Revocation of revolutionary fighter title for lack of prior certificate annulment; reviewability of presidential decrees

Şedinţa publică din data de 22 martie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată şi completată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Administraţia Prezidenţială - Preşedintele României, anularea parţială a Decretului nr. 232/28.02.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant, poziţia 33 din anexa la Decret, iar în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în perioada 1945-1989, anularea parţială a procesului-verbal al şedinţei Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 2/2022 din 26.01.2022 înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist cu nr. 18/1513 din 8.02.2022 şi anume a poziţiei nr. 33, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2261/2022 din 29 noiembrie 2022, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială Preşedintele României şi Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, a anulat în parte Decretul Preşedintelui României nr. 232/28.02.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant, numai în ce priveşte poziţia 33 din anexa la Decret privind pe A., a anulat în parte procesul-verbal al şedinţei Comisiei art. 49 constituit în baza Ordinului nr. 02/2022 din data de 26.01.2022 înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist cu nr. 18/1513 din 8.02.2022 şi anume numai în ce priveşte poziţia nr. 33 din tabelul din procesul-verbal menţionat privind pe A..

De asemenea, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâţii în solidar către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON taxă judiciară de timbru plus 2.618 RON onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 şi Preşedintele României-B. prin Administraţia Prezidenţială au declarat recurs.

3.1. Pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., în sensul că, la dezlegarea pricinii judecătorul de la fond a încălcat dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de fond, interpretează decizia nr. 1827/2019 a Curţii de Apel Bucureşti din dosarul nr. x/2017 arbitrar şi subiectiv, în sensul că, omite faptul că intimatul A. în cererea de chemare în judecată a avut trei solicitări si anume:

- constatarea refuzului nejustificat al Secretariatului de Stat;

- obligarea instituţiei pârâte să efectueze operaţiunea administrativă de a înainta către Preşedintele României propunerea de a i se acorda titlul de Luptător cu Rol Determinant;

- obligarea acesteia la eliberarea certificatului de luptător cu rol determinant.

Tot pe acest aspect, arată faptul că judecătorul de la fond menţionează total greşit în motivarea hotărârii la pagina 2 că în apărările formulate a susţinut că dosarul nr. x/2017 a avut ca obiect anularea certificatului de luptător cu rol determinant.

În realitate, instituţia pârâtă a invocat excepţia puterii de lucru judecat şi nu a autorităţii de lucru judecat. De altfel, prin apărările formulate a invocat puterea de lucru judecat reprezentată de Decizia nr. 1827/2019 din dosarul nr. x/2017 privind respingerea solicitării lui A. de obligare a Secretariatului de Stat la eliberarea certificatului de luptător cu rol determinant.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond că, "Secretariatul în mod corect a continuat procedura administrativă şi la 25.06/2019, prin Decizia nr. 338, urmare reanalizării cererii reclamantului, Secretariatul . . . . . . . . . .a admis cererea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ." această susţinere nu are suport probator deoarece prin Decizia nr. 338/2019 şi prin procesul-verbal aferent acesteia fosta Comisie nu reanalizează nimic ci admit cererea pe baza soluţiei admiterii contestaţiei dată de CPRD, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a dispozitivului Deciziei nr. 1827/2019 din dosarul nr. x/2017.

În ceea ce priveşte aserţiunea judecătorului de la fond prin care se susţine că procesul-verbal nr. x/1513/08.02.2022 trebuia comunicat reclamantului, se solicită a se lua act că această susţinere este total greşită deoarece procesul-verbal nr. x/2935/22.03.2022 prin care s-a anulat certificatul de luptător cu rol determinant al acestuia a fost comunicat prin poştă cu confirmare de primire, motiv pentru care nu există nicio vătămare produsă. Dovadă în acest sens, o reprezintă dosarul nr. x/2022 unde intimatul a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/2935/22.03.2022.

3.2. Preşedintele României - B. prin Administraţia Prezidenţială, în motivarea recursului, arată că instanţa de fond, în mod eronat, a respins cererea privind extinderea cadrului procesual, formulată de Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, referitoare la introducerea în cauză a prim- ministrului României, în calitate de contrasemnatar al decretului contestat.

Prin reglementarea obligaţiei constituţionale a prim-ministrului de a contrasemna decretele Preşedintelui, acestuia i se atribuie responsabilitatea juridică şi politică asupra conţinutului actului pe care, semnându-1, îl validează.

Faţă de aspectele evidenţiate, consideră că se impune introducerea în cauză a prim-ministrului, întrucât contrasemnatarul actului administrativ a cărui anulare se solicită are calitate procesuală pasivă, iar hotărârea ce urmează să fie pronunţată de instanţa de judecată, în prezenta cauză, să-i fie opozabilă acestuia.

Se mai susţine că instanţa de fond, în mod greşit, a respins excepţia inadmisibilităţii anulării Decretului nr. 232/2022, pe care recurentul o consideră ca fiind una întemeiată, contrar celor reţinute, raportat la faptul că Decretele Preşedintelui emise în exercitarea atribuţiei constituţionale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituţie nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, şi, în consecinţă, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, nu sunt cenzurabile de către instanţele judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ.

O interpretare contrară ar însemna că instanţele judecătoreşti învestite cu exercitarea controlului de legalitate s-ar substitui prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui României, ceea ce este în evidentă contradicţie cu prevederile legale şi ar echivala cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu instanţele judecătoreşti. Din această perspectivă, recurentul apreciază că, pentru acest tip de decret, instanţele judecătoreşti nu au vreo competenţă de control şi cenzură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se arată că Secretariatul de Stat procedează la:

- analizarea condiţiilor legale intervenite, în sensul modificării situaţiei juridice, apărute după data emiterii decretului de acordare a titlului, mai exact verifică dacă au intervenit sau nu fapte care să schimbe situaţia iniţială. În situaţia în care persoanele cărora le-a fost acordat titlul nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, Secretariatul de Stat anulează titlul acordat;

- verificarea dosarelor de acordare/preschimbare a calităţii de participant la Revoluţia din decembrie 1989 se realizează de către Secretariatul de Stat, aceasta fiind entitatea de stat învestită şi cu luarea deciziei de aprobare sau respingerea a solicitărilor.

În prezenta cauză, Secretariatul a procedat la verificarea copiilor de pe hotărârile din dosarele de instanţă anexate adresei de înaintare (propunerii).

În cazul retragerii unui titlu, Secretariatul de Stat înaintează Preşedintelui României propunerea de retragere motivată a titlului atribuit, iar Preşedintele României, urmare primirii acesteia, ia act şi emite decretul de retragere a titlului.

Instanţa de fond nu a făcut o distincţie între atribuţiile celor două instituţii, ci a stabilit, în sarcina Preşedintelui României, obligaţii pe care apreciază că nu le-a îndeplinit la momentul emiterii decretului contestat, respectiv anularea certificatului de revoluţionar, deşi legea nu le-a reglementat în sarcina acestuia, în realitate, acestea reveneau Secretariatului de Stat.

Preşedintele României acordă şi retrage titlurile de revoluţionar/luptător cu rol determinant exclusiv în baza prerogativelor sale constituţionale, urmare propunerii Secretariatului de Stat.

Astfel, instanţa de fond, şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a "adăugat la lege" şi "a creat" o normă nouă, prin care a stabilit, practic, obligaţii noi pentru Preşedintele României, referitoare la verificarea de legalitate a propunerilor pe care le primeşte de la Secretariatul de Stat, precum şi posibilitatea de a refuza să acorde titlul, obligaţii prevăzute de legiuitor deja în sarcina unui alt subiect de drept - Secretariatul de Stat.

Aşadar, prima instanţă a înţeles în mod greşit mecanismul referitor la procedura de înaintare a propunerii Secretariatului de Stat către Preşedintele României, şi procedura de emitere a decretului de către Preşedinte, de vreme ce a reţinut că " în cauza de faţă însă nu vorbim de o marjă de apreciere (...) ci doar de o verificare de legalitate a propunerilor pe care le primeşte de la Secretariatul de Stat (...)."

Acest fapt atrage motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. care reglementează situaţia depăşirii, de către instanţe, a atribuţiilor puterii judecătoreşti, pentru că a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat (Decizia nr. 351 din 17 februarie 2016 pronunţată în recurs de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Se mai invocă şi motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere faptul că, din lecturarea motivării sentinţei recurate, reiese cu evidenţă faptul că aceasta este pronunţată cu încălcarea prevederilor de drept material.

Astfel, recurentul precizează că procedura administrativă la care face referire instanţa (reţine pe fila x, că "nu a avut ca obiect anularea certificatului reclamantului") anume, lipsa anulării certificatului de revoluţionar, revine Secretariatului de Stat, în calitate de emitent al actelor şi de titular al obligaţiei instituite prin dispoziţiile din Legea nr. 341/2004, respectiv, H.G. nr. H.G.. nr. 1412/2004, şi nu Preşedintelui României.

În opinia recurentului, Secretariatul de Stat a indus în eroare instituţia Preşedintelui României, transmiţând o propunere nelegală, viciată prin neîndeplinirea procedurii administrative legale la care face referire instanţa, cum este cea referitoare la lipsa anulării certificatului, precum şi cea referitoare la analiza elementului de noutate reprezentat de hotărârea judecătorească pe care a menţionat-o ca temei al retragerii calităţii, respectiv a titlului.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material ale Legii nr. 341/2004, mai precis a omis faptul că Decretul Preşedintelui României nr. 232/2022 nu este un act emis de sine stătător, ci este emis în urma îndeplinirii unor proceduri administrative prevăzute în mod expres de lege şi numai după ce acestea sunt îndeplinite de către Secretariatul de Stat.

Preşedintele României nu are atribuţia legală de a întreprinde verificări cu privire la situaţia de fapt/de drept a persoanelor propuse pentru acordare/retragere titlu, de a anula certificatul de revoluţionar sau de a refuza să acorde titlu. Aşadar, în etapa emiterii decretului, Preşedintele României trebuie să respecte dispoziţiile legale exprese referitoare la emiterea decretelor, conform art. 94 din Constituţie.

Mai mult, hotărârea instanţei de fond este şi nemotivată, aceasta nu a prezentat raţionamentul logico-juridic care a creat convingerea pronunţării unei astfel de soluţii.

Curtea de Apel Bucureşti, în soluţionarea cererii de anulare, nu a reţinut, în cuprinsul sentinţei recurate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările Preşedintelui României referitoare la emiterea decretului.

Sub acest aspect, este greşită reţinerea instanţei în sensul reţinerii culpei Preşedintelui României faţă de îndeplinirea defectuoasă, de către Secretariatul de Stat, a întregii proceduri administrative din cazul intimatului - reclamant.

Preşedintele României a emis decretul contestat pornind de la premisa că propunerea Secretariatului de Stat este legală şi corect întocmită, apreciind astfel în baza principiului legalităţii actelor emise de alte instituţii publice, precum şi în baza încrederii interinstituţionale.

Secretariatul de Stat a sesizat în mod nelegal şi netemeinic Preşedintele României, în sensul transmiterii propunerii de retragere a titlului, în condiţiile în care nu deţinea în realitate nicio hotărâre judecătorească, pronunţată ulterior acordării titlului, prin Decretul nr. 1053/2019, care să poată fi considerată element de noutate, în sensul legii.

Apreciază ca fiind concludente aceste precizări în raţionamentul de stabilire a culpei Preşedintelui României, în prezenta cauză, raportat la aprecierea "culpei pârâţilor" şi implicit proporţia cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, precum şi a altor despăgubiri eventual pretinse, este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, reglementată prin C. civ., iar în cazul litigiilor, pârâţii răspund în solidar pentru prejudiciul cauzat reclamantului. Or, în cauză, nu există o culpă a Preşedintelui României.

Pentru toate aceste motive, solicită ca toate cheltuielile de judecată, să fie sarcina Secretariatului de Stat, având în vederea culpa exclusivă a acestei instituţii care a gestionat defectuos procedura administrativă prealabilă emiterii decretului şi a generat prezentul litigiu.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Părţile au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate memorii de recurs separate, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte introducerea în cauză a prim - ministrului, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a constatat că Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, nu a formulat o cerere de introducere în cauză a prim - ministrului, ci a solicitat să se pună în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea introducerii în cauza a acestuia, ceea ce instanţa de fond a şi făcut, iar la termenul din 15 noiembrie 2022, aceasta a pus în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea introducerii în cauza a prim - ministrului şi s-a pronunţat în sensul că nu se impune introducerea în cauză a acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte consideră ă susţinerile şi criticile pe acest aspect sunt nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti")

Cu alte cuvinte, când instanţa a săvârşit un "exces de putere".

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile pe acest aspect nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia inadmisibilităţii reţinând că decretele preşedintelui sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, cu precizarea că există şi decrete exceptate de la controlul în contencios, anume acelea prin care se concretizează raporturile constituţionale dintre preşedinte, pe de o parte şi guvern şi parlament, pe de altă parte. Acestea din urmă pot face însă, obiectul unui control de constituţionalitate, sub aspectul soluţionării unui conflict juridic de natură constituţională.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a parcurs în paralel două proceduri, atât în faţa autorităţii administrative, cât şi în faţa instanţei.

În procedura administrativă reclamantului i s-a recunoscut definitiv calitatea de Luptător cu Rol Determinant pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989

În procedura administrativă, la 25.06.2019, prin Decizia nr. 338, urmare reanalizării cererii reclamantului, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist a admis cererea reclamantului. Această decizie nu a fost contestată.

Urmare acestei decizii administrative, Secretariatul de Stat, cu avizul Comisiei Parlamentare, a înaintat Preşedintelui României propunerea de atribuire către reclamant a titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant. Preşedintele României a emis Decretul nr. 1053/10.12.2019 prin care la poziţia 24 a conferit reclamantului titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.

În anul 2020 reclamantului i s-a eliberat certificatul prin care se atestă conferirea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.

Aşadar, că odată cu emiterea titlului şi certificatului, inclusiv drepturile patrimoniale ale reclamantului au fost recunoscute de Statul Român, născându-se în patrimoniul reclamantului dreptul la un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului (dreptul la indemnizaţie).

În paralel şi anterior emiterii decretului nr. 1053/2019, s-a derulat procedura judiciară.

Dosarul nr. x/2017 nu a avut ca obiect anularea certificatului reclamantului, ci obiectul litigiului a fost obligarea Secretariatului să finalizeze procedura administrativă privind pe reclamant, căruia anterior Comisia Parlamentară îi recunoscuse dreptul prin avizul favorabil eliberării titlului de revoluţionar. Instanţa în acel dosar a constatat lipsa unui refuz nejustificat de continuare a procedurii administrative de către Secretariat din moment ce Comisia Parlamentară nu transmisese documentaţia care a stat la baza admiterii contestaţiei reclamantului.

De aici a derivat Decretul nr. 1053/10.12.2019 prin care la poziţia 24 Preşedintele României a conferit reclamantului titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.

Înalta Curte reţine că în decizia nr. 1827/12.04.2019 nu s-a menţionat niciodată că reclamantul nu ar îndeplini condiţiile în vederea acordării titlului.

Prin urmare, odată cu decretul respectiv şi ulterior cu certificatul emis în anul 2020 în mod corect reclamantului i s-a recunoscut calitatea de Luptător cu Rol Determinant. Nicio instanţă nu a fost sesizată cu anularea decretului nr. 1053/2019 sau cu anularea certificatului reclamantului.

Prin procesul-verbal al şedinţei Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 2/2022 din 26.01.2022 înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist cu nr. 18/1513 din 8.02.2022 s-a constatat în mod greşit la pct. 33 din tabel că reclamantul se numără printre cele 47 de persoane "care au hotărâri judecătoreşti de respingere privind acordarea calităţii de luptător cu rol determinant".

Chiar în lipsa unor prevederi exprese în procedura Legii nr. 341/2004, Secretariatul de Stat ar fi trebuit să comunice reclamantului în prealabil acest proces-verbal, adică înainte de a fi înaintat Preşedintelui României, date fiind consecinţele asupra drepturilor reclamantului.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că Decretul nr. 232/2022 este emis cu încălcarea art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, dispoziţii care prevăd că titlul poate fi retras numai dacă certificatul a fost anulat, iar prin decizia nr. 1827/12.04.2019 nu a fost anulat nici titlul reclamantului emis potrivit Decretului 1053/10.12.2019, nici certificatul de revoluţionar al reclamantului - Luptător cu rol determinant, acesta fiind emis ulterior deciziei nr. 1827/12.04.2019, respectiv la 7.12.2020, astfel că rezultă cu evidenţă că nu avea cum să fie anulat prin decizia instanţei pronunţată anterior emiterii lui.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind cheltuielile de judecată

Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii - pârâţi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 şi Preşedintele României - B. prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei civile nr. 2261/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.