Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1625/2024 AI generated

Limits of judicial inspection disciplinary jurisdiction: gross negligence requires evident violation of imperative legal norms, not disagreement with judicial reasoning

Case Number Decizia nr. 1625/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the claimant's suit and affirming the legality of the Judicial Inspectorate's resolutions to close the disciplinary files. The dispute centered on the claimant's attempt to annul the Inspectorate's decisions not to pursue disciplinary action against specific judges, whom the claimant accused of committing "gross negligence" and acting in bad faith when interpreting evidence and applying the law in prior litigation. The court ruled that the Inspectorate lacks jurisdiction to review the logical-judicial reasoning of judges, as such matters fall exclusively within the scope of legal appeals against judicial decisions rather than administrative disciplinary oversight. Relying on the principle of judicial independence and the constitutional separation of powers, the court held that disciplinary liability for gross negligence under Articles 99(lit. t) and 99^1 of Law no. 303/2004 requires evident, undeniable violations of imperative legal norms that lack justification, which the claimant failed to prove, and cited Constitutional Court Decision no. 2/2012 to confirm that disciplinary proceedings do not constitute a new avenue of attack on judicial rulings.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 73 din Legea nr. 317/2004, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Limits of judicial inspection disciplinary jurisdiction: gross negligence requires evident violation of imperative legal norms, not disagreement with judicial reasoning: The dispute centered on the claimant's attempt to annul the Inspectorate's decisions not to pursue disciplinary action against specific judges, whom the claimant accused of committing "gross negligence" and acting in bad faith when interpreting evidence and applying the law in prior litigation. The court ruled that the Inspectorate lacks jurisdiction to review the logical-judicial reasoning of judges, as such matters fall exclusively within the scope of legal appeals against judicial decisions rather than administrative disciplinary oversight. Relying on the principle of judicial independence and the constitutional separation of powers, the court held that disciplinary liability for gross negligence under Articles 99(lit. t) and 99^1 of Law no. 303/2004 requires evident, undeniable violations of imperative legal norms that lack justification, which the claimant failed to prove, and cited Constitutional Court Decision no. 2/2012 to confirm that disciplinary proceedings do not constitute a new avenue of attack on judicial rulings.

Keywords

AI generated
limits of judicial review gross negligence disciplinary law lack of jurisdiction principle of legality cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Deşi legea nu permite în apel modificarea elementelor pe care prima instanţă le-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii, instanţa de apel având obligaţia de a respecta limitele învestirii sale, conform art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
art. 129 alin. (5) C. proc. civ
Dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
art. 73 din Legea nr. 317/2004
303/2004, cercetarea efectuată respectând dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 317/2004.
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
(3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art.
art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin.
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.
art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:
art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004
x/2016, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Substantive basis for dismissing the appeal as unfounded in the administrative-judicial procedure.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the decision on the cassation appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.11.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 276/A/23.08.2020 din lucrarea nr. C20-2606 şi a Rezoluţiei din 30.10.2020 dată în lucrarea nr. C20-1395 de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului spre continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentinţa civilă nr. 1380 din 11 octombrie 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat recurs (intitulat apel), solicitând admiterea recursului şi, implicit, admiterea acţiunii şi anularea rezoluţiilor atacate cu consecinţa trimiterii dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

A prezentat recurentul-reclamant situaţia de fapt, evocând soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, prin sentinţa nr. 3360/2018, şi calea de atac promovată împotriva acesteia, apreciind că nu au fost respectate dispoziţiile C. proc. civ. în soluţionarea apelului de către instanţa de apel (Tribunalul Braşov).

Deşi legea nu permite în apel modificarea elementelor pe care prima instanţă le-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii, instanţa de apel având obligaţia de a respecta limitele învestirii sale, conform art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

A chemat în garanţie pe judecătorul care a pronunţat sentinţa Judecătoriei Braşov referitoare la plângere, soluţia dată pe fond fiind temeinică şi legală.

Modul de aplicare a legii şi interpretarea probelor altfel decât conţinutul lor real de către instanţă în cauza cu care a fost învestită, raţionamentul logico-judiciar al judecătorilor pot constitui temei al unei răspunderi, prin existenţa unor elemente care alterează acest raţionament demonstrând că legea a fost aplicată greşit, cu rea credinţă şi în mod intenţionat, în vederea favorizării pârâţilor în detrimentul său.

Rolul judecătorilor, potrivit Legii nr. 303/2004, este de a înfăptui justiţia, în numele legii prin respectarea Constituţiei.

Astfel, susţine cu dovezi clare şi cu o hotărâre fondată şi legală pronunţată de instanţa de fond că modalitatea de interpretare a probelor şi de aplicare a legii la un caz concret reprezintă raţionamentul judiciar, care stă la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti, iar pronunţarea unei hotărâri greşite cu rea credinţă este prin ea însăşi un act abuziv, care dovedeşte reaua credinţă a judecătorului care a cunoscut caracterul vădit abuziv al acţiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale sale, ce denotă că nu au fost respectate dispoziţiile ce garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi egalitatea în drepturi, aşa cum stipulează art. 16 din Constituţie.

A mai precizat recurentul, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în diverse dosare similare, a precizat că instanţa de judecată este obligată să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere şi să arate motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. (art. 22 alin. (2) Noul C. proc. civ.) obligă judecătorul să stăruie prin toate mijloacele pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, motiv pentru care au fost admite plângerile împotriva hotărârilor, s-au casat hotărârile pronunţate şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

1. Aspecte de fapt şi drept relevante

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii apreciind, în esenţă, că, pentru aspectele imputate în sarcina magistraţilor vizaţi prin sesizarea reclamantului A., Inspecţia Judiciară, în emiterea rezoluţiilor atacate, a respectat dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 sub aspectul verificărilor efectuate în soluţionarea sesizării reclamantului.

Recurentul-reclamant critică soluţia instanţei de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., apreciind că instanţa ar fi depăşit limita învestirii sale. Aceeaşi critică a recurentului priveşte şi soluţiile date în cursul soluţionării dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Braşov de către judecătorii vizaţi prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, ceea ce în cauză nu se constată.

Or, prin respingerea acţiunii reclamantului şi constatarea legalităţii rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive.

În ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor reclamantului de către magistraţii vizaţi prin sesizarea sa adresată Inspecţiei Judiciare, susţinerile recurentului-reclamant excedează analizei în cauza de faţă, modalitatea de instrumentare şi de soluţionare a dosarelor sale neputând face obiectul recursului de faţă.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Relevante sunt şi considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârile care au produs nemulţumirea titularului sesizării.

După cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţiile în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificat a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cercetarea efectuată respectând dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 317/2004.

Legalitatea rezoluţiei de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemulţumirea titularului sesizării.

Or, recurentul-reclamant A. nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare şi reiterate prin cererea de recurs de faţă, vizând, în concret, interpretarea şi aplicarea normelor juridice ori necesitatea administrării unor probe de către judecătorii reclamaţi, operaţiuni specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

În acest context, argumentele recurentului-reclamant, referitoare la hotărârile pronunţate de judecătorii ce fac obiectul sesizării, tind, în realitate, la o reapreciere şi aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, cerere incompatibilă cu analiza instanţelor judecătoreşti şi cu cea a Inspecţiei Judiciare. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Nici Inspecţia Judiciară, nici instanţa de fond şi nici Înalta Curte, în analiza recursului de faţă, nu au competenţa de a analiza aspectele învederate de recurent.

În fine, instanţa de control judiciar reţine că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Prin urmare, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia adoptată, fără a preciza în ce constă depăşirea atribuţiilor instanţei de judecată sau o eventuală interpretare sau aplicare eronată a dispoziţiilor legale, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1380 din 11 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.