Judicial review of parliamentary disciplinary sanctions: competence of administrative courts to annul Senate disciplinary warnings under Law 96/2006 and right of access to court

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.06.2021, sub numărul de dosar x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Senatul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea actului administrativ prin care a fost sancţionată de pârât cu avertisment scris, potrivit prevederilor art. 208 lit. e) din Regulamentul Senatului.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1965 din 17.12.2021:

- a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârât, ca neîntemeiată;

- a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Hotărârea nr. 13/26.04.2021 a Biroului Permanent al Senatului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Senatul României, care a solicitat casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate în cauză şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

3.1. În primul motiv de casare, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul a arătat faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 247 alin. (1) şi art. 248 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 129-132 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea susţine că prima instanţă era necompetentă material şi general să soluţioneze contestaţia intimatei, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul de faţă, art. 54 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul senatorilor si deputaţilor stipulează faptul că orice contestaţie împotriva hotărârii Biroului permanent al Camerei se soluţionează de către Plenul Camerei, iar hotărârea Plenului Camerei este definitivă şi executorie şi se aduce la cunoştinţa publică în şedinţa de plen.

În temeiul art. 67 şi art. 76 din Constituţia României (republicată în 2003), Parlamentului i se conferă puterea de decizie în ceea ce priveşte adoptarea de hotărâri având ca obiect de reglementare procedurile parlamentare; totodată, acesta are atribuţii proprii, respectiv de a dispune măsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii, în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

3.2. În cel de-al doilea motiv de casare încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că sentinţa contestată cuprinde considerente contradictorii.

Astfel, în motivarea acesteia se arată faptul că:

- reclamanta a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 13/26.04.2021 a Biroului Permanent al Senatului, iar Hotărârea plenului Senatului din data de 17.05.2021, prin care s-a respins contestaţia este definitivă şi executorie, fiind adusă şi la cunoştinţa publică în şedinţa de plen din data de 17.05.2021;

- această procedură specială de contestare se finalizează cu o hotărâre a Plenului Senatului, care este definitivă şi executorie şi se aduce la cunoştinţa publică în şedinţa de plen, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârât, fiind în mod vădit neîntemeiata.

Ca atare, în condiţiile în care a reţinut în motivare că, potrivit procedurii speciale prevăzute de lege, hotărârea de sancţionare atacată de intimată, a fost soluţionată definitiv si irevocabil prin Hotărârea Plenului Senatului nr. 67/17.05.2021, în mod nelegal prin sentinţa recurată instanţa a dispus anularea acestei hotărâri, fără a avea temei legal.

3.3. În cel de-al treilea motiv de casare încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 52, art. 53 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea arată că în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că sesizarea Grupului parlamentar al B. a fost soluţionată de Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisie care are în competenţă soluţionarea problemelor de disciplină la nivelul Senatului. Raportul Comisiei a fost aprobat cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în şedinţă secretă, iar acesta a fost înaintat împreună cu dosarul cauzei Biroului Permanent, conform procedurii. Biroul Permanent, în termenul legal, a emis Hotărârea nr. 13/26.04.2021 ce a fost prezentată în şedinţa publică a Senatului.

Recurentul concluzionează în sensul că toate procedurile prevăzute de Legea 96/2006 privind sesizarea, soluţionarea şi sancţionarea intimatei au fost respectate întocmai de Preşedintele Senatului, de Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi, validări şi de Biroul Permanent al Senatului.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata A. a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor de nelegalitate ale sentinţei în cazurile de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fond, partea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

4.2. Recurentul a depus răspuns la întâmpinare în care a cerut respingerea excepţiilor invocate de intimată.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului

În urma analizării criticilor de nelegalitate prezentate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., situaţie în raport cu care va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimată.

5.2. Consideraţii generale

Aşa cum s-a menţionat la pct. 1 al deciziei de faţă, intimata A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Hotărârea nr. 13/26.04.2021 prin care Biroul Permanent al Senatului i-a aplicat acesteia "sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 52 lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor."

După cum s-a arătat la pct. 2 al aceleaşi decizii, prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Hotărârea nr. 13/26.04.2021 a Biroului Permanent al Senatului.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a analizat în mod detaliat şi judicios dispoziţiile normative incidente pe subiectul analizat, susţinerile părţilor litigante, precum şi întregul probatoriu administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

5.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii")

Prin intermediul acestui motiv de recurs se poate invoca necompetenţa generală a instanţei, pentru că textul legal nu face distincţie asupra caracterului competenţei încălcate.

Este vorba despre un motiv de casare de ordine publică, potrivit prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., care poate fi invocat de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii, după cum se statuează în art. 130 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Recurentul a invocat excepţia necompetenţei generale absolute a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal în verificarea legalităţii Hotărârii nr. 13/26.04.2021 a Biroului Permanent al Senatului, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia sa, intervenţia instanţei de contencios administrativ asupra procedurilor parlamentare aferente, inclusiv a celei din prezenta cauză, depăşeşte cadrul de competenţă judecătorească, în raport de principiul constituţional al autonomiei parlamentare, consacrat de dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare analizat este nefondat.

În prealabil, instanţa de control judiciar consideră că se impune stabilirea naturii juridice a hotărârii contestate în cauză pentru a se putea verifica dacă aceasta poate forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ.

În acest scop, trebuie realizată distincţia între actele de autoritate prin care cele două Camere ale Parlamentului îşi realizează propria competenţă (e.g: activitatea de legiferare, de control parlamentar, etc) şi actele de autoritate prin care acestea realizează o activitate de natură strict administrativă. Numai actele emise în cadrul acestei din urmă activităţi sunt acte administrative, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pot fi supuse analizei de legalitate la instanţa de contencios administrativ.

Cu alte cuvinte, natura juridică administrativă a actului dedus judecăţii este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 554/2004, lege organică ce pune în aplicare normele cuprinse în art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată.

Aşa cum rezultă din preambulul Hotărârii nr. 13/26.04.2021 a Biroului Permanent al Senatului, aceasta a avut ca fundament legal prevederile art. 53 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, precum şi pe cele ale art. 53 alin. (1) lit. r) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Intimatei i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 52 lit. e) din Legea nr. 96/2006, respectiv avertismentul scris.

Conform dispoziţiilor art. 53 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor:

"(3) Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 52 lit. e) se constată de către comisia care are în competenţă analiza problemelor de disciplină la nivelul Camerei respective, la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori la sesizarea unui deputat sau senator. Sesizarea se adresează preşedintelui Camerei respective în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei. (…)

(7) Biroul permanent al Camerei respective soluţionează cauza în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea raportului. Hotărârea Biroului permanent al Camerei se prezintă în şedinţa publică a Camerei respective."

Potrivit prevederilor art. 54 din acelaşi act normativ:

"(1) Împotriva hotărârii Biroului permanent al Camerei, care vizează aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 53 alin. (7), se poate face contestaţie în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării.

(2) Contestaţia se soluţionează de către plenul Camerei în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia, cu votul majorităţii membrilor prezenţi ai Camerei, în şedinţă secretă.

(3) Hotărârea plenului Camerei este definitivă şi executorie şi se aduce la cunoştinţa publică în şedinţa de plen."

Hotărârea analizată este un act administrativ unilateral cu caracter individual prin care, după cum s-a precizat anterior, intimatei i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, motiv pentru care poate forma obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, în temeiul prevederilor art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu este vorba despre un fine de neprimire dintre cele reglementate în art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ, respectiv:

- actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

- actele de comandament cu caracter militar;

- actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Recurenta invocă dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 96/2006 şi susţine faptul că soluţia adoptată prin Hotărârea nr. 13/26.04.2021 de Biroul Permanent al Senatului este definitivă, întrucât a fost menţinută prin Hotărârea nr. 67/17.05.2021 de respingere a contestaţiei administrative.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului, întrucât hotărârea de aplicare a sancţiunii disciplinare este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Însă, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 568 din Codul Administrativ, potrivit cărora:

"(1) Răspunderea administrativ-disciplinară reprezintă o formă a răspunderii administrative care intervine în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, în sensul încălcării de către demnitari, funcţionari publici şi asimilaţii acestora a îndatoririlor de serviciu şi a normelor de conduită obligatorie prevăzute de lege.

(2) Răspunderea administrativ-disciplinară se stabileşte cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare şi este supusă controlului instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile legii."

Potrivit prevederilor art. 569 din acelaşi Cod:

"Abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie de către funcţionarii publici, demnitari şi asimilaţii acestora care constă într-o acţiune sau inacţiune prin care se încalcă obligaţiile ce le revin din raportul de serviciu, respectiv din exercitarea mandatului sau în legătură cu acesta şi care le afectează statutul socioprofesional şi moral."

În temeiul art. 570 din Codul Administrativ:

"(1) Subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare este autoritatea administraţiei publice sau orice entitate asimilată acesteia faţă de care se răsfrâng consecinţele unei abateri disciplinare şi în a cărei competenţă intră tragerea la răspundere a făptuitorului.

(2) Subiectul pasiv al răspunderii administrativ-disciplinare este persoana care a săvârşit o abatere disciplinară."

Este de observat că dispoziţiile normative anterior citate nu exceptează de la controlul judiciar aplicarea unei sancţiuni disciplinare unui parlamentar.

Ca atare, instanţa de contencios administrativ urmează să verifice în cauza de faţă legalitatea aplicării unei sancţiuni disciplinare în privinţa unui parlamentar prin intermediul unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

Pe subiectul analizat, Înalta Curte consideră că prezintă relevanţă şi argumentele prezentate de instanţa de la Strasbourg în hotărârea pronunţată în data de 21 noiembrie 2021 în cauza Buzoianu împotriva României (cererea nr. x/15).

În această cauză, reclamantul a invocat, printre altele, în faţa instanţei europene faptul că i-a fost încălcat dreptul său de acces la o instanţă în condiţiile în care contestaţia sa împotriva hotărârii Parlamentului de revocare din funcţia de membru şi preşedinte al unei autorităţi publice centrale, care a avut efecte negative de natură pecuniară şi nepecuniară asupra sa, nu a fost examinată pe fond de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis cererea reclamantului şi a hotărât că a fost încălcat art. 6 din Convenţie.

Argumentele relevante din cadrul acestei hotărâri sunt următoarele:

"37. În acest context, Curtea concluzionează că prezenta cauză priveşte un "litigiu de muncă obişnuit", dat fiind că acesta se referă, în esenţă, la revocarea din funcţie a reclamantului şi a afectat domeniul de aplicare al activităţilor pe care trebuia să le desfăşoare acesta şi remunerarea lui în cadrul raportului său de muncă. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu există niciun motiv pentru a considera că litigiul reclamantului nu prezintă niciun element "civil" sau că un astfel de element nu era suficient de important pentru ca latura "civilă" a art. 6 să fie aplicabilă (a se vedea C., citată anterior, pct. 54).

38. În ceea ce priveşte problema dacă dreptul naţional "excludea în mod expres" accesul la o instanţă pentru funcţia sau categoria de salariaţi în cauză şi dacă exista o justificare obiectivă, legată de interesul statului, pentru această excludere, Curtea are îndoieli serioase că, în cauza reclamantului, a fost îndeplinită vreuna din aceste condiţii, cu atât mai puţin că au fost îndeplinite cumulativ ambele condiţii (a se vedea D., citată anterior, pct. 118, 119 şi 124).

39. În această privinţă, Curtea observă că Guvernul nu a precizat nicio dispoziţie din sistemul juridic naţional care să excludă clar şi "în mod expres" funcţia sau categoria de salariaţi în discuţie de la dreptul de acces la o instanţă. În aceste condiţii, Curtea consideră că este dificil de concluzionat că dreptul naţional "excludea în mod expres accesul la o instanţă" în cazul unei cereri întemeiate pe pretinsa nelegalitate a revocării din funcţie a reclamantului. Acest lucru este adevărat, deşi este clar că nici reclamantul nu a menţionat nicio lege care să prevadă în mod expres un drept de acces la o instanţă în situaţia sa şi, pe baza informaţiilor prezentate Curţii, se poate presupune că instanţele de la momentul respectiv - în pofida concluziei instanţei civile învestite să examineze cauza reclamantului (supra, pct. 14) - aveau o practică consacrată de calificare a hotărârilor Parlamentului, precum cea în cauză, ca fiind un act constituţional care nu putea fi supus controlului instanţelor de contencios administrativ (supra, pct. 10, 14, 16 şi 20) (…).

47. Reclamantul a susţinut că nu a avut posibilitatea de a contesta în faţa instanţelor hotărârea atacată şi că era clar că hotărârile Parlamentului de tipul celei adoptate în cauza sa nu puteau fi supuse controlului judecătoresc. (…)

52. La rândul său, Curtea este de acord cu reclamantul în ceea ce priveşte faptul că, la 16 mai 2013, curtea de apel nu a apreciat efectiv legalitatea hotărârii contestate, ci s-a limitat să admită că Parlamentul avea dreptul să o adopte şi că trebuia să o adopte cu o anumită majoritate. În plus, instanţa şi-a limitat aprecierea la stabilirea naturii actului în litigiu şi nu examinat deloc fondul cauzei şi dacă şi în ce măsură condiţiile de procedură şi de fond obligatorii pentru revocarea din funcţie a unui membru al CSA au fost îndeplinite în cauza reclamantului.

55. În opinia Curţii, acest lucru poate fi cu greu reconciliat cu esenţa dreptului de acces la o instanţă, care include nu numai dreptul de a institui o procedură, ci şi dreptul de a obţine o "soluţionare" a litigiului de către o instanţă [a se vedea Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii împotriva României (MC), nr. 76943/11, pct. 86, 29 noiembrie 2016]. Atunci când există un litigiu serios şi real cu privire la legalitatea ingerinţei în exercitarea de către o persoană a drepturilor sale civile, care priveşte însăşi existenţa dreptului civil invocat sau sfera de aplicare a acestuia, art. 6 § 1 îi conferă persoanei în cauză "dreptul de a obţine soluţionarea acestei probleme din dreptul intern de către o instanţă" (ibidem, pct. 85).

56. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că statul pârât a încălcat însăşi esenţa dreptului reclamantului de acces la o instanţă, din cauza limitelor specifice stabilite pentru controlul cauzei sale, în cadrul hotărârilor pronunţate de instanţele naţionale.

57. În consecinţă, a fost încălcat dreptul reclamantului de acces la o instanţă, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenţie."

În fine, Înalta Curte nu poate primi nici ultima critică de nelegalitate subsumată acestui motiv de casare, deoarece instanţa de contencios administrativ nu a fost investită să se pronunţe asupra legalităţii Regulamentului Senatului în care este reglementată procedura parlamentară de analizare a abaterilor disciplinare şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare.

În cauză, nu s-a contestat competenţa conferită Parlamentului, în temeiul art. 67 şi art. 76 din Constituţia României, republicată, de a adopta hotărâri care să instituie proceduri parlamentare.

Desigur, în discuţie nu este nici competenţa emitentului hotărârii contestate în speţă de a emite acest act.

În consecinţă, în raport de toată argumentaţia prezentată, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de casare analizat.

5.4. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Ipotezele legale în care se poate reţine nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, conform motivului de casare analizat, sunt: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, contrarietatea evidentă între dispozitiv şi considerente, omisiunea motivării soluţiei din dispozitiv, precum şi prezentarea în exclusivitate a unor motive străine de natura pricinii.

În urma verificării conţinutului hotărârii recurate, instanţa de control judiciar apreciază că niciuna dintre ipotezele legale subsumate motivului de casare analizat nu se regăsesc în cauza de faţă. Prima instanţă a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, sentinţa nu cuprinde considerente contradictorii, nu există contradicţii între considerentele reţinute în aceasta şi soluţia pronunţată care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raţionamentul logico-juridic în baza căruia a fost pronunţată. Sumarizând, se poate afirma faptul că hotărârea judecătorească analizată răspunde cerinţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în contextul în care, în cuprinsul acesteia se regăsesc prezentate situaţia de fapt dedusă judecăţii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi arătarea argumentelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins cererile părţilor.

5.5. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Prima instanţă a apreciat în sentinţa recurată faptul că nu au fost respectate dispoziţiile legale privind condiţiile şi procedura de sesizare a Preşedintelui Senatului şi transmiterii sesizării către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, precum şi a etapelor procedurii de sesizare, respectiv cele ale art. 211 alin. (1)-(4) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28/2005, republicată, în forma în vigoare la data de 06.04.2021, dată la care au fost înregistrate, aprobate şi emise actele privind sesizarea.

În acest sens, instanţa a reţinut faptul că propunerea Grupului parlamentar al B. privind comportamentul doamnei senator A. nu a fost adresată Preşedintelui Senatului, astfel cum impun prevederile art. 211 alin. (1) din Regulamentul Senatului, ci a fost supusă aprobării Biroului Permanent al Senatului, după cum rezultă din stenograma şedinţei Biroului Permanent al Senatului din data de 06.04.2021 .

În cauză, s-a dovedit că propunerea Grupului parlamentar al B. privind comportamentul doamnei senator A. a fost înregistrată la Biroul Permanent al Senatului sub nr. x/06.04.2021, iar după aprobarea decisă în şedinţa Biroului Permanent al Senatului din data de 06.04.2021 a fost transmisă ca sesizare Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului.

Aşadar, prima instanţă a menţionat faptul că Biroul Permanent al Senatului care, potrivit art. 211 alin. (3)-(4) din Regulamentul Senatului, are doar competenţa de a soluţiona cauza disciplinară, iar nu de a decide dacă se înaintează sau nu o sesizare disciplinară pentru soluţionare, respectiv dacă se declanşează sau nu procedura de cercetare disciplinară, a hotărât ca sesizarea Grupului parlamentar al B. privind comportamentul doamnei senator A. să fie înaintată Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului.

Recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate pe aspectele reţinute de curtea de apel, ci s-a limitat să arate că în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că sesizarea Grupului parlamentar al B. a fost soluţionată de Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisie care are în competenţă soluţionarea problemelor de disciplină la nivelul Senatului. Raportul Comisiei a fost aprobat cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în şedinţă secretă, iar acesta a fost înaintat împreună cu dosarul cauzei Biroului Permanent, conform procedurii. Acesta din urmă, în termenul legal, a emis Hotărârea nr. 13/26.04.2021 ce a fost prezentată în şedinţa publică a Senatului.

Or, aşa cum s-a prezentat anterior, nu acestea erau etapele în procedura administrativă care au fost contestate în cauză şi apreciate de prima instanţă ca fiind încălcate; instanţa s-a referit la faptul că sesizarea nu a fost formulată la Preşedintele Senatului, după cum impun prevederile art. 53 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi art. 211 alin. (1) din Regulamentul Senatului, respectiv la etapele iniţiale ale procedurii analizate.

În consecinţă, în raport de argumentele prezentate, motivul de casare analizat este nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, precum şi recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Senatul României împotriva sentinţei civile nr. 1965 din data de 17 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 martie 2024.