Judicial staff salary recalculation moot due to retroactive administrative decision; appellate court standing for payment vs. salary determination

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14.01.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere - Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 30/01.10.2020 emisă de Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- admiterea plângerii;

- anularea Hotărârii nr. 30/01.10.2020 emisă de Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova;

- admiterea contestaţiei formulate şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova prin care s-a stabilit reîncadrarea personalului auxiliar de specialitate, conex, contractual şi funcţionari publici din cadrul instanţelor din raza teritorială a Curţii de Apel Craiova, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, obligând pârâta la reîncadrarea salarială conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 şi cu luarea în considerare a VRS 605,18 RON;

- obligarea pârâţilor Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj la plata diferenţelor dintre drepturile băneşti cuvenite şi cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1891 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere - Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj; a anulat în parte actele atacate Hotărârea nr. 30/2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Craiova şi Decizia nr. 90/DJ/24.09.2019 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova; a obligat Curtea de Apel Craiova să stabilească drepturile salariale ale reclamantei în funcţie de VRS 605,18 RON şi să emită în acest sens o decizie şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate din stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,18 RON, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la dobânda legală; a respins celelalte solicitări.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a susţinut că nelegalitatea sentinţei atacate vizează faptul că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Craiova şi a obligat-o cu privire la plata drepturilor salariate solicitate, făcând abstracţie de faptul că reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca personal auxiliar în cadrul Tribunalului Dolj.

În speţă, în condiţiile în care reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, se constată că raportul obligaţional care are ca obiect plata drepturilor salariale solicitate este stabilit între reclamantă şi Tribunalul Dolj, care este ordonator terţiar de credite, acesta fiind titularul obligaţiei de calcul şi plată a drepturilor salariale, procedând totodată şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

Calitatea Curţii de Apel Craiova de ordonator secundar de credite nu justifică participarea acesteia în procesele având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului instituţiilor publice subordonate, neexistând niciun temei legal pentru a reţine legitimitatea pasivă a Curţii de Apel Craiova, raţionamentul juridic exprimat în cadrul Deciziei nr. 13/2016 a ÎCCJ fiind pe deplin aplicabil şi prezentei cauze (fapt reţinut şi prin Decizia nr. 60/2019).

Conform art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Curtea de Apel Craiova, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, are obligaţia de a asigura şi vira tribunalelor sumele de bani necesare plăţii salariilor, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Craiova cu privire la petitul privind plata sumelor solicitate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În privinţa reţinerii instanţei referitoare la stabilirea eronată/nelegală a drepturilor salariale ale reclamantei, recurenta a arătat că salariul de bază şi sporurile cuvenite reclamantei ca urmare a intrării în vigoare a Legii 153/2017 nu au fost stabilite prin Decizia nr. 90/DJ/24.09.2019, ci prin decizii anterioare, emise în cursul anului 2018, respectiv prin decizia nr. 8/31.03.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova şi prin Decizia nr. 14/02.04.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova.

Prin decizia contestată nu s-a realizat decât o trecere în tranşa de vechime în funcţie de peste 20 de ani (aplicarea coeficientului de ierarhizare stabilit în anexa corespunzătoare, pentru vechimea peste 20 ani), iar nu o stabilire a drepturilor salariale cuvenite în temeiul Legii 153/2017.

Ca atare, susţinerile reclamantei referitoare la modul de stabilire a salariului de bază şi a sporurilor cuvenite nu puteau fi analizate în acest cadru procesual, astfel cum în mod greşit a procedat instanţa, întrucât prin cererea introductivă, instanţa a fost învestită strict cu analiza legalităţii Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 emisă de preşedintele Curţii de Apel Craiova, decizie prin care s-a realizat doar trecerea reclamantei în tranşa de vechime în funcţie de peste 20 de ani, iar nu stabilirea drepturilor salariale cuvenite acesteia, ca urmare a aplicării Legii 153/2017.

Cât priveşte pretenţia reclamantei referitoare la aplicarea VRS 605,18 RON, pe care instanţa a admis-o, a învederat că prin decizia contestată nu s-a realizat o modificare a valorii sectoriale de referinţă aplicabile reclamantei, ci doar s-a procedat la aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător trecerii în tranşa de vechime în funcţie de peste 20 de ani.

Pe de altă parte, pretenţia reclamantei de reîncadrare salarială cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON a rămas fără obiect în condiţiile emiterii de către preşedintele Curţii de Apel Craiova a Deciziei nr. 76/21.12.2021 prin care a dispus că, începând cu data de 21 decembrie 2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova şi al instanţelor din raza de competenţă a acesteia beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Aşadar, având în vedere că prin acest act administrativ s-a dispus, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova şi al instanţelor din raza de competenţă a acesteia, deci inclusiv pentru reclamantă, stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 21 decembrie 2018, precum şi plata sumelor rezultate din aplicarea VRS 605,225 RON se constată că acţiunea este lipsită de interes/rămasă fără obiect.

Nu în ultimul rând, a învederat că, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale cu VRS 605,225 există autoritate de lucru judecat în raport cu sentinţa definitivă nr. 515/27.07.2020 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 în care şi intimata reclamantă din cauza pendinte a avut calitatea de reclamantă în acest dosar al cărui obiect a constat în recalcularea şi plata indemnizaţiei cu aplicarea VRS 605,225 începând cu 01.02.2017 şi în continuare, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, pârâţi fiind tot cei din cauza pendinte.

3.2. Prin recursul formulat în cauză, recurentul-pârât Tribunalul Dolj a susţinut că instanţa de fond a respins în mod netemeinic şi nelegal excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând în esenţă că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, nu se poate reţine vreo culpă a Tribunalului Dolj cu privire la solicitările reclamantei, întrucât conform organizării sistemului judiciar, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, are atribuţii legale numai în privinţa achitării drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi conex, drepturi care sunt stabilite prin acte administrative - decizii, în mod exclusiv, de către Curtea de Apel Craiova.

Pe fondul cauzei, cu privire la obligarea Tribunalului Dolj la plata diferenţelor salariale rezultate din stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,18 RON, începând cu data de 01.09.2019, acţiunea a rămas fără obiect, întrucât la data de 21.12.2021 Preşedintele Curţii de Apel Craiova a emis decizia nr. 76, iar potrivit acestei decizii, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova şi al instanţelor din raza de competenţă a acesteia beneficiază, începând cu 21 decembrie 2018, de un salariu de bază brut lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Prin urmare, intimata beneficiază deja de drepturile solicitate prin acţiunea pendinte şi acordate de instanţa de fond, prin raportare la VRS 605,225 RON, începând cu data de 21.12.2018, conform actului administrativ menţionat.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de ambii pârâţi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează motivul de casare referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor legale incidente cauzei.

Ambii pârâţi au susţinut greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce îi priveşte, iar recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova a formulat în plus critici şi în privinţa reţinerii instanţei de fond referitoare la stabilirea eronată/nelegală a drepturilor salariale ale reclamantei.

Totodată, în cadrul recursurilor formulate, recurenţii - pârâţi au arătat că acţiunea a rămas fără obiect, în condiţiile în care Preşedintele Curţii de Apel Craiova a emis Decizia nr. 76/21.12.2021 prin care a dispus că, începând cu data de 21.12.2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova şi al instanţelor din raza de competenţă a acesteia beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Aceştia au depus Decizia nr. 76/21.12.2021, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova, prin care s-a stabilit, la art. 1, că "Începând cu data de 21 decembrie 2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova şi al instanţelor din raza de competenţă a acesteia beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta.", iar la art. 4 din decizie s-a stabilit şi plata drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială prevăzută la art. 1.

În raport de actul emis, capetele de cerere privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei în funcţie de VRS 605,18 RON şi obligarea la plata acestora au rămas fără obiect, în condiţiile în care a intervenit o împrejurare nouă, neadusă la cunoştinţa instanţei de fond, constând în recunoaşterea de către pârâţi, pe cale administrativă, a pretenţiilor reclamantei.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante dispoziţiile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., potrivit cărora, unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în prezent, aceste capete de cerere din acţiunea reclamantei au rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor aduse soluţiei de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, argumenetele prezentate în susţinerea acestora sunt nefondate.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, în cauză pârâta Curtea de Apel Craiova a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prin raportare la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, iar pârâtul Tribunalul Dolj prin raportare la împrejurarea că nu are competenţa de a emite ordine de salarizare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat atât anularea Hotărârii nr. 30/01.10.2020 emisă de Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova, precum şi reîncadrarea salarială conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 şi cu luarea în considerare a VRS 605,18 RON, cât şi plata diferenţelor dintre drepturile băneşti cuvenite şi cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală.

Prin urmare, ambii pârâţi au legitimitate procesuală pasivă, având în vedere că obligaţia stabilirii drepturilor salariale şi emiterii deciziei de salarizare îi incumbă recurentei-pârâte Curtea de Apel Craiova, iar obligaţia plăţii drepturilor salariale este o obligaţie ce îi revine recurentului-pârât Tribunalul Dolj, soluţia primei instanţe fiind aşadar corectă şi legală.

Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, să respingă ca rămase fără obiect capetele de cerere privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei în funcţie de VRS 605,18 RON şi obligarea la plata acestora, cu menţinerea în rest a sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj împotriva sentinţei civile nr. 1891 din 9 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge capetele de cerere privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei în funcţie de VRS 605,18 RON şi obligarea la plata acestora, ca rămase fără obiect.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.