Administrative inspection of judicial reasoning: disciplinary limits of bad faith and gross negligence claims against a judge’s evidentiary and procedural decisions.

Şedinţa publică din data de 22 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, au formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 1365 emisă în data de 20.07.2022 (lucrarea nr. x) emisă de inspectorul judiciar şi a Rezoluţiei din data de 23.08.2022 (lucrarea nr. C22-1223) emisă de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare, solicitând ca, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, să se dispună anularea celor două rezoluţii şi, pe cale de consecinţă, să fie trimis dosarul Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 952/2023 din 7 iunie 2023, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii B., D., C. şi A. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că, raportat la considerentele sentinţei atacate, rezultă faptul că prima instanţă nu a analizat motivele de nulitate şi nelegalitate a actelor administrative ce formează obiectul litigiului, rezumându-se la prezentarea unor aspecte teoretice, fără nicio referire concretă la lucrările dosarului, precum şi la analiza concretă a condiţiilor de întrunire a elementelor unor abateri disciplinare, cea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În opinia recurenţilor, prima instanţă a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar în baza greşitei aplicări a acestora, a constatat că Rezoluţia de clasare nr. 1365 emisă în data de 20.07.2022 (lucrarea nr. x) emisă de inspectorul judiciar, cât şi Rezoluţia din data de 23.08.2022 (lucrarea nr. C22-1223) emisă de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare nu ar avea un caracter nelegal şi netemeinic.

Recurenţii con sideră că au fost greşit interpretate, de către inspectorul judiciar, aspectele ce au făcut obiectul sesizării noastre.

În raport de această critică, în rezoluţia inspectorului-şef, s-a reţinut în mod greşit că " verificările prealabile au fost complete, fiind efectuate asupra tuturor aspectelor semnalate şi cu respectarea limitelor de competenţă prevăzute de lege" (pag. 2).

Aşadar, contrar celor reţinute de inspectorul judiciar, respingerea cererilor de recuzare formulate împotriva preşedintelui de complet nu a făcut obiectul sesizării noastre. Într-adevăr, în prima secţiune a sesizării - cea privind aspectele prealabile - recurenţii arată că au făcut referire cererile de recuzare formulate în raport de elementele care conturau lipsa de imparţialitate a doamnei judecător E., dar numai pentru a argumenta raţiunea pentru care au fost puşi în situaţia de a formula o sesizare la Inspecţia Judiciară. Se mai precizează că nu au am urmărit, însă, nicidecum ca pe calea sesizării să critice modalitatea de soluţionare a cererilor de recuzare, motiv pentru care le este imposibil să înţeleagă de ce mai mult de o pagină din cele patru pe care le are rezoluţia de clasare este alocată redării aspectelor semnalate prin cererile de recuzare. Practic, întreaga secţiune privind situaţia de fapt din rezoluţia de clasare vizează doar remediile procesuale privind incompatibilitatea doamnei judecător de care s-a uzat în cauza în care avem calitatea de inculpaţi, fără a fi abordate elementele de fapt invocate în susţinerea celor trei elemente care au făcut obiectul sesizării şi care conturează săvârşirea abaterii disciplinare sesizate.

Totodată, recurenţii consideră că inspectorul judiciar face completă abstracţie de aspectul privind respingerea cererilor de probe formulate în apărare privind audierea în calitate de martori a numiţilor F., G. şi H., respectiv emiterea unei adrese către S.R.L.. Faptul că acest element nu a fost analizat deloc de către inspectorul judiciar rezultă cât se poate de clar şi din punctul 4 al rezoluţiei de clasare, privind argumentarea soluţiei şi dispoziţiile legale aplicabile. Aşadar, verificări prealabile impuse de lege nu au abordat deloc unul dintre cele trei elemente care au făcut obiectul sesizării noastre.

Contrar celor reţinute în Rezoluţia din data de 23.08.2022 (lucrarea nr. C22-1223) emisă de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, etapa verificărilor prealabile ale inspectorului judiciar a fost, aşadar, incompletă, raportându-se la un element care nu a făcut obiectul sesizării ("modalitatea de soluţionare a cererilor de recuzare) şi făcând abstracţie de un aspect semnalat în mod expres, respectiv respingerea unor cereri de probe formulate în apărare.

Se mai precizează că în raport cu art. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, scopul Inspecţiei Judiciare este acela de a contribui la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, a eficienţei şi eficacităţii sistemului judiciar, prin intermediul unor verificări independente şi de evaluare a activităţii acestuia. Aşadar, rolul Inspecţei Judiciare tinde spre efectuarea unei atente şi riguroase verificări a elementelor care conturează suspiciunea săvârşirii unei abateri disciplinare.

Cu privire la modalitatea de analizare de către inspectorul judiciar a temeiurilor de fapt care se circumscriu abaterii disciplinare sesizate şi raportarea acestora la elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, recurenţii susţine că în Rezoluţia din data de 23.08.2022 (lucrarea nr. C22-1223), inspectorul-şef nu analizează niciunul dintre motivele care au făcut obiectul sesizării şi la care s-a răspuns într-o manieră lacunară în cuprinsul rezoluţiei de clasare. Acesta face referire exclusiv la modalitatea în care au fost soluţionate cererile de recuzare, în raport de care statuează că exercitarea dreptului de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti (aspecte preluate întocmai din cuprinsul rezoluţiei de clasare).

Aşa fiind, recurenţii apreciază că rezoluţia inspectorului-şef nu abordează modalitatea de analizare de către inspectorul judiciar a temeiurilor de fapt care se circumscriu abaterii disciplinare sesizate şi coroborarea acestora cu elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Referitor la încuviinţarea de către judecătorul cauzei a solicitării procurorului de audiere în calitate de martori a persoanelor ale căror declaraţii au fost excluse în faza de cameră preliminară şi care au fost cercetate sub aspectul infracţiunilor de dare de mită, recurenţii arată că la pagina 3 din rezoluţia de clasare, inspectorul judiciar a consemnat doar următoarele:

"nemulţumirea vizând audierea unor martori propuşi de Parchet care au avut calitatea de inculpaţi în cauză, în condiţiile în care declaraţiile acestora ar fi fost excluse în procedura camerei preliminare, a constituit obiectul cererii de recuzare soluţionată prin încheierea din 26.10.2021, în sensul respingerii, aspectele neputând a fi reanalizate administrativ ".

Aceste considerente sunt vădit nefondate, în condiţiile în care procedura de soluţionare a unei cereri de recuzare este semnificativ diferită de cea de soluţionare a unei sesizări adresate Inspecţiei Judiciare, chiar şi atunci când temeiurile de fapt invocate sunt aceleaşi. Dacă prima are ca obiect remedierea unei situaţii de incompatibilitate a magistratului, cea de-a doua are ca obiect verificarea incidenţei unei abateri disciplinare şi, dacă este cazul, derularea unei cercetări disciplinare a magistratului care a săvârşit-o. Din acest motiv, inspectorul judiciar nu se putea prevala doar de existenţa unei încheieri prin care a fost soluţionată o cerere de recuzare întemeiată pe temeiuri de fapt similare celor invocate în cuprinsul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, ci era dator să procedeze la efectuarea unor verificări de fond, prin care să stabilească dacă se conturează elementele constitutive ale abaterii disciplinare sesizate, aspecte ce nu fuseseră analizate de judecătorul care a soluţionat cererea de recuzare.

Aşadar, recurenţii consideră că în etapa verificărilor prealabile, inspectorul judiciar ar fi trebui să ţină seama de elementele invocate în cuprinsul sesizării, şi anume de faptul că s-a susţinut că dispoziţia judecătorului de audiere în calitate de martori a mituitorilor ale căror declaraţii au fost excluse în faza de camera preliminară, care echivalează cu o antepronunţare, a încălcat în mod flagrant dreptul la apărare.

Rezultatul acestei conduite a judecătorului cauzei constă în vătămarea dreptului la un proces echitabil, iar legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul produs rezultă din materialitatea faptei.

Cu privire la revenirea asupra unei probe deja încuviinţate, constând în vizionarea integrală în şedinţă publică a înregistrărilor audio-video care nu au fost excluse de la dosarul cauzei, inspectorul judiciar s-a prevalat, în mod exclusiv şi nefondat, de o încheiere de soluţionare a unei cereri de recuzare, fără a efectua verificări prealabile sub aspectul elementelor constituive ale abaterii disciplinare.

În ceea ce priveşte aspectul neanalizat de către inspectorul judiciar, respectiv respingerea cererilor de probe formulate, în apărare, privind audierea în calitate de martori a numiţilor F., G. şi H., respectiv emiterea unei adrese către S.R.L., recurenţii precizează că prin sesizarea formulată au arătat faptul că respingerea de către judecătorul cauzei a probelor solicitate întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Inspectorul judiciar nu s-a aplecat deloc asupra acestui aspect, motiv pentru care rezultă întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare sesizate şi care făceau necesare verificări prealabile sub acest aspect.

Atât în ceea ce priveşte solicitarea de audiere în calitate de martori a numiţilor F., G. şi H., cât şi în ceea ce priveşte emiterea adresei către SRI, instanţa şi-a motivat dispoziţia de respingere a cererilor prin prisma relaţiilor transmise la dosarul cauzei, făcând abstracţie de faptul că tocmai aceste înscrisuri au determinat formularea cererilor de probe.

Făcând abstracţie de obligaţia ce îi revenea de a proceda la reconstrucţia adevărului cu privire la modalitatea în care a fost realizată supravegherea tehnică, judecătorul cauzei a preferat să nu mai administreze probe în această privinţă. Sub aspectul laturii subiective, doamna judecător a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. proc. pen., ceea ce rezultă din faptul că a ignorat contradicţiile evidente existente între înscrisurile de la dosar, care făceau necesară administrarea probelor solicitate.

Se mai susţine că rezultatul acestei conduite a judecătorului cauzei a constat în privarea de garanţia egalităţii de arme între acuzare şi apărare, iar legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul produs rezultă din materialitatea faptei.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x, recurenţii-reclamanţi A., B., C., D. au solicitat efectuarea de verificări în legătură cu modalitatea de instrumentare a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Mureş.

În urma verificărilor prealabile efectuate de către inspectorul judiciar, în cadrul dosarului nr. x, prin Rezolutia nr. 1365 din 20.07.2022 s-a dispus clasarea acesteia, nerezultând indicii de săvârşire a uneia din abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Plângerea formulată împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin Rezoluţia inspectorului şef din data de 23.08.2022 în cadrul lucrării nr. C 22-1223, reţinându-se caracterul nefondat al criticilor faţă de soluţia de clasare.

Curtea de Apel a respins acţiunea, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi critică interpretarea dată de inspectorul judiciar, şi menţinută de instanţa de fond, prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a instanţa de fond faptul că aspectele sesizate Inspecţiei Judiciare au vizat raţionamentul logico-juridic al magistratului reclamat şi nu pot fi supuse verificărilor de natură administrativă, efectuate de către Inspecţia Judiciară, prin raportare la prevederile art. 97 din Legea nr. 303/2004, republicată, respectiv art. 16 din Legea nr. 304/2004 republicată.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B., D., C. şi A. împotriva sentinţei nr. 952/2023 din 7 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.