Immigration tolerance status: inadmissibility of appeal against final decision under OUG 194/2002
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the claim as lacking an object, which constitutes the final and definitive outcome of the litigation. The dispute involved a Nigerian national who challenged an administrative decision by the General Inspectorate for Immigration that denied him a tolerance status for remaining on Romanian territory, invoking Article 101(12) of Emergency Ordinance No. 194/2002 and arguing that the administrative body violated the res judicata effect of a prior final criminal court decision. The decisive legal basis for the appellate court's refusal to hear the merits was Article 457(1) and Article 496(1) of the Code of Civil Procedure, which preclude appeals against judgments that are already final by operation of law; specifically, the court determined that the lower instance decision was final because Article 101(12) of the Immigration Ordinance and Article 634(1)(1) of the Code of Civil Procedure explicitly establish that decisions in such immigration tolerance matters are not subject to appeal or further recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Immigration tolerance status: inadmissibility of appeal against final decision under OUG 194/2002: The dispute involved a Nigerian national who challenged an administrative decision by the General Inspectorate for Immigration that denied him a tolerance status for remaining on Romanian territory, invoking Article 101(12) of Emergency Ordinance No. 194/2002 and arguing that the administrative body violated the res judicata effect of a prior final criminal court decision. The decisive legal basis for the appellate court's refusal to hear the merits was Article 457(1) and Article 496(1) of the Code of Civil Procedure, which preclude appeals against judgments that are already final by operation of law; specifically, the court determined that the lower instance decision was final because Article 101(12) of the Immigration Ordinance and Article 634(1)(1) of the Code of Civil Procedure explicitly establish that decisions in such immigration tolerance matters are not subject to appeal or further recourse.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the immediate preamble to the dispositive to establish the legal basis for declaring the appeal inadmissible because the challenged decision was final and not subject to recourse.
Cited in the immediate preamble to the dispositive as the procedural rule governing the rejection of the inadmissible appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2021, sub nr. x/2020, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin decizia nr. 749 din 10 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., cetăţean nigerian, a formulat plângere împotriva adresei nr. x/03.08.2020 prin care Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul Returnări a constatat că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a i se acorda tolerarea rămânerii pe teritoriul României. A solicitat reclamantul obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări să-i respecte drepturile prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi să-i acorde tolerarea rămânerii pe teritoriul României, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin cererile precizatoare ulterioare reclamantul a arătat că pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a refuzat să-i acorde dreptul de tolerare prevăzut de art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a deciziei penale nr. 151 din data de 25.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă, precum şi a deciziei penale nr. 1835 din data de 28.05.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1498 din 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti:
- a respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată.
- a respins cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări, ca rămasă fără obiect.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În esenţă, arată că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca rămasă fără obiect, întrucât, ceea ce a solicitat instanţei a fost ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună respectarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive din care rezultă că nu are interdicţie de părăsire a localităţii sau ţării. Este vorba de decizia nr. 1835/28.05.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Menţionează, totodată, că are domiciliul în România şi că nu prezintă un pericol public.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. De asemenea, a solicitat aplicarea recurentului a unei amenzi judiciare, potrivit art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.".
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Cererea de recurs ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantului A., întemeiată pe dispoziţiile art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002, reţinând, în esenţă, că cetăţeanului străin reclamant i-a fost recunoscut statut de tolerat pe teritoriul României de către instituţia publică pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (12) din O.U.G. nr. 194/2002:
"(12) În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări, din oficiu sau la solicitarea străinului, constată faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării sub escortă în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice, dispune încetarea măsurii luării în custodie publică şi acordarea tolerării. Decizia de respingere a cererii străinului poate fi contestată în termen de 5 zile la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluţioneze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanţei este definitivă.", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:
"(1)Sunt hotărâri definitive: 1. Hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului."
În raport de aceste texte de lege, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 1498 din 25 octombrie 2020 este definitivă, iar recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentinţe este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1498 din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 14 martie 2024.