Appeals for family medicine qualification recognition lapsed; lower court rejection stands.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled the appeals (recursuri) filed by both the claimant and the defendant Ministry of Health against the lower court's judgment as perimated (lapsed) and definitively struck them, leaving the Court of Appeal Ploiești's Sentința nr. 143 of 8 December 2020—which had rejected the claimant's action as unfounded—in force. The underlying dispute was an administrative action seeking an order compelling Romanian health authorities to issue a Certificate of Conformity under Article 28 of Directive 2005/36/EC on the recognition of professional qualifications for a family medicine specialist. The High Court invoked peremption under Articles 416, 417, and 420 of the Romanian Code of Civil Procedure, finding that the case had remained inactive for more than six months since the suspension of proceedings on 10 January 2023, with no procedural act performed by any party to resume the case, and no grounds for interruption or suspension of the peremption period existed.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) din C. proc. civ, art. 417 din C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ; Appeals for family medicine qualification recognition lapsed; lower court rejection stands: 143 of 8 December 2020—which had rejected the claimant's action as unfounded—in force. The underlying dispute was an administrative action seeking an order compelling Romanian health authorities to issue a Certificate of Conformity under Article 28 of Directive 2005/36/EC on the recognition of professional qualifications for a family medicine specialist. The High Court invoked peremption under Articles 416, 417, and 420 of the Romanian Code of Civil Procedure, finding that the case had remained inactive for more than six months since the suspension of proceedings on 10 January 2023, with no procedural act performed by any party to resume the case, and no grounds for interruption or suspension of the peremption period existed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for the Court to uphold the exception and declare the appeals as perimated.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 iulie 2020 sub dosar nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Sănătăţii - Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică obligarea autorităţilor române competente (MS. respectiv B.) la eliberarea Certificatului de Conformitate în concordanţă cu prevederile art. 28 al Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale (eliberat medicilor specialişti în medicina de familie pentru a continua concordanţa pregătirii acestora cu standardele europene).
Prin sentinţa nr. 143 din 8 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Respins excepţiile invocate prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - PRIN CENTRUL DE RESURSE UMANE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei nr. 143 din 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursurilor declarate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
Prin referatul încheiat la data de 5 octombrie 2023, Înalta Curte a acordat termen de judecată la data de 16 ianuarie 2024 pentru a pune în discuţia părţilor excepţia de perimare a recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.: "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
Astfel, perimarea operează dacă timp de 6 luni nu s-a săvârşit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei. De asemenea, este necesar ca această situaţie să fie determinată de lipsa de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Perimarea se întrerupe, în conformitate cu prevederile art. 417 din C. proc. civ., prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Fiind un termen procedural stabilit pe luni, termenul de perimare se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., conform cărora acesta se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
În speţă, prin încheierea de şedinţă din data de 10 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cererilor de recurs în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reţinând că, deşi legal citate, părţile nu s-au prezentat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Aşadar, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii, nefiind întrerupt sau suspendat.
În situaţia expusă, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerinţele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (10 ianuarie 2023) şi până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepţiei de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părţi nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecăţii şi nici nu a fost făcută dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, astfel încât judecata cererilor de recurs formulate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 143 din 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a perimat.
Ca urmare, văzând dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata perimate recursurile declarate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 143 din 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimate recursurile declarate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 143 din 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.