Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1493/2024 AI generated

Penitentiary execution penalty appeal declared null for lack of grounds, upholding lower court's inadmissibility ruling

Case Number Decizia nr. 1493/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby upholding the lower court's decision that dismissed the initial action as inadmissible. The dispute arose from an administrative enforcement action where a prisoner sought financial penalties against a penitentiary for allegedly refusing to execute final judicial decisions within the statutory deadline, specifically invoking Article 24 of Law No. 554/2004. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally defective because it failed to specify the grounds of illegality or develop the arguments required by Articles 486(1)(d) and 487 of the Code of Civil Procedure; consequently, under Article 489(2), the court applied the sanction of nullity for an unmotivated appeal, rejecting the appellant's claims entirely.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Penitentiary execution penalty appeal declared null for lack of grounds, upholding lower court's inadmissibility ruling: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation administrative sanction prisoner enforcement of ruling article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 iunie 2023, sub nr. x/2022, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa nr. 337/2023 din 11 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Codlea, a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicarea, în sarcina conducătorului Penitenciarului Codlea, a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, pentru refuzul de a pune în executare hotărârile judecătoreşti în cel mult 30 de zile de la data la care acestea au rămas definitive. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Codlea la plata către reclamantă a unei penalităţi de 1% din valoarea obligaţiei de plată, pe zi de întârziere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 127/2023 din 22 septembrie 2023, Curtea de Apel Braşov:

- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată din oficiu.

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Codlea.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei de fond, a declarat recurs reclamanta A..

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Penitenciarul Codlea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii şi excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii pentru lipsa timbrajului acţiunii/recursului, Înalta Curte reţine că nu poate interveni o astfel de sancţiune, de vreme ce atât acţiunea, cât şi recursul au fost timbrate cu taxă judiciară de timbru de câte 50 RON, potrivit dovezilor aflate la dosar.

Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Penitenciarul Codlea, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamanta îşi întemeiază cererea, aceasta rezumându-se la a solicita admiterea recursului, fără a prezenta considerentele pentru care consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a motivat calea de atac în raport de dispoziţiile de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 127/2023 din 22 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 martie 2024.