Inadmissibility of presidential ordinance to enforce civil judgment suspending tax assessment over installment decision

Şedinţa publică din data de 22 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca-Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, obligarea pârâtei la diminuarea deciziei de eşalonare cu suma de 5.627.942 RON şi accesoriile calculate ulterior emiterii acesteia, conform sentinţei civile nr. 354/2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj din 10.07.2023, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a dispus suspendarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/30.03.2018 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Alba, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 371/2023 din 7 septembrie 2023, a respins, ca inadmisibilă, cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa instanţei nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta precizează că nu contestă aspectele reliefate de instanţa de fond conform cărora Legea 554/2004 prin art. 24 reglementează posibilitatea suspendării executării actului administrativ fiscal, iar art. 14, 15 din acelaşi act normativ reglementează posibilitatea suspendării actului administrativ fiscal, însă instanţa de fond nu a arătat in concreto care sunt motivele pentru care a respins cererea, ca inadmisibilă.

Pe de o parte instanţa de fond a menţionat faptul că potrivit art. 28 alin. (1) din Legea 554/2004, dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., dar pe de altă parte a respins cererea ca inadmisibilă pe considerentul că Legea nr. 554 prevede posibilitatea suspendării actului administrativ fiscal sau obligării de executare a actului administrativ fiscal, însă fără vreun argument, nu a arătat care sunt motivele sau în baza cărei prevederi nu s-ar putea solicita măsuri vremelnice folosind procedura ordonanţei de preşedinţiale.

Astfel, recurenta arată că a făcut dovada depunerii unei cererii prin care s-a solicitat judecarea în fond obligarea pârâtei să pună în aplicare prevederile sentinţei civile nr. 354/2023 şi să diminueze decizia de eşalonare cu suma de 5.627.942 RON şi accesoriile calculate ulterior emiterii acesteia pe motiv că această sumă nu poate fi conţinută într-o decizie de eşalonare care prevede o altă dată de scadenţă decât cea iniţială întrucât această suma a fost deja suspendată printr-o hotărâre a Curţii de Apel Cluj.

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială a solicitat, în mod vremelnic, ca instanţa de fond să oblige pârâta să pună în aplicare prevederile sentinţei indicate până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta susţine că motivul principal al formulării cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale îl constituie urgenţa în condiţiile în care pârâta a interpretat şi pus în aplicare prevederile sentinţei civile nr. 354/2023, contrar celor dispuse printr-o hotărâre executorie.

Aşadar, instanţa de recurs trebuia să reţină faptul că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cu ocazia judecării unei ordonanţe preşedinţiale nu se prejudecă fondul, doar se "pipăie fondul". Aparenţa de drept este o presupunere, instanţa nu trebuie să verifice dacă reclamantul beneficiază efectiv de exerciţiul dreptului solicitat a fi protejat, ci doar dacă este posibil sau de aşteptat ca reclamantul să beneficieze de acest exerciţiu.

În ceea ce priveşte neprejudecarea recurenta arată că prin prezenta cerere solicită doar luarea unor măsuri urgente şi vremelnice până la judecarea definitivă a cauzei în fond. Aşadar, consideră că şi această condiţie a neprejudecării fondului, este îndeplinită prin însăşi natura cererii care are ca obiect respectarea unei hotărâri judecătoreşti pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a activităţii societăţii, prin dispunerea măsurii solicitate pe cale de ordonanţă preşedinţială, în mod vremelnic, limitat în timp până la judecarea cauzei în fond, neaducându-se atingere aspectelor deduse judecăţii.

De asemenea, recurenta mai susţine că doreşte judecarea fondului prin prezenta ordonanţă preşedinţială ci prin prezentul demers urgent, încearcă să îşi ocrotească dreptul dobândit deja printr-o hotărâre judecătorească executorie care are o înrârurire semnificativă asupra activităţii desfăşurate de societate. Astfel, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate ca urmare a soluţionării unei ordonanţe preşedinţiale raportat la judecarea cauzei în fond.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că prin Decizia de impunere nr. x/30.03.2018 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale de plată în cuantum total de 5.627.942 RON, din care impozit pe profit de 2.572.475 RON şi TVA de 3.055.467 RON.

Obligaţiile fiscale de plată stabilite prin decizia de impunere au făcut obiectul unei eşalonări la plată, conform Deciziei nr. 12961/31.07.2018, emisă de A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud la solicitarea societăţii, în temeiul dispoziţiilor cuprinse la titlul VII, cap. IV "înlesniri la plată" din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, obligaţiile fiscale ce fac obiectul decizie de eşalonare nu provin doar din decizia de impunere ci şi din alte surse, respectiv din declaraţiile depuse de societate, iar parte din obligaţiile fiscale de plată stabilite prin decizia de impunere au fost stinse până la data emiterii deciziei de eşalonare.

Înalta Curte are în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 354/10.07.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.03.2018 până la soluţionarea definitivă a acţiunii principale formulată pentru anularea acesteia, respectiv până la soluţionarea definitiva a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Recurenta-reclamantă a formulat o cerere, în urma căreia au fost emise de către AJ.F.P. Bistriţa-Năsăud înştiinţarea privind diminuarea sumelor eşalonate la plată nr. x/02.08.2023 si Decizia de modificarea a deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 1248/02.08.2023.

În cauza de faţă, recurenta-reclamantă solicită obligarea pârâtei A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud să pună în executare dispozitivul sentinţei civile nr. 354/2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în sensul de a proceda la suspendarea deciziei de impunere.

Totodată, prin cererea de ordonanţă presedinţială, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la diminuarea deciziei de eşalonare cu suma de 5.627.942 RON şi accesoriile calculate ulterior emiterii acesteia.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că reclamanta avea posibilitatea contestării Deciziei de modificare a deciziei de eşalonare, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) Codul de procedură fiscală raportat la art. 20 din Procedura de aplicare a eşalonării la plată de către organul fiscal central, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 90/2016, precum şi a suspendării executării acesteia, în condiţiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004.

În situaţia în care recurenta-reclamantă aprecia că organul fiscal a refuzat să pună în aplicare sentinţa civilă anterior menţionată, aceasta avea posibilitatea de a formula acţiune, în aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în condiţiile în care Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 24, obligaţia executării, iar art. 14,15 din acelaşi act normativ, reglementează posibilitatea suspendării executării actului administrativ fiscal, cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale, prin care se urmăreşte punerea în executare a sentinţei civile nr. 354/2023, în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond ca inadmisibilă, apreciază că sunt incompatibile cu materia contenciosului administrativ.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva Ordonanţei preşedinţiale nr. 371/2023 din 07 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.