusă de Curtea de Conturi se regăseşte la punctul II.18 din Decizie, potrivit cu care "reclamanta va dispune extinderea verificărilor asupra cheltuielilor cu transportul la şi de la locul de muncă decontate în perioada 2014-2016, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli decontate în alte condiţii decât cele stabilite prin CCM, de cheltuieli suportate de entitate pentru autoturismele utilizate de salariaţi în scop personal şi nerecuperate de la aceştia, pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cazurile prezentate în Raportul de control), se vor dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plăţilor efectuate, precum şi ca urmare a nerecuperării cheltuielilor efectuate cu autoturismele utilizate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condiţiile legii (inclusiv dobânzile legale), precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat şi virarea acestora pe destinaţiile legale".

Prima instanţă a anulat pct. 19 secţiunea constatări din Decizia nr. 3/18.04.2017/II.18 secţiunea măsuri.

A reţinut prima instanţă că auditorii pârâtei au stabilit ca fiind prejudiciu toate cheltuielile înregistrate în anul 2016 cu destinaţia de cheltuieli privind transportul la şi de la locul de muncă, în sumă de 175.517 RON, fără a detalia modul în care se calculează prejudiciul. Expertul tehnic a arătat că doar în cuprinsul raportului de control nr. x/17.03.2017, la pct. 5.9, se utilizează de organele de verificare o formulă de calcul cu titlu de exemplu.

Prima instanţă, reţinând că de la un exemplu singular nu se poate extrapola o soluţie globală, care de altfel nu este justificată în niciun fel de către pârâtă, faţă de prevederile art. 76 din Legea nr. 227/2015 şi ale pct. 12 alin. (5) lit. a) şi 12 alin. (6) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, coroborat cu raportul de expertiză, formula de calcul indicată în cuprinsul Raportului de control de catre auditori nu corespunde dispozitiilor legale aplicabile, în absenţa unei note comune pentru perioada vizată de control, devin operaţionale normele legale cadru, dar şi cele stabilite prin Regulamentul intern al societăţii reclamante, neputând fi negate drepturile salariaţilor la decontare doar pentru că nu exista o notă care să detalieze modul de decontare. Aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză, nu există o formulă de calcul pentru determinarea prejudiciului indicat pentru toate situaţiile - utilizare autoturisme societate, abonamente, decontare transport auto cu autoturismele proprietate personală, estimările pârâtei ducând în realitate la anularea totală a decontărilor. Absenţa unor menţiuni în contractul colectiv de muncă în ceea ce priveşte acordarea dreptului la utilizarea autovehiculelor societăţii în interes personal nu conduce de plano la neaplicarea altor reglementări care permit societăţii comerciale să gestioneze parcul propriu de autovehicule.

II.5.2.2. Analiza motivelor de recurs referitoare la pct. 19 din capitolul constatări

Recurenta-pârâtă a invocat faptul că în Raportul de control s-a consemnat că utilizarea autovehiculelor pentru salariaţii cu funcţii de conducere este stabilită prin Regulamentul intern privind gestionarea, exploatarea şi întreţinerea parcului auto nr. 4800/15.07.2014 şi nr. 7410/28.09.2016, dar potrivit acestor norme interne, "utilizarea autovehiculelor în timpul programului de lucru cât şi în interes personal - în afara orelor de program la aprobarea directorului general stabileşte categoriile de personal cu drept de utilizare a autoturismelor, precum şi utilizarea autovehiculelor din dotare pentru ceilalţi salariaţi ai societăţii dacă este necesar".

În fapt, pentru utilizarea autoturismelor, societatea a încheiat convenţii privind reţinerea din salariu lunar a sumei reprezentând contravaloarea folosinţei pentru utilizarea autovehiculului de serviciu în interes personal. Astfel, pentru cursele efectuate în scop personal, reţinerile din salarii reprezentând contravaloarea folosinţei pentru utilizarea autovehiculului de serviciu în interes personal de angajaţii societăţii, au fost de 3.629 RON în anul 2015 şi de 4.130 RON în anul 2016.

Or, ceea ce reproşează recurenta-pârâtă intimatei-reclamante este faptul că entitatea a acceptat utilizarea de către salariaţii proprii a autoturismelor aflate în parcul auto al companiei, în interesul propriu al acestora, fără a recupera integral cheltuielile generate de utilizarea bunurilor în alte scopuri decât pentru a se deplasa la/de la locul de muncă, aspect exemplificat printr-un calcul concret făcut în raportul de control.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, reţinând că Legea nr. 227/2015 prevede la ar. 76 alin. (3) că avantajele, în bani sau în natură, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă nu sunt limitate la: a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip din patrimoniul afacerii sau închiriat de la o terţă persoană în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă/locul desfăşurării activităţii.

Evaluarea folosinţei cu titlu gratuit vehiculului din patrimoniul se realizează în conformitate cu prevederile pct. 12 alin. (5) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aplicându-se un procent de 1,7 pentru fiecare lună la valoarea de intrare a acestuia. În situaţia în care folosinţa este mixtă, avantajul se determină proporţional cu numărul de kilometri parcurşi în interes personal din totalul kilometrilor, potrivit pct. 12 alin. (6) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 76 alin. (3) din Codul fiscal, sens în care nu se vor lua în considerare km parcurşi dus-întors de la domiciliu la locul de muncă.

Astfel, luând în considerare concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză (care a constatat faptul că formula de calcul dată cu titlu de exemplu in raportul de control nu era corectă), prima instanţă a constatat că modalitatea de calcul pentru folosinţa în interes personal a autoturismelor de serviciu folosită de către reclamantă este în conformitate cu art. 55 alin. (3) lit. a) Codul fiscal şi pct. 75 din normele de aplicare, art. 76 alin. (3) lit. a) din Legea 227/2015 şi pct. 12 alin. (5) si 6 din normele de aplicare.

Astfel, şi în privinţa acestui punct, recursul formulat de recurenta-pârâtă este nefondat.

II.6. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanta A.. şi de pârâta Curtea de Conturi a României; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va anula actele contestate şi în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 10 din constatările Deciziei nr. 3/18.04.2017 emisă de pârâtă (Măsura II.15 din aceeaşi decizie) în limita sumei aferente tichetelor de masă pentru anul 2015 (99.814 RON); va respinge acţiunea ca nefondată şi în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 13 din constatările Deciziei nr. 3/18.04.2017 emisă de pârâtă (Măsura II.17 din aceeaşi decizie); va menţine în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A.. şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 83 din 12 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Anulează actele contestate şi în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 10 din constatările Deciziei nr. 3/18.04.2017 emisă de pârâtă (Măsura II.15 din aceeaşi decizie) în limita sumei aferente tichetelor de masă pentru anul 2015 (99.814 RON).

Respinge acţiunea ca nefondată şi în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 13 din constatările Deciziei nr. 3/18.04.2017 emisă de pârâtă (Măsura II.17 din aceeaşi decizie).

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.