Mining appeal time-barred; environmental permit limited to work-program perimeter upheld.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, a solicitat obligarea pârâtei să emită "Autorizarea în scris, a începerii activităţii miniere prevăzute în Contractul de licenţă nr. x/2005 aprobat prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 133/06.07.2021, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 695 din 14 iulie 2021, potrivit art. 22 din Legea minelor nr. 85/2003, constatarea întreruperii cursului termenului de 360 de zile prevăzut în art. 22 din Legea nr. 85/2003 la data introducerii prezentei acţiuni, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1 pronunţată în data de 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea având ca obiect "obligare emitere act administrativ", formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul ales la Cabinet de Avocat B. din mun. Iaşi,jud. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, cu sediul în sectorul 1 al mun. Bucureşti, astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantei actul administrativ prin care să autorizeze începerea activităţii miniere prevăzute în contractul de licenţă nr. x/2005, aprobat prin Ordinul ANRM NR. 133/06.07.2021, fără a solicita autorizaţie de mediu pentru întregul perimetru al licenţei de exploatare, ci exclusiv pentru perimetrul în care se vor executa activităţile de exploatare ce urmează a fi desfăşurate conform programului anual de lucrări.

Respinge celelalte pretenţii ca neîntemeiate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Suceava sub sancţiunea nulităţii."

Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1 pronunţată în data de 18 ianuarie 2023, de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate si procedând la rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Totodată, a formulat cerere de repunere în termen, susţinând că sentinţa a fost comunicată la sediul ANRM la data de 18 aprilie 2023.

În motivarea cererii de repunere în termen recurenta a susţinut că a formulat cerere de acces la dosarul electronic, doar pentru vizualizarea documentelor emise în dosar, iar nu şi pentru comunicarea în format electronic a actelor de procedură.

În urma relaţiilor solicitate de la Curtea de Apel Suceava, i-a fost comunicat faptul că recurenta figurează că a vizualizat deja sentinţa recurată şi că nu va mai fi comunicată prin poştă.

A invocat, în susţinerea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de recurs, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 182/03.03.2023, prin care se statuează că nerespectarea modului de comunicare a actelor de procedură, aşa cum a fost el invocat de către parte în proces, duce la nulitatea actului de comunicare, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia în temeiul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals.

Arată că a formulat Cererea nr. x/28.03.2023 pentru comunicarea sentinţei civile mai sus menţionate, după ce a constatat că din februarie 2023 în dosarul electronic, această hotărâre figura cu menţiunea "Acesta nu este un document finalizat". La fiecare accesare ulterioară a dosarului electronic, sentinţa purta aceeaşi menţiune de nefinalizare. Pentru a se convinge de veridicitatea celor vizualitate, s-a luat legătura cu Grefa Curţii de Apel Suceava şi în urma convorbirii telefonice cu doamna C., i-a fost transmis faptul că Sentinţa figurează a fi comunicată către ANRM, dar fără posibilitatea de a Vizualiza data comunicării. Ulterior, a primit prin poştă, din partea Curţii de Apel Suceava, Adresa nr. x/06.04.2023, înregistrată la sediul ANRM sub nr. x/12.04.2023, prin care i se menţionează faptul că sentinţa civilă nr. 1/18.01.2023 a fost comunicată prin TSD la data de 06.02.2023, "figurând ca vizualizată".

Având în vedere prevederile art. 1541 C. proc. civ., atât timp cât ANRM nu a solicitat în mod direct comunicarea hotărârii prin poşta electronică şi nici în timpul procesului, iar instanţa nu a solicitat în mod expres acest lucru, recurenta consideră că până la acest moment, faţă de ANRM nu a fost comunicată sentinţa mai sus indicată.

Astfel, în baza art. 186 C. proc. civ., solicită a se constata că ANRM este în termen să formuleze Cererea de recurs împotriva sentinţei civile nr. 1/18.01.2023,

Pe fondul recursului susţine că înţelege să critice soluţia instanţei de fond, prin care a admis cererea intimatei-reclamante de obligare a ANRM "să emită actul administrativ prin care să autorizeze începerea activităţii miniere prevăzute în contractul de licenţă nr. x/2005 aprobat prin Ordinul ANRM NR. 133/06.07.2021, fără a solicita autorizaţie de mediu pentru întregul perimetru al licenţei de exploatare, ci exclusiv pentru perimetrul în care se vor executa activităţile de exploatare ce urmează a fi desfăşurate conform programului anual de lucrări", având în vedere dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 22 din Legea minelor nr. 85/2003 şi ale Ordinului nr. 47/2008 privind aplicarea Instrucţiunilor tehnice privind elaborarea şi avizarea programelor anuale de exploatare.

Procedând în această manieră, instanţa de fond îşi depăşeşte atribuţiile judecătoreşti, adăugând la lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, obligă o autoritate publică centrală, competentă în domeniul activităţilor miniere, să nu respecte legea, aplicând faţă de societatea reclamantă un regim preferenţial.

A doua critică de nelegalitate se referă la modul contradictoriu al motivării acesteia, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contradicţia şi incoerenţa raţionamentului instanţei de fond sunt vădite. La prima excepţie, a inadmisibilităţii, nu uneşte excepţia cu fondul, ca mai apoi, câteva rânduri mai jos în încheierea de şedintă, să spună exact contrariul. Mai mult, lipsa de obiect a cauzei (menţionată de instanţă) în concepţia instanţei de fond, nu duce la inadmisibilitatea cererii, aspect pe care urmează ca instanţa de control să îl verifice, având în vedere că de legalitatea acestui raţionament, a depins pronuntarea sentinţei atacate. De asemenea, lipsa interesului, neexistând încă un refuz explicit din partea ANRM nici dovedirea unui prejudiciu, nu reprezintă un motiv de inadmisibilitate, în opinia instanţei de fond. Faptul că nu s-a împlinit termenul, pus la dispoziţia ANRM de către lege, în care să se emită în scris sau nu autorizarea începerii activităţii miniere, nu este apreciat de instantă ca fiind un motiv de prematuritate.

Din lecturarea sentintei reiese că, deşi se constată că "nu a fost exprimat sub formă de negaţie" un refuz, instanţa de fond asimilează o adresă, respectiv cea cu nr. 9352/17.06.2022, cu "un act administrativ atipic" prin care " este dat un refuz al pârâtei de a solutiona favorabil cererea de autorizare". Astfel, recurenta critică această apreciere a instanţei, raportat la prevederite art. 2 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 554/2004.

Neexistând un refuz nejustificat, instanţa de contencios administrativ nu poate fi sesizată pentru analizarea acestui refuz, pentru că nu exisă, în conditiile art. 8 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

Adăugând la toate acestea şi faptul că nu suntem nici în cazul unei nesoluţionări în termen, pentru că termenul de răspuns nu a fost depăşit - aspect sesizat de instanţa de fond când afirma că " prezenta cerere a fost introdusă la 4.07.2022, anterior datei împlinirii termenului", recurenta solicită a se constata nelegalitatea sentinţei recurate în sensul inadmisibilităţii actiunii .

În continuare, recurenta invocă şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 22 din Legea minelor nr. 85/2003 şi aplicând în mod greşit Ordinul ANRM nr. 47/2008 privind aprobarea Instructiunilor tehnice privind elaborarea avizarea programelor anuale de exploatare. Eronat a dispus obligarea ANRM la emiterea autorizării începerii activităţii miniere fără a mai solicita autorizaţie de mediu pentru întregul perimetru al licenţei, ci exclusiv pentru perimetrul în care se vor executa activităţile de exploatare ce urmează să fie desfăşurate conform planului anual, în conditiile în care în considerente arată-că este suficientă autorizaţia de mediu deja emisă în favoarea reclamantei pentru suprafaţa asupra căreia titularul de licenţă are titlul de proprietate. Aceste considerente sunt total în afara nu numai al legii minelor, ci şi al legii din domeniul apelor-respectiv Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 632/2007 H.G. nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile din proprietatea publică a statului aflate în administrarea Administraţiei Nationale "Apele Române".

Apărările formulate în cauză

Reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, admiterea excepţiei tardivităţii formulării recursului şi respingerea recursului, ca tardiv formulat, iar în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată a cererii de recurs promovate de ANRM şi menţinerea sentinţei nr. 1 din 18.01.2023 şi a încheierii din 14.12.2022 ale Curţii de Apel Suceava, ca fiind legale, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea i-a fost legal comunicată recurentei, aceasta nu a combătut apărările intimatei - reclamante din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 471 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 11.07.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024 în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul intimatei - reclamante, a reţinut cauza pentru a se pronunţa cu privire la excepţia tardivităţii, invocată de intimata - reclamantă şi, eventual, cu privire la cererea de repunere în termen, astfel cum a fost formulată de recurenta - pârâtă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurenta - pârâtă, pe fondul recursului, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. va analiza mai întâi excepţia tardivităţii, invocată de intimata - reclamantă în cadrul întâmpinării depuse la dosar.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul datei şi modului în care i-a fost comunicată sentinţa de fond recurentei - pârâte, Înalta Curte constată că, încă din data de 24.08.2022 reprezentanta acesteia, doamna D., consilier juridic în cadrul autorităţii, a solicitat pe e-mail, conform dovezii ataşate la fila x din Volumul I al dosarului de fond " comunicare acte de procedură prin e-mail", cu respectivul e-mail aceasta transmiţând instanţei "Cererea de înregistrare pentru consultare dosar în format electronic şi solicitare/acord pentru citare/comunicare prin email şi/sau SMS", ataşată la fila x din acelaşi volum I al dosarului de fond, în cadrul respectivei cereri reprezentanta pârâtei solicitând nu doar acces la dosarul cauzei, ci şi citarea şi comunicarea actelor de procedură prin e-mail, aceasta menţionând în cadrul respectivei cereri şi adresa de e-mail x@x.ro.

Or, faţă de această cerere, asupra căreia recurenta - pârâtă nu a mai revenit, Înalta Curte constată că la data de 06.02.2023 în mod corect instanţa de fond i-a comunicat recurentei - pârâte prin poşta electronică sentinţa pronunţată în cauză, împreună cu încheierile de amânare a pronunţării, acestea fiind vizualizate de titularul respectivei adrese de e-mail -x - chiar în aceeaşi zi, respectiv 06.02.2023, astfel cum rezultă din Raportul emis de instanţă şi ataşat la fila x din Volumul II al dosarului de fond.

Aşadar, aceasta este data comunicării sentinţei nr. 1/18 ianuarie 2023 către recurenta - pârâtă, astfel că termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 22.02.2023, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Or, în cauză, cererea de repunere în termen şi implicit cererea de recurs (acestea fiind formulate într-un singur document) au fost transmise de pe aceeaşi adresă de e-mail - x@x.ro - abia la data de la data de 19 aprilie 2023, conform dovezii ataşate la dosarul instanţei de recurs, aşadar, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată astfel, faţă de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 19 aprilie 2023, în condiţiile în care ultima zi în care pârâta mai putea fi promovată calea de atac a fost 22 februarie 2023.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs" precum şi dispoziţiile art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, conform cărora " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Se constată, aşadar că aceste norme instituie în sarcina recurentei obligaţia de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătoreşti într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii acestuia.

Analizând cererea recurentei de repunere în termenul de formulare a cererii de recurs, constată Înalta Curte că, în susţinerea acesteia recurenta arată că "ANRM nu a solicitat în mod direct comunicarea hotărârii prin poşta electronică şi nici în timpul procesului instanţa nu a solicitat în mod expres acest lucru".

Această susţinere este eronată, raportat la actele şi lucrările dosarului de fond, respectiv la conţinutul Cererii intitulate "Cerere înregistrare pentru consultare dosar în format electronic şi solicitare/acord pentru citare/comunicare prin e-mail şi sau sms", datate 22.08.2022 (ataşată la fila x din volumul I al dosarului de fond) din cuprinsul căreia rezultă că reprezentantul legal al autorităţii, respectiv doamna D., având funcţia de consilier juridic, conform delegaţiei ataşate la fila x din acelaşi volum, a solicitat atât acces la dosarul cauzei, cât şi citarea/comunicarea actelor de procedură prin e-mail, indicând şi adresa de e-mail la care să se comunice respectivele acte de procedură.

De altfel, chiar în cadrul e-mailului ce a însoţit Cererea anterior menţionată, legitimaţia şi delegaţia transmise la dosar, doamna consilier judiric D., a făcut vorbire despre solicitarea de comunicare a actelor de procedură prin e-mail, astfel cum rezultă din extrasul ataşat la fila x din acelaşi volum.

Prin urmare, argumentul recurentei - pârâte este nefondat, acesta neputând fi încadrat în " motiv temeinic justificat", în sensul reglementat de art. 186 alin. (1) C. proc. civ. ce se referă la împrejurări care exclud culpa părţii.

Cum comunicarea hotărârii judecătoreşti este un veritabil act de procedură, iar instanţa de fond a procedat la comunicarea acesteia pe e-mail la adresa x@x.ro, astfel cum este aceasta menţionată în cererea transmisă la data de 24 august 2022, respectivul e-mail fiind accesat chiar în ziua transmiterii, respectiv la data de 06.02.2023, Înalta Curte constată că aceasta este data de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea recursului, modul de comunicare a hotărârii de fond fiind legal, raportat la dispoziţiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora " Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură trasmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop".

Contrar celor susţinute de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta, prin reprezentantul său legal, a solicitat în mod direct comunicarea hotărârii prin poşta electronică, iar instanţa de fond a procedat întocmai voinţei părţii.

Nici argumentul conform căruia, în cursul lunii februarie 2023, în dosarul electronic respectiva hotărâre figura cu menţiunea " acesta nu este un document finalizat", nu poate fi reţinut de către Înalta Curte, deoarece încărcarea hotărârii în dosarul electronic nu reprezintă " comunicare", în sensul reglementat de art. 154 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile alin. (6)1 al aceluiaşi articol, conform cărora " citaţiile şi celelalte acte de procedură menţionate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar, potrivit datelor furnizate de acesta".

Or, faţă de aceste dispoziţii, având în vedere deopotrivă şi conţinutul Raportului emis de sistemul Ecris în urma comunicării sentinţei de fond către recurenta - pârâtă, la adresa de e-mail indicată de aceasta (ataşat la fila x din Volumul II al dosarului de fond), din cuprinsul căruia rezultă că e-mailul conţinând încheierile de amânare a pronunţării şi sentinţa pronunţate în cauză, a fost transmis de instanţă la data de 06.02.2023, şi la aceeaşi dată a fost şi accesat şi vizualizat conţinutul acelor documente de titularul respectivei adrese electronice, ajungând, aşadar, la destinatar, astfel cum impun dispoziţiile anterior menţionate, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen este nefondată, iar recursul promovat de pârâtă a fost tardiv formulat, aceasta nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, neaflându-se într-o situaţie prevăzută de 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. .

Astfel, comunicarea sentinţei recurate prin e-mail la data de 6.02.2023 are efectul declanşării curgerii termenului de recurs împotriva recurentei. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 22.02.2023, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recursul a fost declarat tot prin e-mail la data de 19.04.2023, conform extrasului ataşat la dosarul de recurs, cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea şi cum recurenta-pârâtă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte, constatând ca fiind întemeiată excepţia tardivităţii invocată de intimata - reclamantă, o va admite şi va respinge recursul promovat de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ca tardiv formulat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de repunere în termenul de recurs, astfel cum a fost formulată de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ca nefondată şi, neidentificând existenţa vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, constatând ca fiind întemeiată excepţia tardivităţii, invocată de intimata - reclamantă, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ca tardiv formulat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea recurentei - pârâte Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, de repunere în termenul de recurs, ca nefondată.

Admite excepţia tardivităţii, invocată de intimata -reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale împotriva sentinţei nr. 1 din 18 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.