Attribution of contraventional liability for regulatory notification obligations: obligations imposed on financial services entities versus personal liability of directors

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, la data de 22.09.2020, reclamanţii A. S.A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în temeiul art. 270 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, au formulat cerere de chemare in judecata prin care solicită să se dispună următoarele: anularea Deciziei nr. 991/20.08.2020 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 991/20.08.2020 cu cea a avertismentului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1070 din 1 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanţii A. S.A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a fost anulată decizia nr. 991/20.08.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară; a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1.954 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1070 din 1 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. c) şi alin. (6) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019, a prevederilor art. 27 şi art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 126/2018, a prevederilor art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, prin raportare la prevederile art. 209 alin. (1) C. civ.

Astfel, prin sentinţa pronunţată, în susţinerea tezei potrivit căreia obligaţiile erau în sarcina societăţilor de servicii de investiţii financiare şi nu a reprezentanţilor acestora, prima instanţă a invocat mai multe prevederi legale regăsite chiar în decizia de sancţionare contestată.

Chiar dacă textele legale arătate precizează că S.S.I.F. au anumite obligaţii, aceste obligaţii se aduc la îndeplinire, în mod evident prin intermediul persoanelor fizice din conducerea societăţii. Societatea ca notiune abstractă îşi poate îndeplini obligaţiile numai prin intermediul persoanelor care asigură conducerea acesteia, în acest sens făcând trimitere la dispoziţiile art. 209 alin. (1) C. civ.

Astfel, critica intimaţilor-reclamanţi, reţinută de prima instanţă, cu privire la împrejurarea că "obligaţiile erau în sarcina societăţii", iar această situaţie l-ar exonera pe reclamant de respectarea dispoziţiilor legale menţionate în cuprinsul deciziei a cărei anulare se solicită, nu poate fi primită, deoarece, în baza mandatului cu titlu oneros primit de la societate, intimatul-reclamant B. avea obligaţia continuă de a se asigura că obligaţiile societăţii sunt îndeplinite. Sub acest aspect, este vorba despre o culpă evidentă a intimatului-reclamant B. şi nu a societăţii.

Prima instanţă a făcut abstracţie chiar de conţinutul prevederilor legale invocate de pârâtă, nesesizând faptul că prevederile art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 creează obligaţii exprese chiar în sarcina conducerii societăţii, în speţă în sarcina intimatului-reclamant B. în calitate de Director General, respectiv:

"Fără a aduce atingere drepturilor acţionarilor de a numi şi înlocui simultan toţi membrii structurii de conducere, atunci când stabileşte un plan de succesiune pentru membrii săi, entitatea reglementată şi structura de conducere asigură: (...) ".

De asemenea, recurenta a arătat că, în opinia sa, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) şi alin. (2) lit. b) pct. i), respectiv a prevederilor art. 261 alin. (1) lit. a) pct. iv) şi pct. x) din Legea nr. 126/2018, prima instanţă făcând o aplicare greşită a acestor prevederi din moment ce normele indicate stabilesc expres subiecţii activi ai contravenţiilor, făcând trimitere atât la persoanele fizice cât şi la cele cu funcţii de conducere.

O altă critică formulată de recurentă a fost în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 126/2018.

Cu privire la teoria dezvoltată de către instanţa de fond referitoare la faptul că "textele de lege sus-menţionate (...) stabilesc anumite obligaţii în sarcina societăţilor de servicii de investiţii financiare si nu a reprezentanţilor acestora," a susţinut că, în speţă, s-a impus adoptarea unor măsuri sancţionatorii în ceea ce priveşte Directorul general al S.S.I.F. A. S.A., în vederea evitării pe viitor a producerii unor eventuale disfuncţionalităţi, deficienţe şi riscuri în modul de desfăşurare a activităţii societăţii, ţinând cont de faptul că, începând cu data de 22.08.2019, membrii Consiliului de administraţie numiţi în A.G.O.A. din data de 22.08.2019 nu şi-au putut exercita atribuţiile de administratori, conform legislaţiei specifice în vigoare.

Astfel, având în vedere următoarele aspecte: la data de 21.08.2019, mandatele membrilor CA. ai S.S.I.F. A. S.A. au încetat/expirat - reînnoirea mandatelor a început cu data de 22.08.2019; societatea, prin organele sale de conducere, nu a notificat A.S.F cu privire la modificarea structurii componenţei C.A.; numai, ca urmare a adresei direcţiei de specialitate din cadrul A.S.F. transmisă în data de 24.10.2019, societatea a început demersurile de depunere a documentelor aferente autorizării, cererea fiind depusă la data de 13.11.2019; cu toate acestea, informaţiile/documentaţia incompletă furnizată/depusă la sediul A.S.F au condus la prelungirea procesului de autorizare, aspectele reţinute de societate în actul administrativ contestat; persoana juridică îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, după cum am arătat deja la pct. 4; s-a decis că Directorul general al societăţii, dl. B., autorizat de către A.S.F., este persoană responsabilă.

Mai mult, astfel cum se poate observa si din documentele depuse la dosarul cauzei, în perioada 2019-2020, toată corespondenţa purtată cu SSIF A. S.A. s-a realizat cu dl. B., în calitate de Director/Director general, în speţă au devenit incidente dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 126/2018, iar "coroborarea propusa de pârâtă" este temeinică şi legală, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Recurenta a mai susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 143 alin. (1), ale art. 1431 alin. (1), ale art. 1432 alin. (4) şi ale art. 152 alin. (1) teza I din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 126/2018.

Instanţa face o paralelă între dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 126/2018 şi dispoziţiile reţinute în sarcina persoanei fizice prin actul administrativ. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

Astfel, prevederile legale fac referire la o anumită conduită/influenţă exercitată de anumite persoane expres prevăzute, şi anume, de cele menţionate la art. 34 lit. a). Or, dispoziţiile art. 34 lit. a) din Legea nr. 126/2018 prevăd faptul că:

"A.S.F. este în drept să nu acorde autorizaţia pentru prestarea de servicii de investiţii sau desfăşurarea de activităţi de investiţii unei S.S.I.F. dacă: a) S.S.I.F. nu a comunicat identitatea acţionarilor, direcţi sau indirecţi persoane fizice sau juridice, care deţin participată calificate şi valoarea acestor participaţii;

Referitor la obligarea A.S.F. la plata către intimată a sumei de 1954 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, conform facturilor şi extrasului de cont depuse la dosar, a arătat că din cuprinsul soluţiei pronunţate nu reiese raţionamentul instanţei de fond cu privire la complexitatea cauzei, a modului de calcul şi nici dacă aceasta a făcut/nu aplicabilitatea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, raţionamentul instanţei de fond cu privire la calculul cheltuielilor de judecată este neîntemeiat.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia ASF nr. 991/20.08.2020, domnul B. a fost sancţionat în calitate de Director General al societatii de servicii de investitii financiare A. S.A., pentru incalcarea obligatiilor instituite prin art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 5/2019, art. 27 si art. 76 alin. (2) din Legea 126/2018 respectiv art. 13 alin. (6) din Regulamentul nr. 5/2019 precum si art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul ASF 1/2009 si art. 76 alin. (1) din Legea 126/2018, cu amenda in valoare de 1.000 RON.

Faptele au fost încadrate în drept la prevederile art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) si alin. (2) lit. b) si respectiv prevederilor art. 261 alin. (1) lit. a) pct. IV si pct. X din Legea nr. 126/2018 privind pietele de instrumente financiare potrivit carora incalcarea obligatiilor instituite prin art. 27, art. 76 si prin prevederile reglementarilor emise de catre ASF constituie contraventie.

În fapt s-au reţinut următoarele: societatea de servicii de investiţii financiare A. S.A. a înregistrat la ORC componenţa Consiliului de Administraţie, fără ca această să fie autorizată de către ASF; societatea nu a adoptat măsurile necesare în ceea ce priveşte obligaţia de a informa autoritatea, respectiv de a solicită autorizare componenţei Consiliului de Administraţie; pe o perioadă semnificativă de timp, respectiv începând cu data de 22.08.2018 şi până la data de 21.07.2020, societatea de servicii de investiţii financiare A. S.A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a respecta permanent condiţiile impuse la autorizarea iniţială privând componenţa Consiliului de Administraţie. Aceste aspecte au condus la neîndeplinirea de către societate în această perioadă a condiţiilor impuse la autorizare.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii A. S.A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul art. 270 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, au solicitat anularea Deciziei nr. 991/20.08.2020 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 991/20.08.2020 cu cea a avertismentului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă şi a fost anulată decizia nr. 991/20.08.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, pârâta fiind obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1.954 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Pârâta a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. c) şi alin. (6) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019, a prevederilor art. 27 şi art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 126/2018, a prevederilor art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, prin raportare la prevederile art. 209 alin. (1) C. civ., art. 28 alin. (3) din Legea nr. 126/2018, art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) şi alin. (2) lit. b) pct. i), respectiv a prevederilor art. 261 alin. (1) lit. a) pct. iv) şi pct. x) din Legea nr. 126/2018, art. 143 alin. (1), art. 1431 alin. (1), art. 1432 alin. (4) şi ale art. 152 alin. (1) teza I din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 126/2018, instanţa de control judiciar constatând că sunt nefondate susţinerile recurentei, care de altfel au fost expuse în termeni similari şi în faţa primei instanţe, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul 5/2019 societatile de servicii de investitii financiare au obligatia sa supuna autorizarii, anterior inregistrarii la ORC, modificarea in modul de organizare si functionare privind componenta Consiliului de Administratie.

Conform art. 27 din Legea 126/2018 S.S.I.F. au obligaţia să solicite A.S.F. autorizarea tuturor membrilor organelor de conducere, înaintea începerii mandatului, precum şi să informeze A.S.F. cu privire la orice modificare a componenţei acestora, comunicând toate informaţiile necesare pentru a aprecia dacă sunt respectate cerinţele prevăzute la art. 19 şi art. 21 - 25 iar potrivit art. 76 alin. (2) din Legea 126/2018 S.S.I.F. supune autorizării sau, după caz, notificării A.S.F. orice modificare importantă a condiţiilor avute în vedere la momentul acordării autorizaţiei iniţiale în conformitate cu reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi.

Potrivit art. 13 alin. (6) din Regulamentul nr. 5/2019 în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 126/2018, S.S.I.F. are obligaţia de a informa A.S.F. după cum urmează:

a) în cazul numirii membrilor organelor de conducere a S.S.I.F., anterior solicitării de autorizare a modificării sau, cel târziu, la momentul solicitării autorizării prevăzute la alin. (1) lit. c);

b) în cazul încetării mandatului sau al demisiei sau al decesului unui membru al organelor de conducere a S.S.I.F., în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, transmiţând documente justificative, iar conform art. 22 alin. (6) din Regulamentul ASF 1/2019 fără a aduce atingere drepturilor acţionarilor de a numi şi înlocui simultan toţi membrii structurii de conducere, atunci când stabileşte un plan de succesiune pentru membrii săi, entitatea reglementată şi structura de conducere asigură: "(…) b) efectuarea demersurilor necesare cu suficient timp înainte astfel încât documentaţia completă aferentă aprobării să fie transmisă A.S.F. cu cel puţin 60 de zile anterior datei expirării mandatului."

De asemenea, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 S.S.I.F. are obligaţia de a respecta permanent condiţiile impuse la autorizarea iniţială prevăzute la cap. I.

Referitor la textele de lege sus-mentionate, pretins încalcate, se constată că prin aceste prevederi se stabilesc anumite obligatii in sarcina societatilor de servicii de investitii financiare si nu a reprezentantilor acestora.

În acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că recurenta-parată proune o coroborare cu prevederile art. 28 alin. (3) din Legea 126/2018, care nu poate fi primită. Astfel, mentiunea din aceasta dispozitie legala potrivit căreia directorii sunt persoane investite cu competenta de a angaja raspunderea SSIF nu poate fi interpretată în sensul că acestia răspund personal contravenţional in numele si pentru persoana juridica SSIF.

De altfel, textul normativ vorbeste de angajarea raspunderii SSIF si nu a directorului acesteia. Nu in ultimul rand sintagma sus mentionata face referire in mod evident la indrituirea directorilor de a angaja SSIF in raporturile cu tertii, respectiv de a intra in raporturi juridice cu acestia.

Astfel, atunci când legiuitorul a dorit să stabilească răspunderea în sarcina unui organ de conducere din cadrul societăţii a precizat acest lucru în mod expres în cadrul normei prin care a reglementat contravenţia, aşa cum a făcut-o, de altfel in cuprinsul art. 36 din Legea 126/2018 potrivit căruia "(1) În cazul în care influenţa exercitată de persoanele prevăzute la art. 34 lit. a) poate prejudicia administrarea corectă şi prudentă a unei S.S.I.F., A.S.F. adoptă măsuri pentru a stopa această situaţie.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include sesizarea instanţelor judecătoreşti şi aplicarea de către A.S.F. de sancţiuni administratorilor şi persoanelor responsabile de conducerea activităţii sau suspendarea drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarii respectivi."

Înalta Curte reţine că din conţinutul prevederilor legale ale art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i şi alin. (2) lit. b) pct. i respectiv art. 261 alin. (1) lit. a) pct. IV şi pct. X din Legea nr. 126/2018, a căror interpretare şi aplicare greşită a invocat-o, de asemenea, recurenta, nu stabilesc expres subiecţii activi ai contravenţiilor, ci se aplică în funcţie de prevederile cuprinse în norma de incriminare.

Prin urmare, răspunderea contravenţională pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i şi alin. (2) lit. b) pct. i respectiv art. 261 alin. (1) lit. a) pct. IV şi pct. X din Legea nr. 126/2018, poate fi angajată doar faţă de persoana juridica A. S.A., în calitatea acesteia de societate de investitii financiare, iar nu faţă de reprezentantul legal al acesteia, astfel că în mod judicios a apreciat prima instanţă că prin Decizia ASF nr. 991/20.08.2020 pârâta a dispus în mod nelegal sancţionarea contravenţională a reclamantului B. pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i şi alin. (2) lit. b) pct. i respectiv art. 261.

În fine, în ceea ce priveşte criticarea soluţiei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu avea obligaţia să cenzureze onorariul de apărător, în condiţiile în care nu a apreciat că acesta ar fi disproporţionat în raport de valoarea sau complexitatea cauzei. Faptul că nu există o analiză explicită a acestui aspect nu prezintă relevanţă, rezultând, implicit, din acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, că onorariul solicitat nu este unul disproporţionat. Or, aprecierea proporţionalităţii onorariului de apărător nu poate fi cenzurată pe calea recursului, nefiind o chestiune de legalitate care să poată fi circumscrisă unui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

În concluzie, se constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte, având în vedere faptul că intimata a fost chemată în faţa instanţei de control judiciar pentru soluţionarea recursului formulat de pârâtă, ceea ce a presupus necesitatea asigurării unei apărări calificate, urmează să oblige recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 1904 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs .

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 1904 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 1070 din 1 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 1904 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.