Judicial inspection disciplinary resolution upheld; appeal against refusal to investigate judge’s incompatibility dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea rezoluţiei din data de 22 octombrie 2021, pronunţată de Inspectorul-şef în lucrarea nr. C21-1654 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1418 din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1418 din 13 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare, cu consecinţa dispunerii începerii procedurii disciplinare împotriva doamnei judecător B..

Recurentul-reclamant a reiterat, în esenţă, susţinerile din faţa instanţei de fond, apreciind că doamna judecător care a făcut obiectul sesizării la Inspecţia Judiciară a soluţionat dosarul nr. x/2018 cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 4226/2005, precum şi cu încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privind incompatibilitatea, iar instanţa de fond din prezenta cauză dedusă judecăţii nu a analizat această critică privind incompatibilitatea doamnei judecător B..

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, reţinând următoarele considerente:

Astfel, prin prin sesizarea înregistrată sub nr. x/19.07.2021, reclamantul A. s-a adresat Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători solicitând efectuarea de verificări cu privire la activitatea şi conduita doamnei judecător B. din cadrul Tribunalului Olt, apreciind că doamna judecător nu şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de lege de a se abţine de la judecarea dosarului nr. x/2018, în condiţiile în care soţul acesteia, C., este preşedintele D. cu sediul în municipiul Slatina, asociaţie care a primit o finanţare nerambursabilă de 90.000 RON din partea Primăriei Slatina, aceasta nefiind singura finanţare de acest gen, fapt despre care reclamantul a aflat din presa on-line, ulterior soluţionării cauzei, acesta fiind şi motivul pentru care nu a formulat cerere de recuzare.

Totodată, reclamantul a mai arătat că atât doamna judecător, cât şi judecătorii ce au soluţionat dosarul în recurs la Curtea de Apel Craiova şi-au exercitat cu rea-credinţă funcţia, atunci când au judecat cauza, câtă vreme, în opinia sa, judecătorul fondului nu a respectat dispoziţiile deciziei de casare, nu a efectuat verificările necesare pentru a stabili dacă documentele depuse la dosar sunt sau nu legale şi nu a ţinut cont decât de probatoriul aflat deja la dosar, făcând o interpretare eronată şi trunchiată a acestuia, iar judecătorii din calea de atac nu au analizat motivele sale de recurs, pronunţând, de asemenea, o hotărâre eronată.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1054 din data de 28 iunie 2021, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtei la efectuarea activităţilor specifice de cercetare disciplinară a doamnei judecător B. din cadrul Tribunalului Slatina.

Recurentul-reclamant A., nemulţumit de soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, a criticat hotărârea recurată exclusiv pe motivul că judecătorul fondului nu ar fi analizat incompatibilitatea doamnei judecător B. din perspectiva art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat şi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii") şi pct. 7 ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat") C. proc. civ., acestea nu sunt incidente, în raport de criticile formulate în concret prin cererea de recurs, acestea urmând a fi analizate exclusiv din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că în motivarea instanţei de fond au fost analizate toate susţinerile părţii, inclusiv din perspectiva art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Constituie abateri disciplinare: (...) i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii".

Faptul că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că această critică nu ar fi fost antamată în analiza sa de către instanţa de fond.

Totodată, împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză, instanţa şi-a format convingerea în sensul temeiniciei rezoluţiilor contestate, ceea ce exclude, în mod logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în accepţiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi se constată că această susţinere a fost respinsă în mod motivat în hotărârea primei instanţe. Soluţia nu a implicat analiza pe fond a aprecierilor părţii prin raportare însă la concluziile primei instanţe asupra limitelor verificărilor permise Inspecţiei Judiciare, care nu se poate substitui unei instanţe de judecată cu atribuţii de control judiciar, iar împrejurarea că petentul nu este de acord cu cele dispuse de judecător în cauză nu poate fi de natură a conduce la concluzia că judecătorul ar fi procedat în mod nelegal ori ar fi săvârşit abateri disciplinare din cele prevăzute de lege.

Nu în ultimul rând, în mod corect a reţinut instanţa de fond limitele competenţei Inspecţiei Judiciare privind chestiunea abaterilor disciplinare, iar nu la controlul modului în care se desfăşoară un proces, inspectorii judiciari nefiind autorizaţi să procedeze la o nouă interpretare şi evaluare a probelor administrate în cauză şi nici să aprecieze cu privire la potenţialele soluţii ce s-ar fi putut da în cauză, cu atât mai mult cu cât dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat în mod definitiv, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 1222/28.04.2021, respingând ca nefondate, recursurile formulate împotriva sentinţei nr. 472/14.10.2020, pronunţată de Tribunalul Olt, în completul prezidat de doamna judecător B..

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care aceasta a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a stabilit faptele şi a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1418 din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.