Restitution claim upheld; Commission's appeal rejected as clarification, not new claim, with damages and costs affirmed.

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe

Prin cererea înregistrată la data de 27.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, anularea Deciziei nr. 1420/27.01.2022 emise de pârâtă şi, în principal, să se constate calitatea reclamantei A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul situat în Suceava, Calea x (denumirile anterioare fiind str. x şi str. x), identificat prin nr. top. x, înscris în CF nr. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman si să se dispună restituirea în natură a imobilului, sau, în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru imobil, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 39 din 27 martie 2023, Curtea a admis acţiunea astfel cum a fost precizată, a anulat Decizia nr. 1420/27.01.2022 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri) pentru suprafaţa de 524 mp teren situat în Suceava, Calea x, identificat cu parcela x din CF actual 2244 a Municipiului Suceava, fosta proprietate a Comunităţii Evreieşti din România, relevat în planul de amplasament şi delimitare - Anexa a 2-a a Raportului de expertiză întocmit de inginer B..

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.940 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia specială de retrocedare a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei A., ca neîntemeiată.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, şi dispoziţiile art. 1652013 prin care au fost instituite termenele pentru depunerea cererilor de retrocedare.

A., prin cererea înregistrată sub nr. x/23.09.2004, a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, restituirea imobilului, teren extravilan, situat în municipiul Suceava, str. x câmp, judeţul Suceava, înscris în CF nr. x, identificat prin nr. top. x.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor care au aparţinut minorităţilor naţionale din România este reprezentat de O.U.G. nr. 83/1999, în aplicarea căreia au fost emise H.G. nr. 1164/17.10.2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 1093/15.09.2005, privind Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999.

A., prin cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003, depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, a solicitat restituirea în natură a imobilului, teren, situat în municipiul Suceava, str. x câmp, judeţul Suceava, înscris în CF nr. x Suceava, identificat prin nr. top. x.

Astfel, Comisia specială de retrocedare a apreciat că se solicită un imobil teren situat în municipiul Suceava, în câmp, judeţul Suceava, înscris în CF nr. x Suceava, identificat prin nr. top. x.

Legiuitorul a instituit două termene distincte pentru depunerea cererilor în temeiul O.U.G. nr. 83/1999 şi două termene distincte pentru cele depuse în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Prin niciuna dintre cererile de retrocedare depuse, atât în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, cât şi în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, A. nu a înţeles să precizeze obiectul cererii, ci a ales să solicite imobilul situat în municipiul Suceava, în câmp, cu menţiunea "fosta proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de către statul român" şi să revină ulterior, după o perioadă de 14 ani, prin adresa nr. x/15.11.2018, înregistrată la Comisie sub nr. x/23.11.2018, comunicând că obiectul cererii îl constituie imobilul teren intravilan situat în municipiul Suceava, actual Calea x, fostă stradă Cernăuţi, strada x, judeţul Suceava, identificat prin număr topografic x, înscris în CF nr. x, preluat în mod abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 267/1963 al Consiliului de Stat al RPR, şi nu prin număr topografic x cum în mod greşit a fost înscris în cererea de retrocedare.

Recurenta-pârâtă a apreciat că, în raport cu această situaţie, în mod corect a respins solicitarea reclamantei, prin Decizia nr. 1420/27.01.2022, raportându-se la imobilul solicitat prin cererile de retrocedare menţionate, pentru că, în ceea ce priveşte imobilul identificat cu nr. top. x, solicitanta a schimbat obiectul cererii iniţiale, în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Entitatea învestită cu soluţionarea unei cereri se poate pronunţa doar asupra celor solicitate, iar, pentru a se putea pronunţa asupra imobilului identificat cu nr. top. x, ar fi trebuit formulată o nouă cerere de retrocedare, care să fie analizată ca atare.

Acordarea beneficiului legii pentru imobilul din municipiul Suceava, Calea x, fostă stradă Cernăuţi, strada x, înscris în CF nr. x a localităţii Suceava, identificat prin nr. top. x, ar duce la o extindere a obiectului cererii de retrocedare.

A. a solicitat, prin cererea nr. x/23.09.2004, imobilul anterior menţionat, identificat cu nr. top. x, iar nu imobilul identificat cu nr. top. x, iar în prezent, nu numai că a solicitat un alt imobil Comisiei speciale de retrocedare, dar solicită instanţei să oblige Comisia să îi retrocedeze un imobil pentru care nu a depus cerere de retrocedare, întemeindu-şi pretenţia pe o presupusă eroare materială.

Reclamanta a susţinut că nu a avut acces la toate documentele şi informaţiile referitoare la locul situării şi la situaţia juridică a imobilului, însă, de fapt, îşi recunoaşte propria culpă de a nu fi identificat corect imobilul ce trebuia solicitat şi că durata cercetărilor a fost de 14 ani.

Prin adresa menţionată, solicitanta nu a adus îndreptări cu privire la erorile materiale din prima cerere de retrocedare, ci a schimbat întru totul identitatea imobilului şi obiectul cererii de retrocedare, solicitând un imobil complet diferit faţă de cel solicitat iniţial, pentru că gradul de modificare a cererii de retrocedare iniţiale este unul major, prin schimbarea totală a obiectului cererii.

A mai susţinut recurenta-pârâtă, că A. nu are calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 cu privire la imobilul identificat cu nr. top. x, ci pentru imobilul solicitat cu respectarea dispoziţiilor actelor normative incidente, nr. top. x, reiterând faptul că adresa precizatoare, nr. x/15.11.2018, schimbă obiectul cererii iniţiale.

În ceea ce priveşte culpa sa reţinută de instanţa de fond, a precizat recurenta că a analizat cererea de retrocedare în raport cu înscrisurile comunicate şi cu faptul că solicitanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, identificat cu nr. 725/1, neputându-se pronunţa asupra a ceea ce nu a fost cerut.

A continuat recurenta-pârâtă, referindu-se la raportul de expertiză întocmit în cauză, că instanţa de fond a omologat un raport de expertiză care nu este menit să dovedească faptul că A. ar fi fost îndreptăţită la măsuri compensatorii pentru imobilul ce a făcut obiectul cererii nr. x/23.09.2004, ci este menit să identifice imobilul identificat prin nr. top. x, imobil care nu a fost solicitat în procedura administrativă. Acest raport nu este util, concludent sau pertinent, nefiind în măsură să conducă la concluzia că Decizia nr. 1420/27.01.2022 ar fi nelegală. Astfel, cu privire la imobilul identificat cu nr. top. x solicitat prin cerere, nu s-a făcut dovada preluării abuzive, întrucât imobilul a fost deţinut de către Comunitatea Evreilor, fără întrerupere, atât în perioada 06.09.1940-22.12.1989, cât şi ulterior acestei perioade.

Recurenta-pârâtă a mai criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicitând exonerarea de la plata acestora sau, în subsidiar, diminuarea cheltuielilor la un cuantum minim, fiind o necesitate imperativă şi o protecţie pentru bugetul de stat, mai ales că nu i se poate impune vreo culpă în instrumentarea dosarului şi neputându-se reţine existenţa vreunui prejudiciu sau a unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, şi inadmisibilitatea criticilor vizând cheltuielile de judecată. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma argumentelor formulate de părţi, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Problema litigioasă în cauză, care face şi obiectul criticilor de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, o reprezintă natura juridică a adresei nr. x/15.11.2018, înregistrată la Comisie sub nr. x/23.11.2018, depusă de reclamanta A. în dosarul administrativ constituit de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, ca urmare a formulării cererii de retrocedare nr. x/23.09.2004.

În esenţă, autoritatea pârâtă, învestită prin lege cu atributul soluţionării cererilor de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a apreciat că această adresă nu are caracterul unei precizări a cererii iniţiale, prin care a fost îndreptată eroarea materială cu privire la numărul topografic, x, în loc de x, astfel cum a susţinut solicitanta, ci reprezintă o cerere nouă de retrocedare, vizând un alt imobil, fiind formulată cu depăşirea termenului legal.

Pentru acest motiv, prin Decizia nr. 1420/27.10.2022, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/23.09.2004 formulată de A., apreciind că, în ceea ce priveşte imobilul înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Suceava, nr. top. x, solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive, iar, în ceea ce priveşte imobilul înscris în Cartea Funciară a localităţii Suceava, nr. top. x, prin adresa nr. x/15.11.2018, solicitanta a schimbat obiectul cererii iniţial în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Instanţa de control judiciar apreciază a fi nefondate criticile formulate de pârâtă, instanţa de fond făcând o corectă analiză a naturii şi efectelor juridice ale adresei nr. x/15.11.2018, în raport de textele de lege incidente.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în cuprinsul adresei menţionate, intimata-reclamantă a menţionat în mod expres că înţelege să precizeze cererea înregistrată în Dosarul cererii de retrocedare nr. x/23.09.2004, iar nu să formuleze o cerere nouă de retrocedare. Totodată, a depus, în completarea cererii de retrocedare, anumite documente vizând demersurile sale pentru identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare.

Deci, nu există dubii asupra manifestării de voinţă a solicitantei, prin adresa depusă în anul 2018 aceasta înţelegând să indice adresa şi compunerea exactă a imobilului solicitat spre restituire prin cererea iniţială de retrocedare, depusă în anul 2004. De altfel, precizarea a fost depusă urmare a adresei nr. x/12.03.2018 privind completarea Dosarului nr. x/23.09.2004 emise chiar de Comisia specială de retrocedare.

Aspect demn de subliniat, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă Comisia specială de retrocedare, nici la primirea adresei şi nici ulterior, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a cererii de retrocedare, soldată cu emiterea deciziei contestate, nu a calificat adresa nr. x/15.11.2018 ca reprezentând o nouă cerere de retrocedare, cu consecinţa înregistrării sub un număr distinct de cererea iniţială şi a soluţionării sale pe cale separată, în sensul respingerii, ca tardiv formulată. Argumentul depunerii unei cereri noi a fost formulat pentru prima dată în cursul procedurii judiciare de contestare a deciziei administrative, prin notele scrise depuse la dosarul instanţei de fond.

Aşadar, contrar susţinerilor formulate în cauză, recurenta-pârâtă a apreciat, în mod implicit, că adresa depusă de reclamantă vizează cererea de retrocedare nr. x/23.09.2004, confirmând natura acestui act de cerere precizatoare, subsumată cererii iniţiale de retrocedare, astfel încât Comisiei de retrocedare îi revenea obligaţia de a soluţiona cererea prin luare în considerare a tuturor elementelor dosarului administrativ, în raport de pretenţiile din cererea iniţială, de precizarea ulterioară şi de înscrisurile doveditoare depuse de reclamantă în cursul procedurii administrative.

Chiar în cuprinsul deciziei contestate autoritatea recurentă a reţinut că este vorba despre o precizare, care ar fi schimbat obiectul cererii iniţiale şi care nu ar putea fi luată în considerare, întrucât ar fi depusă în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază a fi nefondate argumentele recurentei-pârâte referitoare la încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999, care reglementează termenul legal înăuntrul căruia trebuia formulată cererea de retrocedare, atât timp cât adresa nr. x/15.11.2018 nu reprezintă o nouă cerere, ci o precizare a cererii iniţiale, care a fost depusă cu respectarea termenului legal.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte, care susţine că, prin formularea cererii precizatoare, s-ar fi modificat obiectul cererii de retrocedare, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că parcela în litigiu a suferit o serie de operaţiuni de comasare, respectiv de divizare succesive, în sensul în care, iniţial, parcela funciară nr. x s-a divizat în parcelele 725/1 şi 725/2, ambele înscrise în CF x şi, ulterior datei de 07.10.1963, parcea funciară nr. x (ce a făcut obiectul exproprierii) s-a dezlipit din CF x şi s-a alipit la CF x fără a se schimba titularul dreptului de proprietate, Statul Român.

Astfel, există o serie de motive plauzibile referitoare la diferenţele sesizate în localizarea, compunerea şi suprafaţa imobilului în litigiu, lămuriri pe care autoritatea pârâtă nu le-a solicitat în cursul procedurii administrative, deşi avea obligaţia de a analiza în mod complet cererea de retrocedare, prin prisma tuturor actelor existente la dosarul administrativ.

Totodată, explicaţiile intimatei-reclamante nu au fost efectiv combătute în cursul procedurii judiciare, recurenta-pârâtă neprezentând argumente apte să invalideze susţinerile reclamantei referitoare la împrejurarea că s-a aflat în posesia unor documente incomplete la data depunerii cererii de retrocedare, făcând şi dovada că a întreprins demersuri pentru a lămuri situaţia juridică a imobilului în discuţie.

Nu în ultimul rând, sub aspectul identificării fără niciun dubiu a terenului revendicat şi a situaţiei actuale a acestuia, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize judiciare, din raportul de expertiză reieşind traseul juridic al terenului şi confirmându-se dificultatea reclamantei de a identifica în mod corect numărul topografic al imobilului.

Prin urmare, omiţând a analiza cererea de retrocedare formulată de reclamantă în raport cu precizarea depusă ulterior, pârâta nu s-a pronunţat efectiv asupra cererii cu care a fost învestită, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei contestate şi a admis acţiunea precizată de reclamantă, în sensul că, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului, este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În ceea ce priveşte critica din recurs referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în privinţa căreia intimata-reclamantă a invocat inadmisibilitatea, Înalta Curte apreciază că se poate reţine inadmisibilitatea doar în ceea ce priveşte modalitatea de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, în raport cu cele statuate prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, în sensul că, "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Însă, instanţa de control judiciar poate analiza legalitatea obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prin sentinţa recurată.

Or, şi din această perspectivă hotărârea recurată este legală, în raport cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, la plata cheltuielilor de judecată. În cauză, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, astfel încât, la cererea acesteia, a obligat pârâta la plata cheltuielilor în sumă de 5.940 RON (din care 2.940 RON reprezentând onorariu expert şi 3000 RON reprezentând onorariu avocaţial), dovedite prin depunerea la dosar a documentelor justificative.

De altfel, faţă de cererea intimatei-reclamante A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată pentru recurs, reprezentate de onorariu avocaţial în cuantum de 6.608,82 RON (conform facturii depuse la dosar), avându-se în vedere soluţia de respingere a recursului şi de menţinere a hotărârii de fond, Înalta Curte, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în baza art. 451-453 C. proc. civ., o va admite şi va obliga recurenta-pârâtă şi la plata acestora.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, neputându-se reţine elemente de nelegalitate a sentinţei recurate, aceasta fiind motivată şi pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 453 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, şi va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România împotriva sentinţei nr. 39 din 27 martie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 6.608,82 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.