Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1371/2024 AI generated

Broadcast media sanction for historical revisionism and hate speech: validity of incitement liability under the Audiovisual Code

Case Number Decizia nr. 1371/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the first-instance court's decision that rejected the administrative action for lack of merit, thereby maintaining the sanction issued by the National Audiovisual Council. The case involved a challenge to a 10,000 RON fine imposed on a television station for broadcasting a program that allegedly incited national and racial hate by minimizing the victim count of the 1941 Iași pogrom and attributing the crimes to foreign rather than Romanian authorities. The court determined that the broadcaster violated Article 47(1) of the Audiovisual Code and the principles of impartiality under Article 30(6) of the Romanian Constitution, finding that the content, including derogatory language toward specific individuals and a revisionist historical narrative, constituted incitement to hate. The decisive legal basis included the Audiovisual Code's prohibition on hate speech, the definitions in Government Emergency Ordinance No. 31/2002 regarding the Holocaust in Romania, and the requirement under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code that appeals must demonstrate a violation of material law, which the appellant failed to do.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 C. proc. civ, art. 457 alin. (4) C. proc. civ, art. 152 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Broadcast media sanction for historical revisionism and hate speech: validity of incitement liability under the Audiovisual Code: The case involved a challenge to a 10,000 RON fine imposed on a television station for broadcasting a program that allegedly incited national and racial hate by minimizing the victim count of the 1941 Iași pogrom and attributing the crimes to foreign rather than Romanian authorities. The court determined that the broadcaster violated Article 47(1) of the Audiovisual Code and the principles of impartiality under Article 30(6) of the Romanian Constitution, finding that the content, including derogatory language toward specific individuals and a revisionist historical narrative, constituted incitement to hate. The decisive legal basis included the Audiovisual Code's prohibition on hate speech, the definitions in Government Emergency Ordinance No. 31/2002 regarding the Holocaust in Romania, and the requirement under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code that appeals must demonstrate a violation of material law, which the appellant failed to do.

Keywords

AI generated
media law hate speech foreign law e-justice administrative sanction state of emergency

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Primary procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to uphold the first-instance decision by dismissing the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, la data de 04.02.2022, şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2022 ca urmare a declinării de competenţă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 87 de la data de 18 ianuarie 2021 emisă de pârât, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii aplicate şi respectiv obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 143 de la data de 20 octombrie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 143 de la data de 20 octombrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii de la fond, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că prin Decizia nr. 87 din 18 ianuarie 2021, Consiliul National al Audiovizualului a decis sancţionarea sa cu amenda de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare al audiovizualului.

Sancţionarea a fost decisa ca urmare a faptului ca în data de 03.11.2021, în intervalul orar 22:00 - 22:50, postul B. a difuzat emisiunea "Inimă de român", realizată de domnul conf. univ. dr. C., care 1-a avut ca invitat pe domnul prof. dr. D., doctor în istorie, prozator, eseist român.

În cadrul acestei ediţii a emisiunii, a fost abordat subiectul referitor la pogromul de la Iaşi din iunie 1941 şi rolul jucat în aceste evenimente de armata şi autorităţile române, precum şi de trupele germane. Potrivit datelor istorice, pogromul de la Iaşi din 27-30 iunie 1941 a fost unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România, iniţiat de generalul E., secondat de autorităţile publice locale, împotriva cetăţenilor de etnie evreiască din oraşul Iaşi.

În conformitate cu datele prezentate de autorităţile române, în cele trei zile au fost ucişi 13.266 de evrei, iar pogromul de Ia laşi este începutul participării României la Holocaust.

Astfel, referindu-se la acest eveniment istoric, atât realizatorul cât si invitatul au susţinut ideea principală că autorii vinovaţi de pogromul de la Iaşi ar fi, în realitate, trupele şi serviciile secrete germane, care au "organizat, premeditat şi înfăptuit in totalitate, in corpore, care aveau controlul asupra zonei".

Atât realizatorul cat si invitatul au considerat că numărul evreilor ucişi la Iaşi este mult mai mic, peste 2.000, comparativ cu cel recunoscut oficial de autorităţile române în prezent, respectiv peste 13.000. Această ipoteză s-a conturat pe întreaga durată a emisiunii, prin natura comentariilor realizatorului emisiunii, cât şi ale invitatului acestuia.

În urma analizei in cadrul şedinţei Consiliul Naţional Audiovizualului, autoritatea a considerat ca au fost încălcate prevederilor art. 47 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare al audiovizualului si a decis sancţionarea reclamantei cu amenda de 10.000 RON.

In ceea ce priveşte decizia emisă de CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, a apreciat că aceasta este nelegala nu a fost încadrata juridic corect iar in consecinţa trebuie anulata.

In emisiunea "Inimă de român" cei doi protagonişti au avut intenţia ca pe baza unor documente oficiale, pe baza unor declaraţii ale unor personalităţi, pe baza unor mărturii ale unor persoane implicate în evenimentele nefericite de la Iaşi, să argumenteze ideea că "autorităţile" române şi "poporul" român nu au fost implicate în realizarea Pogromului de la Iaşi. Este drept că aceste informaţii ca şi prezentarea documentelor s-a făcut pe un ton nepotrivit şt că în emisiune nu a fost invitată nici o persoană care să susţină o altă idee deşi prezentatorul şi invitatul său au citat şi mărturii, declaraţii ale unor personalităţi israelite.

De asemenea unele date istorice prezentate arată o cifră mai redusă privind numărul victimelor dar în acelaşi timp, cei doi protagonişti afirmă cu claritate că până la urmă din punctul de vedere al atrocităţii, crima este tot atât de gravă, fie că erau 500, fie că erau 1000.

Datele furnizate de cei doi protagonişti ai emisiunii a fost preluate din documente aflate în arhivele oficiale ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării, prefectura judeţului laşi şi a altor instituţii publice la care se adaugă mărturii ale unor persoane care au participat direct la evenimente, unele dintre mărturii fiind preluate din documente judiciare.

Consiliul National al Audiovizualului a găsit de cuviinţă să reţină ideea că în timpul emisiunii au fost negate evenimentele din 28-30 iunie 1941, cu toate că pe parcursul emisiunii în mai multe momente s-a făcut referire la o adevărată dramă a evenimentelor de la acea vreme.

Consiliul Naţional Audiovizualului a exagerat susţinând că în raport de formulările CEDO, negarea Holocaustului este interpretabilă ca instigare la ură si prin urmare, încadrează conţinutul emisiunii în categoria celor care tind la instigare la ură.

A precizat că amenda de 10.000 RON este nedreaptă, excesiv de ridicată şi este greu de suportat de o instituţie care activează în mediul cultural şi nu economic.

Eroarea încadrării juridice la dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Decizia 220 din 24 februarie 2011 determină şi consecinţe deosebit de grave asupra imaginii instituţiei recurente şi chiar a ţării noastre.

Postul de televiziune B. este un post echilibrat în opinii, un post academic, cu valenţe culturale, de informare având obiective educaţionale, care şi-a îmbunătăţit permanent activitatea atât prin susţinerea tehnică dar mai cu seamă prin orientarea spre evenimente culturale, sociale, istorice, de informare în domeniul cultural-educativ .

Emisiunea pentru care a fost sancţionată face parte dintr-un şir de prezentări a unor evenimente care au implicat comunitatea evreiască sub aspect cultural, ştiinţific şi istoric.

Au fost diseminate probleme de natura istorica care nu afectează instituţiile statului, aspecte factuale ale evenimentelor asupra cărora pot exista nuanţe de apreciere cu menţiunea expresa ca in cadrul Congresului istoricilor care avut loc la Paris s-a pus foarte clar problema ca aprecierea evenimentelor istorice nu se poate face prin lese, ceea ce stimulează observaţiile personale ca modalitate de aflare a adevărului istoric, iar statul este personal interesat in acest demers.

Fată de considerentele mai sus prezentate, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile nr. 143/2022 din data de 20 octombrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi pronunţata in dosarul nr. x/2022, urmând a se admite acţiunea introductivă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Consiliul Naţional Audiovizualului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de lege, iar în subsidiar, ca nefondată, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Cu privire la nulitatea recursului, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) raportat la art. 489 C. proc. civ., cu precizarea că simplele nemulţumiri ale părţii faţă de soluţia primei instanţe nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

A arătat că recurenta-reclamantă prin intermediul căii de atac promovate nu a reuşit să identifice norma sau normele de drept material aplicabile cauzei şi să demonstreze modul în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului dat fiind că recurenta-reclamanta nu a arătat niciun motiv concret privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu a adus niciun argument juridic şi nicio critică în susţinerea cererii cu care a învestit instanţa de recurs, ci reia apărările invocate în cererea introductivă, apărări avute în totalitate în vedere de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei.

Astfel, din lecturarea sentinţei civile atacate, rezultă că instanţa de fond a procedat la o amplă analiză a actului contestat, a dispoziţiilor legale reţinute a fi încălcate şi a conţinutului audiovizual avut în vedere de Consiliu la aplicarea sancţiunii contestate, analizând în concret apărările invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii şi răspunzând acestora prin considerente proprii, la adăpost de orice critică.

În reiterarea aspectelor invocate în cererea introductivă, recurenta-reclamanta încearcă să justifice conţinutul difuzat invocând aspecte ce nu au legătură cu temeiul juridic al cererii cu care investeşte instanţa de control judiciar.

În lipsa unor argumente juridice temeinice care să-i susţină cererea, reclamanta enunţă doar consideraţii subiective, pro causa, care nu demonstrează punctual, în ce constă nelegalitatea actului administrativ contestat.

Raportat la aceste aspecte, cererea de recurs nu conţine critici efective privind sentinţa atacată sau argumente legale care să poată fi încadrate ca motive de recurs, ci o reluare a aceloraşi opinii ori apărări, pro causa, învederate de recurenta-reclamanta şi instanţei de fond, prin acţiune.

Astfel, actul contestat este unul legal şi temeinic, autoritatea procedând la o corectă încadrare juridică a faptei în raport de conţinutul audiovizual pus la dispoziţia telespectatorilor în cadrul emisiunii din data de 3 noiembrie 2021, iar solicitarea recurentei-reclamante de anulare a acestuia nu este motivată în fapt şi în drept.

Amenda aplicată are minimul prevăzut de Legea audiovizualului pentru nerespectarea dispoziţiilor a căror încălcare a fost reţinută în sarcina recurentei-reclamante, individualizarea sancţiunii fiind făcută cu respectarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv a criteriilor prevăzute de acesta referitor la gravitatea şi efectele faptei, precum şi la sancţiunile anterioare.

Faţă de cele anterior menţionate, a solicitat instanţei de control judiciar să respingă recursul ca nefondat, întrucât soluţia de la fond este legală şi temeinică.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatul - pârât în ceea ce priveşte nulitatea căii de atac declarate în cauză. A precizat că este incident în cauză art. 457 alin. (4) C. proc. civ. iar raportat la art. 152 C. proc. civ., solicită instanţei de control judiciar să ia act de faptul că a declarat recurs.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor pârâţilor, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sintetizând circumstanţele cauzei, instanţa de recurs ia act că recurenta - reclamantă A. învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva Hotărârii nr. 87 de la data de 18 ianuarie 2021, prin care intimatul-pârât Consiliul Naţional Audiovizualului a dispus sancţionarea postului de televiziune B. cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON.

Împotriva Hotărârii Consiliului Naţional Audiovizualului nr. 87 de la data de 18 ianuarie 2021, reclamanta a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ, cererea fiind înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi, ca efect al declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către această instanţă, a fost învestită Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 143 din 20 octombrie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, pentru considerentele menţionate în cuprinsul hotărârii.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 143 din 20 octombrie 2022, afirmând că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În combaterea recursului astfel declarat, intimatul Consiliul Naţional Audiovizualului a susţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocând, aşadar, excepţia nulităţii recursului, excepţie care a fost respinsă în partea introductivă a prezentei decizii civile, faţă de împrejurarea că motivele invocate pot fi subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material …" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În realitate, recurenta - reclamantă critică modalitatea de interpretare dată de prima instanţă dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul Audiovizualului care prevede că este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de incitare la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. În esenţă, aceasta critică modalitatea de încadrare a faptei de către judecătorul fondului.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă de judecată, reţine că reclamanta nu a formulat o veritabilă critică de nelegalitate din perspectiva încadrării juridice realizate de pârâtul Consiliul Naţional Audiovizualului. În viziunea recurentei - reclamante, fapta imputată nu ar constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul audiovizualului, ci încălcarea altor norme legale pe care nu le identifică, context în care apărarea sa nu poate reprezenta decât o afirmaţie nefondată, fără consecinţe asupra legalităţii deciziei de sancţionare emisă de pârât.

Totodată, potrivit art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 31/2002, prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor şi a romilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940 - 1944.

În raport de textul de lege anterior citat, care plasează anihilarea evreilor şi implicit evenimentul prezentat de reclamantă în cadrul Holocaustului pe teritoriul României, având în vedere conţinutul audiovizual efectiv analizat, Înalta Curte constată că prima instanţă, din punct de vedere factual, a realizat o interpretare corectă a legii prin raportare la conţinutul hotărârii emise de Consiliul Naţional Audiovizualului şi faţă de prevederile art. 47 alin. (1) din Codul audiovizualului.

În continuare, o altă critică din cuprinsul recursului are în vedere împrejurarea că, în cadrul emisiunii pentru care televiziunea B. a fost sancţionată cu amendă contravenţională, afirmaţiile realizatorului emisiunii şi ale invitatului său nu conţin niciun mesaj de natură a constitui forme de incitare la ură naţională sau rasială.

Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni.

Cu toate acestea, alături de dreptul la exprimare şi libertatea de exprimare, este necesară respectarea principiilor bunei-credinţe şi a imparţialităţii în ceea ce priveşte informarea publicului.

Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituţia României statuează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

În privinţa libertăţii de exprimare, atât Curtea Constituţională a României, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertăţii de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

Revenind la coordonatele speţei de faţă, realizatorul emisiunii dar şi invitatul acestuia, doctor în istorie, istoric, prozator şi eseist român, în prezentarea informaţiilor care, pe de o parte, au la bază surse documentare, au dezvoltat o serie de considerente care tind a incita la ură naţională sau rasială (referitor la autorii F. şi G., invitatul în emisiune, a afirmat că mistifică adevărul, prezintă mărturii inventate, fiind utilizate formulări ca "mincinos de joasă speţă", "mi-e silă de el".)

Astfel, Înalta Curte reţine că afirmaţiile de natură defăimătoare, care au fost făcute în cadrul emisiunii la adresa unor cetăţeni români dar şi de etnie evreiască, în contextul în care au fost realizate, pornind chiar de la tema emisiunii, sunt apreciate a fi de natură a incita la ură naţională şi rasială.

Caracterul antisemit al afirmaţiilor făcute de realizatorul emisiunii dar şi de invitatul acestuia se relevă cu precădere în contextul în care acestea provin de la persoane avizate în domeniu, invitatul emisiunii fiind profesor, cu experienţă în studiul arhivelor istoriei, astfel că este corectă modalitatea în care prima instanţă a apreciat că a fost depăşită limita comunicării publice stabilite de reglementările în vigoare, neexistând justificarea legală de înlăturare a răspunderii radiodifuzorului.

În continuare, nefondate sunt şi susţinerile recurentei potrivit cărora postul de televiziune sancţionat este cunoscut ca fiind un post echilibrat în opinii, fără excese de o parte sau de alta a subiectelor abordate, câtă vreme din conţinutul audiovizual analizat, prin trimiterea la prevederile O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, nu se poate identifica o cauză exoneratoare de răspundere pentru recurenta - reclamantă.

În aceste condiţii, faţă de împrejurarea că recurenta - reclamantă nu a dezvoltat argumente de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material de către prima instanţă, argumente ce ar trebui să demonstreze că în mod greşit a fost respinsă petiţia reclamanţilor fără a fi cercetate aspectele sesizate, sentinţa atacată este legală şi va fi menţinută de instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 143/2022 din 20 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.