Improper automatic rejection of insurance claim for failure to submit documents where insurer could substantively evaluate existing record

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 24.12.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR anularea Deciziei nr. 16692/28.08.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, de respingere a cererii de despăgubire, admiterea cererii de despăgubire înregistrate la F.G.A. sub nr. x/19.08.2016, obligarea pârâtului la plata sumei de 501.000 RON reprezentând despăgubiri ca urmare a prejudiciilor suferite în urma incendiului din 10.09.2015 (181.000 RON contravaloarea atelierului distrus şi 320.000 RON contravaloarea stocului de marfă incendiat).

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ., a arătat că îşi rezervă dreptul fie să le ceară pe cale separată, fie să solicite obligarea părţii adverse la plata acestora, urmând a face dovada existenţei şi a întinderii în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 947 din 15 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, având ca obiect Decizia nr. 16692/28.08.2018.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, în sensul anulării Deciziei nr. 16692/28.08.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligării F.G.A. la emiterea unei noi decizii prin care să dispună admiterea cererii de despăgubire nr. x/19.08.2016; în subsidiar, a solicitat obligarea F.G.A. la soluţionarea pe fond a cererii de despăgubire nr. x/19.08.2016.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, în sensul că aplicarea sancţiunii de respingere a cererii putea fi aplicată numai în situaţia în care Notificarea de solicitare a documentelor era efectiv comunicată reclamantei.

Dovada comunicării efective se face în condiţiile dreptului comun, iar formularul poştal Confirmare de primire are valenţa unui înscris sub semnătură privată, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 164 C. proc. civ.

În subsidiarul primului motiv, dacă instanţa de recurs va considera ca fiind legale reţinerile Curţii de Apel conform cărora formularul Confirmare de primire (A.R.) de comunicare a Notificării nr. x/29.05.2018 are regimul prevăzut de art. 164 C. proc. civ., atunci sentinţa prin care s-a reţinut legalitatea actului în cauză este nelegală pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 164 alin. (1) lit. c) şi d) respectiv art. 164 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că Procesul-verbal de înmânare a Notificării nr. x/29.05.2018 nu cuprinde numele, prenumele şi calitatea persoanei fizice care primeşte comunicarea în numele persoanei juridice B..

A mai susţinut recurenta că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 213/2015 era condiţionată de culpa societăţii reclamantei şi nu doar de faptul lipsei de la dosarul de daună a unui răspuns la notificarea de solicitare a documentelor adiţionale. Or, sub un prim aspect, nelegala comunicare a Notificării nu îi poate fi imputată, iar sub al doilea aspect, F.G.A. putea să soluţioneze cererea în baza documentelor deja aflate la dosar, măsura respingerii integrale nejustificându-se.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., acesta se referă la situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Aşadar, nergularitatea care ar putea atrage nulitatea hotărârii pentru motivul prevăzut la punctul 5 trebuie sa fie o nulitate care să privească o neregularitate produsă în faţa instanţei de judecată sau o neregularitate a hotărârii instanţei de fond şi nu modul de interpretare a unor dispoziţii legale, astfel cum invocă recurenta - recurentă.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurenta nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

Criticile subsumate de recurentă motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiaşi articol, respectiv cazului de casare care sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate în raport de actele şi lucrările dosarului.

Astfel, potrivit art. 16 din acest act normativ:

"În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia.

Recurenta a invocat nelegalitatea procedurii de comunicare a Notificării nr. x/29.05.2018, având în vedere aceasta nu cuprinde menţiuni referitoare la numele şi calitatea persoanei care semnează de primire, iar semnătura nu îi este cunoscută şi nici nu este însoţită de ştampila formei de exercitare a profesiei. A mai invocate recurenta şi faptul că a depus la dosar un înscris prin care B. atestă că nu a primit corespondenţa în cauză, împreună cu o copie a Registrului de intrări al acestei societăţi, în cuprinsul căruia nu este menţionată Notificarea de completare.

Îndeplinirea sau neîndeplinirea de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a obligaţiilor sale de comunicare efectivă a Notificării prin care solicită înscrisuri are consecinţă directă nu numai în ce priveşte modalitatea în care recurenta îşi îndeplineşte propriile obligaţii, ci şi asupra aplicării sancţiunii prevăzută de lege.

Analizând înscrisul aflat la dosar fond - Confirmare de primire a Notificării de solicitare documente, Înalta Curte constată că procedura de comunicare a fost realizată de intimat prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire. Conform prevederilor art. 2 pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale, serviciul de trimitere recomandată este un serviciu poştal ale cărui particularităţi constau în oferirea unei garanţii forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală sau parţială ori deteriorare a trimiterii poştale înregistrate şi în eliberarea, la cerere, ulterior depunerii, respectiv livrării trimiterii poştale, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poştale sau livrarea la destinatar. De asemenea, potrivit pct. 21 al aceluiaşi text normativ, serviciu confirmare de primire, reprezintă serviciul poştal a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poştale înregistrate, confirmată în scris de destinatar. Pe cale de consecinţă, înscrisurile emise urmare a realizării procedurii de comunicare a actelor administrative prin intermediul serviciilor de trimitere recomandată şi confirmare de primire, au valenţa de a face dovada îndeplinirii procedurii de comunicare în parametrii indicaţi în cuprinsul acestora.

În cuprinsul recipisei de confirmare de primire (A.R.) este consemnată predarea la data de 08.06.2018 către lichidatorul judiciar B., a corespondenţei expediate la adresa din oraşul Cluj-Napoca, strada x nr. 5A (având în vedere împrejurarea deschiderii procedurii falimentului faţă de reclamantă şi anume 28.11.2017), înscris care conţine semnătura de primire la rubrica destinatar şi cel mai important conţine semnătura agentului care confirmă predarea conţinutului expedierii către destinatarul său.

Contrar celor indicate de recurentă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut corect faptul că în cuprinsul cererii de plată nu a fost menţionată alegerea domiciliului procesual în str. x, singurul loc unde apare această adresă fiind în subsolul emailului expediat de terţul "insurance recovery system", fără niciun fel de indicare că aceasta ar urma să fie sediul ales pentru viitoare comunicări ale reclamantei.

Pe de altă parte, întrucât pe recipisa poştală AR este prezentă o semnătură olografă, în privinţa căreia factorul poştal a consemnat că aparţine destinatarului, Înalta Curte apreciază că, în materia comunicării actelor administrative prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sunt aplicabile, prin analogie, prevederile art. 164 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că menţiunile din cuprinsul recipisei de comunicare, privitoare la faptele constatate personal de cel care a întocmit-o, nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals; or, în cauză, recurenta nu a înţeles să uziteze de o atare procedură, sens în care, în mod legal, prima instanţă a apreciat că prezumţia de veridicitate de care se bucură menţiunile privind semnarea recipisei de comunicare de către destinatar nu a fost răsturnată.

Însă, contrar opiniei instanţei de fond, Înalta Curte constată că, deşi este adevărat că prin Notificarea nr. x/29.05.2018 intimatul - pârât a solicitat recurentei - reclamante să depună o serie de înscrisuri, raportat la documentaţia ce a stat la baza emiterii Deciziei FGA nr. 16692/28.08.2018, acesta avea posibilitatea soluţionării cererii de plată în baza documentelor deja aflate la dosar, fiind lipsit de suport motivul respingerii acesteia prin decizia menţionată.

Prin urmare, sunt fondate criticile aduse sub acest aspect de recurenta - reclamantă soluţiei primei instanţe, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, anularea Deciziei nr. 16692/28.08.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

În ceea ce priveşte cererea recurentei - reclamante în sensul admiterii acţiunii şi pronunţării unei soluţii de obligare a intimatului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de plată către reclamantă prin care să se admită cererea de despăgubiri, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, judecătorul va obliga autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În speţă, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de recurenta - reclamantă doar pe considerentul nedepunerii înscrisurilor solicitate, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretenţiilor, motiv pentru care instanţa de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluţionarea cererii de plată, iar nu şi la plata sumelor pretinse. A proceda în sensul invocat de recurenta - reclamantă şi a obliga direct intimatul - pârâtul la emiterea unui act administrativ de plată, ar însemna că instanţa ar interveni în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua, pe fond, cererea de plată, inclusiv cu privire la aspectul îndreptăţirii reclamantei la a fi despăgubită. Câtă vreme autoritatea publică nu a procedat la o examinare pe fond a cererii, instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentei - reclamante a condiţiilor prevăzute de lege, motiv pentru care singura soluţie legală este cea a obligării intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., va anula Decizia nr. 16692/28.08.2018 şi va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererii de plată nr. x/19.08.2016.

Obligă intimatul-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4775 RON, reprezentând onorariu de avocat, către recurenta - reclamantă.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite şi va dispune obligarea intimatului la plata către recurentă a sumei de 4775 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând onorariu de avocat, dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 947 din 15 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează Decizia nr. 16692/28.08.2018 şi obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererii de plată nr. x/19.08.2016.

Obligă intimatul-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4775 RON, reprezentând onorariu de avocat, către recurenta - reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.