Retrocession of religious property: sufficiency of topographic evidence to prove ownership of undeclared land portion

Şedinţa publică din data de 22 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa, reprezentată prin Paroh -Pr. A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (CSR) cu sediul la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 8648/18.06.2019 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la soluţionarea dosarului de retrocedare nr. x/C/2005 în sensul restituirii în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 244 mp, situat în Bucureşti, fosta str. x, sector 3 şi acordării de despăgubiri pentru construcţia demolată în suprafaţă de 408,07 mp.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2283 din 5 februarie 2022, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - prin Comisia de Retrocedare, a anulat în parte Decizia CSR nr. 8648/18.06.2019, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul teren în suprafaţă de 244 mp, situat în Municipiul Bucureşti, fosta str. x, fost nr. 4, fost nr. 2, a respins, în rest contestaţia, ca neîntemeiată şi, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului, se arată că instanţa de fond în mod greşit şi-a fundamentat sentinţa pe considerentele reţinute, dispozitivul sentinţei civile recurate reflectând cumulativ interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept care reglementează cadrul normativ al restituirii imobilelor, respectiv O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu care se completează O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a fost învestită prin acţiunea reclamantei cu o contestaţie împotriva actului administrativ considerat vătămător, iar, printr-o astfel de acţiune nu se pot invoca decât motive de nelegalitate a actului administrativ emis de autoritate, respectiv încălcarea unor norme legale de către autoritate la data emiterii actului.

Având în vedere că sarcina probei îi incumbă reclamantei în cadrul procedurii administrative, potrivit dispoziţiilor speciale ale O.U.G. nr. 94/2000, instanţa ar fi trebuit să verifice încălcarea dispoziţiilor legale la data emiterii deciziei, în raport de probatoriul administrat în cadrul procedurii administrative.

Aşadar, legalitatea deciziei contestate nu poate fi analizată prin raportare la probe noi, depuse direct în faţa instanţei, în condiţiile în care reclamanta nu face dovada imposibilităţii obiective de administrare a acestora în faţa autorităţii (a se vedea sentinţa civilă nr. 427/03.03.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2021).

Se mai arată că motivul de respingere a cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005, cu privire la terenul în suprafaţă de 41 m.p., nu îl constituie imposibilitatea identificării acestuia, ci lipsa dovezii dreptului de proprietate.

De asemenea, recurenta consideră că raportul de expertiză judiciară administrat de instanţa de fond nu poate suplini dovedirea de către reclamantă a dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 41 m.p. din întreaga suprafaţă solicitată pentru care Comisia specială de retrocedare.

Se mai susţine că instanţa de fond, în mod greşit a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005 s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare faptul că aceasta se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport cu înscrisurile depuse la dosarul administrativ aferent cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005, Parohia Ortodoxă Dobroteasa a făcut dovada dreptului de proprietate doar asupra imobilului teren în suprafaţă de 203 m.p., situat în municipiul Bucureşti.

Cu privire la diferenţa de teren în suprafaţă de 41 m.p., din întreaga suprafaţă solicitată, Parohia Ortodoxă Dobroteasa nu a făcut dovada dreptului de proprietate în procedura administrativă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate reclamantei, se arată că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte şi, pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată decât în proporţia în care a fost admisă acţiunea.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Parohia Ortodoxă Dobroteasa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005, Parohia Ortodoxă Dobroteasa a solicitat restituirea în natură a imobilului, clădiri şi teren în suprafaţă de 244 m.p., situat în municipiul Bucureşti, str. x, fost nr. 4.

Prin Decizia nr. 8648/18.06.2019, pârâta a respins cererea de retrocedare cu privire la restituirea în natură, apreciind că aceasta nu este posibilă, întrucât terenul reprezintă secţiune spaţiu verde aferent blocului de locuinţe M 43, situat în str. x, alei pietonale, alei de circulaţie, platforma betonată amenajată ca parcare, secţiune din artera de circulaţie B..

Însă, Comisia specială de retrocedare a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a Parohiei Ortodoxe Dobroteasa pentru a beneficia de prevederile O.U.G., republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a propus acordarea de măsuri compensatorii solicitantei pentru imobilul, teren în suprafaţă de 203 m.p, situat în municipiul Bucureşti, fosta str. x, fost nr. 2, eventual cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate şi încasate la momentul preluării abuzive, dacă se va constata că respectivele despăgubiri au fost încasate efectiv.

Cu privire la terenul în suprafaţă de 41 m.p., Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005, întrucât solicitanta nu a făcut dovada proprietăţii asupra acestei diferenţe de teren din întreaga suprafaţă solicitată.

Înalta Curte reţine că, în cauză, s-a efectuat expertiza tehnică în specialitatea topografie care, printre altele, a avut drept obiectiv identificarea imobilului, prin precizarea suprafeţei, coordonatelor şi vecinătăţilor acestuia, precum şi identificarea sa pe plan.

De asemenea, se mai reţine faptul că din istoricul de rol nr. 7085 şi nr. 7087 din 17.03.2016 emis de DGITL Sector 3, depus la dosarul de retrocedare, a rezultat cu certitudine că imobilul a avut numărul poştal 4 până în anul 1951, ulterior acesta schimbându-se în numărul postal 2.

Schimbarea numărului poştal e confirmată şi prin Adresa nr. x/03.05.2016 emisă de PMB Direcţia Patrimoniu, Serviciul Cadastru din care rezultă că imobilul s-a aflat la nr. 4, ulterior schimbat în nr. 2.

La dosarul de retrocedare reclamanta a depus Adresa nr. x/11.03.2016 emisă de PMB - Direcţia Patrimoniu, Serviciul Cadastru, document ce conţine planurile topografice şi reconstituirea fostului imobil din str. x, suprapunere din care rezultă că cel puţin o suprafaţă de 116 m.p. este liberă şi, prin urmare, se impunea a fi restituită în natură.

Suprapunerea de planuri, care a fost reţinută în expertiza efectuată în faţa comisiei, relevă aceeaşi concluzie în conformitate cu care suprafaţa terenului în litigiu era de 244 m.p. din care suprafaţa de 116 m.p. este liberă.

Şi din Adresa nr. x/26.06.2008 emisă de S.C. Titan AL S.A. rezultă aceeaşi suprafaţă a terenului preluat de stat, de 244 m.p., suprafaţă ce coincide cu concluzia prezentată în faţa comisiei de expert în urma suprapunerii planurilor topografice, dar şi cu concluziile raportului de expertiză topo realizat în această cauză.

De asemenea, prin Adresa nr. x/15.03.2016 emisă de Administraţia Fondului Imobiliar se precizează că terenul în litigiu avea o suprafaţă de 244 m.p.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că pârâta a respins în mod greşit cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005 cu privire la terenul în suprafaţă de 41 m.p., reclamanta făcând dovada proprietăţii asupra acestei diferenţe de teren, din întreaga suprafaţă solicitată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs, privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 2283 din 5 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.