Unjustified refusal of administrative restitution procedure and validity of statutory penalties for inaction

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 8 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta UAT Comuna Bazna, reprezentată de primar A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti - Comisia Specială de Retrocedare şi Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România - Parohia Evanghelică Bazna:

- Constatarea refuzului nejustificat şi abuziv al pârâtei la soluţionarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003;

- Obligarea pârâtei la fixarea unui termen de soluţionare a dosarului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sub sancţiunea penalităţilor de întârziere şi a amenzii aplicate conducătorului pârâtei, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 şi art. 8 alin. (1)/2 din Legea 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1094/2005;

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 122/2022 Tribunalul Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, reţinând incidenţa art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Alba Iulia sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 230 de la data de 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 24 din Legea 554/2004 invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

A admis acţiunea formulată de reclamanta UAT Comuna Bazna, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti - Comisia Specială de Retrocedare şi Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România - Parohia Evanghelică Bazna şi, în consecinţă:

A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti - Comisia Specială de Retrocedare să fixeze un termen de soluţionare a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de pârâta Parohia Evanghelică CA Bazna, de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 230 de la data de 16 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând Minorităţilor Naţionale din România, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susţine că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita interpretare a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motivat de faptul că în edictarea normei juridice, legiuitorul a urmărit modalitatea de constrângere pusă la îndemâna persoanelor interesate de a se asigura punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, anterioară. Astfel, a opinat că sancţiunea amenzii şi a penalităţilor poate fi stabilită în temeiul art. 24 alin. (3) doar în ipoteza în care se constată nepunerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti.

Or, în prezenta cauză nu există o sentinţă definitivă, anterioară, privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia specială de retrocedare la efectuarea procedurilor administrative solicitate de reclamanţi.

În acelaşi timp, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii aplicării art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pe dispoziţiile art. 8 alin. (1)2 din Legea nr. 554/2004, motivare pe care nu o agrează.

A identificat o neconcordanţă în cuprinsul sentinţei atacate în sensul că, deşi în dispozitivul sentinţei, instanţa face trimitere la dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cuprinsul hotărârii, aceasta face trimitere la dispoziţiile art. 8 alin. (1)2 din Legea nr. 554/2004, care fac trimitere la dispoziţiile art. 24 alin. (2).

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 8 alin. (1)2 din Legea nr. 554/2004, fac trimitere la interesul legitim public, care, în opinia recurentei, nu a fost dovedit şi susţinut nici de reclamantă şi nici de instanţa de fond.

Nici refuzul nejustificat despre care instanţa de fond face vorbire în cuprinsul hotărârii judecătoreşti recurate nu poate fi reţinut atâta timp cât au existat demersuri din partea C.S.R. în soluţionarea dosarului administrativ.

Pentru a se statua cu privire la refuzul nejustificat, a menţionat că trebuie ţinut cont de specificul activităţii C.S.R., a particularităţii cererii şi a înscrisurilor de care aceasta are nevoie în pronunţarea unei soluţii administrative. Chiar dacă termenul de soluţionare poate fi considerat ca fiind unul îndelungat, această analiză este condiţionată de implicarea şi a altor entităţi/autorităţi.

Drepturile de proprietate şi administrare de care se bucură în prezent UAT Comuna Bazna, astfel cum a reţinut instanţa de fond, nu sunt suficiente în a dovedi interesul legitim public, întrucât imobilele solicitate prin cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, existând posibilitatea restituirii în natură şi, implicit, transmiterea drepturilor menţionate anterior în favoarea Parohiei Evanghelice CA. Bazna (ocrotirea unui interes legitim privat).

Astfel, în situaţia prezentată mai sus, susţinerile UAT Comuna Bazna privind dorinţa de accesare a unor fonduri europene în vederea dezvoltării economice a zonei devin superflue, iar interesul legitim public reţinut de către instanţa de fond nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. (1)2 din Legea nr. 554/2004.

Nu trebuie neglijat nici faptul că din dosarul aferent cererii de retrocedare şi nici din dosarul instanţei nu rezultă îndeplinirea de către Parohia Evanghelică CA. Bazna a două condiţii esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ca solicitanta să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilelor în perioada de referinţă şi faptul că acestea au fost preluate abuziv de către Statul Român.

Astfel, în condiţiile în care UAT Comuna Bazna nu contestă faptul că imobilele care fac obiectul cererii de retrocedare au fost în proprietatea Parohiei Evanghelice CA. Bazna, a susţinut faptul că intimata-reclamantă este conştientă de perioada determinată pentru care deţine în proprietate şi administrare imobilele, astfel încât condiţiile privind interesul legitim public nu sunt îndeplinite.

Intenţia legiuitorului de a dispune obligarea autorităţii la punerea în executare a unei hotărâri rămase definitive sub sancţiunea unei penalităţi a avut în vedere ocrotirea unui interes legitim public.

Trebuie avut în vedere faptul că stabilirea unui termen de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătoreşti fără ca instanţa de judecată să facă o analiză a obiectului cererii de retrocedare sau fără măcar a indica procedura concretă prin care autoritatea este obligată să emită actul administrativ, ar putea avea drept consecinţă încălcarea unui interes legitim privat (afectarea dreptului solicitantului cererii de retrocedare de a obţine o soluţie favorabilă).

Aspectul esenţial ce trebuie avut în vedere de instanţa de judecată este acela că în dosarul administrativ aferent cererii de chemare în judecată se află multe înscrisuri care creează convingerea că situaţia juridică a imobilelor este, pe de o parte, neclară iar, pe de altă parte, dificil de stabilit în lipsa unei expertize tehnice de specialitate.

Cu toate acestea, instanţa de fond nu doar că nu a analizat situaţia juridică a imobilelor pentru a stabili dacă adresa nr. x/04.08.2021 formulată de către C.S.R. a fost întemeiată, precum şi pentru a clarifica motivul pentru care dosarul administrativ nu a fost soluţionat până în prezent, ci a dispus ca recurenta să fie obligată la punerea în executare a sentinţei civile şi la soluţionarea cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 în termen de 30 de zile, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere şi a amenzii.

Singurul motiv pentru care cererea de retrocedare nu a fost soluţionată până în prezent este incertitudinea situaţiei juridice actuale a imobilelor, fiind necesară întocmirea unui raport de expertiză, astfel cum a fost solicitat de către C.S.R. prin adresa nr. x/04.08.2021.

Sunt relevante şi apărările Parohiei Evanghelice CA. Bazna în faţa instanţei de fond, prin care a solicitat respingerea acţiunii UAT Bazna, întrucât cererea de retrocedare formulată de aceasta nu poate fi soluţionată cu respectarea fidelă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare fără întocmirea unui raport de expertiză care să clarifice întreaga situaţie juridică a imobilelor.

Dispozitivul sentinţei civile recurate, respectiv ca în termen de 30 de zile autoritatea să soluţioneze cererea Parohiei Evanghelice CA. Bazna, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere şi a amenzii, nu face decât să oblige C.S.R. la emiterea unei decizii cu încălcarea procedurii speciale, dând naştere astfel unui act administrativ nelegal, prin nerespectarea situaţiei juridice a imobilului şi, totodată, nefavorabil solicitantei, ajungând astfel la un alt litigiu, care nu ar face decât să întârzie şi mai mult soluţionarea în concret a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003.

Instanţa de fond a încălcat prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că dosarul aferent cererii de retrocedare sus-menţionate nu era si nu este nici în acest moment complet, astfel încât să poată fi soluţionat prin emiterea unor decizii motivate.

Instanţa de fond nu a luat in considerare că actele din dosarul aferent cererii de retrocedare sunt insuficiente pentru soluţionarea acestuia şi nu pot fundamenta o decizie în conformitate cu O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Informaţiile existente la dosar sunt insuficiente, motiv pentru care, până în prezent, nu a fost emisă nicio decizie de către Comisia specială de retrocedare în dosarul nr. x/27.02.2003.

În vederea finalizării dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, este necesară transmiterea de către Parohia Evanghelică CA. Bazna a raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie şi construcţii civile.

Pentru motivele arătate, considerând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata - reclamantă UAT Comuna Bazna a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului şi inadmisibilitatea căii de atac din perspectiva aplicării în cauză a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă Comisia Specială de Retrocedare este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită de reclamanta UAR Comuna Bazna cu o acţiune prin care să se constate refuzul nejustificat al pârâtei Comisia Specială de Retrocedare de soluţionare a cererii Parohiei Evanghelice Bazna cu nr. 5970/27.02.2003 privind retrocedarea unor bunuri imobile preluate abuziv.

Prima instanţă a apreciat întemeiată cererea reclamantei şi a dispus admiterea acesteia faţă de dispoziţiile legale ale art. 2 alin. (2), (8) alin. (1) indice 2, art. 18 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (3) din Legea 554/2004 şi art. 5 alin. (1) din Anexa 3 la H.G. nr. 1094/2005.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei de interes în declararea căii de atac au fost soluţionate în partea introductivă a prezentei decizii civile cu motivarea indicată în practicaua acestei hotărâri din recurs.

În continuare, cu privire la fondul cererii de recurs reţinut spre soluţionare, Înalta Curte constată că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat calea de atac, invocând interpretarea şi aplicarea greşită a legii de prima instanţă, iar motivele recursului declarat de pârâtă se subsumează cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material …" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Printr-un prim rând de critici, recurenta-pârâtă a susţinut că este nelegală soluţia primei instanţe, care a dispus obligarea sa la fixarea unui termen de soluţionare a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de pârâta Parohia Evanghelică CA Bazna, de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei de fond, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, nu în lipsa unei hotărâri definitive a unei instanţe de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că acest argument, prezentat în sprijinul nelegalităţii sentinţei recurate, nu este fondat. În realitate, prima instanţă care a stabilit un termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei de fond pentru punerea în executare a acesteia, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, a adus la cunoştinţă pârâtei care este sancţiunea ce i se poate aplica în cazul neîndeplinirii culpabile a obligaţiei de soluţionare a cererii reclamantei de bună voie în interiorul termenului stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin 5 şi 6 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, sunt irelevante susţinerile din recurs privind inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare, definitive în raport de care să fie aplicat art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În speţă, sentinţa primei instanţe, devenită în prezent definitivă, poate fi pusă în executare silit în condiţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă nu a fost deja executată de bună voie de recurenta-pârâtă înăuntrul termenului de 30 de zile stabilit de judecătorul fondului, termen care a început să curgă de la momentul rămânerii definitive.

Din perspectiva refuzului de soluţionare a cererii, instanţa de control judiciar reţine că soluţia de la fond este legală şi temeinică, neputându-se susţine că nesoluţionarea până în prezent a unei cereri adresate autorităţii în anul 2003 nu echivalează cu nerespectarea termenului optim şi previzibil prevăzut de art. 6 din Convenţia Drepturilor Omului, comportamentul autorităţii pârâte fiind cel care a dus la prelungirea nejustificată a acestui termen.

Cu referire la criticile din recurs privind distincţia între interesului privat şi cel public pe care le aduce recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine că în cauză interesul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Bazna a fost dovedit, aceasta fiind în prezent administrator al domeniului public al imobilului situat administrativ în Comuna Bazna, înscris în CF x Bazna şi transcris ulterior în cărţile funciare nr. x şi 2485, proprietatea Statului Român. De asemenea, UAT Comuna Bazna este proprietar al unora dintre imobilele care fac obiectul cererii de retrocedare formulate de pârâta de Parohia Evanghelică Bazna .

În aceste condiţii, este evident că, independent de interesul legitim public pe care îl urmăreşte, autoritatea administraţiei publice comunale are şi un interes privat ce derivă din chiar interesul public apărat şi care i-ar conferi posibilitatea atestării terenului la domeniul public şi accesarea fondurilor europene/guvernamentale pentru dezvoltarea economică a zonei.

În ceea ce priveşte justificarea adusă de recurentă pentru nesoluţionarea cererii faţă de incertitudinea situaţiei juridice a imobilelor, Înalta Curte constată că pasivitatea timp de 9 ani a autorităţii este, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, cea care a împiedicat clarificarea situaţiei juridice a imobilelor, ca urmare a întârzierii în completarea dosarelor de retrocedare şi a efectuării expertizei tehnice de specialitate.

Aşa cum şi prima instanţă a reţinut, Înalta Curte constată că, urmare a poziţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului care a hotărât să iniţieze faţă de România procedura-pilot în cauzele repetitive de acest gen, aflate pe rolul său, fiind astfel selectate cauzele Atanasiu şi Poenaru împotriva României şi Solon împotriva României, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 165/2013, iar din expunerea de motive, şi din conţinutul legii rezultă că intenţia legiuitorului, prin adoptarea noului act normativ, a fost aceea de a eficientiza şi de a finaliza procesul de restituire demarat sub imperiul cadrului legislativ anterior.

Art. 32 din Legea nr. 165/2013 prevede că:

"(1) se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate."

Prin urmare, este legală soluţia primei instanţe care a constatat nerespectarea de către autoritatea recurentă - pârâtă a obligaţiei stabilite prin textul de lege anterior citat, aceasta lăsând să curgă un termen de 9 ani de la adoptarea actului normativ ce reglementează procedura accelerată de acordare a reparaţiilor, fără a solicita completarea dosarului de retrocedare şi a oferi un răspuns cererii parohiei intimate - pârâte.

Art. 5 alin. (1) din Anexa 3 la H.G. nr. 1094/2005 prevede că după primirea cererilor de retrocedare şi a documentaţiilor aferente imobilelor deţinute de statul român sau de unităţile administrativ-teritoriale, preşedintele Comisiei sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele fixează un termen în vederea analizării şi soluţionării cererilor cultelor religioase, respectiv ale comunităţilor minorităţilor naţionale, depuse la secretariatele tehnice ale Comisiei.

Or, coroborând acest text de lege cu art. 18 alin. (1), (5) şi 6 din Legea 554/2004 care prevede că instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze actul administrativ, în tot sau în parte, să oblige autoritatea publică să emită un nou act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, judecătorul fondului a obligat pârâta să soluţioneze cererea de retrocedare formulată de Parohia Evanghelică Bazna în anul 2003, respectiv să ofere un răspuns la o cerere adresată autorităţii pârâte cu 19 ani înaintea procesului, sub sancţiunea amenzii şi a penalităţilor de întârziere în caz de neconformare.

Totodată, susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 de către prima instanţă sunt nefondate, judecătorul fondului nereţinând incidenţa în cauză a acestui text de lege care se referă la decizia de soluţionare a cererii de retrocedare câtă vreme, aşa cum am arătat şi mai sus, în speţă, ne confruntăm cu o situaţie de refuz nejustificat de soluţionare a cererii de retrocedare a intimatei - pârâte Parohia Evanghelică Bazna, nefiind emisă o decizie de către Comisie. În acest context, nu se poate reţine încălcarea textului de lege de la art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, acesta nefiind incident cauzei.

În aceste condiţii, faţă de împrejurarea că recurenta - reclamantă nu a dezvoltat argumente de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material de către prima instanţă, argumente ce ar trebui să demonstreze că în mod greşit a fost admisă cererea de chemare în judecată fără a fi cercetate argumentele şi apărările părţilor faţă de textele de lege aplicabile, sentinţa atacată este legală şi va fi menţinută de instanţa de control judiciar.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând Minorităţilor Naţionale din România la plata către intimata-reclamantă UAT Comuna Bazna a sumei de 9520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, conform facturii seria x nr. x/10.02.2023 şi extrasului de cont din data de 03.04.2023 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 230/2022 din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata - reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9520 RON, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.