Admissibility of unconstitutionality exception regarding competition authority officers' mandates due to lack of substantive link to challenge against competition sanction

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.05.2019, reclamanta A. Romania S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal:

- anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2018 privind constatarea încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi sancţionarea A. România S.A., B. România S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., prin care A. a fost sancţionată cu o amendă în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017, şi, pe cale de consecinţă, exonerarea A. de la plata acestei amenzi;

- anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 482/17.10.2014 prin care s-a dispus declanşarea din oficiu a unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din TFUE de către A. România S.A., B. România S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei 71, ca fiind emisă în baza unui ordin de investigaţie nelegal;

sau, în subsidiar:

- reducerea amenzii în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017 impuse A. prin Decizia 71/2018, cu obligarea Consiliului Concurenţei la achitarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 453 C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, Curtea a respins proba cu înregistrarea dezbaterilor din cadrul şedinţei de audiere din data de 06.12.2018, apreciind că această probă nu este utilă întrucât acest aspect reiese din motivarea Deciziei nr. 71/14.12.2018, nefiind relevantă audierea atâta timp cât toate apărările reclamantei au fost efectuate prin observaţiile scrise, audierea în faţa consiliului având loc pentru a dezbate oral raportul de investigaţie.

Prin încheierea din 27 iulie 2020, Curtea a respins solicitarea reclamantei privind suplimentarea probei cu înscrisuri, apreciind că, în raport cu capetele de cerere formulate şi tezele probatorii, documentele depuse şi care au stat la baza emiterii deciziei Consiliului Concurenţei în ceea ce o priveşte pe reclamantă sunt suficiente, nefiind utilă cauzei documentaţia care a stat la baza verificărilor cu privire la o altă întreprindere.

Prin sentinţa civilă nr. 741 din 6 august 2020, Curtea a respins acţiunea formulată de reclamanta A. România S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

1.2. Împotriva încheierii din 19 noiembrie 2019, a încheierii din 24 iulie 2020 şi a sentinţei civile nr. 741 din 6 august 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Romania S.A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.12.2021.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 51 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 60 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei raportate la art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

1.3. Prin notele de şedinţă depuse pentru termenul de judecată din 27.09.2023, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei.

Prin încheierea de şedinţă din 10 ianuarie 2024, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A. România S.A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014, ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, recurenta-reclamantă A. România S.A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitatea a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014, cu cheltuieli de judecată.

A susţinut recurenta că, în dosarul nr. x/2019, a atacat Ordinul de declanşare a investigaţiei la 17.10.2014, reclamând ca nelegală conduita Consiliului Concurenţei care a acţionat cu exces de putere la momentul debutului investigaţiei.

În considerarea excesului de putere invocat, prin notele de şedinţă depuse la 26.04.2023 în dosarul de recurs, a solicitat Înaltei Curţi să facă aplicarea directă în cauză a Deciziei nr. 58/2021 a Curţii Constituţionale având în vedere că disputa dintre părţi este o veritabilă facta pendentia şi decizia Curţii Constituţionale este obligatorie pentru cauzele pendinte.

Faţă de apărările invocate de Consiliul Concurenţei, prin care a invocat dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii şi a solicitat suspendarea judecării cauzei ca o apărare faţă de opunerea de către Consiliul Concurenţei a pretinsei legalităţi a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 482/17.10.2014.

Contrar art. 425 C. proc. civ., încheierea recurată nu arată de ce apărările sale faţă de poziţia Consiliului Concurenţei, care se prevalează de dispoziţii neconstituţionale, nu ar reprezenta o legătură suficientă conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Conform art. 9 şi art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa urmează a se pronunţa asupra tuturor aspectelor invocate de parte.

Prezentarea raţionamentului instanţei, fără a explica de ce apărările sale nu sunt relevante, este insuficientă, soluţia instanţei fiind nemotivată prin raportare la art. 425 C. proc. civ. şi pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor procedurale anterior indicate, în cauză fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 13 şi 14 C. proc. civ. în ceea ce priveşte reţinerea de către Înalta Curte a lipsei de interes a A. în formularea excepţiei de neconstituţionalitate. O astfel de lipsă de interes nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind reţinută direct în cuprinsul încheierii recurate.

Recurenta a mai susţinut că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu ar exista o legătură cu fondul cauzei pentru că motivele privind mandatul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nu au fost invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Or, împrejurarea că invocarea argumentelor privind mandatul nu s-a făcut prin cererea de chemare în judecată nu înseamnă că aceste critici nu se impuneau a fi avute în vedere din perspectiva opunerii ca legal şi temeinic a unui act emis cu exces de putere (fără a avea competenţa legală necesară) de către Preşedintele Consiliului Concurenţei.

Câtă vreme i se recunoaşte dreptul legal la o cale de atac, fie şi extraordinară, rezultă că apărările faţă de pretinsa legalitate a Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 482/17.10.2014, legalitate opusă de către Consiliului Concurenţei, dovedesc prin ele însele legătura relevantă a excepţiei de neconstituţionalitate cu aspectele deduse judecăţii.

Pe de altă parte, împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se invocă excesul de putere sub forma segregării investigaţiilor existente pe piaţa de retail, nu înlătură legătura de care s-a prevalat, şi anume apărarea faţă de un act nelegal, opus de Consiliul Concurenţei în vederea protejării investigaţiei finalizate cu decizia a cărei anulare a solicitat-o în dosarul nr. x/2019.

Apreciind că, urmare a respingerii argumentelor invocate cu privire la mandatul Preşedintelui Consiliului Concurenţei la momentul emiterii Ordinului de declanşare a investigaţiei, nu ar mai exista legătura impusă de condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de recurs a făcut o greşită interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii legale, fiind incident în cauză şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor formulate de intimat, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin încheierea atacată, instanţa a concluzionat că excepţia invocată nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate privind legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, cerinţă stipulată în mod expres prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 9 şi art. 22 C. proc. civ. şi ar fi reţinut lipsa de interes în formularea excepţiei de neconstituţionalitate, excepţie care nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care a atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Or, contrar alegaţiilor recurentei, instanţa de recurs a analizat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în limitele învestirii sale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi în raport cu obiectul acţiunii, conform principiului disponibilităţii procesului civil prevăzut de art. 9 C. proc. civ., neputându-se vorbi despre încălcarea normelor de procedură.

De asemenea, nu a fost analizată vreo aşa-zisă excepţie a lipsei de interes în formularea excepţiei de neconstiuţionalitate, instanţa referindu-se la interesul în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în condiţiile în care excepţia nu are legătură cu obiectul cauzei şi nu are nicio înrârurire/consecinţă în ceea ce priveşte soluţionarea recursului. Or, asupra acestor aspecte, atât recurenta-reclamantă, cât şi intimatul-pârât au avut posibilitatea de a formula puncte de vedere şi de a aduce argumente.

Nici din punct de vedere al neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., nu sunt fondate criticile recurentei.

Conform acestui articol, hotărârea pronunţată va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Fără a relua considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a procedat la o analiză detaliată a argumentelor părţilor implicate în raportul juridic dedus judecăţii, iar hotărârea pronunţată satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, care, printr-un raţionament juridic propriu, a răspuns pe larg argumentelor recurentei-reclamante şi a motivat soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

De altfel, Înalta Curte apreciază corect raţionamentul reţinut prin încheierea recurată, după cum se va arăta în continuare, nefiind fondat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- 1. litigiul pendinte, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- 2. activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- 3. prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- 4. interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, se poate invoca o excepţie de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, şi oricare ar fi obiectul acesteia, deci inclusiv în calea de atac extraordinară a revizuirii.

În cauza de faţă, se constată, în raport cu condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi cu criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarea cererii, că, prin încheierea recurată, în mod legal s-a constatat că nu este îndeplinită cerinţa ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, normele legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reglementează modalitatea în care membrii Consiliului Concurenţei şi preşedintele instituţiei îşi continuă activitatea până la expirarea mandatului în curs al acestuia.

Excepţia de neconstituţionalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, respectiv decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei.

Or, obiectul prezentei cauze nu priveşte anularea Deciziei nr. 71/2018 sau a ordinului nr. 482/2014 al preşedintelui Consiliului Concurenţei din perspectiva mandatului persoanei cu atribuţii în emiterea acestora sau a unor vicii referitoare la semnarea şi adoptarea acestor acte.

După cum rezultă din actele şi lucrările dosarului principal, nr. x/2019, obiectul acţiunii a vizat anularea Deciziei nr. 71/2018 din perspectiva următoarelor motive de nelegalitate punctate chiar de către reclamanta A. România S.A., respectiv I. acţionarea Consiliului Concurenţei cu exces de putere, II. încălcarea dreptului reclamantei la apărare prin neacordarea accesului la dosarul de investigaţie şi prin nerespectarea termenului minim prevăzut de lege pentru depunerea apărărilor, III. încălcarea principiului egalităţii de tratament în comparaţie cu alt retailer investigat, IV. decizia nu probează la standardul necesar fapta reţinută în sarcina sa (pretinsa înţelegere de fixare a preţurilor de revânzare), V. decizia încalcă principiul proporţionalităţii şi obligaţia de motivare la stabilirea sancţiunii.

De asemenea, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă A. România S.A. a susţinut drept motive de nelegalitate următoarele aspecte: - instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, - sentinţa recurată nu respectă standardul de motivare prevăzut de articolul 425 C. proc. civ., - instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la dreptul la apărare şi la principiul egalităţii de tratament, - nu s-a permis administrarea întregului probatoriu necesar pentru dovedirea criticilor de nelegalitate invocate de reclamantă, - instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit normele referitoare la standardul de probă necesar pentru dovedirea unei încălcări a regulilor de concurenţă, - instanţa de fond nu a analizat critica de nelegalitate invocată de A. referitoare la constatarea încălcării dreptului la apărare prin neacordarea unui termen suficient pentru formularea observaţiilor şi - instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit normele referitoare la principiul proporţionalităţii în analiza capătului de cerere privind reducerea amenzii.

Prin urmare, prin acţiune, recurenta-reclamantă nu a invocat nelegalitatea actelor atacate pentru existenţa unor vicii privind procedura de emitere şi de semnare a acestora din perspectiva mandatului preşedintelui Consiliului Concurenţei sau a membrilor acestuia.

Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului instanţei de contencios constituţional o dispoziţie legală în privinţa căreia se susţine că ar fi contrară normelor constituţionale, ci partea trebuie să urmărească producerea unui efect în soluţionarea pricinii sale, efect care trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată asupra litigiului în cursul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

După cum a reţinut şi instanţa ce a pronunţat încheierea atacată, interesul invocării excepţiei de neconstituţionalitate vizează înrâurirea excepţiei asupra soluţionării cauzei, iar îndeplinirea acestei cerinţe nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma elementelor cadrului procesual şi stadiului concret în care se află litigiul.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării motivelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Însă, aspectele invocate de recurentă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu pot fi avute în vedere pentru soluţionarea recursului şi, implicit, interesul procesual concret al invocării excepţiei în această fază a judecăţii nu se justifică.

Cum, de altfel, a precizat însăşi recurenta-reclamantă, dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au fost invocate în apărare de către Consiliul Concurenţei faţă de solicitarea sa de aplicare directă în cauză a Deciziei nr. 58/2021 emise de Curtea Constituţională.

Or, chestiunile de nelegalitate care vizează actele ce fac obiectul acţiunii trebuie invocate prin cererea de chemare în judecată, şi nu în raport cu apărările formulate de partea adversă în faza procesuală a recursului, pentru că instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor elemente ce nu au fost supuse analizei instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond conform cu pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi cu argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Nefiind vorba despre motive de nelegalitate care să fie de ordine publică, în sensul de a viza încălcarea unor dispoziţii legale imperative, procesuale sau materiale, instanţa de control judiciar nu poate analiza şi nu poate avea în vedere critici invocate omisso medio de recurenta-reclamantă pe fondul cererii de chemare în judecată modificate, critici noi, care nu au fost supuse analizei instanţei de fond.

Prin urmare, se constată că nu se pot reţine elemente de nelegalitate a încheierii recurate, aceasta fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, argumentele recurentei nefiind apte să determine casarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. România S.A. împotriva încheierii din 25 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.