Lack of interest in administrative enforcement proceedings after retirement from judicial office

Şedinţa publică din data de 08 martie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministrul Apărării Naţionale, a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor:

1. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere;

2. la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere;

3. la plata unei despăgubiri de 1.000.000 (un milion) euro, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, reprezentând daune materiale şi morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei sale, până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţă rămasă definitivă, respectiv pentru neexecutarea acestei obligaţii.

4. la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 377 de la data de 8 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes cu privire la primele două capete de cerere (amendă şi penalităţi).

A admis excepţia prematurităţii capătului trei de cerere (despăgubiri) şi a respins ca prematur acest petit.

A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE şi MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE, ca lipsită de interes.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii primei instanţe, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

A precizat recurentul - reclamant că intenţionează să solicite revizuirea/anularea Hotărârii nr. 177 din 6 martie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 33 din 30 ianuarie 2018 prin care i-a fost respinsă cererea de transfer în funcţia de procuror militar.

Pe de altă parte, atât timp cât s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească (în speţă, sentinţa civilă nr. 2665 din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017) o anumită obligaţie în sarcina pârâţilor, aceasta trebuie îndeplinită.

Mai mult, emiterea avizului este de natură să constituie şi o reparaţie morală faţă de nedreptatea care i s-a făcut, faţă de lezarea imaginii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale în rândul colegilor, rudelor şi publicului.

Inacţiunea pârâţilor de a nu emite aviz precum şi acţiunea lor de a declara recurs fără niciun motiv, exclusiv de a împiedica trecerea sa în corpul cadrelor militare în activitate, a creat o tergiversare a rezolvării situaţiei reclamante, care trenează din anul 2017, în prezent recurentul fiind pensionar.

Prin neexecutarea obligaţiei stabilite prin sentinţa rămasă definitivă de către pârâţi discriminarea este continuă, fiind prezentă şi în momentul de fată.

În atare condiţii, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 33 din C. proc. civ.: interesul recurentului de a acţiona este determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar aprecia că interesul nu este născut şi actual, are posibilitatea legală de a formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat (dreptul de a dobândi calitatea de ofiţer în activitate, acesta fiind deja ofiţer în rezervă; dreptul de a reveni în magistratură) sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara (prejudicierea imaginii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, care deşi s-a produs, ea poate reveni oricând şi este continuă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - pârâţi nu au depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul - reclamant, deşi au primit copie a cererii de declarare a căii de atac.

II. Soluţia asupra căii de atac a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe disp. art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea de bună-voie a sentinţei civile definitive nr. 2665 din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Prima instanţă de judecată a apreciat că cererea formulată de reclamant este lipsită de interes, reţinând în motivare că interesul, ca folos practic urmărit de reclamant, trebuie să existe pe tot parcursul procesului, de la învestirea primei instanţe dar şi, ulterior, în faţa instanţei de recurs. A apreciat că interesul aşa cum este reglementat de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. lipseşte în cazul reclamantului, care a solicitat încuviinţarea transferului la o instanţă militară şi care a fost eliberat din funcţie între timp, prin pensionare.

Reclamantul a atacat cu recurs soluţia primei instanţe, invocând nelegalitatea sentinţei civile de la fondul cauzei, în temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, învestită cu soluţionarea căii de atac a recursului, constată că motivele de nelegalitate dezvoltate de reclamant pot fi subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează interpretarea şi aplicarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ. raportat la art. 33 C. proc. civ. şi a celor vizând prematuritatea formulării acţiunii în justiţie de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material …" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că este nefondată critica dezvoltată de recurentul-reclamant potrivit căreia ar avea interes în formularea prezentei cereri de chemare în judecată, soluţia de primei instanţe respingere ca lipsită de interes a acţiunii fiind eronată, pe motiv că urma să solicite revizuirea/anularea Hotărârii nr. 177/2018 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii şi a Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 33/2018.

Astfel, posibilitatea invocată de reclamant de a se reîncadra pe funcţia de procuror în temeiul Legii nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor nu reprezintă o perspectivă care să justifice interesul în formularea acţiunii întrucât reîncadrarea procurorilor eliberaţi din funcţie prin pensionare reprezintă o vocaţie a acestora iar nu un drept.

Având în vedere că, din Decretul nr. 660 de la data de 6 august 2019 publicat în M.Of. al României Partea I, reiese că reclamantul a fost eliberat din funcţie prin pensionare, pierzând calitatea de procuror, a pierdut şi interesul de a solicita punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2665 din 7 iunie 2018 prin care instanţa a dispus, printre altele, obligarea pârâtului MAPN să emită aviz în procedura declanşată de reclamant în acord cu prevederile art. 4 din Regulamentul comun privind numirea ca procuror/judecător militar, aprobat prin OMAN nr. M47 din 22 aprilie 2014.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, interesul în promovarea cererii lipseşte şi în raport de obiectul acţiunii introductive, respectiv solicitarea de aplicare a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie şi penalităţi de 1000 RON pe zi de întârziere, întrucât amenda şi penalitatea au fost gândite de legiuitor ca măsuri de constrângere în vedere executării obligaţiei de către debitorul acesteia. Or, nu se relevă în speţă folosul practic imediat urmărit de reclamant în calitate de creditor al obligaţiei, care nu mai deţine în prezent funcţia de procuror (care solicitase transferul de la o instanţă civilă la o instanţă militară) ci are calitatea de pensionar şi are doar o vocaţie de reîncadrare pe funcţie iar nu un drept recunoscut de lege.

În ceea ce priveşte respingerea ca prematur a capătului de cerere de acordare a despăgubirilor, Înalta Curte constată că prima instanţă, în mod corect, a dat eficienţă deciziei nr. 12/22.02.2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale de la art. 24 din Legea nr. 554/2004, într-o primă etapă, se pune presiune pe debitor pentru ca acesta să execute hotărârea judecătorească şi doar dacă această presiune se dovedeşte ineficientă se trece, în a doua etapă, la stabilirea unor sume concrete şi a unor despăgubiri pentru neexecutare.

Or, reclamantul a formulat, cu aceeaşi ocazie, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar faţă de faptul că nu există nicio hotărâre de aplicare a amenzii în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie care să fi produs efecte împotriva conducătorului autorităţii publice, Înalta Curte reţine că este legală soluţia curţii de apel în sensul că nu se putea pronunţa asupra despăgubirilor pe care pârâţii le datorează reclamantului pentru neexecutarea obligaţiei.

În aceste condiţii, faţă de împrejurarea că recurentul- reclamant nu a dezvoltat argumente de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material de către prima instanţă, argumente ce ar trebui să demonstreze că în mod greşit a fost respinsă cererea de chemare în judecată fără a fi cercetate argumentele şi apărările părţilor faţă de textele de lege aplicabile, sentinţa atacată este legală şi va fi menţinută de instanţa de control judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 377 din 08 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.