EU grant irregularities penalty challenge; insufficiency of judicial motivation and res judicata reliance in administrative review

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 3 noiembrie 2022, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Iaşi, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTITIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE:

- desfiinţarea Deciziei nr. 112881 din 17 noiembrie 2021, privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 28 septembrie 2021;

- anularea titlului de creanţa reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 28 septembrie 2021;

- exonerarea reclamantei de la plata sumei de 5.925.815,50 RON stabilită prin titlul de creanţă.

2. Hotărârea prime instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 177 de la data de 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTITIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 177 de la data de 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. prin care a invocat incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii atacate şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii.

În esenţă, în motivare, a arătat că instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat a hotărârii emise în cauza nr. 4998/99/2021 în care s-a solicitat anularea actelor administrative - fiscale, trecând peste criticile aduse în prezentul dosar relative la nemotivarea deciziei contestate de către organul emitent.

Comisia care a soluţionat contestaţia administrativ fiscală a înţeles să reia in bloc aspectele din cadrul procesului-verbal, fără a face o analiză proprie a acestui organ atât asupra criticilor, cât şi asupra constatărilor comisiei de control.

Premisa legală a încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor este una vădit nelegală, atribuţiile echipei de control nefiind îndeplinite în ceea ce priveşte societatea recurentă - reclamantă, urmare a preluării aspectelor ce se regăsesc in sesizarea ANAF Iaşi.

A precizat faptul că la momentul încheierii procesului-verbal contestat şi a pronunţării asupra contestaţiei administrative formulate, cauza nr. x/99/2021 nu era soluţionată definitiv, şi ca atare, organul emitent avea obligaţia de a face propria analiza asupra criticilor aduse.

Faptul că se pot face constatări ulterioare nu poate anula obligaţia echipei de control de a face propriile verificări.

De altfel, din modul de redactare a deciziei rezultă că sunt preluate in integralitate pasaje din procesul-verbal, ceea ce nu reprezintă o reală analiză a contestaţiei sale, lipsind cu desăvârşire punctul de vedere al comisiei de soluţionare a contestaţiei. Pe de altă parte, instanţa de fond în analiza plângerii formulate, a redat pasaje din sentinţa pronunţată în cauza nr. 4998/99/2021, fără a analiza criticile aduse, respectiv lipsa propriului raţionament legat de cauza dedusa spre analiză.

Totodată, consideră instanţa de fond a motivat soluţia de respingere a plângerii sale in baza unor motive străine de cauză, in condiţiile in care propriile acte întocmite de către intimate, fac dovada unei situaţii contrare celei susţinute prin actul administrativ contestat.

Or, din lecturarea sentinţei criticate rezultă ca instanţa nu s-a aplecat în nici un fel asupra acestui aspect pe care l-a susţinut atât prin contestaţia administrativă formulată, cât şi prin plângerea la instanţă. Este o atitudine de ignorare a unor documente importante si care vin in sprijinul contribuabilului, desprinzându-se ideea că societatea este supusă unei atitudini discriminatorii.

Totodată, instanţa de fond menţionează ca personal a încercat să acceseze site-ul societăţii pentru a verifica acel produs software şi a constatat că este parţial nefuncţional, aspect care vine, in opinia instanţei de judecată, să dovedească netemeinicia plângerii formulate.

Or, asa cum rezulta din actele dosarului societatea a intrat intr-o incapacitate de plată, situaţie care a condus ia blocarea accesului la site, ca urmare a neplăţii facturilor aferente găzduirii acestuia pe server.

Însă, daca instanţa chiar ar fi dorit să analizeze această cauză, ar fi regăsit in cauza nr. 4998/99/2021, din care a preluat pasaje întregi, că organul fiscal a reţinut că societatea a încasat bani din punerea in funcţiune a acestui site însă, au considerat ca sumele încasate sunt mici.

Din perspectiva tuturor aspectelor anterior arătate, a solicitat admiterea recursului faţă de împrejurarea că sentinţa instanţei de fond este vădit nelegală, motivele reţinute fiind străine de natura cauzei, motiv pentru care solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât MINISTERUL INVESTITIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând în esenţă că sentinţa atacată este motivată şi a fost dată cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

În principal, a susţinut nulitatea cererii de recurs formulate de S.C. A. în contextul în care recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată esenţialmente în cazurile strict prevăzute de cadrul legal incident, cazuri care vizează exclusiv legalitatea hotărârii a cărei cenzură se solicită şi nu chestiuni de fapt, care au fost deja supuse analizei primei instanţe.

Printre cerinţele obligatorii pe care trebuie sa le îndeplinească cererea de recurs, sub sancţiunea nulităţii (art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.), se regăseşte şi cea privind îndatorirea celui care iniţiază un astfel de demers judiciar de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază (art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.), motive de nelegalitate care trebuie să se circumscrie celor prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Totodată, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţionează cu nulitatea cererea de recurs atunci când motivele invocate în susţinerea acesteia nu se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Aşadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8, denumite generic motive de recurs.

Motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii atacate. Acestea sunt doar cele prevăzute limitativ în art. 488 C. proc. civ., care reprezintă cauza recursului. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8.

În practica judiciară s-a decis ca simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În virtutea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 din C. proc. civ., instanţa trebuie să stabilească exact temeiul de drept corect al căii de atac exercitate şi să îl încadreze, în măsura în care este posibil, într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

în speţa de faţa, recurenta-reclamanta a solicitat casarea sentinţei civile nr. 177/2022, înţelegând să se prevaleze în drept de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocând faptul că instituţia pârâtă nu a făcut propriile verificări si ca a preluat aspectele ce se regăsesc în sesizarea ANAF Iaşi precum si faptul că instanţa a motivat soluţia de respingere a acţiunii in baza unor motive străine cauzei.

Or, având in vedere ca actele contestate sunt întocmite de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, rezultă fără putinţa de tăgada că s-au făcut verificări proprii, aşa cum rezultă din chiar din actele contestate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivul de casare, prin indicarea unuia dintre motivele de la art. 488 din C. proc. civ., iar, pe de alta parte, a dezvolta motivul, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei de fond, raportat la motivul de casare invocat.

Mai mult, art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., statuează faptul ca "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs".

Simpla indicare a unor prevederi de drept care ar putea constitui justificarea promovării căii extraordinare de atac a recursului nu este suficientă în lipsa motivării în concret a incidenţei respectivelor dispoziţii legale la speţa de faţă, respectiv indicarea în ce mod hotărârea instanţei ar fi viciată prin prisma motivelor de casare respective.

Or, în situaţia de faţa, recurenta a reluat situaţia de fapt, fără o argumentare plauzibila a susţinerilor sale şi, ca atare, nu poate demonta legalitatea soluţiei primei instanţe cu privire la respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Aşadar, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocate de către recurenta - reclamanta, care nu vine cu argumente pentru a arata in ce măsura sunt au fost încălcate dispoziţiile legale invocate, neformulând nicio critica din care sa rezulte aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă nu indică un temei de drept în susţinerea căii sale de atac, si nici motivarea în fapt a recursului nu sprijină acel temei de drept, sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 486 alin. (3) şi de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., este evidentă şi pe deplin aplicabilă.

Pseudo-argumentele pe care le dezvoltă recurenta-reclamanta în cererea sa nu pot conduce la o eventuală încadrare de către instanţa de control judiciar în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. având în vedere, pe de o parte, că o astfel de ingerinţă a instanţei ar aduce atingere principiului disponibilităţii iar, pe de alta parte, ar duce în derizoriu sancţiunea expresă a nulităţii pentru aceste vicii esenţiale prevăzută de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta reclamanta este, în realitate, nemulţumita de modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra legalităţii actelor contestate.

Ccererea de recurs trebuie să vizeze strict legalitatea hotărârii atacate, respectiv deficienţele pe care recurenta - reclamanta le reclamă faţă de modul în care a fost soluţionat litigiul de către prima instanţă, prin raportare la nemotivarea acţiunii sau la faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii aşa cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Simpla indicare a unei pretinse nemotivări, nu ar putea constitui justificare pentru promovarea căii extraordinare de atac a recursului în condiţiile în care un astfel de demers trebuie să vizeze strict vicii ale soluţiei instanţei şi nu o simpla opinie a acesteia fără însa a aduce si argumente care sa susţină opinia sa.

Pentru aceste motive, a solicitat instanţei de control judiciar să constate nulitatea recursului formulat de recurenta - reclamantă.

Cu referire la motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care stipulează faptul că poate cere casarea sentinţei recurate când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, a susţinut că acesta nu are un suport faptic real.

Nu exista, la nivelul motivării unei decizii judecătoreşti, un imperativ de originalitate.

O decizie judiciară nu este o lucrare ştiinţifică, nu are rolul de a aduce elemente de noutate nici la nivelul teoriei dreptului, nici în planul exprimării ideilor şi nici nu este protejată în vreun fel prin instrumente specifice dreptului de autor.

Judecătorul nu deliberează în scopul comunicării unei opinii personale, ci dezleagă o problemă de drept, statuând asupra unei situaţii de fapt supuse judecăţii sale.

În condiţiile în care motivele de fapt şi de drept care au stat la baza convingerii instanţe sunt similare celor pe care le-a expus una din părţi, este perfect normal ca argumentele acesteia să se regăsească în conţinutul motivării sentinţei.

În caz contrar, situaţia unei persoane ale cărei pretenţii şi motive sunt întrutotul pertinente ar deveni inechitabilă în faţa instanţei, deoarece aceasta ar fi obligată să nu le ia în considerare (chestiune inadmisibilă) sau să le reformuleze numai pentru a arăta că există diferenţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile(cauza Boldea vs. România), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Faptul că argumentele uneia dintre părţi sunt corecte şi arată fără echivoc justeţea apărărilor a condus, în mod necesar şi suficient, la preluarea lor în motivare, fără ca aceasta să însemne însuşirea de către instanţă a unei anumite poziţii procesuale.

Analizând sentinţa civila recurată, a opinat că în mod corect, instanţa de fond a venit cu argumente care justifica soluţia pronunţata şi care conduc la ideea că cererea de chemare in judecata este neîntemeiata. Astfel, cu privire la criticile recurentei-reclamante cu privire la presupusul fapt că instituţia intimată - pârâtă nu a făcut propriile verificări si ca a preluat aspectele ce se regăsesc în sesizarea ANAF Iaşi precum si faptul că instanţa a motivat soluţia de respingere a acţiunii în baza unor motive străine cauzei, a arătat că aceste susţineri nu au nici un suport.

Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondate.

4. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 aprilie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 8 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţiile instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa civilă recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că lectura atentă a art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu denotă că legiuitorul ar fi înţeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia şi soluţiile în caz de admitere a recursului. În consecinţă, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 şi art. 488 C. proc. civ. este aplicabil şi în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptăţită şi la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă, ci doar de legalitate.

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă prin care se contestă situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurentă în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

În proces, dincolo de unele referiri la situaţia de fapt, recurenta-reclamantă a dezvoltat prin memoriul de recurs critici susceptibile de a se circumscrie motivelor de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă S.C. A. pune în discuţie nerespectarea, de către instanţa emitentă a sentinţei civile recurate, a obligaţiei de a motiva această hotărâre sens în care va proceda la a analiza criticilor subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând, în continuare, la analiza argumentelor evocate în memoriul de recurs, Înalta Curte observă că, în accepţiunea titularei căii de atac, hotărârea recurată ar fi susceptibilă de casare, în raport de o pretinsă încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia [europeană] a drepturilor omului şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Curtea de Apel Iaşi a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., şi a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia EDO.

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), potrivit cărora "..., deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x) . . . . . . . . . .Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a argumentat soluţia pronunţată în raport de criticile expuse de reclamantă în contestaţia administrativă şi reluate în cadrul cererii de chemare în judecată, punctul de vedere exprimat de organele fiscale în decizia de soluţionare a contestaţiei, apărările expuse în întâmpinarea pârâtului, prin raportare la normele de drept incidente speţei, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) şi respectiv lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 precum şi a art. 20 alin. (1) şi (4) din acelaşi act normativ, rezultând cu evidenţă argumentele pentru care au fost înlăturate pretenţiile reclamante.

Totodată, nu se poate reţine în cauză ipoteza reglementată de textul de lege în sensul că din motivarea judecătorului de fond se relevă motive străine de natura cauzei în contextul în care acesta a analizat înscrisurile de la dosar, respectiv contractul de finanţare, proiectul reclamantei din perspectiva duratei pe care a fost acesta derulat dar şi a gradului de implementare a acestuia, iar în funcţie de aceste elemente, a analizat corecţia care i-a fost aplicată reclamantei pentru deficienţele identificate de autoritatea ce a realizat controlul.

Or, în atare situaţie, nu se poate confirma în cauză ipoteza avansată de recurentă relativă la faptul că prima instanţă care a motivat sentinţa recurată prin raportare la o decizie care prezintă autoritate de lucru judecat(respectiv decizia din cauza nr. 4998/99/2021 prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva RIF şi a deciziei de impunere emise pe numele reclamantei), ar fi prezentat argumente străine de natura cauzei, ci pur şi simplu judecătorul fondului a valorat ceea ce o altă instanţă a stabilit definitiv, aspecte tranşate şi asupra cărora nu se mai poate reveni dar care prezentau relevanţă în cauză.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor circumscrise motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentinţa civilă nr. 177/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 cuprinde argumente pe care şi-a fundamentat Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal soluţia pronunţată, chiar dacă acestea au fost pe alocuri succint exprimate.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia EDO.

Faţă de cele arătate în precedent, observând prevederile art. 496 C. proc. civ. raportate la art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi fiind infirmat motivul de casare/nelegalitate invocat în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de societatea reclamantă S.C. A.(fostă S.C. C.) împotriva sentinţei nr. 177 din 16 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A.(fostă S.C. C.) prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 177/2022 din 16 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.