Litigation costs in tax debt annulment action rendered devoid of interest by amnesty quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regioanlă a Finaţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi (AJFP Galaţi) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (ANAF-DGSC), pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Deciziei de soluţionare nr. 221/09.10.2020 prin care DGSC a dispus respingerea contestaţiei fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1051/19.06.2020,formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/23.04.2020 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/23.04.2020 şi Deciziei de soluţionare nr. 38/03.02.2021 prin care DGSC a dispus respingerea contestaţiei fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1927/19.11.2020, formulată de Societate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 3123/07.10.2020, respectiv a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/23.04.2020, in privinta obligatiilor fiscale principale stabilite suplimentar la plata, in suma de 34 616 093 RON, reprezentand contributii sociale şi a obligatiilor fiscale accesorii aferente obligatiilor fiscale principale, in cuantum de 9837638 RON, reprezentand penalitate de nedeclarare şi si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin concluziile scrise formulate la data de 30.05.2022, pârâta ANAF a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acţiuni, având în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi Legea nr. 72/2022 prin care s-a reglementat anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite de organele fiscale ca urmare a calificării ulterioare a sumelor reprezentând indmenizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, permite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1.07.2015 şi data intrării în vigoare a acestei legi.

Prin precizarile depuse la dosar la data de 30.08.2022, pârâta AJFP Galaţi, prin reprezentant legal a solicitat, în principal, respingerea acţiunii formulate, ca rămasă fără obiect şi în subsidiar, respingerea acţiunii formulate ca fiind lipsită de interes. Apreciind că nu are nicio culpă în emiterea actelor administrativ fiscale contestate, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 165/FCA/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei de obiect ca nefondată; s-a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi au fost obligate intimatele la plata sumei de 61.231 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă; s-a respins cererea formulată de AJFP Galaţi de obligare a reclamantei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 165/FCA/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3.1 Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, prin cererea de recurs, a invocat faptul că hotărârea a fost dată parţial cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente, în opinia sa, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că instanţa de fond si-a motivat hotărârea prin aceea ca nu poate fi reţinuta o culpa a societăţii reclamante pentru urmarea unei cai legale pentru apărarea drepturilor sale, având in vedere ca in cursul judecaţii cauzei a intervenit o aministie, iar aceasta, a fost impusa, astfel cum rezulta din expunerea de motive a actului normativ, de faptul ca legislaţia a fost neclara. S-a arătat ca prin adoptarea legii amnistiei statul si-a recunoscut propria culpa fata de existenta unei legislaţii neclare in materie si care a generat consecinţe fiscale deosebit de grave pentru contribuabili.

Sentinţa civila nr. 165/28.11.2022 pronunţata in cauza, este parţial nelegala si netemeinica, având in vedere că instanţa a apreciat ca in cauza sunt incidente dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

Or, in speţa, instituţia nu a pierdut procesul, acţiunea reclamantei A. S.R.L. fiind respinsa ca fiind lipsita de interes, nefiind dovedită în cauză nicio culpa procesuală a instituţiei.

Recurenta a susţinut că motivele care stau la baza hotărârii primei instanţe nu aparţin acesteia, ci sunt preluate din concluziile scrise ale reclamantei, aspect care conduce la concluzia ca instanţa de fond si-a insusit susţinerile reclamantei, fara sa analizeze argumentele si susţinerile instituţiei, dar si dispoziţiile legale incidente.

Astfel, paragraful 8 din pagina 3 a hotărârii Curţii de Apel Galaţi coincide cu paragraful 3 din pagina 3 a concluziilor scrise depuse la dosar de către reclamanta la data de 15.11.2022.

Prima instanţă s-a limitat la a prelua apărările reclamantei, dând o aparentă de motivare a hotărârii astfel pronunţate. Chiar dacă instanţa de fond şi-a însuşit întru totul apărările reclamantei, aceasta trebuia să indice propriile considerente, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

A mai apreciat că, in mod eronat, instanţa de fond pune semnul egalităţii intre legiuitor (Parlamentul României) si Ministerul Finanţelor.

Preluând motivarea reclamantei, instanţa de fond a motivat ca prin adoptarea legii aministiei, statul si-a recunoscut propria culpa fata de existenta unei legislaţii neclare in materie.

Or, in temeiul legislaţiei aflate in vigoare la data emiterii actelor administrative contestate in cauza, Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala a procedat la emiterea Deciziilor nr. 221/09.10.2020, nr. 38/03.02.2021, nr. 156/23.04.2020; 157/23.04.2020 si nr. 3123/07.10.2020, contestate in cauza.

Ulterior, având in vedere lipsa predictibilitatii sarcinii fiscale ce revenea contribuabililor, legiuitorul roman, reprezentat de Parlamentul României, a adoptat Legea nr. 72/2022, prin care prin care s-a dispus anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, de către angajaţi ai angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitate pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a legii, şi neachitate.

Or, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala nu este nici emitentul reglementarilor legale care stau la baza emiterii deciziilor contestate in cauza si nici al Legii nr. 72/2022 privind aministia fiscala intervenita, iar A.N.A.F. nu reprezintă Statul Roman intr-un astfel de litigiu, instituţia nepurtand avea vreo culpa pentru emiterea unor acte normative care au reglementat acest domeniu la un moment sau altul.

Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Amnistia fiscala a fost reglementata de Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, care a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 315 din 31 martie 2022 si a intrat in vigoare de la 03 aprilie 2022.

Procedura de anulare a obligaţiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor art. 1 din Legea nr. 72/2022 a fost aprobata prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1000/23.05.2022, care a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea l nr. 517 din 26 mai 2022.

La momentul adoptării actelor normative indicate (26.05.2022), prezenta cauza se afla in stadiul in care trebuia depus la dosar raportul de expertiza fiscala judiciara efectuat de către expertul numit si de expertul parte al reclamantei, expertiza ce fusese dispusa de instanţa de judecata inca de la termenul de judecata din data de 04.11.2021.

Aşadar, pana la data adoptării actelor normative care au reglementat amnistia fiscala, cheltuielile de judecata privind efectuarea expertizei fuseseră angajate de către reclamanta, dar si de către instituţia recurentă (1.000 RON - onorariu parţial expertiza judiciara).

De asemenea, cheltuielile cu taxa judiciara de timbru si cu onorariile avocaţilor angajaţi de către reclamanta fuseseră efectuate.

In acest context, trebuie subliniat si faptul ca pana la momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond, raportul de expertiza dispus a fi efectuat în cauza nu a fost depus la dosar.

In acord cu Decizia nr. 34 din 16 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept fpct. 32), natura juridica a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata este aceea de cerere accesorie celei principale, or atât timp cat in cauza cererea principala a fost respinsa ca fiind lipsita de interes, in lumina dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata ar fi trebuit respinsa.

De altfel, in speţa nu a fost analizat in niciun fel fondul cauzei, pentru ca prima instanţa sa poată concluziona asupra vreunei pretinse culpe a organului fiscal in emiterea actelor administrative contestate, acţiunea fiind respinsa ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes.

Respectiva acţiune a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2019 soluţionat de către Curtea de Apel Galaţi prin sentinţa civila nr. 154/10.12.2020. prin care instanţa a respins ca nefondata acţiunea A. S.R.L., hotărârea rămânând definitiva prin respingerea ca lipsit de interes a recursului formulat de reclamanta impotriva hotărârii instanţei de fond, prin decizia civila nr. 4934/27.10.2022 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

În fine, a susţinut că potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor.

3.2 Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin cererea de recurs, a susţinut că hotărârea este nelegala întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., in ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 61.231 RON.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecata, în opinia sa, hotărârea pronunţata de instanţa de fond nu conţine motivele pe care se sprijină.

De asemenea, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţata a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (răspunderea civilă delictuală) prin raportare la prevederile art. 453 din C. proc. civ.

Prin urmare, este evident că, în raport de soluţia pronunţată de către instanţa de fond asupra legalităţii actelor administrative, cheltuielile de judecată dispuse în sarcina organelor fiscale sunt vădit disproporţionate în raport de complexitatea cauzei, de activitatea avocatului şi circumstanţele cauzei, întrucât soluţia a fost pronunţată strict în raport de incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 72/2022 fără a se analiza legalitatea actelor administrative sau argumentele intimatei-reclamante cu care a fost investită instanţa de judecată.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recuruslui nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regioanlă a Finaţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (DGSC), a solicitat anularea Deciziei de soluţionare nr. 221/09.10.2020 prin care DGSC a dispus respingerea contestaţiei fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1051/19.06.2020, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/23.04.2020 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/23.04.2020 şi Deciziei de soluţionare nr. 38/03.02.2021 prin care DGSC a dispus respingerea contestaţiei fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1927/19.11.2020, formulată de Societate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 3123/07.10.2020, respectiv a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/23.04.2020, in privinta obligatiilor fiscale principale stabilite suplimentar la plata, in suma de 34 616 093 RON, reprezentand contributii sociale şi a obligatiilor fiscale accesorii aferente obligatiilor fiscale principale, in cuantum de 9837638 RON, reprezentand penalitate de nedeclarare si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentinţa recurată, s-a respins excepţia lipsei de obiect ca nefondată; s-a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi au fost obligate intimatele la plata sumei de 61.231 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă; s-a respins cererea formulată de AJFP Galaţi de obligare a reclamantei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâtele formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocând argumente similare, astfel că acestea vor fi analizate împreună.

Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., circumscris căruia recurentele au invocat nemotivarea sentinţei recurate.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii de chemare în judecată ca lipsită de interes şi a obligării intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentelor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentele-pârâte.

Înalta Curte reţine că obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând contribuţii sociale obligatorii de 34.616.093 RON şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora stabilite prin actele de impunere contestate în prezentul dosar pentru perioada 01.05.2018 - 31.12.2019, au fost impuse ca urmare a recalificării de către organele fiscale a sumelor achitate de către Societate angajaţilor acesteia detaşaţi în Germania cu titlu de diurnă în venituri salariale, astfel cum rezultă din constatările de la pag. 3-7 din Raportul de inspecţie fiscală.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de judecată cu o cerere de anulare a acestor acte administrativ-fiscale, iar pe durata soluţionării litigiului, respectiv la data de 03 aprilie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 72/30.03.2022 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, care la art. 1 stipulează următoarele:

"(1) Se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, de către angajaţi ai angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitate pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, şi neachitate.

(3) Diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor prevăzute la alin. (1), aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, stinse prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor.

(4) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea pentru sumele prevăzute la alin. (3) începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, care se comunică contribuabilului.(…)"

În aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea amnistiei fiscale nr. 72/2022, recurentele-pârâte, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, au emis la data de la data de 12.07.2022 organele fiscale au emis şi au comunicat societăţii reclamante decizia de anulare nr. 2690/12.07.2022 prin care au fost anulate în integralitate obligaţiile fiscale suplimentare stabilite in baza actelor de impunere contestate în prezenta cauză, astfel cum se confirmă prin înscrisurile înregistrate la dosarul cauzei la data de 31.08.2022 .

Criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de ambele recurente-pârâte privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării de către instanţa de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) şi ale art. 454 din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispoziţiilor art. 454 din acelaşi act normativ, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau de afla de drept în întârziere (…)".

Aşadar, conţinutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. consacră drept fundament al plăţii cheltuielilor de judecată culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziţiei legale, în egală măsură, atât rezultatul procesului, dar şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia.

Având în vedere că, în cauză, deciziile de impunere contestate nu au fost nici anulate, nici revocate de către recurentele-pârâte, ci doar obligaţiile fiscale au fost înlăturate de la executare, urmare a amnistiei fiscale intervenite pe parcursul soluţionării prezentului dosar, Înalta Curte, contrar opiniei judecătorului fondului, reţine că nu poate fi reţinută o culpă procesuală în sarcina pârâtelor.

Prin urmare, faptul că pe parcursul derulării procesului a intervenit amnistia fiscală, care a avut drept urmare anularea obligaţiei de plată a creanţelor fiscale nu presupune că pârâtele sunt partea căzută în pretenţii sau că acestea au manifestat o conduită care să determine în mod culpabil un efort procesual din partea intimatei-reclamante constând în efectuarea cheltuielilor de judecată.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu poate fi reţinută culpa procesuală a ambelor autorităţi pârâte, acestea acţionând în marja conferită de dispoziţiile legale în vigoare atât la momentul emiterii deciziilor contestate, cât şi la momentul emiterii deciziilor privind anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin titlurile de creanţă fiscală, obiect a prezentei acţiuni în anulare.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluţia atacată, prin care s-a dispus admiterea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor 453 alin. (1) din C. proc. civ., impunându-se reformarea sentinţei sub acest aspect, urmând să fie menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile formulate de pârâte, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata către reclamanta A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată; va menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 165/Fca/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata către reclamanta A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.