Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1520/2024 AI generated

Proportionality of audiovisual fine for biased vaccination reporting: individualization of sanction based on first offense and prompt public correction

Case Number Decizia nr. 1520/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court dismissed the appeal filed by the National Audiovisual Council (CNA), thereby upholding the lower court’s decision that replaced a 10,000 RON fine with a public summons to return to legality, leaving the rest of the CNA’s original sanctioning decision intact. The dispute concerned a challenge to a CNA decision sanctioning a religious broadcaster for violating the obligation to ensure objective information and impartiality in a program regarding vaccination, specifically regarding the proportionality of the chosen penalty. Applying Article 90(4) of Law No. 504/2002, the court held that the individualization of the sanction must consider the gravity and effects of the act as well as previous sanctions; because the broadcaster had no prior contraventions and promptly issued a correction in a subsequent broadcast, the minimum statutory fine was deemed disproportionate, justifying the substitution with a less severe public summons under Article 90(3).

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 90 din Legea nr. 504/2002, art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Proportionality of audiovisual fine for biased vaccination reporting: individualization of sanction based on first offense and prompt public correction: The dispute concerned a challenge to a CNA decision sanctioning a religious broadcaster for violating the obligation to ensure objective information and impartiality in a program regarding vaccination, specifically regarding the proportionality of the chosen penalty. Applying Article 90(4) of Law No. 504/2002, the court held that the individualization of the sanction must consider the gravity and effects of the act as well as previous sanctions; because the broadcaster had no prior contraventions and promptly issued a correction in a subsequent broadcast, the minimum statutory fine was deemed disproportionate, justifying the substitution with a less severe public summons under Article 90(3).

Keywords

AI generated
impartiality concerns disproportionate sanction proportionality summons media law informed consent

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art.
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002
504/2002 a audiovizualului, sancţionarea radiodifuzorului Arhiepiscopia Tomisului cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, iar potrivit art.
art. 90 din Legea nr. 504/2002
Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că la aplicarea amenzii membrii Consiliului au ţinut cont de toate criteriile legale de individualizare prevăzute la art. 90 alin.
art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002
Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că la aplicarea amenzii membrii Consiliului au ţinut cont de toate criteriile legale de individualizare prevăzute la art. 90 alin.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule governing the court's power to reject an appeal without remanding the case for retrial.
art. 402 C. proc. civ
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main procedural basis invoked by the court to reject the appeal as unfounded and uphold the lower court's decision.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the court's power to reject an appeal without remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 noiembrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Arhiepiscopia Tomisului a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului (CNA), acţiune în anularea deciziei CNA nr. 364/21.10.2021 privind amendarea cu 10.000 RON a reclamantei pentru postul A., cu consecinţa exonerării de la plata amenzii stabilite în cuantum de 10.000 RON, eventual în subsidiar înlocuirea tuturor măsurilor cu sancţiunea Avertisment sau Somaţie publică.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 714 din 08 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Tomisului, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a anulat în parte decizia CNA nr. 364/21.10.2021, în sensul că a înlocuit sancţiunea amenzii contravenţionale de 10.000 RON cu adresarea unei somaţii publice de intrare în legalitate şi a menţinut în rest decizia CNA nr. 364/21.10.2021, obligând pârâtul la plata către partea reclamantă a sumei de 50 de RON, taxă judiciară de timbru.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 714 din 08 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că la aplicarea amenzii membrii Consiliului au ţinut cont de toate criteriile legale de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv de gravitatea faptei, efectele acesteia, precum şi sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Având în vedere şi că dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului, a apreciat că amenda de 10.000 RON aplicată prin decizia contestată în prezenta cauză, reprezintă minimul amenzii prevăzute de lege pentru încălcarea art. 3 din Legea audiovizualului.

Recurentul-pârât a mai arătat şi că, în nenumărate cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat obligaţia ce revine jurnaliştilor - de a relata cu bună credinţă, pe baza faptelor exacte - furnizând informaţii fiabile şi precise şi respectând etica jurnalistică, statuând că garanţiile oferite jurnaliştilor de articolul 10 din Convenţie sunt supuse condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice.

În acest sens, Curtea a arătat că trebuie cercetat dacă jurnalistul a luat măsurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia deontologică de a verifica în prealabil adevărul declaraţiilor factuale, întrucât trebuie să existe motive particulare care să permită înlăturarea acestei obligaţii.

Or, faţă de modul în care s-a desfăşurat emisiunea, nu existau motive particulare care să înlăture această obligaţie, întrucât informaţiile aduse la cunoştinţa publicului au îmbrăcat forma unor declaraţii factuale, nu a unor opinii, aceste declaraţii nu au fost verificate în prealabil, iar moderatorii nu au dat eficienţă prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Arhiepiscopia Tomisului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului este nefondat, reţinând următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului privind individualizarea sancţiunii, sunt nefondate.

Astfel, prin Decizia nr. 364 din 21 octombrie 2021, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a dispus, în condiţiile art. 90 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, sancţionarea radiodifuzorului Arhiepiscopia Tomisului cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, iar potrivit art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002 s-a stabilit în sarcina radiodifuzorului obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06:00 - 14.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text: «Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cu amendă de 10.000 RON postul A., deoarece în cadrul emisiunii "Cuvântul ierarhului" din 14 octombrie 2021 au fost făcute afirmaţii lipsite de imparţialitate şi echilibru cu privire la campania de vaccinare împotriva COVID-19, nefiind astfel asigurată informarea obiectivă a publicului prin favorizarea liberei formări a opiniilor, aşa cum radiodifuzorul avea obligaţia în temeiul art. 3 din Legea audiovizualului».

Reclamanta Arhiepiscopia Tomisului a solicitat anularea acestei decizii, iar Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că se impune anularea în parte a deciziei CNA, în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale de 10.000 RON cu adresarea unei somaţii publice de intrare în legalitate, raportat la dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 504/2002.

Această concluzie este corectă, fiind însuşită şi de către instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.

Preliminar, Înalta Curte constată chestiunea privind ingerinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului în libertatea de exprimare a părţii reclamante, inclusiv prin raportare la prevederile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei CEDO în materie, ca fiind în mod definitiv tranşată de prima instanţă, în condiţiile în care nu a fost contestată concluzia instanţei de fond potrivit căreia această ingerinţă are un temei legal şi urmăreşte un scop legitim precis, respectiv protecţia sănătăţii publice şi a drepturilor altora.

Aşadar, deşi recurentul-pârât reiterează aceste apărări prin intermediul cererii de recurs, instanţa de control judiciar reţine că în cauză s-a reţinut fără echivoc caracterul contravenţional al faptei imputate intimatei-reclamante, fiind în discuţie doar natura sancţiunii contravenţionale ce se impune a fi aplicată în raport de criteriile de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

În acest sens, se are în vedere că potrivit art. 90 alin. (2) - (4) din Legea nr. 504/2002:,,(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON.

(3) În cazul în care Consiliul decide că efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somaţie publică de intrare în legalitate.

(4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an."

"Individualizarea sancţiunii" (operaţiune unică la care face referire art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului) este justificată, în mod obiectiv, de drepturile fundamentale ocrotite de dispoziţiile legale reţinute a fi încălcate, de gravitatea şi efectele nerespectării prevederilor legale ce asigură dreptul publicului la informarea corectă precum şi la sancţionarea anterioară a radiodifuzorului pentru fapte similare, circumstanţe care demonstrează gravitatea şi efectele programelor asupra ascultătorilor.

În legătură cu acest aspect, în conţinutul deciziei contestate în speţă, deşi s-a efectuat o trimitere generală la art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 şi la criteriile de individualizare a sancţiunii, recurentul-pârât nu a procedat la o raportare a acestora în concret la situaţia de fapt reţinută în cauză.

Deşi a susţinut, inclusiv în recurs, că toate aceste criterii au fost analizate şi aplicate în speţă, recurentul-pârât nu contestă faptul că din probele administrate nu rezultă că radiodifuzorul ar fi mai fi fost sancţionat contravenţional în precedent, aflându-se deci la prima contravenţie săvârşită şi nu oferă o explicaţie pentru care nu a ţinut cont la individualizarea sancţiunii de acest aspect.

Totodată, nu poate fi ignorată conduita ulterioară a radiodifuzorului de a corija erorile comise în emisiunea din 14 octombrie 2021 şi care, în emisiunea imediat următoare din data de 21 octombrie 2021, a menţionat punctual cum se prezenta adevărul obiectiv, înlăturând sau nuanţând alegaţiile din emisiunea precedentă de la 14 octombrie 2021, iar prin diverse intervenţii în mass-media Arhiepiscopia Tomisului a subliniat că fiecare persoană are dreptul de a alege dacă recurge sau nu la vaccinare.

În consecinţă, în raport de împrejurarea că nu se identifică un caracter contravenţional repetitiv în sarcina intimatei-reclamante şi având în vedere şi atitudinea ulterioară promptă a A. prin vocea moderatorului emisiunii, care prin rectificările efectuate a dovedit că s-a interesat de informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor, favorizând libera formare a opiniilor, în mod corect a procedat instanţa de fond la înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 10.000 RON cu adresarea unei somaţii publice de intrare în legalitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 714 din 08 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 714 din 08 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.