Restitution refusal annulled; church's ownership proven despite tabular owner being its school, appeal rejected

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea în contencios administrativ înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 28 septembrie 2020, reclamanta Biserica Unitariană Maghiară, prin Episcopia Unitariană, în contradictoriu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr. 9193 din 10 iulie 2020 şi Decizia nr. 9194 din 10 iulie 2020, să se dispună restituirea în natură şi acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil nerestituibil în natură din imobilul compus din construcţie şi teren situat în Cristuru Secuiesc având nr. top. iniţial x, 764, 763/2, înscris iniţial în CE. 2897 Cristuru Secuiesc, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 81 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin întâmpinare şi în consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Biserica Unitară Maghiară, prin Episcopia Unitară, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 19 noiembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta Biserica Unitariană Maghiară prin Episcopia Unitariană, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 9193/10.07.2020 şi decizia 9194/10.07.2020 din 10 iulie 2020, ambele emise de către pârâtă şi a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor de retrocedare nr. x şi 3429 din data de 26 februarie 2003, formulate de reclamantă, respingând capetele de cerere cu privire la restituirea în natură precum şi cu privire la acordarea de despăgubiri.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 109 din 19 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi ale art. 32 şi art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, instanţa de fond apreciind în mod eronat că reclamanta are vocaţia restituirii imobilelor solicitate în cauză.

În opinia recurentului-pârât, nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării, or, în speţa de faţă/în cauză, imobilele identificate cu nr. top. x şi nr. top. x şi y nu au fost preluate de către Statul Român de la solicitantă, ci au intrat în proprietatea acestuia de la Liceul unitarian din Cristuru Secuiesc, persoană distinctă de solicitanta cererilor de retrocedare, Episcopia Unitariană.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Biserica Unitariană Maghiară prin Episcopia Unitariană a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurent.

Astfel, prin Deciziile nr. 9193/10.07.2020 şi 9194/10.07.2020, emise de Comisia Specială de Retrocedare, s-au respins cererile nr. x şi 3429 din 26 februarie 2003 formulate de reclamantă cu privire la retrocedarea în natură şi respectiv acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil nerestituibil în natură pentru imobilele situate în Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita, având nr. topo iniţiale 763, 764 şi 765/2, din cartea funciară iniţială 2897 Cristuru Secuiesc, întrucât, potrivit acestei cărţi funciare, imobilul s-a aflat în proprietatea Liceului Unitarian Cristuru Secuiesc şi nu în proprietatea reclamantei. De asemenea, s-a mai luat în considerare că reclamanta nu a făcut dovada legăturii juridice dintre Liceul Unitarian şi Episcopia Unitariană.

Cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Deciziilor nr. 9193/10.07.2020 şi 9194/10.07.2020, emise de către pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, cu despăgubiri pentru partea ce nu poate fi restituită în natură, acţiune admisă în parte de instanţa de fond, în sensul anulării Deciziilor nr. 9193/10.07.2020 şi nr. 9194/10.07.2020 din 10 iulie 2020 şi obligării pârâtei la soluţionarea pe fond a cererilor de retrocedare nr. x şi 3429 din data de 26 februarie 2003, formulate de reclamantă, fiind respinse capetele de cerere cu privire la restituirea în natură precum şi cu privire la acordarea de despăgubiri.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a reiterat apărările formulate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Dreptul la retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 în beneficiul foştilor proprietari, în condiţiile acestui act normativ.

Prin urmare, problema litigioasă constă în aceea de a lămuri dacă, în raport cu datele speţei, înscrierea în cartea funciară, ca proprietar tabular, a aşezământului de învăţământ, iar nu a Bisericii Unitariane Maghiare, prin Episcopia Unitariană ca atare, conduce la concluzia că dreptul de proprietate a aparţinut unui subiect de drept distinct, astfel că intimata-reclamantă nu ar fi îndreptăţită la restituire în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 1 alin. (9) teza finală din ordonanţa de urgenţă menţionată, actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul stabilit de comisie, iar art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că:

"(….)(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar. (...)"

Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare, definesc, prin pct. 13 subsumat art. 1 alin. (9) teza finală din ordonanţa de urgenţă, sintagma "acte doveditoare", arătându-se că acestea constau în:

"a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

În cauză, instanţa de fond a concluzionat că intimata-reclamantă are vocaţia restituirii imobilelor ce fac obiectul cererilor de restituire, iar procedând în acest mod, prima instanţă a stabilit în mod corect şi legal raportul dintre prezumţia de proprietate prevăzută în textul normativ citat mai sus şi regimul probator reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, în calitate de act normativ special referitor la retrocedare, care la rândul său, în art. 4 alin. (4) şi (5), instituie o prezumţie legală de proprietate în favoarea persoanei individualizate în actul normativ ori administrativ prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în absenţa unei probe contrare.

Astfel, în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, publicat în Monitorul Oficial nr. 177 din 3 august 1948, se regăseşte menţiunea Liceul Unitarian din comuna Cristur, a Bisericii unite cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, iar din procesul-verbal de predare a patrimoniului liceului către autorităţile de stat, în urma Decretului nr. 176/1948, se precizează în mod expres că şcoala nu posedă avere proprie, iar tot ce are este proprietatea Bisericii unitariene.

Este adevărat că, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierile în cartea funciară au efect constitutiv de drepturi, dovedind existenţa şi întinderea dreptului, precum şi titularul respectivului drept, astfel că, de regulă, imobilele care au aparţinut cultelor religioase sunt cele înscrise ca făcând parte din patrimoniul unităţilor componente ale cultelor religioase ca atare.

Cu toate acestea, contrar susţinerilor recurentului-pârât, coroborarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Decretul- Lege nr. 115/1938 cu normele speciale cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 conduce la concluzia că în analiza unei cereri de retrocedare întemeiate pe O.U.G. nr. 94/2000 prezumţia instituită prin art. 32 din Decretul- lege nr. 115/1938 ar putea fi înlăturată de o probă directă şi relevantă, în sensul că proprietarul tabular nu este un subiect de drept distinct, ci un aşezământ sau dezmembrământ al cultului religios, care i-a conferit o masă patrimonială de afectaţiune care face parte dintr-un patrimoniu unic, al structurii de cult religios.

În acest sens, prin Decizia nr. 21 din 13 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) - (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938, o structură a unui cult religios poate dovedi calitatea de fostă proprietară a imobilului a cărui retrocedare o solicită, în sensul că proprietarul tabular a fost un aşezământ al său, căruia i-a conferit o masă patrimonială de afectaţiune prin divizarea patrimoniului său unic, numai prin mijloace de probă directe cu privire la situaţia juridică pretinsă.

Decizia de recurs în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1160 din 21 decembrie 2023, respectiv anterior datei pronunţării prezentei decizii, fiind obligatorie erga omnes de la data publicării, în raport de dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

În cauza de faţă au fost respectate aceste exigenţe, fiind depusă de intimata-reclamantă la dosar o lucrare întocmită de Facultatea de Istorie şi Filozofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj din care rezultă că Biserica Unitariană din Ardeal este rezultatul reformei protestante începute la 1517 de Martin Luther, iar confesiunea a fost introdusă în Transilvania de preotul A., care de altfel a devenit şi primul episcop al bisericii. Referinţe la învăţământul unitarian se găsesc într-o carte din anul 1568, publicată la Alba Iulia sub titlul Demonstratio falsitatis doctrinae B., în care pe prima pagină se găseşte o dedicaţie scrisă de Synnigh, preot în Cristuru Secuiesc către domnul C., directorul şcolii din Cristuru Secuiesc. O dedicaţie similară se regăseşte şi într-o altă carte, tot în limba latină, Refutatio propositorium B..

De asemenea, din această lucrare rezultă şi faptul că la în sinodul de la Mereşti din anul 1793 s-a hotărât ca la Cristuru Secuiesc să se înfiinţeze un liceu. În lucrare se detaliată istoria construirii liceului şi evoluţia în timp a acestuia şi datorită acestor informaţii oferite de istorici se poate aprecia că în localitatea Cristuru Secuiesc a funcţionat un liceu confesional unitarian ce a avut clădire şi teren afectate activităţii de învăţământ, precum şi că organizatorul acestui învăţământ era confesiunea unitariană, prin Biserica Unitariană, iar liceul nu a fost niciodată o entitate diferită de confesiunea care l-a susţinut.

Nu în ultimul rând, aşa cum s-a reţinut şi anterior, din procesul-verbal de predare a patrimoniului liceului către autorităţile de stat, în urma Decretului nr. 176/1948, se precizează în mod expres că şcoala nu posedă avere proprie, iar tot ce are este proprietatea Bisericii unitariene.

În concluzie, în cauză, intimata-reclamantă a dovedit că Liceul Unitarian a fost o entitate care a funcţionat sub autoritatea de fapt şi de drept a Bisericii Unitariene şi bunurile întabulate scriptic pe seama acestuia au aparţinut în realitate Bisericii, iar hotărârea instanţei de fond care a stabilit în acest sens este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 109 din 19 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 109 din 19 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.