Securitate worker status confirmation under OUG 24/2008: application of Article 2(a) and inapplicability of Constitutional Court Decisions 672/2012 and 107/2014

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 09.04.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

1.2. Încheierile de şedinţă şi hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 24 martie 2021, Curtea a admis pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi anume cele depuse deja la dosarul cauzei. În ce priveşte proba cu înscrisurile solicitate de pârât prin precizările depuse la dosar în data de 25.01.2021, Curtea a respins cererea acestuia de obligare a reclamantului la depunerea acestor înscrisuri apreciind că, prin raportare la prevederile art. 254-255 noul C. proc. civ., nu sunt de natură să conducă la soluţionarea cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din 22 aprilie 2021, Curtea a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului. Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a numitului B., precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţiile de nelegalitate invocate de pârât.

Prin încheierea de şedinţă din 9 iunie 2021, Curtea a respins cererea de recuzare formulată de pârât, cu privire la preşedintele completului de judecată 14 Fond, ca nefondată.

Prin încheierea de şedinţă din 16 martie 2022, Curtea a respins cererea de intervenţie accesorie a MAI, formulată de pârât, ca inadmisibilă. Totodată, a respins proba testimonială, interogatoriul şi proba cu expertiză solicitate de pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 787 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Pârâtul A. a formulat recurs împotriva încheierilor de şedinţă din 24 martie 2021, 22 aprilie 2021, 9 iulie 2021 şi 16 martie 2022 şi sentinţei civile nr. 787 din 14 aprilie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

În prealabil, prin cererea de recurs formulată, recurentul-reclamant a supus analizei instanţei calea de atac, întrucât în dispozitivul sentinţei recurate s-a făcut menţiunea "cu drept de recurs de 15 zile de la comunicare" şi nu cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Astfel, a apreciat că, în cauză, se poate declara calea ordinară de atac a apelului şi nu calea extraordinară de atac a recursului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 466 - 482 C. proc. civ., în consens cu dispoziţiile art. 13, 14, 17 şi 18 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd în mod imperativ dreptul la un remediu efectiv. Tipicitatea soluţionării acestui tip de cauze, cu o competenţă preferenţială şi unică, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, urmată de lipsirea părţilor de un remediu efectiv, reprezintă o discriminare procesuală interzisă de art. 14 din Convenţie.

Limitarea şi restricţiile administrative în administrarea justiţiei, în speţa de faţă, nu pot înfrânge drepturile şi libertăţile fundamentale, aspect ce contravine şi dispoziţiilor art. 18 din Convenţie, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede în mod imperativ în art. 83, actele normative pe care le abrogă, iar la lit. k) prevede "orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale". A precizat faptul că dispoziţiile C. proc. civ. au caracter de lege organică, iar O.U.G. nr. 24/2008 are caracter ordinar, prevederile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 au caracter ierarhic superior şi, deci, sunt de primă aplicabilitate.

Reglementarea prevăzută de art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 483 C. proc. civ., în care nu este prevăzut dreptul la un remediu efectiv asupra căilor ordinare de atac a sentinţelor civile în materia O.U.G. nr. 24/2008, reprezintă o încălcare a dreptului efectiv de acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, dar şi a dreptului la un proces echitabil, într-o instanţă independentă şi imparţială prevăzut de art. 6 din Convenţie, inclusiv lipsirea de un remediu efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenţie.

Pentru toate aceste aspecte, recurentul-pârât a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) privind recursul din O.U.G. nr. 24/2008 şi a art. 483 C. proc. civ. privind recursul, respectiv a sintagmei "cele date, potrivit legii, fără drept de apel" sens în care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

Pe fondul recursului, recurentul-pârât a criticat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de intervenţie accesorie a MAI care este chemată în garanţie, fiind succesor cu titlu universal a fostului Minister de Interne, anterior datei de 01.01.1990, cererea fiind formulată la fond, aceasta fiind admisibilă.

În opinia sa, instanţa de fond a acţionat cu o părtinire nejustificată de susţinere făţişă a reclamantului, părtinire materializată prin refuzul de a-i pune în vedere reclamantului să depună la dosar documentele în atâtea seturi câte părţi sunt în dosar, pentru ca instanţa să comunice un set complet de documente părţii adverse, obligaţie neîndeplinită de reclamant, dar şi de către instanţă.

Însăşi motivele reţinute în practicaua hotărârii sunt evidente, în sensul reţinerii denaturate a unor argumente ale reclamantului şi respingerea fără motivare sau cu o preluare scoasă din context a apărărilor pârâtului, fără a da eficienţă principiului contradictorialităţii sau al legalităţii.

Refuzul de comunicare către pârât a înscrisurilor necesare soluţionării cauzei, înscrisuri nominalizate în întâmpinare şi prin notele de şedinţă din datele de 24.03.2021, 02.05.2021 şi 16.03.2022, reprezintă o dovadă a nerespectării dreptului pârâtului la judecată în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială care să hotărască asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil. A arătat că a solicitat depunerea următoarelor înscrisuri: nota de constatare nr. x/05.11.2019; nota de constatare nr. x/05.11.2019; decizia de numire a membrilor Colegiului CNSAS care au participat la şedinţa din 25.02.2020; procesul-verbal nr. x al şedinţei din 25.02.2020; avizul direcţiei juridice nr. 889/04.12.2019; hotărârea nr. 2/2008; Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNSAS iniţial şi cel aprobat prin hotărârea nr. 2/2008; numele persoanelor ce trebuiau să semneze pentru întocmire şi pentru avizare precum şi fişele posturilor acestor persoane care aveau obligaţia să întocmească note de constatare legale. A considerat că solicitarea este temeinică şi legală, iar în lipsa comunicării respectivelor înscrisuri nu se poate contesta realitatea şi autenticitatea acestora, a conţinutului sau a semnăturilor.

Pentru încălcarea normelor procedurale, pentru părtinire excesivă faţă de reclamant şi lipsa de imparţialitate, recurentul-pârât a arătat că a formulat o cerere de recuzare împotriva domnului judecător care a fost respinsă prin încheierea din 09.07.2021, prezentul recurs fiind declarat şi împotriva acestei încheieri.

Refuzul instanţei de a-i pune în vedere reclamantului să depună înscrisurile menţionate expres în întâmpinarea pârâtului, dar şi în cererile pârâtului de la termenele ulterioare, conduce la încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, prevăzute de Titlul II, respectiv art. 5 - 23 C. proc. civ.

Deşi aceste cereri au fost legale, înscrisurile fiind necesare judecării cauzei, deoarece erau deţinute doar de reclamant, acest principiu fundamental nu a fost respectat de către instanţă, obligativitate ce se regăseşte în art. 6 alin. (1) C. proc. civ., teza ultimă "instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege" privind independenţa şi imparţialitatea instanţei, iar în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, art. 22 C. proc. civ. prevede în mod imperativ ca judecătorul să aibă un rol activ în aflarea adevărului, să dispună administrarea probelor necesare soluţionării cauzei chiar dacă părţile se împotrivesc, să pună în discuţia părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept.

A mai susţinut că pârâtului i-au fost puse în sarcină, în mod netemeinic şi nefondat, evenimente care s-au produs când acesta avea 13 ani, într-un alt judeţ decât cel în care domicilia, respectiv localitatea Căzăneşti, judeţul Ialomiţa, şi nu în Slatina, Judeţul Olt unde era C., persoana la care reclamantul face referire că ar fi fost luat în evidenţa Ministerului de Interne la 05.06.1962, de către Direcţia Regională Argeş, de maior D.. În acest sens, pârâtului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, drept prevăzut şi garantat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că excepţia de nelegalitate a Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNSAS, adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, a fost formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi a normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000. Acest Regulament este un act administrativ emis de salariaţii reclamantului, are caracter infralegal, de aplicare a dispoziţiilor din lege, respectiv O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008, deciziile Curţii Constituţionale nr. 672/26.06.2012 şi nr. 107/27.02.2014 şi Legii nr. 129/2018.

A precizat că prin acest Regulament se adaugă la lege, la chestiuni esenţiale, de exemplu la atribuţiile CNSAS, art. 5 lit. b) şi i). Condiţiile legii nu pot fi modificate prin acest regulament. Dacă se apreciază că acest regulament ar avea caracter normativ, ar fi trebuit să aibă avizul Consiliului Legislativ, dar şi ale Consiliului Economic şi Social. Legea nr. 677/2001 utilizată este abrogată în mod expres prin Legea nr. 129/2018, fără a fi modificat acest regulament, dar şi ale regulamentului privind consultarea documentelor din arhiva CNSAS. Chiar dacă în art. 47 din ROF CNSAS se prevede imperativ că "prezentul regulament se completează cu prevederile legislaţiei în vigoare" sau cele ale art. 48 din acelaşi regulament că "orice modificare legislativă în materie determină în mod obligatoriu adaptarea corespunzătoare a prezentului regulament", reclamantul nu a îndeplinit aceste obligaţii legale, procedând în mod subiectiv, la aplicarea diverselor forme de abuzuri şi exces de putere, ceea ce conferă temeinicie excepţiei de nelegalitate.

Conţinutul art. 35 din Regulament nu respectă legislaţia privind protecţia Prelucrării datelor cu caracter personal, activităţile desfăşurate nu sunt autorizate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Astfel, a solicitat la fond admiterea excepţiei de nelegalitate şi respingerea cererii reclamantului. Pe aceleaşi considerente a susţinut şi celelalte excepţii de nelegalitate a notei de constatare nr. x/05.11.2019, a Procesului-verbal nr. x din 25.02.2020 al Colegiului CNSAS, a avizului Direcţiei Juridice nr. 889/04.12.2019.

Menţiunile din înscrisurile la care face referire reclamanta sunt circumscrise în sintagmele "indiferent sub orice formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b), teza I din O.U.G. nr. 24/2008, asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 672/2012 prin declararea ca neconstituţională a acestor prevederi, dar şi asupra prevederilor din art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 declarat ca neconstituţional prin decizia nr. 107/27.02.2014. Declararea neconstituţionalităţii unor texte din lege, conduce fără dubiu la faptul că Regulamentele reclamantului, ca acte administrative infralegale, continuă să adauge şi în prezent la lege, întrucât aceste prevederi au ieşit din uz de la data de 26.06.2012, respectiv 27.02.2014, conform art. 147 din Constituţie.

În ceea ce priveşte soluţia dată pe fondul dedus judecăţii, recurentul-pârât a susţinut că instanţa a judecat cu părtinire cauza, fără a respecta principiile fundamentale ale procesului civil, cu nesocotirea efectelor juridice determinate de neconstituţionalităţile declarate prin deciziile CCR nr. 672/2012 şi nr. 107/2014 şi, fără a demonstra îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, a admis greşit cererea reclamantului.

Instanţa de fond în mod subiectiv nu a ţinut cont că România era la acea dată stat suveran, independent şi unitar, care avea o Constituţie şi o legislaţie, care respecta Constituţia din acea perioadă. Acele libertăţi la care face referire reclamantul nu au fost încălcate, existând prevederi legale de condiţionare, respectiv, să nu fie exercitate în scopuri potrivnice orânduirii de stat, să nu fie împotriva poporului, să nu aibă caracter fascist, etc.

Nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv aceea de a fi desfăşurat activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Documentele menţionate de reclamant, nefiind semnate de persoanele cu atribuţii de reprezentare pentru conformitate cu originalul, permit reclamantului să facă afirmaţii subiective şi scoate din context, ceea ce reprezintă o violare a dreptului la viaţa privată a pârâtului. De asemenea, prezentarea de către reclamant a unor înscrisuri neconforme nu poate justifica afirmaţia că pârâtul ar fi încălcat petentului drepturile şi libertăţile fundamentale invocate de reclamant.

Mai mult decât atât, datorită necomunicării înscrisurilor solicitate instanţei de pârât prin întâmpinare, nu a fost posibilă aplicarea corectă a principiului universal şi fundamental al contradictorialităţii, şi nici nu a fost posibilă analiza sau examinarea lor corectă de către instanţă ori de către pârât. În acest mod, hotărârea recurată nu este nici temeinică, nici fondată şi nici legală.

A mai precizat faptul că reclamantul nu respectă legislaţia în vigoare privind prelucrarea şi protecţia datelor cu caracter personal şi nu are persoane autorizate legal de Autoritatea Naţională de Supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal.

Redând conţinutul articolelor 1 din Constituţie, art. 1 alin. (1)-(3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, recurentul-pârât a susţinut că nu este îndeplinită cerinţa legală a cumulului de condiţii, pârâtul neîngrădind drepturi şi libertăţi fundamentale, acele îngrădiri invocate de reclamant reprezentând limitări legale, universale, cuprinse de art. 17 şi 19 alin. (3) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Practic, din conţinutul tuturor reglementarilor cuprinse în Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, rezultă că nu constituie încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului acele acţiuni ale omului care încalcă respectarea drepturilor sau reputaţiei altora ori contravin normelor apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice.

În opinia recurentului-pârât, motivaţia instanţei de fond este una politică, nu una juridică. Întreaga O.U.G. nr. 24/2008 şi legea de modificare şi aprobare nr. 293/2008 este o reglementare desuetă, generatoare de măsuri restrictive asupra militarilor din Sistemul de apărare al tarii "cu sancţiuni colective, fără ca pârâţii să aibă posibilitatea reală de a se apăra".

Activitatea militară a Forţelor armate viza apărarea statului naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil ca valoare supremă, valori care au o valoare juridică substanţială şi a căror încălcări sau limitări sunt determinate de conţinutul aliniatelor 2 şi 3 ale articolelor din Declaraţia Universală a Drepturilor omului şi din Tratatul Drepturilor Universale ale Omului .

Chiar şi libertatea de exprimare nu împiedică statele să supună mijloacele mass - media unui regim de autorizare, iar exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale comportă îndatoriri şi responsabilităţi ce pot fi supuse unor formalităţi, condiţii, restrângeri ori sancţiuni, care constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, conform art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prevederi similare se găsesc şi în art. 11 alin. (2) teza ultima, din Convenţie, potrivit cărora: "nu sunt interzise ca aceste restrângeri să fie impuse de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat".

Aşa-zisele încălcări sau limitări ce sunt invocate în cererea reclamantului sunt întreprinse şi în prezent de către toate efectivele forţelor armate actuale (după 1990 şi în prezent), inclusiv de către toate categoriile de servicii secrete, sens în care recunoaşte public existenţa aceloraşi drepturi şi libertăţi fundamentale, chiar fostul Procuror General şi judecător de la Curtea Constituţională Daniel Morar, în lucrarea "Serviciile Secrete", pag 486 - 534.

Dată fiind intensitatea acţiunilor desfăşurate de militarii şi funcţionarii publici din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a mijloacele tehnice superperformante actuale determinate de revoluţia tehnico - ştiinţifică din domeniul comunicaţiilor şi telecomunicaţiilor la nivel naţional şi planetar, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie a fost şi este încălcat frecvent asupra unui număr mare, uneori chiar necontrolabil de persoane, pentru urmărirea unor scopuri numite sau nenumite, chiar dacă au fost sute de decizii de admitere a neconstituţionalităţii unor prevederi din C. pen. şi C. proc. pen., multe astfel de reglementari abuzive au continuat să-şi producă efecte restrictive şi încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului similare celor din prezenta cerere a reclamantului, întrucât sunt încălcate prevederi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, din Tratatul Drepturilor Fundamentale a Drepturilor Omului, din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, semnificativ fiind numărul enorm de mare a hotărârilor de Condamnare a Statului Roman, dar şi a cuantumului enorm al despăgubirilor pe care statul roman este obligat să le plătească.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a considerând că, în mod corect, prin sentinţa recurată, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât, precum şi cererea de intervenţie accesorie a MAI. De asemenea, sentinţa atacată este legală şi temeinică, instanţa reţinând în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 07 martie 2024, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 07 martie 2024, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2020, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul-pârât A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 483 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând încheierile de şedinţă şi sentinţa recurate, în raport de criticile formulate din perspectiva motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Prin cererea nr. x/30.01.2019, adresată CNSAS de către petentul B., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. x, dosar în care figurează recurentul-pârât, cererea fiind formulată în raport cu prevederile art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Intimatul-reclamant a susţinut că toate măsurile întreprinse de recurentul-pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată (dreptul la viaţa privată şi la secretul corespondenţei), fiind astfel îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

În dovedirea acţiunii, intimatul-reclamant a depus în faţa instanţei de fond un set de înscrisuri, respectiv: Nota de constatare nr. x/05.11.2019 aprobată de Colegiul CNSAS, cererea nr. x/30.01.2019 adresată CNSAS de către petentul B. şi o parte din dosarul informativ nr. x care cuprinde adrese ori note informative ce atestă calitatea intimatului-pârât de lucrător al Securităţii.

O primă critică de nelegalitate vizează soluţiile date de instanţa de fond, prin încheierile de şedinţă care fac obiectul prezentului recurs, asupra cererii de probatorii, cererii de intervenţie, cererii de recuzare şi excepţiilor invocate în apărare de recurentul-pârât. În esenţă, se invocă încălcarea de către prima instanţă a principiilor fundamentale ale procesului civil: dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială, rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, principiul contradictorialităţii sau al legalităţii.

În concret, sub un prim aspect, recurentul-pârât este nemulţumit de refuzul instanţei de a-i pune în vedere reclamantului să depună la dosar înscrisurile pe care acesta le-a menţionat expres în întâmpinarea formulată la fondul cauzei, dar şi prin notele de şedinţă din datele de 24.03.2021, 02.05.2021 şi 16.03.2022.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât a înţeles să critice modul în care instanţa de fond a apreciat utilitatea, concludenţa şi pertinenţa probelor administrate în cauză, aspect care nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

În exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 C. proc. civ., chestiunea administrării probelor solicitate de părţile aflate în litigiu este lăsată de legiuitor în atributul instanţelor de fond, care au o marjă de apreciere asupra utilităţii şi concludenţei probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluţionarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ.

În acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În speţă, prin încheierea de şedinţă din 24 martie 2021, Curtea a admis pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi anume cele depuse deja la dosarul cauzei. În ceea ce priveşte proba cu înscrisurile solicitate de pârât prin precizările depuse la dosar în data de 25.01.2021, Curtea a respins cererea acestuia de obligare a reclamantului la depunerea acestor înscrisuri, apreciind că, prin raportare la prevederile art. 254-255 noul C. proc. civ., nu sunt de natură să conducă la soluţionarea cauzei. Totodată, prin încheierea de şedinţă din 16 martie 2022, Curtea a respins proba testimonială, interogatoriul şi proba cu expertiză solicitate de pârât, apreciind motivat că nu sunt utile soluţionării cauzei şi reţinând că au fost solicitate în mod formal, fără indicarea tezei probatorii.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin nesocotirea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte aprecierea probelor administrate, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Sub un al doilea aspect, recurentul-pârât a arătat că, pentru încălcarea normelor procedurale, pentru părtinire excesivă faţă de reclamant şi lipsă de imparţialitate, a formulat o cerere de recuzare împotriva preşedintele completului de judecată, fiind nemulţumit de soluţia de respingere a acestei cereri, fără însă a formula critici concrete cu privire la considerentele instanţei.

Înalta Curte constată că în mod judicios s-a reţinut prin încheierea din 9 iulie 2021 că nu există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., câtă vreme pronunţarea judecătorului pe cererile de probatoriu formulate în cauză, precum şi asupra unor excepţii procesuale invocate în apărare, nu echivalează cu o antepronunţare a instanţei pe fondul cauzei dedus judecăţii. Aprecierile recurentului-pârât referitoare la o părtinire excesivă faţă de reclamant a instanţei de judecată sunt subiective şi nu pot naşte, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

De asemenea, raportat la modul de desfăşurare a procesului, astfel cum reiese din actele dosarului, nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii. Instanţa de control judiciar constată că s-au pus în discuţia părţilor toate cererile formulate şi excepţiile invocate, cauza fiind amânată de mai multe ori pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul acestora şi să formuleze puncte de vedere, faptul că recurentul-reclamant nu este de acord cu soluţia pronunţată de instanţă nu poate să atragă casarea hotărârii atacate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie a MAI, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege. Astfel, în ceea ce priveşte intervenţia forţată, în ipoteza chemării în garanţie, nu este suficient ca cererea să fie formulată în faţa instanţei de fond pentru a fi admisibilă, cum în mod eronat interpretează recurentul-pârât.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.", reiese că interesul părţii care formulează cererea de chemare în garanţie a terţului priveşte garantarea sau despăgubirea sa în ipoteza în care va cădea în pretenţii. Or, în speţă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, dar şi la raţiunea adoptării O.U.G. nr. 24/2008 care nu are un scop punitiv, antrenând doar eventuale consecinţe de ordin moral asupra celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii, Înalta Curte constată că cererea de intervenţie accesorie a MAI este inadmisibilă.

Cât priveşte criticile recurentului-pârât referitoare la soluţia de respingere a excepţiilor de nelegalitate a Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNSAS adoptat prin Hotărârea nr 2/2008, a notei de constatare nr. x/05.11.2019, a procesului-verbal nr. x din 25.02.2020 al Colegiului CNSAS nr. 121/27.02.2020 cabinet secretar, a notei de constatare nr. x/05.11.2019, precum şi a avizului Direcţiei Juridice nr. 889/04.12.2019, Înalta Curte constată că sunt nefondate, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

În acest sens, reţine instanţa de control judiciar că doar actele administrative cu caracter individual pot forma obiectul excepţiei de nelegalitate în cadrul unui proces, în timp ce actele administrative cu caracter normativ, aşa cum este, fără îndoială, şi Regulamentul de organizare si funcţionare a CNSAS, adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, nu pot constitui obiect al excepţiei de nelegalitate, controlul judecătoresc al acestora putându-se exercita exclusiv pe calea acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de lege. Referitor la celelalte excepţii de nelegalitate, în mod just s-a reţinut de prima instanţă că obiectul acestora nu constituie, la rândul său, acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă operaţiuni administrative efectuate în cadrul activităţii specifice administrative de verificare a documentelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi la instituţii care mai deţin documente create de Securitate, întrucât nu produc, prin ele însele, efecte juridice în sensul naşterii, modificării sau încetării unor raporturi juridice privind persoana sau patrimoniul pârâtului.

Referitor la soluţia dată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susţinut că instanţa a judecat cu părtinire, fără a respecta principiile fundamentale ale procesului civil, cu nesocotirea efectelor juridice determinate de neconstituţionalităţile declarate prin deciziile CCR nr. 672/2012 şi nr. 107/2014 şi fără a demonstra îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv aceea de a fi desfăşurat activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Nu pot fi primite susţinerile referitoare la judecarea cu părtinire a cauzei şi la nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, câtă vreme recurentul-pârât s-a limitat la reluarea nemulţumirii privind respingerea de către instanţă a probei cu înscrisurile solicitate de acesta, aspecte deja analizate de instanţa de recurs în considerentele ce preced. Prin urmare, Înalta Curte va analiza, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile privind nesocotirea efectelor juridice ale deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională a României nr. 672/2012 şi nr. 107/2014, precum şi modul de aplicare a normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce priveşte deciziile pronunţate de Curtea Constituţională a României nr. 672/2012 şi nr. 107/2014, Înalta Curte constată că acestea privesc dispoziţii legale care nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea Constituţională a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale.

Dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc semnificaţia pe care o are expresia de "colaborator al Securităţii", or, în speţă, s-a solicitat verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. a) sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât A.. În concluzie, nu se poate reţine nesocotirea efectelor juridice ale Deciziei nr. 672/2022, întrucât declararea neconstituţionalităţii vizează calitatea de colaborator şi nu de lucrător al Securităţii.

Prin Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Curtea Constituţională a decis:

"1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de E. în Dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că celelalte prevederi cuprinse în art. 2 lit. b) şi prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate."

Înalta Curte constată că prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, a căror neconstituţionalitate a fost declarată, făceau parte din capitolul II "Proceduri privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii", secţiunea a 3-a "Dispoziţii procedurale comune" instituind reguli referitoare la comunicarea notelor de constatare şi a adeverinţelor emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale, deoarece, contrar dispoziţiilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie, lipsesc de eficienţă juridică actul comunicării, astfel încât persoana căreia i se comunică adeverinţa nu are un reper cert privind calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi momentul de la care acesta începe să curgă.

Or, aceste dispoziţii care au fost abrogate încă din anul 2014 nu sunt incidente în speţă, câtă vreme petentul B. s-a adresat CNSAS solicitând verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, în anul 2019, la acel moment nemaifiind prevăzută obligaţia comunicării către persoanele verificate a notelor de constatare şi a adeverinţelor emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, ci doar publicarea de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008).

Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi cuprinse în art. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 (pct. 2 şi 3 din dispozitivul Deciziei CCR nr. 107/2014), instanţa de control judiciar reţine că şi această din urmă decizie a CCR vizează dispoziţii neaplicabile în cauză.

În continuare, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe prin care s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, reţinând că activitatea desfăşurată de acesta se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securităţii este "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului."

În prezenta cauză, este de necontestat că recurentul-pârât A. a avut calitatea de ofiţer, cu grad de locotenent, în cadrul I.J.P., în perioada anilor 1980-1982. De asemenea, nu sunt contestate nici înscrisurile reţinute de instanţa de fond pentru constatarea calităţii de lucrător, respectiv: adresa nr. x/1980 datată 20.01.1980 completată olograf de acesta, adnotările făcute olograf la sfârşitul notei informative datată 22.09.1982 primită de la sursa "R.I." şi notele informative primite de la sursa "R.I" şi sursa "F.".

Ceea ce contestă recurentul-pârât este reţinerea instanţei de fond privind îndeplinirea condiţiei referitoare la specificul activităţilor pe care le-a desfăşurat, în sensul că prin acestea s-au suprimat şi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului (dreptul la viaţa privată şi la secretul corespondenţei). În opinia sa, îngrădirile invocate de intimatul-reclamant reprezintă limitări legale şi universale, prevăzute de art. 17 şi art. 19 alin. (3) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată, faţă de conţinutul înscrisurilor menţionate anterior, la care s-a raportat şi prima instanţă, că este demonstrată participarea recurentului-pârât la instrumentarea dosarului de urmărire al titularului, prin activităţi care au constat în culegerea de informaţii prin dirijarea şi instruirea surselor pe lângă acesta, în vederea verificării informative şi a cunoaşterii atitudinilor, faptelor şi concepţiilor titularului.

Intimatul-reclamant a dovedit, prin probele administrate, că informaţiile urmărite şi obţinute de recurentul-pârât, în calitate de ofiţer operativ, serveau scopului notoriu al Securităţii, prin activităţile informativ-operative desfăşurate fiind îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme, pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale or cu ordinea publică, cum în mod eronat susţine recurentul-pârât.

Având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, a instrumentat un dosar încălcând, pentru motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierilor din 24 martie 2021, 22 aprilie 2021, 9 iulie 2021 şi 16 martie 2022 şi sentinţei civile nr. 787 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.