Discrimination claim fails; appeal on gender, age, and belief harassment rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea Hotărârii nr. 788/27.10.2021 emise de pârât.

La termenul din 15.09.2022 instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Muzeului de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ - Complexul Muzeal Neamţ, parte care la termenul din 13.10.2022 a ridicat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Complexul Muzeal Naţional Neamţ; s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti, şi Complexul Muzeal Naţional Neamţ, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 106 din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut că instanţa de contencios administrativ si fiscal a interpretat eronat fondul cauzei pe care l-a tratat cu superficialitate, nemotivând temeinic hotărarea nr. 106/2022.

Instanţa nu a analizat în totalitate toate criticile invocate de către reclamant, au fost omise trimiterile la probele administrate în cauză, limitându-se doar la aprecierea: "Curtea nu poate retine criticile reclamantului referitoare la nemotivarea hotărârii pronunţate, ..." fapt care denotă superficialitate, netemeinicie şi totodată nelegalitate în emiterea sentinţei civile nr. 106/2022.

In plus, conform principiului aflării adevărului, judecătorul trebuia să stăruie prin toate mijloacele, pentru a afla adevărul în cauză. În acest sens, se impunea a fi analizate toate dispoziţiile incidente în materia aplicării sancţiunilor, de către consiliul în cauză, chiar dacă acestea nu au fost indicate în mod expres, făcând trimitere în acest sens la dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ.

Aşadar, în contextul în care prima instanţă nu a motivat temeinic şi corect hotărârea pronunţată, prin interpretarea eronată a dispoziţiilor legale şi cu omiterea probatoriului administrat în cauză, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 şi art. 22 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate cu trimiterea spre rejudecare primei instanţe.

Curtea de Apel Bacău a omis în totalitate faptul că C.N.C.D. a încălcat în mod flargant procedura legală de soluţionare a petitiilor, iar pentru aceste motive pertinente, acţiunea este fondată si temeinică, iar aceasta trebuia să fie admisă.

Această procedură este prevăzută în cadrul O.G. nr. 137/2000 şi in cadrul Ordinul Preşedintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor.

C.N.C.D. avea obligaţia de a soluţiona sesizarea cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părţilor implicate şi cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea şi dreptul la apărare; insă, în cazul de faţă C.N.C.D nu a respectat procedura impusă de lege, părţile nu s-au întrunit de faţă, în şedinţe, în faţa Consiliului Director, iar în cadrul aşa zisei investigaţii efectuate de către C.N.C.D. la nivel de Complex Muzeal Naţional Neamţ, petentul A. nu a fost contactat sau convocat pentru a prezenta condiţiile discriminatorii cu care se confruntă la locul de muncă; reclamantului nu i s-a dat posibilitatea să formuleze un punct de vedere in cadrul investigaţiilor, fiind ignorat; în schimb au fost contactaţi de către C.N.C.D.: managerul, directorii şi o scrie de colege/colegi ai reclamantului.

Enunţând dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, a susţinut că C.N.C.D. a încălcat dispoziţiile art. 20 în primul rând prin eludarea termenului de 90 de zile şi în al doilea rând, prin lipsa motivării soluţiei adoptate.

In ceea ce priveşte, termenul prevăzut de Ordonanţa Guvernului, de 90 de zile, a fost depăşit flagrant, cererea recurentului fiind înregistrată la data de 21.05.2020, iar soluţia în cauză, s-a pronunţat la mai bine de un an, respectiv la data de 27.10.2021.

Pe fondul cauzei, a solicitat să se constate că soluţia pronunţată de către C.N.C.D. este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Hotărârea C.N.C.D. nr. 788/27.10.2021 trebuia să îndeplinească anumite condiţii de valabilitate. Una dintre formele procedurale care trebuie efectuata concomitent pronunţării şi emiterii hotărârii este motivarea temeinică a acesteia. Aşadar, principala critică adusă hotărârii C.N.C.D. este aceea a nemotivarii, iar pentru acest motiv, acţiunea trebuia admisă.

Pentru a se putea considera îndeplinită cerinţa motivării, este necesar ca motivarea să fie completă (suficientă) şi reală. In cauză, efectele hotărârii atacate sunt de natură a influenţa negativ cariera reclamantului şi, pe cale de consecinţă, dreptul sau la muncă recunoscut de prevederile art. 41 din Constituţie.

In lumina acestor dispoziţii, a solicitat să se constate că standardul motivării nu a fost respectat, Consiliul (C.N.C.D.) limitându-se numai la expunerea situaţiei "de fapt" şi la copierea unor norme legale, în mod stereotip, fără să facă aplicare concretă la cazul său.

În opinia sa, angajatorul avea obligaţia să aducă probe în vederea susţinerii afirmaţiilor sale si în apărare cu privire la celelalte acte de hărţuire şi discriminare înregistrate. Or simplele declaraţii ale angajatorului si ale unor angajaţi ai instituţiei vizate nu fac dovada îndeplinirii acestei condiţii, susţinerile reclamantului fiind demonstrate prin înscrisuri şi prin două hotărâri judecătoreşti definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat (Sentinţa Civilă nr. 873/2021 din data de 30 iunie 2021 emisă de Tribunalul Neamţ şi sentinţa civilă nr. 1264/2021 din data de 24 noiembrie 2021 emisă tot de Tribunalul Neamţ, sentinţe cu privire la care prima instanţă a apreciat în mod eronat.

Astfel, criteriile în baza cărora este discriminat la locul de muncă, au fost în primul rând din cauza convingerilor personale cu referire la sindicat şi la viaţa politică, dar şi din cauza diferenţelor de vârstă şi de sex/gen. Actele concrete de discriminare, au fost detaliate în cererea introductivă.

Calificativele acordate, sancţiunile aplicate şi nu în ultimul rând ostilitatea generală cu care reclamantul este tratat în instituţie, demonstrează fără putinţă de tăgadă înregistrarea unei hărţuiri constante, cu efecte directe de excluziune, tratament diferenţiat, mai puţin favorabil, impus de angajator, ce determină repercusiuni psiho­sociale recunoscute ştiinţific în materie de practici de tip mobbing sau bullying.

Reiterând aspecte privind situaţia de fapt, a susţinut că raportat la situaţia sa, instanţa avea obligaţia să se constate că faptele de hărţuire morala la locul de muncă, au determinat deteriorarea grava a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii salariatului dr. A..

În fine, a susţinut recurentul că sentinţa recurată este nelegală, încălcând dispoziţiile art. 6, 13, 237, 245, 383, 392 C. proc. civ., respectiv dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 13 C. proc. civ. referitoare la dreptul la apărare al părţilor, reclamantul fiind lipsit de dreptul de a formula concluzii finale în formă scrisă asupra fondului cererii.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Complexul Muzeal Naţional Neamţ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 21.05.2020, petentul A., încadrat în funcţia de muzeograf II, în cadrul Muzeului de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ - Complexul Muzeal National Neamţ începând cu 2.11.2017, s-a adresat Consiliului naţional pentru Combaterea Discriminării susţinând de la momentul angajării a fost şi este discriminat la locul de muncă, în primul rând din cauza convingerilor personale, dar şi din cauza diferenţelor de vârstă şi de sex/gen, dar şi din cauza faptului că a susţinut ideea formării unui sindicat în cadrul CMNN.

Faptele imputate pârâtului Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ - Complexul Muzeal Neamţ prin sesizarea formulată sunt următoarele:

- este aspru criticat în tot acest timp de către şeful direct şi, totodată, persecutat de către conducere, în vederea victimizării, izolării sale sociale şi eliminării sale din sistem;

- este urmărit în permanenţă şi i se fac referate de cercetare disciplinară pentru a fi discreditat şi sancţionat;

- pentru o perioadă de aproximativ 2 ani şi jumătate nu i s-au dat cheile şi codurile de acces în muzeu, şi nici la colecţia din depozit (colecţie în valoare de 48.281,50 RON), deşi a solicitat în scris, verbal şi pe e-mail aceste lucruri;

- la momentul la care a primit în gestiune, sub semnătură, colecţia botanică din depozit, pe bază de proces-verbal, conducerea a refuzat reinventarierea colecţiei primite;

- superiorul ierarhic direct a impus doar petentului o serie de activităţi dificile (de ex.: activităţile cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Mediului i-au fost impuse doar acestuia), fiind mereu întrerupt şi sabotat în timpul activităţilor respective, fără să beneficieze de logistica solicitată şi de susţinere, în general;

- subevaluarea performanţelor profesionale şi umane şi discreditarea profesională s- au petrecut în mod repetitiv;

- susţine faptul că fişa profesională pentru anul 2018 a fost falsificată;

- i s-a îngrădit accesul la telefonul instituţiei în mod constant, la aspirator, la spaţii de depozitare şi la infrastructura muzeală în general (în comparaţie cu ceilalţi colegi/colege din muzeu, care au beneficiat şi beneficiază de susţinere, de acces în muzeu şi la colecţii, şi de toate drepturile necesare desfăşurării activităţilor muzeale;

De asemenea, petentul a susţinut că a fost hărţuit şi prin intermediul unei condici de prezenţă, care a fost implementată de către şeful de secţie, spre deosebire de colegele/colegii care au program benevol de lucru şi pleacă din muzeu întotdeauna mai devreme. Petentul a mai arătat că angajatorul nu îi acordă pauză de masă, spre deosebire de ceilalţi colegi.

Prin Hotărârea nr. 788/27.10.2021, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că nu pot fi reţinute mijloace de probă care să determine incidenţa art. 2 din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea Hotărârii nr. 788/27.10.2021 emise de pârât.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.

Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Art. 175 C. proc. civ.. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurentul a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 6, 13, 237, 245, 383, 392 C. proc. civ., cu referire concretă la încălcarea dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 13 C. proc. civ. referitoare la dreptul la apărare al părţilor, reclamantul fiind lipsit de dreptul de a formula concluzii finale în formă scrisă asupra fondului cererii.

Or, din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a depus la dosar, anterior termenului de judecată din data de 13.10.2022, dovada cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat) solicitând obligarea pârâtului la plata acestora, fără să înţeleagă să formuleze concluzii scrise pe fondul cauzei, deşi această posibilitate nu i-a fost îngrădită în niciun fel de către instanţă.

Mai mult decât atât, în cauză a fost amânată pronunţarea timp de 2 săptămâni, respectiv pentru data de 27.10.2022, interval în care, de asemenea, reclamantul nu a depus la dosar concluzii scrise, deşi este evident că a avut această posibilitate.

Prin urmare, sunt lipsite de suport susţinerile sale cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil în componenta privind dreptul său la apărare, pentru motivul invocat, astfel că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurent circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la faptul că instanţa de fond nu a analizat în totalitate susţinerile sale, întrucât a menţionat în motivare că pe unele dintre acestea nu le poate reţine.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Or, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerea cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv. Faptul că instanţa a menţionat în motivare că pe unele dintre susţinerile reclamantului nu le poate reţine, nu conduce în mod automat la concluzia că nu a analizat susţinerile acestuia, astfel cum încearcă să inducă prin memoriul de recurs.

Aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este nefondat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul a susţinut în esenţă următoarele: hotărârea C.N.C.D. este nemotivată, iar pentru acest motiv, acţiunea trebuia admisă; CNCD avea obligaţia de a soluţiona sesizarea cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părţilor implicate şi cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea şi dreptul al apărare, în cazul de faţă CNCD nerespectând procedura impusă de lege, părţile nu s-au întrunit faţă în faţă, în şedinţe, în faţa Consiliului; CNCD a încălcat prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, prin eludarea termenului de 90 de zile; angajatorul avea obligaţia să aducă probe în vederea susţinerii afirmaţiilor sale si în apărare cu privire la celelalte acte de hărţuire şi discriminare înregistrate, simplele declaraţii ale angajatorului si ale unor angajaţi ai instituţiei vizate, în opinia sa, nefăcând dovada îndeplinirii acestei condiţii; raportat la situaţia sa, instanţa avea obligaţia să se constate că faptele de hărţuire morala la locul de muncă, au determinat deteriorarea grava a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii salariatului dr. A.; susţinerile recurentului sunt confirmate de hotărârile judecătoreşti definitive depuse în dosarul de fond, cu privire la care prima instanţă a apreciat în mod eronat.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut judecătorul fondului că nu poate reţine criticile reclamantului referitoare la nemotivarea hotărârii pronunţate, considerentele acesteia cuprinzând în detaliu motivele pe care s-a sprijinit soluţia adoptată.

Astfel, se constată că CNCD a procedat la examinarea probelor administrate, respectiv declaraţiile numiţilor B., C., D.; E., F., G. şi H., obţinute în urma efectuării unei investigaţii la locul de muncă al reclamantului, precum şi la analiza cadrului legislativ aplicabil din perspectiva condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa unei fapte de discriminare.

Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport susţinerile recurentului în sensul că CNCD nu a soluţionat sesizarea cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părţilor implicate şi cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea şi dreptul al apărare, în cazul de faţă, în opinia sa, CNCD nerespectând procedura impusă de lege, întrucât părţile nu s-au întrunit faţă în faţă, în şedinţe, în faţa Consiliului.

Astfel, din cuprinsul Hotărârii nr. 788/27.10.2021 emisă de pârât rezultă că s-a constatat că procedura a fost legal îndeplinită, faţă de împrejurarea că având în vedere contextul evoluţiei epidemiologice determinate de răspândirea virusului SARS-CoV-2, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a informat părţile cu privire la faptul că au posibilitatea de a trimite punctul de vedere în scris (precum şi orice alte acte sau dovezi), soluţionarea speţei urmând a se face în lipsă, cu acordul acestora.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că eventualele neregularităţi ale procedurii administrative desfăşurate în fata CNCD nu pot atrage, prin ele însele nulitatea Hotărârii nr. 278/10.06.2015 a Colegiului director al CNCD, de vreme ce reclamantul a avut posibilitatea de a îşi susţine poziţia în faţa instanţei de judecată, respectându-se astfel principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare, reclamantul nefăcând dovada unei vătămări concrete derivate din absenţa sa în faţa CNCD, cu atât mai mult cu cât în perioada de referinţă era vorba despre o situaţie specială, care a impus măsuri restrictive concrete la nivel naţional, inclusiv cu privire la toate procedurile desfăşurate în faţa instituţiilor statului, astfel că nu se poate susţine că prin modalitatea în care s-a efectuat procedura în faţa CNCD a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului în sensul că a fost depăşit termenul de soluţionare a sesizării prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, reţinându-se că nerespectarea acestor termenelor nu conduce automat la nulitatea actului administrativ respectiv, termenul de 90 de zile în care pârâtul CNCD trebuia să adopte hotărârea fiind un termen de recomandare, a cărui depăşire nu atrage nulitatea actului, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres această sancţiune. Mai mult decât atât reclamantul nu a indicat sau probat o vătămare suferită prin depăşirea acestui termen recomandat de lege.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentului în sensul că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de lege privind sarcina probaţiunii şi că prima instanţă avea obligaţia de a constata faptele de hărţuire morala la locul de muncă au determinat deteriorarea grava a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii salariatului dr. A..

Instanţa de control judiciar aminteşte că, prin raportare la prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unui tratament diferenţiat manifestat, prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa (existenţa unor persoane sau situaţii aflate in poziţii comparabile);

- existenta unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G, nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1). criteriile de discriminare sunt: rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria sociala, convingerile, sexul orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea ca virusul HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu;

- tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop, să nu fie adecvate şi necesare.

Aşa cum rezultă din hotărârea CEDO în cauza Thlimmenos c. Greciei (2000), discriminarea presupune, între altele, lipsa unei justificări obiective şi rezonabile, sau ea se poate reţine atunci când se omite tratarea diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, a unor persoane aflate în situaţii comparabile sau aflate în situaţii diferite, necomparabile.

Dispoziţiile art. 20 alin. (6) din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare stipulează că persoana interesată va prezenta în faţa CNCD fapte pe baza cărora să poată fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoana împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.

Dreptul UE şi dispoziţiile CEDO recunosc că discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii similare, ci şi din aplicarea aceluiaşi tratament unor persoane aflate în situaţii diferite. Ultima dintre cele două este denumită discriminare "indirectă" deoarece nu tratamentul este cel care diferă, ci efectele acestuia, care vor fi resimţite în mod diferit de oameni având caracteristici diferite.

În cazurile de discriminare indirectă, se consideră că a avut loc discriminare deoarece aceeaşi regulă se aplică tuturor, fără luarea în considerare a diferenţelor relevante. Pentru a corecta şi preveni acest tip de situaţie, guvernele, angajatorii şi furnizorii de servicii trebuie să se asigure că iau măsuri pentru a-şi ajusta regulile şi practicile în aşa fel încât să ţină seama de aceste diferenţe.

Pentru a demonstra discriminarea indirectă, o persoană trebuie să prezinte dovezi conform cărora, ca grup, cei care deţin caracteristica protejată fac obiectul unor efecte diferenţiate sau al unui impact diferenţiat, prin comparaţie cu cei care nu au acea caracteristică.

În ceea ce priveşte actele sau faptele de hărţuire la locul de muncă, potrivit art. 2 alin. (5)1, alin. (5)2 şi alin. (5)5 din O.U.G. nr. 137/2000, reprezintă hărţuire morală la locul de muncă şi se sancţionează disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acţiuni sau gesturi. Constituie hărţuire morală la locul de muncă şi orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnităţii, integrităţii fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajaţi, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru. În înţelesul prezentei legi, stresul şi epuizarea fizică intră sub incidenţa hărţuirii morale la locul de muncă. Angajatorul are obligaţia de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii şi combaterii actelor de hărţuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unităţii de sancţiuni disciplinare pentru angajaţii care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă.

Aşa fiind, prin raportare la dispoziţiile legale şi la consideraţiile antereferite, instanţa de recurs, constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu poate reţine în cauză întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricţie, excludere, deosebire, preferinţă între persoane care se află în situaţii comparabile şi care sunt tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege şi care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice relativ la entitatea reclamată.

Astfel, în acord cu opinia primei instanţa, având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi materialul probator administrat în cauză în dosarul de fond, Înalta Curte constată că acţiunile imputate pârâtului nu sunt confirmate, precum şi că faptele reclamate de către petent nu pot fi încadrate la discriminarea unei persoane.

Se reţine că reclamantul nu a prezentat de către reclamant niciun element de comparaţie din care să rezulte că au existat persoane care deşi s-au aflat în aceeaşi circumstanţe au primit un tratament preferenţial pe baza unui criteriu de diferenţiere interzis de lege din partea persoanei reclamate. Or, în lipsa unei fapte de discriminare CNCD nu are competenţa de a aplica sancţiunile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, reclamantul având la dispoziţie alte căi prevăzute de lege pentru sancţionarea unei presupus abuz în serviciu sau a unei presupuse purtări abuzive.

Aşa cum s-a constatat anterior, CNCD a procedat la examinarea probelor administrate, respectiv declaraţiile numiţilor B., C., D.; E., F., G. şi H., obţinute în urma efectuării unei investigaţii la locul de muncă al reclamantului, precum şi la analiza cadrului legislativ aplicabil din perspectiva condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa unei fapte de discriminare.

În aceste condiţii, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului în sensul că instanţa avea obligaţia să constate că faptele de hărţuire morala la locul de muncă au determinat deteriorarea grava a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii salariatului dr. A., în condiţiile în care nu s-a confirmat existenţa faptelor respective.

Contrar susţinerilor recurentului, în mod corect a apreciat judecătorul fondului şi asupra referirilor acestuia la hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, reiterate prin memoriul de recurs, acestea nefiind de natură să confirme susţinerile reclamantului.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1264/24.11.2021 Tribunalul Neamţ a anulat sancţiunea aplicată reclamantului pentru existenţa unui viciu formal iar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a daunelor morale instanţa a reţinut că " deşi contestatorul a invocat o hărţuire constantă a sa, Tribunalul apreciază că probatoriul administrat în cauză nu este de natură a dovedi îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, respectiv: angajatorul să fi săvârşit o faptă comisivă prin care a încălcat obligaţiile contractuale, nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod necorespunzător o obligaţie contractuală; salariatul să fi suferit un prejudiciu moral; angajatorul să fi săvârşit cu vinovăţie faptele prin care a prejudiciat salariatul; legătura de cauzalitate între neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul şi prejudiciul produs salariatului".

Cât priveşte sentinţa civilă nr. 873/30.06.2021 a Tribunalului Neamţ dat fiind obiectul acţiunii, constând în contestarea alegerilor reprezentanţilor salariaţilor din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, aceasta este lipsită de relevanţă din perspectiva obiectului prezentei acţiuni.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 106/2022 din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.