Tax deduction denial for corporate income tax and VAT based on invoices from inactive, radiated, or "ghost" suppliers lacking valid fiscal supporting documents

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/26.04.2016, a Raportului de inspecţie fiscală nr. xnr. 87/26.04.2016 cu anexele sale, ambele emise de intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, şi a Deciziei nr. 10113/31.03.2020 emise de DGRFP Iaşi, în sensul eliminării impunerii impozitului pe profit şi a accesoriilor acestuia şi impunerii la plată suplimentară doar a TVA dedusă prin tranzacţiile cu furnizori inactivi şi cei care nu erau plătitori de TVA.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 105/2022 din 27.10.2022, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea actelor administrativ-fiscale atacate doar pentru suma de 1.844.439 RON (din suma totală de 3.087.956 RON) reprezentând:

- 1.268.510 RON, din care impozit pe profit 804.789 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit - 351.032 RON şi penalităţi aferente impozitului pe profit - 112.689 RON;

- 574.929 RON TVA suplimentar impusă la plată din suma totală de 1.169.044 RON; dobânzile şi penalităţile să fie recalculate de organul fiscal doar pentru suma rămasă şi recunoscută de 594.115 RON.

3.1. În primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că soluţia primei instanţe nu este motivată cu respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 6 din CEDO, deoarece instanţa şi-a însuşit în totalitate apărările formulate de intimate, fără să aibă în vedere probatoriul existent la dosar. Argumentaţia prezentată în sentinţă are un caracter general care nu răspunde la motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată.

3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că documentele înregistrate în contabilitate sunt documente justificative, întrucât ele conţin toate datele obligatorii prevăzute de legislaţia în domeniu.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.2.1. În ceea ce priveşte impozitul pe profit în sumă de 804.789 RON, organul de inspecţie fiscală nu contestă realitatea operaţiunii comerciale, ci doar faptul că societăţile cu care a derulat relaţii comerciale nu îndeplinesc anumite condiţii, respectiv fie nu sunt plătitoare de TVA, fie o alta este radiată.

Însă, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 571/2001, operaţiunile au fost derulate în scopul producerii de profit, mărfurile au fost înregistrate, plătite şi au intrat în circuitul comercial. Ca atare, nu se poate nega operaţiunile comerciale şi nici nu se poate atrage răspunderea solidară cu societăţile care au emis aceste documente.

Recurenta apreciază că prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 11 alin. (14) din Legea 571/2001, întrucât nu a ţinut seama de faptul că acestea sunt incidente doar în materia deductibilităţii TVA-ului.

În opinia recurentei, nu poate răspunde fiscal pentru acele societăţi cu un comportament atipic, întrucât de natura acestui comportament sunt răspunzători doar administratorii lor. Aceasta nu avea de unde să ştie că societăţile cu care a derulat tranzacţii nu funcţionează la sediu declarat, deoarece exista posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea economică la un punct de lucru declarat şi de unde se ridicau produsele.

3.2.2. În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.169.044 RON, recurenta arată că noua bază impozabilă a fost constituită din cauza aceloraşi motive avute în vedere şi la calcularea impozitului pe profit. Cu toate acestea, argumentele pentru care instanţa de fond a menţinut aceste obligaţii fiscale sunt eronate şi în contradicţie cu probele administrate - expertiza tehnică judiciară. 4. Soluţia instanţei de recurs

4.1. Consideraţii generale

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/26.04.2016, care a avut la bază Raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 87/26.04.2016, intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a stabilit în sarcina de plată a recurentei următoarele sume: 804.789 RON, reprezentând impozit pe profit; 351.032 RON, reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit; 112.689 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit; 1.169.044 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată; 484.676 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 165.726 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

Recurenta a contestat în întregime suma stabilită cu titlu de impozit pe profit şi accesoriile aferente acestuia, precum şi parţial taxa pe valoarea adăugată, respectiv cea în cuantum de 1.029.662 RON, alături de accesoriile aferente acesteia. Suma totală ce a format obiectul contestaţiei administrativ-fiscale a fost de 2.948.564 RON.

Prin Decizia nr. 4061/29.12.2016, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a suspendat soluţionarea contestaţiei administrativ-fiscale formulată împotriva celor două acte anterior nominalizate, pentru suma totală de 2.873.695 RON, până la soluţionarea cauzei penale, în temeiul prevederilor art. 273 şi art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.

Prin Ordonanţa de clasare din data de 14.11.2018 emisă în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Prin Decizia nr. 10113/31.03.2020, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a respins contestaţia-administrativ fiscală:

- ca neîntemeiată, pentru suma totală de 2.873.550 RON;

- ca nemotivată, pentru suma totală de 145 RON.

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 al prezentei decizii, recurenta S.C. A. S.R.L. a supus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea deciziilor administrativ-fiscale anterior enunţate.

După cum s-a arătat la pct. 2 al deciziei, prima instanţă a respins acţiunea recurentei, ca nefondată.

Înalta Curte apreciază că Curtea de Apel a analizat în mod detaliat şi judicios dispoziţiile normative incidente pe subiectul analizat, susţinerile părţilor litigante, precum şi întregul probatoriu administrat în cauză, respectiv înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriilor de recurs, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

4.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

În concret, prima instanţă a făcut referire la motivele pentru care organul fiscal a apreciat că sumele litigioase sunt cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil şi a TVA-ului.

Instanţa de control judiciar constată faptul că recurenta nu a nominalizat actele care nu au fost analizate de către instanţă, ci doar s-a rezumat să reia prezentarea aspectelor menţionate şi în cuprinsul acţiunii deduse judecăţii.

În plus de aceasta, este de observat faptul că instanţa de prima jurisdicţie a analizat în mod exhaustiv situaţia aferentă fiecărei categorii de sume atât prin referire la cele evidenţiate în raportul de expertiză cât şi la argumentele invocate de fiecare parte litigantă pe chestiunile în discuţie.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este nefondat acest motiv de casare.

4.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine, la rândul său, aplicabilitatea în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 134 alin. (1) şi (2), art. 145 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. b) Codul fiscal.

Instanţa de control judiciar va avea în vedere la fundamentarea soluţiei prevederile incidente din Directiva 2006/112/CE, dar şi dezlegările date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele conexate C-80 şi C-141/11, în cauza C-324/11, precum şi în cauza C-277/14.

4.3.1. Critica referitoare la impozitul pe profit în sumă de 1.555 RON şi TVA în sumă de 1.733 RON

Prima instanţă a confirmat soluţia organului fiscal în ceea ce priveşte refuzul acordării dreptului de deducere în privinţa cheltuielilor în sumă de 7.221 RON şi a TVA în cuantum de 1.733 RON, întrucât facturile în discuţie au fost emise după data radierii şi scoaterii din evidenţă a furnizorilor B. S.R.L. şi C. S.R.L..

Recurenta contestă soluţia şi arată faptul că aceste achiziţii au fost înregistrate în contabilitate pe bază de documente justificative, care conţin toate informaţiile obligatorii prevăzute de lege. Cheltuielile au fost efectuate în scopul obţinerii de profit şi nu se poate antrena răspunderea sa în solidar cu societăţile care au emis facturile analizate.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei.

După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, dreptul de deducere a cheltuielilor din perspectiva impozitului pe profit este reglementat de dispoziţiile art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare în perioada de referinţă) coroborate cu cele ale pct. 44/2004 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, conform prevederilor 19 alin. (1) din Codul fiscal: "Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare."

În temeiul art. 21 alin. (1) şi (4) din acelaşi normativ:

"(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. (…)

(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării in gestiune, după caz, potrivit normelor."

La pct. 44 din Normele metodologice se prevede că:" Înregistrările în evidenţa contabilă se fac cronologic şi sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare."

Din interpretarea dispoziţiilor normative anterior citate rezultă faptul că simpla înregistrare în conturile de cheltuieli a unor sume de bani nu este suficientă pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile la calculul profitului impozabil. Cu alte cuvinte, respectivele sume trebuie să aibă la bază documente justificative întocmite conform legislaţiei în vigoare, prin care să se facă dovada operaţiunii sau intrării în gestiune.

Noţiunea de document justificativ este reglementată normativ la art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, astfel:

"(1) Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."

Potrivit Deciziei nr. 5/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. f) şi ale art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal anterior*, precum şi ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, a stabilit că:

"Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA."

În raport de dispoziţiile normative anterior citate, pentru ca sumele înregistrate în conturile de cheltuieli să fie deductibile la calculul profitului impozabil trebuie să aibă la bază documente justificative, întocmite potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune.

Contrar susţinerii recurentei, facturile emise de societăţile B. S.R.L. şi C. S.R.L. nu puteau îndeplini calitatea de documente justificative în condiţiile în care acestea au avut un comportament fiscal inadecvat, întrucât au fost declarate insolvente, iar în cele din urmă au fost radiate. Facturile emise de aceste societăţi nu aveau înscrise în cuprinsul lor codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de înregistrare fiscală, deoarece la momentul emiterii lor aceste societăţi erau radiate de la Oficiul Registrului Comerţului.

Potrivit dispoziţiilor art. 251 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Ca atare, operaţiunea de radiere marchează încetarea deplină a capacităţii de folosinţă a societăţii comerciale. Cu alte cuvinte, de la data radierii unei societăţi comerciale de la Oficiul Registrului Comerţului, aceasta pierde calitatea de subiect de drept, iar din punct de vedere fiscal nu mai constituie subiect al raportului juridic fiscal.

Pe cale de consecinţă, recurenta nu avea dreptul de deductibilitate în ceea ce priveşte impozitul pe profit, după cum s-a raţionat de către organul fiscal şi de către instanţa de fond.

Din perspectiva TVA, sunt incidente dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul fiscal (forma în vigoare în perioada de referinţă), potrivit cărora:

"Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile."

Condiţiile pentru exercitarea dreptului de deducere fiind cele reglementate la art. 146 alin. (1) lit. a) din vechiul Codul fiscal, după cum urmează:

"pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost sau urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile legale."

Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. A) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, furnizorul trebuie să aibă calitatea de persoană impozabilă, în sensul art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi Directivă. (sn). În baza articolului anterior enunţat, persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară activităţi economice de producător, de comerciant sau de prestator de servicii, indiferent de scopul sau de rezultatele activităţilor respective. Or, devreme ce furnizorii mai sus menţionaţi erau declaraţi inactivi anterior emiterii facturilor fiscale, rezultă că aceştia nu desfăşurau activităţi economice, pentru a putea fi încadraţi în categoria furnizorilor. Prin urmare, în mod corect organul fiscal nu a acordat dreptul de deducere pentru TVA.

Or, aşa cum s-a precizat anterior, facturile analizate nu îndeplineau condiţiile de documente justificative, împrejurare în raport cu care recurenta nu putea beneficia nici de deductibilitatea TVA.

4.3.2. Critica referitoare la impozitul pe profit în sumă de 11.258 RON şi TVA în sumă de 16.887 RON

Instanţa de fond a validat concluzia organului fiscal în ceea ce priveşte refuzul acordării dreptului de deducere în privinţa cheltuielilor în sumă de 70.361 RON şi a TVA-ului în sumă de 16.887 RON.

În perioada iunie 2013- iunie 2014, societatea recurentă a achiziţionat mărfuri de la D. S.R.L. în valoare de 70.361 RON, cu T.V.A. aferentă în sumă de 16.887 RON, mărfuri ce au fost achitate cu numerar.

În urma controlului efectuat la societatea furnizoare, organul fiscal a încheiat Procesul-verbal nr. x/SV/28.11.2014 în care a consemnat faptul că aceasta figura cu livrări nedeclarate de bunuri, în condiţiile în care acestea din urmă erau declarate de alte societăţi, printre care şi recurenta. În realitate, D. S.R.L. desfăşura doar activitate de inscripţionare pe materiale textile. În urma comparării documentelor fiscale deţinute de cele două societăţi angajate în tranzacţiile comerciale s-a constatat faptul că există diferenţe în ceea ce priveşte modul de întocmire (conturile bancare, adresa societăţii furnizoare, etc). Prin urmare, în mod corect nu s-a acordat deductibilitatea acestor cheltuieli, în condiţiile în care recurenta nu aprobat îndeplinirea condiţiei de fond referitoare la realitatea tranzacţiilor.

4.3.3. Critica referitoare la impozitul pe profit în sumă de 759.343 RON şi TVA în sumă de 994.260 RON

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/26.04.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 87/26.04.2016 ce a stat la baza emiterii ei, nu s-a acordat drept de deducere pentru cheltuielile în sumă de 4.745.880 RON şi TVA în sumă de 994.260 RON, aferente achiziţiilor de la diverşi furnizori, întrucât s-a apreciat că facturile emise nu îndeplinesc calitatea de documente justificative şi nici nu a fost probată realitatea şi legalitatea achiziţiilor.

Prima instanţă a confirmat soluţia organului de control fiscal şi a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru deductibilitatea acestor cheltuieli la calculul profitului impozabil şi a TVA.

Recurenta susţine că toate documentele contabile înregistrate în contabilitatea societăţii sale îndeplinesc calitatea de documente justificative, aşa cum rezultă din raportul de expertiză fiscală administrat în cauză.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei.

Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei că este îndeplinită condiţia de formă pentru deductibilitatea TVA-ului şi a calcului impozitului pe profit, nu este probată condiţia de fond referitoare la realitatea tranzacţiilor cu aceşti furnizori, în contextul în care societăţile în discuţie nu au surse reconstruibile de aprovizionare, nu au declarat livrări către recurentă, nu au depus declaraţiile fiscale, nu au întocmit bilanţuri, ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre societăţi cu un comportament de tip fantomă. Un argument suplimentar reţinut în mod justificat de către curtea de apel este acela că respectivele "achiziţii" au fost achitate cu numerar, ceea ce confirmă concluzia organului de control fiscal referitoare la nerealitatea tranzacţiilor.

4.3.4. Critica referitoare la impozitul pe profit în sumă de 11.188 RON şi TVA în sumă de 16.782 RON

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/26.04.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. xnr. 87/26.04.2016 s-a reţinut faptul că recurenta a înregistrat în contabilitate cheltuieli deductibile cu prestări de servicii (refacturare utilităţi) de la E. S.R.L. în sumă de 69.927 RON, cu TVA aferentă în sumă de 16.782 RON, însă reprezentanţii acesteia nu au arătat documente din care să rezulte locul unde au fost consumate aceste utilităţi, persoanele care au beneficiat de acestea şi dacă ele au fost achiziţionate în vederea obţinerii de venituri impozabile.

Instanţa de fond a menţinut soluţia organului de control fiscal şi a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru deductibilitatea acestor cheltuieli la calculul profitului impozabil şi a TVA.

Recurenta menţionează că interpretarea instanţei este greşită motivat de faptul că administratorii societăţii sunt cetăţeni străini care nu au o locuinţă proprie şi, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) lit. e), beneficiază de deductibilitatea cheltuielilor cu cazarea.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei.

Într-adevăr, norma în discuţie permite deductibilitatea acestor cheltuieli, însă recurenta nu a prezentat niciun document care să ateste prestarea acestor servicii de cazare, respectiv contract de prestări servicii, după cum s-a evidenţiat şi în raportul de expertiză fiscală depus la dosar.

4.3.4. Critica referitoare la cheltuielile aferente mărfurilor constatate ca fiind lipsă în gestiune în sumă de 27.511 RON

În acţiunea introductivă de instanţă, recurenta a arătat faptul că dacă există diferenţe cu privire la stocurile de mărfuri atunci suma în discuţie trebuie să reprezinte o cheltuială nedeductibilă fiscal. Ca atare, se observă ca recurenta nu a contestat impunerea acestei sume.

Cu toate acestea, partea a combătut concluzia organului fiscal prin memoriul de recurs, ceea ce nu poate fi primit, întrucât în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi de nelegalitate ale actului administrativ fiscal dedus judecăţii care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, faţă de dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 din acelaşi act normativ.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.-prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Moldova SPRL împotriva sentinţei nr. 105/2022 din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.