Councillor's appeal over conflict-of-interest pasture lease upheld as unfounded

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, la data de 31 mai 2022, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/09.05.2022 întocmit de pârâtă, ca fiind netemeinic, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 129 din 04 octombrie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 129 din 04 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că nelegalitatea hotărârii primei instanţe constă în motivarea incompletă a acesteia, respectiv omisiunea instanţei de a proceda la o examinare efectivă şi completă a motivelor prezentate în susţinerea netemeiniciei actului administrativ contestat şi a probelor administrate în dovedirea tezei probatorii propuse.

Totodată, hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât cele două teze se referă la aceeaşi stare fapt, suprapunându-se.

Astfel, în opinia recurentului-reclamant, în mod eronat şi contradictoriu, instanţa de fond a transformat o intervenţie scurtă a sa, făcută în cadrul dezbaterilor, într-o participare la deliberare în vederea adoptării hotărârii privind încheierea contractului de închiriere pentru II B..

Or, deliberarea în vederea adoptării unei hotărâri are loc întotdeauna după finalizarea dezbaterilor, nu în timpul lor. Deci, în mod greşit a apreciat instanţa că ar fi participat la deliberare, la momentul respectiv aceasta nici măcar neavând loc şi, având în vedere că nu a participat la deliberare rezultă că nu se mai îndeplineşte condiţia cumulativă.

Cu privire la participarea la adoptarea (la votarea efectivă) hotărârii de consiliu local, esenţa şi totodată relevanţa acestui vot în cadrul analizei de faţă este aceea că prin acordarea lui, toţi cei implicaţi au înţeles şi o parte dintre ei au asumat faptul că cei incompatibili în raport de fiecare cerere în parte, nu vor vota atunci când se va desfăşura adoptarea hotărârii pentru cererea respectivă.

Votul acordat în aceste condiţii de către consilierul A. este prin el însuşi o declaraţie de abţinere, pe care ulterior, la momentul votului, a pus-o în practică.

De asemenea, recurentul-reclamant a învederat şi faptul că în procesul-verbal de şedinţă din data de 10 mai 2019 nu se mai aminteşte nici despre abţinerea de la vot referitoare la aprobarea încheierii contractului de închiriere directă a unor suprafeţe de păşune proprietatea privată a Comunei Hălchiu în favoarea II B. şi nici despre modalitatea de vot a celor 11 consilieri locali prezenţi la şedinţă, pentru fiecare din cele 10 contracte care trebuiau aprobate, ceea ce înseamnă, după logica instanţei, că nu au existat.

Aceasta, însă, nu înseamnă că lucrurile nu s-au întâmplat astfel, dovadă fiind însăşi Hotărârea de Consiliul local amintită. Cu toate acestea, instanţa de fond a omis această realitate, nefăcând vorbire despre ea nici în prezentarea stării de fapt, nici prin intermediul motivelor pentru care dispune respingerea acţiunii.

Totodată, prima instanţă nu ar fi luat în considerare nici faptul că, atât Proiectul de Hotărâre, cât si Hotărârea nr. 37/10.05.2019, se raportează la şi se întemeiază pe Hotărârile de Consiliu Local ale Comunei Hălchiu nr. 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 31 şi 32 din data de 23 aprilie 2019, prin care s-a constatat eligibilitatea celor 10 cereri, separat pentru fiecare în parte, urmând ca pentru acestea să se aprobe încheierea contractelor de închiriere, precum şi nici menţionarea art. 46 alin. (1) din Legea 215/2001.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente, luând în considerare doar menţiunile din cuprinsul procesului-verbal al şedinţei Consiliului Local al comunei Hălchiu, fără a analiza şi celelalte înscrisuri aflate la dosar, stabilind astfel, total neîntemeiat, încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 393/2004.

Dar, în cazul de faţă, nu poate fi vorba despre o încălcarea a acestor obligaţii şi, implicit, principii, întrucât, dacă nu s-ar fi cunoscut aceste incompatibilităţi, preşedintele de şedinţă nu ar fi propus concluziv:

"atunci se poate vota, la vedere, o singură hotărâre, se va consemna că cei care sunt în conflict de interese nu vor participa la vot pentru cazul de incompatibilitate."

Lipsa menţiunilor din procesul-verbal despre care face vorbire instanţa, sunt rezultatul redactării incomplete şi defectuoase a acestuia, care nu poate fi pusă în sarcina sa, ci a persoanei care a întocmit documentul şi acelora care l-au asumat în această formă prin semnătură.

O altă încălcare a normelor de drept material se desprinde în opinia recurentului-reclamant din faptul că, o eventuală nerespectare a celor două obligaţii din sfera prevenţiei, respectiv anunţarea interesului personal şi a abţinerii de la vot, care reprezintă expresii ale principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese, prevăzute în art. 71 din Legea nr. 161/2003, nu reprezintă în sine o încălcare a regimului juridic al conflictului de interese.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a acţiunii, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurentul-reclamant, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Înalta Curte reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speţă, instanţa de fond a examinat în mod efectiv şi concret toate apărările formulate de părţile din dosar, precum şi înscrisurile depuse în probaţiune de aceştia, inclusiv a celor la care face referire recurentul-reclamant, cu menţiunea că, contrar susţinerilor acestuia din urmă, în prezenta cauză nu se impunea a fi analizată încălcarea regimului conflictului de interese în privinţa deliberării şi adoptării Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 29/23.04.2019, ci doar cu privire la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 37/10.05.2019, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Aşadar, în mod corect a stabilit prima instanţă care este obiectul cauzei şi succesiunea evenimentelor ce constituie situaţia de fapt, astfel că analiza ulterioră a materialului probator lămureşte pe deplin poziţia instanţei de fond şi răspunde, în mod evident, tuturor argumentelor invocate de reclamant.

Prin urmare, rezultă că instanţa de fond a reţinut existenta situaţiei de conflict de interese raportat la materialul probator administrat în cauză şi la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare în perioada de referinţă, ale art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 în forma în vigoare în perioada de referinţă, apreciind, totodată, că argumentele privind menţiunea de la finalul procesului-verbal al şedinţei din data de 10 mai 2019, ce vizează propunerea preşedintelui de şedinţă C. de a se vota o singură hotărâre, în care să se consemneze că cei care sunt în conflict de interese nu vor participa la vot pentru cazul de incompatibilitate, iar nu adoptarea H.C.L. nr. 37/10.05.2019, nu pot fi primite ca fondate, atâta timp cât nu îşi găsesc suport în succesiunea logică a menţiunilor din procesul-verbal al şedinţei, în cuprinsul căruia nu se regăseşte, de altfel, nicio referire la modalitatea de exprimare a votului cu privire la fiecare cerere în parte şi nici cu privire la abţinerea de la vot a consilierului local A. în privinţa cererii formulate de ÎI B..

Aşadar, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că simpla nemulţumire a recurentului-reclamant referitoare la modul în care a interpretat prima instanţă dispoziţiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

În consecinţă, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurent.

Astfel, prin raportul de evaluare contestat în cauză, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut în privinţa reclamantului A. că, în exercitarea mandatului de consilier local 2016-2020, a încălcat dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi prevederile art. 75 alin. (1) şi (2) şi ale art. 77 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, întrucât acesta, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 37/10.05.2019 pentru aprobarea încheierii contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafeţe de păşune proprietate privată a comunei Hălchiu, pentru păşunatul animalelor, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor consiliului local şi având posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care face parte reprezintă un beneficiu pentru fiul său.

Ca urmare a adoptării H.C.L. Hălchiu nr. 37/10.05.2019, s-a încheiat între Comuna Hălchiu, în calitate de locator, şi Î.I. B., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/14.05.2019 prin atribuire directă a unei suprafeţe de păşune aflată în domeniul privat al comunei Hălchiu, pentru păşunatul animalelor, respectiv a suprafeţei de 7,764 ha păşune.

B. (titularul Întreprinderii Individuale B., potrivit extrasului emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr. x/14.10.2021) este fiul reclamantului A., împrejurare necontestată de părţi în cauză.

Prin sentinţa recurată, acţiunea privind anularea raportului de evaluare a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, precum şi ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, sunt nefondate.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Conform art. 77 din Legea nr. 161/2003, "Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare în perioada de referinţă, "Nu poate lua parte la deliberare şi adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local (…)", iar potrivit art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, în forma în vigoare la data de referinţă, "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv"; "Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii".

Aleşi locali, în sensul art. 2 alin. (1) din acest act normativ, sunt consilierii locali şi consilierii judeţeni, primarii, primarul general al municipiului Bucureşti, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene.

Se observă că, diferit de art. 76 din Legea nr. 161/2003 care se referă la "un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I", art. 75 din Legea nr. 393/2004 arată că "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (…)".

Aşadar, sfera conflictului de interese definit de această din urmă lege este mai largă.

Instanţa de recurs reţine că textul normei juridice trebuie interpretat în primul rând, din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din titlul Legii nr. 161/2003, că scopul legiuitorului şi al reglementărilor, a fost acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese, raţiunea fiind aceea de a garanta principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei decizionale şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, prin sancţionarea situaţiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora.

Înalta Curte reţine că problema de drept ce trebuie dezlegată în cauză este aceea a identificării cu certitudine a elementelor care se circumscriu în ipotezele reţinute de legiuitor în textele legale anterior enunţate.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în şedinţa din data de 10 mai 2019, în urma votului exprimat de consilierii care au participat la vot, inclusiv şi de recurentul-reclamant, a fost aprobată încheierea contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafeţe de păşune proprietatea privată a comunei Hălchiu, judeţul Braşov, situată în extravilanul comunei, în suprafaţă de 291 ha, pentru păşunatul animalelor cu un număr de 10 persoane fizice sau juridice, între care şi Î.I. B., căruia i-a fost atribuită suprafaţa de 7,764 ha păşune (art. 1 alin. (1) pct. 3 din H.C.L. Hălchiu nr. 37/10.05.2019).

Situaţia de fapt este necontestată în cauză, respectiv că la momentul intervenirii pretinsului conflict de interese reclamantul exercita funcţia de consilier local al comunei Hălchiu, judeţul Braşov, faptul că titularul Î.I. B. este fiul reclamantului, precum şi faptul că a fost prezent la şedinţa de Consiliu Local din data de 10 mai 2019 în care a fost votată Hotărârea nr. 37/10.05.2019.

Raportat la dispoziţiile legale anterior enunţate şi la împrejurările de fapt reţinute de prima instanţă, în sensul că recurentul-reclamant avea posibilitatea să anticipeze că Hotărârea Consiliului Local ce se va adopta prezintă un beneficiu pentru fiul său şi astfel avea un interes personal în adoptarea hotărârii, astfel că nu putea să ia parte la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 37/10.05.2019, în mod legal a concluzionat prima instanţă că Raportul de evaluare nr. x/09.05.2022 reflectă aplicarea corectă a legii.

De altfel, beneficiul s-a concretizat, întrucât, ca urmare a adoptării H.C.L. Hălchiu nr. 37/10.05.2019, s-a încheiat între Comuna Hălchiu, în calitate de locator, şi Î.I. B., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/14.05.2019 prin atribuire directă a unei suprafeţe de păşune aflată în domeniul privat al comunei Hălchiu, pentru păşunatul animalelor, respectiv a suprafeţei de 7,764 ha păşune .

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, situaţia de conflict de interese s-a declanşat, în concret, la momentul la care acesta nu a anunţat la începutul dezbaterilor interesul personal pe care în mod evident îl avea în problema respectivă, şi s-a consumat prin participarea sa la deliberarea şi adoptarea hotărârii de consiliu local anterior menţionată.

În acest context, este corectă concluzia primei instanţe potrivit căreia neparticiparea la deliberarea şi adoptarea hotărârilor de consiliu local implică ca persoana care se află în conflict de interese să nu fie prezentă fizic la momentul discutării chestiunii supusă dezbaterii, astfel că nu prezintă relevanţă, sub aspectul reţinerii conflictului de interese, nici faptul că reclamantul s-ar fi abţinut de la votarea Hotărârii nr. 37/10.05.2019.

Aceasta deoarece art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 interzice participarea sa la deliberare, impunând ca recurentul să anunţe interesul său personal la începutul dezbaterilor asupra problemei în care are interes, tocmai pentru a se preveni participarea sa la deliberare în cadrul şedinţei autorităţii deliberative, respectiv pentru a preveni influenţarea hotărârilor acestei autorităţi prin prezenţa sa la deliberări.

Neprocedând în acest fel, recurentul a ales să se poziţioneze în sfera conflictului de interese, fără însă a se putea prevala de respectarea obligaţiei legale de a participa la şedinţele Consiliului Local în ceea ce priveşte interdicţia instituită prin prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, cu atât mai mult cu cât în materia conflictului de interese administrativ prezintă relevanţă conduita consilierului local care nu şi-a îndeplinit/respectat obligaţiile prevăzute de textele de lege incidente, răspunderea fiind una personală, ce nu poate fi transferată unei alte persoane.

Totodată, se are în vedere şi că, în definirea conflictului de interese, legiuitorul nu a distins după cum actele juridice emise ori încheiate sunt sau nu rezultat al unor operaţiuni administrative prealabile ori al unor acte premergătoare, situaţia de conflict de interese putând fi reţinută în oricare din ipoteze, atât timp cât se verifică condiţiile ce pot fi deduse din conţinutul art. 70 al Legii nr. 161/2003, referitoare la existenţa unui interes de natură patrimonială şi a posibilităţii de influenţare a modului de îndeplinire, cu obiectivitate, a atribuţiilor aferente funcţiei elective.

În acest context se are în vedere şi că tocmai în vederea respectării principiilor enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, şi anume "imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public", în raport de textele de lege anterior citate, acesta trebuia să respecte obligaţia privind interdicţia participării la deliberarea şi adoptarea hotărârilor consiliului local, care este una generală, ce survine ori de câte ori se conturează existenţa unui posibil interes de natură patrimonială al alesului local, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca şi condiţie, o influenţă demonstrată în îndeplinirea atribuţiilor demnitarului/funcţionarului public ce are un interes personal de natură patrimonială, ci doar existenţa posibilităţii ca interesul personal să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor persoanei în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cazul în care alesul local ar participa la dezbaterile asupra chestiunilor în care are un interes personal de natură patrimonială, acesta ar putea influenţa decizia adoptată, prin luarea cuvântului şi/sau prin combaterea poziţiei exprimate de ceilalţi participanţi la dezbateri, şi, astfel, ar fi invalidat scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea conflictului de interese.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, intervenţia consilierului local A., care a arătat că "fiecare crescător de animale să îmbunătăţească păşunea, nu să bage subvenţia în buzunar", consemnată ca atare în procesul-verbal al şedinţei din data de 10 mai 2019, confirmă participarea acestuia la dezbateri şi la deliberare în privinţa Proiectului de hotărâre înscris pe ordinea de zi şi încălcarea în această modalitate a obligaţiei acestuia de a nu participa la deliberare în vederea adoptării Proiectului de hotărâre cu privire la care, prin fiul său, avea un interes patrimonial, fără a prezenta relevanţă în acest sens dacă intervenţia reclamantului în cadrul dezbaterilor a fost sau nu hotărâtoare sau de natură a influenţa votul ce urma să fie exprimat de consilierii locali în privinţa adoptării H.C.L.

Prin urmare, autoritatea pârâtă şi instanţa de fond au reţinut în mod corect faptul că în exercitarea funcţiei de consilier local reclamantul avea obligaţia de a adopta o conduită preventivă de natură să îl împiedice să ajungă într-un conflict de interese şi să dea dovada unei atitudini neutre, imparţiale şi obiective faţă de interesele sale de orice natură, fiindu-i interzis să participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei de autoritate, care produce anumite beneficii pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei conflictului de interese în persoana reclamantului, astfel că raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt şi de drept este legal, iar hotărârea instanţei de fond care-l validează este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 129 din 04 octombrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.