Cross-border tax security measures invalidity for missing mandatory documentation and violation of taxpayer's right to be heard

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- Anularea Deciziei nr. 23794. D/03.06.2022, de instituire a măsurilor asigurătorii dispusă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş - Biroul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, comunicată Reclamantei în data de 09.06.2022, ca fiind nelegală şi netemeinică;

- Anularea procesului-verbal nr. x/09.06.2022 de sechestru asigurător pentru bunuri imobile emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş - Biroul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, în dosar de executare 224 comunicat reclamantei în data de 09.06.2022, ca fiind nelegal şi netemeinic;

- Anularea procesului-verbal nr. x/09.06.2022 de instituire a administratorului-sechestru emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş - Biroul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, comunicat RECLAMANTEI în data de 09.06.2022 ca fiind nelegal şi netemeinic;

- Anularea procesului-verbal nr. x/09.06.2022 de sechestru asigurător pentru bunuri mobile emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş - Biroul Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, în dosar de executare 224 comunicat reclamantei în data de 09.06.2022, ca fiind nelegal şi netemeinic;

- Radierea sechestrului asigurător instituit în baza documentelor contestate din Cărţile Funciare ale imobilelor menţionate în Decizia de nr. 23794. D/03.06.2022 şi procesele-verbale nr. x/09.06.2022 şi nr. y/09.06.2022;

- Radierea sechestrului asigurător instituit în baza documentelor contestate din Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară în Decizia de nr. 23794. D/03.06.2022 şi procesele-verbale nr. x/09.06.2022 şi nr. y/09.06.2022;

- Obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru exercitarea abuzivă a dreptului de a impune măsuri asigurătorii în condiţiile în care există deja procese pe rolul instanţelor judecătoreşti pentru aceeaşi procedură de executare şi în baza aceloraşi documente, despăgubiri sub forma penalităţilor de întârziere de 0,02% pe fiecare zi calculată de la data de 09.06.2022 şi până la anularea Actelor Contestate, aplicate la creanţa solicitată a fi recuperată de 11.646.244 RON

- Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 221 de la data de 28 iulie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ, şi în consecinţă: a anulat Decizia nr. 23794. D/03.06.2022, de instituire a măsurilor asigurătorii, procesul-verbal nr. x/09.06.2022 de instituire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile, procesul-verbal nr. x/09.06.2022 de instituire a administratorului sechestru, precum şi procesul-verbal nr. x/09.06.2022 de instituire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile dispuse de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ - BIROUL ADMINISTRARE VENITURI CONTRIBUABILI MIJLOCII.

A dispus radierea sechestrului asigurător pentru bunuri imobile din cărţile funciare ale imobilelor menţionate în Decizia nr. 23794. D/03.06.2022 şi procesele-verbale nr. x/09.06.2022 şi nr. y/09.06.2022 şi a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile din Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară.

A respins capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri, obligând pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ să achite reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 150 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 221 de la data de 28 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE Maramureş prin DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, solicitând casarea sentinţei civile, rejudecarea cauzei în fond cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei în integralitate.

În esenţă, în motivare, a susţinut că este incident motivul de casare de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dat fiind că instanţa fondului a omis să analizeze pretenţiile deduse judecaţii din perspectiva tuturor temeiurilor de drept invocate, inclusiv a normelor care susţin o contestaţie împotriva actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii.

A invocat astfel încălcarea prevederilor art. 321 alin. (1) Codul de procedură fiscală, arătând că, la data de 12.05.2022, statul solicitant, in speţa statul Francez, a modificat cererea iniţiala de recuperare a creanţei in luarea de masuri asigurătorii pentru a asigura recuperarea creanţei, conform punctului 16 din formularul electronic transmis.

Aşa acum reiese din textul alin. (325) alin. (2) Codul de procedură fiscală, cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise în statul membru solicitant, ceea ce conduce la concluzia ca nu este obligatoriu sa fie însoţita ţi de alte înscrisuri.

Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 314 şi la art. 316-325 dacă cererea iniţială de asistenţă, potrivit prevederilor art. 314, 316, 317, 319 sau art. 325, este efectuată cu privire la creanţe care au o vechime mai mare de 5 ani, acest termen începând să curgă de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant şi până la momentul cererii iniţiale de asistenţă.

Instrumentul uniform care permite executarea, respectiv (titlul) FR 510202120332034 20210910 UIPE 1 a fost comunicat societăţii la data de 13.10.2021. Acesta a fost transmis de către autorităţile franceze conform prevederilor art. 330 alin. (2) Codul de procedură fiscală, prin mijloace electronice.

În conformitate cu prevederile OPANAF 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente si pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, singurul document care se comunica debitorului este decizia de masuri asigurătorii.

Astfel ca, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 324 si 325 Codul de procedură fiscală privind instituirea masurilor asigurătorii, procedura de instituire a masurilor asigurătorii pentru creanţa solicitata de autorităţile franceze este legala.

În opinia sa, luarea masurilor asigurătorii conform art. 325 Codul de procedură fiscală, respectiv emiterea de către autoritatea solicitanta a unui document elaborat care însoţeşte cererea de masuri asigurătorii este valabila in cazul in care creanţa nu face încă obiectul unui titlu care sa permită executarea in statul solicitant, or, în acest caz este vorba de un titlu valabil care este contestat si tocmai pentru a se constitui garanţii in cazul respingerii contestaţiei, se impune luarea masurilor asigurătorii, prin actualizarea cererii de recuperare, conform art. 324.

În continuare, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunţata cu încălcarea normelor legale si aplicarea greşita a normelor de drept material motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod greşit instanţa fondului a admis acţiunea în contencios administrativ fiscal constatând nerespectarea art. 9. alin. (2) lit. a) si d) Codul de procedură fiscală, ce reglementează procedura de ascultare a contribuabilului/plătitorului.

Organul fiscal a precizat că nu a realizat o noua audiere, având in vedere ca informaţiile prezentate la audierea precedenta (la prima decizie de masuri asigurătorii), erau concludente, si, de asemenea, comportamentul fiscal al debitorului este relevant, în sensul ca in anii 2021 si 2022 nu a achitat voluntar absolut nicio suma datorata statului roman, în fapt încetându-si activitatea.

Referitor la al treilea motiv de nelegalitate, a arătat că instanţa fondului a constatat nerespectarea dispoziţiilor art. 213 Codul de procedură fiscală, ca urmare a nemotivării deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, ceea ce este total greşit.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii îndeplineşte condiţiile dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi (4) Codul de procedură fiscală, dispunându-se măsuri asigurătorii, întrucât s-a constatat existenta pericolului ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau sa isi ascundă ori sa isi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea.

Măsurile asigurătorii dispuse au la bază sumele stabilite prin Instrumentul uniform care permite executarea FR 510202120332034 20210910 UIPE 1, anexat la Cererea de recuperare creanţe externe nr. x, rezultând obligaţiile de plata datorate de reclamanta reprezentând creanţe U.E., debit 11.646.244 RON.

Instanţa de recurs urmează sa aibă în vedere, motivarea necesitaţii dispunerii masurilor asigurătorii ca urmare a faptului ca, la data de 17.05.2022, a fost comunicata electronic o actualizare la cererea de recuperare creanţe externe nr. x, emisa de autorităţile statului Francez conform căreia se solicita înlocuirea măsurii de recuperare cu instituirea de măsuri asigurătorii (măsuri de protecţie) respectiv transformarea punctului 7.15 în 7.16.

In situaţia in care reclamanta S.C. A. S.R.L. ar fi constituit, cu prioritate, o garanţie la nivelul creanţei stabilite, prevăzute la art. 211 Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii nu ar mai fi fost instituite.

Chiar şi după instituirea masurilor asigurătorii, dacă s-ar fi constituit garanţia, acestea ar fi fost ridicate de către organul de executare silita.

În speţa, masurile asigurătorii dispuse au fost absolut necesare iar instituirea acestora s-a efectuat cu respectarea procedurilor legale in vigoare.

Ulterior, a reluat organul fiscal o parte din concluziile expuse şi la fondul cauzei referitoare la prelucrarea titlului executoriu şi la modalitatea de punere a acestuia în executare prin raportare la situaţia financiară a societăţii intimate -reclamante care avea un istoric de eşalonări de plată pe care le nu le respectase pentru creanţe stabilite în România.

Masurile asigurătorii au fost dispuse cu respectarea prevederilor art. 213, art. 322 alin. (1) si art. 323 alin. (5) Codul de procedură fiscală, precum şi ca urmare a faptului ca debitorul nu a respectat obligaţiile asumate ca urmare a acordării facilitaţilor fiscale la plata obligaţiilor fiscale, a creşterii semnificative a creanţelor precum şi datorită faptului ca activele acestuia au făcut şi fac obiectul a numeroase executării silite demarate de executori judecătoreşti precum şi a existenţei a numeroase litigii cu diferiţi parteneri cu care acesta a avut relaţii comerciale, existând astfel motive bine întemeiate ca acesta sa rămână fără patrimoniu şi fără alte bunuri care sa poată fi executate silit.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei civile, rejudecarea cauzei in fond cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.

În drept, a invocat art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 483 si următoarele C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat RESPINGEREA cererii de recurs introdusă de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş (recurenta pârâtă ANAF) şi menţinerea sentinţei nr. 221/2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

A dezvoltat în apărare o serie de argumente referitoare la faptul că sentinţa primei instanţe este motivată astfel că se impune respingerea motivului de recurs prevăzut de articolul 488 alin. (1) punct 6 C. proc. civ. invocat recurenta - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş. Articolul 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la casarea hotărârii recurate atunci când hotărârea nu este motivată (nu cuprinde motivele pentru care a pronunţat soluţia dată), cuprinde motive contradictorii sau cuprinde motive străine de pricină.

Deşi a fost invocat acest motiv de casare, recurenta îşi motivează recursul strict şi exclusiv pe motivul de casare prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., invocând normele legale pe care consideră că prima instanţă le-a interpretat şi aplicat în mod greşit.

Astfel, nu argumentează în niciun fel ce motive nu cuprinde hotărârea recurată sau care ar fi motivele contradictorii ori motivele străine de natura cauzei, invocate de prima instanţă şi care ar fi condus la emiterea unei sentinţe nelegale.

Atât timp cât instanţa şi-a prezentat argumentele pentru care a pronunţat decizia luată, nu se poate reţine un caz de nemotivare a hotărârii.

În ceea ce priveşte motivul de casare de la art. 488 alin. (1) punct 8 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că au fost încălcate prevederile articolelor 324 şi 325 Codul de procedură fiscală cu privire, în special, la lipsa cererii de măsuri asigurătorii şi a documentului elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant.

Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş afirmă că, în speţă, nu este aplicabil articolul 325 Codul de procedură fiscală, întrucât acesta ar avea în vedere strict şi exclusiv situaţia în care creanţa nu face obiectul unui titlu care permite executarea, or, în speţă, ar exista un titlu valabil care este contestat şi prin urmare se impune luarea de măsuri asigurătorii conform articolul 324 Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, atâta timp cât articolul 325 Codul de procedură fiscală este aplicabil, adică creanţa este contestată în ţara autorităţii solicitante, organul fiscal, în speţă recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Maramureş avea obligaţia de a respecta dispoziţiile articolului 325 Codul de procedură fiscală, şi anume de a institui măsuri asigurătorii doar la cererea expresă a autorităţii solicitante prin documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant.

Această condiţionare a instituirii de măsuri asigurătorii prevăzută de articolul 325 Codul de procedură fiscală depinde de existenţa unui document expres "Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii" este necesară întrucât conform articolului 320 Codul de procedură fiscală, o creanţă contestată în tara autorităţii solicitante nu poate face obiectul unei executări silite şi, prin urmare, nu i se poate aplica nici articolul 323 Codul de procedură fiscală.

Deşi, pe de o parte, recurenta afirmă că articolul 325 Codul de procedură fiscală este inaplicabil, pe de altă parte, îl invoca ca dispoziţie legală aplicabilă - paragraful 5 pagina 5 din recurs - atunci când subliniază că cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte acte.

Cererea de măsuri asigurătorii şi Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant sunt obligatorii şi ele sunt prevăzute la alin. (1) al articolului 325 Codul de procedură fiscală. Alineatul 2 al art. 325 Codul de procedură fiscală unde se utilizează verbul "poate" se referă la alte documente decât cele obligatorii prevăzute la alin. (1).

Însăşi recurenta-pârâta recunoaşte expres în dialogul său cu autorităţile franceze de la paginile 11 şi 12 din cererea de recuperare actualizată că are obligaţia de a depune un astfel de document. Cu toate acestea, ignorând propriile afirmaţii, recurenta pârâtă a instituit măsuri asigurători abuziv şi ilegal, în lipsa documentelor prevăzute expres de lege. Instrumentul uniform care a fost emis în 2021 nu este legal întrucât acesta se referă la o creanţă necontestată, or creanţa a fost contestată, aşa cum în mod evident rezultă din toate documentele administrate în probaţiune,

Articolul 323 alin. (6) Codul de procedură fiscală este inaplicabil în speţă întrucât în Franţa o creanţă contestată nu poate fi recuperată dacă s-a solicitat suspendarea executării ei. În plus, autorităţile franceze NU au trimis nicio cerere în acest sens şi nici nu au motivat.

În recursul depus, recurenta-pârâtă invocă că, în speţă, ar fi aplicabil articolul 323 alin. (4) Codul de procedură fiscală în sensul că autoritatea solicitată este obligată să suspende procedura de executare cu excepţia cazului în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, conform articolului 323 alin. (6) .

Autorităţile franceze nu au trimis nicio cerere conform articolului 323 alin. (6) Codul de procedură fiscală. Mai mult, din cererea de recuperare actualizată - corespondenţa dintre părţi - autorităţile franceze precizează EXPRES că recuperarea creanţei este imposibilă.

În plus, alin. (6) al art. 323 Codul de procedură fiscală este aplicabil doar dacă autorităţile franceze au dreptul să recupereze creanţa în Franţa deşi este contestată. Or, acest lucru nu este posibil, întrucât conform Memoriul trimis de avocatul francez al intimatei reclamante, contestarea unei creanţe fiscale în Franta însoţită de o cerere de suspendare, suspendă de drept orice fel de executare. Prin urmare, raportat la legislaţia franceză alin. (6) este inaplicabil în speţă. Autorităţile franceze recunosc acest aspect arătând că creanţa nu mai poate fi recuperată.

Pe de altă parte, alin. (6) art. 323 Codul de procedură fiscală prevede expres că orice cerere întemeiată pe acest alineat trebuie să fie motivată. Astfel, chiar dacă prin absurd, corespondenţa dintre autorităţi ar fi considerată cerere ea nu este în niciun fel motivată.

Niciun document privind instituirea de măsuri asigurătorii din cele prevăzute de articolul 324 şi 325 Codul de procedură fiscală - nici cererea de măsuri asigurătorii a autorităţilor franceze şi nici documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant - nu există şi nu au fost comunicate intimatei-reclamante sau depuse de recurenta-pârâtă la dosarul instanţei.

Mai mult, deşi recurenta invocă aplicarea articolului 324 Codul de procedură fiscală, niciun document conform articolului 324 nu a fost comunicat subscrisei intimate reclamante înaintea emiterii actului administrativ atacat.

Conform dispoziţiilor legale, în special a articolelor 324 şi 325 Codul de procedură fiscală, cererea de măsuri asigurătorii şi documentul elaborat pentru a permite luarea acestor măsuri ce trebuie să fie anexat la cererea de măsuri, sunt obligatorii a fi comunicate contribuabilului împotriva căreia se ia măsura de sechestru asigurător" Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat." (extras din articolul 325 alin. (1) Codul de procedură fiscală).

La solicitarea primei instanţe de judecată de a depune toate documentele ce au stat la baza emiterii actelor contestate, recurenta-pârâta a depus doar titlul uniform comunicat în toamna lui 2021 şi cererea de recuperare din 2021, actualizată la 12.05.2022 în sensul includerii în cerere şi a dialogului dintre autorităţi, fără nicio altă modificare.

Reclamantei nu i-a fost comunicat niciun document din cele prevăzute de articolul 324 şi 325 Codul de procedură fiscală, nici cererea de măsuri asigurătorii a autorităţilor franceze şi nici documentul intitulat Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant.

Or, actele necomunicate nu sunt opozabile şi nu pot produce efecte juridice faţă de contribuabil, astfel încât măsurile luate cu privire la acestea sunt nule de drept.

Cererea de recuperare actualizată la 12.05.2022 nu a fost comunicată niciodată reclamantei şi ea nu poate produce efecte faţă de aceasta, actele contestate au fost emise în baza cererii de recuperare emisă în septembrie 2021, actualizată la 12.05.2022 şi a titlului uniform din 2021, şi nu în baza unei cereri de măsuri asigurătorii.

Autorităţile solicitante franceze au precizat că datorită litigiului în curs se solicită înlocuirea măsurii de recuperare cu instituirea de măsuri asigurătorii (măsuri de protecţie) respectiv transformarea punctului 7.15 în 7.16, recurenta -pârâta emiţând Decizia nr. 23794/03/06.2022 şi celelalte acte contestate în baza aceleaşi cereri de recuperare depuse în octombrie 2021, actualizată, şi nu a unei cereri de instituire de măsuri asigurătorii însoţită de documentul prevăzut de articolul 325 alin. (1) teza II.

Or, atâta timp cât recuperarea creanţei nu mai este posibilă, întrucât a fost contestată, cererea de recuperare depusă în 2021 trebuia să fie revizuită, doar cererea de măsuri asigurătorii a autorităţilor franceze şi documentul intitulat Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant putând constitui temeiul măsurilor asigurătorii, or acestea nu există în speţă.

Cererea de recuperare creanţe externe nr. x este o cerere de recuperare emisă în temeiul articolului 10 din Directiva 2010/24/UE, care a fost transpus în legislaţia noastră prin articolul 319 Codul de procedură fiscală şi nu o cerere de măsuri asigurătorii emisă conform articolului 325 Codul de procedură fiscală, iar conform articolului 11 din Directivă şi articolului 320 Codul de procedură fiscală, o astfel de cerere de recuperare este admisibilă şi legală doar atunci când creanţa NU este contestată în statul solicitant, adică în Franţa.

Or, în speţă, creanţa a fost contestată în Franţa aşa cum rezultă din toate documentele de la dosar şi aşa cum recunoaşte însăşi recurenta pârâtă "având în vedere imposibilitatea recuperării sumei datorită litigiului în curs" (întâmpinarea depusă la fond a recurentei pârâte). În plus, chiar autorităţile franceze precizează în dialogul cu autorităţile române din cererea de recuperare actualizată, că acestea au informat autorităţile române încă din 30 noiembrie 2021 cu privire la contestaţia creanţei în Franţa.

Prin urmare, creanţa solicitată de autorităţile franceze nu mai poate face obiectul unei cereri de recuperare conform articolului 10 din Directivă şi articolului 319 Codul de procedură fiscală.

Or, dacă autorităţile franceze doreau să solicite măsuri asigurătorii acestea trebuiau să facă o nouă cerere, care să fie întemeiată pe articolul 16 din Directivă, respectiv pe art. 325 Codul de procedură fiscală. O cerere întemeiată pe un articol de lege nu poate fi transformată într-un alt tip de cerere doar printr-o corespondenţă între autorităţi.

Orice cerere a unei autorităţi se motivează atât în fapt cât şi în drept. Or, cererea de recuperare actualizată în 2022 continuă să aibă acelaşi temei de drept - articolul 10 din Directivă, şi să conţină în continuare informaţii false privind starea de fapt - în continuare în această cerere la punctul 3 din pagina 2 a cererii se afirmă că nu este contestată creanţa.

În cazul în care creanţa a fost contestată, autoritatea solicitantă poate dispune măsuri asigurătorii prin depunerea unei cereri de măsuri asigurătorii conform articolului 325 Codul de procedură fiscală. În speţă, nu există şi nu a fost comunicată o astfel de cerere de măsuri asigurătorii. Corespondenţa, mai bine zis dialogul, dintre cele două autorităţi de la finalul cererii de recuperare actualizate nu este şi nu poate fi considerată o cerere de măsuri asigurătorii. Mai mult, aşa cum a statuat şi Curtea de Apel Cluj, era obligatoriu ca recurenta pârâtă să aibă un astfel de document pentru a putea dispune măsuri asigurătorii.

Însăşi recurenta-pârâtă recunoaşte, în mod expres, necesitatea documentului intitulat Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant prevăzut în sentinţa recurată în dialogul său cu autorităţile franceze din cererea de recuperare (paginile 11 şi 12), cărora le cere documentele şi informaţiile lipsă, afirmând că în lipsa lor va închide dosarul. Cu toate acestea, deşi nu a primit niciun document suplimentar, contrar propriilor afirmaţii, fără a deţine vreun document în plus, recurenta-pârâta trece la instituirea de măsuri asigurătorii în lipsa documentelor necesare pentru a proceda astfel.

Pe cale de consecinţă, actele de instituire de măsuri asigurătorii emise în baza unei cereri de recuperare pentru o creanţă care nu poate face obiectul unei cereri de recuperare sunt nule.

Cererea de recuperare creanţe externe nr. x nu este motivată cu privire la condiţia obligatorie prevăzută de articolul 325 Codul de procedură fiscală de a institui măsuri asigurătorii. Or, în speţă, nu există nicio motivare în acest sens din partea autorităţilor franceze, astfel că condiţiile pentru aplicarea măsurilor asigurătorii nu sunt îndeplinite în speţă, lipsind şi Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act administrativ fiscal care are regimul celorlalte acte administrative fiscale, prin urmare este aplicabil articolul 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat.

Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţa regula o reprezintă audierea contribuabilului pentru a ca dreptul fundamental la apărare conferit atât de reglementările naţionale cât şi europene să fie unul efectiv.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu se încadrează în excepţiile prevăzute de articolul 9 alin. (2) Codul de procedură fiscală întrucât nu este o măsură efectivă de executare silită, ci o măsura de asigurare în eventualitatea unei executări silite, pentru care autorităţile trebuie să emită o decizie separată de măsurile de executare silită, care se atacă separat la instanţa care ar fi soluţionat fondul deciziei de stabilire a creanţei, conform articolului 213 alin. (13) Codul de procedură fiscală.

Având în vedere că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, şi că alin. (2) al articolului 9 Codul de procedură fiscală nu prevede exceptarea instituirii măsurilor asigurătorii de la dreptul de a fi ascultat al contribuabilului, alin. (1) este aplicabil în cazul instituirii măsurilor asigurătorii.

Recurenta era obligată să motiveze aplicarea în speţă a alin. (2) al articolului 9 Codul de procedură fiscală. În cazul în care recurenta considera că în speţă s-ar aplica dispoziţiile alin. (2), aşa cum corect a reţinut prima instanţa, aceasta era obligată să motiveze această decizie, ceea ce nu a făcut. Recurenta vine în recurs pentru prima oară să invoce motivele pentru reaudierea contribuabilului.

În speţă, nu s-a acordat intimatei-reclamante dreptul de a fi ascultată şi de a comunica punctul său de vedere cu privire la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii încălcându-se evident dreptul la apărare.

Recurenta-pârâtă invocă în nerespectarea dreptului reclamantei de a fi ascultată dispoziţiile articolului 9 alin. (2) lit. a) şi lit. d). În ce priveşte excepţia prevăzută la articolul 9 alin. (2) lit. a) "întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege" Recurenta era obligată să dispună ascultarea reclamantei întrucât în speţă nu a fost dovedit niciun pericol privind intimata reclamanta.

Astfel, de la data ridicării măsurilor asigurătorii anterioare anulate de instanţa de judecată ca fiind nelegale, intimata reclamanta nu a înstrăinat niciun bun care a făcut obiectul sechestrului.

Ca urmare a verificării corespondenţei dintre autorităţile franceze şi române se constată că nu este niciun pericol şi nicio grabă în condiţiile în care autorităţile franceze nu răspund la niciuna din cele 4 solicitări ale autorităţilor române din 5.11.2021 până în 12.05.2022. Nu rezultă cum şi în ce fel s-a efectuat informarea din 30.11.2021 privind contestarea creanţei, aşa cum au afirmat autorităţile franceze.

În plus, recurenta pârâta invocă în apărarea sa articolul 9 alin. (2) lit. d) ce se referă la măsuri de executare silită, deşi a recunoscut în mod expres că în speţă nu poate trece la executarea silită, iar art. 9 alin. (2) lit. d) este inaplicabil în cauză.

Pentru a se institui o măsură asiguratorie pentru colectarea unei astfel de creanţe solicitată de autorităţile franceze, organele fiscale române trebuie să respecte toate principiile si dispoziţiile legale privind stabilirea şi executarea unei creanţe în România, inclusiv principiul bunei-credinţe prevăzut de articolul 12 Codul de procedură fiscală şi dreptul contribuabilului de a fi ascultat prevăzut de articolul 9.

În concluzie, înainte de emiterea Deciziei 23794/2022 recurenta pârâta era obligată să asculte contribuabilul - intimata reclamanta.

Prin urmare, sentinţa primei instanţe este corectă raportat la interpretarea şi aplicarea articolului 9 C. proc. civ.

Prin necomunicarea actelor prevăzute expres de dispoziţiile procedura fiscală pentru impunerea de măsuri asigurătorii aferente recuperării creanţei stabilite de un alt stat membru şi nici a deciziei de impunere nr. x/10.09.2021 s-a încălcat, în mod flagrant, în speţă, dreptul la apărare al reclamantei, drept recunoscut de toate instanţele româneşti şi inclusiv de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca un drept fundamental al procedurii fiscale.

Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a confirmat faptul că dreptul la apărare se numără printre principiile generale de drept comunitar recunoscute şi protejate la nivel comunitar şi a descris şi condiţiile pe care trebuie să le respecte legislaţiile naţionale şi administraţiile fiscale naţionale pentru a se putea constata că exercitarea dreptului de a fi ascultat recunoscut contribuabilului a fost efectivă şi nu lipsită de eficienţă juridică.

Decizia de instituire a sechestrului nr. 23794/2022 şi toate celelalte acte contestate se impun a fi anulate fiind emise într-o procedură de executare silită nulă şi în baza unor acte (instrumentul uniform care permite executarea cu referinţă FR xşi cererea de recuperate externă x) care nu mai sunt valabile.

Nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile obligatorii prevăzute de articolul 213 aliniatul 2 Codul de procedură fiscală

Prin recursul introdus, recurenta afirmă că în speţă au fost respectate dispoziţiile articolului 213 alin. (2) si 4 CPF pentru că s-a constatat existenta pericolului ca intimata-reclamantă să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să-şi risipească averea.

Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, instituirea măsurilor asigurătorii în cadrul procedurii de recuperare solicitată de un alt stat membru se poate face doar cu respectarea condiţiilor prevăzute de articolul 213 Codul de procedură fiscală.

Măsurile asigurătorii nu se dispun în toate cazurile în care se efectuează un control fiscal, ci numai în cazuri de excepţie, concretizate în existenta pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, pericol care trebuie dovedit şi justificat de către autorităţile fiscale.

Raţiunea reglementarii legale se justifică prin aceea că măsurile asigurătorii, datorită efectelor pe care le produc asupra debitorului, îngrădit pe perioada instituirii lor în exercitarea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor al cărui proprietar este, trebuie luate cu prudenţă şi numai în cazuri grave. Folosirea în cazuri excepţionale a acestor măsuri este justificată şi de faptul că blocarea bunurilor si resurselor financiare ale debitorului este de natură să conducă la blocarea activităţii acestuia, inclusiv la insolventă si eventual faliment.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată, aşadar, la o atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precedă orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Or, în speţă, aşa cum corect a reţinut instanţa, nu s-au arătat explicit motivele de fapt pentru care s-a apreciat că există pericolul ca intimata reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să ascundă ori să risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea; nu s-a adus de către recurentă nicio dovadă în sensul celor indicate.

Or, decizia de instituire a sechestrului asigurător nu are nicio motivare privind situaţiile excepţionale care au condus autorităţile să ia măsura instituire sechestrului

În speţă, nu a fost dovedit niciun pericol concret şi real, intimata reclamantă comportându-se în toată perioada sa ca un bun contribuabil care încearcă prin toate mijloacele legale şi procedurale să îşi plătească creanţele pe care le recunoaşte.

Mai mult, intimata-reclamantă a plătit în România toate taxele şi impozitele aferente veniturile pentru care autorităţile franceze au taxat-o în Franţa.

Dispunând luarea măsurilor asigurătorii, emitentul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii s-a rezumat în a indica textul art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, făcând însă referire la împrejurări de fapt care nu au nicio legătură cu condiţiile cerute de această prevedere legală pentru a se dispune instituirea măsurilor asigurătorii.

Încercând să justifice luarea acestor măsuri, organul emitent nu a indicat faptele şi împrejurările concrete care i-au format convingerea că ar exista pericolul real ca societatea reclamantă să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească averea, astfel încât să fie periclitată sau îngreunată considerabil colectarea creanţelor bugetare eventuale şi viitoare şi nici nu a indicat dovezile pe care s-ar fi fundamentat formarea unei asemenea convingeri.

Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Cluj în mod corect a statuat că în speţă nu au fost respectate dispoziţiile articolului 213 Codul de procedură fiscală.

Pentru toate aceste considerente, intimata - reclamantă a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinere în cauză a sentinţei civile atacate, ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În dosarul de faţă, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Deciziei nr. 23794. D/03.06.2022, a procesului-verbal nr. x/09.06.2022 de sechestru asigurător şi a procesului-verbal nr. x/09.06.2022 de instituire a administratorului-sechestru, iar prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată.

Faţă de această soluţie a primei instanţe, a formulat cerere de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, cu solicitarea de casare a hotărârii şi, în cadrul rejudecării pe fond, să fie respinsă cererea de chemare în judecată, în integralitate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest text de lege a fost indicat în mod formal de către pârâtă, toate criticile dezvoltate de ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ fiind circumscrise motivului de casare ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că analiza instanţei de control judiciar se va efectua doar din perspectiva aspectului interpretării/aplicării greşite a legii în cauză.

Pornind la analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta - pârâtă a invocat încălcarea:

- prevederilor legale de la 321 alin. (1) Codul de procedură fiscală

- prevederilor legale de la art. 324 şi respectiv art. 325 Codul de procedură fiscală;

- prevederilor legale de la art. 9 alin. (2) lit. a) şi lit. d) Codul de procedură fiscală;

- prevederilor legale de la art. 213 Codul de procedură fiscală.

Analizând primul set de critici de nelegalitate, instanţa de control judiciar reţine că normele de drept invocate de pârâtă a fi încălcate de prima instanţă au următorul conţinut:

Art. 321 Codul de procedură fiscală

(1) Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.

Art. 324. Codul de procedură fiscală

(1) Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând motivele modificării sau retragerii acesteia.

(2) Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent prevăzut la art. 323 alin. (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un titlu uniform revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată continuă măsurile de recuperare pe baza titlului revizuit. Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza titlului revizuit, cu excepţia cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a titlului iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau a titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat. Dispoziţiile art. 321 şi 323 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 325 Codul de procedură fiscală

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă acestea sunt permise de legislaţia sa naţională şi în conformitate cu practicile sale administrative, pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanţa sau titlul care permite executarea în statul membru solicitant este contestată/contestat la momentul formulării cererii sau în cazul în care creanţa nu face încă obiectul unui titlu care să permită executarea în statul membru solicitant, în măsura în care sunt, de asemenea, posibile măsuri asigurătorii, într-o situaţie similară, în temeiul legislaţiei naţionale şi al practicilor administrative ale statului membru solicitant. Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.

(2) Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise în statul membru solicitant.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, rezultă aşa cum în mod corect a statuat şi prima instanţă de judecată, că documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat, însă acest document nu face parte din documentaţia care a fundamentat emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii şi trebuie depus la dosarul cauzei.

Cum în cauza de faţă Decizia nr. 23794. D/03.06.2022 nu este însoţită de un document elaborat în temeiul art. 325 alin. (1) Codul de procedură fiscală, în mod legal, prima instanţă a apreciat că actul administrativ fiscal contestat nu îndeplineşte condiţiile de legalitate care să justifice aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi să evidenţieze creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă.

Contrar celor arătate în cererea de recurs, instanţa de control judiciar consideră că, aşa cum rezultă şi din dialogul pe care pârâta l-a avut cu autorităţile franceze, ce se găseşte la filele x din cererea de recuperare actualizată, autoritatea solicitantă avea obligaţia de a depune documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii.

Mai mult decât atât, instrumentul uniform nr. FR 5102022120332034 20210910 UIPE 1, care a fost emis în anul 2021, conţine informaţii despre o creanţă ce a fost contestată în statul solicitant, astfel că el nu mai poate constitui baza unei cereri de recuperare a creanţei sau de instituire a măsurilor asiguratorii şi nu poate reprezenta nici document elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii valabil.

În statul solicitant, respectiv în Franţa, o creanţă nu mai poate fi recuperată dacă s-a solicitat suspendarea executării ei, astfel că art. 323 alin. (6) Codul de procedură fiscală nu şi-ar mai putea găsi aplicarea în cauză câtă vreme textul de lege este clar şi stabileşte că autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă contestată sau o parte contestată a creanţei, doar în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.

Prin urmare, critica din recurs potrivit căreia prima instanţă ar fi aplicat greşit textele de lege anterior citate este lipsită de fundament şi se impune a fi respinsă în consecinţă.

În continuare, analizând următorul set de critici de nelegalitate privind interpretarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) Codul de procedură fiscală, Înalta Curte apreciază că şi acestea sunt nefondate.

Astfel, articolul anterior amintit stabileşte că înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei, aceste prevederi neaplicându-se când: a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; b) cuantumul creanţelor fiscale urmează să se modifice cu mai puţin de 10% din valoarea creanţei fiscale stabilită anterior; c) se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere; d) urmează să se ia măsuri de executare silită; e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Regula impusă de textul de lege este ascultarea contribuabilului/plătitorului iar excepţia este neascultarea acestuia atunci când se determină întârziere în luarea deciziei, cuantumul creanţelor se modifică, se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor dintr-o declaraţie sau într-o cerere sau se vor emite decizii de stabilire a obligaţiilor fiscale accesorii, organul fiscal identificând în cauză prima dintre situaţiile excepţionale relativă la întârziere în luarea deciziei şi pericol pentru constatarea situaţiei fiscale. Însă, excepţiile, aşa cum prevede legea, sunt de strictă interpretare iar organul fiscal, care a procedat la instituirea măsurilor asigurătorii era dator să probeze situaţia excepţională pentru care a ales să nu-l asculte pe contribuabil/plătitor.

Aceasta atitudine a organului fiscal se impunea în contextul în care reglementarea oferită de art. 9 din Codul de procedură fiscală reprezintă una dintre valenţele dreptului la apărare care trebuie să fie respectat şi în procedura derulată în faţa autorităţii şi care, ulterior, reprezintă o manifestare a dreptului la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, există obligaţia pentru organul fiscal de a-şi motiva actul administrativ fiscal, care trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care l-au determinat să dispună măsuri în lipsa ascultării contribuabilului/plătitorului, permiţând contribuabilului să cunoască elementele de fapt care au determinat luarea unei decizii cu celeritate, de instituire a unei măsuri asigurătorii, respectiv şi să îşi formuleze apărările corespunzătoare, cât şi instanţei de judecată să exercite un control efectiv al legalităţii şi temeiniciei actului.

În consecinţă, pentru cele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt întemeiate criticile recurentei, actul administrativ fiscal fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor legale de la art. 9 Codul de procedură fiscală aşa cum a statuat şi prima instanţă de judecată deoarece organul fiscal nu a justificat luarea măsurii asigurătorii fără ascultarea contribuabilului/plătitorului.

Totodată, subsumat unui alt set de critici de nelegalitate, recurenta - pârâtă a invocat încălcarea şi a dispoziţiilor de la art. 213 alin. (2) şi alin. (4) Codul de procedură fiscală care prevăd:

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

…

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

Pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi incumbă, pericolul fiind unul extrinsec faptelor reclamate, în sensul că rezultă din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului distincte de operaţiunile care au determinat dispunerea măsurii, aşadar din împrejurări exterioare celor constatate de actul administrativ de stabilire a creanţei.

O interpretare contrară ar avea semnificaţia faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligaţii fiscale stabilite în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că valoarea unei creanţe este prea mare şi ar putea periclita sau îngreuna colectarea acesteia, acestea ar fi îndreptăţite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepţie, astfel cum au fost reglementate de lege.

Aşa fiind, corect prima instanţă a reţinut că decizia contestată nu apare ca fiind suficient argumentată, în condiţiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a ajuns la concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispoziţiile cu caracter de excepţie ale art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Lipsa motivării din partea organului fiscal nu este suplinită nici de probele administrate în cauză întrucât din toate înscrisurile existente la dosar nu rezultă acte sau fapte care determine pericolul sustragerii, ascunderii sau înstrăinării bunurilor din patrimoniul contribuabilului.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică şi nu poate fi afectată de ultimul set de critici adus pe calea recursului.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa de control judiciar reţine că nu se identifică motive de reformare a sentinţei civile atacate, niciunul dintre motivele de nelegalitate dezvoltate nefiind apt a conduce la modificarea hotărârii primei instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, ca nefondat.

În sfârşit, faţă de dispoziţiile art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 451 şi următoarele C. proc. civ., ca urmare a respingerii recursului, Înalta Curte va obliga recurenta -pârâtă, ce a căzut în pretenţii prin invalidarea căii sale de atac, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2000 EUR, ce se va achita în echivalentul RON la cursul de schimb BNR din ziua plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, respectiv onorariu de avocat achitat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 221/2022 din 28 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 2000 EUR, ce se va achita în echivalentul RON la cursul de schimb BNR din ziua plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, respectiv onorariu de avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.